joi, 11 februarie 2016

Africa Morning. Lectii despre empatie.

  De la scoala primim scrisori aproape in fiecare zi. Copila iese de acolo cu ele in mana. Ni se spune ce mai fac ei pe acolo, ce le mai trebuie in legatura cu noi (sa facem cu ei sau ca vor face ei si noi sa venim). Asa si azi. E sfarsitul "half-term"-ului, adica a jumatatii de semestru. Urmeaza vacanta de la jumatate. Scoala e impartita in cursuri de circa 6 saptamani apoi o saptamana vacanta apoi iar. De Craciun si Paste cate doua saptamani, vara doar 6 saptamani.

  Aceasta jumatate de semestru au studiat Africa. Continent, tari, popoare, obiceiuri, limbi, povesti si cantece traditional africane, port african. Toate in incercarea de a intelege "diferenta". Care nu a fost pusa asa ci invers "Cu ce se aseamana Africa cu Marea Britanie". Ca sa nu le sublinieze diferenta, excluderea. Chestie de semantica subtila pentru ca la comparatie nu prea existau asemanari, in mod evident. Au invatat despre tribul Masai. Si au comparat viata unui copil Masai cu a lor. Viata de familie. Ce ar face mama, tata, copiii, pe parcursul unei zile oarecare. Cum s-ar imbraca, cum ar munci si cum si-ar duce traiul.

  Iar azi au fost invitati si parintii anilor 3 si 4 la "Africa Morning", sa vada cum le prezinta copiii ce au invatat. Ca un mic spectacol dar nu unul in care ei trebuie sa recite ca papagalul ceva pe derost, au hartii in fata cu ce urmeaza sa zica, pentru ca scopul e ca ei sa invete sa vorbeasca relaxat in fata unei audiente! Au cantat la fluier, din gura, la tobe, au facut fiecare cate o masca, au citit o poveste despre cum ar fi fost daca ei erau Masai. "Masai and I". Da, am plans. Din nou. Bucuria cu care vorbeau, mandria cu care recitau alaturi de invatatoare... Invatatoarele care erau acolo ca sa ii puna pe copii in valoare, nu pe ELE motz in frunte. Nu era despre ele. Felul in care au cantat o melodie corect din punct de vedere muzical, dupa note... Cantecul era unul de leagan. Cantec african. Totul facut sa-i determine sa inteleaga ca viata lor este una total diferita aici. Si sa mai inteleaga ca ar fi putut sa le fie mult mai greu, ca viata poate fi foarte complicata atunci cand nu esti un mic pui de alb din Anglia mileniului 3. 

  Un exemplu e ceva ce mi-a povestit Mara acum vreo 3 saptamani. A iesit de la scoala intr-o zi si imi povestea cu pasiune cum doamna i-a impartit in doua. Pe unii i-a rugat sa umple o galeata cu  apa aducand cu sticla de la chiuveta din clasa. Pe ceilalti i-a trimis sa le umple la chiuveta de la parter. Au masurat sa vada cine reuseste mai repede, raspunsul fiind evident. Au alergat zece pitici pe scarile alea de le-a venit rau :)))) Mi-a zis ca a fost o lectie despre Africa. Despre ce ar insemna daca ar trebui sa mergi sa iei apa cea de toate zilele de la vreo fantana de la marginea satului. Le-a explicat in detaliu asta. Atunci m-am gandit cu amar ca ce Africa, frate! Sunt atatea sate in Romania, la doi pasi de ei... care la fel traiesc si azi. Ei nu stiu asta. Ei stiu despre Africa.

  Dupa ce am plecat noi, parintii, copiilor li s-a dat sa guste o masa din preparate traditional africane. De tot soiul. A fost un sos de mango despre care mi s-a povestit intens, cu ceva lipie de nu i-a mai tacut gura pana acasa :))))))))

  Si iar am dat apa la soareci, iar m-a coplesit sentimentul de "nu-mi vine sa cred ca suntem aici, nu-mi vine sa cred cat e Mara de fericita"... Iar am plecat de acolo si ma asteptam sa incep sa zbor pe strada ca si cand inima mi-ar fi plina cu heliu. Pe strada era asa: 


luni, 8 februarie 2016

The perfect storm

  Domle, ne-a lovit tanti Imogene, noua furtuna abatuta pe frumoasa insula p-acilea. Furtuna de aer ca cu apa nu prea ne-a onorat cucoana. Da' cu niste vaaaaaaaaaaaaant. Azi am reconsiderat ideea si notiunea de "vant". Serios. Inca de pe cand m-am dat jos din masina in fata scolii (da, sunt boier mare, ma duce sotul la scoala de cand si-a schimbat tura de lucru), am zis ca ma ia pe sus. Prognoza si atentionarile meteo ne-au sfatuit sa nu iesim din casa pana la ora 15 azi. Ca asa flutura Imogenoasa asta azi. Vant de 120 de km la ora. Cand ziceau aia in Romania 40 la ora ma gandeam ca e mult :)))

  Buuun, si m-am dus la scoala cu ideea in cap ca e imposibil ca azi sa-i scoatem afara pe copii. Ca na, ma lua pe mine pe sus vantul si eu n-am 15 kile. Deci la propriu, iti da vantul branci de mai-mai sa pupi cu mare avant asfaltul. Cand ma duc aflu ca iesim afara cu ei dupa masa. Bai, mi-am scos un servetel sa-mi suflu mucii din dotare... si pentru ca n-am tinut de el ca si cand ar avea o tona... in secunda doi era la acoperis. Dupa care am alergat voios dupa el o vreme, cu toti copiii de 5 ani razand. A fost o cursa intensa, va zic! 

  Toate bune si frumoase numa' ca unele aparate din curte au sarit la bataie. Adica au fost luate pe sus, am un umar semi-ofilit din cauza ca am prins in ultima secunda o chestie care putea sa omoare un copil. Copilul lipit de gard, chestia foarte grea venea peste el direct. Instinctul de om viu mi-a rasculat toata adrenalina si am prins ala in ultima secunda, dar mi-a saltat umarul din loc. Trei dintre copiii mici au cazut impinsi de vant. Stiu cum suna asta, pur si simplu au fost doborati pe jos de vant :) Sa nu mai zic ca eu azi dupa o ora in vantul ala simteam ca mi s-a amestecat creierul mare cu ala micu', vorbeam tare si nu puteam sa inteleg mare lucru din ochii mei care erau plini de tzarana. Pentru ca da, tocmai azi, le-au dat sa se joace cu o galeata mare cu pamant. Si eu eram contra vantului! Mi-am scos pamant de flori din nas si ochi toata ziua...

  Copacii de pe langa teren dadeau sa vomite pe noi. Am stat o ora acolo uitandu-ma cu atentie mai mult la ei decat la copii, in ideea ca daca o porni vreunul catre mine... io am datoria sa o salvez pe mama lu' Mara, ca pe restul mna.. ce sa zic... cam greu. Si in tot timpul asta ma gandeam de ce oare azi nu am stat cu ei la interior. Pai mi s-a spus ca ei n-au mai vazut asa vant pe aici niciodata. Aaaaa, deci nu e vreo traditie de ceva februarie? Nuuuuu. Aha, oamenii pur si simplu n-au estimat cam ce pericole ar putea exista afara in momentul asta. :)))) 

  Excelent! Maine o sa ma duc sa raportez la conducere faptul ca pe un asemenea vant m-am simtit in pericol afara. Serios, avem asta cu "near miss incident" adica daca simtim ca am fost in pericol sau ca s-a intamplat ceva aiurea, tre' sa raportam. O sa ma duc sa raportez cam asa: 

  "Stimati cetateni, copacii ie iei vii da' iei ie fragili. Daca iei ie in vant mare-mare, iei poa' sa se rupa si sa imi faca mie un coif neasteptat de dureros. Va multumesc."
   Semnat: Albuleatza. 

 E bine asa?

sâmbătă, 6 februarie 2016

6 luni mai tarziu, in țara unde iarna nu vine niciodată

  A trecut ziua de 29 cand s-au facut 6 luni de cand eu si Mara ne-am dat jos din avion in Anglia. M-am luat cu altele, am mai tras o raceala amandoua, ne-am distrat. Nu exagerez cand zic ca fix in zilele care au urmat zilei de 29 parca cumva creierul meu s-a setat pe limba portsmuteana. Se zice ca iti ia cam 6 luni sa fii ok, la copii cam 6 luni sa o invete daca nu o stiau. Eu o stiam p-aia din carti. P-asta de la Portsmouth... omg! Cam pe la 4 luni am simtit ca incep sa inteleg asa cam orice crestin circula pe langa mine. Incepeam.

  Si acum a fost ca la dezvoltarea bebelusilor, cand il vezi pe dopul ala ca incepe el sa faca chestii fix cum zice cartea ca o sa le faca. Parca i se aprinde lumina. Asa si eu. De vreo saptamana zici ca mi-au pus astia ochelari la urechi, jur! Mama, simtzesc cum ii pricep! Serios, accentul astora de aici te baga in spital, nu alta! Ajungi sa te speli in urechi de trei ori pe zi in ideea ca poate esti tu defect de n-auzi, maica! 

  Deci da, creierul are plasticitatea lui, se adapteaza si face miracole chiar si la varste inaintate, insert gluma acilea! Parca si la gura mi s-a dat drumul atunci cand  m-am prins cam cum pronunta ei chestiile. Ma rog... asta a fost asa ca un bonus al celor 6 luni. In rest, am priceput lucruri zilnic, a trebuit sa citesc zeci de chestii zilnic, ca sa inteleg sistemul. E ca si cand ai invata sa mergi de la capat. Si da, e greu. Dar e plin de satisfactii drumul asta.

  Iarna nu am simtit sa fie. Chestie care m-a bucurat in aceeasi masura cu bucuria lunii august simtita anterior. Adica acum n-a fost frig si atunci n-a fost cald. Nu, nu este o umiditate aiurea. Cel putin nu la noi in casa. Nu avem mucegai, nu suferim de apa. Ne este bine, e primul an in viata noastra in care am avut caldura suficienta in casa si nici un vas pe calorifer. Stiti vasele puse pentru umidificarea aerului, da? Aici nu e nevoie. Umiditatea e perfecta, nu te doare nasul, nu te scoli cu gura uscata. Da, la Ploiesti aveam minim doua vase cu apa pe fiecare calorifer unde dormeam, altfel nu se putea. 

  Am avut fix 3 zile cu temperaturi noaptea sub zero grade. -2 si -3 cam asa. Ziua deloc. Ziua au fost cel mai putin 5 grade. Diferentele intre noapte si zi sunt minime, cred ca de aici confortul fizic resimtit. Dimineata nu te ia cu gerul ala interior cand te dai jos din pat. Si cand iesi afara. Da, bate vantul, suntem pe coasta, azi a imbrancit-o pe Mara de era sa o dea jos :)))))))))))) Bate vantuuuul dar e foarte placut. Clopoteii si narcisele au inceput sa infloreasca acum 2 saptamani. Ieri am vazut o magnolie uriasa cu flori mari aproape deschise. Erau 13 grade afara si eu in hanorac. 

  Pur si simplu n-am simtit ca e iarna. Ciudat dar foarte, foarte placut. Nu simt nevoia de ger, n-am vazut zapada si nici n-o mai iubesc de cand aveam 5 ani. Simt ca am "trisat" cumva, ca am "scapat" de ceva rau, ma bucur in fiecare zi ca un copil, mai ales ca uite, e februarie si tot nu e friiiiiiiiiig! :))))) Mi-a fost frig in iarna asta de vreo 2 ori afara la job. Apoi mi-am luat ciorapi termo, geaca si manusi. Dupa care au trecut alea doua zile de care am zis mai sus si am crapat de cald in ele :))))) N-are nimica, le am pentru la anul! Mara, invatata sa mearga multi kilometri pe jos zilnic prin zloata mocirloasa la Ploiesti, e la fel de incantata de lipsa ei acum. N-a zis nici o secunda ca i-ar trebui ceva oameni de zapada, mereu imi zice ca ce bine ca nu-s balti pe trotuar :)

  Planificam o excursie la Londra in saptamana de vacanta scolara care urmeaza acum peste o saptamana. Stati p-aci ca viu cu poze! 

vineri, 22 ianuarie 2016

Scoala Marei. Resurse pentru studiu si joaca.

  Cel mai mult m-a bucurat in obtinerea minusculului job faptul ca puteam sa patrund in interiorul sistemului. In interiorul scolii. Sa vad ce e acolo, cum e, daca e cumva vopsit pe afara gardu' si-nauntru doamnele leopardului. Pentru ca eram prea patita si nu credeam ca se poate si altfel. Si pentru ca vroiam, mai mult decat orice, sa inteleg. Sa aflu tot ce tine de scoala. Cum se face, care sunt principiile, cum functioneaza totul. Ca asa sunt eu, vreau sa stiu. 

  In primul rand ca sa ii pot explica Marei. Ea s-a adaptat si o face in continuare cu mare usurinta insa totul e diferit fata de Romania, de multe ori nu intelege exact de ce oamenii aia fac sau zic anumite chestii in anumite momente. S-a speriat prima data cand doamna a facut din palme "pac-pac...pac-pac-pac", eram acolo in prima zi si doamna a facut melodie cu palmele tare. A tresarit din scaun cu ochii in lacrimi ca era oricum speriata ca urma sa o las acolo singura printre straini. In Romnaia cand doamnele pocneau in catedra sau in mese sau in tabla urmau urletele. Si amenintarile. Si "pedepsele". Chiar si la privat, in forme un pic mai elegante dar ca fond identice. 

  In secunda urmatoare toti copiii au facut din palme melodia cu pricina. E o tehnica pentru a le atrage atentia. Melodia nu e la fel mereu iar profesorii repeta clampanitul pana cand toti copiii fac melodia, deci toti sunt atenti total la profesor. Asa fac ei cand 20 de copii vorbesc de nu-ti auzi creierii. Nu urla la ei, nu zbiara, nu racnesc ca apucatii, nu-i fac "nesimtiti" si altele. Aplauda. Cu ritm. Doua apoi trei, una apoi doua apoi una, etc. Daca nu esti atent nu poti face melodia si te dai de gol ca n-ai fost atent :)))))

  Azi a plouat pentru prima data in 3 luni de cand sunt eu acolo fix la pranz cand trebuia sa-i ducem afara la joaca. Asa ca am stat in clasa cu 40 de copii de 4 si 5 ani. In doua clase cu usa intre ele. Bine, n-o sa zic ca acum ma simt de parca m-au tavalit cainii in Gara de Nord, ca n-are sens. Cand se pun astia pe sporovait produc decibeli care la interior iti cam amesteca creieru' mare cu ala micu'... pleci de acolo pe trei carari intrebandu-te cum or face femeile alea care stau de la 9 la 3 cu ei acolo. 

  Revenind la resurse. La clasa Marei, anul 4, sunt mai putine chestii, ei sunt mari acum, nu mai au in clasa jucarii. Au doar computerul, tabla electronica, biroul doamnei este minuscul. Imi aduceam aminte de "catedrele" cu care am crescut. Cele pe care se putea intinde un adult si dormi la o adica. Alea uriase, enrome, menite sa iti arate cine e seful probabil. Cine e dictatorul. Aici au o masuta mica cat a copiilor pe care e pus computerul central. El transmite la tabla chestii. Au dulapuri multe cu materiale, au dulap cu tavi personale cu numele fiecarui copil, in ele isi tin ei chestiile. Au carti, au un colt mare in camera cu baldachin, perne si carti. Ala e coltul de citit. Exista in fiecare clasa. Au mese si scaune pe masura lor, stau cativa la o masa mai mare, sunt pusi in functie de abilitati si de nivelul la care sunt ei. Nu-s toti la fel si sunt tratati ca atare.

  Azi am vazut interiorul de la Reception Class, prima clasa "de scoala" din Anglia. Un fel de clasa zero. Copiii intra la aceasta clasa dupa varsta de 4 ani. Ai dreptul sa il aduci si dupa varsta de 5 ani direct in anul 1 daca doresti. Pe langa computerul clasei, inteleg ca au si ceva i-pad-uri pe care le cereau ei acum cu insistenta eu habar neavand de unde sa le dau asa ceva. Mi s-a spus ca nu au voie acum cu ele :)))). Au mese si scaune in acelasi stil, au coltul de cititi cu perne. Spatiul e mult mai mare decat la anii mai mari. Exista zeci de dulapuri cu materiale. Toate tavitele si usile sunt etichetate cu fotografii si cuvinte descriptive. Au zeci de cutii cu jucarii. Nu va puteti imagina cate jucarii si de ce diversitate. Cutiile la fel, inscriptionate cu poza si cuvant pentru ca cei mici sunt responsabili pentru "tidy up time". Adica dupa ce se joaca li se spune sa stranga si ei fac asta punand fiecare categorie de jucarii in lada corespunzatoare. Asa cum i-am facut si eu lu' fi-mea acasa din reflexul omului ordonat, nici nu stiam ce profesionista sunt :))))))))))) 

  In clasa exista un frigider unde se tin compresele reci pentru lovituri si gustarile pentru copii. La clasele mici (Reception, 1 si 2) copiii primesc masa gratuit de la scoala, masa care cuprinde un pranz cald si gustarea de la ora 10. Azi erau niste morcovi ramasi pe acolo intr-o ladita. Morcovi mici, pe masura lor. Etichetare de produs organic. 

  Pentru orele de sport au resurse intr-o debara din sala de mese. O camera plina cu saci cu mingi, conuri, cercuri, chestii de baseball si multe alte chestii care nici nu stiu la ce naiba folosesc. Sportul se face in FIECARE zi. Anglia sufera acum de pe urma deciziilor din trecut. Decizii care azi se iau in Romania, gen sa mai taiem din orele de sport si sa dam porcarii la copii ca "le e pofta de dulce". Intreaga educatie scolara este facuta sa incurajeze pana la obligatie miscarea si sportul si sa duca la evitarea porcariilor din alimentatie. E clar ca la partea a doua va fi aproape imposibil sa repare ce au stricat in ultimii 50 de ani. Dar la sport oamenii se dau peste cap. Scoala Marei a decis ca in loc de o ora pauza de masa la pranz, sa aibe doar o jumatate de ora pentru mancat si jucat iar cealalta jumatate au transformat-o in ora de sport zilnica. 

  Mi-au explicat mai demult ca "ne-am gandit ca in loc sa alerge la pranz ca bezmeticii, mai bine sa faca sport organizat". Corect! Nu toate scolile fac asta, aici directorii si guvernatorii de scoli au mana libera in multe privinte. De la felul in care se abordeaza materia la multe chestii. Chiar ieri imi povestea o practicanta din scoala (studentii fac practica in scoli daca vor diploma in teaching) cum a fost ea in mai multe scoli unde situatia nu era deloc asa cum e aici. So, bravo lu' doamna directoare, ca ea a decis asa. 

  Despre banii cu care cumpara lucruri, ei vin si de la Primaria de care apartine scoala si mai vin si din donatii. La poarta scolii e un recipient urias unde poti duce haine si incaltaminte pe care scoala le vinde pe cativa banuti la magazinele de charity. Se organizeaza tombole, targuri si alte chestii la care fiecare merge si cumpara ce doreste. Banii ii strange PTA-ul, Asociatia de Parinti si Profesori. Care are inclusiv contabil voluntar. Si care cumpara din banii aia chestii pentru scoala. Nu ti se cer bani ca parinte, decat atunci cand e necesar, adica daca vrei sa-ti lasi copilul intr-o excursie. Daca nu vrei nu-l lasi, nu te obliga nimeni. Inotul din curricula costa 1 lira pe sedinta si se fac 6 sedinte pe an. Deci sase lei cum ar veni. Pardon, lire :)))) Nu prea exista oameni care sa nu aibe 6 lire. Si daca prin absurd ar exista, scoala probabil ar plati. Sau copilul ar ramane cu ceilalti la scoala si ar face alte activitati. 

  Cei mici de la Reception, pe langa suma uriasa de jucarii de la interior le au pe cele "de afara". Acest afara al lor e compus dintr-o terasa acoperita foarte mare, cu mese scaune si chestii. Adica inca o clasa afara, unde pot sta cand e cald si ploua. Apoi doua trepte si o curte mare de tot pavata cu un cauciuc foarte moale si plina cu chestii incredibile de jucat afara. De la tobogan de lemn la numaratoare uriasa cat ei tot de lemn. De la picioare-catalige pentru copii la alte chestii pentru dezvoltarea echilibrului. Tunele, leagane, zeci de biciclete, trotinete. Curticica asta e delimitata cu un gardut mic de lemn de restul curtii, un hectar mare cu iarba si pomi. Cladirea Reception-Nursery e separata de cea a copiilor mai mari. Aici clasele au peretii din sticla de jos pana sus, ca sa fie cat mai multa lumina naturala. Copiii stau afara multe ore pe zi in permanenta. Mai putin cand ploua rau ca azi. Adica rau. Cand ploua asa usurel, nu conteaza. Gecile pe ei si afara. Asta daca isi mai aduc aminte sa si le ia. 

  Nu zic ca oamenii fac treaba perfect si ca nu exista chestii care nu-s organizate suficient. La partea de organizare mai sunt probleme, dar oamenii se dau peste cap ca totul sa iasa si la final de zi toate lucrurile sa se aseze unde trebuie. Clasele sunt pline de fise uriase atarnate pe pereti cu "cuvintele semestrului" sau chestiile momentului. Pe care le fac si le schimba mereu. Cu notiunile pe care trebuie sa le retina, cu diverse chestii pe care le invata. Scoala are o sala pentru informatica si o mini-biblioteca. O data pe luna copiii sunt dusi la Biblioteca Publica in timpul programului scolar. Ca sa invete cum se face. Si unde e. Mi-a aratat-o Mara intr-o zi :)))) Avem cu totii dreptul de acces la biblioteca publica  a orasului. Daca ai domiciliul aici ai acest drept. Gratuit. 

  Si da, resursa cea mai de pret din acest sistem sunt oamenii. Oamenii carora le e drag de copiii astia. Si care, desi sunt prost platiti pentru tara in care traiesc, nu-si pun problema asta nici o secunda. Nu reproseaza nimanui vreodata ca "la cati bani iau, sa zica mersi". Never! Ei stiu ca e alegerea lor sa fie acolo. Una reala si asumata. 

vineri, 15 ianuarie 2016

Scoala Marei. Un an dupa ecuatii.

  Foarte buna chestia de la Face Book cu "ce faceai tu bre, acu' un an, doi, sapte". Utila. Azi mi-a zis FB cum acum un an copila mea facea ecuatii cu trei necunoscute. La clasa intai din scoala privata din Ploiesti. Ca la clasa intai din scoala de stat din Ploiesti lua traume de la madam Puie deci a trebuit sa ne reorientam.

  Ce facem noi un an mai tarziu la scoala? Adica Mara, ca eu stiu ce fac, stau cu aia micii afara la joaca :))) Pai Mara face bine. Mara nu stiu ce face la matematica dar mi se spune ca e bine iar ea e fericita. Mara a invatat in 4 luni engleza. Sigur, nu o stie pe toata. N-o stiu pe toata nici eu care o studiez de ceva vreme. Nici unii englezi, adica multi dintre ei. Ea n-o studiaza. Ea o vorbeste acum. O si scrie bine. Evident inca incearca sa o scrie fonetic dar credeti-ma ca spellinguieste mult mai bine decat te-ai astepta dupa 4 luni de scoala. 4 luni minus circa o luna de vacante cumulate cu zile de boala. 

  E drept, azi, in sfanta zi de sarbatorire Eminesciana, Mara nu stie foarte clar cine e Eminescu desi a auzit de el prin plictisirea absurda la varste foarte mici. O sa am grija sa afle mai tarziu, oricum au batut-o la cap cu Somnoroase Pasarele destul in primii ani de viata. Ce stie Mara acum de exemplu, e sa deseneze foarte misto. Povesteam mai demult cum la gradinita s-a plans educatoarea ca ea "doar vrea sa picteze, doamna!". Da, aici i s-a dat "voie" sa faca ce vrea in multele ore de activitati pe care le au in zi. Dupa ce fac matematica, ecuatiile si fractiile si spellingu' si cititiul. Se pune accent enoooorm pe citit. Nu pot sa descriu. Au caiet special in care parintele trebuie sa noteze zilnic ce a citit copilul in ziua aia. Daca nu citeste e pus sa citeasca la scoala cu om mare langa el. Mara acum iubeste sa citeasca, a citit foarte mult in romana in vacanta asta, i-a adus mama carti multe. De acum mi-e clar ca investitia va fi in genti platite la avion cu carti in ele :))))

  I s-a dat voie sa aleaga activitati. Acum face un soi de activitate extracuriculara de Languages cu Mr. Ferrelli. Un italian care le preda franceza in restul timpului. Sau spaniola dupa caz. Nenea de Franceza care i-a zis "multumesc" in prima zi de scoala si a dat-o pe spate definitiv. Atunci a inteles si ea ce inseamna aia sa stii sa zici MACAR multumesc in mai multe limbi. Nenea care si el a fost uimit cand i-am zis si eu multumesc in franceza si apoi cateva fraze. Pe care le-am nimerit suficient cat sa ma intrebe daca-s din Franta :))))))))) Adica nene s-au intalnit italianu' cu romanca sa discute frantuzeste, amandoi credeam ca alalaltu' stie! :))))))) 

  Deci Mara face mult desen, face engleza, franceza si ce o mai da nenea Ferrelli la inaintare. Face Africa. Acest half-term (la astia e cu semestru impartit in doua jumatati de o vacanta de o saptamana, fiecare jumatate are o tema generala de studiu) este despre Africa. Da, da, aia de pe harta. Pe care daca ma intrebi repede nu stiu sa ti-o arat. Africa, maica. De la geografie la povesti traditionale. Si arta traditionala. Si am strans bani pentru niste copii din Africa. Si o sa vorbeasca cu ei pe Skipe. Si... deci Africa. Unde e ea, ce state contine ea, ce steaguri si capitale au.

  Nu, nu le cere nimeni sa stie daca si unde cresc ei oi. Sau unde e industria plasata. Sau cat la suta din economia lor o constituie vanzarea de frunze de bananier sau ceva... Nu. Deloc. A avut de facut pentru vacanta tema un proiect cum vrea ea despre savana si Africa. Ea l-a gandit si ea l-a construit. Am ajutat criticat si eu asa foarte putin si spre deloc. A luat o diploma pentru el. Nu, n-au luat toti din scoala o diploma pentru tema de vacanta. A luat ea si inca doi. Gen "apreciem munca voastra". 

  Ce mai facem? Pai Harry Potter Math. Serios. Tocmai ce m-am inscris saptamana asta. Asta e o activitate legata de matematica de anii 3 si 4. Mara e anul 4, am primit invitatie. Este o activitate organizata de Primarie. A fost saptamana asta de introducere si apoi inca 4 saptamani de "curs" in care ni se explica noua parintilor cum este abordata matematica lor. Vine o doamna de la primarie, te inscrii acolo cum ca vei veni sa lucrezi cu copilul. In prima ora li se explica parintilor matematica lor. Cum se face, care e abordarea si cum e smecheria. In a doua ora sunt adusi copiii nostri si facem cu ei impreuna chestii de decupaj-arte-colorat legate de matematica lor. Si de Harry Potter, breeeeeeeeeeee! 

  Adica ce urasc eu cel mai mult pe lumea asta? Matematica si decupajul-craft-cusut-futu-i! E pai na, o sa declar sus si tare ca mi-a placut pentru ca doamna de la Primarie ne-a dat toate cele mura in gura cu indicatii scrise cu tot. Am cladit un dragon si-o bufnitza Potereasca si niste ochelari cu fi-mea care nah, era in al noualea cer pentru ca o vedea pe ma-sa PRIMA data in viata ei facand asa ceva. N-o vedea pentru prima data injurand printre dinti asa, dar ma rog... detalii! 

  Da, de la Primarie. La scoala, intr-o sala mare. Ni se da si ceai! Cu lapte, la cerere. Nu, nu platim nimic, aici Primaria e aia care face lucruri pentru noi oamenii astia care ne platim taxele acilea. Ceea ce sincer va doresc si voua.