vineri, 26 mai 2017

Multe lecții

  Multe lectii am invatat saptamanile astea si multe satisfactii am avut. Lectiile sunt ale mele, copiii si le urmeaza pe ale lor, unii mai mult, altii mai putin. Unii dintre ei imi rup sufletul in doua, e greu sa iti imaginezi, de exemplu, prin ce trec niste mici pui de tigan aruncati in lume fara nici o limba de fapt. Ce limba vorbesti acasa, il intreb pe copilul de 11 ani care n-a fost niciodata la scoala desi a trait in Romania, Germania, Spania si acum Anglia. Cumva statul asta e mai vigilent, aici nu poti sa nu duci copilul la scoala. N-ai cum. Te raporteaza careva si mergi la puscarie. 

  Isi freaca mainile, isi foieste fundul pe scaun, e aproape la fel de inalt ca mine dar plin de toate angoasele lumii. Ce limba vorbesti? Romaneste sau tziganeste? Tziganeste, imi raspunde cu un zambet larg dar plin de toata rusinea lumii asteia. Ii e rusine. A venit "o duamna romaneasca" sa vorbeasca cu el... Tzigan, tziganeste... suna urat, el stie asta. E interzis. Eu rad calm si relaxat si ii zic "sa moara mama daca nu imi zici ceva pe limba ta!". Il bufneste rasul si zice "ce sa va zic?". Spune-mi cum te cheama, dar spune-mi pe limba ta. Imi spune toata propozitia si parca cuvintele ii zboara din gura ca niste porumbei scapati din colivie... libertate, in sfarsit! Nu stie sa scrie, nu stie sa citeasca, nu stie literele. Dar a prins niste engleza in doar 6 saptamani, intelege ce-i spune profesoara, raspunde cu avant, fara rusine. E mai rusine sa vorbesti tziganeste decat sa vorbesti o engleza stalcita...

  O tigancusa de patru ani jumate care 3 saptmani nu a vorbit cu mine si care din septembrie nu a scos nici un cuvant, a inceput sa vorbeasca miercurea asta. Cu mine. Miercurea e ziua mea preferata, am doua scoli aproape una de alta, am timp sa ma opresc la pranz la o cafenea fantastica cu mancare sanatoasa si cafele cu scortisoara. Sa ma uit la soare si la oameni, sa stau linistita pe o canapea moale si sa ma concentrez pentru urmatoarea batalie. Pentru ca e o lupta. Cu ea a fost o lupta. Are 4 frati mai mari iar parintii ei se ocupa cu... cred ca cu furatul din moment ce magazinul de vis-a-vis de scoala le-a interzis sa mai intre acolo. Chestie rar intalnita pe aici prin orasul asta. Mi-a spus asta profesorul ei, un tip tanar de o pasiune si o dedicatie si o aplecare catre copiii astia mici... e ceva ireal. Omul e vesel in continuu. Iar puii aia mici il iubesc de numa'!

  Fetitei i-am spus timp de trei saptamani ca eu nu pot sa vorbesc cu ea daca nu imi raspunde inapoi. M-am tinut tare pe pozitii, mie imi era clar ca are si un soi de defect de dezvoltare, dar nu mi se parea ca e chiar toata plecata dintre noi. Ei bine, de ciuda ca nu vorbesc cu ea a inceput sa turuie. Si, din nou, intrebarea, ce vorbesti tu acasa? Romaneste sau tziganeste? Tziganeste, mi-a soptit mic si peltic fluturand din genele negre tuci... nu stie multe cuvinte dar pe asta il stie. Am rugat-o sa imi spuna in tziganeste ce vede ea in pozele din cartea aia. A zis niste chestii, ea stie ce, eu tziganeste n-am invatat dar am impresia ca ar trebui sa iau niste lectii :))) Dupa care s-a produs o diaree la gura domnitzei, vorbea... in engleza! Numara isteric, repeta chestii... eram 4 adulti in camera aia si toti aveam lacrimi in ochi. Asistenta clasei e o tipa spre 60 de ani si se uita la ea ca la felu' 14, a zis ca asa ceva nu exista :))))) Ca e o intamplare, ca e ceva... Nu domle, uite, stie si sa numere pana la 20... Nu e ea toata acolo, chiar nu e, ti se rupe sufletul daca o vezi... dar faptul ca a deschis gura sa vorbeasca si aflam ce poate sa faca, e o mare chestie. 

  Cea mai importanta lectie a saptamanii nu mi s-a dat mie. As zice ca am dat-o eu. A fost prima mea intalnire cu un profesor englez nasparliu. Ma rog, nu nasparliu. Hitler. Si la scoala secundara, adica de copii mari, care au toate mintile in cap. Fata la care merg mi-e tare draga, e super desteapta dar venita de curand aici, inca are nevoie de suport insa n-a mai avut de ceva vreme din cauza ca institutia n-a mai avut oameni pe romana. Astea fiind zise, am ajuns saptamana asta la ea si mi-am propus sa stau toata dimineata cu ea, adica primele 4 ore, la scoala secundara e cu "ore", fiecare materie are profesorul ei in clasa lui personala. 

  Cand s-a facut timpul sa vina ora de mate ea m-a intrebat daca plec si i-am zis ca nu, ca merg cu ea. Aoleuuuu, ce bineeeeeeeee, ca mor la ora de mate, nu imi place deloc sa merg acolo SINGURA. Pai singura tot mergi, fata mea, ce sa facem, asta e scoala, nu vine nimeni cu tine. Dar azi sunt eu. Yeeey! Zic da' de ce nu iti place? Pai pentru ca profesoruuul eeeeee... si nu ii venea sa zica chestii deoarece cred ca e ceva confesiune religioasa d-asta de nu e voie sa zici "boul naibii care se uita urat". Zic ce are? E nasol? A dat din cap. Lasa fata ca mergem amandoua, ce-o sa ne faca? Ne mananca? Tu ma vezi cata sunt, moare ala daca incepe sa ma manance! A bufnit-o rasul.

  Cand am ajuns la clasa si a iesit inculpatu' sa ia pacientii de pe culoar... nene, mi-a inghetzat sangele in instalatie! Frate, unu' mic, ras in cap, cu un nas mare si ascutit si o privire demna de Soup Natzi ala din "Seinfeld" pentru noi astia mai batrani care stim cine-i ala. Instantaneu m-au napadit traumele cu boul de Teodorescu de la Cuza, sinistrul de matematica care mi-a mancat patru ani din viata in copilarie. Mi-am dat repede doua palme imaginare in oglinda, m-am dus spre el, am intins mana, m-am prezentat, i-am bagat ecusonu' sub nasu' ala mare si am zis ca io-s acolo sa o ajut pe fata. La care eeeeeelllll... s-a uitat urat la mine, s-a inrosit la moaca.... si zic hait ca imi da asta una acu' de sa vezi ce-l musc pe micutz, ca io nu ma dau batuta de nasos!

  Il intreb pe un ton superior daca totul e in regula, se face mic si zice ca da, se uita spre copila care era deja alba si zice "Da' engleza ta e buna, nu?"... aia saraca da din cap, zice da, io repede peste "sigur ca este, insa ea e nou venita aici si inca are nevoie de ajutorul nostru!". Tace nazistu', ne bagam in clasa. Hai ca sa corectam testul de ora trecuta. Hai. Pana mea ca jumate din ce zicea eu nu intelegeam si nu din cauza de engleza, si nici din cauza de matematica, ci din cauza ca lui gandurile i se duceau de colo colo precum pisica dupa motoceii lu' Creanga... Ptiu fir-ai ai naibii, mai esti si prost pe deasupra, ca deh, prostu' pana nu e fudul....

  Deci a gresit omu' la tabla inmultirii cu 12 (aici se face din start pana la 12 nu pana la 10) de m-a luat capul pe mine care eu am invatat-o in vederea acestui job, ca zic na, sa nu ma fac de cacat la o adica. El n-avea nici o apasare, tot zicea ca el n-a invatat-o la timpul lui si iaca duda. M-am umplut de spume o ora, a corectat fata testul. La final de obicei profesorul imi multumeste, si eu lui, asta e eticheta, discutam despre copil. Nea' Supica asta, mi-a aruncat un "multumesc" gen "iesi afara" si gata. Io, nimica! Niznaiu'. Lasa ma baiatule, ca te invat eu pe tine lucruri. Si, pe cand copiii ieseau din clasa, eu m-am protzapit langa biroul lui. 

  Pai zic hai sa stam de vorba. Stiti ca fata nu stie unii TERMENI matematici? Aaaaa, wait, what? A, pai da, hai sa va explic, stiti ca e engleza aia de-o folosim sa zicem buna ziua si engleza aia de-o folosim sa: matematica, stiinte, geografie, etc. E, ei ii lipsesc niste termeni d-astia, ca deh, e aici de nici macar un an! Pam pam. Liniste. Zic stiti ca nu stie sa faca impartiri? Ea n-a facut in Romania, a terminat o clasa in care nu se faceau astea, aici a fost bagata in scoala in functie de varsta nu de cunostinte, ea stie inmultirea foarte bine si doar deduce acele impartiri care sunt clar ale inmultirii. In rest nu stie sa imparta nimic! Ea fiind acum anul 7 cand aici tre' sa stii multe. Zdraaaaang. Maaaaaa, o linisteeeeeeee! Omu' era ca pomu' de Craciun, toate culorile. Eu, zambind extrem de larg, dau mai departe: stiti ca ea fiind aici doar de un an inca are nevoie de noi, cei romani, sa o ajutam cu traduceri si uite, mai aflam lucruri utile despre ea. Si va multumesc ca m-ati primit la clasa (bullshit total, el e obligat sa ma primeasca, scoala plateste pentru serviciul asta, scoala cere) si abia astept sa ne vedem din nou, sa stiti ca o sa vin sa o ajut in fiecare saptamana!

  Dupa ce l-am prelucrat niste minute se facuse si mai mic. Parca nici nasul nu mai era asa mare. Si domnule, miracol, ZAMBEA larg de tot! A zis ca el nu stia! Ca.... aoleu ce bine ca i-am zis... ca... mai Supica, cu cin' te pui mah tu? Cu o MAMA? In plus, cu una care lucreaza cu copilasi d-astia ca tine (va jur ca barbatii nu depasesc niciodata varsta de 5 ani!) de vreo doi ani? Pai te mananc pe paine cu unt, mai Supica de nazist ce esti tu! Oi, oi, oi, ce mai zambea, ce mi-a multumit, ce m-a mai poftit pe la el... eeee, alta viata, ha? 

  Pentru ca aici genul asta de profesor e exceptie, cred ca el pur si simplu nu stie cum sa se poarte cu oamenii in general asa ca nah, are o meserie total nepotrivita pentru el ca om. Dar a inteles. Chiar a inteles ceva. Iar eu am plecat de acolo cu o stare de bine. Pentru ca nu pot fi acolo zilnic pentru ea, dar am putut sa ajut cumva situatia. E mare lucru sa poti sa ajuti, sa fii util. Sa schimbi vieti mici de viitori oameni mari. 
  

marți, 16 mai 2017

Cum functioneaza un oras

  Tocmai ce m-am intors de la Primarie unde am participat timp de 6 ore si jumatate la un "induction training" pentru angajatii cei noi ai Primariei Portsmouth. Ma grabesc sa scriu, in primul rand ca sa nu uit, desi mi-am luat notite special in acest scop, si in al doilea rand pentru ca dau pe afara de cuvinte. Mi se pare ireal. Am impresia ca am visat o zi si ca asa ceva nu se poate. 

  Intalnirea asta a fost pentru 15 angajati noi ai Primariei. Primaria are, cred, niste zeci de divizii, erau acolo oameni de la Protectia Copilului, Emas, Transporturi, Parcuri, Servicii Sociale, Housing (serviciul care ofera locuinte sociale celor in nevoie). Mbon. De ce am fost chemati? Pai ca sa ni se explice ce face "organizatia" sau "corporatia" numita PCC (Portsmouth City Council), sa intelegem cum functioneaza ea, ce avem de facut, ce nu avem voie sa facem, cu ce se ocupa ea, ce drepturi si obligatii avem. Ni s-a mai tinut o sedinta de inductie de catre sefa noastra "de linie" cum zic ei, atunci ne-au fost detaliate amanuntele despre divizia noastra si jobul concret de BLA (Bilingual Learning Assistant). 

  Astazi, un nene mic cat un dop dar simpatic pana la ceruri, ne-a vorbit sase ore despre Primarie. De cand am venit aici ne tot intrebam, eu si Marius, mah, cum se face ca la astia merge? Merge sistemul. Bine, trecand de faptul ca civilizatie, sute de ani de progres, lipsa comunismului deci implicit a coruptiei pe care el o genereaza (desi, daca suntem sinceri, in Romania coruptia e la ea acasa de multe sute de ani, pe stil balcanic-turcesc-peshches), diferente de mentalitate, politete, etc. Dincolo de astea, te intrebi cum merge? De ce merge? Bineinteles ca primul raspuns este pentru ca banii de la cetateni nu sunt furati de cei care lucreaza in aparatul de stat. Asta e cea mai importanta trasatura a sistemului. Sunt si aici corupti, nu ma indoiesc de asta... dar fura cu atata bun simt incat marea parte a banilor cetatenilor se intoarce la cetateni sub forma de SERVICII. 

  Am auzit azi de sute de ori cuvantul "CUSTOMER" si "CLIENT". Adica rezidentul din orasul Portsmouth. Pe blogul asta nu ati vazut nici macar odata litere bold rosii :) Literele astea sunt motivul pentru care eu personal am plecat din Romania. Eu credeam cu tarie ca eu, platitor de taxe si impozite in orasul numit Ploiesti si in tara numita Romania, eu, cine oi fi eu, prost, urat, destept, cu studii sau fara... eu sunt CLIENTUL lor. Si am platit un serviciu. Si am dreptul sa mi se ofere acel serviciu pentru ca eu le platesc lor salariul. Punct. Lor adica politistilor, medicilor de la stat, functionarilor de la Primarie si, nu in ultimul rand INVATATORILOR si profesorilor care populeaza scolile Romaniei. Eu. Eu le platesc salariul. Cand spui asta in Romania esti brusc scuipat... ca stai sa vezi ca aia n-au salarii mari... ca stai sa vezi ca o fi si-o pati! Ca cum sa nu ia si ei o spaga, un cadou de 30 de milioane? Ca n-au bani...

  Nici aici oamenii din sistem n-au bani asa multi ca cei din privat! E o mare gluma in Primarie chestia asta, si ti se spune din start: daca vrei sa lucrezi aici, sa fii constient ca nu vei avea multi bani! Adica sa stii sigur de ce alegi jobul pe care il alegi... nu sa te vaiti dupa aia ca vaaai ce salarii mici au cei din Primarie si uite domle, d-aia cer spaga :))) Ni s-a spus azi ca daca primesti un cadou, de orice fel, in primul rand tre' sa il refuzi. Daca cumva cel care ofera s-a putea ofensa, ai voie sa primesti ceva care costa mai putin de 5 lire. Dupa ce-l primesti, vii cu el la Primarie, il declari la sefu' si il dai Primariei. Va merge catre un charity unde se va trage la loterii diverse tinute de Primarie :)))) Deci, da?  

  Asadar, cetateanul e clientul nostru. In cazul meu specific, scoala este clientul meu pentru ca scoala plateste un abonament la Primarie ca sa ma primeasca pe mine ca serviciu. Copilul este beneficiarul acestui serviciu dar scoala este clientul. Tipul a parut impresionat ca eu stiu asta :))) asta inseamna 1 an jumate de lucrat intr-o scoala, si daca dai cu matura pe jos si tot afli chestii utile. 

  Cel mai tare m-a lasat azi cu gura cascata felul in care functioneaza acest Consiliu. Cum functioneaza orasul? Pai sa va zic eu... Primaria are 5000 de angajati. Nu, n-am pus un zero in plus, e vorba de cinci mii de angajati din niste zeci de servicii care acopera toate problemele pe care le-ar putea avea un om in viata lui, de la sanatate la casa, masa, scoala, copil, job........ mai ziceti voi restul. Ei bine, aceasta organizatie sau corporatie (asa s-a exprimat azi nenea ala) produce bani ca sa tina orasul. Una pentru ca taxele nu-s deajuns, a doua pentru ca finantarea de la guvern va disparea cu totul in urmatorii 2 ani, deci orasele vor trebui sa se sustina singure!

  Tot ce am auzit azi mi-a tipat a management de biznis de succes. Bine, si a PR, dar asta era scopul acestei sedinte, sa ne faca constienti de cat de mare e hardughia si cu ce se ocupa ea, sa ne faca si "mandri" ca lucram acolo, sa avem multe informatii pozitive pe care sa le dam mai departe... mi-a adus aminte mult de cursurile din facultatea de comunicare pe care am terminat-o acum multi ani si care m-a invatat toate chestiile astea... si mereu ma gandeam ca n-o sa le vad niciodata la modul real aplicate pentru ca in Romania nu exista asa ceva. Ei bine, azi le-am vazut si pentru ca le-am recunoscut pe fiecare in parte, am fost extrem de incantata. 

  Primaria Portsmouth produce bani. Multi. Una ca ia de la noi pe taxe, council tax aplicat pe case (si daca esti chirias tre' sa dai o suma anume pe luna pentru servicii locale), taxe pentru proprietarii de case, apoi amenzi pentru diferite abateri, licente pentru restaurante, vanzare de alcool, mers la targuri unde vinzi ceva, platesti taxe pentru afaceri etc. Asta e ce strange de la cetateni. Si e o parte destul de mica din buget. Pentru ca, in rest, Primaria produce bani. 

  Cateva date amuzante. Primaria Portsmouth poseda: Portul (unul dintre cele mai mari din Europa), MMD Shipping (cel mai mare importator de fructe exotice din Europa, toate bananele si alte asemenea pe care le mancati sunt aduse pe aici prin orasul asta!), o reprezentanta Mercedes, un Matalan (magazin de tzoale), un Waitrose (hipermarket)... a, si stiti ca e o autostrada acilea, o cheama M275? E, e a lu' Primaria care ia din taxa de drum pentru asta! In plus, detine 13.000 de case, pamant, un centru de sporturi, ii zice Mountbatten (piscine, sporturi, etc) si 2 terenuri de golf. Plus Spinnaker Tower, Clarence Pier si multe alte "distractii" din oras, atragatoare de turisti. In plus, Primaria vinde servicii catre alte primarii mai mici sau mai putin performante: resurse umane si training. Asta a fost asa, doar ce si-a adus aminte nenea fara sa aibe o hartie in fata. Mda... aveam o vaga impresie despre cat de bogat si de bine administrat e orasul asta iar azi am aflat de ce. Pentru ca management! Asa ii zice!

  Dincolo de management, cei 200 de mii de locuitori sunt vazuti ca a fi clienti. Sunt vazuti ca a fi responsabilitatea lucratorilor in Primarie. Practic daca un om te intreaba pe strada ce-ar trebui el sa faca in cutare situatie legata de primarie, ti se spune ca ala e responsabilitatea TA, ca trebuie sa te duci si sa afli pentru el, sa il duci acolo unde are el nevoie in asa fel ca cetateanul sa nu se duca sa sune la toate diviziile sau sa se duca sa bata la usa la toate birourile. Chestie imposibila dealtfel, pentru ca nu se poate intra in nici un birou fara sa dai cu legitimatia pe care o ai atarnata de gat la chestia care deschide usa. Security reasons. Corect. 

  Nenea a trecut apoi la cetateni, ia sa vedem daca stiti voi ce anume stie Primaria despre rezidentii ei? Si ne-am pus toti pe treaba si am realizat la final ca primaria stie TOTUL despre noi. Iar eu am realizat ca de fapt cu cat esti mai jos in societate, cu probleme mai multe, stie MAI MULT despre tine. De la numarul de asigurare sociala (un fel de CNP dar care la ei are un sens si un scop, nu te pune nimeni sa vii cu copie dupa buletin sau certificat de nastere ca sa demonstrezi cine esti, toate sunt in sistem pentru ca EI ti le-au dat, ar fi absurd sa ti le ceara tot ei mereu!) la numarul de telefon, istoricul medical, neamuri, adrese, infractiuni, amenzi, copii cu probleme... pana si numarul de la rochie il pot avea daca vreodata ai cerut vreo uniforma cuiva :))))) Ni s-a spus ca Primaria este singura institutie din stat care are atat de multe date despre oameni. Politia le stie doar pe ale ei, NHS-ul doar pe ale lui, scolile doar pe ale lor... Primaria e aia care stie totul despre tine. Iar mie asta mi se pare fabulos si extrem de util, brusc mi-am explicat cum mama dracului prind astia orice infractor in 24 de ore! Iata.

  Spre sfarsitul distractiei ne-a zis despre ce tre' sa facem daca suntem bolnavi si anume ca tre' sa suni neaparat in dimineata aia si sa ii spui sefului ca esti lesinat. Si ca tre' sa facem asta pentru caaaaaa... da, sigur, vor sa stie daca esti beat la ora 8 dimineata sau daca incerci sa minti a suta oara... dar mai ales pentru ca tu esti responsabilitatea lor. Ei trebuie sa aibe grija de tine. Daca nu raspunzi, nu anunti, ei trimit om acasa sa vada daca esti bine. Si s-a intamplat ca omul sa fie jumate mort si l-au salvat, asa cum s-a intamplat si ca omul sa fie... atentie... incuiat in baie! A ramas blocat in baie omul! :)))))))) 

  Apoi a venit si aia cu transportul gen daca vrei sa vii cu bicicleta la munca, Primaria te imprumuta de bani sa iti iei ce bicla vrei tu si platesti in rate pe multe luni, iti da loc de parcat bicicleta si... exista DUSURI la fiecare etaj ca sa nu vii la munca transpirat. Plus 20 de pence per mila! Dupa care ni s-a spus ca din cauza ca Portsmouth e oras naval, Primaria este Armed Forces Friendly Employer, adica daca te treci in rezerva armatei sau ai sot-sotie care e in armata, ti se da concediu cand au ei sau esti lasat sa pleci in alte tari unde sunt ei trimisi. 

  Io in armata nu ma duc, va zic sincer. Dar la oamenii astia mi-am propus sa lucrez pe viata. Este incredibil ce discutii am auzit azi, cu cata pasiune isi pun oamenii astia vietile la inaintare pentru alti oameni. Este un biznis. Unul de succes. Asa functioneaza un oras civilizat. 

Turnul Spinnaker noaptea


duminică, 14 mai 2017

A doua săptămână. Mica rătăceală.

  Domle, scapai cu viata si dupa saptamana doi! Ceea ce e bine, as zice, in conditiile in care mi-a facut capul ca girofarul pe strada pe cand imi tot luam puncte de reper pe care apoi le plasam aiurea in creier si iar ajungeam sa ma intreb unde dracu' sunt si unde-mi trebuie sa ajung. Saptamana asta am mers singura la treaba, gata cu baby sittingul colegelor, deci mi-au dat crestinii drumu' pe tarla ca si cand chiar stiam ce fac! 

  A fost o saptamana incredibila, am vazut atat de multe scoli si atatea chestii incat nici vorbe la mine n-am mai avut. Am mers in 9 scoli (aproximativ altele decat cele din saptamana anterioara, am 12 la activ pana acum) si am vazut copii de la 4 ani la 16 ani. Romani. Unii abia veniti dar care s-au lansat ca Mara pe orbita englezei si invatarii (foarte, foarte putini, nu ca ma laud, pentru ca nu am contribuit atata eu la evolutia ei cat profesoara si scoala ei, dar asta e statistica momentului) unii care sunt pe drumul cel bun iar altii, din pacate foarte multi, care nu au ajuns unde trebuie. Fie pentru ca sunt din familii cu nivel mult prea jos, fie pentru ca au probleme psihice sau de dezvoltare pe care si eu (ne-specialist) le vedeam de la o posta.

  Am cunoscut oameni fabulosi. Profesori incredibili care se dau peste cap pentru fiecare elev roman ajuns aici. Profesori care te asteapta ca pe o paine calda, pentru ca se simt pierduti, n-au mai avut elevi de alte natii niciodata (Portsmouth e un oras populat in proportie de 90 la suta de britanici) si pur si simplu nu stiu ce sa se faca cu ei, de unde sa o apuce, cum sa afle ce e in mintea si sufletul acelui copil. Pentru ca lor chiar le pasa. Am cunoscut saptamana asta trei profesori de scoala primara, barbati, care m-au fascinat. Unul la clasa Reception, deci copii de 4 ani, si doi la anul 5 deci copii de 10 ani, anul in care e Mara acum. 

  Unul dintre ei era asiatic (as indrazni sa zic coreean dar nu am cum sa stiu exact) probabil nascut aici. Desi se vedea pe el atat de clar influenta culturii stricte din care venea, desi vorbea cu tooootul si cu totul altfel decat cei britanici, si nu la accent ma refer, ci la ton si la felul strict (pentru Anglia) in care aborda problema... cu toate astea era in stare sa o faca fara ca cineva sa se simta aiurea, fara sa UMILEASCA, fara sa ridice tonul, fara sa imi apara ca un invatator roman, ca uite, alta comparatie negativa eu nu am! :))))

  Ceilalti doi, britanici. Cel mai tanar (un 25 de ani) la copiii de 4 ani, celalalt (spre 40 as zice), la cei de 10 ani. Nu pot sa exprim in cuvinte cu cat drag le vorbeau copiilor. Nu pot sa descriu suficient de bine glumele pe care le faceau, vocile cu care citeau carti pentru pitici, implicarea totala in actul predarii, bucuria cu care se aruncau in fraze si cu care explicau chestii. 

  Si stateam si ma uitam la ei cum sunt asa, ca niste mame, pardon, tati, pentru acei copii. Si ma intrebam de ce javrele alea gen Puie si alte atatea sinistre femei de la catedrele Romaniei, de ce alea sunt atat de reci, de ce nu  isi pot accesa sentimentele materne? Ce dracu' e in neregula cu ALEA? Cat de bolnava la cap sa fii sa vrei sa terorizezi pui de om? Ca uite, masculii astia, care ar trebui sa fie mult mai "duri" si mai nu stiu cum, uite, astia sunt ca niste oameni. Si nu, sa n-aud aia cu "sunt gay", ca asta numai un retardat o poate emite. Nu, oamenii nu erau nici gay nici straight, nici extraterestrii, nu ca ar conta asta. Erau doar oameni! Oameni calzi, cu suflet cald si minte multa.  Atat. Dar, mai ales, erau oameni cu STUDII, ca aici nu orice idiot care nu intra la facultate ajunge invatator.

  Am ramas incredibil de impresionata de oamenii astia. Si de restul, o singura scoala din toate astea mi-a lasat o impresie mai... bizara. Nu stiu cum sa o descriu, dar acolo nu mi s-a parut ca e la fel de multa implicare si unele chestii erau exagerate in directia gresita pe cand altele erau de o relaxare teribila, care aici nu e permisa in scoli. Gen sa lasi copiii de 5 ani singuri sa bananaie pe afara si prin clasa, fara sa ai o activitate anume cu ei cand inca este ora de curs nu pauza sau pranz. Ma rog, e de asteptat ca unele scoli sa nu fie la fel ca majoritatea.

  Eu sunt acolo, in scolile astea, singura. Practic esti un vizitator care nu stie stanga de dreapta si aici revenim la mica rataceala, cea din interiorul scolilor, ca pe cea de pana sa ajung la ele am detaliat-o saptamana trecuta :). E, dupa ce ai invins si ai ajuns la scoala, intri in ea si esti... pierdut, cum altfel? :)))) Pentru ca stanga, dreapta, etaje, zeci de sali! Culoare, cotloane, ganguri, curti interioare... "mergeti dincolo, in partea cealalta a curtii, in cladirea aialalta, ca acolo e...". 

  Dar oamenii sunt foarte dornici sa te ajute, nu exista sa nu fii ajutat in scoala. Stiti cum e sa te plimbi de unul singur intr-o scoala romaneasca? Stiti cat de urat se uita adultii la tine, gen bai gunoiule, tu ce pizda ma-tii cauti aici? Stiti senzatia, da? E, aici toata lumea te saluta, iti zambeste si, daca te vede handicapat in mod special, as in pierdut pe viata, se opresc si te intreaba: "pot sa te ajut?". Daaaa, coaieeeeeeeeeee, pliiiiiiiiiz, zi-mi unde e BUDA! 

  Cautarea toaletelor e ceva de vis. De obicei, un set de toalete sunt la intrare. Altele in alte locuri. Dar te bazezi pe alea de la intrare. Dar nu toate scolile sunt chiar identice, plus ca daca tu ai trecut de mult de intrare si ai dori sa mergi unde pana si Regina se caca merge, ei, sa fie ea a dracu' daca o mai nimeresti inapoi. Pe ea, pe intrare! Si intrebi un crestin... si ala, super simpatic, iti zice: aaa, mergeti inainte, stanga, dreapta, stanga, dreapta, sus, jos, trei pasi inapoi si dati de toalete! Mbine. Nu stiu ce-ai zis ca nu mi-am notat, ma duc incolo-sha si mai intreb io pă drum! 

  Cateodata tre' sa iei merinde de drum la tine, ca unele scoli sunt niste castele de la una mie sase sute treaba lor... si au cate 2-3 turnuri cu scari d-alea de te ia pitpalacu' daca ai d-aia de ingramadeala cum zicea Nea Marin... te ia nitel asa cu racori si la ideea ca daca vrea unu' sa urce cand tocma vrei tu sa cobori, s-ar putea sa se lase cu pupat pe urechi si nu cu intentie! Sau cu dat in marsarier, si sa te vad, bah, Nadia Comaneci, cum dai tu cu curu' inapoi pe o scara in spirala care duce in turnuletz! Ca barna aia era minciuna, jur!

  Cel mai misto e cand o rogi pe una de la Receptie sa te duca si ii zici ca esti ratacita si nu mai stii nimic si ea iti zice relaxata "aaaa, io lucrez de doua luni aici si inca ma ratacesc!"... pfff, mbine, m-am mai linistit! Daaaar, dincolo de toate ratacelile, ador sa merg pe jos prin orasul asta, mai ales ca acum merg in partea dinspre mare, care e destul de departe de noi si pe care n-am cercetat-o cu piciorul. Este atat de frumos orasul asta, incredibil! Ce-mi placea pana acum dar acum sunt absolut lesinata. E o senzatie de liniste si calm pe stradutele alea, soare, casele perfecte, si eu care bat la picior niste mile pe zi ca sa ajung de la o scoala la alta. Dar e atat de placut sa mergi pe jos atunci cand orasul e atat de frumos. Mi-nu-nat!

  O sa va arat ce-am gasit eu intr-o clasa de anul 1, copilasi de 6 ani. Asta era pe perete:

  
Atat!

  

sâmbătă, 6 mai 2017

Prima săptămână. Marea rătăceală.

  A fost o saptamana incredibila. In prima zi stiam unde ma duc, ca fusesem cu mama in recunoastere luni (a fost zi libera), asa ca marti m-am dus oarecum linistita pe tarla. Pe tarlaua araba, la o scoala secundara, adica de copii mari. Adolescenti. Colega pe care o urmaream este o tipa fabuloasa, mi-a adus aminte de tanti Lenuta de la Sinaia, un personaj minunat din copilaria mea. Mica, grasuta si cu tzatze mari, vorbareatza si razacioasa pana la dumnezeu. "Englezoaica" din mama franceza si tata algerian, crescuta in Anglia, Algeria, Franta majoritar, apoi iar in tari arabe unde s-a maritat cu un algerian si apoi s-a relocat in Anglia. Deci o poveste de femeie. 

  Mi-am uitat acasa senvisul si ea mi-a dat din mancarea ei, cu furculita ei, ea s-a dus si si-a luat una de unica folosinta din bucataria scolii. M-a impresionat enorm si am mancat amandoua razand omleta spanioleasca facuta de ea, cu somon afumat trantit deasupra. I-am zis ca stie sa gateasca si am ras amandoua ca sa nu ne auda doamnele englezoaice de prin preajma, aici e o mare gluma faptul ca ele chiar nu stiu sa gateasca cam nimic. A fost o jumatate de zi fabuloasa, am cunoscut cateva fete refugiate din tari ca Siria, fete care muncesc la scoala enorm ca sa invete si materiile si sa prinda si limba. Erau destepte si pline de bun simt, cumva pierdute intr-o lume total straina dar bucuroase sa se afle acolo. Una dintre ele venise din mijlocul razboiului, prin Crucea Rosie.

  Miercuri n-a mai fost asa de simplu deoarece eu sunt ratacita de felul meu la modul complet, asa ca am reusit sa o iau in directia gresita in timp ce ma holbam de zor ca curca-n craci pe telefonul cu harta google maps. Era sa-mi sparg capu' in vreo doi stalpi si trei cutii postale, cat pe ce sa ma calce 5-6 masini deoarece eram prea ocupata fie sa ma uit ca vaca in jur, fie sa ma uit ca vaca in telefon. Mi-a luat ceva pana m-am prins ca undeva facusem stanga in loc de dreapta. M-am intors agitata si cand am vazut ca mai erau 5 minute pana la ora la care trebuia sa fiu la scoala, m-a luat cu sudori reci. Am decis sa intreb o doamna, care s-a uitat nitel in jur si mi-a aratat ca pe zidul langa care stateam scria ca aia e scoala cu pricina :))))))). Deci da!

  Am insotit-o pe doamna vorbitoare de bengali jumatate de zi la trei elevi mititei care nu pareau sa stie prea tare ce-i cu ei si ce ar trebui sa faca. Cand sa plecam, ea s-a oferit sa ma duca cu masina "mai aproape de gara". Insa cred ca e la fel de orientata ca mine pentru ca 1. m-a dus deloc aproape si in alta directie si 2. mi-a indicat sa o iau "inainte pe strada aia" cand trebuia in dreapta pe alta. Iar aici eram intr-un loc total nou, habar nu aveam unde sunt, cum sa ajung la gara si cam cum ma cheama. Mi-au dat lacrimile de ciuda ca simteam ca ma panichez asa cum o fac de o viata atunci cand ma ratacesc sau cred ca ma ratacesc. Senzatia e una totala, adica chiar ma simt cumva in pericol desi nu sunt in nici un pericol de fapt. Cel mult in pericol sa intarzii undeva, chestie care da, pentru mine e nasoala pentru ca eu nu intarzii. Dar alt pericol nu e.

  Asta mi se trage din copilarie, am amintiri foarte puternice despre momentul in care am fost lasata singura afara. Eram prea mica pentru asta, aveam vreo 5 ani iar cei de la gradinita ma batusera ca sa ma dezvete sa scriu cu stanga asa cum imi era mie natural. Si m-au batut suficient cat sa uit sa scriu cu stanga dar sa uit si care e stanga si dreapta. Cred eu ca am facut ca un soi de blocaj pe cuvintele astea din cauza tratamentelor minunate oferite de educatoare. Mi-a fost foarte greu sa invat si sa asociez stanga-dreapta cu directia, tin minte ca eram in clasa a 4a si eu inca nu stiam care e una si care cealalta, ma foloseam de faptul ca ma vaccinasera intr-o mana si locul de la vaccin era inca sensibil. Puneam mana pe brat si stiam ca aia e stanga :)))

  E, cand am iesit afara la joaca, nu mai stiam sa ma intorc acasa din cauza ca locul in care stateam era compus din trei curti interioare. Deci imaginati-va trei patrate ale caror laturi sunt blocuri de 4 etaje, puse in linie, ele, patratele. Intre patrate, ganguri de trecere si catre strada, alte ganguri de trecere. Noi stateam in "patratul" din mijloc si daca ieseam din el catre parcul de vizavi, la intoarcere inevitabil intram pe gangul incorect si ajungeam in prima curte. In momentul in care vedeam in fata un zid-fagure care apara geamurile bucatariei de la restaurantul de la parter, ma lua panica. Stiam ca nu sunt in curtea corecta si nu stiam cum sa ajung acasa. Desi era, in principiu, extrem de simplu. Incepeam sa plang foarte tare si stiu ca de cateva ori mama m-a auzit din casa pentru ca geamurile noastre dadeau in curtea cu pricina, a iesit pe geam si a strigat la mine sa nu mai urlu si sa o iau pe acolo, prin gang, sa vin acasa. Nici nu mai puteam sa merg de spaima, paralizata eram.

  Inteleg acum, dupa indelungi studii, ca am un creier care nu se prea pricepe el sa faca si sa mentina harti. Nu e o gluma, unii oameni asa sunt ei facuti. Asa cum unii sunt mai buni la folosit cuvintele, altii cifrele, altii muzica sau mai stiu eu ce. Eu daca ma uit acum pe o harta, citesc toate strazile unde am treaba, imi zic uite, trebuie asa, dreapta-stanga, pe acolo, in secunda in care inchid harta nu mai stiu nimic. Se sterge tot. De aia eu n-am putut invata geografie, mi-a luat ani si ani de zile sa-mi dezvolt singura metode prin care sa tin minte unde sunt tarile pe harta Europei si apoi a lumii. Si nici acum nu stiu cam nimic, stiu doar locurile pe unde am fost... daca ma intrebi acum unde e Drobeta sau unde e nu stiu ce oras din Romania, habar nu am sa ti-l arat pe o harta pe care nu sunt scrise orasele. Stiu o suma de orase mari sau mici, in functie de cum am avut treaba cu ele la viata mea. Si nu pentru ca as fi vreo proasta sau vreo lenesa, pur si simplu nu pot retine vizual treburile astea. Noroc ca acum traim in epoca informatiei si daca cercetam nitel aflam ca nu suntem noi de vina, ca mai sunt niste miliarde ca noi, ca nu toate ratacitele sunt femei insa este o trasatura predominant intalnita la femei, e o chestie despre cum merge creierul feminin si cel masculin. De aia femeile sunt mult mai dispuse sa foloseasca harta iar barbatii se incapataneaza uneori aiurea sa n-o foloseasca. Eh, asta pe vremuri, cand era cu harti ca azi suntem toti cu gps-ul infipt in cur! Mna, informatia asta te face sa te simti oleaca mai bine, pana cand ajungi pe teren :)))))

 Exista oameni care pur si simplu sunt rataciti din nascare. Problema e ca eu ma si panichez, aia ma enerveaza. Ca am vazut la viata mea oameni care se ratacesc asa, foarte relaxat. Adica mi se pare ok, nene aia e, ne ratacim, ne dez-ratacim si nu ne suparam. E, pe mine ma ia o panica sora cu moartea! :)))))) Si asta e enervant. Ma enervez ca ma sperii! E? Misto, nu? :))))))) Asta a fost si va ramane cea mai mare "spaima" a mea in legatura cu acest job care in rest e absolut perfect... pana cand nu merg la toate scolile din oras (si sunt niste sute!) ca sa aflu eu sigur pe unde sa o iau... o sa ma tot distrez asa.

  Deci stateam blocata pe strada aia, intr-un vant teribil, ma uitam in jur si injuram. Intai in gand apoi cu glas tare, ca nu era nimeni pe strada, o liniste si-o paceeeee... si o nebuna care azvarlea cu pulile de toate gardurile. M-am prins ca bengaleza m-a lasat aiurea, am scos iar magaria de telefon care, evident, nu-si vedea satelitu' si ma arata in trei locuri deodata, facea ca la pacanele! Ai' sa-mi bag... ui si noru' ala ce negru eeeeeeeee... sa vezi cum da si o ploicica peste vantu' asta inghetat si io in plovar ca la mine in cartier era soare dimineata! Daca m-am gandit asa zic pana mea, hai repede, o iau incolo... Am nimerit intr-un final gara si-am ajuns acasa epuizata de parca sapasem la cartofi o zi intreaga.

  In ziua urmatoare iar nu stiam unde merg da' am avut noroc ca era strada dreapta :))))))) Deci daca nu e cu stanga-dreapta imi iese din prima. Sau din a doua, depinde :))) Am ocolit ceva drum ca de unde pana mea sa stiu eu ca gara avea inca o iesire de sus de pe pasarela de la etaj fix pe strada unde aveam io treaba? Dupa ce am dat ditai roata am dat de gaura de la gara de m-a bufnit rasul pe strada... eeee, uite asa ne cunoastem orasu', care nu e deloc mititel. Am asistat-o pe colega romanca, am plecat acasa, am gasit gaura corecta de la gara, ce sa mai, deja eram alt om.

  Ieri stiam oarecum unde merg pentru ca fusesem in recunoastere, am nimerit-o imediat. Pfff, deja am avut arogante, am luat-o pe o scurtatura! Moaaaama! Zic ia sa belesc bine ochii ca precis nu nimeresc daca ma mai uit mult dupa fluturi... Am asistat-o pe colega de limba chineza, mare aventura nene. Sa stai sa asculti 4 ore o femeie rastindu-se in chineza e mare lucru, va zic. Nu se rastea da' asa e limba asta, zici ca iti da imediat si doua palme. Iar de scris, ce sa va mai zic, ziceai ca ma uit la un bebelus care a baut un biberon de tzuica si apoi si-a luat un creion. Nu eram ferm convinsa ca tipa se va opri din mazgalit cand ajunge la marginea foii sau daca o ia usurel asa pe masa si apoi pe perete... Frateeee, sunt semne din alea... deci a scris asta vreo 2-3 picturi d-alea ca sa scrie cuvantul "sus" :))))))))))) Coaie, d-aia sunt astia muncitori asa, pai numa' sa inveti sa scrii in chineza si iti ocupa toata viata!

  Deci numa' casute cu gardute taiate. Cam asa imi inspira, ca si cand ar incerca un copil mic sa deseneze ceva, nu-i iese, taie, mai face odata peste, mai taie odata si dupa aia rasufla mandru... i-a reusit! Groaznic! Ma fascineaza limba chineza, de fapt toate limbile asiatice, oamenii astia n-au putut sa isi creeze un alfabet. Ei n-au alfabet, au picturile astea deci au ramas cumva la nivel de oamenii pesterilor. Au ramas cu picturile. Asa cum ar fi ramas egiptenii cu scrierea cuneiforma... Deci astia da conservatori, coaie!

  Dincolo de glume, e greu tare pentru un pui de chinez d-asta sa vina aici si sa invete sa scrie engleza. Pentru ca el n-are notiunea de "litera" care formeaza "cuvant" sau "sunet". Copilul de ieri era anul 4 si e in Anglia de vreo 2 ani jumate, si abia reusea sa scrie singur pe dinafara cuvinte ca "it", "the" si altele. Celelalte doar prin copiere. Ii mergea bine capul la matematica pentru ca chinezii sunt obsedati cu asta, o vedeam ieri si pe cucoana asta (50 de ani plus binisor) cum se agita cu matematicaaa, ca nu le da si lor teme zilniceee, ca uite ce bine ca stie la matematicaaaa... imi venea sa-i zic, nene, asta micu'  nu stie sa scrie in englezaaaaa, lasa matematica ca nu-i foloseste la nimic fara limba tarii :) Obsesia lor cu matematica, am crezut ca e asa mai mult ca o legenda sau o prejudecata, dar vad ca nu prea.

  Eh, cam asa m-am distrat saptamana asta, cea care urmeaza o sa am program intreg de una singura, in doua scoli pe zi. Pe care va trebui sa le dibuiesc! Asa ca tineti-mi pumnii! Dati un acatist d-ala de dezlegarea hartilor sau ceva, doo trei lumanari aprinse catre sufletu' lu' raposata ratacita pe drumurile portsmutene! Amin!