marți, 31 decembrie 2013

Inca un an

  S-a mai dus unul. A fost bun. A fost si cu cele mai grele momente din viata mea de pana acum. Dar a fost bun pentru ca pana la urma totul s-a terminat cu bine. Mi-e teama ca mi-a adus niste probleme de sanatate din cauza de stres si de alte chestii... dar asta om afla in 2014 mai clar. 

  Am fost sanatosi, mai ales Mara care a reusit sa treaca cu bine peste raceli si chestii minore. E mare lucru sa fie copilul sanatos. Noi astialaltii mai vedem, ea sa fie bine ca restul le-om rezolva. 

  Un an plin de prieteni, din cei adevarati, de oameni draguti care au venit la noi la 2 Mai si care nu mai vroiau sa plece. Un an plin de rasete, am ras mult, chiar si in cele mai urate si mai grele momente am ras. Am ras si in timp ce plangeam si in timp ce simteam ca o sa imi crape ceva de nervi... am tot ras. Am ras cu prietenii, am stat la povesti, ne-am holbat la puii care ne cresc si ne-am  minunat cu glas tare despre cat sunt de frumosi si destepti. Asa au facut si ciorile dealtfel :))))

  Am scris destul de mult anul asta, s-a adunat lume multa pe aici, ma bucura asta dar ma si sperie cand "anonimii" imi vorbesc foarte urat si ma injura ca si cand i-as pune eu sa ma citeasca. Imi voi rezerva dreptul sa nu ii public sau sa ii public si sa ii injur si eu, dupa cum am chef in ziua respectiva. La fel cum imi voi rezerva dreptul sa ma bucur de fiecare comentariu de bun simt de la oameni frumosi si buni care aterizeaza pe aici si rad sau plang impreuna cu mine. Cu unii din ei m-am imprietenit, pe altii abea astept sa ii cunosc si in persoana. Majoritatea insa traiesc in alte tari, asta mi se pare o chestie foarte misto, ca s-au adunat pe aici multi emigranti dintr-o gramada de tari. 

  Va multumesc tuturor ca veniti pe la mine sa discutam. Uneori in contradictoriu, dar asta nu conteaza atata vreme cat toata lumea e civilizata. Alteori ne-am ras impreuna ca si cand ne stim de o viata. Multumesc, sunteti foarte simpatici si ma distrez de multe ori citind comentariile voastre. Va doresc sa fiti sanatosi si fericiti si sa vi se implineasca toate dorintele in anul care vine. Sa va fie copiii sanatosi si voiosi si daca n-aveti sa vina si in viata voastra cate un pui personal. 

   Sa va iubiti, sa radeti, sa mergeti de mana pe strada, sa nu uitati sa va uitati unul la altul. Ridicati nasul din telefoane, tablete, laptopuri, lasati feisbucii si uitati-va unii la altii. Radeti, povestiti, chiuiti, munciti cu drag si cu spor oriunde ati fi si orice ati face. Pupati-va. Mult si des. Si cu rudele si cu prietenii. Luati-i in brate si strangeti-i tare, pana le paraie oasele. Uitati raul. Uitati momentele grele. Daca sunteti ca mine si nu puteti sa uitati, hotarati-va ca v-au ajutat sa fiti mai bun, mai puternic si mai frumos pe interior. Apreciati-va oamenii dragi. Spuneti multumesc. Dati mai departe. Traim intr-o saracie groaznica in tara asta. Anul urmator va aduce, cred eu, lucruri mult, mult mai rele si mai grele din punct de vedere economic. Daca aveti o paine in plus dati-o cuiva. 

  Nu mai cumparati obiecte. Aveti destule. Cumparati excursii, mergeti si plimbati-va. Duceti copiii sa vada lumea sau tara. Sunt amintiri mai bune decat obiectele din plastic. Calatoriti de mana prin tari si prin viata. Trec repede anii, zboara... Ia omul de langa tine si pupa-l. Daca se zbate pune-i piedica si pupa-l! :D

  Un an nou bun din partea Albuletzilor!

sâmbătă, 28 decembrie 2013

Ti-ai asumat o scoala de stat? Pai te mananca Dana Blindu!

  Pentru ca azi m-am enervat dincolo de limite pe "un cadru didactic" care si-a permis sa comenteze la postul meu despre cum eu NU dau bani ilegali in sistemul romanesc de invatamant si mi-a explicat cum ca EU sunt cea gresita, cum ca EU trebuie sa ma duc sa imi cer banii MEI de la primaria unde i-am lasat sub forma de impozite desi o DIRECTOARE de SCOALA imi cere mie bani ca la jaf de drumul mare...

  Pentru ca parintii din clasa au strans bani in plic si i-au dat doamnei iar doamna noastra i-a REFUZAT, pentru ca mai exista si oameni decenti pe lumea asta. Pentru asta si pentru multe alte motive, va prezint acum MENTALITATEA din sistemele romanesti. Iaca mostra! Bravo mamei care a inregistrat-o! Va rog ascultati cu mare atentie inregistrarea despre "obiceiuri balcanice". Si tonul doamnei invatatoare care cere bani pentru cadouri. Multi, multi bani. Eeeenorm de multi bani!

http://www.youtube.com/watch?v=1YC3FG6jkdI

  Deci da? Asa ca doamna "cadru didactic" care mi-ati vorbit azi atat de condescendent si pana la urma atat de URAT... luati aminte! Bagati la cap jegul, mitocania, cersetoria, mizeria, hidosenia oamenilor care pretind bani ilegali, fraudulosi! Foloase necuvenite. Lasati mantia preasfinteniei. Nu sunteti sfinti. Nu mai sunteti un sistem "eficient" care sa scoata nu "valori" ci oameni care stiu sa scrie si sa citeasca corect romaneste de multi, multi ani. Mai cu modestie, domnilor "invatatori"!

Later edit: DANA BLINDU o cheama pe duamna. Cica are si scoala privata sau doar se lauda ca are. Habar n-am. Se pare ca angajatorii ei nu o pot DERANJA din concediu pentru ancheta. Se asteapta trecerea sarbatorilor :)))))


vineri, 27 decembrie 2013

Craciunurile cu Mara


  M-am ras azi transferand niste poze de colo colo. Din 2006 pana in 2013 cam asa ne-am distrat de Craciun:

2006. Nu imi doream decat sa se termine, sa o vad afara!

2007 "Astia rad si io nu pricep de ce...mda"

2008 "Aoleu sa ma grabesc sa ma fac frumoasa ca cica vine nu stiu cine sa imi dea ceva"

2009 "Bluza de trening a lu' tati e mai interesanta decat ala care cica iar vine nu stiu ce sa imi dea"

2010 "Hai ca parca m-am prins cum sta treaba"

2011 "Acum pricep, e primul Craciun care are sens si pentru mine nu numai pentru astia care rad"

2012 "Cadouri, cadouri, cadouuuuri"

2013 "Io mi-am pus caciula, treci si fa bradu' ala odata ca nu mai am rabdareeeeee!!!"






joi, 26 decembrie 2013

Craciunul la Mosia Bunicilor

  In mod sigur cel mai fericit Craciun pe care l-am trait de cand sunt adult. Am fost ieri la Mosia Bunicilor, centrul rezidential (ca un fel de azil de batrani doar ca frumos!) unde locuieste bunica-mea de aproape 8 luni. M-am ambitionat sa merg de Craciun cu trenul pana la Bucuresti si apoi cu masina cu prietenii nostri ca sa vad cum fac oamenii de la Mosie un Craciun pentru rezidentii lor si familiile care doresc sa ii viziteze de Sarbatori. 

  A fost prima data in viata mea cand am plecat de acasa in ziua de Craciun. Cu mama si cu Mara am purces catre gara cu inima stransa de ideea de drum lung care ne astepta. Cam asa a si fost, lung. Trenul cu care ne-am dus a reusit sa produca intarziere de la Ploiesti la Bucuresti, n-am mai vazut asa ceva. Adica nu zapada, nu frig, nu prea cald, nu nimic care sa il impiedice sa mearga corect. Nimic. Am ajuns la Bucuresti, tzup in masina la Stefan care ne-a asteptat la Gara ca un om bun ce e :) si da-i bataie spre Nuci. Bucurestiul gol este totusi atat de "lung" incat am facut de la Bucuresti la Nuci aproape cat facem noi in mod curent de la Ploiesti la Nuci in zile cu trafic. 

  Am ajuns pe la 2 jumate, ni se spusese ca "masa festiva" e in jur de ora 3. Ne asteptau. Patronii, parte din familia lor, rezidentii, familiile lor, familii ale unora din angajatii Mosiei. O camera maaaaare, cu mese maaari, cu lume multa si colorata, cu colinde, miros de sarmale si un sentiment de "familie" pe care nu l-am intalnit in multe familii adevarate. 

masa era superba

minunat! micile detalii pe care eu le iubesc atat de mult!

  Pe Nora am gasit-o discutand de zor cu doua doamne cu care s-a imprietenit. Vorbeau si radeau si cand m-am dus pe la spatele ei si am pus mana pe ea s-a intors razand catre mine si parca pentru o clipa mi s-au sters din cap ultimii 2 ani si jumatate. Parca totul era ca inainte. Apoi la masa am vazut-o razand in hohote si facand glume asa cum facea pe vremuri si nu ma mai saturam sa ma uit la ea cat de bine arata si cum a inviat de tot. Pe 6 ianuarie o sa implineasca 90 de ani si daca va apuca acea zi asta va fi datorita Marianei Melinger care a reusit sa creeze un loc in care batranii pot fi salvati si ingriiti asa cum trebuie. In care li se reda demnitatea. Nora si-a dus bastonul in camera si a zis "uite, pot fara!" in timp ce se plimba tzantzosa de colo colo ca la ea acasa. Pentru ca acum ea acolo e la ea acasa. N-a vrut sa vina la Ploiesti de Craciun, nu prea mai vrea nici in vizita, ne-a zis ca ea acolo se simte bine si se vede asta pe ea. 

  Siii au inceput sa ne aduca de mancareeee. Mancare facuta de unul din baietii patroanei, profesionist in domeniu. Te-ai fi gandit ca e asa, ca niste mancare oarecare. Mai ales eu care-s atat de pretentioasa in ale produsului finit de calitate intr-ale mancarurilor... Oh, well sa spunem doar ca oamenii m-au dat pe spate! Masa a fost excelenta! Mancarea a fost buna, pregatita cum trebuie, gustoasa, plina de personalitate. Si pur romaneasca desi fiul Marianei s-a nascut si a trait in Israel si nu prea l-am auzit vorbind prea mult romaneste ieri. A fost cam asa:

platouri cu de toate, noi ne-am indragostit de un leber pe care nu stiu de unde l-au luat da' era genial!

platou individual cu pate de casa, fasole batuta, varza murata, piftie, ou umplut

sarmale facute la cazan la foc de lemne, rulada de carne cu ciuperci, mamaliga

prajituri, aia neagra era PERFECTA, o negresa nu prea dulce, pufoasa si aromataaa

  Excelent! Ne-au omenit cu tzuica si vin de casa, le-au dat copiilor cate un betzigas luminos iar bunicilor cate o cutie cu bomboane. Bunicii mai primisera cu cateva zile inainte si colinde de la copiii scolii din satul de alaturi plus un recital de vioara special pentru ei. 

masa mare

ca in familie

  Am ras, ne-am simtit bine, am vazut bunicii incantati, chiar si pe cei care sunt atat de slabiti incat au fost adusi pe brate la masa, le-am vazut pe fetele-ingrijitoare de la Mosie cum ii mangaiau si ii alintau pe fiecare in parte, cum le zambeau larg si din toata inima si lor si noua, cum mananca cu totii alaturi la masa, patroni, bunici, angajati, copii. Ca o familie adevarata. Ne-am simtit ca acasa si am plecat de acolo cu sufletul plin de ideea ca Nora e bine si fericita. Iar asta e mare lucru pentru mine. Asa ca o sa inchei multumind inca odata familiei Melinger pentru dragostea si bunatatea pe care le-o daruiesc seniorilor nostri in fiecare zi si pentru masa extraordinara pe care au pus-o la cale. 
  Multumesc!



sâmbătă, 21 decembrie 2013

O ardem lejer

  Anul asta suntem chill de tot in ale Craciunului. Pentru ca Marius nu e acasa dar a fost de curand. Asa ca am prestat un "Craciun inainte de Craciun" cand a fost el aici. Am facut sarmale la jumatea lu' decembrie. Ce are? Foarte bune! Mai ales ca au fost din carne de mistret despre care nu mi-as fi imaginat ca poate fi asa de buna. E buna! Noroc ca avem un prieten care vaneaza. Ii dorim mult succes si sa ne mai dea! :D

  Sotul a plecat, am ramas singure. E prima data in ultimii 10 ani cand n-o sa fiu cu el de Craciun si Revelion. Si prima data in viata Marei. Cand te gandesti la prima vedere pare aiurea, trist, cumva. Dupa care m-am gandit ca de fapt e tot un drac, ca omu' a mancat sarmalele si sincer in afara ca radem de Mara cand isi desface cadourile, prea mare treaba nu avem de Craciun. Mancam, bem, ne veselim. Pai am facut-o cand a fost el aici, o sa o mai facem... mna. De revelion tot la cabana plapumioara am fi prestat, asa ca una peste alta putem sa ne pupam si de la distanta. Om recupera noi in februarie cand se intoarce. 

  Asa ca sarmale nu mai fac. De fapt nu mai fac nimic pentru ca prea multa curatenie in plus nu fac, imi place sa tin curat in general nu sa caut sa scot parleala la Craciun si Paste. Am reusit sa fac niste ordine in niste chestii care se cereau demult puse "undeva" deci simt ca am prestat ceva "special". Haha. 

  Deci anu' asta taiem crevetele! Ma duc si iau niste creveti care ne plac foarte tare, ii halim pe aia si eu una declar sus si tare ca o sa fie cel mai frumos Craciun din viata mea. Lipsa tonelor de mancare facute aiurea si mancate apoi zile in sir... o sa ma faca sa ma simt si eu pentru prima data bine de Craciun. Detest din ce in ce mai mult risipa asta aberanta a "traditiei romanesti" din preajma sarbatorilor. Tooooneeee de mancare. Pentru ce? Iti mai creste o gura? A, pai sa fie si "o sarma" si "un carnat" si "o friptura"... poate si o "ciorba de porc" sau o salata de "biof". A, si piftie! Si niste caltabosi sa nu se simta piftia singura. Si sunca. Si niste desert. Pai mai bine sa mancam ceva usor si sa trecem la desert ca oricum Craciunul e unul din cele maxim 3 momente din an in care am asa ceva in casa :))) 

  Ba pardon ca i-am facut si lui Marius desert in "fake Christmasu". Eclere cu crema de mascarpone, un pic de miere si vanilie. Si coaja de lime. Foarte bun. Pentru Craciun am luat o casuta de turta dulce de la Ikea, adica un pachet in care inteleg ca-s peretii din care va construi Mara o casuta. Pe aia ma indoiesc ca o vom manca. O pozam si poate o facem cadou Andreei, colega Marei care traieste in lipsuri mari. Si de facut o sa fac un "tiramisu-a-la-alexandra" cu o crema de mascarpone amestecata cu Nutella. Piscoturile insiropate cu compot din ananas proaspat pe care probabil nu-l voi indulci cu nimic. Inventii. Prostii. Nu ma pricep la "prajituri". Nu ma pasioneaza. De data asta mi-am facut doua pofte pe care le aveam de vreo... 10 ani. Intai aia cu choux-a-la-creme (gogoselele ecler). Si apoi pe aia cu Nutella. Ma rog, n-am gasit Nutella, am luat o ceva marca Kaufland. 

  De Craciun mergem la Mosia Bunicilor. Asa ca vom avea parte si de sarmale. Mosia face masa mare pentru rezidentii ei si pentru familiile care doresc sa vina sa isi vada rudele. Am vrut sa o luam pe Nora acasa de Sarbatori dar... atentie! Nu a vrut sa vina! N-a vrut, pentru ca a fost adusa de fi-su de curand la Ploiesti, a obosit, nu i-a placut, i-a crescut tensiunea, s-a simtit rau. S-a cerut la Mosie in fiecare zi. Cum a ajuns acolo i-a scazut tensiunea si se simte bine. Asa ca mergem noi "la ea in vizita" de Craciun. Ne-a zis ca ea vrea sa stea acolo "pana la sfarsit" si ca acolo se simte foarte bine. Ce as putea sa imi doresc mai mult? 

  Deci o ardem lejer anul asta. Unul din cei mai buni (dar si mai grei) ani ai vietii mele se incheie cu un Craciun in care n-o sa ma cocosez in bucatarie. Fara mese insirate, stat in fund la masa si indopat aiurea. Asa, frumos si linistit, cum ar trebui sa fie orice Craciun. Ceea ce va doresc si voua!

joi, 19 decembrie 2013

Lucruri simple

  Lucruri simple si perfecte. Picior de iepure la cuptor. Cartofi copti. Muraturi. Mujdei cu smantana. Atat. 




miercuri, 18 decembrie 2013

Serbarea scolara. Neprihanitu'.

  Am mai supravietuit unei "serbari scolare in sistemul romanesc de invatamant". Yey, us! Adica io si maica-mea (tati a plecat ieri la job) care am fost supuse azi unei ore si jumatate de copii de 6 ani care au tipat cat au putut de tare intr-un microfon. Dap, a fost cu MICROFON! Intr-o sala de spectacol adevarata (multumim teatrului de papusi care ne-a primit in sala lui contra unei sume de bani, haha!).

  Mara a lipsit de la scoala saptamana trecuta din cauza de ceva raceala plus tati care a fost acasa si cand e el acasa punem scoala in cui pentru ca 4 ore pe zi sunt importante langa el. Cand am aterizat luni la scoala doamna i-a dat Marei alta poezie de invatat pentru serbarea care avea loc azi, miercuri. Copilul care tocmai ce se simtea plin de incredere si stiutor intr-ale poeziei din dotare... s-a prabusit psihic! Era cat pe ce sa nu mai vrea sa participe pentru ca e Berbeaca si daca totul nu e perfect ea nu doreste. Mi-a zis ca ea nu stie, ca n-o sa poata, ca n-o sa fie, ca n-o sa faca. Cand am vazut si poezia, de doua strofe dar cu 3 cuvinte pe care nu le putea intelege si pronunta... mi s-a facut rau. 

  Neprihanit. Hulitori. Fatzarnici. I-am explicat ce inseamna, a priceput. Asta nu inseamna ca a si reusit sa le retina si reproduca. Neprihanitu' ala o sa imi stea in minte si suflet toata viata. Pentru ca ii iesea prenihait, prenahait, niprehait, preahanuit si multe, multe alte combinatii de litere. Toate corecte in suma lor. Si un vers anume pe care nu il putea retine deloc pentru ca pentru ea nu avea sens in propozitie. "Cine totusi, dintre voi". Pe neprihanitu' l-a scos clar, si pe hulitori si toate cele, versul asta il uitase si tocmai atunci doamna nu era atenta sa ii sufle. A asteptat cuminte sa ii zica ce si cum. Dupa ce a terminat a rasuflat usurata. Teroarea ultimelor 3 saptamani se terminase! Da, teroarea. A fost terorizata de ideea de serbare cu toti oamenii aia care erau mult mai multi ca anul trecut. N-a vrut sa se duca sa ii dea "Mosul" cadou, m-am bagat pe scena si mi-a dat-o doamna sa o scoatem de acolo inainte sa vina "maleficul strain" si sa ne strice ea la toti zenul cu urlete interminabile :))) Doamna asta stie lucruri :))) Deci toata lumea a fost fericita. 

  Serbarea in sinea ei a fost un cumul de haos, poezii aiurea, Cristosi aruncati mai abitir ca intr-un bar de tractoristi betzi (si cu tot atata piosenie!), cantece cantate ca intr-un bar de oameni bauti care s-au scapat la aparatul de karaoke si rag la microfon tot ce li se pare lor ca le suna in cap a muzica. Copiii nu mai vazusera microfon niciodata. Mai putin o fetita care e campioana-cantacioasa la nu stiu ce concursuri si care a cantat DIVIN un cantec despre numita "maicutza mea" la care a lacrimat toata populatia feminina din sala. Domle, aia canta! A cantat ca la opera, stia unde sa isi tina microfonul. Mocofanii astialaltii care nu mai vazusera in viata lor microfon, se duceau si isi bagau botu' in el de parca era inghetata! (doi baieti l-au dat jos, unu' cu botu' altu' cu capu'!) SI URLAU in el. Ca le-a zis doamna sa zica "tare". Bai nene, ne-au spart creierii! Scrasneau maselele in sala mai ceva ca popcornu' la cinema!

  N-a fost cu costume ca anul trecut cand a trebuit sa nascocesc un costum de "fag" si am injurat fix 3 ore pe cand ciopleam cartoane si coloram chestii ca sa arate ca un copac. Urasc lucrul manual. Il urasc cu o pasiune demna de un copil care a impletit in clasele 1-4 multe, multe semne de carte din noduri de matase. Nu imi place sa colorez, sa pictez, sa fac chestii din astea. Nu imi placea nici cand eram copil. Pune-ma sa curat si sa tai sapte camioane de cartofi pai si nu ma plictisesc. Pune-ma sa decupez-colorez chestii si ma ia cu fiori de sila. Deci anul asta nu era cu costume. Ne-a zis doamna, citez "ne imbracam asa, cum vrem".. dupa care a mentionat ea ceva despre "o rochita pentru fete" si Mara a percutat si mi-a zis ca vrea si ea. Aoleu. Pai tu n-ai maica rochie de iarna. Si nici "strampi". Nu posezi nici macar o pereche si-s mandra de asta (azi mi-a zis tot timpul cat a fost pe strada, cat de oribil s-a simtit in ei, cat de frig ii era desi erau d-aia grosi ca plapuma dar ca sa vezi cum e a dracu' fizica, daca nu exista spatiu intre om si haina, nu e patura de caldura cum ar veni)

  Nu mi-am scos copila in ciorapi afara niciodata. Am scos-o in rochii vara, in picioarele goale si in sandale. In ciorapi si "rochii" iarna nu am scos-o din casa la 0 grade. Nu mi s-a parut necesar. Nu i-am pus produsul numit "stramp" pe sub pantaloni iarna. I-am pus, daca au fost sub -5 grade, o pereche de colanti sau pantaloni de bumbac largi. Deci ieri m-am dus repede la second-hand (ma scuzati noi ne imbracam cam numai de la secondul care aduce haine din UK bune si ieftine) si am luat un sarafan gri, dragut foc (ii place gri-ul enorm, zici ca e fata lu' ta-su), am cautat o ie pe care o avea de la prietena ei Bia si pe care o iubeste enorm. Si ia si pe Bia! Ete poezia! 

  Aveam totusi o pereche de strampi primiti acu' 2 ani cadou si nepurtati (noroc ca persoana i-a luat atat de mari incat ii sunt mari si acum). Si niste beteala. Asa a zis doamna, sa ii impodobim cu putina beteala. Asa ca i-am pus din cea subtire de la Ikea, pe cap la maini si la gat. Si tenisii de la Ioana in picioare la fata locului ca in bocancii de iarna de la Adina (a se observa prietenele cu multa inima si creier care i-au daruit incaltari bune de tot! multumim dragele noastre!) parea o caprioara de pe Marte. Ziceai ca o tin bocancii pe pamant sa nu zboare, ca pe astronautii aia cu bocanci de plumb! Zic cand s-o lua asta la hora cu bocancii de iarna o sa pice scandurile de la scena!  In final a iesit cam asa:

frumoasa mea

  Una peste alta mi-am imbracat copila "mai frumos" ca de obicei. Asa, un "frumos" demn de ora 12 ziua cand se intampla minunea. Si cum unii din noi mai stim si ce cu cine se potriveste intr-ale imbracatului conform orei si momentului... era perfect. Cand am ajuns la fata locului am constatat ca opinia mea despre participantii la trafic din aceasta clasa de 30+ de familii... e una corecta. Cei care ar trebui sa fie "middle class" in tara asta, adica niste oameni dusi pe la scoli cu un venit mediu spre okeiutz... ei nu sunt. Ei sunt un midlieclas romanesc. 90 la suta sunt oameni care n-au bani. Nu au. Va asigur. Nu au bani nici macar cat sa traiasca decent, nu mai zic sa isi faca "pofte" sau vacante in strainatate sa zicem. Mostra:

"duomnisoarele"

astea sunt unele "light" au fost si MAI INFOIATE!

  Cu toate astea 90 la suta din ei sunt capra raioasa cu beteala pe sus. Nu cu beteala ci cu varza. Fetele aratau ca niste verze cu beteala pe ele. Imbracate in rochii de bal la ora 12 ziua, pe rochie pusa multa beteala. O rochie din aia costa cat jumate din salariul celor care au cumparat-o. 10 la suta erau decenti. Baietii aratau mai bine in majoritatea lor, desi unii din ei erau imbracati ca si cand tatii lor ar fi gay. Nimic nu e exclus, evident, insa eu n-as face asta unui baietel de 6 ani. Mi-ar fi mila de el sa ii pun SI mantie rosie SI beteala atarnata de el. Pe bune!

  Acum trebuie sa spun ceva despre fetita numita Mara. Dupa ce a lipsit o saptamana de la scoala, cand a ajuns acolo copiii au intampinat-o cu urale, fetele au sarit pe ea sa o pupe. Asa era si anul trecut. Oriunde am dus-o intre copii, Mara a fost nu stiu cum sa ii zic. Lider. Omul care le explica la toti ce au de facut si de ce nu e o idee buna sa ne aruncam in cap de pe o banca. Omul care ii invata chestii si care niciodata n-a lovit pe nimeni. Absolut niciodata! Nici nu a fost lovita de vreun copil decat din greseala. Acum, la serbare, toate mini-verzele impopotzonate si date cu oja unele din ele au venit calare pe ea sa ii spuna EI ce frumoasa e ea, in simplitatea sarafanului ei gri si a lipsei de "perdea din plastic" de pe corpul ei. 

"Cu ce ne-am incaltat?"

si cu Andreea, prietena ei de suflet

  Ma uitam cu uimire intai la felul cum si-au imbracat ceilalti fetele, dupa aia la felul in care ea stralucea din ochii ei care sclipeau a beteala. Si a diamante. N-avea diamante pe ea, n-o sa aiba probabil niciodata diamante pe ea. Dar le are in ochi. In spirit. Toate fetele cu rochii-de-varza si par lung pan-la-shale vor sa fie ea. Ea cea cu sarafan gri si ie alba si par scurt-scurt. 

joi, 12 decembrie 2013

Relatia cu stomatologul

  E una mai intima decat cea pe care o ai cu ginecologul. Asa ma gandeam eu azi pe cand sanul stang al Cristinei, medicul meu stomatolog din ultimii 3 ani intra incet dar ferm in urechea mea dreapta. E mica de inaltime, mai mica decat mine care-s mica. Asa ca timp de o ora a stat cu nasul la fix 2 centimetri de nasul meu. Nici cu sotul personal n-am mai stat nas in nas atatea minute legate de cand aveam 18 ani si ne pupam cate doua ceasuri. 

  Am noroc. E tanara, frumoasa, miroase frumos si nu mananca peste. Daca ar manca chestii dubioase si apoi mi-ar sufla in nas cate o ora as fi in pericol de moarte. Acela de a-i vomita pe ochelari. Pe ochelarii ei de vedere, cei pe care toata apa amestecata cu bale, sange si diverse obiecte uneori contondente aterizeaza voios de multe ori intr-o ora. Deci este o relatie extrem de intima. La urma urmei ginecologul doar te vede in curu' gol. Se uita oleaca, intra, iese repede. Nu sta niciodata o ora cu nasul la 2 centimetri de locul de munca. 

  Relatia mea cu stomatologul e una cu valente de familie. Natura m-a inzestrat cu un set de dinti care au inceput sa aibe carii de cand aveam 5 ani. Si nu pentru ca nu ma spalam. Ma spalam pe vremea aia chiar cu Colgate pentru ca aveam neamuri in SUA si primeam pasta de dinti "buna" de peste oceane. Din pacate in aceleasi pachete care ne aduceau pasta de dinti exista si mult zahar rafinat. Eu am fost un copil care nu a avut placere pentru dulciuri. Nu ma inebuneam dupa ele cum n-o fac nici azi. Pot sa traiesc luni de zile fara sa mananc nimic dulce. Nici macar fructe. Nu stiu ce s-ar fi intamplat cu dintii mei daca mie mi-ar fi placut dulciurile. Probabil azi as fi avut dinti putini spre deloc. Cand aud in anul 2013 ca zaharul e bun pentru copii, e o "placere" si un rasfat, ba chiar unii trepanati considera ca e "necesar" pentru ca altfel se "frustreaza" copilasul... imi vine sa rad. De fapt sa plang. Zaharul produce carii. Multe.

  Si daca esti inzestrat de mama natura cu o saliva care nu are un ph suficient de acid incat sa neutralizeze bacteriile care se inmultesc din cauza ca mananca zaharul ramas in gura, ce sa vezi, faci carii. Chiar incepand de la dintii de lapte. Mara nu a mancat dulciuri, a fost spalata pe dinti cu periute speciale de mine de cand dintii au inceput sa ii apara in gura. De la 6 luni. De doua ori pe zi. Nu are nici o carie, nici o pata neagra sau alba, nici un fel de defect la smalt. Acum incepe sa schimbe dintii si eu incep sa am incredere ca va avea dinti sanatosi. Nu i-am administrat fluor pentru ca este otravitor. Mai mult decat atat s-a demonstrat nu numai ca nu reduce aparitia cariilor ci si ca produce pete albe pe dinti. Am tinut mortis sa o invat sa se spele singura pe dinti de mica, sa o faca corect si mai ales suficiente minute. Dupa ce mi-am dat seama ca pastele de dinti din magazine ard mucoasele cavitatii bucale si pot duce la aparitia aftelor am trecut-o pe pasta de dinti suta la suta naturala. Fara fluor. 

  Am luat-o cu mine la dentist de mica. Acum o cunoaste pe Cristina, il cunoaste si pe sotul ei care si el e medic stomatolog. Se simte bine la ei la cabinet, de multe ori sta si se uita fascinata sa vada ce imi face Cristina cu orele prin gura. Pana sa ajung la Cristina si Alex, acum 3 ani am avut timp de circa 25 de ani acelasi medic stomatolog, un tip ilegal de simpatic, inteligent si plin de un umor dincolo de limite. Imi facea placere sa merg la dentist. Si mai mult de atat, omul m-a invatat foarte multe chestii despre stomatologie si tratarea dintilor. El niciodata nu zicea "scoatem maseaua"! Zicea "intai incercam sa o tratam". Tratamentul unei infectii de canal dura cateodata si 3 luni in care mergeam in fiecare saptamana de 2 sau 3 ori, scotea pansamentul, punea altul si mergeam mai departe. Pentru ca ma duceam si cand nu ma durea nimic nu am ajuns la omorarea nervilor decat de vreo 2 ori pana pe la 25 de ani. 

  Asta in situatia in care eu am in gura mai multe plombe decat dinti. Pentru ca pe aproape fiecare dinte sau masea am multiple carii. Care apareau pe furis, dintele se strica dinspre inauntru. Pe smalt nu se vedea nimic, cand baga unealta dadea de gauri. Pe care le trata. Intotdeauna explica pacientilor ca un dinte cu nerv e unul viu si ca in momentul in care il omori nu te mai poti astepta sa il mai ai multa vreme "bun" in gura. Asa ca nu se repezea sa omoare nervi, sa scoata masele si sa isi bata joc de pacienti. El mi-a zis ca la ce dinti am trebuie sa ma duc in sarcina prevenitv pe la el. Dupa care a zis ca n-a mai pomenit si o gravida care sa il asculte si sa mearga la control odata pe luna cu sfintenie timp de 9 luni :)))) In mod uimitor in sarcina nu am avut nici o problema. Noroc ca m-a avertizat ca dupa nastere s-ar putea sa mi se inflameze gingiile din cauza hormonilor. 

  La doua saptamani dupa nastere m-am trezit intr-o dimineata cu carne vie in toata gura. Gingiile erau mov si nu puteam nici sa beau apa. M-am dus la el, mi-a prescris antibiotice, doza mare pe termen lung, 14 zile... vazuse femei care au ajuns la internare de la o gingivita post-nastere netratata corespunzator. Imi venea sa il pup pentru ca ma avertizase. E mare lucru. Cand mi-a spus ca peste doua luni se pensioneaza oficial si se muta in alta tara pentru ca vrea sa isi traiasca ultimii ani din viata fara sa se enerveze pe o tara care nu i-a dat nici praful de pe toba dupa o viata de balacit in gura altora... mi-a venit sa plang. I-am zis ca e medicul meu de 25 de ani si ca probabil voi ajunge la proteza in urmatorii 2 ani pentru ca nu stiu incotro sa apuc in cautarea altui medic adevarat. S-a uitat lung la mine, s-a apropiat, m-a luat de dupa umeri si mi-a zis "25 de ani? cand te-ai facut mare?" Intre timp. M-am facut mare si inca am dinti datorita doctorului Vicol. 

  Am plecat acasa si m-am apucat sa caut online medici stomatologi. In orasul Ploiesti. Auzisem de atatia jnapani si jegosi care te jupoaie de bani pentru fiecare milimetru de plomba pusa incat eram extrem de sceptica. Dar, ca atatea alte ori in viata mea de om nascut pe 13... am avut noroc chior. Dupa ce am studiat site-urile multor cabinete private ploiestene (pe cei care n-au site am decis ca nu pot sa ii consider profesionisti ai erei in care traiesc) am gasit ceva. Cautam sa fie medic de sex masculin pentru ca in copilarie pana la 6 ani am avut parte de trei experiente cu trei femei sinistre. Sinistre. Am dat peste un site pe care scria mare ca daca iti faci programare online prima consultatie e gratuita. Zic domne, astia merita vizitati si doar pentru a le spune "bravo, nene, asa se face!". Medicul avea doua prenume. Se numea Marius-Alexandru. E hai, ce coincidenta! Mie imi plac mult coincidentele de genul asta si mereu le las sa ma ghideze in viata. 

  Am lasat programarea online si in fix 5 minute m-a sunat. Chiar el, nu avea "secretara". Avea doar o sotie, o casa mica foarte la capatul orasului si dorinta de a fi medici buni. Cand m-am prezentat la cabinet ma astepta sotia. Cristina. Mica, firava, cu un zambet larg. Zic aoailica, alta muiere, am belit-o! Dupa 5 minute de discutat cu ea in care m-a intrebat si m-a ascultat despre lungul meu istoric intr-ale dintzaraiei am indraznit sa o las sa umble la mine in gura. Dupa ce umblase doar Vicol 25 de ani ma simteam ca una d-aia care ramane vaduva dupa 25 de ani de relatie si nu mai nimereste sa se culce si cu altu' de spaima ideii. Cristina mi-a explicat tot, imi vorbea ca in filmele alea in care vezi medici explicand pacientului ce, cand si de ce o sa iti faca tie lucruri la corpu' fizic cum ar veni. Cand am inceput sa ii completez propozitiile cu termeni medicali am vazut-o cum i se aprind ochii. Ne-am imprietenit. 

  Mi-am dus toata familia la ei. Mi-am dus bunica iar Cristina a tratat-o cu o blandete si o atentie care pe Nora au facut-o sa planga. Si nu a vrut sa ii ia bani niciodata. Pentru ca avea si ea o bunicuta de 90 de ani si stie cum e. Stie ca averile nu se fac jupuind oameni firavi. Cabinetul de o camera e in casa parintilor lui, totul e mic, pe una din usi ajungi la ei in sufragerie. La cateva luni dupa ce ne-am cunoscut si-au conceput baietelul si cand a trebuit sa stea acasa cateva luni m-a tratat sotul ei cu la fel de multa grija si pricepere. In ianuarie se fac 3 ani de cand mergem la ei. Am norocul sa merg la dentist ca si cand m-as duce pe la niste prieteni in vizita. Doar ca ea imi baga o tzatza in ureche iar eu ii scuip bale pe ochelari. Chestii pe care cu prietenii mei cei mai apropiati nu mi le-as permite, sincer. Si nici cu ginecologul!

vineri, 6 decembrie 2013

Cel mai greu an

  Azi am plecat cu el de mana pana la Maneciu. Asa mergem, de mana. De 16 ani de cate ori ma ia de mana ma cuprinde cea mai buna senzatie de bine. Ma simt acasa, ma simt eu, ma simt cea mai fericita din lume. Atat. Sa ma ia de mana si sa mergem pe strada. Ma rog, azi am plecat cu masina, da' tot "de mana" m-am simtit :)

  Am plecat amandoi, fara Mara, si pe drum spre omul care ne da carne de iepure de niste ani... mi-am dat seama ca asta a fost cel mai lung si mai rau an din viata mea. Poate si cel mai bun, insa bunul a venit mai la sfarsit, ca de obicei. Ii spuneam lui ca alta data din ianuarie pana in decembrie nu stiam cand trec lunile. Acum ma simteam de parca n-ar mai fi fost Mos Nicolae de zeci de ani. Nu stiu nici cand s-a facut decembrie dar asta a fost un an mult prea lung. M-a intrebat de ce.

  Si am zis dintr-o suflare: "in ianuarie tu ai facut depresie pentru ca traiam din 10 milioane pe luna 5 oameni, in martie Nora a zis ca urineaza sange si a fost operata, in aprilie a facut atac cerebral, in mai am dus-o la Nuci (si toata familia a fost oripilata) si dupa aia pana in iulie am stat cu morcovu' in cur ca nu venea cardul ADR ca tu sa inchei contractul pentru Elvetia, in iunie-iulie-august eu m-am plimbat pe drumuri Ploiesti-2Mai si am manageriat o afacere-hoteliera de mi se facea rau cand vedeam pliculetul de mail ca se aprinde si eu n-am loc in camere pentru cati clienti vor la noi, in august am facut pneumonie, in septembrie n-am apucat sa pricep prea bine cum e cu ziua mea ca a inceput scoala"... unele le-am zis in gand, lui i-am zis doar cateva. 

  Inca nu mi-am revenit. Inca sunt ca intr-o transa. Nu stiu cand a venit iarna, frigul, n-am inteles prea bine cam nimic din anul asta. Stiu insa ca am avut cativa oameni care mi-au fost acolo si anul asta si cei doi de dinainte, cei mai grei si mai urati ani din viata mea. Niciodata sa nu zici "e cel mai rau" ca nu stii ce urmeaza! Am ajuns sa cred ca toti oamenii sunt naspa, ca orice s-ar intampla tot singur esti, ca la bine vin toti dar la rau nu mai gasesti unu' sa dai cu pusca. Sper sa imi treaca ideile astea, sper din suflet. Sunt si oameni buni printre noi iar oamenii mei mi-au demonstrat asta in ultimii 2 ani jumate din plin. 

  Ma gandeam azi, cu gandul la o prietena draga... ce inseamna o diferenta de 6 ani la varsta noastra. Ce stiam eu acum 6 ani, ce credeam eu acum 6 ani, in cine credeam eu acum 6 ani si cum ma simteam. Cand ma uit la ea acum parca ma vad pe mine. Si imi vine sa rad. Si stiu ca orice as face nu ii pot grabi ei maturizarea asa cum eu n-am sa uit ce mi-au adus anii astia. La varsta asta 6 ani fac diferenta. Iar 6 ani in ani de "maternitate" cu 6 ani in ani de "ne-maternitate" nu dau egal. Pentru ca nu sunt :). 

  Azi m-am gandit la toate astea pe cand masina ma ducea spre locul de unde am luat cea mai buna carne din lume. Carne de iepure. Locul unde un baietel de 2 ani jumate m-a asteptat ca sa imi zica "iesi afara!" pentru ca nu ma cunostea :)))). Eu il cunosteam de cand era la ma-sa in burta. Il cunosteam de cand era o idee in capul parintilor lui care au indrazneala sa traiasca la Maneciu, Prahova. Si care isi produc mancare curata. Cu mult greu si multa munca. Cea mai buna carne de iepure. Pe care aproape 3 ani nu mi-am permis-o. Azi imi venea sa plang cand am plecat de acolo. De bucuria celui mai bun an din viata mea. Dar si de tristetea celui mai lung an din viata mea. 

marți, 3 decembrie 2013

6 ani si 8 luni

   In anii 1 si 2 a fost complicat. In anul 3 a fost semi-complicat. In anii 4 si 5 a fost foarte, foarte bine. Dupa care a venit anul 6 si mi-a dat peste centrul de greutate de m-a doborat. 

  Da, este din ce in ce mai complicat. Mie imi e din ce in ce mai greu. Ei ii e din ce in ce mai usor. Asta mi-e clar. Si asta ma face fericita. Greul meu nu conteaza. Fericirea ei e tot ce conteaza. Doar ca fericirea ei ma calca pe mine pe cap si fericirea mea o calca pe ea pe cap. Mna, ca si cand am fi o mama si o fiica. Perfect normale. 

  In fiecare seara pun capul pe perna si ma intreb unde si cat gresesc. Ce pot sa fac mai bine. Cum pot sa abordez altfel situatiile. Ca-s multe intr-o zi. Nenumarate. Cum sa fac sa o trec pe ea cat mai lin prin schimbarile astea de crestere. Si fizice si mentale. Pe ea o dor chestii. Pe mine m-au durut oasele de la picioare cand cresteam de ma tavaleam noaptea in pat. Pe ea o dor maxilarele. A avut in vara asta un puseu de crestere fenomenal, a crescut 5 centimetri in 5 luni...o dor diverse, o jeneaza toate cele care se intind cu viteza luminii. De la luna la luna e mai inalta.

  Pe langa asta i se intinde si mintea. O vezi de la zi la zi, o VEZI, efectiv vezi cum omul din fata ta creste, devine o fetita mare, o femeie. Se transforma mai ceva ca toti robocopii din lume...si eu n-am cum sa ii fac transformarea mai usoara. E desteapta, e uneori "prea desteapta". E sensibila, intelege si empatizeaza la nivel infinit cu toti oamenii pe care ii intalneste. Imi spune mie, in secret, tot ce afla si ce simte despre ei iar eu stiu ca foarte curand n-o sa mai simta nevoia sa imi spuna chiar tot. Eu stiu si sper sa treaca usor si lin catre restul anilor.

  In anul 6 a fost deranjata. De tot si toate. A fost nemultumita, apoi fericita apoi trista, apoi extatica apoi...si dupa aia de la capat. Si o sa mai dureze niste ani pana cand se va stabiliza pe o traiectorie, pana se va simti ea cea care e, cea care va fi... ea care se tot formeaza de ani de zile. Si cel mai mult imi doresc sa treaca lin, incet si usor peste toate chestiile care i se agita ei in cap acum. Am invatat sa o dezamorsez, sa ii arat ca e bine ce face, sa nu se mai supere pe ea si pe lume cand nu-i iese lucrul de migala de care se apuca de o mie de ori pe zi. Am invatat multe de la ea. Ma bucur de ea in fiecare zi si in fiecare zi ii spun ca o iubesc. Iar ea mie imi spune de zeci de ori pe zi asta. 

  Isi declara sentimentele cu naturalete, firesc, ca si cand ar inota. Ne spune mereu ca ne iubeste ca "suntem totul pentru ea". E bine. E greu dar e bine. Stiu ca am facut tot ce mi-a stat in puteri, stiu ca am facut bine si ca am facut-o sa fie mai buna decat noi doi insumati laolalta. E un om mare. E un om bun. Sunt norocoasa ca am cunoscut un asa om. 

luni, 25 noiembrie 2013

Daniel Nedelcu, baietelul din trupul de sticla

   Am fost la ziua lui acum cateva zile. Dupa ce am intrat pe usa l-am auzit chiuind ceva despre "angrhiii baaarzi, multi angrhiii baaaarzi". A venit in goana mare calare pe noul lui camion. Il primise de la bunici in ziua aia. M-am uitat la el si m-am gandit brusc...cine nu stie poate jura ca e doar un alt baietel de 6 ani. Era vesel ca a venit Mara pe la el dar nu stia cum sa arate asta. Parea emotionat, mi-a luat pungile cu cadouri din mana si m-a intrebat foarte serios si concentrat: "asta e tot?"

sa vedeeem

  M-a busit rasul si i-am zis repede sa nu se teama, ca sunt de fapt trei cadouri acolo ascunse in pungi. "Treeeeeei! E bine daca sunt treeeeeeei!". Cred ca s-ar fi bucurat la niste Angri Barzi d-aia da' eu nu stiusem asa ca nu erau. Sincer inca n-am aflat ce-s aia "angri barzii" astia, da' presupun ca o sa aflu la un moment dat. 
   Imi venea sa il iau in brate si sa il pup. Era ziua lui. Mi-am infranat repede gestul cand mi-am adus aminte ca il pun in pericol daca fac asta.

  Intai ne-am dus in alta camera si ne-am schimbat hainele de pe strada cu unele perfect curate aduse de acasa. Ne-am spalat cu sapun special pe maini ca sa ne dezinfectam. Acasa facusem amandoua dus in miezul zilei, ne spalasem din cap pana in picioare. Mara fusese la scoala in ziua aia, nu puteam risca vreo bacterie. Ne-am schimbat si ne-am dus in sufragerie. Ii explicasem Marei ca Daniel nu e un baietel oarecare. I-am spus sa incerce sa nu-l atinga prea mult. Si sa nu cumva sa puna gura pe jucariile lui (cateodata mai trage cu dintii sa desfaca diverse piese). I-am explicat despre Daniel iar ea a inteles. Mi-a zis ca ea e mare, are 6 ani si 7 luni. 

ii explica lucruri

  Ovidiu si Alina, parintii lui, sunt prieteni cu sotul meu de niste ani. Faceau parte din diverse forumuri si cluburi pentru masini 4x4. Pe Alina am cunoscut-o indeaproape acum, de cand punem umarul sa incercam sa salvam baietelul care iubeste "angri barzii". Pentru ca oricat de normal ar parea pe dinafara, micutul baietel de doar 6 ani traieste intr-un trup de sticla. Atat de fragil incat la orice intalnire cu o bacterie poate intra in soc septic. Si poate muri. La inceputul verii era sa se intample asta. L-au salvat medicii de la Viena. Cei din Romania se uitau crucis la el de prima data cand a inceput sa aiba infectii aberante. 

  La 11 luni i s-a infectat un ganglion. Apoi altul, care a explodat la propriu prin piele in sala de asteptare a spitalului. A trebuit operat. De la 6 luni pana la 5 ani si jumatate a facut nu mai putin de 21 de infectii grave, tratate doar cu cele mai puternice antibiotice posibile. Vindecate greu si cu chin. Copilul avusese si o fistula anala la nastere insa nimeni nu stiuse sa lege asta de Sindromul Granulomatozei Septice care avea sa ii fie pus ca diagnostic acum la Viena. Alina, in toti anii astia a fugit cu el la medici la Bucuresti. Toata lumea ii spunea ca e nebuna, ca ce domnule, nu mai sunt doctori in Ploiesti, ca e ea exagerata, copilul "are rosu in gat" sau "e racit". Mda, de la o raceala el dadea in febre care nu scadeau si in infectii uluitoare. 

caietul in care ea si-a notat de la nastere toate infectiile si tratamentele primite

  Si nimeni nu-i putea spune de ce. Cand l-a vazut ca mai are un pic si moare la Bucuresti l-a dus de urgenta la Viena. Si acolo au stat o luna internati pana cand medicii, dupa toate investigatiile posibile au stiut ce are. Dupa teste genetice facute si copilului si parintilor au aflat: un cromozom x defect. De fapt doar o parte din el, daca era tot ar fi fost o forma mult mai grava a Sindromului Granulomatos. Ar fi murit in primele luni de viata fara ca nimeni sa inteleaga de ce. Dintr-o infectie. 

  Corpul lui nu produce destule fagocite. Acele celule care ne ajuta cand avem o infectie bacteriana. Drept pentru care la fiecare infectie risca sa intre in soc septic si sa moara. Si la un moment dat medicamentele nu vor mai avea efect si asta se va intampla daca nu e tratat. Singurul tratament care il poate vindeca este un transplant cu celule stem care costa peste 120.000 de euro. Pana atunci Daniel traieste acasa, izolat, si inghite zilnic pumni de medicamente doar pentru a-si pastra starea de acum. Cea de bine. Un bine mai mult sau mai putin aparent. 

  Cand mi-a aratat Alina RMN-ul facut cand au ajuns la Viena mi s-a taiat respiratia. In tot abdomenul erau abcese. Medicii romani au presupus ca sunt metastazele unui cancer. Mi-a zis "uite, ce se vede cu negru"... cam tot ce se vedea in abdomen era cu negru. Pe ficat, pe intestine, pe splina, peste tot pungi cu puroi. Asta se intampla, se infecteaza tot. Daca nu ai sistemul de aparare, de la o infectie considerata "banala"...te umpli de infectii pe interior. 

  In cinci ore cat am stat la ei a luat medicamente de 3 ori. Ia un antibiotic foarte puternic si care costa 3500 de lei o cutie. Ia 2 pe luna! Cu asta are "noroc" ca e "inca" decontat de Casa de Asigurari. Ia steroizi (Prednison) ca sa nu mai faca febra. Organismul lui e in stare de alerta, daca nu ia steroizi face febra 40 in continuu. Ia multe alte chestii. Unul sa ii pazeasca stomacul, altul sa ii pazeasca ficatul... La scoala nu poate merge, este exclus. Vine invatatoarea acasa de doua ori pe saptamana si face cu el lectii. Ultima data invatatoarea i-a adus si o varicela. Numai Alina stie prin ce a trecut si cum trebuia sa ii dea medicamente din 2 in 2 ore ca sa ii poata administra si tona de Aciclovir recomandata peste celelalte medicamente "uzuale". Din 2 in 2 ore zi si noapte. 
  
Dani, sa nu te straaaambi! :)))))))))

    In cinci ore mi-a venit sa plang de 500 de ori. De fiecare data cand Alinei ii dadeau lacrimile. De fiecare data cand il vedeam cum alearga de colo colo ca iepurasul Duracell. De fiecare data cand vorbea cu 1000 de cuvinte pe secunde, peltic si foarte preocupat de Lego si Angry Birds. De fiecare data cand trantea cate o jucarie si ii ghiceai furia si neputinta. Furia copilului de 6 ani captiv in casa. Si intr-un trup mic, firav, ca de sticla. 

  Fundatia Mereu Aproape s-a implicat, au facut un reportaj despre el si au pus in aceasta saptamana la dispozitie un numar de donatii prin sms. Acum va rog si eu pe voi care cititi aici. Stiu de la Google Analitics ca sunteti peste 3000 de vizitatori unici pe luna. Daca fiecare ati putea dona cat puteti voi, indiferent de suma, Daniel ar putea avea sansa sa traiasca. Dati mai departe, va rog mult. Va multumesc din suflet!

  Donatii directe: Ovidiu Nedelcu la Banca Transilvania
RON RO21BTRL03001201P44986XX

EUR RO93BTRL03004201P44986XX


sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Mancarurile copilariei mele

   Sunt curioasa daca scriu inca un post despre mancare ce vor mai spune anonimele-aducatoare-de-trafic. Asa ca purced. Azi ma gandeam la minciunele. Nu la d-alea zise ci la d-alea prajite. Au trecut cam 25 de ani de cand n-am mai mancat minciunele. Din cele facute de bunica-mea sau sora ei. Ele erau facatoarele-de-chestii-dulci in familia noastra extinsa.

  Azi cand am cautat de curiozitate online minciunele m-am socat sa vad cate femei confunda asta cu niste gogosi umflate. Si apoi le pozeaza si pun poze pe bloguri de bucatareala. Sunt prima la inovatii culinare, la transformarea mancarii de pe vremuri in alta, mai noua, mai...cumva...Insa unele lucruri n-ai cum sa le transformi. Te uiti la ele ca la cerc. Din cerc s-a facut roata. Nu ai cum sa faci roata din patrat. Ca nu iese.

  Am luat ceva carti azi de pe Elefant si ma uitam ca e Radu Anton Roman la reduceri. L-as lua si l-as da spre studiere oricarui om care vrea sa afle despre bucataria romaneasca aia de la mama ei. L-am luat si azi din raft ca sa ma asigur ca nu-s eu nebuna. Si da, nu-s. Minciunelele sunt faina cu unt si ou (intreg sau doar galbenus). Nu cu drojdii, praf de copt, zahar in compozitie, ca nu-s gogosi. Sunt ca un fel de crantzanele pudrate cu zahar. Si pe care le iubeam eu enorm, desi eu nu ma omoram cu dulciurile nici in copilarie cum nu-mi plac nici acum. Dar daca imi zici "vrei ceva dulce?" ma duce gandul la minciunele. 

  "Bogacele". Sau "pogace, pogacele, pogacite" sau cine stie cum le-o mai zice lumea...le facea sora bunica-mii. Si pentru mine erau si inca ar fi cam cea mai misto chestie de mancat. Era aluat de cozonac fara zahar in care se puneau jumari facute pasta la masina de tocat. Pe deasupra unse cu ou si presarate cu sare grunjoasa apoi coapte. O bomba calorica sinistra daca stai sa te gandesti. Insa...de vis. De vis! Eram in stare sa mananc pana imi tiuiau urechile. Ciordeam cu var-miu, le indesam in buzunare si ne piteam in dormitor la matusi-mea si ne indopam. 

  Placinta cu praz. Iarna practic din asta traim chiar si acum pentru ca spre deosebire de chestiunile de mai sus care erau laborioase si nesanatoase, placinta cu praz reteta bunicului meu matern grec este o chestie pe cat de buna pe atat de ok. Mmmmbine, recunosc...E mai bine pentru sanatate sa o faci cu foi de placinta din comert care au apa si faina, pentru ca foaia adusa de bunicul meu e un soi de semi-foetaj din apa, faina si sare uns din belsug cu untura intre straturi. Poate de aia si e o chestie eeeeextraordinar de buuuuna. Umplutura se face putin diferit de cea olteneasca care exista si la noi. In Romania se face din praz cu oua, in Grecia se face din praz cu oua si cu branza de oaie. Plus piper, din belsug. 

   Fiind un copil caruia ii displaceau 90 la suta din chestiile disponibile la vremea aia...n-am o lista prea lunga. Ciorbele nu imi placeau. Imi vine sa vars si acum la ideea de ciorba. Eram fortata sa mananc ciorba si felul doi ori asta pentru organismul meu era o teroare. Pentru ca nu incape. Nu pot manca la aceeasi masa un castron de apa si apoi mancare. Eu toata ziua beau circa un castron de apa. Asa-s facuta. Drept pentru care cand zic ciorba sau supa zic teroare. Doua chestii imi placeau: cea de pui cu galuste (sau taitei) si ciorba a la grec. 

  Pe care ciorba "a la grec" o gasesc azi la restaurante sau la lume...in orice forma posibila doar aia care trebuie NU. Am vazut la viata mea atatea caricaturizari ale acestei ciorbe de nu pot sa cred. Si foarte multi oameni dand din cap ca "e buna". O fi buna dar nu e ciorba "a la grec". E simplu: in bucataria greceasca exista conceptul de "avgolemoni", care se pune la diverse preparate. Adica oua plus lamaie, dupa cum ii si zice. Avgo=ou, lemoni=lamaie. Asta inseamna "a la grec" care poate fi la ciorba de pui sau la o mancare de pui. Ciorba e simpla: pui fiert, ceapa cubulete si orez. La final oua batute cu zeama de lamaie. Atat. Nu alte legume, nu bulioane, nu ardei, nu patrunjele....nuuuu. Daca e a la grec, asta inseamna. Si e una din cele mai bune chestii de pe fata pamantului. 

  Mancarea a la grec iar imi placea: pui inabusit in tigaie cu un pic de apa plus un sos din ceapa, smantana, oua si lamaie. Plus piper. E excelenta. Merge si cu carne de pui si cu pipote sau inimi. Sau curcan. Imi mai placea si ostropelul ca era cu usturoi si ala imi place mult. Cel mai tare uram si urasc si azi "ghiveciul". Asta nu inseamna ca nu il gatesc pentru familia mea. Cica fac chestii spectaculoase cu legume la cuptor, asa zice lumea, eu nu stiu pentru ca le fac fara sa le gust. Doar ideea de legume fleoscaite ma infioara :)))

  Imi placea mamaliga cand eram mica, de ani de zile n-o mai suport sub nici o forma. Marei ii place foarte tare asa ca ii fac mereu. Cu branza si smantana sau la cuptor cu branza si oua. Macaroanele care existau pe vremuri nu tin minte sa ma fi entuziasmat. Pastele am invatat sa le apreciez cand am invatat sa le fac cum trebuie si sa fac eu paste proaspete. Si dupa ce am fost in Italia si am mancat acolo. 

   Mai tin minte o placinta cu mere. Care habar nu am cum era facuta dar era moale, plina de mere si data cu zahar. N-am nici o idee cum o facea, cred ca tot bunica-mea. Ea era cu placintele si dulciurile, mama era cu chestiile sarate. 

  O chestie de care imi e foarte, foarte dor e socata. Mi-am promis ca la primavara sa incerc sa fac. Mi se parea cea mai buna chestie din lume. Desi gustasem Pepsi, socata imi placea mult mai mult. Mai facea mama un suc sau sirop din coji de portocale fermentate cu zahar. Pentru ca, doar nu vroiai sa arunce COJILE de la portocalele obtinute dupa ore de stat la coada? Pfff, se manca TOT! Tin minte borcanul mare de sticla in care le punea acolo cu zahar si nu mai stiu ce si le lasa sa stea. 

  Ciulamaua imi placea enorm. Imi mai placea mazarea cu singura problema ca aruncau in ea marar care imi strica toata bucuria. Probabil am mai zis ca urasc mararul, patrunjelul si leusteanul. Pe cat le urasc pe astea pe atat iubesc rozmarinul, oregano, cimbru si busuiocul. 

  Singurul peste pe care il mancam cu placere era hamsia pentru ca nu avea oase. Pestele imi displacea in totalitatea lui, gust, miros, tot...cum imi displace si in ziua de azi. Azi somonul e singurul pe care l-as manca dar la cat a ajuns sa coste acum zicem mersi ca avem sa ii luam copilului somon. Noi astia adultii (in speta Marius si mama care-s iubitori de peste) o ardem pe guvid si chefal vara la 2 Mai. Imi plac insa crevetii, imi placeau cand eram mica garizii de la 2 Mai. Crevetii de Marea Neagra sunt micuti dar foarte, foarte buni. Insa acum se gasesc foarte rar. Sunt fix fratii mai mici ai lui Black Tiger. Se fierbeau si ii vindeau lipovencele la poarta in cornete de hartie ca pe seminte. 

  De sarbatorile diverse...salata "de beof" (care atunci era fara vreun beof in compozitie) ma incanta. La fel si icrele, vinetele si chestiile astea. Acum nu prea. Ca asa e cand vezi o chestie odata pe an, e mai buna. Piftie nu imi placea, ca si acum, cea de porc. Mi se pare scarboasa rau. De curcan sau gaina e buna. Carnatii nu mi-au placut niciodata in mod special. De ceva ani fac in casa ca sa nu cumparam porcariile pline de tampenii din magazine. Cu o masinarie din asta electrica faci 3 kile de carnati in 20 de minute. 

  Chiftelele! Alea da. Alea imi placeau. Alea negre, prajite in ulei mult pana le lua naiba. Azi stiu ce inseamna carnea aia arsa pentru organism si le fac la cuptor. Nu ies la fel de bune, evident...pentru ca orice chestie prajita va fi mult mai gustoasa decat aceeasi chestie neprajita. Sa fim seriosi. Insa, copila mea s-a nascut in chestii "coapte la foc mic" si se pare ca daca nu stii prea bine cum sta cu chifteaua naclaita in tigaie... iti place si astalalta la cuptor :) 

  Tin minte cand eram mica si mi-au dat carne de iepure odata. Cat de buna mi s-a parut. Acum cativa ani am gasit un producator din Maneciu si am luat iepuri. Da, pentru mine ramane cea mai buna carne pe care am gustat-o pana acum. Asta si cea de prepelita. N-am gustat inca crocodil dar cred ca mi-ar placea. As manca orice animal pentru ca sunt o persoana carnivora din nastere. Iepuri, oameni buni! O carne slaba, cu colesterol putin si avantaje multe. Plus un gust genial. Iepure la cuptor cu cateva legume pe langa si vin rosu! 

  Acestea fiind spuse ma duc sa imi iau ceva de mancare ca mi s-a facut foame! 

  

joi, 21 noiembrie 2013

Ce mai mancam

  In afara de salata de fructe care a reusit sa starneasca haterii mai ceva ca discutiile despre alaptare :)))) Nu mi-as fi imaginat ca o salata din niste fructe poate rascula jivinele de pe sub toate pietrele online-ului. Le multumesc mult pentru trafic! So. Ce mai mancam? In pana de idei uneori, plina de idei alteori... Cum ar fi:

daca Marius e acasa, micul dejun se stie: omleta! cu ridiche, ceapa verde si branza data prin ierburi

mar cu scortisoara si frisca

mic dejun ei doi, asta vara :)

paine cu seminte si turmeric

iarna gustarile se iau "uscate". merisor, coacaze, caju si caise

aripioare la cuptor, mei cu turmeric si legume sotate

pastrav balacit in pesto si copt in sare

cu piure cu rozmarin si wasabi

dintr-un cozonac congelat: bread pudding (cozonac, fructe uscate, lapte, ou, unt)

pachetele de primavara (hartie de orez umpluta cu varza chinezeasca si morcov)

pilaf de gaina de la tara cu muraturi

raci! decorticati si pusi pe paine unsa cu mujdei. bun!

    Cu idei sau nu, intotdeauna gatesc cu mare, mare placere! Pofta buna!



luni, 18 noiembrie 2013

O zi la scoala

   M-am oferit voluntar sa le aduc copiilor fructe si salata de fructe. Si sa le explic despre alte fructe decat mere, pere, struguri si gutui. Sistemul de invatamant romanesc atata stie. Pentru ca toamna incepe scoala. Oamenii sunt absolut setati, cum erau si acum 30 de ani. Mere, pere, struguri, gutui. Ah, si nuci! Si cred ca doamna se astepta sa aduc "fructe de toamna" da' eu i-am zis ca uite, am pus alea in salata, am adus sa vada copiii chestii deosebite dar care acum sunt la noi peste tot si sunt bune pentru sanatate. Ma gandeam ca o sa strambe din nas si cand colo n-a fost asa. Bravo ei. 

  M-am oferit pentru ca eu personal asta cred ca trebuie sa fie implicarea si ajutorul parintilor catre scoala copilului. Sa te duci, sa te agiti, sa cumperi si sa faci lucruri, sa iti iei o zi in care sa mergi la scoala si sa vezi ce fac ei acolo 4 ore, sa ii studiezi si sa vorbesti cu ei, sa fii aproape de oamenii cu care copilul tau isi petrece 4 sau 5 ore pe zi. Mai ales cand el e mic. Nu am dat bani la fondul scolii. I-am dat la Carrefour pe fructe. Iar copiii s-au bucurat.

  Eu cred ca m-am bucurat mai mult decat ei pentru ca nu ma asteptam sa se bucure asa de tare. Cu chiote, sarituri, tras de maneca mea si venit in  pauze la masuta unde eu sculptam mango si alte dracii ca sa le dau sa guste. Le-am dus o oala mare de salata cu de toate si fructe mai special-tropicale intregi, pe care sa le recunoasca, sa le invete si sa le guste atunci pe loc. Ma asteptam sa imi dea cu flit. Nu stiu de ce. Poate pentru ca ii vad cu ce sunt hraniti in general. Ii vad cu senvisurile cu salam in fiecare zi. Unu' n-are un fruct la gustarea de la ora 10. Asta nu e vina lor...ei saracii IUBESC fructele!

  Era sa plang. Sincer. Cand vedeam manutele mici pictate de carioca cum se ingramadeau pe maldarul de fructe sa ia, sa vada, sa miroasa...Daca le placea mai cereau si mi-a parut rau ca n-am avut o tona cat sa le umplu burtile. A fost destul, desi eu n-am mai facut mancare pentru 40 de oameni pana acum si am stat cu inima cat un purice pentru ca imi era teama ca nu se ajunge sau ca ramane multa si o sa mancam numa' salata de fructe doua saptamani io cu Mara. S-a ajuns la fix pentru pitici, doamnele invatatoare (a noastra si cea de la clasa 1, vecinii de palier), pentru tanti Clara femeia de curatenie si nea' Gicu, prietenul nostru, chiar si pentru doamna asistenta care ar vrea sa ne faca alt vaccin si noi nu vrem :) Cam asa: 


am cumparat

am produs o salata

m-am dus la scoala de dimineata cu emotii

si a incepuuut circuul

plimbau coaja de lime si de pomelo de la unul la altul si se minunau ce frumos miroase

si fructe de goji uscate

hai cu ananasuuu

asta  micu' fugea prin clasa ca la rugby

in pauza, au venit ciopor pe mineeeee!!!

sa vada, sa atinga, sa le spun, sa le explic, sa imi spuna ei...

finalul apoteotic!

   Le-am dus spre recunoastere: ananas, lamaie verde, pomelo, rodie, mango siiiii KAKI. E trebusoara aia care arata ca un drac de rosie portocalie, coaja ca la rosie doar ca are un gust...ciudat dar delicios in acelasi timp. Nici eu nu mancasem pana azi, am luat-o fix ca sa ii incurajez sa incerce mereu, mereu lucruri noi si ciudate de mancare. E foarte misto, o combinatie de mar, morcov, mango si...probabil kaki :))))) dar creierul cauta asocieri cu lucruri cunoscute lui.

  Parte din ei mancasera pomelo si mango dar doar un copil a recunoscut fructul intreg in ambele cazuri. Trist in ideea ca mamele sau cine sta cu ei peste zi nu ii iau in bucatarie sa le arate, la fel si la magazin...mancasera fructul cu pricina dar nu stiau cum arata! Cand am taiat rodia in doua si le-am aratat interiorul am auzit 33 de OAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAUUUU dintr-o suflare. Au mancat bobitele, unii cu totul, altii mai meticulosi au scuipat sambureii minusculi. 

  Pe pomelo a fost batalie. La fel si pe kaki Si mango le-a placut, era un baietel cu o moaca de soricel asa, unu' mic si sfrijit ca fi-mea care cred ca a ascultat cu atentie ce le-am zis si anume sa isi roage parintii sa le cumpere fructele pe care azi le vor cunoaste. Ca nu sunt foarte scumpe (dintr-un kaki de 2,5 lei le-am dat la toti!) si ca multe din ele au mult mai multe vitamine si chestii utile decat merele. A venit soricelul dupa ce le-am dat mango sa imi zica "doamna mama lu' Mara, sa stiti ca io o sa ii zic lu' mami sa imi ia si mie mango pentru ca e foarte, foarte FOARTE bun!". Am ras sa lesin pentru ca vorbea atat de serios...dupa aia l-am vazut ca era unul din cei mai cuminti si activi la clasa dintre baieti. 

  In pauze eu credeam ca o sa scap de ei. Ca se duc sa se joace cum fac de obicei. Mai ales ca azi doamna le-a zis sa iasa afara pe terenul de sport. Neam! Au venit gramada pe mine, in frunte cu fi-mea care mna, se simtea oarecum vedeta si foarte incantata ca eu eram acolo. Dupa ea...gramada cate 10 cate 10 calare pe mine. Sa le mai arat, sa le  mai zic inca odata cum se cheama, sa mai guste putin! Cand m-au vazut ca pun salata in pahare mai sa ma linseze! Ii usuiam ca pe muste, doamna ma lasase abandonata si plecase sa caute lipiciul pe care nu-l mai gasea...Aoailicaaaaaaaaaa...Astia toti tipau. Mie asa mi se pare, pentru ca vorbesc toti deodata si tare. Si doamna si mai tare peste ei!

  Am plecat de acolo cu poezia "Fructele Toamnei" invatata. Si ceva ghicitori. Azi am vazut la lucru o invatatoare cu har. Aici e ca la popi, maica...daca n-are har nu face doi bani! Daca are, face minuni! O mai urmarisem si alta data dar azi stand cele 4 ore acolo am vazut-o cu atentie. Tipa are un creier BRICI. Ii merge cu niste conexiuni formidabile, pleaca pe un subiect si trece prin toata planeta in 5 fraze, intrebandu-i pe ei mereu,  mereu, de ce cred ei, ce stiu ei, cum cred ei ca e treaba? Iar ei interactioneaza cu ea, dau raspunsuri, uneori hilar de gresite, de nu poti sa nu razi in hohote.

  Am plecat de acolo cu creierul tandari, cu urechile pacanind si tensiunea usor ridicata. Ma mir ca nu sunt mai multe accidente in pauze, azi o fetita a plecat cu buza sparta. E haos si ea e singura, ii scoate pe hol sau pe teren. Nu ai cum sa ii urmaresti pe toti, le spune mereu sa nu mai alerge dar ei asta fac...eu ma mir sincer ca nu a patit pana acum nimeni nimic grav. Nu-s safe acolo, asta mi-e clar. In pauze nu sunt pentru ca se indeparteaza, sunt scari inauntru si o tarla mare in afara...mna...ti se face sufletul punga numai la ideea! Pe unii din ei iti vine sa ii trantesti. Pentru ca se fac ca nu aud. Ma indoiesc ca-s surzi. Unul din ei e baietelul fix acelui tata care statea in nesimtire la usa in primele zile de scoala si despre care am povestit. De atunci incoace s-a luat la scandal cu o mama pe care o ameninta pe hol pe acolo...fi-su e...fix ca ta-su. Doamna zice ca are ADHD dar eu nu cred. Eu cred ca are nesimtirea de acasa si atat. Ala e spaima clasei. Si mai sunt cativa de acelasi calibru si nu stiu cum se face dar cand le vezi parintii cum se poarta brusc ai revelatii. 

  Cel mai funny moment a fost cand le-am aratat lamaia verde. Limeta i-a bagat intr-o ceata totalaaaaa!!! Dupa ce au zis ei chestii a sarit unu' din fundul clasei: O NUCAAAAA! Domle, omul avea dreptate, era mica, verde si parea o nuca in coaja ei! Aia cand pica din copac in coaja verde! Deci cu ceva a facut el legatura. 

  Una peste alta a fost o zi minunata! Dupa care o sa va zic asa: mergeti cu copiii la piata, faceti mancare cu ei pe langa voi, aratati-le cum arata toate cele, cum miros si cum gusta. Viata e foarte simpla, si foarte scurta. Si mare parte din ea mirosim si gustam lucruri. Mai bine fructe decat dulciuri de orice fel. Mereu ma intreaba lumea ca cum, nu-i dau Marei dulciuri, vai! Pai ii dau. FRUCTE. Au tot zaharul din lume, e suficient! Mai bine dependenta de mere decat de bomboane!