marți, 30 august 2016

Inca niste zile. Si-o ploaie.

  Stau afara pe terasa lui Serge, in gradina cea mare cu de toate. Ploua. In sfarsit ploua. Se simte aer, racoare si miros de ploaie. Stau in hamac si respir. Nu ne-a mai fost atat de oribil de cald ca azi de cand am plecat din Romania. Oribil. Inspaimantator de cald cu un soare mult mai arzator decat cel de acolo. Lumina asta de aici iti sodomizeaza ochii si-ti fierbe creierul.

  Alaltaieri pe cand cautam ce-am putea face prin preajma am gasit un parc-aventura cu tiroliene prin copaci. Gen Comana (?) din cate pricep, eu n-am fost la Comana si nici la alte asemenea acareturi pentru ca Mara uraste inaltimile fix ca ma-sa. Ea n-a dorit niciodata sa se urce in asemenea chestii, nici macar in aia de la Sinaia care era o tiroliana amarata, n-a vrut sa se dea niciodata. Iar eu n-am insistat deloc. M-am gandit ca din doua una: ori o sa vrea si atunci bine, ori n-o sa vrea si atunci tot bine. Nu e ca si cand n-ai putea trai fara sa faci asta. Eu nu m-am urcat niciodata intr-un copac si pot spune ca-s perfect ok cu asta, nu ma deranjeaza si n-am nici un fel de regret :))))) Mi se pare un demers total inutil sa te urci pe chestii de unde poti cadea in cap, asa mi se parea si cand eram foarte mica, nah, unii suntem defecti de mici :)))

  Acum am gasit parcul asta care arata suuuper misto in poze si pentru ca oricum eram mult prea obostiti ca sa o luam iar cu statul in masina o mie de ani sa vedem alte chestii, i-am aratat Marei si am intrebat-o daca vrea. A vrut imediat, a fost foarte incantata. Incantarea i-a disparut de pe moaca odata ajunsi acolo cand, la intrarea in stabiliment ea a putut sa-i vada pe cei de pe cele mai complicate trasee de oameni mari. Ceva de genul "etajul 5 de bloc"... pe unii doar ii auzeai, asa de sus erau. Inima nu i-a revenit prea tare nici cand s-a apropiat de cele de copii si a vazut niste indivizi de varsta ei spanzurati la multi metri inaltime. 

  Eu ma gandeam ca n-o sa vrea. Si nici nu vroiam sa insist in nici un fel, am plecat perfect pregatita de acasa ca ea n-o sa vrea si ca o sa ma intorc cu ea ca de multe alte ori. Dar pentru ca totul parea mult prea misto, a fost fascinata. Mai ales ca ea era fascinata de tiroliana inca de la Sinaia si tinea minte asta. Zic hai sa stam si sa ne uitam la ei si sa vedem si ce si cum se face acolo, ca nu era deloc simplu sa afli cine, ce, unde, ce traseu al cui e. Ca n-ai cum sa te prinzi care prin ce copac se anina. Dupa ce am citit o vreme pe instructajele alea ne-am prins. "Pirati" cu 5 trasee, de la 1 la 5 in functie de dificultate. Minim 1.30 metri inaltime per pacient, ea abia s-a incadrat :))) Noroc ca era nitel ciufulita!

  Daca a vazut ca n-o futem batem la cap cu "hai, hai, du-te si tu" a stat linistita si a cantarit situatia. Dupa ce a aflat ca e ala mai mititel pe care il poate incerca a zis hotarata ca vrea si ea si ca "tot trebuie sa termin cu frica asta!" asa ca m-am dus si-am dat cei 12 euro la nenea cu biletele. Insotitorii gratis. La primele 3 trasee trebuia sa aibe adult langa ca sa ii dea anumite tiroliene, la urmatoarele doua era atat de sus incat trebuia sa si le aduca singura cu scripetele. I s-a facut instructaj, i-a fost montat hamul si-a luat cele doua carabine in spinare si gata. Sistemul era extrem de sigur. O carabina, cea de siguranta, trecea de punctul de intrare si nu mai putea fi scoasa decat la iesirea de pe traseu, cea de a doua trebuia mutata de copil la fiecare imbinare. Si imbinarile erau muuuulte. 

 Omul nu avea cum sa iasa de pe sarma sau din ham iar toate punctele de aterizare pe copaci erau imbracate in juma' de metru de burete cu cauciuc peste. Dar daca un copil se speria si cerea jos, un tip se urca dupa el si-l recupera de acolo, ca altfel nu avea cum sa se intoarca pe traseu din moment ce erau si altii in spatele lui si erau toti prinsi de aceeasi sarma. Pe o fetita au dat-o jos, pe alta a incurajat-o ma-sa cu aplauze vreo 10 minute pana sa aibe curaj sa se arunce pe una din tiroliene. Dar a reusit!

  Mara si-a facut curaj, a facut primele 3 trasee care erau simple. De la al 4lea incolo ma asteptam sa o dam jos cu Jandarmeria... i-am explicat indelung ca daca alege sa il inceapa va trebui sa-l termine pentru ca nu exista cale de intoarcere. Si ca era mai sus! A zis ca da, s-a dus. Noi de jos cu pozele :)))) Si cu emotiile. Nu mi-era teama ca pica, asta era exclus, eram terifiata ca o sa urle de acolo ca nu mai vrea! "Acolo" fiind la zece metri deasupra mea fara ca eu sa o pot lua repede pe sus sa o aduc jos si sa nu mai urle :))))) De aia imi era groaza! In 9 ani jumate mi-a oferit asa multe momente d-astea incat am ramas traumatizata :)))) Dar am ras si m-am straduit sa am incredere in ea. Pe al 4lea l-a facut cu un mic hop in care a zis ca vrea inapoi... i-am zis ca nu se poate si apoi a prins curaj si l-a cerut si pe al 5lea. Ala era moartea! 

  Deci era fi-mea in podul copacilor, pentru noi trecusera 2 ore si ceva in caldura, in picioare si mega praf (ca nah, esti in padure si n-o fi mocheta pe jos!)... deja simteam ca lesinam noi de oboseala iar ea era ca Tarzan printre copaci de n-o mai vedeam bine. S-a tinut micutza super fortzoasa pana a terminat in glorie! Ne-am bucurat mult de tot de reusita ei, mai ales ca nu ne-am asteptat la asa surpriza. Ne-am bucurat de incantarea ei ca a REUSIT ceva despre care era convinsa ca nu poate sa faca.

  Ieri eram mult prea lesinati cu totii, Mara s-a sculat cu, uimire, febra musculara si-n gaura curului :)))))) asa ca am stat cumintei acasa, am cumparat de ale gurii si am tras o mult prea frumoasa baie in Mediterana la ceas de seara. Ceea ce a fost bine pentru ca azi am plecat spre Saint Tropez, drum lungut dar foarte frumos. Teribil de cald azi aici, insa. Teribil. A sarit de 35 de grade lejer, chestie care a facut ca minunata statiune istorica sa puta a urina intr-un mare fel. Dupa ce ca era o caldura infernala, mergeai pe stradutele alea, vedeai tot felul de case ne-renovate de la 1900, putea a pipi si din cand in cand, pe langa magazine de ultra lux te traznea un miros de parfum de nu mai stiai de ce ti-e sila mai tare, de pipi sau de parfum. 

  In poze a iesit minunat Saint Tropez-ul... noi recomandam sa il vedeti doar in poze sau daca aveti vreo treaba urgenta in el, gen ca va ofera cineva o ceva gratis... in rest e... nu stiu... hilar? Am ras azi si am facut mistouri de nu ne mai opream. Un contrast oribil de lux si urina. Drumul pana acolo a meritat efortul, zecile de vii pline cu struguri, domenii viticole, munti, paduri, dealuri, natura de o frumusete incredibila. Foarte mult mi-a placut! 

in copaci

in nisip

in Saint Tropez

  Maine plecam spre Burgundia inapoi si apoi spre Paris. Va urma.


  

vineri, 26 august 2016

Marsilia si altele

   Miercuri am plecat sa vedem portul vechi al Marsiliei. Nu stiu de ce dar mi-am dorit toata viata mea sa vad Marsilia, am o vaga banuiala ca totul se trage de la "Toate panzele sus", si cartea si filmul, baietii aia se tot invarteau pe la Marsilia, consoanele din cuvant imi suna ca un cantecel vesel. Na, imagini din copilarie... daca mi-ar fi zis cineva ca chiar o sa ajung vreodata la Marsilia as fi zis ca-i nebun. 

  Chiar mi-au dat lacrimile cand am ajuns acolo dar nu de emotie ci de un soare care iti smulgea ochii din cap, dadea cu ei de pamant, ii calca in picioare si dup-aia scuipa pe ei. Deci ce calduraaaaaa si cata luminaaaaaaa... Iti venea sa sapi repede o groapa si sa te pitesti in ea. Cam asa e soarele asta din sudul Frantei, il simt coplesitor, nu stiu de ce, poate pentru ca multe strazi sunt pietruite cu alb si reflecta si mai rau nenorocirea :))) 

  Marsilia e un oras foarte vechi. Atat de vechi si cu o istorie atat de amestecata si trecuta prin sita incat asta se vede de la distanta. Melanj de istorie si mizerie. Mizerie multa. E drept, eu una sunt uimita ce diferenta e intre Sudul Angliei si Sudul Frantei, desi sunt amandoua coaste traditional turistice, aici e o mizerie de nedescris pe cand in Anglia e cea mai civilizata si curata zona a tarii. Aici e murdarie, jeg pe strada, mirosuri insuportabile. Iar la Marsilia si multi cetateni... sa fim politically correct... de etnie roma. Acea etnie care exista peste tot in lume. Si care cred ca si-a dat adunarea la Marsilia, pentru ca erau din toate neamurile si evident si "d-ai nostri" pe care ii vedeai de la o posta. Cerseau sau pur si simplu stateau pe jos si evident aratau ingrozitor, iti dadeau asa un sentiment de sfarsit. Pentru ca na, saracia extrema nu e un spectacol prea placut.

  Cat ne-am plimbat pe acolo Marius, care a petrecut ceva timp cu camionul in zona Marsiliei cand lucra pentru elvetieni, si care a fost nevoit sa ajunga in ghetourile orasului, nu s-a gandit decat la portofele, rucsac si aparatul foto. Frate, il apucase o pasiune pentru ele de mai avea nitel sa si le bage in san si in nadragi de spaima ca trece vreunul mai vesel si ne lasa fara :))))) Portul este impresionant pentru ca se simte si se vede istoria... sutele de barci ancorate la mal arata ca o gradina plina de araci. 

  Am facut cateva poze si-am plecat inapoi spre Six Fours impresionata de amestecul de vechi, nou, galagie, murdarie si turisti parca toate aruncate cu furca unele peste altele. Mizerie e drept, e peste tot pe unde am trecut noi. Aici, intr-un orasel turistic care ar trebui sa fie asa ca o bijuterie...mirosul de haznale exista chiar si in marile centre comerciale. Intr-un Carrefour mirosea a hoit la rafturile de carne, la modul ca mirosea de la intrare si nu scapai de el pana la iesire, intr-un Auchan la fel doar ca era pe baza de peste. In molul de langa noi, unde e alt Carrefour, miroase a hazna de la intrare. A veceuri. Da, sunt toaletele la intrare si miroase din ele pana la standurile de bijuterii de lux si alte chestii extrem de costisitoare! A rahat, pur si simplu. Intri si te ucide! Pe strada sunt in multe locuri tomberoane din care atarna gunoiul fix ca in Romania... iar in caldura asta e simplu de imaginat cam ce duhori emana. Coasta de Azur, nene. Provence. Turism. 

  De un an nu mai simtisem miros de transpiratie umana... de cateva zile tot simt! Si sigur nu e de la mine :)))))) Iar aici e zona in care se face sapun cu multa lavanda in el!!! :))) Oamenii claxoneaza la stop mai ceva ca romanii. Nu se face verde si ei sunt cu mana pe claxon. Nu-s prea politicosi, poti petrece multa vreme pe trotuar asteptand sa traversezi ca pieton. Sa-ti dea vreunul prioritate sau "voie" in trafic? N-ai sa vezi! Se reped toti peste tot de zici ca se termina croissantele de la boulangerie si ei nu mai apuca, jur! 

  Am fost si intr-un satuc pescaresc in urmatoarea zi, acolo era senzatia aia de localitate de Mediterana unde la pranz lumea dispare de pe strazi iar barcutele din port se leagana in liniste pe apa turcoaz. Frumos tare, ne-am oprit la o clatitarie si am mancat cele mai bune clatite din viata mea, m-am holbat la apa aia frumoasa si m-am bucurat de liniste. Mai putin cand vorbeau muierile. Tare. Care au gura asa de mare si turuie intr-una de te intrebi de ce-o zice lumea de italieni ca trancane mult. Serios, una din vecinele de langa cazare a facut o criza de nervi acu' cateva seri de-am zis ca se lasa cu bataie, ca-l omoara pe inculpat. Scuipa cuvintele ca din mitraliera si nu pricepeai decat cate un "putain" pe ici pe colo, deci pot sa banuiesc despre ce era vorba :)))

  Azi ne-am cocotat pe muntele din localitate, ca sa zic asa, ca aici muntii se cam pravalesc in mare. Sus de tot e un fort cu o bisericuta langa. Fortul e chiar unitate militara in activitate, erai anuntat politicos ca s-ar putea sa mori daca vrei sa sari acel gard. Privelistea de sus este absolut spectaculoasa. Din pacate era asa mult soare incat aparatul a vomitat si n-au iesit poze prea clare. Maine nu stim ce facem, vacantele noastre sunt fara planuri. Ne trezim om vedea cand, azi am dormit pana la 11... si ne-om duce om vedea unde, deschidem harta si punem dejtu'! 

Sus pe munte azi




Marsilia, Vieux Port


Saint Mandrier Sur Mer, satuc pescaresc



joi, 25 august 2016

Aventura in Franta continua

  Cum ziceam, am inoptat la Beaune duminica seara iar luni am plecat cu avant mai departe, spre destinatia finala, Sudul Frantei, mai precis oraselul Six Fours Les Plages. Alte cinci ore de mers cu Mara intreband cand ajungem. O placere! Not! Noroc ca pe autostrazi era jobul ei sa bage si sa scoata cardul, sa ia tichetul... asta a incantat-o, faptul ca Marius i-a dat ei un job important a bucurat-o. Mai ales ca ea statea in fata si noi avand volanul pe partea gresita soferul n-are cum sa ajunga la aparat. 

  In rest s-au certat tot timpul. Am planuit sa mergem cu masina si din cauza asta, astia doi trebuie sa ajunga sa se "cunoasca" mai bine, sunt doua cornute care se dau cap in cap tot timpul, Marius a fost mult plecat, iar acum tot plecat e pentru ca ea nu-l vede cam deloc in timpul saptamanii iar weekendul nu e suficient. El tot are impresia ca ea e mica si tre' sa faca ce-i zice el, ea acum e foarte mare si ii tranteste cate una de nu se vede... nici unul nu cedeaza. M-am gandit ca daca ii bag intr-o masina atata vreme ori se omoara, ori se apropie. Ori ii omor io pe amandoi!!! Dupa ce s-au enervat reciproc de isi smulgea asta mica parul din cap... s-au reglat :))))) Eu nu m-am reglat, am momente in care imi vine sa-i pocnesc pe amandoi. Sau sa-i pup, nu m-am hotarat inca! 

  Asadar luni seara am ajuns la oamenii astia acasa. Am luat cazare prin Airbnb pentru prima data, am mai incercat acum 2 ani dar n-am gasit nimic disponibil pentru ce cautam eu in Suedia. Acum am gasit ceva ce mi-a convenit asa ca am zis sa "risc", mai ales pentru ca preturile pentru Coasta de Azur sunt exorbitante la orice inseamna "hotel". Serge si Elisabeth au o casa mare de tot, ca o vila mai jmechera, iar o parte din casa e separata de restul si cred ca a fost o veche casa peste care au construit inca o aripa si etaj. Ce este fenomenal e ca avem gradina noastra, o gradina incredibil de frumoasa cu gard de leandri inalti de 3 metri de jur imprejur, cu banci, masa, hamac, un maslin foarte batran, jardiniere cu rosii si alte chestii mancabile. Imi place mult de tot locatia, ne-au placut si oamenii.

  Ei au plecat la munte pentru 4 zile deci acum suntem singuri acasa. Avem tot ce ne trebuie, casuta noastra e ca un studio cu doua camere si bucatarioara utilata cu de toate. Evident ca Mara de cand a ajuns aici locuieste in hamacul enorm de afara :))) E foarte misto sa mergi la oameni acasa sau in case "normale", experienta e una total diferita de cea de hotel. Airbnb s-a imbunatatit foarte mult in ultimii ani, acum poti face rezervare imediata la multe gazde, nu trebuie sa iti mai bati capul cu emailuri de cerere. Faci rezervare ca prin Booking doar ca stai in casele localnicilor. Unii isi impart casa cu tine la propriu, adica iti inchiriaza o camera la ei in casa dar cum asta nu e genul nostru iar baia impartita cu straini ne oripileaza pe amandoi in egala masura, am cautat doar casele care se inchiriaza integral. Sau asa, cu oamenii astia traind in curtea cealalta. 

  Asa de incantata am fost de casa si de conditii incat m-am suparat si mai rau pe porcaria cu Premier Classe povestita anterior... si cum aveam rezervare la ei si pentru intoarcerea spre Anglia, mi-am bagat picioarele in ea si am cautat pe Airbnb o casa pentru o noapte. Si am gasit ceva minunat tot in Burgundia, am rezervat-o si am anulat Premierul. Sa vedem cum o fi, e la o tanti pe un etaj separat, tanti care are... podgorie. Vinarie. Si piscina. Si... pretul e mai mic pe noapte decat la Premier Classe cu baia lui cat un lighean. 

  Marti dimineata, cu chiu cu vai am plecat spre o plaja sa pupam si noi Mediterana aia ca doar pentru ea am venit. Asta cu sculatul si plecatul la plaja ne e imposibila din punct de vedere fizic. Noua ne place sa dormim. Pana ne-am tarat noi cururile jos din pat se facuse 10 jumate, pana am bajbait catre plaja cu masina... s-a facut 11. Pentru ca am gasit, ca niste turisti perfecti, o plaja la mama naibii in loc sa ne ducem pe asta de acilea de la 5 minute de casa. Sotul cel cu gps integrat da erori zilele astea, cre' ca e cam obosit, ii tot arat harti si nu nimereste, zici ca s-a defectat. Deci mi s-a defectat gps-ul in Franta! :))))))))) Inclusiv ala electronic care se tot restarteaza fix cand esti in mijlocul giratoriului. Iar astia au DOAR giratorii, nu m-am invartit atata de cand eram mica si ma invarteam pe loc sa vad cand reusesc sa cad. 

  La plaja am murit de cald si ne-am si intins pana spre ora 1 ca niste parinti denaturati ce suntem. Drept pentru care seara eram ametita si vedeam punctulete negre, dar baia in Mediterana cea calduta a meritat. Afara e foarte cald, infernal de cald pentru noi care iubim racoarea si care de un an n-am mai suferit de cald cam deloc. Asa ca ieri si azi ne-am bagat picioarele in ea de plaja matinala si ne-am dus pe plaja ca oamenii normali si anume la 7 seara :)))) Atunci e ok. Bagam o baie, Mara inoata fericita, dupa ce toata ziua se vaita despre "caaaaaaaaaaand meeeeeergem sa faaaaaacem baieeeee". 

  Ieri am vizitat Marsilia, dar pe asta v-o povestesc maine :) Dupa 8 nopti aici vom pleca spre Burgundia o noapte si apoi spre Paris unde stam alte 3 tot la niste oameni cu gradina de pe Airbnb. 

 
dupa prima noapte s-a sculat cu "m-am gandit toata noaptea la hamac!"

gradina

rosiile, am cules azi un castron

Shiva

Buddha

"asta ce-o fi?" le-a studiat pe toate

-Va urma-

  

Vacanta in Provence

  Ajunseram si-n Franta. Am planuit excursia asta inainte sa se intample porcaria de la Nisa asa ca evident ca a planat o umbra de indoiala despre utilitatea plecarii in Franta pe asemenea vremuri pline de nebuni. Am cantarit mult ideea de a nu mai merge, toate rezervarile erau flexibile, nu pierdeam sume importante de bani. Am cantarit si ideea ca niste idioti sa-mi dicteze mie viata in anul 2016. Am cantarit si frica. Si-am plecat.

  Duminica dimineata am plecat de la Portsmouth pe la 8 si jumatate. Mara avea atatea emotii si excitatii in cap, ceva incredibil. Frrrrantzaaaaa pe care dorea sa o vada de cand era mai mica, in special Turnul ala de fier forjat :))) Am mers linistiti pana la Dover pentru ca duminica dimineata englezii sunt inca betzi din cauza de weekend asa ca nu exista trafic. Asa harnici am fost incat am ajuns ca prostii cu o mai mult de o ora inainte de plecarea feribotului. 

  Calatoria cu feribotul prin ocean a fost o experienta interesanta. Ca sa nu zic hilara. Am mai mers cu ferry in Malta si in Anglia dar pe ape mai mici si mai linistite. Dar asta nu era un feribot, era asa ca un bloc cu 4 etaje. Cand a venit la mal si au inceput sa coboare masini din el ma intrebam daca nu cumva ies din alta parte. De pe vreo strada. Direct din ocean! Asteptam sa curga apa din ele dupa ce trecusera niste sute de masini mici si zeci de TIR-uri si alte namile. Nene, stateam si ma uitam ca vaca daca nu cumva mai e un alt vapor de pe care coboara :)))) Nu era. Deci cam atata de mare e ala. Securitate? Pula. Ma scuzati dar daca venea vreun vesel d-ala cu aruncatoarea in aer la el putea trece linistit de "controlul" vamal de la Dover. Pe unii ii bagau in hangar acolo, unde cica iti desfac masina bucati. Dar asta nu m-a incalzit cu nimic, jur! 

  Ca da, ti-e frica! Ti-e frica de dementii astia care sar in aer cu dumnezeu in brate. Ti-e tare frica. M-am suprins uitandu-ma lung dupa cate unele infofolite pana-n nas... m-am gandit oare o fi o ea? O fi avand ceva pe sub cearceafuri? Murim azi? Acum? Cum ar fi sa aud acum un strigat care incepe cu alah ala? Cam care ar fi senzatia? :)))))))) Te gandesti la tot felul de tampenii pentru ca esti om nu statuie. Mergi cu copilul de mana si asta te face sa-ti duci creierul in tot felul de locuri idioate. 

  Asa, trecand peste peroratia despre tampiti... mergi cu copilul de mana pe feribot. Pe naiba! N-ai cum! Neaaaa. E sfarsit de august si oceanul deja fierbe in larg. O hula imensa il ia pe el, blocul de patru etaje, si-l arunca de colo colo ca-n sita. Am ras sa lesinam, feribotul era mare, cu restaurante, cafenele, magazin, ne-am dus sa vedem ce si cum pe acolo. Cum suia pe val cobora repejor inapoi. Picioarele paraseau podeaua si pentru o fractiune de secunda erai ca boul in aer. In fractiunea urmatoare pica in apa si podeaua ti se infigea apasat in talpi pe sistemul "uite-ma, aici sunt, pe mine ma cautai, ce esti asa impacientat?". Deplasarea am facut-o prin mersul "pas adaugat" plus mici tzopaituri pentru fiecare val. La un moment dat Marse cel caraghios se tinea de fi-sa si facea "oare si astialaltii fac la fel sau doar noi, ca nu-mi dau seama?!" :))))))))))) Dupa care fi-sa ii zicea "taaaati sa ma tin de tine" iar el "tine-te, sa ma vezi cand oi cadea gramada peste tine ce mai radem". 

  Senzatia de multa vodca in cap si picioare s-a terminat cand am ajuns la mal. Si-am pasit in Franta. Bai, ce sa zic, nu m-a dat pe spate. Senzatia de puscarie de la Calais unde autostrada are doua garduri cu multa sarma ghimpata... iti lasa un gol in stomac. Peisajul e si el unul total diferit. La Dover muntele coboara spectaculos in mare, e un castel la margine, na, e frumos rau. La Calais... tristete mare. Totul gri, in dreapta departe vezi niste blocuri comuniste. Si brusc iti aduci aminte de comunism si ce-a lasat el in urma. Se vede urma comunismului. Se vede socialismul in arhitectura. Pana si aici, pe mareatza Coasta de Azur... exista din loc in loc blocuri incredibil de urate. Blocuri comuniste aruncate printre case traditionale. 

  Am mai avut de mers 5 ore si jumatate pana la prima cazare. Mult de tot pentru Mara care a fiert de nervi ca nu mai ajungem odata. Am inoptat, la 12 ore de la plecarea de acasa, in oraselul Beaune, in inima Burgundiei. Din pacate am ales teribil de prost cazarea, se pare ca aceste mari corporatii de lanturi hoteliere "ieftine" (pe dracu' ieftine!!!) pe care noi nu le-am testat pana acum (Ibis, Novotel, F1, Premier Classe si cred ca mai sunt multe) construiesc locatii la hectar. Adica probabil ca pentru ei conteaza enorm fiecare centimetru de camera dar mai ales de BAIE. Premier Classe Beaune, camera cu 3 paturi, unul suprapus. Si baie. Bai, aia nu era baie. Era asa ca un dulapior de medicamente mai inalt. Adica daca stateai pe buda sau erai in "dus" puteai intinde mana si deschide clanta usii. Chiuveta era intre astea doua si o puteai folosi doar cu usa deschisa deoarece daca o inchideai si vroiai sa te speli pe dinti aveai doua variante: fie gaureai usa cu curu', fie nu te aplecai sa scuipi in chiuveta ci stateai dreptzi-armata si scuipai in san! 

  Asta n-ar fi nimic dar mirosul de mucegai din baia aia n-o sa imi iasa curand din cap. N-am putut dormi din lipsa de oxigen, oarecum esential vietii... camera cat un dulap cu trei oameni vii in ea m-a facut sa ma scol de 5 ori din pat, sa iau in tibii toate colturile de pat si in dinti toti peretii... ca sa deschid geamul. Deci ce sa mai zic, a doua zi, dupa fix 3 ore de somn... eram fresh precum o foaie de salata uitata la soare. Dar m-am trezit pentru ca am mers in centrul istoric al oraselului si am vizitat primul spital pentru saraci, infiintat la 1443. A fost o experienta fabuloasa. O lectie de umilinta pentru mine, romanca care stie ca AZI in spitalele romanesti nu exista conditii asa de umane cum existau acolo acum aproape 600 de ani. 

  Le-as propune tuturor romanasilor care se bat ei in piept cu Nadia Comaneci si alte chestii la fel de irelevante din punct de vedere istoric... i-as duce pe toti obligatoriu la Beaune la Hospice Civille. I-as alinia si i-as duce acolo, excursie obligatorie de final de clasa a...4a sa zicem. Ca sa inteleaga ce faceau altii cand romanii se scurmau in nas cu degetele de la picioare (sa n-aud aia cu ne luptam cu turcii ca o sa mor de ras!). Ce construiau altii. Ce gandeau altii. Ce medicina aveau altii. Atat. Las si io pozele astea acilea si daca aveti drum vreodata prin Franta, mergeti la Beaune si vedeti chestia asta restaurata in detaliu:

hotelul lui Dumnezeu pentru ca era pe baza de maici


reactia Marei cand a intrat in curte

acoperisul din ardezie colorata, replica exacta

Superb


Sala saracilor

Fiecare pat cu perdeaua lui. Intimitate. 

toaleta




canalizare la interior, pe dedesubt trece un rau


bucataria cu apa curenta

din diverse tzevi, a evoluat in timp

da, aveau farmacie in spital

super impresionata de matritele pentru pastile



scaun cu rotile 1800

masca de anestezie cu cloroform, epoca "moderna"

trusa chirurgicala

-Va urma-

marți, 9 august 2016

Despre mancarea din Anglia (2)

  Acum aproape un an povesteam primele impresii despre mancarea de aici. Ajunsesem de doua luni si eram ok, gasisem tot ce-mi trebuie la casa omului. Adica ingredientele din care gatim zilnic. La un an si un pic dupa aterizare sunt, evident, si mai incantata. Pentru ca am descoperit multe chestii bune, sanatoase, unele chiar ieftine. 

  Nu zic ca e simplu sa te muti in alta tara cu bucataria ta cu tot. Nu e. Exista subltilitati de limba straina pe care le afli dupa multa vreme de stat aici. De exemplu, daca o sa cauti produse "fara gluten" o sa fii oarecum uimit sa afli ca le cheama simplu "free from", un free-from aruncat repede si printre dinti de nici nu pricepi ce zice omul ala, d-apoi sa pricepi ca e vorba de fara gluten. Asta e un exemplu care-mi vine acum in minte pentru ca am auzit-o pe o vanzatoare zilele trecute strigand ceva despre "free-from" catre un coleg... si-am zambit. Acum un an n-as fi stiut neam la ce se refera. 

  Am indraznit sa spun, acum un an, ca magazinele romanesti de aici (uneori si cele poloneze) contin alimente proaste. De proasta calitate si de multe ori stricate. Am fost temeinic injurata de romanii din preajma. Acum cateva zile era, din nou, o fotografie cu o carne plina de viermi de la magazinele cu pricina. Magazine care, de cele mai multe ori, isi platesc angajatii ilegal, fara contract, sub salariul minim pe economie. Multe fapte penale intr-un buchet viermanos. Nu, nu cumpar de la ei nimic. Nu i-am cautat, nu le-am dat buna ziua. Spre deosebire de altii eu stiu sa fac varza murata la mine acasa :))))

  Ce am gasit bun? Pai am gasit o ferma de unde cumparam lapte de vaca crud. Crud, neprocesat, iesit din vaca in ziua aia, ne-umblat la el. Este muls in mod steril, nu exista nici un pericol. Am cumparat zeci de litri de lapte, am facut branza, am baut un lapte cum n-am mai baut din copilarie. Marius (om cu probleme digestive de multi ani), care are o intoleranta la laptele dulce inca de cand era mic, nu mai bause lapte dulce de 30 de ani. In afara de cel muls proaspat de bunica lui la tara din copilarie, oricare ii facea rau instantaneu. Acum a baut lapte dulce cate un litru odata, s-a bucurat omul ca un copil. Nimic n-a avut! Pentru ca laptele crud are enzimele lui si chestiile lui bune in el, care te ajuta sa-l digeri. 

  Am incercat carnuri din animale crescute afara, am mancat porc, miel, ratza, bibilici, vita, pui, oua de tot felul. Foarte, foarte gustoase. Avem o alta ferma, pe Hyling Island, unde mergem si luam oua bio, faina integrala, sau de tot felul, legume de sezon, cartofi de 20 de soiuri. La preturi cat se poate de normale. Multe "mezeluri" sunt facute fara mari adaosuri chimicoase, daca esti atent la eticheta, exista si chestii care au doar sare. La fel, exista multe care au "de toate", adica o lista de muuuulte chestii pe langa carne, sare si condimente. Trebuie doar sa citesti. 

  Pentru ca in Anglia a tot fost scandalul cu UE si faptul ca ei le-au impus englezilor ca fructele sa fie "frumoase, egale si la fel", iar ei s-au rasculat, au aparut acum fructele si legumele "neregulate". Sunt mai ieftine si esti rugat sa le iubesti asa cum sunt. Pentru ca sunt la fel de bune. Si pentru ca e pacat sa aruncam mancare, Anglia are un record la risipa de alimente pe cap de locuitor. M-am bucurat sa vad ca oamenii astia chiar inteleg ce au de facut. Asa cum inteleg si sa reduca chiar si la sfert de pret legumele si fructele care expira. 

  Practic nu exista ceva ce sa nu poti gasi. Da, chiar si faimosul leustean dupa care alearga romanii tocmai pana la Bucuresti... chiar si ala se gaseste. Il gasesti online, gata pus in ghiveci, ti-l aduce curierul acasa. Cauti, ca mine, masline kalamata din Grecia, si nu au la Tesco decat prea scumpe? Nici o problema, exista magazine onnline de unde poti comanda, sunt mai ieftine. Si da, vin acasa. Vrei carne de vanat de tot felul? N-o gasesti la magazin? O gasesti online, ti-o aduce curierul! 

  Pentru ca traim la mare avem o pescarie in centru. Una adevarata, cu barci care vin direct cu marfa din apa, cu taliane intinse la uscat pe langa, cu miros puternic de peste de la o strada distanta. Prima data cand am fost era cam tristete acolo, era august, foarte cald, peste cam deloc, mirosul nu era imbietor. Am plecat. Ne-am intors in iarna si-am gasit cu totul alt peisaj. Pesti de toate felurile, fructe de mare de tot soiul, crabi vii in cosuri uriase, scoici care dau sa fuga din cochilii. Am cumparat de mai multe ori, am incercat niste crabi enormi, langustine, peste. Anumiti pesti sau fructe de mare sunt scumpe fata de celelalte soiuri de carne. Dar merita. 

  Cand ne-am mai facut curaj am mers si la restaurant. Si ne-a placut foarte mult. Mizeria de "fish and chips" de la milioanele de "chiparii" de aici nu e mancare. E ceva ce miroase asa de urat de nu-ti vine nici sa intri, d-apoi sa bagi in gura. Englezii doar asta par sa manance. Mi-e mila de ei. Maxima indragosteala o avem cu restaurantul chinezesc de langa noi. Le-am cercetat in prealabil pe toate si am aflat ca aici vin sa manance toti asiaticii din Portsmouth, desi sunt mai multe asiatice. Asta e semn bun. Si asa a fost. E un restaurant mic, de familie. Fac oamenii mancare cu mare pasiune. Bun, bun de tot. Mara ar manca dumplings de acolo zilnic daca s-ar putea :))) Dar nu se poate pentru ca eu sunt constienta ca oamenii pun glutamat in toate cele, ei asa gatesc de mai bine de 100 de ani si de aia mancarea lor e asaaaaa de buna :) 

  Am mai mers si la unul japonez, si la unul cu diverse, si la unul italienesc au fost cat se poate de ok. Indragosteala numarul doi a venit cu Bella Italia, un italienesc de la malul marii care ne-a dat pe spate si cu mancarea si cu serviciile. Foarte misto, oamenii aduc din Italia majoritatea ingredientelor si asta se simte. Sa mergi la restaurant aici e mult mai scump decat in Romania. Nu traducand lirele in lei ci traducand ce poti cumpara de banii aia. Dar si diferenta e una mare, oamenii au grija sa aibe ingrediente proaspete din surse bune.

  Mara e foarte incantata de mancarea de aici, imi arata ea diferente la ingrediente. Si nu, nu s-a apucat sa manance zahar asa cum imi spuneau niste inteligente ca se va intampla. In mod dubios copilul nu cere chestii, ba din contra, incearca sa-i invete si pe cei de la scoala ca se poate trai fara dulciurile infioratoare cu care ei cresc. Am fost foarte mandra de ea cand, atunci cand si-a intalnit profesoara cea noua si in clasa a aparut un tort, ea a refuzat. A fost intrebata ce mananca iar copiii au spus ca "Mara mananca doar mancare romaneasca" :)))) Mara s-a intors catre ei si-a zis "nu, eu mananc doar mancare sanatoasa!" Profesoara a umblat in geanta ei si i-a dat Marei capsunile pe care si le adusese pentru pranz :) 

  In ultimele zile la scoala au facut "biscuiti". Moment in care am constatat cat de lipsiti de orice idee despre bucatarie sunt chiar si profesorii din Anglia. Doua femei adulte, cu copii mari acasa, n-au fost capabile sa organizeze copiii si un bol cu faina, margarina (da, ei nu stiu diferenta dintre cele doua!) ou si zahar in asa fel incat sa iasa biscuiti din ele. Ce sa zic, m-am amuzat, am preluat situatia, le-am explicat cum se face iar copiii ma intrebau uluiti "de unde stiti sa FACETI biscuiti". Greu de explicat asta unor oameni mici care cred ca biscuitii cresc in cutii. 

  In ultima zi de scoala le-am dus briose cu cacao facute de mine. I-am dat pe spate, li s-a parut un miracol dumnezeiesc, am fost intrebata inclusiv daca eu am "facut hartiuta aia mica" in care era briosa. Asta ca o imagine a fenomenului alimentar din Anglia zilelor noastre. Vestea buna e ca autoritatile lupta intru educarea maselor, scolile lupta pentru alimentatie sanatoasa, cantina ofera mancare sanatoasa si dulciurile sunt interzise in scoala. Doar desertul gatit acolo e permis. Din pacate exista "sucurile" si "apa cu aroma de..." pe care copiii le beau in continuu. Groaznic, pur si simplu groaznic. Iar Mara a vazut toate astea si s-a ambitionat mai tare sa nu manance prostii. A vazut acum multi copii si adulti obezi, intelege perfect cum au ajuns asa si ii e mila de ei. Si mie. Si mereu ma intreaba de ce mama lor nu le-a dat sa manance sanatos. Si nu intelege cum de mama lor nu stie cum sa faca asta :)))))

 
miel cu dovleac

somon perfect

bibilici

o vizita la pescarie

  Asa ca da, suntem fericiti din punct de vedere culinar. Ceea ce va dorim si voua! 
  

vineri, 29 iulie 2016

Un an acasă

  A trecut un an. Pe de o parte nu stiu cand, parca ieri venea George sa ne ia de la Ploiesti sa ne duca la aeroport. Dupa zile de nesomn, caldura, telefoane de la reporteri si alte prostii... cand l-am vazut urcand pe culoarul blocului... am rasuflat un pic. Nu stiu nici azi cum a reusit sa coboare valiza aia pana jos :)))

  Pana la aeroport am ras. Simteam ca nu pot sa respir de emotii, asa ca am ras. Era cald, infiorator de cald. Cand ne-am dat jos la Otopeni m-a luat cu ameteli de caldura. Gabriela si Bianca venisera sa ne faca o surpriza, sa ne conduca, sa ne dea fotografii si sa ne pupe. N-am plans desi imi venea, gestul m-a surprins cu adevarat si nimic nu e mai frumos ca o surpriza. Am stat mult pe aeroport, timpul se dilata cand n-ai rabdare. Am stat si mai mult in avion. Cand am coborat pe Luton si ne-au deschis usa, un vant racoros a inundat cabina. Am pasit pe platforma afara si-am simtit cele 16 grade din aer. Eram amandoua in pantaloni scurti si in maieuri si am chiuit aproape in acelasi timp: CE BINE EEEEEEEEE la racoareeeeeeeeee! Mara avea picioarele mov dar a zis ca nu-i trebuie hanoracul. Ca "abia acum e bine, mami!"

  Cand l-a vazut pe ta-su s-a lipit de el ca untul de cutit. Eram deja dincolo de oboseala, emotiile dadeau sa ne rupa capetele. Pe drum spre casa a plans de nervi ca nu se mai termina drumul :))) Acasa am admirat fiecare perete in parte (altceva nu prea aveam) si am zis mersi ca ne-a luat Marius paturi in care sa dormim. In seara aia am tremurat, am facut febra si mi-am curatat cu un rau fizic, tot stresul adunat in ultimele 6 luni. A doua zi eram fresh. Am rupt Ikea in doua si-am inceput sa avem o casa. 

  Cand am scris la inceput despre ce frumos e aici am auzit multe voci romanesti spunandu-mi pe un ton arogant care se vroia a fi intelept cum ca "las' ca mai discutam peste un an". Pai sa discutam, zic. Un an mai tarziu sunt si mai incantata de Anglia si Portsmouth. Poftim situatie! Sunt mai incantata pentru ca atunci vazusem doar putin, nu aflasem lucruri, nu traisem chestii. Acum, dupa ce am studiat sistemul, am trait aici si am vazut ce inseamna asta... pot aprecia chiar mai mult felul in care oamenii astia pot sa faca lucruri. 

  Ce ma deranjeaza aici? Pai fix aceleasi lucruri care ma deranjau si in Romania. Nesimtirea umana are aceleasi valente peste tot in lume. Mai exista si oameni care arunca, de exemplu, gunoi pe strada. Dar sunt putini. Si amendati imediat daca sunt prinsi. Exista si aici oameni care fumeaza pe strada (la interior nu exista, nu si-a pus nimeni o secunda problema sa conteste legea anti-fumat data acum 10 ani) insa cand ei se apropie de alt om ridica mana cu tigarea pana in pod, sau o duc la spate, sau in mana cealalta. Da? Asta e diferenta. Este si aici birocratie tampita. Asta e pleonasm de fapt. Birocratia n-are cum sa fie altfel. Sunt si aici functionari ingusti la minte care nu pricep multe si nu pot duce firul gandirii dincolo de varful nasului. Eu nu i-am intalnit, doar am auzit despre ei :)))

  Eficienta englezeasca asta de rand, cea la care te astepti asa, sa existe la orice nivel... e sublima si lipseste cu desavarsire :))))) Marius a plimbat nu o data camioane fie goale fie incarcate aiurea pentru ca domnii de la birou nu-si disting nasul de cur. Dar, cumva, treaba merge. Lucrurile se misca, Anglia evolueaza. Social vorbind ei incearca acum sa repare niste erori majore din trecut: alimentatia procesata, milioanele de obezi si diabetici, ajutoarele de la stat care au facut in asa fel incat kilogramele de lene pe cap de locuitor sa fie in cantitati industriale... De vreo 2 generatii oamenii astia s-au inmultit la varste infiorator de mici. Vezi oameni de nici 20 de ani cu 3-4 copii mici in carca. Traiesc din ajutoare de la stat. Si mai toarna 2-3... Acum legile s-au schimbat, sunt obligati sa ramana intr-o forma sau alta de invatamant sau training macar pana la 19 ani. Au inteles unde au gresit si au corectat. 

  Oamenii zambesc in continuu pentru ca asa sunt invatati de mici. La scoala li se zambeste. Acasa si pe strada li se zambeste. Da, sunt si familii cu probleme mari de tot, insa scoala ii urmareste atent impreuna cu serviciile sociale. Am fost de curand la un training in care ni s-a explicat cum functioneaza sistemul pentru "Safeguarding", cum toate institutiile se aduna si au grija de copiii si de familiile cu probleme. Cum statul si-a propus sa nu mai existe cazuri de copii care mor din neglijenta sau abuzul adultilor. Este absolut impresionant sa vezi cum aici legea se schimba cand moare un copil. Cum lucrurile se corecteaza atunci cand sunt stupide. Pentru mine, e impresionant. 

  M-au impresionat colegii de la scoala dupa Brexit. Cativa au vrut sa-mi spuna in  mod special ca ei au votat Remain. Ca sa nu ma simt prost. Desi traiesc intr-un oras in care 95 la suta din populatie sunt albi britanici care au votat Leave... votul a trecut, prim ministul cel nou a inceput treaba. Cei de jos, tineri sau inculti, isi permit sa fie lenesi. Pentru ca aia de sus cam muncesc. Oamenii care-s aici cu studii pot fi recunoscuti pe strada de la sapte poste. Aici nu oricine se sterge la bot cu o diploma de facultate-master-doctorat. Pentru ca aici scoala superioara costa si se face pe bune nu pe coltul mesei. 

  De aia daca esti inteligent, scuturat si cu simtul umorului... englezii te iau in brate. Ba chiar se uita cu admiratie la tine si iti si spun asta. Dar asta daca esti deschis si zambitor. Daca esti paranoic, inchis si cu capsa pusa, presupun ca n-o sa bagi de seama ce frumos e in Anglia. Daca tu traiesti doar pentru mici, ciorba de burta sau pufuleti, mori fara porcu' "de acasa" si nu stii cum se obtine varza murata in afara de putina lu' mamaie... e nasol! Am auzit romani spunand ca "astia zambesc ipocrit"... asta inseamna sa nu intelegi ca politetea prin definitie este o forma de ipocrizie, o norma sociala. Ca ala de pe strada nu e ma-ta sau tac-tu, nu tre' sa il iubesti la modul real si sa-l pupi pe gura... e suficient sa-i zambesti. Iar oamenii aici zambesc si cu ochii nu doar cu gura, e usor de vazut ca ei asa sunt, le vine natural. Tie nu-ti vine initial pentru ca esti dintr-o tara fost-comunista plina de tristete. Daca te adaptezi o sa constati ca zambetul face bine. Daca nu, o sa mergi pe strada tot cu capul intre urechi si privirea in jos asa cum o faceai "acasa" la tine. Si-o sa ai mii de motive de nemultumire.

  Azi mergeam pe strada si mi-am dat seama ca zambeam fara sa vreau. O doamna m-a vazut si a zambit si ea. Alt domn mi-a dat buna-dimineata. La inceput Mara casca ochii cat cepele si ma intreba "maaaaaaaaaamiiii, de unde il cunosti???". Nu-l cunosc, mama, omul a fost politicos asa ca i-am raspuns. Asa sunt oamenii aici. Un an mai tarziu raspunde si ea cu mine la salut pe strada si stie sigur ca nu ne cunoastem cu toti cei care ne ies in cale... doar suntem draguti unii cu altii. Ca nu ne costa nimic. Dar ne face sa ne simtim fericiti. 

  Ca o coincidenta placuta, azi ea e in vizita la colega ei de clasa. Au invitat-o oamenii iar ea a fost ultra incantata sa mearga la ei o zi intreaga. Si eu m-am bucurat mult pentru ea. Pentru ca se integreaza, e fericita, e iubita, se simte mai bine aici decat s-a simtit toata viata ei. Iar asta conteaza enorm. Daca inchid ochii si ma concentrez un pic, ii pot zari viitorul. Si e unul tare frumos. Plin de lumina si zambete. 

P.S. Vreau sa multumesc acelora dintre voi care m-au incurajat in anul asta, multumesc pentru toate cuvintele frumoase pe care mi le-ati transmis. Conteaza mult! Ma inclin.