sâmbătă, 20 decembrie 2014

Malta la aterizare

  Lunga saptamana am avut si foarte frumos se incheie ea, desi am stat sa asteptam avion intarziat care sa ne duca in Malta. Raul de altitudine si-a spus cuvantul inca odata, m-am dat jos din avion practic decapitata. Senzatia e ca cineva te strange intr-o menghina si nu-ti mai da drumul pana nu ajungi inapoi pe pamant. 

  Cand am aterizat erau nori deasupra Maltei si soare dedesubt. Da, ciudat, dar patura de nori care parea groasa de sus, jos nu mai era. Dar erau palmieri. Emotiile privind masina inchiriata m-au terorizat de cand am inchiriat-o. Evident domnul de la ghiseu nu stia ca acel card emboasat nu e de credit ci de debit. Sistemul e simplu, in loc sa aiba POS prin care sa treaca cardul au un aparat din acela mai vechi pe care pun cardul si o hartie si ii copiaza practic fata prin apasarea lui pe o hartie copianta. Daca nu e emboasat nu ies cifrele si aparatul nu-l citeste. Dar presupun ca nu trebuie sa le zici ca acel card nu e de credit :) Daca ii ies cifrele, imediat banca te anunta ca intr-adevar, ti-au blocat 1500 de euro din cont. Pe care o sa ti-i dea ei inapoi cand le dai masina. Sau la 2 luni mai tarziu, dupa caz :)

  Dupa ce iei masina, te duci intr-o parcare maaaare si-l cauti pe unu' Mario. Care e un mos tzafnos teribil de ofensat sa te vada si a DOUA oara langa el doar din cauza ca ai vazut ulterior ca masina e lovita in spate. Il injuri cu spor si pleci mai departe. Incerci sa pui in GPS adresa hotelului. Dar cum am lasat acasa codul postal...ia sa vezi maica aventura sa gasesti locatia pentru ca nu stii care e orasul, care e regiunea si care e strada din incalceala de litere scrisa pe rezervarea pe care o ai. Malta e o amestecatura de culturi si de sisteme. Nu am idee in ce oras ma aflu...sau pe ce strada...Iar gps-ul nu primeste descrieri in engleza pentru ca el le stie pe alea in malteza. Iar malteza e un soi de...ceva cu araba si italiana corcit cu engleza pe alocuri :))))

  Pe drum catre hotel am vazut cactusi cat casa. Am vazut cladiri in stilul ala maur...multe, multe, multe si atat de frumoase in soarele de apus de-ti statea creierul in loc. Am ajuns cu bine si la hotel unde doamna Doris ne-a intampinat cu o caldura deosebita. Camera, ca sa nu ii zic stadionul, e mareeee, uriaaaasa, avem un sifonier in care Mara se baga si se ascunde si se joaca, avem bucatarie si masa cu scaune, frigider, cuptor electric, plita, de toate...

  Ne-am dus repede la magazinele de langa si am luat de mancare, am venit si-am facut o cina extraordinar de buna. O carne de vaca din aia care ti se topeste in gura...pana am mai trancanit un pic si un piure si-o salata de rosii din alea care miros a gradina. S-a dus ziua de azi. O zi lunga, n-am facut nici macar o poza...maine poate recuperez. Ceea ce va doresc si voua!

marți, 16 decembrie 2014

Politetea

  Evident nu e ceva inascut. Ma-ta ar fi trebuit sa-ti zica de cand erai foarte mic cum ca "nu punem, Goie, mama, dulceata in galosii lu' duamna, ca nu e fromos!". Sau ceva asemanator, dupa caz. Probabil sunt eu mult prea demodata la cap, probabil ca sunt lucruri pe care n-o sa le inteleg niciodata la oamenii de care ma impiedic zilnic pe strada, in trafic si in autobuze. 

  Azi in troleu. Nu-i asa ca a inceput sa va placa cum povestesc eu din troleu? Da' acu ca am abonament gratis...sa te tii distractie! Ma urc incetisor dupa ce toti gibonii se inghesuie la usile inchise ale vehiculului FARA sa lase loc pentru cei care coboara. Pana si cel mai prost dintre cei mai prosti tarani crescuti la coada vacii, cand ajungeau la oras, erau instructati: intai coboara pasagerii apoi se urca doritorii. E simplu. Pe vremuri erau si usi dedicate, nu mai e cazul pentru ca orice lucru bun sau util dispare in Romania sub negura timpului. 

  Deci vitele se inghesuie ca si cand ii asteapta cineva cu sorici proaspat gratis inauntru. Pomana porcului in troleu. Cu tzuica! Evident nu e nimeni cu sorici, e doar un troleu. Dezamagiti fiind, incep sa se arunce disperati catre scaune. La propriu, o domnisoara mi-a plonjat azi pe langa urechea dreapta si era cat pe ce sa-si propteasca moaca in primul stalp din cale. Care nu era al boifriendului din dotare...Care, atentie, urcase inaintea ei si se repezise masculin sa ocupe locuri. 

  Practic a fost asa ca o bataie tineret-babe. Una a dat cu bastonul si cred ca nu era una din babe. Sau poate era, ca in invalmaseala aia nu puteai sti. Ce e frumos e ca eu discut despre un troleu gol. Maaaare si gol. In care eram doar eu si au urcat cativa disperati. Felul in care au urcat prin imbracire m-a lasat muta. Felul in care domnisoare de 15 ani cu unghii de plastic se aruncau pe scaune inaintea babelor si apoi radeau multumite m-a facut sa imi doresc sa le ofer o corectie fizica. Ah, n-avem voie sa batem minori...pacat...

  Zilele trecute cand o duceam pe Mara la scoala, intr-una din statii a urcat un cuplu in varsta. El era cu ceva atac cerebral si practic nu statea in picioare nesustinut. Ea era doar sotia lui la fel de batrana ca el. Am dat drumul la copil, am ajutat la aburcarea domnului in autobuz si apoi m-am uitat in jur. O doamna la fel de batrana ca ei s-a oferit sa dea locul, dar era prea departe, omul ala nu putea merge pana acolo pentru ca pana ajungea treceau cele doua statii pe care le avea de mers :))). Drept in fata lor, pe scaun, un individ de 30 de ani, inalt de 2 metri...se facea ca nu vede. Sau poate era orb si lasase bastonul acasa. 

  M-am uitat la el si m-am gandit (din nou) ca sunt cu Mara si nu pot sa ii zic vreo doua. Nu-i vorba ca mi-e frica de bataie, da' nu vreau sa mi-o iau cu copilul de fata :)))) Pentru ca e clar ca trebuie sa fii un soi special de nesimtit ca sa faci asa ceva asa ca de la unu' d-asta ma pot astepta la orice. Sau sa vezi o gravida cu sapte plase in mana si sa stai ca o vaca pe scaun. Femeie fiind! Aleia i-am zis! Era una foarte intepata care la fel, se pare ca avea orbu' gainii si n-o vedea pe biata gravida ca mai are putin si se pravaleste...I-am zis "doamna, probabil dumneavoastra n-ati fost gravida si nu stiti cum e, dar va asigur ca doamna de aici ar trebui sa stea mai degraba jos decat noi astialaltii"....Da stiu, e urat sa atragi atentia unuia ca-i nesimtit...Le propun sa nu mai fie!

  Politetea practic nu mai exista. La magazin, daca vanzatoarea are sub 60 de ani toti o iau cu "da-mi si mie"...Ok, englezii nu au pluralul de politete dar romana il cam are. Si deh, cand e o norma atat de veche si de inradacinata si cand acelasi om o foloseste cu toti ceilalti pe care nu-i percepe ca fiindu-i inferior..e cam de cacat. Da' aia e "doar" o vanzatoare... asa ca ne permitem. Fara "buna ziua", fara "va rog" si mai ales fara "multumesc". E peste demnitatea lor...

  Iar in Suedia doamne de 70 de ani mi-au tinut usa sa nu ma loveasca din spate pe cand ieseam cu copilul. Si nimeni nu spunea "da-te la o parte" apasand pe claxon. In Ploiesti in secunda in care traficul se opreste din vreun motiv toti pun mana pe claxoane. Si toti se enerveaza. Nimeni nu lasa pe nimeni sa treaca. Sunt mandra posesoare de sot care zice mereu "sa-l lasam si pe nea Caisa asta sa se duca, ca nu ne costa nimic"...Si de fiecare data il iubesc pentru asta. Pentru ca nu-l costa nimic sa stea trei secunde sa mearga vreun ametit care a gresit drumul sau vreun nefericit care da sa intre in bulevard de pe vreo straduta. 

  Romanul e atat de taran incat in capul lui "politete" inseamna sa pupe mana vreunei doamne cu care face cunostinta. Ca si cand mi-as dori sa ma linga vreunu' pe maini prima data cand il vad. Cu sau fara mustata. Cu mustata e clar mai rau, dar cu mustata e mai rau orice, sinceri sa fim....Asta au ei in cap, ca tre' sa pupe mana si sa zica "sarumana" la duamne. Si dupa aia se urca in troleu si pentru ca nu-s niste duamne interesante si nici bunicile lor personale, se uita gales pe geam si se fac ca nu vad nimic in jur. 

  Copilandrii astia care se reped sa ocupe scaune...n-or avea scaune la ei acasa? Cine i-o fi crescut? Ma uit la ei si multi au haine de firma, multe-s duse la "salon" ca suvitele alea nu i le face ma-sa in baie... Cine i-o fi crescut nene? Cum sa fii atat de prost crescut incat sa faci asa ceva? Si nu, nu-s batrana, eu asta credeam si cand eram de varsta lor...Doar ca atunci era cate unul mai breaz care facea dume d-astea...Acum sunt multi, prea multi. Prea se apropie de "majoritate". 

  Politetea se invata. De mic. 

duminică, 14 decembrie 2014

Ganduri in mixer

  N-apuc sa le mai pun in scris ca-s prea multe. O luna am trait cu mintile catre soarele ce va sa vie si cu supradoze de vitamina D care ne-au ajutat enorm sa ducem in carca cea mai lunga perioada de intuneric din viata mea. Eu care nu-s o persoana solara, il detest de obicei, nu ma pasioneaza lumina, casele luminoase si ferestrele mari...am simtit apasarea lipsei de lumina. Asa ca am suplimentat voios cu D (din cea lichida de la Now Foods, via suplimente.ro, multumim Cristi!) si la mine si la Mara si a fost ok. 

  Din bezna in bezna gandurile zboara numai catre Malta. Peste o saptamana pe vremea asta o sa scriu de acolo. Unde-s 18 grade si soare. Ca de obicei cand merg undeva unde n-am mai fost sunt plina de spaima. Prima data in viata mea si a Marei cand am plecat cu avionul catre Venetia ne-au bagat pe Baneasa dupa check-in si-am stat cu un copil de nici 2 ani...well....OPT ORE pe aeroport. As in 8 ore. Pentru ca era iarna si nava catre trebuia sa ne culeaga n-a putut sa plece de la Londra unde era furtuna de gheata. 8 ore pe care n-o sa le uit prea curand. Cand avionul a aterizat in fata geamului unde 200 de oameni asteptau de 8 ore toata lumea a inceput sa aplaude si sa chiuie frenetic intr-o isterie de masa rar intalnita. Explicabil dealtfel dupa cele 3 sandwich-uri de carton pe care ni le daduse nea' Wizz :))))

  Cand ii vedeam pe aia ca vin DIN NOU cu lazile cu mancare si apa ne simteam ca niste refugiati din aia de nu stiu daca o sa moara sau nu in curand :)))) Chestia asta, combinata cu raul meu de avion si cu faptul ca nu stiu ce o sa gasesc acolo nici la cazare nici daca o sa putem sa ne ridicam masina rezervata...mna...emotii, emotii, emotii. Din cele bune, ofcors! Deja ma visez pe malul Mediteranei. 

  Mi-am facut liste peste liste cu chestii de vazut si de facut acolo, o sa avem si acolo chestii foarte, foarte misto de vazut cu un copil de 7 ani jumate asa ca sper sa povestesc zilnic despre toate cele. Acum ma bucur enorm ca am povestit Suedia atunci si ca mi-am notat toate impresiile in fiecare zi pentru ca normal ca le uiti si se estompeaza. E misto sa recitesti si sa-ti aduci aminte mult mai viu chestiile vazute. 

  Vineri vine Marius asa ca o sa deschidem cadourile de la Mosul vineri seara, unele sunt mari, nu le pot lua in bagaje. O sa ii pastrez Marei cateva mici sa i le dau de Craciun acolo. O sa fie o combinatie dar n-o puteam lasa sa le astepte pana dupa Craciun cand ne intoarcem. Nu de alta, da' cred ca lesina de nervi, si asa nu mai are rabdare sa-si vada cadourile desi a primit unul la scoala pentru Mos Nicolaie, plus acasa, plus miercuri la scoala din nou vor primi cadouri. Mergem sa pictam cu ei ornamente de Craciun, doamna i-a surprins saptamana trecuta si a asamblat bradutul cand ei erau la ora de sport...Da, au brad in clasa, cu globuri de la fabrica pe care au vizitat-o in excursie.

  Ziua cu prima excursie din viata ei mi-a mancat 10 ani din viata pe putin! Au plecat pana la Curtea de Arges pe sosele ude si o ceata densa. Cu un sofer care nu era Marius. Destul cat sa albesc. Dimineata cand s-au urcat in autocar a venit si domnul manager sa-si conduca baietelul care e in clasa 0. Dupa ce l-a urcat in masina, s-a dat jos si s-a asezat cuminte langa mine. O secunda mai tarziu l-am privit ca sa constat cum, printre dinti, se roaga. Toca maruntel din buze si atunci am stiut ca nu-s nebuna. Nu-s singura. Mi-a zis ca trebuie sa ne invatam cu asta. Aici nu-s deacord! Prefer sa iau o rola mare de scoci si s-o lipesc de mine! Am zis!

  Pana seara am fiert. Au venit tarziu si ne-au adus inapoi copii mai fericiti si mai destepti. Incantati de ce au vazut (fabrica de globuri si Planetariu) si plini de povesti. A trancanit juma' din Masterchef si apoi a picat lata cu ursuletul pe piept, ca soldatu' la datorie. Cam asa:

Somn serios! 

  Cam asta am mai facut sau n-am facut. Miercuri activitate la scoala, vineri serbarea scolii. Nu e pe clase, e pe scoala. O sa cante niste colinde in romana si engleza si in rest cei mici nu mai fac nimic, nu stiu cei mari, chiar sunt curioasa ce va mai fi dar cred ca va fi ceva frumos si civilizat si care nu va contine paiete si rochii de seara :) Ceea ce va dorim si voua!

joi, 11 decembrie 2014

Tanti Felicia

  Unul din cele mai pozitive, mai frumoase si mai luminoase personaje din copilaria mea se numea "tanti Felicia". Nu spuneam nimanui "tanti", la mine in familie oamenii erau intelectuali si "tanti", "mamaie" si alte asemenea nu se foloseau deloc. Felicia Constantinescu ar fi fost in capul meu Doamna Constantinescu. Nu "doamna Felicia", nici tanti sau mamaie. Tanti Felicia era de familie buna de moda veche si ea iti spunea bland si pisicos ca ea e "tanti" Felicia. N-o puteai contrazice. 

  Era destul de mica de inaltime (aleg sa vorbesc la trecut pentru ca n-am mai vazut-o de aproape 20 de ani deci pentru mine cumva ea nu mai exista in starea ei actuala care nu e una prea buna) cu o mutra rotunda-rotunda (semana cu Marius si cu mama lui, de ei imi aduce aminte imaginea pe care o am in cap despre ea), avea ochelari de vedere cu sticle groase, pielea alba si pufoasa si cel mai cald zambet pe care l-am zarit in copilaria mea. Cand vorbea zambea, chiar si atunci cand isi povestea amarurile. 

  Mergeam in vizita la ea. Cand auzeam asta imi venea sa chiui de bucurie. Avea casa la curte, intr-un cartier izolat de vria blocurilor ceausiste. O zona de stradute cu case. Stau uneori si ma gandesc ca n-as mai sti sa ajung acolo precis. Curtea nu era mare (pentru mine cea de azi) dar uriasa pentru mine cea de ieri. Imediat dupa poarta trona un cires secular. Enorm. era un ditamai pomul cu tulpina groasa-groasa si cracile suuuuus in ceruri la mare inaltime. Ca sa ii culegi roadele trebuia sa urci pe o scara infinita si apoi sa te cocoti cu totul in pom. Era urias. Cred ca avea spre suta de ani. Sau eu aveam sub 7 si asa se explica :)

  Facea cirese albe. Sunt un soi de cirese pe care de atunci, din copilaria mea, nu le-am mai intalnit. La momentul de fruct copt erau roz deschis sau doar o parte rozalie, in rest galbui. Foarte dulci si parfumate, un gust care ma va urmari toata viata. In iunie tanti Felicia ne chema sa luam. Sa mancam, sa luam acasa, sa ii gustam dulceata din anul ala.

  Facea dulceata. De cirese, smochine, visine, gutui. Ti-o servea pe o tava de argint cu mileu pus sub fiecare farfurioara. Mie nu-mi placeau dulciurile, chestia aia mi se parea ultra-dulce insa o mancam de dragul ei. In casa veche cu iz de interbelic, in sufragerie, trona, urias si impunator, un samovar mare din argint. Ani de zile n-am stiut ce-i ala, pana am indraznit sa o intreb la ce foloseste. A ras cu pofta si mi-a explicat. Am fost fascinata.

  Sotul ei, uimitor nu era "nenea" ci Domnul Constantinescu. Nu stiu cu ce se ocupase la viata lui dar era un barbat foarte inalt si impunator. Vorbea putin si cand veneam noi "muierile" la ei el disparea din peisaj lasandu-le pe ele sa "discute". Se ocupa de gradina in care avea tot ce le trebuia. Plus iepuri crescuti de ei. De la ei am mancat prima data carne de iepure, tin minte ca eram foarte mica, poate cat e Mara acum, si tin minte cat de mult mi-a placut gustul ala. Ani si ani de zile mai tarziu vanez iepuri de la producatori in amintirea acelei prime carni mult mai bune decat pui sau porc pe care am incercat-o mica fiind. 

  Tanti Felicia avea un frate la Bucuresti. Mai avea doi baieti. Unul insurat, unul nu. Drame erau multe in familia lor, certuri, discutii, imi amintesc cum stateam si ascultam fascinata cum povestea ea ce i-a mai zis "aia" si ce i-a mai facut "ala". Si zambea. Cum intram pe poarta striga la sot sau la fiul care statea cu ea sa "dea jos leaganul ala". Pe o bara de fier era montat un cablu gros cat o mana de copil pe care puneam o scandurica cu capetele sculptate. Si ma dadeam in leagan cu orele. Daca era iarna ma dadeam pana lesinam de frig si apoi fugeam in bucatarie. Unde avea soba cu plita si cu lemne, era cald si bine si mereu cate o pisica circula in voie...

  E prietena cu bunica mea de 50 de ani sau mai mult. Cam asa. Doar ca la un moment dat, in batranete, a luat o decizie extraordinar de gresita. Pentru ca deh, batranii sunt usor manipulabili. Pentru ca vor sa faca pe placul celor tineri, pentru ca nu stiu sau nu vor sa mai gandeasca pentru ei, pentru ca ajung in momentul in care probabil isi zic "eu oricum maine o sa mor"... ei iau decizii sfasietor de gresite. 

  Asa ca, prin 1996 ne-am pomenit ca ne spun ca ei vor vinde casa aia frumoasa si se vor muta la Bucuresti. Ca e fratele ei acolo, ca-s baietii acolo, ca sa faca nu stiu ce nu stiu cine, ca una, ca alta....Mi s-a rupt sufletul desi eram mica. Mi-am zis ca e o decizie proasta si apoi mi-am zis ca-s eu prea tanara sa inteleg ce e mai bine pentru oamenii "mari". Nu m-am inselat deloc. Fratii au prostul obicei sa moara subit cand te muti la ei in oras iar copilul care s-ar fi "imbogatit" cu banii de pe o casa cu curte facand afaceri...a dat cu oistea in gard in mod magistral.

  Tanti Felicia si domnul Constantinescu au ajuns sa traiasca inghesuiti la bloc, mutati din casa in casa de sapte ori din motive financiare. El a renuntat si a murit. Ea a ajuns sa fie un obiect aproape imobil intr-o casa care nu e a ei, mutata de colo colo, mult prea batrana si mai bolnava sa mai poata sa zica ca isi traieste batranetea cu demnitate. N-am mai vazut-o de cand eram studenta si am mers la ei sa-i vad. Mi-am luat la revedere in gand pentru ca nu intrevedeam, din nou, nimic bun sau pozitiv. 

  Tanti Felicia o sa ramana pentru mine o lumina in suflet cat oi mai trai eu de aici incolo. Doamna joviala, plinuta, cu un ras inconfundabil, pufoasa si alba, cu maini atat de moi incat ai fi zis ca-s perne. "Ia spune, tu, Aleca, iti da tanti Felicia o dulceata de cirese?"

marți, 9 decembrie 2014

Comfort food pentru zile ploioase

  Toata lumea e presata pe creier de vremea asta, daca va trage inima la ceva caldut care sa alunece usurel pe gat pan' la casa burtii atunci faceti ce-am facut eu azi. Un soi de fish pie, parmentier corcitura si adaptare personala a unui principiu simplu: intre doua paturele de piure bagi ceva. Poa' sa fie ragu de carne de vita, de iepure, poa' sa fie vegetale sau poa' sa fie ca azi si anume somon. Piureul poa' sa fie din orice. Am facut inclusiv cu fasole (ca fasolea batuta), mazare, pastarnac, telina, conopida sau ce va mai place.

  A zis Mara aseara ca ar fi interesanta o lasagna cu somon. Ea e fan lasagna si disperata dupa somon. S-a gandit ea ca ar merge combinate. Habar n-am daca exista asa ceva pe lume dar mi s-a parut o idee misto. Insa paste de lasagna n-aveam si pe vremea asta chef de facut paste de mana nu prea am asa ca m-a gandit sa bagam cu cartofi ca mai facusem si alta data, inspiratie fish-pie englezesc. Si ce-a iesit e ceva atat de bunnnnn si asta o zic eu care nu-s deloc amatoare de peste. Somonul e singurul care-mi place totusi. 

  Zis si facut. Am purces la treaba si anume: 
 1. O ulcica cu cartofi pusi la fiert. In functie de cat piure vrei sa ai, eu am facut cam multicel azi din 5 cartofi potriviti.
 2. Doua medalioane maricele de somon aruncate intr-o tigaita cu un pic de ulei de masline si un pic de apa. Pus capac intru inabusire. 
 3. Doua cepe maricele taiate marunt in putin unt in alta tigaie, calite pana-s ok. Stiti voi cum. 
 4. Un plic de somon afumat (cred ca are 100 de grame) tocat marunt-marunt, el e foarte bun insa gatit e prea puternic gustul deci trebuie marunt ca sa se imprastie bine in compozitie. 

  Cand pestele e gata (roz la interior nu over-copt si uscat!) il cautati bine de oase si-l bucatiti intr-un castron, peste el somonul afumat, ceapa si doua oua. Sare, piper, oregano, busuioc, amestecat vartos. Iese cam asa: 

smecleu somonistic

  Cand cartofii au fiert bine faceti un piure. Piureul e considerat ceva simplu si cu toate astea nu stiu multi oameni care sa stie sa-l faca bine. Contine lapte si unt, in cazul meu si rozmarin macinat. Cand e gata, puneti intr-un vas de sticla uns cu unt un strat de piure, apoi somonul. Cam asa:


  Dupa care puneti si restul de piure si ceva cascaval ras pe deasupra. Sau mozarella. Sau ce aveti prin casa si va place. Sau nu puneti, nu e obligatoriu. Bagati la cuptor ceva care arata cam asa:


Si la iesire cam asa. 30 de minute la foc potrivit.

cand e cald se sfarama, dupa ce se raceste sta "in picioare"


cu muraturi

  A iesit excelent, am mancat doi adulti si un copil si mai avem si pentru maine. Daca faceti o tava mai mare duminica eu zic ca puteti manca trei zile linistiti, e bun si incalzit. Va dorim somon placut!