joi, 24 septembrie 2015

Pe scurt despre mancarea din Anglia

  Disclaimer d-ala: acest post contine opinii si gusturi personale. A se trata ca atare! 

  Mancarea in Anglia e net superioara celei din Romania. Aici ma refer la ingrediente, la materia prima. La restaurant n-am fost inca. E mult prea scump si inutil de mers acolo cand ai tot ce iti trebuie la magazin, sute de delicatese pe care nu le-ai gustat niciodata. O sa merg intr-o buna zi la Londra la unul din restaurantele lui Gordon Ramsay. Unul de-al lui Jamie Oliver avem chiar aici in oras. Pana una alta testam ingredientele comune. 

  Cand aud romanasi care suspina dupa "macarea de acasa" intai ma bufneste rasul. Apoi ma ia capul. Pentru ca e clar, sunt genul care suspina dupa mizeriile alea de "Eugenia" sau cine stie ce alta monstruozitate comunista confunda ei cu sentimentele din copilarie. Deh, emotii ascunse in spatele zaharului sau a altor "tratatii" cu care erau mituiti cand erau mici. Sa fie "cuminti", sa nu planga, sa invete bine, etc. Greu de inteles chiar si acum cand sunt oameni mari. Pufuleti, napolitane, mici din unghii tocate, bors si leustean. 

  Eu una detest borsul, la fel si leusteanul, insa daca iti pui seminte intr-un ghiveci o sa ai leustean. Si apoi gasesti tarate d-alea la magazin si poti sa iti faci si bors la o adica, nu e ca si cand ai incerca sa faci brusc neurochirurgie. Suspina romanasii dupa "mancarea romaneasca" care, vezi-doamne, e cea mai cea. 

  Constatarile mele dupa 2 luni aici? Mancarea e mult mai buna. In primul rand calitativ. Asta, evident daca stii ce vrei si cum vrei sa fie. Si daca ai si niste cunostinte temeinice de engleza pentru ca altfel o sa zici ca in Anglia nu se gaseste branza dulce pentru ca ea se cheama "quark" :) Se duc romanii claie peste gramada la magazinele "romanesti" si "poloneze". Care magazine sunt facute de niste baieti foarte destepti care s-au invatat sa vanda mizerii expirate unor oameni disperati. Mi se pare si normal atata vreme cat o suma mare de oameni zice ca un anume produs englezesc "nu e ca acasa" si trebuie neaparat sa manance mici scarbosi de la Meda pentru ca altfel viata nu e viata. 

  Aici gasesti carne curata. Da, e mai scumpa dar daca ai pornirea sa o cauti mereu la rafturile de "clearance" (reduceri) o sa o iei la pret de carne din aia cu antibiotice si hormoni. La fel si fructele organice, ne-pesticizate. Fructele de import aici sunt ca din alta galaxie fata de fructele de import din Romania. Mango-ul e copt, dulce, zemos si parfumat cum eu (care-s mare pasionata de mango) n-am mancat niciodata la Ploiesti. Bananele bio au un parfum care se simte in toata camera daca jupoi o banana. Ieri am luat capsuni crescute undeva prin UK... capsuni atat de parfumate si de gustoase ca era sa ii mananc toata caserola copilei. 

  Merele sunt geniale. Iar cele organice, mici dar coapte... de vis. Strugurii n-au samburi pentru ca englezii au o lene aparte si nu le convine sa munceasca ca sa ii manance. E drept, nu vreau sa stiu ce mutatie genetica le-au facut de n-au samburi...azi am gasit o jumatate de sambure intr-o boaba deci e ceva magie la mijloc :)))) Iar pe mandarine scrie ca-s din soiul "usor de cojit" ca deh... muieti-s posmagii? Aici pana si cartofii sunt gata spalati si lustruiti, nu cumva sa muncesti sa ii prelucrezi. Dar exista si din cei cu noroi pe ei pentru ca-s mai sanatosi si nu s-a umblat la ei prea mult. 

  Carnea este foarte buna. Carnea de vita englezeasca e cam ca cea pe care romanii o stiu drept "argentiniana". Adica soi de vita de carne nu de lapte. Carnea e foarte moale, marmorata cu grasime la interior, aromata si gustoasa. Si in tigaie, si in cuptor iese cu totul altceva decat ce stim noi de "acasa". Mielul aici e la mare rang, gasesti mereu miel la magazin. Nu e din cel care dispare la cuptor pentru ca ei nu-i taie imediat ce-i fata oaia ci cand sunt mai mari. Carnea e minunata, nu miroase a oaie foarte tare si se topeste in gura. Curcanul e foarte bun.

  Baietii astia au carnati, frate. Emblema bucatariei lor e "brittish banger" (futaciosul cum ar veni)... care exista intr-o varietate ingrozitoare. Carnati cu mere, cu miere, cu praz, cu bere neagra sau cu vin de Porto. Carnati cu cimbru si rozmarin. Carnati in toate pozitiile. Da, nu seamana deloc cu cei romanesti si fiind mai fin tocati mie una imi plac mult mai tare. Nici un zgarci, unghie sau alte bucati neasteptate prin ei. Aromati. Buni rau cu piure.

  Piure din cartoful. Cartoful fiind alta emblema pentru ca oamenii astia practic doar cartofi mananca. Exista multe soiuri de cartofi pe care le produc in special pe Insula Jersey de langa Franta, o insula care a fost a Marii Britanii dar care acum e stat idependent insa foarte legat de UK. Acolo preseaza baietii cartofii. Mici, mari, soiuri nenumarate. Extrem de gustosi. Extrem. Cei mici baby-potatoes merg facuti intregi in coaja fie fierti fie copti fie aruncati intr-o tocana. Excelenti!

  Lactatele sunt bune, in special branzeturile. Marea Britanie produce, in mod uluitor, mai multe soiuri de branzeturi decat Franta insa in mod istoric Franta a stiut sa le brenduiasca mai bine. Aici rafturile de branzeturi sunt enorme iar soiurile te lasa mut. Orice le-a picat in mana au aruncat in branza, de la ardei iuti la struguri, turmeric, mucegaiuri nobile sau vin de Porto. Da, au si soiuri care sunt practic o telemea mai putin sarata, Wensleydale e unul dintre ele, e ceva de-un deliciu total... insa romanii nu ajung sa stie asta pentru ca se blocheaza in "nu e telemea, nu e ca acasa" si nu incearca niciodata sa guste ce gasesc in galantare.

  Noi, familie de gurmanzi, am testat pana acum cam tot ce ne-a iesit in cale. De cate ori merg la magazin iau alt soi de branza. Alta carne, alte alea... ca sa aflu si eu ce exista pe piata, piata fiind atat de variata. Ca n-am venit aici ca sa plang dupa telemea si eugenii sau sa suspin dupa mici si leustean. Deci nu, nu pot sa zic ca imi e "dor" de ceva de mancare din Romania. In special cand in fiecare zi ma minunez ce gust poa' sa aiba rosiile cherry cu branza asta care nu e telemea... si oleaca de busuioc proaspat pe deasupra. 

  Exista ferme de lactate care iti aduc acasa lapte proaspat, ne-pasteurizat si ne-prelucrat. Crud, muls in ziua aia, de la vaci crescute pe pasuni cu iarba ne-stropita. Si unt si smantana. N-am apucat sa dau inca prima comanda insa o sa o fac cat de curand. Laptele de la magazin e un minus, dincolo ca e omogenizat si pasteurizat (chiar si cel organic) mai e si "filtrat" ca cica sa ii scoata orice urma de virus sau bacterie din el. Si are fix un gust care descrie toate aceste proceduri: de carton :)))) Asta ca sa nu zica lumea ca vad eu toate alea perfecte. Deloc. 

  E si aici mancare proasta. Tone de semi-preparate. Catralioane de produse cu zahar de-ti sta glicemia-n pod doar cand le citesti eticheta. Pe alea le cumpara englezii cu mare spor. Vor dulce. Cat mai dulce. Mara a mancat la cantina scolii o saptamana si jumatate. Mancarea e buna, e curata, peste 75% din chestii proaspete, etc. Insa oamenii le dau legume fierte-n apa si atat. Dulci. Morcov, sfecla, praz, chestii din astea dulci din start pe care nu pun condimente cum e ea invatata. Si i se par citez "scarbos de dulci, mami". M-a anuntat ieri ca nu mai doreste la cantina, ca sa ii fac eu "mancare cum stii tu, mami, d-aia cu OREGANO"! :)))) 

  Nu mananca copiii daca nu e dulce. Ii vezi si in parc si peste tot numai cu porcarii in mana. Si cu suc peste. Dar na, exista toate variantele. Mancarea in Anglia nu e proasta. Unii oameni aleg prost, aia e alta discutie. Materia prima este foarte buna daca stii ce sa alegi. Suntem foarte incantati de ceea ce am mancat pana acum. Si inca cate mai avem de incercat si descoperit! Ceea ce va dorim si voua...

un pic de somon :)




  

duminică, 20 septembrie 2015

Plimbare de sambata

  De doua zile imi zicea ca "noi mami, trebuie sa sarbatorim". O intrebam ce anume doar ca sa o aud explicandu-mi ca "pentru ca e bine la scoala". Pentru auditoriul care nu cunoaste fix acum un an eram in iadul absolut numit invatatoarea Puie de la scoala 12 Ploiesti. Tin minte exact cum de ziua maica-mii, zi care e pe 28, noi eram la Sinaia incercand sa amortizam socul uluitor al traumelor provocate de domnia sa invatatoarea. 

  Azi i-am zis "hai la plaja" si l-am rugat pe taxu' care pleca la serviciu, sa ne lase si pe noi la plaja. Ne-a dus omu' meu si ne-am ras pe drum pana acolo pana ne-au sarit mucii hatzuri. Am ajuns la plaja dar am trecut intai pe la Canoe Lake Park care e asa un fel de parc fix vizavi de plaja. Nu are legatura cu nici o idee de parc din Romania. 

  Parc unde locuiesc niste lebede. Si unde oamenii au cladit niste chestii de lemn pentru copii, si unde in weekend vin alte chestii gen tzopaitoare imensa, bouncing-draci d-ala enorm si alte acareturi d-astea. Si in rest mult verde si oameni la plimbare. Aici exista cultul "iesitului" la sfarsit de saptamana. Cei cu copii in natura, cei fara in baruri. Distractia garantata. 

  Azi am ajuns in parcul ala si am gasit tiroliana. Da, era acolo, a parcului, nu trebuia sa platesti ceva ca sa o folosesti. Si da, copiii stateau la coada linistiti atunci cand s-a aglomerat. Noi am folosit-o in liniste deoarece am ajuns "devreme" in parc adica la 11 jumate. Pentru ca aici te cam duci dupa soare, doar ca eu evit aglomeratia si prefer mai devreme. Nu mai zic dupa lene dar temperaturile sunt mici pana in pranz, lumea nu misca voios decat dupa ora 14. La ora 11 juma' oamenii abia umflau bouncerele mobile si asamblau tzopaiaca in parc. 

  Mara a fost aaataaat de incantata de tiroliana aia ca am crezut ca n-o sa o pot da jos de acolo. Noroc ca a mai venit un copilas si ea stia sigur ca e politicos sa lasi si pe altul. Totul merge asa aici. De la trafic la tiroliene pentru copii mici. Toata lumea face loc, toata lumea asteapta pe toata lumea. Toti multumesc tuturor. Azi era sa dea masina peste noi din neatentia mea iar soferita isi cerea scuze ca n-am vazut-o eu sau ceva... Ca sa nu mai zic ca NU a claxonat. M-am trezit cu masina oprita la 20 de centimetri de corpul meu fizic intr-o liniste suprema. Pantalonii mei maro ar fi fost buni!

  Am plecat din parc si-am dat peste Muzeul de istorie a naturii Portsmouth. "Intrarea libera, donatiile apreciate" scria mare pe poarta. Muzeu care pe langa multe oase de dinozauri, reproduceri de chestii si animale impaiate... contine o "casa cu fluturi", un microclimat cu fluturi vii. Fluturi atat de frumosi incat imi venea sa dau de pamant cu aparatul foto de ciuda ca evident aia nu stateau locului sa ii pozez io ca in atlas. Ce culori si ce desene aveau pe ei!!! Incredibil! Si haleau mandarine. Puse frumos pe farfurioare. 

  Cand ziceam ca m-am socat destul am ajuns la camera cu stupul de albine. Cum adica ce camera? Pai camera in care oamenii au tras o gaura in peretele cladirii, au facut o intrare, au montat un stup din lemn cu perete de sticla pe ambele parti si iaca... Stup live! Si afara camere de luat vederi legate la monitor ca sa vezi din interior si cum intra ale naibii albine in stup. Frate, am inebunit acolo. Eu, om mare... nu mai zic de fi-mea care casca gura ca crocodilul de fiecare data cand ii traduceam ce ne explica doamna de la muzeu. 

  Si ca si cand asta n-ar fi fost destul, cand am plecat de acolo si treceam iar pe langa parc n-am avut ce face si am citit un deal. La astia dealurile de multe ori pot fi citite deoarece scrie lucruri pe ele. Si scria ceva cu "model castle" sau ceva, era un castel alb mic in varf de deal si niste copii pe langa. Ahaaa, zic clar... belea mare, facura astia macheta dupa castelul aflat 2 kilometri mai incolo.

  Da' de unde, maica! Facura un oras! Orasul-macheta, ca nu stiu cum sa ii zic. Reproduceri in miniatura dupa chestii istorice din Portsmouth. Pe un deal intr-o gradina. Cu cladiri, trenulete, turnuri, cetate, chestii. Pestera in pivnita. Colectie de papusi antice cu o casa de papusi de pe la una mie nouasute...draci... cu niste detalii minuscule incredibile. Fantastice. Am stat acolo si dupa ce ne-am tot invartit, minunat si pozat... m-am asezat obidita de dureri de sale pe o banca si m-am relaxat la soare in timp ce Mara fugea de colo colo ca un ied drogat. 

  Dupa care ne-am dus pe plaja. Alta alergare, alte chiote, alte treburi legate de obiectul pe care i-l cumparasem dimineata de la muzeul ala cu fluturi. Arata ca un pix. La un capat e telescop, la alt capat e microscop. A microscopat femeia toate plantele si penele si gainatzii care i-au iesit in cale. Si circa doua camioane de pietre de pe plaja. A telescopat toate vapoarele si barcutele, toti norii, pe mine care mergeam inaintea ei si pe cetatenii care faceau plaja. 

  Am luat autobuzul si ne-am intors acasa lesinate de soare, bronzate la moaca stil neon, obosite dar fericite. Dupa cateva ore a venit sa ma intrebe:

 - Cine a fost cu ideea sa ne mutam noi aici?
 - Tati a fost primul, el a vrut, eu la inceput nu vroiam.
 - Mami, tati e un geniu!
 - Da, mami, este cateodata.
 - Mami, sunteti cei mai tari parinti din lume!
 - De ce?
 - Pentru ca m-ati adus aici! Aici e atat de frumos si locuim atat de bine si imi place la scoala mult. Nu inteleg cand vorbeste lumea cu mine dar imi place mult!
 - Pentru tine am venit aici.
 - Multumesc, mami. O sa ii zic si lu' tati maine dimineata cand il vad, o sa ma duc si o sa ii zic multumesc ca m-a adus aici. 

  Da, mi-au dat lacrimile. Mi le-am inghitit repede si-am facut cina. Si am respirat adanc. 

de o frumusete incredibila


iuhuuuu

pe asta l-am prins la pozat

stupul

oras miniatural

Gulliver

Gulliver cand a vazut cetatea!

telescop-microscop

ai zice ca e un oras :)

mami, nu mai plecam DE AICI

casuta papusilor anii 1900

cucoana de la bucatarie :D


  

marți, 15 septembrie 2015

Deci asa trebuie sa arate copilaria?

    "Ahaaaa! Deci asa trebuie sa fie... Fuck, eu n-am stiut niciodata"...m-am gandit azi cand veneam de la scoala cu Mara printr-un soare cum doar langa o mare poate straluci, un vant cu miros de alge si sare si-o veselie in copil cum n-am vazut de prea multe ori in viata ei. Aha! Momentul aha! Si am simtit un amar in suflet pentru ea si chinul la care au supus-o anul de gradinita si cei doi de scoala romaneasca. Si apoi pentru copilul din mine... pentru ca mi-am dat seama ca n-am stiut niciodata cum trebuie sa arate o copilarie normala de la cap la coada.

  Da, sigur, ne-am jucat in fata blocului. Prin praf, jeg si masini parcate. Eu am avut noroc cu 2 Mai-ul dar norocul ala a fost si cea mai crunta porcarie a copilariei mele. Despartirea de singurul meu parinte cate 4 luni pe an. Oribil. Da, am avut prieteni, ne-am distrat cat am putut prin cimenturile Ploiestiului. Dar scoala era ceva ce ne chinuia. Incepand cu ora la care trebuia sa ne trezim si terminand cu oamenii care o populau. 

  Azi mi s-a rupt sufletul cand am realizat cum poate sa fie de fapt de plina de bucurii copilaria oamenilor mici de pe aici. Sigur, nu toti sunt in zone bune, nu toti au bani sau na... conditii. Sunt si aici oameni saraci, nefericiti si needucati. Si copilasi care se chinuie in familii de idioti care n-au grija de ei. Dar per ansamblu, in marea lor majoritate, copiii de aici sunt fericiti si relaxati. Calmi. Calmi, people! Au tantrumuri cei mici si sunt cu spor ignorati atunci cand urla. Li se spune ca "it's not nice" se calmeaza si merg mai departe. 

  Aici copiii nu se imbrancesc. Stiu, e dubios. Eu sunt socata de multi ani in care la Mara (care era si e mititica de inaltime si greutate) venea cate un disperat de copil si-o imbrancea din senin. S-o arunce cu capul de asfalt. A invatat sa se fereasca si sa iasa mereu din locuri in care vedea oameni, fie ei si mici, ca se poarta in felul asta. Si mereu ma intreba de ce fac asta. Habar n-am. Probabil de frustrare si nefericire. Pentru ca la gradinita e NASOL. Pentru ca la scoala e ORIBIL. Pentru ca toata viata lor de oameni foarte mici dar care au totusi tot creierul la ei... e un lant de evenimente dureroase si pline de acru. 

  Si sunt probabil furiosi pe lume si pe viata. Si na, nu au nici o putere sa faca sa fie altfel. Ajung in clasa 1 sa aibe nostalgia gradinitei (care de fapt a fost foarte naspa pentru niste oameni mici dar acum fiind mult mai nasol... pare roz) asa cum oameni in toata firea au nostalgia facultatii. Ma uitam de dimineata cum veneau catre scoala. Unii mici-mici, de 4 ani, in clasa "pregatitoare"... trancaneau si sporovaiau ca niste ratzuste bete. Sirul de copii care se indrepta catre scoala in Romania era plin de fetze care nu zambeau. N-aveau cam nimic de zis sau povestit... 

  Aici copiii sunt senini. Limpezi. Blanzi. Politicosi. Nu se lovesc unii pe altii. Dimineata vin si se aseaza fiecare la "coada" pentru clasa lui. Si stiu sa aibe rabdare si sa formeze singuri o linie dreapta de oameni mici. Pentru ca nu-i cearta nimeni. Nu tipa nimeni la ei, nu striga nimeni dupa ei ca dupa gaini. Se aseaza acolo si stiu ca la ora FIXA, fix la 9 fara 20, iese doamna si ii ia in clasa. Si da, doamna nu intarzie. Si da, aici nu ai voie sa intarzii la scoala ca iti inchid crestinii usa si apoi te pun sa treci pe la secretariat sa dai cu subsemnatul ca ai intarziat si de ce... Sa te vad cum o sa scrii acolo "pentru ca am fost prea nesimtit sa vin la timp"... 

  Nasol cu reguli de buna purtare, nu? Ei bine nu. Nimeni nu e ofensat de reguli. Pentru ca asa e frumos si civilizat, sa ai decenta pentru oamenii de langa tine. Sa nu intarzii, sa nu lovesti. Sa spui multumesc mereu. Si sa zambesti, ca nu te costa nimic. Copiii s-au apropiat si mai mult de Mara azi, fetitele striga numele ei in chiote de cate ori o vad. Au venit dimineata sa imi spuna ce draguta a fost ieri si ce simpatica. Nu stiu cum s-or fi prins ca e ea simpatica, se pare ca oamenii mici n-au nevoie de prea multe cuvinte ca sa se inteleaga.

  Doamna azi a pus-o la calculator sa scrie raspunsurile in romana si ceva gen google translate sa i le traduca. Apoi a scris ea si tot asa. Si peste tot unde era ceva scris au scris acum si in romana. Pentru ea. Si cumva se inteleg ei acolo intre ei si in tot Babilonul asta Mara e atat de fericita de azi cand am luat-o de la scoala tzopaia ca un ied drogat si imi explica ca trebuie sa caut o reteta neaparat. De mancare. Ce mancare, maica? Pai ce-a mancat ea la pranz. Ca erau paste cu carne dar s-au terminat asa ca i-au dat altceva. Pai s-au terminat ca n-am anuntat azi daca vrem varianta "cu carne" sau varianta vegetariana. Exista doua variante si iti alegi ce doresti dimineata. 

  A mancat mancare indiana. Care a dat-o pe spate. Un dhal din naut servit cu orez. Si un pepene care cica a fost delicios. Si "mami trebuie sa facem si noi mancare d-aia". Facem, mami... Saptamana viitoare au o chestie chinezeasca, sa ma vezi ce caut retete! Si? Ce-ai mai facut toata ziua pe acolo? Paaaaai, am scris, am facut niste calcule... NE-AM DISTRAT! Oau, ce misto! La iesire s-a dus direct pe pajistea enorma care constituie "curtea scolii" si care e plina de utilaje din lemn pentru cocotat si mers pe ele. Dupa care ne-am oprit la parculetul de langa. Dupa care am trancanit si-am ras tot drumul cu un copil pe care nu-l recunosteam.

  Dupa ce am luat-o intotdeauna de la "institutie" nervoasa, furioasa, trista, plangacioasa sau urlacioasa... de aici o iau calma si senina. Vesela si deloc obosita. Ii turuie gura ca mitraliera si-mi povesteste alte si alte chestii "foarte tari" pe care le au ei acolo la scoala. Si despre "stii ce draguta e doamna aia? si cealalta? si aialalta". Si, asa deci? Asa ar trebui sa arate copilaria? 

luni, 14 septembrie 2015

Prima zi de scoala in Anglia

  Ce zi, maiculitaaaaaaa... ce ziiiiiiiiiiiiii!!! Gata, daca n-am murit azi nu mai mor! Am zis! Atatea emotii si spaime n-am avut de cand sunt. Iar eu de fel sunt o emotionata si o-nspaimantata. Dar sa duci copilul la scoala in alta tara e asa din categoria "ia-ma Doamne, stinge-mi neamul" combinat cu "o sa fiu cuminte, sa moara Gigi daca mai vorbesc urat numa' te rog io, Universule..."

  Fi-mea aseara era alb-pamantie. Mi-a comunicat intr-o suflare "mami, eu nu vreau sa ma duc la scoala, imi e frica". Pam pam. Evident ca stiam ca ii e frica si evident ca si noua ne-a fost cel mai groaza de momentul asta inca de cand am decis sa ne mutam aici. Da' na, ce sa facem... Desi ne-a placut mult la prezentarea scolii, desi am fost teribil de incantate... aseara ne-am inmuiat totalmente chilotzii pe domniile noastre. 

  Trecand peste faptul ca ieri a fost ziua mea pe care n-am simtit-o deloc de la stresul ca azi incepea copilul scoala... M-am foit ieri ca leul in cusca, nu mi-a ars de absolut nici o sarbatorire, mi-am bagat picioarele in ei de 36 de ani. N-am dormit azi noapte deloc. As in deloc. Am atipit exact cu 5 minute inainte sa sune ceasul. Evident. 

  Dimineata, dupa ce nici ea n-a putut sa adoarma aseara decat foarte tarziu eram ca o turma de oi impiedicate. Ma mir ca n-am dat cu capul prin pereti. Ne-am dus la scoala si toate bune pana cand sa intre in clasa si a inceput sa planga cu moaca aia. Orice mama are o chestie: moaca AIA. Momentul ala in care se agata de tine cu lacrimile pana in sosete si zice "nu vreau sa ma duc, mi-e frica". Gata, te-ai taiat ca maioneza. Si nu mai dureaza doua minute si dai si tu apa la soareci incercand sa-ti mentii mutra impasibila de cucoana trecuta iata de jumatea vietii. Pe dracu'! S-a dus dracu'... boceam amandoua ca doua toante in fata unei clase plina cu pitici. 

  Doamna invatatoare ne-a asteptat cu cartonase colorate cu poze pe ele care descriau anumite activitati. Si cu scris dedesubt in romana ca sa poata Mara cere diverse. Cu cuier si caietel de lucru cu numele Marei. Cu adus de colega de la clasa mai mare sa stea cu ea pentru ca era tot din Romania. Cu toata lumea dorind sa ajute si sa aiba grija. Cu colege care-i spuneau in engleza "si eu am plans prima data cand am venit aici, stai linistita, o sa fie bine".

  Cu profesor de franceza care i-a spus "multumesc" in romana Marei de a dat-o pe spate definitiv. Cu profesoara de muzica talentata. Cu masa de pranz foarte buna. Cu ora de gimnastica si cu scos pe afara la joaca desi era inorat. Cu zambete. Si fara teme pentru acasa. Fara urlete, tipete, amenintari, pedepse. 

  Cand plecam de la scoala anul trecut facea crize de nervi pe drum pana acasa. De oboseala si stres. Ajunsa acasa statea inca doua ore sa faca teme care o terminau psihic. Azi a plecat de la scoala vesela, senina, calma si linistita. Nu ii era nici foame pentru ca mancase, nu era nici stresata, nu avea nici "lectii" de facut. Mi-a spus ca nu e obosita si era si ea mirata ca nu e obosita. 

  Mi-a zis ca si-a facut prieteni. Nu stiu ce inseamna asta avand in vedere ca nu se inteleg intre ei insa si doamna invatatoare mi-a zis acelasi lucru, ca a vazut-o jucandu-se cu ceilalti copii si ca asta e foarte bine. Si ca toti copiii au avut grija de ea, au indrumat-o si i-au aratat ce avea de facut si unde sa mearga. Si ca au fost fericiti sa o primeasca printre ei. 

  Am luat-o si am adus-o acasa vesela. Mi-a zis ca abia asteapta sa mearga si maine. Si ca i-a placut ora de gimnastica. Si ca "maaami, mancarea a fost de-li-cioa-sa" cu accent pe "cioa"... pai mancacioasa mea...cum altfel! Acum se joaca linistita si trancane de una sinura in camera cealalta. Din cand in cand, printre cuvintele romanesti scoate cate unul in engleza. Dupa care se mira cu glas tare "ce desteapta sunt!". E bine. Am invins!

vineri, 11 septembrie 2015

Incep sa inteleg limba nativilor

  Incep sa inteleg limba engleza. Daaaa, lasa ca am dat eu in tinerete un test Cambridge...HAHA I tell you! Haha adica WTF crezi ca stii tu engleza, cucoana, mi-am zis eu cand am aterizat p-acilea si bine am facut.

  Eu mi-am zis-o din start ca precautie. Pentru ca sunt dubios de precauta intr-ale "eu stiu, eu pot, eu fac" de pe cand am constatat ca eu nu pot sa fac ceva ce credeam ca pot deoarece nu pot. Asa si cu limba engleza. Adica eu pe ea o stiu. O cunosc si o iubesc. Doar ca vezi mata, limba engleza vorbita de americani e una si aia vorbita de astia de pe la casa reginei... ie oleaca altfel...

  Eu cred ca as fi fost om d-ala mimetic. Adica om nascut cu inclinatie catre imitat limbi si accente. Daca m-ar fi invatat cineva de mica. Adica de "mai mica"... Doar ca eu ce am invatat din engleza am facut-o cu foaia si pixul in mana in clasa a 10-a. Atunci am invatat engleza pentru ca m-a umilit o profesoara in fata clasei. M-a intrebat cum se pun nenorocitele alea de verbe in propozitii si eu am raspuns. Si am raspuns corect. Si ea a zis catre clasa "uite, Sima nu stie DE CE a zis asa, ea stie cum trebuie puse dar habar nu are de ce"...

  Bai, Sima, adica Albu, pardon, ma scuzati, nici in ziua de azi nu stie DE CE se pun cuvintele in engleza in ordinea si forma aia. Doar pentru ca unii le-au numit "participiu" fie el prezent sau trecut, sau alte dubiosenii de genul asta pe mine nici in ziua de azi nu ma misca sau/ori incalzeste cu absolut nimic. Eu in ziua aia am luat verbul GO si l-am conjugat. Apoi am invatat pe derost ca un papagal, toate verbele neregulate. Mi-a luat 2 ore. Si o urasc pe doamna aia si in ziua de azi pentru ca a transformat o abilitate a mea intr-o umilinta. 

  Pentru ca nu mi-a explicat nimic de fapt. Ea nu stia sa explice. Ea nu era profesoara de fapt, ea era doar un om disperat de viata. Prietena mea Doina a stiut sa-mi explice si "de ce" punem cuvintele din engleza pe unde le punem. Si a reusit sa imi bage in cap niste chestii care au ramas acolo fara sa stiu neaparat de ce dar au ramas bine. Asa ca in clasa a 12a am reusit sa pricep in scris limba britanicilor cu ajutorul ei care m-a meditat si mi-a explicat. 

  Doar ca... la fata locului...N-am priceput cam nimic din nimic circa doua saptamani. Apoi am inceput sa dumiresc stanga de dreapta. In astea prime doua saptamani a trebuit sa discut la telefon cu niste cetateni englezi-indieni-scotieni. Ca sa ne faca ei lucruri la utilitatile din dotare. Eu nu pot vorbi la telefon cu oameni straini nici in romana. Am o fobie. Cred ca asa ii zice. Am urat la modul voma toata viata mea sa discut la telefon cu un strain. Pentru ca daca nu il pot vedea pe omul cu care comunic eu nu pot sa comunic eficient.

  Pot in scris. Iaca dovada. Nu pot, nu-mi place si nu vreau sa discut cu straini la telefon. Iar acum am facut-o intr-o limba care desi trebuia sa-mi fie prietena... m-a tradat :))) Pentru ca accentul britanic este infiorator. Ce inveti tu, coaie, la scoala, e nimic! E un cacat! Este fix zero in fata englezilor mancatori de prune-n gura. Dude, e crima! 

  Doar ca dureaza un pic pana sa le pricepi pronuntia. Si curand, cum ar fi in seara aceasta in cazul meu, adica o luna juma' mai tarziu, o sa intelegi rubrica de Meteo de la televizor. Pentru ca daca pe altele crezi ca le pricepi eu te provoc sa intelegi ce zice doamna aia foarte zambitoare despre aer, ploaie, fronturi atmosferice care se plimba ele in directia nord-est-sud-vest si alte dude despre cantitatea, consistenta si intensitatea precipitatiilor din dotare. 

  As da rubrica meteo de la stiri la orice examen de doritori de engleza. Frate, daca tu pricepi ce zice tanti aia de spre unde se duce vantul si ce "feeling" de temperatura o sa ai tu la anumite cifre din calendar-saptamana-ora din zi- si altele... atunci esti tare, frate! 

marți, 8 septembrie 2015

La scoala. Episodul 1.

  Am trecut si pragul cel mare. Ala al scolii pe care am ales-o in luna iunie dupa ce am stat 12 ore pe internet cautand scoli din orasul unde presupuneam ca ne mutam. Casa pe care ne-am inchiriat-o a fost aleasa dupa ce am ales scoala asta. Care mi-a sunat mie bine dintr-o suma de scoli pe care cei de la Primaria Portsmouth mi le-au dat atunci ca avand inca locuri disponibile pentru anul corespunzator varstei Marei. 

  Clasa a patra. Dap, tocmai ce am intrat in clasa a patra. Poate pentru parintii romani asta suna oribil, sa faca copilul clasa 1 si apoi sa treaca intr-a 4a direct. Pentru ca na, in clasa 1 in Romania faci ecuatii de gradul trei si intr-a patra probabil fizica moleculara si neurochirurgie deci e complicat. Aici nu te intreaba nimeni ce clasa ai facut tu la tine la tzara acolo la Romanica. Ii doare fix in curul lor englezesc de scoala ta si clasele tale. Poti sa le ai pe toate, daca ai 8 ani jumate, aici intri in anul 4 si gata. 

  Ni s-a spus de la Primarie ca vom primi o scrisoare dupa inceperea anului scolar. Care a inceput pe 3 septembrie. Pentru ca aplicatia noastra a fost facuta dupa incheierea perioadei de aplicatii asta e procedura. Pe 5 septembrie a sosit scrisoarea in care ni se spunea ca da, am primit loc la scoala la care cerusem. In Anglia aplici in functie de domiciliu, exista o "catchment area" adica o zona de care apartine casa ta. Si pui intre 3 si 6 scoli pe care le preferi in ordinea preferintei pe aplicatie. Daca au loc te trimit acolo, daca nu incearca sa te trimita cat mai aproape de casa. Pentru ca am luat casa in zona acestei scoli si scoala avea locuri, ni s-a aprobat.

  Chestie care m-a bucurat mult pentru ca o studiasem si-mi placuse mult. In special felul in care o descria directoarea ca fiind o scoala prietenoasa cu elevii, abordarea fiind una catre Montessori. In Anglia nu exista scoli de stat care sa practice metoda asta dar exista unii directori care isi organizeaza scoala dupa niste principii asemanatoare, principii care i s-ar potrivi Marei mult mai bine decat abordarea clasica. 

  Ieri am plecat spre scoala sa vedem ce avem de facut. Eram amandoua foarte speriate. Incredibil de mare stres. Doamna Puie a aparut in discutie de multe ori. La fel si alte lucruri care i-au displacut profund Marei la scoala romaneasca. Care au chinuit-o pana in fundul sufletului ei de om mic. Ea ca ea dar eu ma mir ca n-am vomitat pe drum. Mi se inmuiasera picioarele si vedeam stele verzi... Mi-am dat seama, in soarele si linistea aia... ca doamna Puie si intregul sistem de invatamant romanesc profund comunist au distrus o bucata din mama din mine, bucata pe care nu cred ca o va mai putea repara cineva vreodata. Nu mai am incredere in nimeni. Si ea era draguta la inceput. Si ea vorbea frumos. Si mi-a terorizat copilul intr-un stil infiorator. Nu cred ca o sa mai am vreodata incredere deplina in vreun strain cu care o las. Asta simt in momentul asta, sper ca timpul ma va mai repara. 

  Cam cu obida asta in carca m-am dus catre scoala ieri. Cu spaima de "aoleu, e a 3a oara cand o luam de la capat, acum ce-o mai iesi?"... si cu groaza ca daca iese prost cumva asta anuleaza tot scopul acestei relocari. Mizele sunt si mai mari acum. Acum trebuie sa fie bine ca de aia am venit de acolo aici. Ajunse la scoala, o usa electrica automata s-a deschis linistit in fata noastra dupa ce o doamna care ne vazuse ca ne apropiem a apasat pe un buton. 

  La intrare e receptia ca nu pot sa ii zic secretariat. Doamnele nu stau la cafea si tigari inchise intr-un birou ci sunt asa la liber, sa le poti vedea si discuta cu ele. Stiau ca venim, stiau si cum o cheama pe Mara fara sa le zic eu. De nu se stie unde a aparut si directoarea. urma sa ma prind mai tarziu ca ea e. N-ai fi zis ca e director de scoala. Imediat ce a auzit de unde suntem ne-a zis ca mai au doua fetite romance in scoala, un pic mai mari decat Mara si ca ar fi bine ca Mara sa inceapa lunea viitoare cand se intorc ele din excursia in care sunt plecate.

  Oau, cum adica, nu se agita nimeni ca "pierde materie" sau alte d-astea? Mnu, se pare ca fericirea si bunastarea copilului sunt mai importante. Mi-au dat un snop de acte de completat, mi-au explicat una-alta, ne-au chemat azi sa ne prezinte scoala si profesoara si m-au asigurat ca totul va fi minunat si ca nu va fi nici o problema. Si-am plecat. Pe trei carari. Cum? Adica asa? Simplu si cu oameni care zambesc? 

  Mara era foarte incantata si plina de ciuda ca nu i-au aratat pe loc tot ce vroia ea sa stie :))) Abia a reusit sa adoarma aseara de curiozitate. Azi ne-am dus la vizita. "Mami, ce dragute sunt doamnele astea" s-a auzit de multe ori pe ziua de azi la mine in urechi. Doamna secretara ne-a dus in toate cotloanele scolii. Si la Mara in clasa unde invatatoarea este tanara si foarte draguta. Incredibil de draguta. Mi-au zis ca vor aduce un asistent vorbitor de romana pentru Mara si ca totul va fi ok. 

  I-am salutat pe copii, le-am prezentant-o pe Mara si le-am spus ca ea nu stie engleza dar ca sper ca cu ajutorul lor va invata foarte repede. Au strigat toti in cor "Hiii, Maraaaaa" dupa care cativa au spus ca sigur, o vor ajuta ei sa invete si ca uite ce draguta e. Copiii stateau la masute cate 2-3, clasa era foarte frumoasa iar intr-un colt era un baldachin mare de tot cu perne si paturi pe care scria "Coltul pentru Citit"... ne-a spus doamna ca acolo citesc povesti impreuna. Ne-au aratat biblioteca plina cu carti si calculatoare, curtea enorma plina de copaci, locul de joaca super amenajat si chiar si...puii, iepurii si porcusorii de Guineea pe care ii au si pe care ii ingrijesc copiii. 

  Mara m-a intrebat cum de copiii nu "faceau lectii". Adica erau la scoala dar nu erau cocosati fiecare asupra unui caiet in pozitia ghiocel-smirna si nici cu mainile la spate, aveau niste fise pe mese dar totul era calm si relaxat. A plecat de acolo ultra incantata cand a vazut ca toti copiii i-au strigat la revedere si i-au facut cu mana. Pentru ca asa sunt englezii peste tot unde am fost pana acum. Bucurosi sa te vada, politicosi, zambitori, amabili. 

  Uniforma scolii este una cam ca in toata Anglia. In partea de jos ai la alegere fusta, sarafan sau pantalon gri inchis. Pantofi negri inchisi in fata pentru siguranta degetelor de la picioare. In sus, tricou alb si pe deasupra daca ti-e frig cardigan (plovar) rosu. Pentru ora de sport care se tine ZILNIC, tricou polo rosu, pantaloni scurti si tenisi sau adidasi. Nu te obliga sa cumperi nimic de la ei desi au si ei in scoala dar sunt mai scumpe decat la magazine (au logo pe ele). Aici uniformele se gasesc la alimentara cum ar veni. 2 tricouri albe suta la suta bumbac costa 2.5 lire la Tesco. Nu stiu celelalte cat sunt pentru ca eu am luat de la un second cu 50 de pence cateva chestii si o sa mai iau de la Tesco restul. O sa ii iau pantofi de scoala si de sport ca nu mai avem. Pana acum o avem asa:

cu mare incantare

  Nimeni n-a strambat din nas la auzul cuvantului "Romania", ba din contra, doamnele ni le-au descris pe cele doua fetite romance cu vorbe la superlativ. Si ne-au povestit despre ele ca au invatat foarte repede totul si ca sunt minunate. Ba mai mult, atunci cand au zis ca o sa cheme un teacher assistent vorbitor de romana si ca spera ca Primaria sa aibe unul... le-am zis ca ma ofer eu daca nu au. Si au fost extrem de incantati (pentru ca cererea e din ce in ce mai mare si oameni probabil prea putini pentru numarul de scoli) iar directoarea m-a asigurat ca imi va oferi mie acest job daca nu primesc de la Primarie. 

   La cererea Marei am primit meniul pentru masa de pranz. Programul este de la ora 9 (cu sosire la 9 fara 20) pentru ca da, se poate si asa... pana la ora 15.15. Cu o jumatate de ora pentru masa de pranz pe care o poti lua de la ei sau aduce de acasa. Meniul ma interesa foarte tare pentru ca eu am o problema cu ceea ce mananca copilul. Cu bucurie am constatat ca meniul e foarte ok. Cuvintele "organic, bio si free range" apar peste tot. Carnea e din aia fara antibiotice sau hormoni (free range), la fel si ouale. Iaurturile si fructele sunt bio si le poti cere in loc de desertul pe care il ofera. Pranzul e o carne cu multe legume pe langa. O data sau de doua ori pe saptamana peste, somon sau cod. Apa la discretie. Bar cu 6 salate la discretie. Carne de curcan, vita, pui free range, porc crescut in aer liber, vanat si peste. Poti alege daca si cand mananca copilul de la ei si cand de la tine, nu e nici o problema. 

  E, pai atunci chiar mi-a venit sa plang. La fel si cand mi-au spus ca nu trebuie sa cumpar nimic pentru copil (in afara de uniforma), nici macar penar. Ca ei au totul acolo, de la pix la carti. Cum bre? Ca mie din greseala tocmai ce mi-au trimis oamenii aia de la scoala de anul trecut lista cu rechizite pentru clasa a doua si fara fo' doo milioane nu scapam! Cum adica? Pfff, oameni seriosi sunteti voi? Nici macar nu m-au intrebat ce functie am eu sau sotul si la ce firma, cum ma intrebau in Romania in vederea diverselor spagi necesare... Ce dracu' ma... chiar asa sa nu va intereseze cine-s eu si sa-mi dati toate alea voi de la scoala? 

  Si te pomenesti ca nici cu plic cu bani n-o sa umblam de Craciun!

  

miercuri, 2 septembrie 2015

De poveste

  Azi sunt 11 ani de cand ne-am casatorit. Azi suntem aici: