marți, 24 martie 2015

Medelinu'

  Il cheama Madalin si e agentul Fan Curier de pe zona in care traim noi. Prima data l-am retinut cand mi-a parcat la usa pe cand eram gravida cu Mara. Tin minte cum mi-a sunat in mod perfid la usa la ora 9 dimineata cand eu ma straduiam sa nu borasc. Cu capul adanc infundat in toaleta am auzit soneria si-am injurat.

  Mi-am tras matzele inapoi pe nas si m-am dus la usa pregatita sa-l ucid pe ala care indrazneste. La usa, Madalin, un nene inalt, cu o sapca-n cap... ca e de la Fan si imi aduce nu stiu ce colet. Dracu' m-a pus sa comand de pe internet si-mi suna astia la usa in miez de noapte?! Deh, asa e cand esti gravida, neuronul nu mai doarme si e mereu noapte!

  Am stat in casa asta pana cand Mara a facut 2 ani. Si primeam colete ca la balamuc. Magazinele online abia aparusera da' io eram calare pe ele toate! Madalinu' saracu' facea ture ca disperatul. Dupa 2 ani ne-am mutat cu chirie fix 7 blocuri mai incolo. Si ma pomenesc intr-o zi ca ma suna "Medelinu" (evident ca Marius i-a zis asa si ca pana in sfanta zi de azi la noi in casa Fan Curier se cheama "Medelinu") si imi zice "auziti, nu va suparati, io am un colet care cre' ca e pentru dumneavoastra da' e pe o adresa gresita!" Nu era, era adresa noua si cum el e om cu pasiune catre ceea ce face, imi stia si numele si adresa si numarul de telefon. 

  Asa ca s-a mutat dupa noi pe Zimbrului pentru alti doi ani. Cand am terminat chiria acolo si statul roman ne-a bagat in falimentul vietii, am revenit la mama. L-am sunat pe Madalin si i-am zis "frate, vezi ca io iar ma mut dincolo, sa nu te mai crucesti la colete". A ras omu' sa lesine. 

  Au trecut vreo 9 ani de cand Madalin imi aduce si imi ia colete. Nu stiu cum il cheama de familie, stiu doar ca are un baietel un pic mai mare ca Mara. Si ii stiu numarul de la masina Fan. A ajuns intre timp "sef de zona" sau ceva. E la fel de alergat, de ocupat si de vitezoman ca intotdeauna. Nu asteapta bacsis niciodata, nu e nepoliticos niciodata si de ceva ani ne spunem pe nume. Si ieri ma gandeam ca Medelinu' m-a vazut si verde la fata de voma, si gravida pana-n pod, si cu copil mic atarnat de mine, si in camasa de noapte, si ciufulita si suparata si vesela. Si cand copilul meu mic dormea aveam intelegere cu el sa imi dea bip ca cobor eu dupa colete, ca sa nu sune sa trezeasca bebelusa. Si el zambea.

  E asa ca o parte din familie. E "postasul" din vremuri de mult apuse. E ideea de comunitate care in Romania nu prea mai exista. E Medelinu' nostru. Tocmai ce a plecat de la mine cu un colet. Si iar am uitat sa-l intreb cum il cheama de familie. Ca nu cred ca-l cheama Fancurier! 

vineri, 20 martie 2015

Diverse amestecate

  Despre nimic. Eclipsa asta mi-a luat ultima farama de concentrare din creier. Sau poate nu eclipsa. Poate luna. Poate echinoctiul. Glumesc. Poate nimeni. Sunt obosita si amestecata. As dormi intr-o astenie totala. In continuu. 

  E drept ca nu mai beau cafea de ceva vreme. Am decis sa renunt. Motivele sunt multe dar incep cu "e inutila". Nici nu-mi place iar mirosul de cafea ma face sa vomit. Nu imi placea nici inainte insa dupa sarcina in care imi provoca o voma sinistra... cumva cred ca beau cafea fix degeaba. Ca nu-mi place. Am trecut pe ceai sau apa la prima ora. 

  Astenie de primavara am avut dintotdeauna. Desi suplimentez cu vitamine si minerale, sfarsitul iernii ma gaseste sfarsita. Iar acum iarna asta a fost cam lunga pana si pentru mine. Si am multe de gandit iar creierul e in vacanta. Ne mutam. Ce luam cu noi? Ce nu luam cu noi? Ne-am cumparat o masina, el o sa aiba nevoie acolo de o masina ca sa ajunga la job. Ma rog, e un frigider cu patru roti pe numele sau Tico. Ce sa bag eu in Tico? Noroc ca nu-s genul care sa iubeasca plapumile alea mari si vechi ca altfel trebuia sa tai plapuma si sa iau doar jumate! 

  In principiu nu trebuie sa iau nimic. Tot ce imi trebuie voi gasi acolo. In practica e foarte greu sa arunci o viata intreaga ca sa incepi alta viata. Sa o vinzi e si mai greu pentru ca nu cred ca vrea nimeni sa cumpere ce am eu. Nu vreau nici sa dispara tot de aici, eu vreau sa am doua case de acum incolo. Pentru ca suntem aproape si pentru ca mai avem treaba si pe aici. Stiu, e mult ce vreau eu, mai ales cand nu depinde doar de mine asta. 

  Imi fac liste in cap si visez noaptea cele mai ciudate chestii. Creierul incearca sa faca loc noii situatii. Se adapteaza. Azi dimineata am visat ca Marse fura o masina. Nu era o masina oarecare si nu era de la un strain, situatia in trecut fusese atat de complexa si de frustranta iar el e atat de pasionat de masini si de disperat sa-si aduca noul Tico la rang de "masina" incat creierul meu a pus toate astea-n blender si-a tras concluzia :)))))

  Dupa ultimele ture de lectii cu Mara nu imi mai e asa frica de emigrare. Ieri a inceput sa planga de oboseala si frustrare. Era ora 3 si ea era de la 8 pe scaun ba la scoala ba acasa. Scriind. A scris ieri un roman. Si a inceput sa planga. Si am inceput si eu sa plang. Pentru ca are 8 ani si se chinuie. Se chinuie ca un sclav in lanturi. Doar ca primeste de mancare in timp ce se chinuie. Plangea cu o jale care m-a facut sa pun semn de carte in cartea vietii. N-o sa uit ziua de ieri niciodata. 

  Multe si amestecate. In mare sunt foarte, foarte fericita. Simt ca avem o oportunitate fantastica si cumva simt ca o sa fie totul foarte bine. Ea tzopaie prin casa si repeta cuvinte aleatoare in engleza. Si-mi spune ca abia asteapta sa fie acolo. I-am aratat niste poze cu parcuri si s-a lamurit. 

  Data plecarii lui Marius s-a amanat pana dupa ziua ei de nastere asa ca am avut noroc mare cu treaba asta. Alte sarbatori nu prea conteaza pentru noi cum conteaza ziua ei. El a pierdut-o in 8 ani o singura data din cauza ca a plecat sa faca o favoare cuiva care nu merita asta. Si atunci ne-a fost cumplit. Asadar ne pregatim de ziua ei cu balamuc. Sper sa ne ajute si vremea. Precis o sa vina si primavara aia. Vine pentru Mara. Si in anul in care s-a nascut era frig si urat cand m-am dus sa nasc si primavara cu pomi infloriti cand am plecat cu ea in brate de acolo. 

  Hai cu primavara! Va fi primavara vietii noastre!

miercuri, 18 martie 2015

Specialiști de clasa întâi

  M-am impiedicat azi de niste medici si profesori. Glumesc, daca erau cu adevarat medici si profesori ar fi tacut din gura.

  Bre, eu nu incetez sa ma mir despre lucruri d-astea. Adica cum ar fi asta:

 
Tema de azi de la clasa intai

  Si apoi vine niste lume si-mi zice "oh dar e ok, e SIMPLU, eu sunt invatator". Bai, dupa ce am stat 3 minute am putut si eu sa o fac. Dar copilul meu de clasa intai... Cu el ce facem? 

  Pai va spun eu, azi copila mea a facut cam UN SFERT din tema la matematica aceste calcule, doar pentru ca m-am prins prea tarziu ca sa fotografiez:


  Da, ma, stiu! Sunteti multi care ati facut la clasa intai mult mai mult decat asta. Care ati iubit si lins scoala si v-ati tavalit in ea si ea, scoala, niciodata nu v-a dat prea mult ci prea putin de facut!  Si vai, ce bine e ca elevii primesc in clasa intai sa le iasa pe nas sau ceva...

  Eu una zic asa: am facut clasa intai acum 30 de ani. Nu, nu am facut asta. Am invatat cu totii matematica cat ne-a trebuit. Unii am ajuns ingineri, altii medici, altii pierde-vara ca mine gen umanisti. Fiecare dintre noi a invatat sa scrie, sa citeasca si sa adune si scada in ciclul primar. In manualul de romana al Marei scrie ca "Gigel serveste masa" cand de fapt el mananca. Deci producem o generatie de analfabeti si de chelneri eventual.

  De ce plec din Romania? Pai din cauza asta! Cand am zis prima data acum 5 ani cuiva ca vreau sa plec mi s-a spus "pai eu de aia muncesc aici ca sa AM"...Ca si cand noi n-am fi muncit! Pai o sa ai! O sa ai! O sa ai un sistem de invatamant care ASTA iti ofera. La scoala particulara sunt obligati la programa de STAT. Deci asta e programa, oameni buni! :)))) 

  Eu va doresc succes tuturor! Cu mici, cu mari, cu ce vreti voi. Cu medici care se anunta arogant drept "eu sunt medic, deci nu pot sa ma contrazic cu tine decat daca si tu esti medic" (azi mi s-a intamplat!)... Eu va doresc tuturor sa razbiti in acest sistem. Cu aceste "valori" si cu acesti "specialisti"... Noi nu mai putem. Noi ne cerem afara de cand ne-am prins ca e porcarie mare. 

  Ecuatii usoare va doresc! Si va doresc sa va iubiti copiii cat sa ii scoateti din mizeria asta. 

duminică, 15 martie 2015

Placebo sau homeopatia

  Daca iti zice cineva ca te faci bine cu ceva si crezi suficient de mult asta, o sa se intample. Vine cica din latina si inseamna "I shall please"... Adica o sa iti fac pe plac! Adica daca tu iei pastila de zahar de la Boiron o sa te simti mai bine. 

  Am luat multe la viata mea de la ei. Multe, multe, de la Oscillo la Stodal, de la Sedatif PC si Homeoplasmine (o vaselina simpla farmaceutica cu o urma de galbenele in ea) la ceva cica anti Zona Zoster. Singurul in care am crezut sincer, din cauza ca ma durea foarte rau a fost ala pentru Zona Zoster. Am mai crezut la vremea aia si in Aciclovir. Am senzatia clara in ziua de azi ca nici unul dintre ele nu mi-a ajutat. Si mai am senzatia clara ca Aciclovir-ul m-a intoxicat atat de rau incat mi-a cazut atunci jumatate din parul din cap! 

  Nu, nu cred in medicamente homeopate. Cred cu tarie in efectul Placebo. E un efect demonstrat pe oameni care aveau chiar si cancer. Poti tu sa le spui ca au baut apa rece sau laptisor de matca, ei sunt ferrrrrm convinsi ca aia i-a ajutat pe ei! Si asta e bine. Inseamna ca s-au vindecat doar pentru ca au crezut ca pastiluta cu zahar ii va vindeca!

  La polul opus exista Nocebo. Placebo cu minus cum ar veni. Adica taria de a crede ca pastiluta cu zahar iti face RAU. Si atunci ea iti face rau. Pentru ca totul vine din cap. Se cheama "motive psihogene". Si de fapt sunt legate de asteptarile tale. Ce astepti tu sa ti se intample? Studiile arata ca asteptarile astea pot dobori analgezicele sau anestezicele. Adica daca crezi sincer ca nimeni nu te poate ajuta, s-ar putea sa nu-ti prinda anestezia! Nasol moment!

  Nu, eu nu cred ca Homeopatia e nasoala pentru ca mie imi place efectul Placebo! Nu cred nici ca Alopatia e viata si mantuirea ca asa nu cred eu in chestii pe care mi le dicteaza altii. Eu am ajuns la momentul moderatiei. Eu cred sincer ca sutele de mame care isi trateaza copiii cu succes cu homeopate sunt ok si ca au ceva rezultate, indiferent cum le-au obtinut. Asa cum mai cred ca un antibiotic executat la vremea lui face totul. Nu cred in cei care o apuca doar pe una din cai si se tin cu dintii de ea ca turistu' de chilotzi cand vine valu' mare. 

  Moderatie, people, moderatie! Ca prea mi s-a umplut wall-ul de "mvai, homeopatia e ineficienta!"... Dude, exista Efectul Placebo! Si cu totii am fi mai fericiti daca am putea beneficia de el! Io una nu poci da' aia care pot... sunt sigur mai fericiti ca mine! 

miercuri, 11 martie 2015

Si iata, se intampla

  Patru ani. Atatia au trecut de cand am decis sa plecam din tara asta pe care n-o consideram deloc "a noastra" si in care nu ne mai simtim de multa vreme "acasa". Cam de cand Mara ne-a zambit prima data. Cam de cand am intrat cu ea in primul spital de pediatrie cu inima cat un purice ca-mi moare copilul si am realizat ca e foarte posibil sa se intample asta intr-un asemenea spital datorita unora care nu se pot numi nici oameni nici medici. Cam de cand a mers la gradinita si-am aflat ca i se conditioneaza alimentatia cu rugaciune. Nu zici rugaciunea, nu ai voie sa mananci! 

  In ultimii 4 ani am luptat. Uneori ca prostii, alteori stupid ca pestii pe uscat, in unele cazuri in mod eficient. Am luptat ca sa putem pleca. Sa ne ridicam dintr-o saracie sinistra, sa ne rupem in doua, sa stam 1 an si jumatate aproape despartiti... Am strans din dinti si-am mers mai departe cu ideea ca in fata noastra, mai devreme sau mai tarziu, o sa apara posibilitatea. Ne-am organizat, am studiat, ne-am gandit si ras-gandit, am asteptat... 

  Si acum se intampla. Am reusit. La finalul lunii el o sa plece catre Anglia unde are un nou job. Si dupa ce se termina anul scolar... si maimutzele dupa el! Ca pana in toamna Mara sa fie un pic adaptata la noua tara si noua limba si sa vedem cum facem cu scoala. 

  Mie mi s-a cam oprit creierul de ceva vreme. Cred ca incearca sa faca multe, multe liste si sa planifice insa cum deocamdata nu prea are destule informatii... a dat eroare. Ma simt de parca visez intr-una, tot astept sa ma trezesc si sa nu fie adevarat. Mi-e teama sa nu ma trezesc. Mai stau asa un pic blocata si apoi ma apuc de bagaje! 

Datorita ei!