Un an...stupid, mi-am zis de multe ori. Sau nu stiu, intors pe dos. Intai ma gandeam ca a fost totul foarte rau pana cand am vazut toate pozele facute anul asta si am realizat ca doar ultimele aproape 5 luni de lucrat la spital m-au ucis si nu mai vad nimic bine in urma, sunt efectiv traumatizata complet de ce mi s-a intamplat in astea 5 luni. Asta e, uneori luam si decizii proaste, cu asta ma scol in minte, cu asta ma culc in minte in fiecare zi, ca sa nu o iau total razna.
Apoi am vazut pozele si m-am gandit cat de multe lucruri frumoase am facut anul asta. Excursia la Venetia, desi n-a iesit cum credeam, a iesit de o mie de ori mai bine, cu tot stresul. Excursia in Portugalia, desi cu jegosul ala si cearta cu Airbnb, a fost frumoasa pana la urma. Doar ca eu am avut asa o jumate de an de stres de cand am intrat in frumosul NHS si m-am trezit ca trebuie sa lucrez pe o platforma albastra stil ms-dos, fara mouse si pe baza de coduri, am crezut ca mor. Si inca mai cred, este ireal ce e acolo.
E, nu am am murit. Doar m-am umplut din nou de psoriazis din crestet pana in talpi la propriu. Mi-a cazut tot parul de stres, chestie care nu mi s-a intamplat niciodata in viata asta. Am plans si am urlat si aia e... am acceptat faptul ca am facut o greseala enorma. Cu care va trebui sa traiesc o perioada, pana voi gasi altceva. Mna, in viata asta mai gresesti. Instinctul meu a fost sa nu accept jobul asta full time cand eu ma dusesem pentru unul part time in alt loc al departamentului. Dar deh...asta patesti cand nu iti asculti instinctul.
Eh, asta e. Una peste alta, in anul care a trecut am reusit sa imi repar analizele si sa intorc din drum diabetul care ma paste, tocmai am facut analize si au fost ok. Yayyyy! Am reparat si anemia, nu mai am palpitatii, sunt ca un fel de om cum ar veni :)
Cea mai mare bucurie a mea este ca anul asta a fost unul foarte, foarte bun pentru Mara. A muncit mult, a luat GCSE cu rezultate bune, a intrat la colegiu la cursurile pe care si le dorea, a cunoscut un baiat extraordinar de bun si destept, s-a indragostit, a mers singura la Londra cu trenul sa il vada si s-a descurcat pe acolo, m-a ajutat prin casa mereu, a muncit cat se poate de mult pentru cursurile pe care le face acum. Este o minune de femeie in devenire iar asta ma face sa lesin de fericire in fiecare zi, oricat de greu mi-ar fi mie.
Jobul asta stupid o sa treaca. Restul de chestii vor ramane.
Va multumesc din suflet tuturor celor care inca sunteti pe aici atat de multi ani mai tarziu, va pupam si va imbratisam!
Cu drag,
Albuletzii
