sâmbătă, 26 iunie 2010

Ieri si maine

Privesc o fotografie veche cu o fetita intr-o gradina. Varza de langa ea e aproape cat ea de mare. Fetita rade, e bronzata si se uita cu mirare la aparat. Ridic ochii. In fata mea, o fetita care seamana cu cea din poza, fuge pe poteca trasata de picioarele strabunicilor mei. Se intoarce si striga "mami, ce bucurata sunt de gradina asta mareeee". Ochii mi se umplu de lacrimi. E sentimentul dulce-amar, balanta intre "imbatranesc" si "ce fericire e sa imi vad copilul alergand in gradina de la 2 Mai".
Cand iti vezi copilul jucandu-se in locul copilariei tale, totul din jur dispare. Nu mai conteaza nimic, nu iti mai aduci aminte de ce te-ai enervat de dimineata, sau ce te-a ingrijorat ieri. E o fericire pura, care e menita sa te ridice undeva deasupra norilor.

joi, 27 mai 2010

In ce se masoara prietenia?

Am 30 de ani si nu am aflat inca in ce se masoara prietenia. Ce inseamna un prieten? Pai in principiu, e un fel de om, care de bine sau de rau ar trebui sa te iubeasca. Acu' intervine problema. Iubirea asta poate fi una reala sau una ca cum ai iubi un caine si il mangai pe cap de sus, dupa care te duci la treaba ta si mai vii sa il mangai cand iti aduci aminte si n-ai pe cine mangaia.

Pot spune cu precizie ca am putini prieteni. Foarte putini. Cu unii din ei nu m-am vazut de 6-7 ani, insa datorita tehnicii am mai vorbit. Si ne-am avut unii pe altii in suflet. Pentru ca i-am obtinut dupa 20 de ani, adica tarziu, lucrurile nu prea s-au schimbat de atunci, asa ca si acum avem puncte comune, ne cunoastem, ne tinem minte trecutul si...mergem mai departe.

Pentru un job trebuie sa dai interviu. Pentru o prietenie nu. Prietenia se intampla, de multe ori, din greseala. Din circumstante care ne-au adus impreuna la un moment dat. Poate si circumstantele au fost gresite, dar asta devine irelevant.

Pentru unii oameni, orice misca se cheama "prieten" sau "amic". Eu le zic cunostinte sau tipi/tipe. Cuvantul prieten il folosesc legat de vreo cateva persoane, si alea putinele persoane care au stiut sa ma iubeasca asa cum sunt. Insa am observat ca pentru multi, mai ales acum de cand cu balamucul messenger-tweeter-facebook-draci pe varza...prietenia incepe sa se asemene cu o manea. Ne folosim de ea la betie, cand nu mai canta alt lautar si avem chef inca sa dansam pe mese...atunci e buna si aia.

Adica suntem "prieteni" insa nu stim cam nimic unii despre ceilalti. Nu stim cine e celalalt si nici ca ne pasa. Viata e prea complicata, si daca tot am 150 de persoane in lista de mess...cui dracu' ii mai pasa de cine sunt ei. Toti imi sunt "prieteni" si la o adica daca n-am ce face intr-o sambata, gasesc io unu din aia 150 care sa ma bage in seama o juma de ora la o bere.
Asta inseamna ca nu voi fi singur?

joi, 8 aprilie 2010

Long live the Queen!

Avem un prieten. Da, stiu e uluitor, si noi ne mai miram inca ca il avem. Are vreo 33 de ani, mintea cam de 3 ani, e relaxat si fara griji ca orice baiat simpatic. Acum cateva luni si-a gasit printr-o conjunctura bizara o prietena...sa zicem. Adica ea era sora nu stiu cui, care ea traia in U.K., care U.K. continea o masina pe care el si-o dorea, care...ea s-a amorezat de el grav asa ca i-a dat bani sa ia masina. Prea multe amanunte complicate.

Una peste alta ne-am pomenit luni cu ei in vizita, deoarece doamna (romanca de a noastra de la Valea Calugareasca mutata in U.K. acu' 9 ani)a venit in concediu pe meleagurile patriei, sa il vada pe amicul cu pricina. Acu' omu' ne zisese mai demult ca doamna "e doar frumoasa", dar nu am mai stat sa intru in amanunte despre de ce sta cu ea daca e proasta, ca nu am atatia ani la dispozitie pe lumea asta.

Well...au venit. Era ora 13. Ea era asa de frumoasa ca iti venea sa fugi. Rar o femeie mai urata la fata. Rar. Bluza cu sclipici mult nu reusea sa prea faca mare lucru, pentru ca geanta aurie o eclipsa. Daca aveai sange in instalatie ajungeai cu privirea la nivelul fetei si acolo incremeneai. Un fard verde te pocnea in freza...urmat de o bentita-banda-bandana-dracu sa o ia...tot verde, strategic amplasata la jumatea fruntii pe sistemul cataplasma cu varza. Unghiile evident roz aprins. Varsta: 31 de ani.

Sa zicem ca daca nu ii vedeai capul, la corp era bine, adica nu te facea sa ii dai branci din pat cu un picior in coaste. Daca ar fi tacut era si mai bine. Dar nu tacea si aici a intervenit amuzamentul unei dupa-amieze. Pe sistem occidental, cred, te striga mereu pe nume. Adica daca o intrebai ceva nu zicea da sau nu...iti zicea si numele, ca asa o fi invatat la bunele maniere englezesti. De cate ori imi zicea pe nume imi venea sa ma ridic in picioare sa raspund ca la scoala.

Din una in alta vorbeam despre vacante. A auzit ca am fost in Grecia, a zambit larg, a tras aer in piept si...a urmat o conversatie DIVINA:
Ea: megeti in Grecia? aaaaa...trebuie sa mergeti la Afina, am auzit ca e foarte frumos!
Eu:(scormonindu-mi creierul sa imi aduc aminte sutele de nume de insule sau localitati din Grecia):unde?
Ea: la AFINA (cu accent pe I)
Eu: imi cer scuze, nu stiu ce e...unde este? e o insula?
Ea: Afina, e ca o capitala, cum e Bucurestiul la noi...
Eu:(dupa o secunda de procesare) adica vrei sa zici ATENA? Capitala Greciei?
Ea:(rosie la fata) da, Afina, Atina, nu stu cum ii zice (Nota...in engleza e Athens, dar grecii ii zic Athina, ea probabil la vreun grec a "prestat" si a auzit din zbor ceva)
Eu:(razand destul de rau): Atena mai, capitala Greciei, eu un oras mare de tot...da' tu nu stii care e capitala Greciei?(n-am putut sa ma abtin desi am incercat, va jur)
Trecem mai departe, ies din camera sa rad in alta camera, incerc sa imi pun fata la loc si sa nu ma mai gandesc ca sa nu rad iar, merg in sufragerie...
Ea: (tinand in mana un cactus de jucarie): vaiii, cand am fost in Grecia era plin pe marginea drumului de plante din alea care inteapa...(flutura cactusul)...nu stiu cum le zice.
Eu si Marius:(in cor):CACTUS?
Ea: da...si mai erau unele asa, da' rotunde, da' tot intzepau...
Marius:(cu cea mai caraghioasa fata din lume si calm):TOT CACTUS, TOT CACTUS LE ZICE.

Sa va mai povestesc cam cat am ras tot restul zilei? Neaaaa...Uimirea mea ramane: statul roman trimite agenti sub acoperire care sa distruga din interior marile puteri ale lumii? Si mai ales...cum dracu' bai nene sa zici ca aia e FRUMOASA?

joi, 25 martie 2010

Generatia "io n-am avut"

Noi suntem aia. Puisorii ceausisti care au avut ghinionul sa copilareasca in anii 80, cand nenea Nicu si-a bagat picioarele de tot in toata smecheria, asa ca nu se mai gasea nici praf prin galantare. Noi nu am avut. Punct. De la pantofi pe masura noastra, pana la jucarii sau lapte proaspat dimineata. De la oua pana la crema de ghete.

Asa ca acum, cand avem 30 de ani si am inceput sa ne impuiem cu ajutorul programului social "stai doi ani acasa si dupa aia mai vezi tu daca te mai primesc aia inapoi"...trebuie sa le dam copiilor. Sa le cumparam! Sa AIBE!!! De cele mai multe ori copiii nostri nu dau doi bani pe tampeniile pe care le luam, pentru ca noi, generatia "io n-am avut" luam jucarii "pentru ei" cand de fapt...hihi...sunt pentru noi. Si mai sunt cate unii care dupa ce ca sunt generatia "io n-am avut"...mai sunt si grabiti. Adica le iau mult prea devreme si prea nepotrivit varstei copilului.

Care copil statea si se uita mirat. Duminica in parc am vazut un tatic care ducea un copil intr-o masina din aia electrica. CU TELECOMANDA. Masina nu taticul. Copilul era evident prea mic sa inteleaga ce se petrece, statea legat inert in masina si se uita cu o privire complet tampa fix inainte. Cred ca era hranit cu fast food pentru ca nu avea nici un fel de dorinta de a se ridica de acolo si a se misca in general. Ta-su...un baietzas manelian in infatisare, era atat de (pardon ma scuzati) cretin, incat nu era in stare sa dea de telecomanda drept. Adica masina facea un soi de zig-zag marunt. Acu' daca ma gandesc cam asa mergea si el, asa ca se poate ca micii facuti loco sa fi fost asezonati in prealabil cu niste beri.

Masina mergea, copilul se batzaia ca un hopa-mitica...ta-su butona foarte fericit la telecomanda. Ce distractie. Iar masina respectiva fusese luata "pentru copil" domle, si era de mare mandrie in parc. Ca am mai vazut cativa foarte mandri cu copii in d-astea electrice, sa nu cumva sa alerge sau sa dea micutul din pedale, ca daca doamne fereste i se intoarce hamburgerul pe gat de atata osteneala.

I-am luat si noi Marei tot felul de chestii, si de fiecare data ma intreb...oare asta o iau pentru ea, sau pentru mine? Asa ca m-am invatat sa o intreb totusi pe ea daca isi doreste una sau alta. E bine sa ne aducem aminte mereu de copilarie, dar nu stiu daca e bine sa le bagam astora acu' pe gat toate tampeniile pe care ni le-am dorit noi in saracia comunista. Ca asta e fix ca mamele alea de pe vremuri care isi doareau fete, se nimerea baiat, asa ca il tineau in rochie si cu parul lung pana and i se vindeca saracu si locu' unde fusese...ma-ntelegeti.

sâmbătă, 20 martie 2010

Am revenit

Am luat o pauza fara sa vreau. Adica dupa ce am mers in ianuarie din nou la Venetia, mi s-a cam oprit creierul in loc de atata frumusete. Dupa aia mi s-a ingropat in zapada si iar a dat rateuri. Acu'...sa zicem ca am inviat dupa o iarna mai lunga ca niciodata.

Zilele dispar una dupa alta, nu stiu unde anume si nici macar nu mai am timp sa ma mir. Peste doua saptamani Mara va avea trei ani. Trei. Nu stiu unde sunt. Au zburat cu viteza luminii. Suntem mai destepti? Speram ca da. Adica daca am reusit sa nu mai zicem cuvinte din patru litere ca sa nu le repete copilu'...deja suntem niste eroi.

Am intrebat-o pe Mara ce fel de tort vrea de ziua ei. Cum ea nu stie ce sunt alea dulciuri si prajituri, s-a gandit un pic si a anuntat ferm ca ea vrea un tort de masline cu branza si aluat. Asa ca se pare ca vom sufla in tort la inceputul mesei nu la final. Dar adevarul e ca la noi in familie cam toate sunt asa...altfel.

miercuri, 6 ianuarie 2010

Sfinti-te-as!

E Boboteaza...bine ati venit la sfintzire! Transmitem live de la cozile realizate in fata bisericilor si patriarhiilor. La ultima vizionare de moaste era o baba intrebata de reporter "ce faceti aici de atatea ore?" (aia statea acolo de dimineata sa pupe si ea o moasta, ceva, sa se dea cate unaaaaa sa ajunga la toti!). La care baba vadit isterica raspunde "asteptam ce dracu' sa facem!". Poftim?

Azi ma uitam la stiri. Boboteaza, mare shmenozeala, tre sa pui busuioc sub perna sa visezi cu cine o sa te...mariti. Astia toti la coada la luat sticle PET cu apa "sfintita" de barbosii care zvarle cu matura de busuioc. Omor. La gard, babele aliniate, sunt storcite de multimea care da navala. Una propteste curu' in spate si tipa "na du-te-n mizda ma-tii!" si da cu curu in spate. Ma scuzati da' asta am vazut la stirile de la ora 19.

Un mos, calare cred in carca unuia, ca parea cam inalt, baga sticla in geanta si urla satisfacut "ne-a adus acilea sa isi bata joc de noi". Pai cine te-a adus nene? Cine te-a obligat? Astia vin sa stea la coada, le place, dar cred ca osu lor de la partidu comunist le spune ca, cumva, cineva i-a obligat sa fie acolo.

Cea mai tare faza a fost aia de la Galati unde popa a aruncat crucea in Dunare sa sara flacaii dupa ea. Au sarit cativa dementi, unu a insfacat-o si s-a dus pe mal. Unde...surpriza, a fost alergat de lume, unu' l-a placat ca la rugby si i-a sparlit cruceaaaaa!!! In alt loc din Dunare au ajuns doi in apa la ea si s-au luat la pumni la fata locului, tragand de obiect, de mai aveu un pic sa se inece. Au sarit aia sa ii scoata, iar popa i-a impacat pe amandoi si a zis ca sunt la egalitate.

In rest, salvarea a scapat niste babe care au tinut ieri post negru, ca asa trebuie, altfel nu e sfintire nene, asa ca au ajuns la spital sa le bage aia niste sarmale intravenos.

Punctul culminant a fost popa care ne-a batut mai devreme in usa, la modul urlat cat il tineau bojocii, sunat cu o mana si busit cu pumnul cu cealalta. Copilul, care nu stie cum e cu sfintenia asta, s-a speriat ingrozitor, eu am tipat cu mainile in chiuveta "Hoooo ca nu iti deschid!". Mara a tras concluzia "era un nene care nu putea sa opreasca drujba din gura". Ei asa i-a sunat ce urla ala acolo. Ne-am umplut de sfintenie si anu' asta.