joi, 31 octombrie 2013

Doamna invatatoare (a Marei)

   Am tot asteptat. Am tot studiat-o, ba pe fata ba pe furis, intrand mai devreme in scoala si ascultand-o ce le spune si cum le spune. Am asteptat ca englezu', sa pice si celalalt pantof cu zgomot pe podea. Sa o dea in bara sau sa ma dezamageasca. Adevarul e ca eu de ceva vreme incoace, de cand cu cineva care mi-a demonstrat ca rautatea exista...ma astept numai la lucruri urate de la oameni. Iar situatia invatatorilor si profesorilor romani care sunt din ce in ce mai nepregatiti dar mai plini de rautate fata de copii si de oameni in general...nu era o situatie care sa ma faca sa ma astept la lucruri bune.

  Asa ca am asteptat. Cuminte, cu rabdare...am asteptat ca doamna sa ma dezamageasca. Si cand colo ea n-a facut-o. Ba ca sa ma faca sa fiu si mai uimita...s-a apropiat cumva de mine si de Mara. Intai de Mara care a uimit-o din prima zi. Intai cu urlatul pe hol...apoi cu inteligenta si cunostintele pe care le are. Cu felul in care se poarta. Cu responsabilitatea. Cu multe. As vrea sa zic ca e din cauza mea, dar nu e asa...Mara e un om separat care n-a facut decat sa invete de la noi lucruri asa cum a stiut sa respire cand a iesit din mine. Cu aceeasi naturalete a invatat tot ce i-am spus eu in toti anii astia de stat zi de zi langa ea. 

  Cand am cunoscut-o prima data pe doamna invatatoare era in ziua inscrierii cand secretara aia caraghioasa mi-a zis, la intrebarea mea despre cine ia clasa pregatitoare citez "aaaa, e o doamnaaaa, va spun, e PREA MAMOASA". Pfff, m-am oprit din transpirat in secunda aia. Adica da, eu stiu ca in ziua de azi parintii clasei mijlocii cu pretentie de intelectuali doresc zbiri. Vor invatatori si profesori "exigenti", vor calai, vor sa le educe de fapt cineva copiii pentru ca ei n-au timp sau chef. Cineva trebuie sa le ameninte copiii ca ei sa "invete" si sa isi faca treaba la scoala. Deci o doamna mamoasa e indezirabila total. Ha! Am cunoscut-o atunci, am schimbat cateva cuvinte, mi-a placut de ea. Am venit acasa si i-am zis lui Marius ca cred ca anul asta avem noroc de un om destept. Spre deosebire de anul trecut cand am avut o oaie. Ma scuzati dar "duamna" aia nu era capabila de nimic in legatura cu copiii. Zambea, era draguta, nu tipa la ei....dar nici nu reusea sa ajunga undeva...nu stiu cum sa exprim. Educatorul trebuie sa "ajunga" undeva, in copil. In creierul si inima lui, sa ajunga acolo, sa capete increderea copilului si respectul acestuia. 

  Inca de la inceput doamna m-a ascultat. I-am spus sa o lase fara sa ii puna intrebari sau sa traga de ea, sa o lase ca se va invata imediat cu ea, desi e un adult strain. Si, ce sa vezi, dupa ce am stat o ora jumate cu Mara in clasa, apoi am plecat si cand m-am intors sa o iau dupa prima zi doamna mi-a zis cum Mara i s-a adresat, a vorbit cu ea, a ridicat mana, a facut lucruri. De atat are nevoie: sa fie lasata in pace. 

  Le vorbeste frumos. Nu ii bruscheaza. Ieri vorbeam cu ea dupa ce am stat vreun sfert de ora cu ei in clasa sa se termine ora. Da, doamnelor si domnilor, doamna tine ora cu usa DESCHISA, poti sa mergi si sa intri si sa te bucuri de ei toti. Ea e imperturbabila, face ce face de o viata cu placere. Iar copiii se uita la tine cu ochi mari si ii vezi cum iti cauta atentia! E un furnicar. Sunt 35 de oameni mici care SE MISCA in proportie de 90 la suta din ei. 

  Putini au capacitatea sa stea linistiti in banca si sa asculte. Mara, prietena ei Roberta, stau linistite. La fel si Iasmina si Andreea. Ele toate au fost colege anul trecut intr-o clasa mica de 8 copii (aici intervine utilitatea orasului de provincie). Au invatat sa stea frumos si sa asculte. Sau poate ca stiau cu toate dinainte asa cum stia Mara. Vorbeam ieri si doamna imi spune "sunt cinci cu ADHD, uitati-va: ala, ala, ala" si mi i-a aratat pe toti (in pauza, in secret, nu auzeau copiii!). Are dreptate, i-am vazut si eu. Sunt copii care nu stau jos. Stau la masuta 3 secunde apoi se ridica in picioare. Se intind pe banca. Vorbesc singuri. N-au nici un fel de idee cand vorbesti cu ei sau cum sa raspunda la ce ii intrebi. Ii vezi ca nu se pot concentra nici cat sa stea in banca. 

  Am intrebat-o daca au diagnostic de la medic. Doamna de 60 de ani a inceput sa rada si sa imi zica cum ea s-a apucat si a citit despre asta, ca sa se lamureasca ce se intampla. Parintilor nu are cum sa le spuna ea nimic pentru ca romanii sunt aroganti. Sunt cu coada pe sus...cum adica "copiluuu meuuuuuu??? niciodata!" A incercat cu ani in urma sa spuna unora ca fetita lor nu e in regula si s-a trezit cu reclamatie la inspectorat. 

  Ii tine sub control prin felul ei de a fi. Vorbeste tare, extrem de tare. Apoi brusc lasa vocea jos, spre soapta, cand clasa e prea galagioasa. Si toti tac! Cand o auzi ai impresia ca tipa, dar ea nu tipa. Ea are un glas puternic, usor baritonal si le vorbeste tare si clar. Cat sa acopere 35 de voci mici care toaca intr-una. Ma gandeam ieri uitandu-ma la ei ca noi in clasa 1 stateam in liniste-musca-sa-nu-se-auda cu mainile la spate doi cate doi in banci. Astia ieri...in afara de vreo...10 care stateau mai normal...restul mai aveau un pic si se suiau pe banci. Vorbeau toti odata, dupa doamna...desparteau in silabe, bateau din palme, strigau raspunsuri unii peste altii. Am iesit de acolo cu creierul pulbere. Ea, doamna, a iesit cu zambetul larg pe buze. Le vorbeste despre iubire, despre cum ea  ii iubeste si despre cum ii iubesc parintii lor. Si despre cum dragostea inseamna sa ai grija de cineva. Sa il ocrotesti. 

  Acum piticii au prins curaj. Cand ii scoate afara pe terenul de sport, in pauza...se imprastie ca ratzele pe tot terenul. Ea stie ca sunt in pericol dar nu poate alerga dupa ei. Incearca sa ii tina sub control si o face cu ajutorul celor mai mari, pe care ii stie de anul trecut. Aia vin si ii parasc pe astia mici si ea le zice ce sa le spuna si cum sa ii aduca inapoi. E ca o closca. Efectiv asta mi-a dat prin cap. Ca o closca cu 35 de pui. Ii vede pe fiecare in parte, dupa prima saptamana stia multe lucruri despre fiecare din ei. Ne-a scris in carnetelele speciale lucruri despre copil, pe fiecare saptamana de scoala. Din cuvintele ei am inteles ca ea chiar a "vazut-o" pe Mara. A studiat-o, a inteles-o. A urmarit-o si a vazut ce si cum e. 

  Si cand le face observatie n-ai zice ca ii "cearta". N-o face pe tonul "ala". Le spune, le explica, ii mai ameninta ca nu le da voie in pauza. Stie cum sa ii laude si cum sa ii corecteze (sper sa nu ma auda nea' Alfie ca am incurcat-o! :D). Spre deosebire de "duamna de engleza" pe care cu mare oroare am auzit-o azi la clasa. Mara nu vrea sa stea la engleza si nu intelegeam de ce totusi nu s-a invatat cu acea doamna si refuza cu atata vehementa. Azi a fost prima data cand a stat in clasa, pentru ca am tot batut-o eu la cap ca nu are voie sa refuze ora de engleza din cauza ca acum e obligatorie nu mai e ca anul trecut optionala. Azi m-am dus in timpul orei de engleza ca sa vad daca Mara e pe hol sau a intrat in clasa. Deh, sa fii casnica d-aia naspa uite ca are si avantaje reale in viata de zi cu zi. M-am dus si Mara nu era pe hol, zic hai doamne-ajuta ca a priceput sa stea frumos in clasa si sa nu mai planga cand vine aia de engleza. 

  Si cand ma apropii de usa...liniste. Zic nene asta i-a mancat pe toti? Cum sa fie liniste asa? Si incepe domnisoara sa tipe si sa se rasteasca...si sa faca sshhhhhhhhhhhhhhh, shhhhhhhhhhhhhhhhhhhh ca dementa. Mai intreba cate un amarat "doamna, va place ce am desenat?" si ea "shhhhhhhhhhhh". I-a amenintat cu ceva "clasa neagra" sau bila neagra sau ceva de felul asta. Si s-a rastit. Urat. Vorbea urat. Ii certa. Am plecat zambind de acolo si am inteles de ce Mara n-a vrut. Mi-a fost clar ce fel de om e. E cucuoana din aia care insista. Din aia care nu pricepe cand ii zici "las-o in pace". Asa ca Mara zice NU. Pana la urma e dreptul ei. Si l-a revendicat cand a implinit 5 luni si a decis ca orice adult strain e naspa. Si ca NU. Nu. Daca ma lasi in pace o sa fiu prietena ta. Daca nu...NU. Si atat. 

  Doamna i-a dus la teatru. Pe jos! Da, da, pe jos, juma' de oras. "Doamna, trebuie sa invete si chestia asta, cum se merge frumos pe jos unde ai treaba". M-a uns pe suflet. M-am oferit sa o ajut si am mers cu cardul de ratze, cu 3 clase primare si invatatoarele. Eu am crezut ca fac infarct de sapte ori la dus si doishpe ori la intoarcere. Pentru ca asa cum nu stau in banca, nu stau nici pe strada! L-am prins pe unu dintr-a treia de gluga cand se avanta in alergare catre sosea. Am strigat dupa ei cu frica mortii...In sala aia plina de copii, niste sute...am zis gata, s-a dus naibii, ii pierdem pe aici. Doamna, calma, a vazut tot, a numarat tot, i-a tinut pe toti, i-a dus, i-a adus...Dupa piesa mi-a spus cat de dezamagita e ca acesti copii din ziua de azi nu stiu sa stea si sa urmareasca un spectacol. Si nu erau numai mici, erau si mai mari...eu am plecat de acolo traumatizata, sincer. Mi-am dat seama in ce lume traiesc. Mi-am dat seama ca oamenii nu-si duc copiii la spectacole sau pur si simplu NU ii invata CUM se urmareste un spectacol! Nu ii invata respectul pentru actori! Respectul pentru munca alora care vin sa te distreze. 

  Nu, n-am pretentia ca un copil mic sa stea lemn. Copiii se foiesc, se misca. Mai ales cei care primesc zahar si chimicale. Asta mi-e clar. Dar totusi, totusi......tooootusi...la 6-7-10 ani...sa nu stai o ora jumatate sa te uiti la un spectacol? Sa nu stii ca acolo trebuie sa faci liniste (mai putin cand te intreaba actorii ceva, dar nu era cazul) si sa urmaresti ce se intampla pe scena. Probabil ca dupa ce ii infunzi cu desene animate si jocuri pe calculator...teatrul li se pare plictisitor. Pentru ca la desene stau lemn, maica! 

  Daca lipsim de la scoala doamna aceasta nu face ca aia de anu' trecut care ma lua direct la interogatoriu pe un ton foarte urat, de parca ma castigase la belciuge. Parca munceam eu pentru ea nu ea pentru mine. Doamna aceasta se lumineaza la fata si striga in gura mare pe hol "vai, Mara, ce dor mi-a fost de tineeee! m-am gandit mereu la tine, ce mai faci?". Si atunci eu pot sa aleg sa ii spun ce mai fac si de ce n-am fost sau sa nu ii spun. Ca pana la urma nu trebuie sa dau socoteala nimanui nici eu si nici copilul. Anul asta nu e cu absente. Cand o sa fie o sa dam socoteala. 

  N-am platit nici un ban, nici la fondul Gicu nici la fondul scolii. M-am interesat, Gicu e unul singur si de fapt el ia vreo 800 de lei iar restul pana la 3000 se duc la frumoasa firma la care e el de fapt angajat. Ii platim pe niste baieti destepti ca sa ia ei multi bani. Mda. De Craciun o sa ma duc eu cu 100 de lei la nenea Gicu. Ii bag io acolo intr-un buzunar drept prima de Craciun si nu dau bani la niste porci profitori. Plus ca pe directoarea aia o banuiesc ca mai trage de la Gicu si pentru alte chestii. Am auzit o discutie la teatru intre doua invatatoare tinere cum le-a promis bani in plus (pe sub mana, evident) ca sa faca niste lucruri cu biblioteca. Deci da? Fondul scolii e ilegal, nici un dubiu aici. Doamna n-a zis absolut nimic. I-am predat listele, banii si n-am zis nimic. N-am zis io nu dau, io fac io dreg. Am tacut. Ea n-a zis nimic. Ea stie. 

  M-am oferit sa ma duc sa le tin lectia despre mancare. O sa fie mai multe, prima o facem "fructe" si o sa facem salata de fructe cu copiii. O sa le prezint chestii, de abea astept sa le duc tot soiul de fructe si sa ii invat si despre mango nu numai despre mere. Cand i-am zis doamnei si am vazut-o cum se lumineaza la fata am crezut ca sunt la camera ascunsa. I-am zis si aleia de anul trecut si s-a uitat la mine ca la felu' pashpe.

  Domle, orice meseriei ai face, daca o faci cu drag, daca iti place ce faci si te pasioneaza, o sa o faci cu adevarat bine. O sa o faci frumos si cu zambetul pe buze. Daca ti-e sila...daca iti mananca zilele sau cum a zis doamna de anul trecut cand am intrebat-o daca iese la pensie: "credeti ca io nu m-am SATURAT?" de fata cu toti copiii...apoi atunci mai bine du-te. 

marți, 29 octombrie 2013

De ce te roade grija?

 Acum cateva zile am scris despre bunica mea si cum ea inca mai traieste la Mosia Bunicilor unde locuieste acum. Nimic special, niste multumiri ale mele catre o femeie extraordinara care a facut o afacere corecta: ii dai bani si ea are grija de bunicul tau. Nu e asa greu de priceput. Nu tre' sa ai vreo facultate ca sa pricepi ca atunci cand nu mai poti ridica fizic un om de jos e timpul sa il duci (daca poti si te tine buzunarul si creierul din dotare) intr-un loc unde oamenii asta fac. Cu asta se ocupa cum ar veni. 

  Si cum multumeam eu mai abitir si scriam frumos despre bunica mea cea frumoasa care locuieste la frumoasa locatie care by the way e mult mai sus ca multe hoteluri din Romania....iata ce comentariu primesc: 

Asta nu face decat sa arate incapacitatea ta de a ingriji un om. Cum la tine era intr-o stare deplorabila si uite ce bine e la azil. Rusinica! In condiiile in care nu lucrezi si n-ai lucrat niciodata!

 Deci da? Pam pam! Pentru ca e Anonim imi permit sa speculez ce vrea posteriorul meu deoarece la mine in casa a presupus ca e corect sa scuipe doamna. Da, este o doamna, in mod sigur. Barbatii nu-s preocupati de posturi despre bunici, batrani, lume, viata si orice altceva care nu implica suruburi sau calculatoare. Sorry boys, da' aia e... E o doamna. Haha....e o doamna? 

  E o doamna fan Cronica Carcotasilor.  Bun, pana aici ne-am lamurit. Ii plac cliseele. A inteles ea ca la mine bunica-mea era intr-o stare deplorabila. Domle, eu ii doresc un atac cerebral! Nu, nu sunt rea, eu ii doresc un atac cerebral asa cum a avut bunica mea in aprilie. Si daca dupa atacul cerebral cand se uita in oglinda o sa zica "eu nu sunt intr-o stare deplorabila" sa ma sune ca imi cer eu scuze! Serios! 

  Dar cum stie ea doamna ca eu n-am lucrat "NICIODATA"??? Aici m-am blocat. Cu mana pe inima...am ramas interzisa. In primul rand pentru ca am lucrat si pe la altii, la sclavagism la companie de faceam chiar si naveta multa ca sa ajung la ora 7 juma la fabrica in alt oras. Si asta in ultimul an de facultate. De aia mi-am amanat licenta, pentru ca job full time si licenta nu mi-au iesit doi in unu' ca la sampon. Pentru ca, asa cum urma sa aflu ulterior, niciodata nu poti face BINE doua lucruri in acelasi timp. Undeva trebuie sa cedezi, asta daca nu esti tampit.

  Am mai lucrat dupa aia la altii, dupa care am lucrat la mine, adica la firma noastra infiintata in anul de gratie 2003, pe vremea cand altii isi numarau banii de cico...Da, da, noi am facut firma si treaba si cu toti banii primiti cadou la nunta am cumparat marfa pentru vandut in firma. Aham! Nici macar un capat de atza n-am luat pentru mine, sotz sau casa...nu ne-am dus in nici o excursie gen "luna de ceva"...noi luni eram cu banii la banca sa cumparam chestii pentru firma. 

  Printre altele, eu aveam bebelus nou nascut si faceam acte de contabilitate primara, d-aia cu CIFRE multe....eu fiind total anti-matematica din firea mea.  Adica pe vremea cand Anonimu' probabil se scurma in nas si ii dadea mami bani de un suc in oras cu prietenii, eu infiintam firma cu sotul  meu, faceam copil, duceam firma, traiam si decideam chestii, ne dadea statul roman la gioale, d-astea...de oameni mari cum ar veni....apoi el, sotul, cladea doar vreo 3 case intr-un an si jumatate de la fundatie la fainata...in timp ce eu cresteam copil. Dar eu...eu n-am MUNCIT NICIODATA!!!

  Doar pentru ca nu m-am dus in ultimii 7 ani la un birou unde sa dezvolt hemoroizi de la 8 la 18 nu inseamna ca eu n-am MUNCIT, oameni buni. Si nu inseamna nici ca voi, astia care aveti permisiunea sa cititi pe aici (pentru ca da, eu va dau voie sa faceti asta din cauza ca scriu) va puteti permite sa ma luati la pula pentru ca eu n-am muncit si eu nu mi-am ingrijit bunica suficient. Si am dus-o la "azil"....Bai Anonim, n-ai tu CASA ta in care iti rozi invidiile....cum este acest "azil" inauntru! N-ai bre! N-ai plasma cat peretele in fiecare camera cum au "amaratii" astia dusi "la azil", la pariu!

  Tot niste "anonimi" mi-au zis scuipandu-ma ca sunt  "casnica" sau ca arat nu stiu cum. Bre...eu sunt fericita, asa casnica cum sunt eu. Eu nu intru pe nici un blog sa scuip pe cel care scrie acolo. Daca intru si nu-mi place, plec. Pentru ca eu am aflat ca viata e simpla. Si ca nu se numara in ani de cariera ci in zambete de copil. Fericirea unei familii nu sta in numarul de ore pe care il petrece mama la job. CI TOCMAI INVERS! Dar pentru asta trebuie sa ai o familie ca sa stii despre ce vorbesti, ma indoiesc ca astia care nu mai pot de grija faptului ca n-am eu job au ei familii sau vreo satisfactie. 

   Eu cred ca au un job naspa. Pe care il urasc, il detesta, un job care le mananca zilele si ficatii si care ii secatuieste de orice forma de suflet din ei. Si de aia simt nevoia sa creada ca un om nu munceste daca nu se duce la birou sau la fabrica. Eu insa va spun sigur, dupa 6 ani si jumatate de copil, ca job mai greu ca asta nu exista. Si daca aveam doi copii era un job mai mult decat full time. Sa tii o casa si sa mai tii si o bunica batrana cum am tinut eu DOI ANI...e greu, nene...Ma intreb daca anonimul stie cum ma sculam eu in fiecare noapte la ora 2 cu ceasul sunat ca sa ma duc sa imi duc bunica la toaleta....timp de 3 luni. Ma intreb daca anonimul stie cum e sa iti schimbi bunica de pampersi. Sau sa o vezi cum lesina in bratele tale pentru ca i se opreste inima. Sau cum e sa o gasesti stramba la fata pentru ca tocmai ce a facut un atac cerebral in somn. 

   Capacitatea mea de a ingriji o persoana? Ii doresc Anonimului sa ajunga sa ingrijeasca un membru senior al familiei care ii moare in brate de la o zi la alta. Sa vedem daca aroganta e si atunci pe masura. 

sâmbătă, 26 octombrie 2013

Mosia Bunicilor, 6 luni mai tarziu (4)

   Mosia Bunicilor. Pe 7 noiembrie vor fi 6 luni de cand bunica mea a fost dusa sa locuiasca la complexul pentru rezidenta asistata a varstnicilor numit Mosia Bunicilor din satul Nuci, judetul Calarasi. Am mai povestit cum si in ce situatie am ajuns cu ea acolo. Cand am dus-o acolo nu credeam ca o sa mai apuce alte sase luni de viata. Cu mana pe inima, dupa ce in aprilie a facut si un atac cerebral minor peste toate celelalte facute pana atunci...la cei 89 de ani...nu credeam ca o sa mai alegem ceva de ea. 

  De abea mai mergea. Nu mai avea putere sa se ridice singura de jos. Exclus sa mai poata iesi afara de aici din blocul cu trepte. Se tara prin casa, plangea si imi spunea ca vrea sa moara. Ca aia nu e viata. Cum sa pateasca asa ceva, gata, s-a terminat, ea vrea sa moara. Cand i-am spus ca o ducem la recuperare stiu sigur ca in sinea ei a crezut ca o ducem undeva ca sa moara. Intr-un spital isi imagina ea. Nu avea putere sa zica nu dar nici nu mai vroia sa ne fie "povara". 

  Nici ea nu isi imagina ca 6 luni mai tarziu va da cu grebla pe pajistea ei personala din fata camerei de hotel de 4 stele pe care o are la Mosia Bunicilor. Nu isi imagina ca va merge pe bicicleta stationara, ca va face gimnastica si ca se va plimba in fiecare zi multe minute prin curtea frumoasa de acolo, insotita fie de asistenta fie de prietenele pe care si le-a facut la Mosie. Nu isi imagina ca prietenii si familia vor merge in vizita de la Ploiesti si Bucuresti, in nici un caz nu isi imagina ca va fi mult mai sanatoasa ca inainte, ca i se va regla si pulsul si tensiunea, ca va manca bine si va lua in greutate desi in ultimii 2 ani slabise in continuu. 

la 5 luni de cand a mers acolo a cerut si ea o grebla!


  Nu mi-am imaginat. Nu stiam ca exista oameni ca Mariana Melinger, patroana "stabilimentului". Adica nu in Romania. E drept, doamna nu a trait in Romania ci in alta tara, s-a intors aici pentru mama ei care a facut Altzheimer. Mama ei este si ea rezidenta la Mosie. Mosia a fost construita pentru ea si cei asemenea ei. Pentru parintii si bunicii care ajung in toamna vietii si nu mai pot avea grija de ei. Pentru ca sunt bolnavi sau slabi, pentru ca n-au pe nimeni alaturi sau pur si simplu pentru ca cei pe care ii au nu mai pot sa se joace de-a "azilul de batrani" pana la final. Eu n-am mai putut. Nu mai puteam sa o vad cum dispare sub ochii mei si sa ma vad pe mine cum nu am forta fizica sa o ridic si sa o pun in pat. Nu mai puteam. 

  Mi-a fost ciuda ca n-am mai putut. Am fost trista si speriata ca trebuie sa o las pe mana altora, a unor necunoscuti. Insa intre asta si "o femeie la domiciliu" cum propunea cineva...trebuie sa fii extrem de naiv ca sa crezi ca in Romania poti gasi o femeie care sa iti ingrijeasca bunica asa cum o faci tu sau cum ar face-o niste oameni specializati cum sunt cei de la Mosie. Sub indrumarea unei familii care a facut din locul ala o adevarata familie. Personalul, rezidentii, patronii si copiii patronilor, oamenii din management....toti lucreaza ca si cand ar fi la ei acasa si si-ar ingriji bunicii.

de ziua domnului coleg rezident impreuna cu ingrijitoarele, asa sunt sarbatoriti cu totii!


  De aia ei au fost mai eficienti decat mine care eram de una singura si fara posibilitatea fizica de a face tot ce trebuia pentru bunica mea. Acolo sta la parter, iese direct pe iarba. Faptul ca a stat toata vara afara la aer a facut diferenta intre viata si moarte. In prima noapte acolo a dormit bustean cum nu mai dormise de ani de zile. Acum doua zile m-a sunat si dupa ce am schimbat impresii si evenimente a zis "bine, hai ca te las, ma duc sa stau la soare!". Imi povesteste amuzata cum fac ei lucru manual, activitati diverse pentru care Mariana isi bate capul de ceasul mortii...si care ii ajuta cu pastrarea coordonarii si acuitatea vizuala. 

cu prietena ei, doamna Petcu

  Cam asa e bunica mea. Ne e dor de ea, mergem sa o vizitam de cate ori putem, suntem cam departe (cam 100 de km de Ploiesti) insa asta e un sacrificiu minor in schimbul bunastarii ei pe care aici, acasa, n-ar mai fi avut-o niciodata. Pentru ca eu n-am mai putut. Si pentru asta ii voi multumi Marianei Melinger pentru tot restul vietii mele: pentru ca m-a ajutat sa imi salvez bunica si sa fac ca oricat timp ar mai avea ea de trait pe aici sa fie unul bun si bland, plin de demnitate si de ideea ca "uite, mama, pot merge singura pe afara!"....

  Multumesc, Miri!

miercuri, 23 octombrie 2013

Pro Natura, cum am devenit client fidel

  Acest post nu este unul platit ci o recomandare personala pentru cine doreste sa afle despre suplimentele Pro Natura si ce au facut ele pentru mine. 

 Am ajuns la suplimentele Pro Natura acum vreo 4 ani, la recomandarea unuia din putinii medici romani in care eu am incredere absoluta. Doamna Irina Jipa, medic Anestezie si Terapie Intensiva (in cadrul Spitalului Judetean Ploiesti) pe care o cunosc de cand m-am nascut deoarece mama ei si bunica mea sunt prietene de peste 50 de ani. Irina e un medic care pe langa ca salveaza oameni zilnic, o face cu deschidere catre medicina alternativa. Si are rezultate. S-a auto-scolit in domenii ca homeopatia si fitoterapia. 

  Discutand cu ea despre remedii alternative la minunatele pastile chimice din farmacii, mi-a spus ca ea a fost colega de facultate cu "un baiat, Ionut Morar", care a reusit in mod miraculos sa produca o linie de suplimente naturale din plante si alte chestii, aici, in Romania. Si ca ea le-a incercat si ca sunt bune. 

  Nici nu mai stiu ce am cumparat prima data de pe site-ul lor. Niste chestii pentru mama parca. Acum doi ani si ceva cand bunica-mea a inceput sa aibe probleme, am cautat solutii. Cum ar fi un remediu pentru un nerv sciatic defect din cauza batranetii care ii da niste dureri foarte nasoale. Pe care nu le poti trata cu ibuprofene din cauza ca alea ii cresc tenisunea si ii afecteaza ritmul cardiac si asa instabil. Cu paracetamoale nici atat pentru ca n-au nici un fel de efect la durerea de nerv sciatic. Asa ca am zis sa incerc cu produse d-astea din plante, ca mai rau n-au ce sa ii faca. I-am luat spray Flexodyn (extract de albine, arnica, mentol si altele) si picaturi Antalgin (scoarta de salcie, gheara matzei, etc) de la Pro Natura. Si am fost extrem de uimita cand mi-a spus ca functioneaza, ca n-o mai doare. Are pietre la bila, i-am luat si pentru aia niste anghinare, n-a mai deranjat-o. Avea infectie cronica urinara. Rezistenta la toate antibioticele mai putin la unul foarte scump si foarte toxic si nici cu ala nu ii trecea definitiv. I-am luat extract de merisor si ceai si i le-am bagat pe gat. In septembrie s-au implinit 2 ani de cand n-a mai avut nici o infectie urinara. Avea cam 5 pe an inainte. 

  Saptamana trecuta cand mi-a cazut de la inaltime, pe laba piciorului, o placa de lemn extrem de grea fugeam catre baie sa ma bag in apa rece si ma concentram sa nu urlu in fata copilului de 6 ani care alerga dupa mine prin casa crezand ca ne jucam leapsa. In trecere am luat tubuletul de Flexodyn ramas de la bunica-mea, gandindu-ma ca altceva n-am in casa. Pana am ajuns in sufragerie, o pata neagra se imprastia pe langa rana provocata de muchia lemnului, si spre degete se umflase pielea instantaneu. Am dat cu spray-ul si am masat vartos desi ma lua cu lesin la propriu de durere...in cateva minute cand am avut curaj sa ma uit am constatat cu uimire ca vanataia neagra disparuse iar limfa acumulata sub piele se imprastiase. Am dat si in zilele urmatoare iar piciorul nu s-a umflat cam deloc desi e o trauma maricica acolo. 

  Cu ceva ani in urma am luat Aloe si Ananas pentru mine si mi-am reglat ceva probleme digestive, am aflat ca planta aloe vindeca ulcerul si ca daca inghiti extras de ananas cu constiinciozitate o sa slabesti cateva kilograme linistit. De curand mi-am luat extras de Neem si mi s-au mai reparat bubele de pe mine iar azi am mai comandat cinci tuburi de gel de aloe pentru ca am constatat ca are efecte miraculoase asupra pitiriazisului de pe mine. Dupa prima comanda devii client fidel si ai 25 la suta reducere din pretul de pe site daca comanzi de mai mult de 100 de lei. Si transport gratuit! 

  Bineinteles ca suplimente din plante se gasesc din zeci de surse. Cele de la Pro Natura sunt insa un pic mai ieftine ca cele de import. Iar gama este una foarte variata, gasiti pe site la ei  informatii despre ele pe categorii. Asa ca eu una va doresc sanatate si la cat mai putine pastile din farmacii. 

marți, 22 octombrie 2013

O saptamana nebuna

  Cum ziceam, trebuie sa intram intr-un ritm de 6 cu 1...adica 6 saptamani plecat si una acasa, el sotul. Asta a fost a doua venire de cand a inceput si a fost la fel de nebuna ca prima...Se pare ca avem mai multa treaba in saptamana asta decat avem in celelalte 6. 

  Si cum am avut si un accident stupid care era sa imi rupa un picior, si cum am mers pe la radiografii si medici ca sa ma lamuresc ce si cum...si cum am mai si racit foarte tare...Sa zicem ca ultima saptamana a fost asa ca o bomba totala. 

  Cumparaturi multe, decizii multe, idei multe, copil foaaaarte mult care ne striga sub forma de "mamiiiiiiiiii, tatiiiiiiiii, mamiiiiiiiiiiiii, tatiiiiiiiiiiiiiiii, uiteeeeeeeee, uiteeeeeeeeeee, uiteeeeeeeeeeeee"........si apoi ne explica multe lucruri toate deodata si la gramada. Si ne intreaba si ne cere si ne intoarce pe dos ca pe manusi cautand toate raspunsurile planetei intr-unul singur. 

  Aseara, schioapa si cu mucii hatzuri am plecat spre o carciuma greceasca si ne-am ales cu o semi-seara perfecta adica totul a fost frumos pana cand mie au inceput sa mi se invarta peisajele rau si sa am frisoane, deci m-am cerut acasa degraba. Dar pana atunci am petrecut o ultima seara toti trei cam asa:


a zis el ceva de ma radeam

aici era facuta de Mara

cea mai frumoasa poza cu noi doi, tot Mara autor

doua juma'

trei

asa arata dragostea perfecta!

concentrare totala la tableta lu' tati

maimutza!

noi doua

    Deci...o saptamana nebuna. O asteptam pe urmatoarea in care mami sigur nu se va mai scula din pat la cat ii e de rau la ora asta. Da' zicem mersi ca mami n-are un ghips urat la ora asta pe piciorul ei drept. Deocamdata mami inca calca pe el ca si cand ar avea un coi in talpa, in rest toate bune! Ceea ce va uram si voua!


miercuri, 9 octombrie 2013

Din seria parintii sunt prosti. Azi Concursul Piciul!

  Am stabilit acum ceva vreme, mai precis in septembrie 2012 cand am ajuns in sistemul de invatamant romanesc cu al meu copil din dotare, cum ca parintii sunt tampiti. Doamnelor, domnilor, daca scoateti portofelele ca centuristele guma din gura cand vad clientul...sunteti tampiti!

  Concursul Piciul. I give you, today...marele concurs incepand cu gradinita, clasa pregatitoare pana la clasa a 4a. Concurs...de belit pula la urs ar zice sotul  meu, ca el de cate ori aude cuvantul concurs asta ii rimeaza in mod natural. Deci...pentru prima data sunt de acord cu el. Concurs de prelucrat la urs!

  Va rog, va implor, studiati site-ul:

 Dupa cum vine, avem asa: 
1. Asociatia Pentru Tineret Piciul - CINE sunt ei? NU STIM! Le dam doar niste bani ca prostii!!!

2. Puncte la dosarul invatatorului in functie de "rezultate" (ne-a zis doamna cu gura ei, la concursul Piticot (concurentul) pe site scrie maaaaaaaare si clar). E drept ca la Concursul Piticot. anul 2013 nu mai apare pe site, eu cred ca s-a transformat peste noapte in Piciul, dar aia e doar pentru ca eu sunt un om rau la suflet si negativist din fire. 

3. O adresa de contact a Asociatiei la o CASUTA POSTALA din Arges!!! si un e-mail la YAHOO!!! Da, pana si eu (care in prostia mea doar am studiat in facultatea pe care am prestat-o) stiu ca un email la yahoo cum e al meu nu e bun pentru un ceva oficial. Cum ar veni cineva care aduna 12 lei per cap de vita furajata. De 12 lei copilul primeste un test, o DIPLOMA (toti primesc, suntem in comunism deci participam la "concursuri" la care castigam toti) un suport de creioane si un cadou surpriza. 

  Auzi, da' nu mai bine ii iau io un cadou surpriza? Ei bine da, ati ghicit! Nu voi da bani pentru Piciul, si nu o voi duce la scoala in ziua aia, ca sa nu o incurc pe doamna care n-are ce face cu noi astia "revoltatii". Adica in speta EU cu fi-mea care e doar un om care asista la niste lucruri. Fix asa cum ma duc si o iau de la "ora de religie" impusa de statul roman intr-o scoala de stat a unui stat laic. E, ati vazut de cate ori am zis STAT intr-o fraza? 

 In rezumat: STATUL ROMAN le da voie la niste capuse gen Asociatia pentru Belit Pula la Urs sa ia cate 12 sau 14 lei de la fiecare PROST care concepe un copil in Romania si apoi are si nesimtirea sa il duca la gradinita sau scoala in tara natala. Ati inteles? 12 lei inmultit cu ...sute de mii daca nu cumva milioane. Sa zicem ca la noi sunt 37 in clasa. N-or fi 37 in fiecare clasa pana intr-a 4a. Sa zicem ca-s o medie de 30. Ori 5 (pregatitoare plus 4 clase). Ori 12 lei bucata. 1.800 de lei pe scoala asta, una mica de tot, dintr-un oras cum ar veni Ploiesti. La prima cautare pe net in Ploiesti exista 30 de scoli primare (imi cer scuze daca mai exista si altele, nu apar in prima lista). Sa zicem ca au fiecare doar cate o clasa din fiecare. Deci:

  30 elevi X 5 clase = 150 elevi
  150 elevi x 12 lei = 1800 lei.

   1.800 lei X 30 scoli primare = 54.000 lei de la un oras ca Ploiestiul 

 Sa va zic in euro? La un curs de 4,3... Vreo 12.600 de Euro de la un oras. FARA GRADINITE! Pentru o ASOCIATIE despre care cunoastem o Casuta Postala si o adresa de yahoo. Cat da Bucurestiul? Nu stiu cate scoli sunt acolo! Ia sa aud? Care mai liciteaza? Si stiti ca aceste concursuri se fac DOUA pe an, da?  Sa zicem asa usurel un 25. 000 de euro per oras d-asta micu'? Cam cate orase sa fie in Romania??? Hai sa zicem cate orase o sa puna botul la o tzeapa in Romania?

  Stimati parinti care nu va puneti intrebari....va rog eu, ganditi-va inainte sa dati bani la niste asociatii! Doamna invatatoare a Marei nu ma obliga, nimeni nu va poate OBLIGA la asta, si nici la fondul "clasei", "scolii" sau alte bazaconii. Si nu, aceste "concursuri" nu va vor face copiii mai destepti! Si sa nu aud aia cu "a vrut copilul" pentru ca eu i-am explicat Marei ca acest "concurs" e o mizerie si ca va putea merge la concurs cand el se va chema OLIMPIADA (deci participantii, la trafic cum ar veni, vor avea si materie in cap cat pentru un "concurs") si va fi organizat de prostii aia numiti Ministerul Invatamantului din Romania. Punct.

Later edit: http://www.mfinante.ro/infocodfiscal.html aici vedeti informatiile de la Ministerul de Finante despre Asociatia pentru Tineret Piciul. Infiintata in anul 2011, la final de 2012 a avut profit declarat:
147.304 lei = 34.240 euro!!!
Si sper ca stim cu totii cam cum se "declara profitul" in Romania anilor in care traim.....So...mai vreti concurs? Mie mi-ar conveni un mic biznis d-asta pe banii fraierilor...34 de mii profit pe an...not so bad!




marți, 8 octombrie 2013

100 de minute intr-o Pozitie

  Care n-a fost una placuta! M-a mancat in cinemateca sa ma uit la "Pozitia Copilului". Nici nu stiu cum sa ii zic...e un film cum ar veni. Precis nenii aia care i-au dat atatea premii nu erau betzi ranga in ziua aia. Adica nah, asa imi imaginez. In mod sigur din punct de vedere cinematografic o fi o opera de arta. O...ceva. 

  Nu am inclinatii cinematografice. Se vede asta si din cantitatea de timp care a trecut de cand a fost lansat pana sa imi las lenea care ma apuca cand aud de "film romanesc" si sa ma apuc sa il urmaresc. Nu ma reped sa vad toate filmele care apar atunci cand apar, multe sunt extrem de proaste, am invatat asta cu ani si ani in urma cand inca ma uitam an de an la Premiile Oscar. Dupa ce am vazut o serie de filme de Oscar care m-au plictisit am decis ca Oscar e naspa si ca imi pierd timpul. 

  Cand ma asez la un film am in general o singura pretentie majora: sa nu ma plictisesc. Personal, ca fire si placere apreciez filmele la care rad. Nu alea gen "parodii" cu oameni care se dau cu capul de masa si toata lumea se maimutzareste. Apreciez umorul. Cu cat mai fin cu atat mai bun. Hai sa zicem ca am mai vazut cu placere si alte filme decat comedii insa in general, la acest moment cand ma simt batrana si obosita, daca ma asez la un film n-o fac pentru popcorn ci ca sa ma distrez, relaxez...daca or fi si cateva idei care sa ma lase gandindu-ma cateva zile la filmul ala, bine, daca nu, nu. Ma rog. Da' barem nu ma plictisi, maica. I'm too old for this shit.

  Ei bine, acestea fiind zise, mie cine imi inapoiaza cele 112 minute pierdute azi din viata? Adica, nene...nu ca m-am plictisit pe alocuri...m-am plictisit 112 minute ca la concurs! Daca ma puneai sa ma holbez la un perete alb, gol, pret de 112 minute, nu ma plictiseam asa. Azi, la filmul asta, m-am uitat cu indarjire pana la capat (rar lucru, de obicei renunt daca in primele 5 minute nu ma faci sa vad macar un lucru misto) doar ca sa vad cam cat de mult ma vor putea plictisi in continuare...Maiculitza, a fost ca si cand mi-as fi pus o punga pe cap si as fi asteptat moartea. Care era lenta si nu mai venea odataaaaaaaaa....

  Am mai patit asta si cu alte filme romanesti din ultimii ani, gen "4,3,2" la care tot timpul mi-a venit sa strig "start, hai start, numararam pana acu' hai odataaaaaa". Macar la ala a fost misto ca ne-am mai adus aminte de casele si toalele anilor 80. Un pic de nostalgie nu strica nicicand. Da' azi...azi a fost ca si cand ma uitam la un buletin de stiri al zilelor noastre, numai ca in loc de 30 de minute a avut 112. 

  Deci un tanar face un accident auto si omoara un copil. Tanarul are o mama (Luminita Gheorghiu interpreteaza perfect rolul unei tanti soacra) si un tata. Care mama nici nu mi s-a parut asa "coplesitoare" asupra "Cuculetz"-ului (asa ii zicea ea ca alint) cum am vazut eu niste doamne cu ai caror Cuculetzi mi-am dat io intalnire la viata mea. Pe bune, cunoastem si mai rau! Iar la capitolul intruziune in intimitatea casei fiului, eu as trimite-o la bunica-mea sa ia niste lectii de cautat prin dulapuri. Deci na, ca o tanti d-asta mama de baiat. :D 

  Din motive inexplicabile, deoarece poietu' nu ne explica, pe parcursul filmului fiul o injura pe ma-sa ca la usa cortului si in general se poarta ca un ghiolban. Iar noi urmarim cu o camera care se mista foarte repede, gen Big Brother, cum se cearta astia, cum fumeaza, cum zic cu "pula" pe rand si cum se uita urat si/sau lung unii la altii cu niste priviri pline de inteles. Ei or intelege, da' noi care nu stim...suntem asa usor bovini, ne uitam la ei cum se uita unii la altii cu intelesuri profunde. Teribil de profunde. 

  Tot filmul are ca idee o mama (si pe alocuri si barba-su) care incearca sa aranjeze dosarul penal al fiului. Adica sa dea spagi, sa influenteze martoru', sa rezolve treaba asa cum o face oricine poate in Romania anului 2013. Trecand peste ideea de "hai sa ne spalam mizeria tarii in public", ca de prostii d-astea m-am lecuit inca de pe vremea lu' "Filantropica" (barem la ala am ras tare)...ajung la ideea: ASA SI? Care e faza? Asta e filmul? O mama care are haina de blana, masina scumpa si pile ii aranjeaza dosaru' lu fi-su. Iar el in principal o injura si e ofensat ca ea se baga in viata lui. Ce poate fi mai plictisitor de atat? Acu pe bune? Sa numaram oi?

  M-am gandit serios la asta. La altceva nu, pentru ca subiectul e banal. La stiri in seara asta o sa avem si cutremure, deci o sa fie mult mai interesant. Adica la final cand toata lumea jeleste copilul, nu mai poti sa te gandesti la jelanie pentru ca abea astepti sa se termine. Poate daca incepea cu partea aia emotionanta era mai bine. Sau macar daca nu mi-o aratau pe mama aia cum face pipi la veceu. Si desi sonorul e prost se aude bine si frumos cum face tanti pipilica. Presupun ca era un detaliu relevant si plin de subintelesuri. Doar ca eu nu-s fire de artist. Nu ma pricep la cinematografie.

  Multa noapte, multa, multa noapte ca in orice film romanesc. Multe zgomote de fundal dubioase de zici ca a fost filmat intr-o camera de camin unde scapau colocatarii chestii pe jos, multa miscare a camerei de nu-ti mai trebuie bere ca te ia capu' direct. Multe injuraturi care cumva nu se potrivesc, suna total aiurea, eu personal n-am auzit flacai d-astia "entelectuali" care sa isi pizduie mamele asa, da' poate nu ma invart eu in mediul care trebuie. N-am inteles titlul sa ma pici cu ceara. As fi inteles sa fie "Pozitia Mamei" pentru ca in jurul ei se invarte gogoasa, ala apare din cand in cand si injura sau se uita urat. N-am inteles care e pozitia lui, a copilului. Probabil e Pozitia Ofticata.

  Pozitia mea e ca m-am plictisit rau, cu accente de enervare pe alocuri. Nu mi-a placut, nu ca ar conta asta, bravo lor daca au facut un film demn de premiere. Eu m-am simtit ca cineva care se uita pe geam in casa unor cetateni ai Romaniei de azi. O familie antipatica si plictisitoare. Mai bine ma uitam la fi-mea 100 de minute. Da' ea nu era acasa. 

  

vineri, 4 octombrie 2013

Doamna invatatoare (a mea)

   Eu normal ca imi retraiesc acum amintirile legate de scoala mea, de primii mei ani in mediul ala, imi aduc aminte ca eu nu eram ca Mara. Ei ii place la scoala. Eu am zis prima data in viata "imi place la scoala" in primul an de facultate. Nu pot sa zic ca uram scoala sau ca ma stresa, dar nici ca ma duceam zicand tot drumul pana acolo "ce bine ca mergem la scoala, mie imi place la scoala, mami". Bine, nici n-as fi avut cui sa zic asta pentru ca ma duceam singura la scoala.

  N-am poza din prima zi de scoala din cauza ca mama m-a dus de dimineata si mi-a aratat drumul spunandu-mi mereu ca va trebui sa il fac singura, ca trebuie sa il invat, sa fiu atenta cum traversez, etc. Atat de tare m-a speriat faptul ca ma voi rataci...stiam de atunci ca eu ma ratacesc, ca am probleme la capitolul asta, deci ca trebuie sa casc bine ochii ca sa nimeresc sa ma intorc acasa. Aveam 7 ani si doua zile si scoala mea era departe. Aveam de traversat strazi si de mers binisor pe jos.

   Mama cumva n-a fost clara ca in ziua AIA va veni totusi sa ma si ia de la scoala, si cum eu stiam ca ea merge la serviciu...cum s-a terminat prima zi de scoala am taiat-o pe poarta cu ghiozdanul in spate ca sa nu cumva sa uit drumul catre casa. Mergeam repede si concentrata si cand m-am apropiat de casa o aud pe maica-mea strigandu-ma in spatele meu si o vad alergand cu aparatul foto intr-o mana...Venise sa ma ia dar eu o tulisem mult prea repede. N-a apucat sa imi faca poza aia cliseica pe care o au toti scolarii in banca in prima zi de scoala. :)))) Si se mai si speriase femeia ca nu ma gaseste, ma cautase o gramada cu vecinul de bloc cu care venisem...

  Doamna noastra era tot una care si-a incheiat cariera cu noi. Era grasutza, cu un par lung prins in coc, un par din ala vopsit in roscatul ala "de tanti" care exista atunci. Doamna Ana Balalia. Prea doamna nu era. Era mahalagioaica. Era nesimtita, cerea favoruri, plase cu mancare i se carau de catre parintii care "aveau pile" la Gostat. Aveai plase, aveai 10. N-aveai plase, nu luai media 10 in clasa I. Luai 9,95 pentru ca iti punea 9 la muzica dupa ce ii ragaiai "Trei culori cunosc pe lume" pana iti venea acru. Noi n-aveam plase pentru ca daca ai "tzara" la 2 Mai nu ai tzara si langa Ploiesti, deci n-ai nici oua, lapte, legume, etc. Nu m-am simtit discriminata pentru ca nu stiam ce e aia. Cand mi-a batut obrazul ca am "neamuri in strainatate" i-a trimis maica-mea vreo 3 pixuri cu pasta rosie (nu se gaseau) drept "atentie" :)))) Pana si eu care eram mica am inteles ironia maica-mii!

  Romana ii placea si se pricepea la ea. Matematica nu-i placea asa ca o facea in sila sau n-o mai facea deloc. Avea doua obsesii: lucrul manual si dansurile. Drept pentru care 4 ani am impletit circa 500 de semne de carte din noduri din fir de matase. Nu pot sa va descriu cum face firul de matase cand vrei sa il inozi. Deci un chin mai mare ca ala...cred ca alea m-au lecuit de orice fel de rabdare sau pasiune pentru lucrul de migala cu mainile. Si repetitiv. Si apoi au fost dansurile. Populare in principal pentru ca in sufletul ei era o tzaranca care n-ajunsese sa auda de vals. In mahalaua Barierei unde locuia ea nu era cu vals. Era cu sarba. Si cu hora. Am batut Cantarea Romaniei de ne-a venit rau. In loc de educatie fizica jucam sarba in sala de sport. Stiti cum se aude intr-o sala de sport cand 44 de copii tipa strigaturi si bat din picioare? Cred ca asta m-a lecuit de orice idee de "discoteca" as mai fi putut avea vreodata. :))) Pe bune, imi zgaltzaie ficatul si acum cand imi aduc aminte.

  In clasa a patra a nascut fi-sa. Un copil de gen baiat. La care lu' madam Balalia i s-a rupt filmul si atunci am constatat ca ea de fapt saraca nu prea era bine cu capu'. A inceput sa ne povesteasca cum il tinea pe ala micu' de putza sa faca pipi dimineata intr-o canutza. Ca sa nu mai spele scutece. Mie mi s-a parut usor deplasat faptul ca ne vorbea noua despre putza lu' nepota-su asa ca din ziua aia am inceput sa ii dau ignore, sa n-o mai aud.

  Ne batea cu orice ocazie. Ne tragea de par, pe baieti si de urechi. Ne dadea cu rigla la palma infiorator de mult si de des. Daca faceam zgomot eram batuti cu cate 5 bucati la fiecare palma. Atunci am invatat sa imi iubesc mainile si ani mai tarziu am realizat ca din cauza acelor "tratamente" s-ar putea sa fi ramas cu niste sechele la mana dreapta care au dus la un sindrom de tunel carpian. Mi-am adus aminte de ea dupa ce am nascut si ma dureau rau ambele maini...Mult, mult ne-a dat cu rigla aia. M-a tarat odata pana in fata clasei de par pentru ca m-a prins ca copiam la "lucrare de control autodictare". Pentru ca nu am memorie vizuala (de aia ma ratacesc, capul meu nu stie sa faca harti sau sa retina obiecte desenate) nu stiam unde sunt virgulele din poezia aia nenorocita. Stiam poezia, eu sunt as in retinerea cuvintelor. Dar semnele nu le retineam. Asa ca am deschis cartea pe sub banca si pentru ca era prima data cand o faceam am fost prinsa. Si tarata de par pana in fata clasei si aruncata pe jos.

  Din tot episodul asta singura mea "trauma" reala a fost momentul cand a trebuit sa ma duc cu lucrarea pe care ea notase ca am copiat, sa o semneze mama. Stiam ca furasem si imi era rusine de mama. Aia ma traumatiza mult mai mult decat trasul aleia de par si riglele. Mama m-a intrebat mahnita de ce am copiat iar eu i-am spus ca vroiam sa aflu unde sunt virgulele pentru ca pe alea nu le tin minte. I-am vazut un zambet semi-schitat si mi-am dat seama ca totusi nu am gresit atat de rau cum ar fi putut parea. Nu m-a certat si nu m-a pedepsiti niciodata pentru nici o nota de la scoala. Presiunea pe care o facea mama era subtila. Ii ziceam "am luat 9 la cutare" iar ea ma intreba "de ce ai luat 9, ce ai gresit?" Multi ani m-a coplesit cu intrebarea asta. N-a zis mama bravo niciodata. Daca luam 10 zicea "normal, esti un copil destept"...Doar ca Balalia dadea note in functie de plase, asa ca Balalia pentru mine nu era o busola. Imi era total indiferenta.

    Pentru ca pe Balalia o percepeam ca fiind un nimic in viata mea, iar pe mama ca fiind totul in viata mea. Nu, nu e ok sa crezi despre primul tau dascal ca e un nimic. Ar fi trebuit sa fie altfel. Sa fie frumos, sa fie un om de la care sa am ce invata si pe care sa il consider ca e undeva, acolo sus...Mara anul trecut mi-o "recita" pe "doamna"...imi spunea mereu ce ii invata, si cum ca le-a zis "doamna"...adica era clar altfel decat fusese pentru mine.

  Marei ii place la scoala. Despre doamna ei o sa scriu cand se va fi implinit o luna de scoala, macar o luna. Sa spunem ca e o surpriza extrem de placuta pana acum. De fapt e ceva la ce nu te astepti sa gasesti in sistemul de invatamant primar din Romania: e un om care iubeste intai copiii si dupa aia alte chestii. Atat.

  O poza de azi cand m-am dus sa o iau. Toti copiii faceau repede bagajul ca sa plece acasa. Marei nici ca ii pasa, ea avea de terminat fisa de la doamna. Cum sa plec, asa? Toti o predau doamnei neterminata...Am lasat-o cat am putut dar vroia si doamna sa plece si ea acasa saraca :))) Mi-a zis "eu sunt atat de uimita de cum este Mara, si dupa 40 de ani de lucru eu nu prea ma uimesc!" Mi-am inghitit nodul din gat, m-am gandit la ta-su, i-am facut o poza si m-am straduit sa nu plang de fericire acolo. De fericire ca ea e fericita.


joi, 3 octombrie 2013

Echilibrul

 N-o sa mint, mi-a fost teama de plecarea lui Marius sa munceasca in alte tari. Din 12 iulie am intrat pe program de firma (as scrie cum ii zice, se citeste Berci, nu stiu cum se scrie pentru ca elvetienii sunt dubiosi iar eu n-am apucat sa invat toate literele). Adica 6 saptamani plecat si 1 saptamana acasa. Ne-am gandit amandoi cu teama la copil...copilul ne-a surprins pe amandoi pentru ca a inteles din prima ce si cum, a inteles si ca putem vorbi cu tati oricand doreste. Zice ca ii e dor de el, zice ca vrea sa vorbeasca cu el si atunci il sunam...altceva nu stiu sa va zic despre ea.

  Eu si Marius trebuia sa ne gasim echilibrul. Ala de oameni care au trait impreuna, s-au sprijinit unul pe altul zece ani si acum se trezesc nu numai singuri in a face ce facea celalalt pentru el ci singur si in a nu avea pe cine pupa in fiecare zi. Ca nah...noi asa suntem...ne pupam, ne iubim, ne si certam si ne si injuram uneori...dar in principal cand unul pleaca, alalaltu' isi doreste pupaturile. Ca masochisti nu suntem :)

  Eu am ramas fara chestii cum ar fi masina. Eu nu conduc, n-am masina. Sunt car-less. In oras iau taxi, in afara tren. Dar imi lipseste ideea de "hai acolo" fara sa trebuiasca sa chem masina, sa iau tren, sa ....sa multe. E altceva. Nu e vorba, ca sunt invatata. Mi-a lipsit acu' fo doo' saptamani si cineva care sa imi zica de ce mama dracu' bazinul de la veceu nu mai doreste sa se si umple cu apa dupa ce o tragi. Apa. Am desfacut bazinul, am rezolvat problema. Cand ceva nu merge ma ia cu transpiratii, pentru ca nu mai pot sa sun sa zic "auzi mah, vezi ce iei pe drum spre casa ca nu merge cutare sau cutare". 

  El a ramas fara omul care il hranea. Care nu numai ca cumpara mancarea dar si decidea ce, cum, cat costa, ce luam, cum facem. Asa ca acum tinde sa nu mai manance nimic pentru ca nu-s eu acolo sa ii fac, dau, cumpar, dreg. Ma suna de la supermarket sa imi recite toate etichetele sa ii zic eu ce sa ia. Sau daca e scump sau ieftin. Eu traduc din euro in lei apoi in kile. Imi vine sa il bat! Apoi imi aduc aminte ce mult il iubesc si ii zic sa mai ia niste mazare. 

  Peste o saptamana vine iar acasa si ne mai vedem vreo saptamana. Nu ma plang. O sa ne vedem mai mult decat ne vedeam inainte cand pleca mereu sa tot faca favoruri tuturor oamenilor care cereau lucruri. La medie vom fi tot acolo. Acum, plecat fiind, vorbim mai mult decat acasa unde stateam fiecare cu ochiu' in laptopu' lui cand ne intalneam pe acasa...acum ma suna mereu, are nevoie sa ne vorbim si cred ca niciodata nu l-am iubit mai mult ca acum cand imi vine sa ii zic "mai stii ma, prostule, cand iti ziceam , lasa naibii calculatoru' ala si hai sa voooorbim!"...acu' ma suni de trei ori pe zi sa ma intrebi ce mai fac...ete ce inseamna sa nu fie omul ala al tau langa tine maaa!

  Si da, pana si in situatia asta de acum, ne-am gasit echilibrul. Al nostru. Toti trei. Eu cu Mara aici, el acolo. La telefon, pe net...Asa cum putem ne-am reglat ca un organism sanatos. Sunt mandra de noi! Ne iubesc si ii iubesc! Rau! 

miercuri, 2 octombrie 2013

Teme pentru acasa. Sau nu?

  Disclaimer d-ala: mi se spune mereu ca o sa vad eu cand o sa ajunga Mara la scoala asa cum mi se spunea si ca o sa vad eu ca o sa ajunga la "gradi" si o sa vrea dulciuri si porcarii. Chestie care nu s-a intamplat, deci ce e mai jos e fix opinia mea personala despre un subiect "necunoscut mie". Daca aveti injuraturi, proferati-le in gand, va rog!

  Mai nou ma invart printre informatii din astea "scolaresti", desi noi nu am ajuns la "scoala" in adevaratul sens. Alta tampenie, in opinia mea, aceasta clasa zero le va distruge acestor copii asteptarile si ideea despre scoala. E simplu: in teorie la anul se vor duce tot acolo. Doar ca regulile jocului vor fi total altele exact in momentul in care ei au ajuns la un confort psihic si fizic legat de "scoala" si de tot procesul ei. Si cand vor ajunge in clasa intai vor fi extrem de bulversati. Pentru ca acolo "it's a job". Aici e doar joaca, cantec si ceva betzigase. 

  Sa zicem ca ajung acolo, la scoala aia reala. Am o cunostinta care are un baietel clasa a doua si o fetita de 3 ani. Cand fetita s-a dus la o petrecere a copiilor colegi cu fratele ei, mama i-a auzit pe acestia mai mari spunandu-i foarte serios fetitei , citez, "bucura-te acum DE VIATA, ca dupa aia o sa intri la scoala si se TERMINA totul"....Fetita a ras si si-a vazut de papusile ei mai departe. Mamei i s-a rupt sufletul. Dar n-a facut nimic sa afle de ce baiatul ei considera ca i s-a sfarsit viata in clasa a doua. Cateva zile mai tarziu mi-a zis ca a stat cu el pana la ora 1 noaptea ca el sa isi faca tema la romana. Pentru ca ea nu a putut fi acasa, el n-a stiut sa o faca, etc. Asa ca a stat cu el, copil de 8 ani, pana la ora 1 noaptea. A doua zi copilul evident a fost sculat la 7. Eu, uluita, am intrebat-o ce se intampla daca nu o facea. Mi-a raspuns repede ca doamna ii umileste in fata clasei. Ii ridica in picioare si le aplica o umilire publica. Eu incepeam sa ma isterizez cand ea mi-a zis foarte resemnata ca ce, eu cred ca il alte parti e altfel? Zic nu stiu cum e la altii, dar tu personal de ce nu iei masuri? 

  Mie mama mi-a zis de mica ca daca unu' se arunca de pe pod nu e cazul sa ma arunc eu. Si ca de multe ori sunt cazuri in care se arunca toata turma de pe pod, asa ca ar fi mai intelept sa strig sus si tare atunci cand eu nu doresc sa ma arunc de pe pod. Eu asa am fost crescuta. Eu mi-am luat apararea si mie personal copil fiind, asa ca acum, cand sunt in postura de a-mi apara copilul de un "sistem" care nu e al meu, nu l-am votat, nu i-am dat nici un fel de credit de multi ani incoace....eu o sa aleg sa zic nu sistemului de invatamant romanesc. Doua pagini de exercitii tema la o singura materie, pentru a doua zi, la clasele primare? NU! 

  Sapte mii de exercitii pe vacanta de vara, milioane si trilioane de pagini de scris, rescris, calculat si dictat? NU! Pentru ca altii mai destepti ca noi au zis ca se aplica regula 10 minute per-clasa. Adica 10 minute in clasa intai, 20 intr-a doua, etc. Stiti cate ore de teme fac copiii Romaniei din ziua de azi? Dar parintii lor? Pentru ca azi, copilul e pus in imposibilitatea de a-si achita singur sarcinile "de serviciu"...si atunci parintii sunt obligati sa stea in carca lor, sa scrie si sa socoteasca cu ei, sa rezolve probleme cu enunturi gresite (eeeeenorm de des, mi se pare uluitor!). 

  Niste oameni au facut multe studii, ba au si aflat ca acei copii pusi in situatie de "too much homework" ajung sa aibe rezultate mai slabe la testele sistemelor. American, britanic, australian, daca mai caut un pic scot studii si din Papua. Si sa fim bine intelesi ca si in aceste tari tendinta e de "mai mult"...insa e "mai mult" adica in loc de 20 de minute, aia fac 30 si mamele lor sunt ultragiate, rup internetul intreband psihologi daca e ok, daca nu cumva e cam aiurea! 

  Eu n-am fost eleva de 10. Am fost de 8,50-9. Mama mea n-a stat niciodata langa mine sa fac vreo lectie. Poate prin clasa intai de cateva ori. Imi mai verifica caligrafia si imi mai rupea pagina daca scriam urat sau faceam purcei d-aia de cerneala, n-am inteles niciodata de ce, sincer. Atata vreme cat scrii inteligibil nu trebuie sa fie si "frumos". Scrii cum scrii. Sa fie CORECT, si sa se inteleaga toate literele. Si cam atat. Imi faceam temele in scoala primara, dar stiu si cateva cazuri in care nu le-am facut din diverse motive. Ori ca uitam sa imi notez, ori ca uitam ca am tema la vreo chestie. Aveam o invatatoare batrana care nu tin minte sa ne fi certat vreodata ca nu ne-am facut vreo tema. 

  Si nu tin minte niciodata, dar niciodata in clasele primare vreun moment in care eu, elevul normal, nici tocilar dar nici lenes, sa fi considerat ca imi e greu sa imi fac temele singura. Singura, atunci cand veneam cu cheia de gat acasa si nu era nimeni. Si cand eu imi faceam lectiile singura inainte sa ajunga maica-mea acasa. Atunci ea mai verifica, mai rupea, mai vedeam ce mai faceam da' eu stateam in dormitor si daca ea era acasa, si scriam acolo de una singura in legea mea ce aveam de scris. Daca nu stiam ceva ma duceam la ea, dar nu imi aduc aminte sa fi fost prea dese momentele in care sa nu pricep intrebarea din "lectii". Nu era greu! Poate sunt eu nebuna, poate la altii a fost altfel...nene, nu mi-a placut in mod special scoala pana la facultate, dar nu mi s-a parut "greu", imposibil, "final de viata"...Aveam de lucru pe masura puterilor mele! Si acasa si la scoala. Un singur profesor a fost abuziv cu noi (fizic si mai ales psihic), in 5-8, cel de matematica...pana si ala ne dadea si el acolo 2-3 probleme...nu douazeci. 

  Ei bine, azi, an 2013, vine copilul acasa cu 4 pagini de probleme la matematica si alte 3 la romana, si cine stie inca mai ce la altele. Ce faci? Faci ce e corect pentru sistem? Pentru altii? Sau faci ce e corect pentru copilul tau? Este corect, moral, etic, sa ii spui "maica, eu sunt mare, eu stiu sigur ca aceasta cantitate e prea mare pentru tine, ai voie sa NU o faci pe toata"? E corect? Sau e corect sa mentii minciuna oribila in care se scalda sistemul romanesc de invatamant cum ca "ca sa fii destept tre' sa faci tot ce iti zic astia, maica", ce daca tu mori sau ajungi ca in timpul saptamanii sa lucrezi cu creierul mai mult decat o fac parintii tai la joburile lor?

  Da, copilul trebuie sa isi faca temele. Sa fie responsabil, sa invete dupa puterile lui tot ce trebuie sa invete. Tot ce poate sa invete, ca mai e si aspectul asta: scoala romaneasca are o mare durere in cur fata de inclinatiile native ale copilului. Ii doare pe ei undeva la ce e talentat natural un copil. Ei fac "concursuri Piticot" si alte tampenii pe bani pentru niste jmecheri. Da, copilul trebuie sa invete la scoala. Asta e jobul lui pentru multi ani de aici incolo. Dar nu poti sa abuzezi de psihicul lui, sa ii pui in carca mai mult decat poate el sa faca. 

  Pentru ca asta faci de fapt. Copilul iti este abuzat iar tu ii spui ca e ok sa fie asa. Si toata lumea TACE!. Ma gandeam azi ca daca nu o oblig pe Mara sa manance mai mult decat o tine stomacul, cum as putea sa o oblig sa lucreze cu creierul mai mult decat poate ea la o anumita varsta? Doar pentru ca creierul nu vomita nu inseamna ca e ok! Asa se ajunge la "bulimia de scoala" in care copiii sunt infundati cu teme, informatii prea multe si prea grele pe care ajung sa le vomite afara imediat. Nu mai retin nimic, nu ii mai intereseaza nimic, scoala e o corvoada si un chin absolut. Este de inteles. Ei se apara. Daca nimeni nu ii apara, se apara singuri. Ajung indiferenti. Una din cele mai triste chestii a fost cand prietena Marei, Bianca, a zis de ziua mea "mie mi-a placut la gradinita, stiti de ce? pentru ca acolo nu aveam teme!". Asadar ne obligam copiii sa viseze la trecut, sa se uite inapoi in loc de INAINTE, sa se uite cu nostalgie la perioada gradinitei....cat de trist e asta? Cat de profund trist e asta? 

  In scoala primara, chiar si in timpul saptamanii, copilul, dupa teme, ar trebui sa aibe timp sa iasa afara la joaca, sa citeasca, sa faca si alte lucruri alaturi de parintii lui pe care oricum ii vede putin intr-o zi. Cum suna asta....copiii lucreaza la corporatie din clasa intai! Si se uita inapoi cu nostalgie la perioada "facultatii", adica la gradinita!!! Dar viitorul? Unde e viitorul in ochii lor? Si oare cum arata el?