vineri, 31 iulie 2015

Anglia la aterizare

  Inca nu am cuvinte destule. Nu le am la mine. Se poate sa fie si oboseala, se poate sa fie si fericirea absoluta pe care o simt de mai bine de o zi. Se poate sa fie si amuzamentul ideii ca toate casele pe care le-am ales eu foarte, foarte brusc in viata mea, constransa de imprejurari de fiecare data... au avut multe trepte. Poate mi se trage de la una dintre melodiile vietii mele...Eu sunt un om pe niste scari.

  Mansarda mea din Bucuresti cu cele cinci etaje de scara sadic de mica in spirala. Apartamentul nostru inchiriat in Ploiesti de la ultimul etaj, cu cele 4 etaje fara lift si trepte inalte. Si acum mansarda noastra (observati va rog modelul!) din Portsmouth cu cele 30 de trepte interioare. Mansarda cu etaj avem. Doua etaje de fapt... si inca trei trepte. Le-a numarat Mara azi pe toate de 342 de ori.

  La ora 9 a picat lata. E atat de frumos aici totul incat inca nu pot sa povestesc pentru ca nu-mi gasesc cuvintele.

fereastra catre fericire

straduta de dupa colt

un om pe niste scari :)))) doar acolo s-a jucat azi! 

marți, 28 iulie 2015

Final de capitol

  Later edit: dupa munca celor de la Antena 1 au gasit inca o mama care a spus ca mine. Ba chiar a spus mai rau, copiii erau "altoiti" si terorizati. Cineva s-a mai ridicat in picioare alaturi de noi. Bravo!

  Ultimele doua zile sunt incheierea perfecta a acestui capitol din viata mea. Perfecta. Nici un final nu putea fi mai plin de sens si intelesuri cum au fost ultimele doua zile. De cand i-am dat Mariei inregistrarea cu invatatoarea am putut sa urmaresc un spectacol genial. 

  Spectacolul Romaniei. Mentalitatile ei. Mass-media si felul in care pot sau nu sa schimbe lucruri. Oamenii care incearca sa mentina sistemul asa cum e, corupt si murdar. Oamenii care inoata ca somonii contra apei ca sa schimbe ceva. Nu, nu se poate schimba nimic, le-am spus eu zambind tuturor. Mi-au zis ca trebuia sa ii fac eu ceva doamnei. Sau sa o dau in judecata. Bai, ma scuzati, eu am fost un pic ocupata cu mutatul de copil, traitul si alte asemenea chestii minore. Si banii i-am carat pe toti la scoala privata, nu mi-au mai ramas si pentru avocati. Dar e simplu cu "eu as fi..." :)

  Aseara a aparut primul reportaj despre noi. Despre ei de fapt, ca e tara lor. Dimineata cand m-am trezit aveam zeci de apeluri nepreluate. Au urmat alte zeci. Unora le-am raspuns, altora nu. Unora le-am mai dat interviuri pentru ca erau profesionisti. Altora nu. Tot ce stiam despre presa din Romania mi s-a confirmat. Cine e profesionist si cine nu. Ii auzi de la primul "alo". Ii vezi, ii simti. Vezi care fuge dupa o stire doar pentru ca aia trebuie sa faca (si te suna de cinci ori si dupa ce i-ai zis ca nu) si cine e eficient si stie sa faca meseria asta. 

  M-am imprietenit cu Ela, reporterita de la Antena 1 Ploiesti. Femeia a fost spirt, in trei ore totul era gata. La ce ne-a folosit? Pai la mai nimic. I-am simtit durerea in glas, amarul... Eu n-am amar. Nu mai am. Eu mi-am inghitit lingura cu fiere in octombrie. S-a dus cu greu pe gat dar aia e... 

  Azi au vorbit si cu una din mamele din clasa. Cu care vorbisem si eu de zeci de ori cand eram acolo. Evident ca in fata lor a tacut. A zis ca totul e bine. Mi se pare normal, in septembrie fiica ei trebuie sa mearga la scoala aia. Nu-si permite sa mai zica nimic. Oricum a regretat ca a facut petitia aia pentru doua clase vara trecuta. Asa ca acum tace. Si raman eu si inregistrarea mea. De care sunt mandra.

  Mama m-a invatat sa fiu asa. Sa ma revolt cand vad o nedreptate. Si acum si Mara a invatat asta. Si asta e bine. Trebuie sa stii sa te ridici in picioare si sa zici "nu" atunci cand se intampla ceva de genul asta. Poate nu se mai ridica nimeni. Sau poate se mai ridica. Langa mine s-au ridicat cei de la Antena 1, Antena 3, TVR, ProTV. I-am auzit cum mi-au vorbit si ce mi-au spus. S-au ridicat alaturi de mine. Dar e degeaba.

  Acum o jumatate de ora am primit un mail de la Scoala Titulescu. Sunt CONVOCATA la ANCHETA in urma reclamatiei pe care am lasat-o ieri la Inspectorat pe site. Am ras. Am ras tare de tot. Eu acolo le-am dat si inregistrarea, deci ce-ar mai fi de zis? De fapt eu stiu ce. Pentru ca am cunoscut-o pe doamna directoare Pruna. Si pe altii din scoala aia. Si din sistem. Sunt chemata sa fiu trasa de urechi de catre "comisia" nu stiu care. Ca altfel ce le-as mai putea eu zice in afara de acel fisier audio? Ce-ar mai fi de zis? Doamna zice ca nu e ea. Eu zic ca e. Ca vorba aia, nu mi-am dus copilul in alta parte. Se aude ea vorbind. Se aud numele elevilor din clasa... E usor de verificat la o adica. 

  Ei m-au convocat. Da' cu regret nu poci sa ma prezint in data de 30 deoarece m-a convocat sotul maine in Anglia. Sfarsit. 

duminică, 26 iulie 2015

Înregistrarea cu învățătoarea abuzivă de la Școala Nicolae Titulescu Ploiești

  De abia acum am reusit sa fac editarea si sa urc pe youtube o parte din evolutia duamnei. Pentru cei care n-au citit povestea scrisa in septembrie si octombrie anul trecut, pe scurt, invatatoarea Marei de la scoala de cartier de care apartinem s-a dovedit a fi o persoana care considera ca e o idee buna sa agresezi psihic copiii de clasa intai. Dupa mai putin de o luna de scoala am mutat la alta scoala copilul vizibil traumatizat.

 Povestea incepe aici, se continua aici. Mai e si episodul asta in care doamna invatatoare Angelica Puie si-a demonstrat si inteligenta profunda de care dispune. Le-a spus copiilor ca ariciul e un animal domestic. Pentru ca el "traieste pe langa casa omului". Faptul ca doamna era foarte proasta nu m-ar fi incurcat atat de tare ca faptul ca ea era foarte rea si agresiva cu copiii. Si ca urla. Si ca acest mediu mi-a terorizat copilul pana cand a ajuns sa planga noaptea si sa faca pipi din 5 in 5 minute ziua. De spaima. Aici aveti inregistrarea cu doamna:




miercuri, 22 iulie 2015

Mai e o saptamana

   De azi intr-o saptamana o sa fim in Anglia. Si daca Ikea o sa primeasca pe stoc si scandurelele care trebuie sa stea sub salteaua Marei de la patul ei identic cu cel pe care ni l-a dat Ada cand a plecat ea... atunci copilul va dormi in pat. Daca nu, va dormi pe jos. Patul de la Ada ramane aici. Asa cum raman de fapt cam toate lucrurile noastre. Poate de aia sunt asa zen. Casa de aici ramane aici cu toate-n ea cum sunt. Asta iti da cumva o stare diferita de a oamenilor care trebuie sa dea si sa vanda totul atunci cand pleaca.

  Deci de azi intr-o saptamana dormim acasa. Dude, this shit is real! Am inceput sa ma relaxez dupa 3 luni de stres total. Aseara am reusit sa dorm cam jumate din cat ar trebui sa dorm ca sa fiu om. Dar cum in ultima luna n-am dormit cam DELOC, deja sunt bine. 

  Am facut cam tot ce trebuia sa mai fac ba chiar azi am reusit sa ajung si la o tura de analize de sange sa vedem cam cat de repede o sa mor :)))) Am dus copilul iar la dentist, am facut toate cutiile pentru prieteni si am chemat curierul. Care n-a venit. Dar mai astept. Am discutat la telefon cu oameni care trebuie sa vina la 2 Mai, am raspuns la zeci de mailuri care cer cazare la 2 Mai pentru "acest weekend", am mers sa iau actele traduse de la cea mai buna si mai frumoasa femeie din Ploiesti care ne-a ajutat (Monalisa, te iubim!)....Ammm...

  Am mai luat chestii, am mai spalat chestii, am facut ordine in casa. Si m-am mai linistit. Mara e supra-excitata, numara zilele pana cand o sa il vada pe tati. Cand o vad cum isi traieste dorul imi aduc aminte de mine. Sta imbracata in casa de o luna doar in tricoul lui Marius. Unul jerpelit dar nu conteaza. Miroase a tati. Isi infunda nasul in el si rade cu gura pana la urechi. Si da, mi-e clar acum de ce e bine sa ai DOI parinti. 

  Tot dorul meu de mama trait in copilarie la 2 Mai cand eram lasata cu niste rude acolo... pe tot mi l-am retrait aici cu ea in astea aproape 4 luni. Pentru ca acum el n-a mai venit acasa. Dar am vazut ce inseamna sa-ti fie dor de UN parinte insa sa il ai pe AL DOILEA langa tine. E incomparabil! Si asa a fost si cand a fost ea cu Marius la 2 Mai timp de 2 luni si ii era dor de mine. Daca e unul dintre noi cu ea e mult mai usor. Eu nu stiam asta. Pentru ca am avut doar un parinte. Care oricat s-ar fi dat peste cap nu avea cum sa fie doi :) 

  Varianta ideala e cand nu trebuie sa fii departe de copil decat atunci cand vrea el asta. Varianta mai putin ideala e cand faci dari peste cap din astea... Cum facem noi acum. Ne-am dat peste cap. Doi ani a durat sa ajungem unde trebuie. Din pacate Mara a aflat si de ce facem asta, adica a fost supusa la sistemul de invatamant de stat din Romania. Chestie pe care o regret imens. Cred ca nimic nu regret mai mult pe lumea asta. A fost o trauma si un chin pentru ea. 

  Nu stiu cum o sa fie acolo. Habar nu am. Mai am o saptamana si o sa aflu. Oamenii astia din categoria noastra care stau pe acolo (adica cu mai multe clase decat trenul) sunt toti incantati. Oamenii care nu inteleg nimic si nu stiu cum sa afle informatii sau mananca doar bors si leustean, mamaliga si manele si acolo nu le au... ei nu-s la fel de incantati. Chestie de gust, in mod sigur.

   N-am nici o idee cum o sa imi fie mie. Dar daca ei o sa ii fie bine eu zic ca am invins. Pentru ca aici nu i-a fost bine de la gradinita incepand si terminand cu anul la scoala privata. Nu i-a fost bine. Decat la 2 Mai...acolo i-a fost foarte bine intotdeauna :)))

   Azi am gasit si pescaria din Portsmouth, cu pesti si fructe de mare proaspete la preturi mai bune ca aici, am gasit si macelaria aia cu carne d-aia de la vaci crescute cu iarba... Am gasit multe acolo langa casa noastra. Multe care iti fac viata mai frumoasa si mai sanatoasa. Si toate chestiile astea simple si normale si bune pe mine una ma bucura enorm. Cred ca niciodata n-am fost atat de incantata de ceva in viata mea. 

  Mai e o saptamana. Acum trece timpul cel mai greu. 

  

vineri, 17 iulie 2015

O geanta sa mai indesam si-n Anglia sa ne relocam (2)

  Dupa ce omul meu a plecat cam asa... acum urmam noi. Noi mergem light, adica eu, copil, geanta si rucsaci amandoua. Doar ca mai exista doua genti de umplut pe care prietena Lumi ni le duce pana in Belgia. Asadar 3 genti mari de umplut. De umplut cu 3 camere eventual. 

  Nu, glumesc. Cele trei camere raman aici asa cum le las. Am populat cu obiecte pana acum 3 case incepand de la furculita si terminand cu galeria de la perdele. Acum suntem la a 4a. Viata e o aventura asa ca nu plecam cu prea multe de aici, o sa utilam inca o casa si gata. Eu una m-am invatat. Si evident, Ikea e prietena mea cea mai buna si e la doi pasi de noi si la Portsmouth. Deci totul e bine. 

  Azi am indesat o geanta si-am cumparat medicamentele pentru toate scenariile. Nu vreau sa ma duc acolo si sa rup usa medicului la prima panica. Si cum avem panici cunoscute anterior am zis ca macar pentru alea sa ma asigur asa cam pentru un an. Stiu, sunt nebuna. Insa eu mi-am tratat cu succes familia de ceva vreme de una singura asa ca n-as vrea sa abuzez de sistemul de sanatate din Anglia macar un an. E de bun simt sa nu ceri cand inca n-ai cotizat suficient. Noi o sa cotizam pentru ca avem acolo firma si vom fi cotizanti seriosi. Si nu as vrea sa cer nimic de la sistem macar o perioada.

  Pentru ca am cerut cu "te rog frumos" sa fiu primita acolo, vorba prietenei mele Ada, si oricat ar rade aici lumea ca plec cu o sacosa de pastile dupa mine... mie mi se pare de bun simt sa fac asta. Mai bine sa n-am nevoie de ele si sa le dau la gunoi decat sa ajung acolo si sa dau din colt in colt dupa medicul de familie si farmacist. Eu si pana la 2 Mai plec cu sacosa dupa mine :))))

  Pentru ca da, sunt "patita", cum zicea maica-mea azi. Cred ca a avut asa un flash cu toate problemele pe care le-am avut noi de-a lungul vremurilor, vancantelor si deplasarilor. Nimic tragic doar ca...atunci cand iti e lumea mai buna te apuca diverse. Si al dracu' Murphy ala daca te lasa vreo secunda sa respiri. Daca ai la tine, nu patzesti. Daca n-ai...precis ti se arata niste chestii...... 

  Asa ca o sacosa de medicamente avem, una de carti avem, una de chilotzi avem... glumesc cu ultima ca o sa ne luam de acolo, plecam doar cu chilotzii de pe noi. Avem haine si la 2 Mai, avem si la Ploiesti si o sa avem si in Anglia. Si gata. Ca sa nu mai permutam bagaje in vizite. Viata noastra va fi tot o vizita de colo-colo. De abia astept! Chiloti multi avem. Ceea ce va doresc si voua!

vineri, 10 iulie 2015

Bilete. Doar dus.

  Am deschis ochii azi si pentru o secunda uitasem. Cand mi-am adus aminte m-a cuprins o stare de bine teribila. Aseara am luat bilete de avion pentru mine si Mara. Doar dus. Avem casuta noastra la Portsmouth, langa o scoala tare blanda cu copiii ei. Vis-a-vis de casuta noastra e un parc enorm, din acela ca o padure.  

  Peste nici 3 saptamani plecam la mare. De tot. :)

Aici!
                                      

marți, 7 iulie 2015

Diverse amuzante

  Pe usa baii mai mici din casa noastra scrie "Administrativ Resurse Umane". O tablita din aceea de pus pe birouri. Pe alta usa scrie "Femei" si e un cap de doamna. Nu, cea din urma nu e la baie, cealalta e la una din bai... Mi s-a parut teribil de amuzant sa fac asta cu multi ani in urma cand ne incepeam viata de familie in casa asta, casa mamei mele. Si mama s-a amuzat ca doar d-aia ea m-a facut pe mine si m-a invatat intr-ale umorului.

  As fi vrut sa strang tablite din astea cu tot felul de functii sau destinatii dar n-am mai avut de unde. Mi s-a parut foarte funny ideea, am vazut-o la prietenii nostri. Si acum de cate ori trec prin hol si vad cele doua usi imi amintesc de ideea aia amuzanta.

  Asa cum de cate ori vin acasa ma uit sa vad daca mai avem pres la usa si cablu tv pe scara blocului. Serios, am un reflex. Nu e la fel de funny dar poate ca e. Pentru ca eram foarte tanara cand am fost socata de decizia unora de a ne fura chestiile astea. Si azi prietena mea cea mult prea buna si naiva mi-a adus aminte de stilul in care se poate fura in Romania. Lor li s-a furat o bicicleta de pe scara blocului. Noua ni s-au furat 2 metri de cablu tv de la usa pana la receiver, cinci presuri de intrare si o siguranta electrica din panoul de pe scara.

  Da, da! O siguranta. Din aceea care iti propovaduieste curentul ieleftric la matale in casa cum ar veni! Aham! Aia! De stateam ca prostii si ne rugam la frigider ca la moastele Paraschievei sa invie si el nimic! Noroc cu domnu' Albulete care s-a dus la etajul superior sa vaza ce anume s-a intamplat, daca nu cumva siguranta era arsa. Si ea saraca de arsa ce era lipsea cu desavarsire! Totalmente.

  Pai daca a avut nevoie vreun crestin din bloc de ea, ce sa faci? Mnah...se mai intampla. Altu' a avut nevoie de una bucata oglinda de la masina, ca doua erau prea multe, altii au nevoie de o bicicleta sau mai stiu eu ce acaret gasesc pe scara blocului sau pe strada.

  Pentru ca in tara asta si la tine in casa e ca pe strada. Sau ca la toaleta publica pe care scrie "Femei". Daca nu ai alarma pornita cand pleci de acasa, poti sa stai linistit, e ca si cand n-ai avea usa. Usa, cheia, lacatul, lantzul tau cel jmecher de la bicla...astea sunt, cum zice bunica-mea, pentru oameni cinstiti! Ala cinstit daca vine si e lacat, pleaca. Alalaltu' o sa se descurce, mama! Da, am fost crescuta in dulcea paranoie romaneasca da' ui' ce bine mi-a prins ca nici macar vreun portofel vreodata in viata mea nu mi-a fost saltat desi am prins cel putin 3 maini straine la mine-n buzunare de-a lungul vremilor.

  Nu zic ca suntem o tara de hoti. Departe de mine asta. Zic doar ca "frica pazeste pepenaria"... alta vorba. Mi-a zis-o mie strabunicul meu care el facea pepeni in gradina de la 2 Mai. Si cand aveam io 5 ani si am alergat prin gradina cu var-miu ala mic-mic dupa mine, am fost poftiti la dansul (strabunicul) in camera si de unde pana atunci nu ne adresase ever vreo vorba...in momentul ala pe cel mai calm ton cu putinta ne-a informat ca "daca mai calcati in pepenii mei, io va rup picioarele!". Si ne-a poftit afara. Bai, n-am mai calcat, jur! Pepenele a fost prima planta pe care am invatat-o la viata mea! :))))

  Adica e bine si cu viziunea asta calma, pozitiva si oarecum naiva asupra lumii dar e bine si sa-ti pazesti pepenii de infractori. Fie ei si de cinci ani :) Infractorii, nu pepenii :)