marți, 15 aprilie 2014

Sa batem un covor!

  Vine Pastele. Blogul asta a inceput din niste nervi de-un Paste. Cam asa, o postare despre curatenia de Paste acum cinci ani. De doua saptamani imi bubuie parcarea. Da, am geamuri spre parcare. Unde diversi Gigei trimisi de diverse neveste bat covoare. In anul 2014.

  In era parchetului si a mochetei wall-to-wall lipita de podea, cetatenii romaniei bat tzoala in parcare. Pentru ca presupun ca n-au aspirator. Ca altfel nu-mi explic. De doua saptamani traiesc in dulce grai de ciomege. Vine omu' bate tzoala ca la fasole... praful se ridica si aterizeaza inapoi. Pe tzoala si pe masini si la mine in casa. O minune. Romanul face "curatenie" pascala. 

  Sa batem un covor. Si mai ales, sa mergem cu o masina. Undeva. Nu se stie unde, e un mister. Nu stiu unde se duc toti. La toate orele. Coada la semafor. Cooooaaaaaada de masini de colo colo. Tot orasul e o coada. Si-un covor! Sa-l ciomagim!

luni, 14 aprilie 2014

Placerea prieteniei

  E o placere speciala. Necesita oameni speciali. Si oricat ar fi de complicat sa-i gasesti, sa-i cultivi, sa-i ingrijesti, sa fii mereu acolo pentru ei... totul merita pentru ca in final ai oameni. Oamenii tai. Si poate una din cele mai mari placeri ale prieteniei din lume e sa-ti vezi oamenii cum fac alti oameni mai mici. Oameni mici care se joaca cu omul mic produs de tine. 

  Pentru mine sunt rare momentele astea. E foarte greu sa intrunesc toate conditiile astea. Adica sa fie si oamenii mei si oamenii Marei, si in acelasi loc in acelasi timp. Pentru ca oamenii mei traiesc in alte orase decat mine. Asta e, nu putem decide de cine ne indragostim si nici cat o sa dureze. Oamenii mei sunt care la Bucuresti care la Buftea, care pe la Mangalia-2Mai in functie de anotimp. Unii din ei sunt peste ocean, unii in SUA, altii in Canada, nu i-am vazut niciodata dar as putea paria ca daca ma intalnesc maine cu ei si cu copiii lor totul va fi armonie si veselie. Ca na... uneori asa e, se leaga lucrurile. Alteori oricat ai munci ca sa se lege ele se tot dezleaga si nimic nu mai are sens. 

  Ieri am fost in vizita la probabil-cea-mai-buna-prietena-a-mea. Pun probabil inainte pentru ca mi-e frica sa nu mi se sparga blidele alea de care vorbeam acum cateva zile. Mereu mi-e frica sa mai zic "asta e un prieten, il cunosc, stiu cine e si ce vrea"... pentru ca am zis si am patit. Am patit mult si am patit rau asa ca ieri ma uitam asa la noi toti si ma gandeam "aoleu oare o sa se termine?"... Da, sunt o pesimista. Sa-i zicem ca sunt un optimist cu experienta. Nevermind traumele mele, ieri am fost sa mancam un tort de mare exceptie pentru omul Marei. Omul mic al oamenilor mari, omuletzul care urmeaza sa faca doi ani.

  Doi ani... nu stiu cand au trecut, pe de alta parte nu stiu cand au trecut cei sapte ai Marei asa ca... doi par putini. Dar nu-s. Cand le vezi pe amandoua impreuna nu mai sunt deloc putini. Sunt acum doi omuleti, unul mai mare, unul mai mic, doi omuleti mititei care ieri o zi intreaga s-au distrat impreuna. Fara sa se certe, fara sa se supere, fara sa se loveasca (stiu eu de ce subliniez acest cuvant, am trait niste parcuri!), fara sa fie absolut nici o secunda de frustrare. Doar eu le frustram, cand incercam sa-i zic Marei sa o mai astepte si pe Sof cand alearga. Ca aia mica de doi ani e cat un dop iar capra asta fugeee ca disperataaaa :)))). Pentru ca sunt cinci ani diferenta intre ele. Cinci ani. Si cu toate astea s-au jucat ca si cand se cunosc de o viata. Se si cunosc de o viata :) 

  Adevarul e ca si eu cu mama ei m-am jucat ca si cand ne cunoastem de o viata din prima secunda in care ne-am intalnit. De atunci pana acum mi se pare o eternitate. De atunci pana acum ne-am povestit multe. Ne-am spus tot. Ne-am intors pe fata si pe dos una pe alta ne-am si contrazis dar ne-am iubit asa cum suntem. Asa si piticele ieri si mereu cand se vad. Mara a fost mereu capabila sa se adapteze si la copii mult mai mari ca ea si la copii mult mai mici ca ea. Ea n-are discriminari. O auzeam ieri cum incerca sa o invete pe mititica sa se dea pe trotineta, cu cat patos explica, cum o invata ea unde si cum sa puna picioarele... Ma faceam ca n-aud dar respiram fiecare clipa. Sa n-o uit! Cand iti vezi copilul invatand alt copil esti cu un pas aproape de a fi bunica! Jur! Am avut asa un flash despre Mara si copilul-ei-nepotul-meu. 

  Ziua de ieri s-a incheiat cu noi toti adormind prea tarziu nu din cauza ca am facut vreo "petrecere", nu din cauza ca am ajuns tarziu acasa ca la 8 juma' eram acasa. Ci din cauza ca am fost atat de fericiti incat n-am putut adormi de excitatie, de fericire, de momentul frumos si de oboseala zilei cu cel mai bun tort pe care l-am mancat in viata mea. Ze best! Ziua de ieri a fost asa:

                                                                         Doua, in sarpe
  

sâmbătă, 12 aprilie 2014

Ai inteles?


  Din ciclul "unii se nasc responsabili si au probleme existentiale extrem de adanci": 

 "Mami, sa nu uiti ca atunci cand ne intoarcem de la 2 Mai trebuie sa imi iei rechizite noi ca sa am pentru clasa intai! Caiete nooooi, ca sa am pe ce sa scriu! Ai inteles?"

  Am inteles, sa traiti! O sa imi mai aminteasca ea in urmatoarele cinci luni...

"-Mami tu ce vrei de ziua ta? 
- Nu stiu, poate tot o excursie undeva
- Pai da, dar unde? Si cat stam? Si unde mergem? Si tort nu vrei?
- Mama, mai e pana atunci o jumatate de an, o sa vedem noi...tort nu vreau
- Eu vreau sa vrei! Mie imi place! Macar niste briose, mami, in ce o sa pui lumanarea?
- Intr-o friptura?
- Nu merge, trebuie tort! Da? Da mami? Ai inteles?"

  Am inteles, sa traiti!

"-Cand vine tati inapoi mai mergem intr-o excursie? Ca e ziua lui!
- Stai mai mami ca de abea a plecat, mai sunt 6 saptamani pana atunci.
- Da, dar e ziua lui, sa mergem undeva sa-l sarbatorim!
- Vedem noi mami, poate mergem, nu stiu acum.
- E nu stii, lasa ca fac eu bagajul! Acum sunt mare, am 7 ani"

  Am inteles, sa traiti, daca ii zic da, se duce acu' si pune geanta la usa! Ei tre' sa ii zic ca plecam in ziua in care plecam altfel e pericol sa se duca sa doarma in gara!

"- Mami, da duminica la Ioana ce o sa mancam?
 - Pai ai stat vreodata nemancata la Ioana? O sa aiba mancare, mai mama...
 - Da, dar vreau sa stiu CE?
 - Nu stiu, face ea ceva...
 - Da' tort? Tort face? Da' sa fie unul sanatos!
 - Da, precis!
 - Ah, (rasufla usurata) atunci e bine!"

Pfff, sper ca n-o ia pe aia la bataie daca nu i-o conveni tortu' :)))))

  Cam asa cu Berbecuta de 7 ani. Zici ca e o batranica plina de opinii si plina de mari responsabilitati care apasa indubitabil pe umerii ei mici. E foarte haioasa dar nu pot sa rad prea tare de fata cu ea pentru ca se supara. Pentru ea sunt probleme serioase astea...Ca pentru noi toti dealtfel :)))))




vineri, 11 aprilie 2014

Despre nudism

  Da, stiu, lumea e oripilata de nudisti. Lumea romaneasca mai precis, altii n-au asa traume mari in legatura cu oamenii despuiati care aleg sa stea pe plaja in natura in costumul in care s-au nascut. Ma rog, minus niste par ca toata lumea se ocupa de Padurea Letea in ziua de azi. 

  Crescand intr-o familie de cum sa le zic...cum le zice la oamenii care nu discuta despre partile corpului, sex si fiziologie? Nu stiu cum ii zice corect. Nu mi s-a explicat nimic mai mult decat ca "e rusine" cand eram mica. Eu am avut noroc ca am trait cu doua femei, mama si bunica, asa ca am vazut mereu trup de femeie goala. Mi se pare ireal sa-mi spuna cineva adult ca nu si-a vazut niciodata parintii goi. Doamne-fereste! Maiculita! Deci cata rusine sa bagi in copilul ala? Mi-a fost mila de el, e vorba de sotul meu... cand mi-a spus asta. Apoi l-am dus la nudisti. Era suficient de adult incat sa-si infraneze "rusinea" implementata de parinti. Si si-a dat omu' chilotii jos si a constatat cu stupoare ca nu se uita nimeni la el. Poate doar io! Ca-l iubesc si-mi place funduletzu' lui gogonat de mor! In rest...liniste si pace, maica!

  Asta ii spusesem eu din experienta mea, imi infranasem "rusinea" bagata de familie in mine cu cativa ani inainte. Mi-a fost foarte greu. Extrem de greu. Greu sa intelegi ca nu esti buricul pamantului. Ca la nudisti pe plaja nu se uita nimeni la tine. Decat daca cumva esti in cautare de partener, te uiti in jur, in ochii lor. Dar atunci e egal cu ce se intampla in orice bar, birou sau alta asociere de oameni singuri. Nu-i din cauza ca esti in curu' gol. E din cauza ca-ti cauti om de bagat in pat. In rest, daca n-ai nici o treaba, nu se uita nimeni la tine. Nudistii sunt imuni la nuditate!

  Cand ni s-a nascut copilul am invatat-o cu imaginea trupurilor noastre goale de mica. Ne-am purtat normal pe langa ea. Nu i-am zis niciodata ca e "rusine" sa fie in fundul gol sau daca pe strada i se vede ceva de pe dedesubt gen chilotii. N-am dus-o goala la plaja din motive de igiena. Fetitele care scurma in nisip fac infectii urinare urate Stiu si caz de copila cu infectie vaginala de la nisipul de pe plaja, pentru ca un copil nu sta calm pe cearceaf, ei se tavalesc in nisip. In plus exista multi pedofili pe plaja, pe unii am ajuns sa-i cunosc in ultimii ani. Nu vreau sa le dau material de lucru. I-am explicat de mica cum e cu plaja de "chilotzari" si plaja de nudisti. N-a avut nimic de comentat. Ma uitam la ea de sutele de ori cand am dus-o pe plaja de nudisti cum n-a avut nici un fel de reactie. Nu s-a holbat nicaieri. Ea stia de acasa toate obiectele din dotarea oamenilor. N-avea nici o uimire. Nici cand m-a vazut ca ma despoi toata nu s-a mirat, i-am zis ca acolo e plaja de oameni dezbracati, unde putem sa ne bucuram de mare si natura in voie. 

  Pentru ca nimic, dar nimic pe lumea asta nu e asa placut ca o baie in mare cand esti nud. E o stare naturala, e o curatenie, iti simti pielea eliberata de plasticul ala monstruos si te bucuri de asta. E frumos si e simplu. Si nu, nu e "rusine", nu e nici o problema. Corpurile sunt corpuri. Sunt toate la fel. Nu e nici o uimire. Nu e nici o "desfranare". Nu se duce nimeni la nudisti ca sa se excite. Doar satenii care trec pe sus pe drum se mai opresc sa se holbeze la doamne si atunci barbatii nudisti arunca cu cataroaie dupa ei :)))) Ca na, sunt niste gentelmeni chiar daca sunt in putza goala!

  

In asteptarea verii

  Imi place racoarea. Imi place vremea asta care "tine cu mine" cum zic eu. E frigut, e racoare cand deschid geamurile (si le am mare parte din zi deschise). Nu-i inteleg pe cei care se vaita acum de frig si la vara de cald. Eu zic ca tre' sa te hotarasti nene! Adica ori laie ori balaie. Ori iti place la cald ori nu. Mie nu. Vara imi place dintr-un singur motiv: marea. In care inot. Cand am stat acum 2 ore in pisicinele calde de la Rasnov ma gandeam ca as putea trai o viata acolo, nu mi-ar mai trebui vara niciodata. Daca as putea sa merg zilnic sa stau o ora in piscina as fi perfect fericita.

  Dar vara e cu 2 Maiul. Cu locurile copilariei iar acum mai nou, cu noua casuta pe care o tot facem frumoasa pentru inchiriat camere. Cu clientii care ne-au devenit prieteni intre timp. Cu treaba multa de acolo de peste vara. E frumos sa faci oameni fericiti. Sa le faci vacantele frumoase si sa le vezi copiii cum se bucura de fiecare pom si buruiana din gradina. 

  Zilele trecute m-a cautat un domn care vroia sa inchirieze o casuta mica pentru trei luni pentru el, sotia si copilul lor de 3 ani. Mi s-a parut extraordinar ca mai exista asa oameni. Care sa se relocheze peste vara la mare de dragul marii si al aerului. Si evident de dragul copilului care la mare e fericit. Probabil au ceva job care merge de la distanta. Dar multi oameni au asa ceva si totusi le e "greu" sa faca o relocare din asta pentru 3 luni. Mi s-a parut excelent ca inca mai exista oameni care ar face asta pentru placerea marii si pentru copilul lor. 

  Deci asteptam vara. Si relocarea. Si Mara trepideaza si isi face planuri despre cat de mult o sa inoate ea si cum o sa reuseasca si fara aripioare, si cum o sa...si cum o sa....:)))) Ca broasca. Cam asa:

"mama ce-am obosit, da' nu ma laaas!"