miercuri, 25 ianuarie 2012

Pietonul

  Eu sunt pieton. Unul de succes, adica n-am de gand ca in aceasta viata sa ma mai urc vreodata la volanul unei masini. Am carnet de prea multi ani, n-am condus deloc, l-am luat degeaba, pentru ca eu urasc masinile. Urasc sa le conduc, urasc sa fiu in ele si sa imi fie frica ca mor strivita sau ca imi moare copilul pocnit de vreun idiot. Daca as putea as merge pe jos oriunde...toata viata...pacat insa ca nu pot. 

  Dar oricum, eu sunt pieton. Asta ar fi destul de ok intr-un oras ca Ploiestiul. Daca imi pun ambitia pot sa ajung cam oriunde pe jos in maxim o ora. Problema e cand vrei, tu pietonul, sa traversezi o strada. Una care n-are semafor. Atunci e misto tare. Atunci vine adrenalina maxima. 

  Eu sunt un pieton fricos. Mult mai fricos ca orice soarice din lumea asta. Eu as sta pana nu mai e nici o masina in zare. Dar ar insemna sa merg numai pe la 3 noaptea. Nu merge. As sta. Ca mie oasele mele imi plac. Avem o relatie indelungata, de 32 de ani, in care eu, pietonul, le-am mentinut intacte. Ele ma duc unde am treaba, nu pot sa nu le respect. Asadar, daca trec strada, trebuie sa ma asigur. Intens.

  Asta pentru ca dusmanul natural al pietonului e soferul. Soferul uraste mult de tot pietonul. Ar vrea sa il omoare si incearca asta cu fiecare ocazie pe care o are. Il opreste doar ideea ca merge la puscarie daca face asta, asa ca pune o frana teribila cand nesimtitul de pieton indrazneste sa calce pe carosabil. Nu numai ca il uraste cu tot sufletul, dar ii uraste si copiii, ii uraste si geaca, si adidasii, si sprancenele...si ar vrea sa il vada mort sub roti cu geaca lui cu tot. Ce sa caute pietonul in calea autovehiculului sau? Cum sa indrazneasca asa ceva? Ce, el pietonul, nu stie ca soferul este o specie de om jmecher? Mult mai inteligent si mai puternic. El are o masina. Masina este mai mare ca pietonul, deci...mucles!

  Eu nu ca ma laud, dar sunt un pieton de mare bun-simt. Nu sar niciodata de pe trotuar cand soferul e la 3 metri de mine. Nu ma intorc niciodata din drum ca sa nu mai stie ala pe unde sa ma ocoleasca. Nu cobor de pe trotuar decat cand vad ca are intentia sa opreasca. Nu ma pun in pericol. Sau macar incerc. Stiu ca masina e mai mare ca mine. Am invatat asta cand eram mica si mi-a zis mama "masina e mai mare ca tine, deci fereste-te". Eu am fost un copil ascultator. 

  Cu toate astea soferii sunt nemultumiti. Pentru ca, eu totusi vreau sa TREC STRADA. Adica inca mai am tupeul de nerusinare sa incerc sa fac asta fara o masina. Daca as incerca asta cu o masina, ar fi total natural pentru Romania. Toata lumea taie bulevarde cu masina...no news there. Insa ca pieton, ce sa cauti nene? Ce treaba ai pe partea aialalta? A, acolo e unicul magazin din cartier? Ete na, du-te dracu' la Kaufland, e la 3 kilometri mai departe dar e pe partea pe care e si blocul tau!

  Acum doua zile am incercat sa ma intorc de la numitul magazin. Un sofer venea cu mare rapiditate, asadar m-am oprit la jumatatea drumului, intre sensuri. Se apropie foarte amenintator, pune o maaaare frana cand ajunge la zebra, dand din mana frenetic. Eu, astept sa se opreasca, pentru ca nu eram ferm convinsa ca aia intentiona sa faca, si nici nu aveam chef sa aflu ca nu e aia intentia lui cand eu eram in calea masinii domniei sale. Ar fi fost tardiv. Si ma astepta lumea cu painea acasa. Iar eeeeelll...scoate capu' pe geam si ma injura. Ca adica de ce nu am alergat io sa trec repede ca doar el mi-a facut semn cand mergea el cu 80 la ora. 

  M-am intors la el, i-am recitat numarul masinii si l-am informat ca daca e un cacat retardat, io pot sa sun si la politie si sa le spun ca ...numarul cutare...nu m-a lasat sa trec pe trecere, poate rezolvam si cu carnetul ala care ii sta in buzunar degeaba. Sa nu ii ocupe locu' acolo, ca ar fi pacat sa nu mai aibe loc sa puna punga cu seminte. Adica eu trebuia sa alerg ca o curca decapitata sa nu ma calce el cu masina, ca el sa nu fie nevoit sa SE OPREASCA. L-am deranjat. 

  Acum eu stiu ca sunt foaaaarte multi pietoni idioti. Care ori se arunca in fata masinii ca si cand acu au aflat cat e salariu minim pe economie in Romania, ori merg incet de zici ca acasa ii asteapta Zavoranca pe post de nevasta...ori merg si apoi fug si apoi merg si apoi se impiedica in fata masinii...ori traverseaza prin orice alt loc decat trecerea de pietoni...ori...toate la un loc. Insa cu toate astea eu mereu vad lume civilizata alergata de soferi pe trecerile de pietoni. Inclusiv alea semaforizate, ca de ce sa nu opreasca el masina pe zebra daca tot l-a dus masina pe el, nu el masina...

  Asa ca eu le urez celor care se bazeaza pe faptul ca ca masina lor e mai mare decat oasele mele...sa se impiedice in supermarket pe o podea uda si sa isi rupa diverse! Si cand li s-or intampla karme d-astea misto, sa isi aduca aminte cata lume au alergat pe trecerea de pietoni in ultima luna. Si atunci ii va durea mai putin.

marți, 17 ianuarie 2012

D-ale protestului

   Cu rusine recunosc ca nu m-am dus nici macar in Centrul Ploiestiului sa manifest. Am pentru ce sa protestez, am multe subiecte de nemultumire in legatura cu tara asta. In ultimele zile am auzit teorii conform carora ar trebui ca romanii democratici sa astepte votul ca sa penalizeze alesii. Sau sa apeleze la legi.
  
  Am doua lucruri de spus: votul ultima data a fost pe baza de autobuze cu oameni care au votat de mai multe ori.  Iar legile tarii asteia in ultimii 8 ani au fost pe baza de ordonante de urgenta, asumari guvernamentale sau si mai frumos toate impreuna si numarate cum le-a numarat doamna Anastase. Care e de aici de la Ploiesti si al carei tata e un mare mafiot local. 

  Asa ca eu una, in imensa mea ignoranta trag concluzia ca mie ca cetatean mi s-au luat demult toate mecanismele democratice prin care as putea sa "cer" ceva alesilor, sa ii "penalizez" sau sa fac orice fel de actiune in interesul vietii mele. Sunt deacord sa platesc taxe, insa nu mi se pare normal ca toti banii nostri sa dispara pe drum de la mine pana la autostrazi, spitale, scoli, gradinite si alte lucruri de care noi avem nevoie pentru a trai civilizat. 

  Am mai auzit (si nu e prima data) si ca "mie imi e bine aici, am bani de mancare si chirie". Nu stiu ce sa spun cand aud asa ceva. Mi se pare ireal. Mi se pare ca pana si cei care au un trai bun au ajuns sa isi scada stacheta asa de jos incat mancarea si casa devin suficiente. Standardul a ajuns acela in care nu murim la propriu de foame si nu traim la propriu pe strada in cutii de carton? A, pai atunci tre sa fiu fericita, ca na, am o locuinta incalzita in iarna asta si de bine de rau n-am murit de foame. Dumnezeule! La asta am ajuns? 

  Nu cred ca protestele vor avea vreun rezultat. Nu fac decat sa ne mai elibereze psihic de cateva frustrari. Maine, sau poimaine sau cand se va termina, nu vor fi nici taxe mai mici, nici autostrazi cladite sau in curs de aparitie, nici sisteme functionale, nici spitale care sa aibe algocalmin si vata. Totul va fi la fel ca inainte. Nu stiu ce va fi la votul urmator. O sa ma duc sa imi anulez votul, ca ma indoiesc profund ca voi avea pe cine sa ALEG. Asta daca la vremea votului o sa mai fim in Romania. Eu sper ca nu. 

miercuri, 11 ianuarie 2012

Cum mi-am luat vaca

   Nu chiar una intreaga. Un sfert dintr-o vaca crescuta la munte. De fapt chiar un bou, desi initial mi-a fost prezentat ca "vitel". Prin luna octombrie m-a sunat o prietena care stia ca vreau carne curata, si mi-a zis ca taie nenea al ei un "vitel de anul asta" si ca un sfert de carcasa o sa fie undeva la 30 de kile. Ca ei iau, si daca vreau imi aduc si mie.

  Dupa ce m-am scarpinat oleaca sub cusma ancestrala, am zis usor speriata "da", gandindu-ma ca desi sunt singura acasa, adica cu fi-mea si cu bunica-mea de 88 de ani, o sa ma descurc eu sa transez jivina. M-am pregatit cu un cutit electric, cu niste cutite d-astealalte...si am asteptat cuminte "sfertul". In dimineata cand m-a sunat prietena i-am auzit glasul usor incurcat. Vitelul avea patru sferturi, numa' ca fiecare din ele avea 45 sau 55 de kile. Mi s-au inmuiat picioarele brusc. Cum eu sunt genul de om cu care daca ai batut palma, ramane bine batuta, nu mai puteam sa dau inapoi. Am inghitit cu noduri si i-am zis sa mi-l aduca pe cel de 45.

  A venit doamna cu doi angajati de la firma ei, au deschis portbagajul si au zis mandri "uite!". Era plin. Cu "sfertul" meu. Am ras, si le-am aratat pe unde intram in bloc cu cadavrul sangerand. Vreo saptamana a fost sange pe scara blocului. Asa am aflat cat de rar ni se face curat pe scara. Am ajuns in casa, le-am indicat bucataria, am intrat si eu si am fost intrebata "unde il vreti, doamna?"

  Intrebarea m-a incurcat. Era cat un om. Pregatisem dulapul de la bucatarie, insa acum ma uitam la el (dulapul) si nu eram ferm convinsa ca jivina incape acolo. Zic cu juma' de gura "pe jos?" Ei rad amuzati, pentru ca sunt doi barbati pe la 50 de ani fiecare si clar au mai vazut cadavre d-astea...si unul din ei imi zice "doamna, daca il punem jos o sa stati in patru labe toata ziua". Hm...patru labe? Toata ziua? Suna bine, insa nu cand ai treaba.

  Brusc unul de ei, cocosat de capatul greutatii pe care o tinea in mana zice "hai ma Ionele, la trei il suim pe dulap acilea"...io ma gandesc...la trei? E ora unu! Cum la trei? Ei incep sa balanseze carcasa cu amplitudine mare, ca sa isi ia avant sa il poata sui pe dulap...unuuuu, dooooooooooi.....TREI.....BUF pe dulap. Mobila e nou-nouta. A troznit puternic. Ma uit sa vad daca s-a crapat. Oamenii dau sarumana si pleaca veseli spunanadu-mi ca ei cred ca pana diseara o sa reusesc.

  Raman in bucatarie la un metru de dulap neputincioasa. Rad singura. Mara ma aude si vine repede. Cand vede dulapul isi pune mana la nas scarbita si fuge. Ma uit la dulap. Are un metru jumate lungime, 80 cm adancime, iar pana la dulapul de sus e cam juma' de metru. E PLIN. Scot mobilul, fac doua poze, ii trimit una lui Marius care e la 2 Mai. El rade. Eu rad. Intra bunica-mea. Rade si pleaca dupa ce imi zice "vaidemine mama, cum o sa faci?" Nu stiu. Ma mai uit putin la el sa vad daca n-am visat. Ii dau tarcoale....bine ca n-are cap sa ranjeasca la mine. Ranjesc eu la el cu o grimasa data de spaima care incepe sa ma cuprinda.

  Iau cutitul si incep sa sculptez. Scot toate oalele si cratitele pe care le am in casa. Le umplu. Nu se vede ca am umblat la el. Pe sac scrie 45 kile. O fi corect? Pare mai mult...dar anatomic e corect un sfert dintr-o vaca. O vaca mare. Bine crescuta la munte. I-o fi placut la munte? Sculptez mai departe si ma gandesc ca nu o sa reusesc niciodata sa ii dau de cap. Osul cracului e gros cat mana mea. Incerc cutitul electric. Nici macar nu il zgarie. Ma apuca rasul. Dupa doua ore nu imi mai simt mainile, asa ca iau o pauza de cinci minute. Oalele sunt pline, nu mai am altele. Dulapul e plin, nu mai am altul...rasuflu si ma duc inapoi.

  Cinci ore a durat. In care am facut doar 5 minute pauza, ca eram stresata ca o sa vina noaptea si eu nu o sa fiu gata. Cinci ore am sculpat, am busit cu ciocanul peste toporul de snitele strategic amplasat pe oasele aratarii extraterestre. Am reusit sa umplu congelatorul cu carne, si sa fac oasele de niste masuri care sa incapa in frigider pana le duc la unchi-miu in congelator. Sun un prieten sa vina cu un topor mare sau cu un fierastrau, ceva...rade de mine si imi zice ca o sa vina a doua zi. Ii explic inca odata importanta MARIMII toporului cu care va veni. Iar rade de mine si ma asigura ca e mare toporul lui. Rad si eu de el.

  In seara aia imi tremurau mainile din omoplati. Eram ca o papusa de teatru al carei manuitor are Parkinson. Nu mai nimeream nici sa duc furculita la gura. Noroc ca nu mi-a mai trebuit nimic de mancare doua zile. Am adormit si am visat munti de carne, grasime, oase, sange, crime in serie si o vaca fericita care paste pe un deal la Cerasu. Are o floare la ureche ca alea din desene animate, insa ii lipseste un sfert din corp.

luni, 9 ianuarie 2012

Balet pe gheata

  M-a pus necuratul. Altfel nu imi explic. Nu pot sa zic ca m-a pus fi-mea pentru ca ea doar a zis asa intr-o doara "mama ce frumos patineaza astia pe gheataaaa" (aia fiind la tv) si "vreau si euuuuu", dar in cazul ei asta se aplica si la varza si la suruburi. Deci nu pot da vina pe ea.

  Si ne-am dus. Si am dat banii (multi dealtfel)...am inchiriat patinele altora de care mie imi e o scarba inimaginabila. Si am purces pe frumoasa gheatza. La primul pas ea era placinta pe jos iar eu nu stiam unde e, ca nici nu vazusem cand a derapat din mana mea. La al doilea pas a strigat ofuscata "io nu mai vreau asa ceva!" La al treilea pas deja ma imi imaginam cum eu o sa aterizez ca balena peste ea si o sa o fac timbru. Sau cum o sa ne rupem diverse oase. Sau cum...

  N-am mai avut timp sa ma gandesc la nimic. Picioarele i-au fugit de sub ea in timp ce chiuia ba de frica ba de un ras isteric care o apucase brusc. Era cea mai mica de pe patinoar. S-a agatat de mantinela cu amandoua mainile, dar marginea mantinelei era undeva sus deasupra capului ei. Statea acolo cu fata la lemn, atarnata in maini si striga "mami, nu prea imi place patinaju astaaaaaaa". As fi ras dar nu puteam pentru ca imi venea sa pic in cur. La propriu. Si des.

  Acum 17 ani cand am patinat eu acolo ultima data, gheata se facea natural. Era proasta si flescaita, stateai foarte bine pe ea, pentru ca patinele se infigeau in mocirla de deasupra. N-aveai treaba. Acu'...ai dracu' au facut-o lucioasa oglinda. Iti puteai intoarce mustata in ea. Sau curul, dupa caz. Nu stu nene, fiecare cu ce are.  Nu am picat, ceea ce e un miracol. Ea tot incerca sa pice insa eu o tineam de maini si de fiecare data dadeam sa pic odata cu ea.

  Greu nenica, greu...dupa 45 de minute de distractie d-asta...ea radea copios si mai vroia. Eu imi gasisem niste muschi unde nu stiam ca am. Ma durea si sfincterul de cat ma incordasem sa nu dau cu dintzii de lucioasa aia...iar ea radea sa lesine si striga ca ei ii place si ca mai vrea si sa vina si tatiiiiii!!! Iar ma busea rasul la gandul de a-l vedea pe Marse pe gheatza. Si iar nu puteam sa rad ca imi venea teribil sa cad.

  Picioarele ma dureau. Rau. Mainile nu mai zic, ca distractia ei era sa cada, iar a mea sa o prind. De cateva ori a picat si am ridicat-o prin apucarea de geaca, ca altfel nu mai puteam. Daca ma aplecam prea mult riscam sa cad in cap. Peste ea. Asa ca da-o dracu' de geaca ca mai are la second! Iar ghinionu e ca ei i-a placut. Mai vrea. Eu ma intreb daca la noapte mi-o veni vreo nevoie ce naiba ma fac, ca Marse nu e acasa, si cine ma ridica pe mine din pat sa ajung la baie?

duminică, 8 ianuarie 2012

Regula moale

  Sau aia romaneasca. Care e asa de fleasca incat se indoaie la cea mai mica bataie a vantului, a banului, si de fapt a oricui vrea. Regula spagii. Regula "tratatiei" si "atentiilor", regula "sa ma simt si io' cu ceva", regula "usa aia cu ce o deschid?"

  Sa fiu mai clara. Aseara, la Antena 1 la jurnalul de stiri am auzit cu mare incantare la ora 19 si 7 minute cum ca, citez: "Pentru Mircea Lucescu programul de vizite nu a avut limite"...mda...nu mai spune!?! Cu mare mandrie zicea "jurnalistul" aceste cuvinte. Adica asa, plin de patos si de admiratie fata de Lucescu. Eu una nu am nimic cu Lucescu saracu. Mi-e irelevant. Insa cand ajungem sa zicem la televizor cu mandrie ca o sectie de terapie intensiva indoaie regula pentru un Xulescu de mare rang...ce asteptari putem sa mai avem de la orice?

  Da, stim cu totii ca daca ai parale si le plasezi unde trebuie...regula se inmoaie brusc. Ce daca ATI-ul este o sectie cu oameni jumate morti, vai de capul lor...cu rani si operatii majore? Care cica trebuie feriti de infectii. Lasa, pentru domnul Lucescu pana si microbii o sa isi dea jos palaria si o sa strige "hai cu fotbalu'" Stim cu totii ca asa e in spitalele romanesti. Dar astia care se dau ei "jurnalisti" n-or fi aflat ca nu e frumos sa zici la teveu cum incalca unii regulile pentru o vedeta? Sau atata ii duce capul?

  Io astept cu mare interes poate ne zic azi cu mare veselie exact cat a prestat nevasta la asistente, infirmiere, portari, si bineinteles la medicii care il asista pe domnul Lucescu. Sa ne faca si un grafic d-ala placinta domnule, ca sa mai aflam si noi piata spitalelor de pe la capitala!

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Copiii care aud

    Inainte sa devin parinte imi era groaza de copiii care au crize de nervi, in special in public. Dupa ce am devenit mama groaza s-a inmultit cu o mie, pentru ca acum imi era groaza sa nu faca copilul meu asa. Din cate vad eu in jurul meu, exista doua feluri de copii: copii care AUD ce le spui, percuteaza, inteleg (chiar si la un an si jumatate sau doi) si copiii care SE AUD. Adica cei care nu fac decat ce le trece prin cap, si atunci cand incerci sa comunici cu ei, ori nu ridica privirea catre tine, ori nu ii pasioneaza deloc ideea ca un adult le spune sa nu mai tranteasca bibeloul bunicii de pamant in mod repetat. Si carora le place sa faca zgomot. Sa tipe, sa urle, sa vorbeasca excesiv de tare...si mai ales sa planga. Si o fac ca pe o forma de comunicare.

  Am auzit de multe ori de la parinti formula "eh, e copil, ce sa ii faci". Pai cum adica ce sa ii faci? In primul rand sa il educi. In al doilea rand sa nu il pui tu, parintele, in situatii nepotrivite varstei lui. Adica sa nu il duci la film cand el are cateva luni si apoi sa te miri ca plange. Sau sa il duci la hipermarket daca stii ca se tavaleste pe jos la vederea raftului cu Cola sau a bomboanelor sau jucariilor.

  Da, stiu, nu ai cu cine sa il lasi. Pai atunci nu ar fi mai simplu ca din start sa iti imaginezi ca oriunde vei merge cu el, el va trebui sa fie cuminte? Si atunci de ce sa nu il educi in consecinta? A, cand are 6 luni nu te gandesti ca daca ii dai dulciuri o sa urle ulterior dupa ele? Ieri la Kaufland am vazut ceva ce nu observasem pana acum: reclama pentru "casa fara dulciuri"...ca or fi luat-o razna si saracii angajati ai magazinului de plozii care ajung la casa si incep sa urle la standul cu diverse. Anuntul era cumva politicos si incepea cu "dragi parinti" ceva de genul "stim ca al dvs urla, veniti va rugam acilea, ca nu mai putem de urechi"

  Sunt si multi oameni fara copii care stramba din nas automat la aparitia unui copil in spatii publice. Nu pot spune ca nu ii inteleg. Sincer. Multi chelneri s-au uitat urat la mine cand am intrat cu Mara undeva, m-am simtit oarecum ofensata, dupa care a mai venit o familie cu un pusti care a intors restaurantul pe jos si ne-a spart creierii. Si atunci am inteles. E normal sa se uite chioras la tine, pentru ca experienta le spune ca e naspa rau cu copiii mici. Dar daca tot nu poti sa il controlezi, cum reusesti sa iti faci avant sa te duci cu el in locuri de genul asta? Pai e simplu: pentru ei asa e normal. N-a fost niciodata altfel, devine din ce in ce mai rau cu trecerea timpului, s-au obisnuit cu asta si multi nici nu ii mai aud cum fac. Sunt imuni.

vineri, 6 ianuarie 2012

Semi pornografia

  Tot cautand pe Face Book diverse persoane intru la tot felul de fetite din astea despre care vorbiram zilele trecute. Bai nene, toate, dar absolut toate au la profil o poza pe care o cred ele ca ar fi sexi. Si sexi pentru ele inseamna urmatoarele:

 1. sa tina gura sub forma de bot si sa abordeze o mina foarte serioasa, uitandu-se fix in camera foto... fetica, vrei silicon, du-te si fa-ti bot de Zavoranca, nu mai incerca asa ca nu iti iese, ce naiba fata...
 2. sa fie imbracate cat de cat provocator, adica cu decolteu, cu cate un crac pe afara, cu cate o bluza cazuta de pe un umar...papushe...semi-dezbracarea s-a inventat demult. Cu multe mii de ani in urma. Stai linistita, orice parte anatomica pe care incerci sa ne-o arati...s-a mai vazut.
 3. sa se SPRIJINE. de ceva. de o mobila, de un copac, de un perete, de vitrina cu bibelouri a lu ma-sa...Mai usor cu sprijinitu de exponate, domnisoara! Sa nu pice dracu' balerina peste pestele de sticla sa il faca praf, doamne fereste si apara!
 4. sa faca din gura gestul de sarut...wtf? pe cineeee? pe noi toti?
 5. sa se uite undeva in sus in zare...cu o moaca melancolica insa cu un ochi care oarecum fuge catre obiectiv. Good job! Acolo e camera, da...stai linistita, nenea iti face poza!
 6. sa se pupe pe bot cu prietenu'...ca doar na, ei sunt singurii care au descoperit pupatul cu limba, asa ca acum trebuie, nu-i asa, sa ne arate cat de mult se iubesc ei in gura...maine poimaine o sa vedem poze cu aialalta interactiune dintre doua organe nah...

  Io ce sa mai zic...daca cumva din vreo eroare sunteti asa, stati linistite ca nu sunteti nici cele mai frumoase, nici cele mai sexoase, doar cele mai jenante. A fi femeie nu inseamna a poza in femeie. Cand o sa cresteti mari o sa intelegeti (sau nu) asta. A fi semi-pornografic insa, e foarte usor. A fi pornografic calumea e greu, ca necesita sange in instalatie si multa stapanire de sine. Asa cu jumatati de masura, nu merge mamica, nu va ia nimeni nici de nevasta si nici nu va cumpara MeLeu. Puneti-va o poza care sa va reprezinte, sa fie reala, frumoasa si adevarata, si atunci cine stie, poate veti deveni femei adevarate.

joi, 5 ianuarie 2012

O noua zi

  Gata cu porcariile. Punct si de la capat. Despre ce sa mai discutam in aceasta frumoasa zi? Dar in cele ce urmeaza? Am nevoie de subiecte mai vesele ca sa ne mai descretim oleaca fruntile! Ascult opinii! Cine citeste pe aici si de ce? Ce va place si ce nu? Ia sa aud!