duminică, 31 decembrie 2023

2023 la final

   Un an...stupid, mi-am zis de multe ori. Sau nu stiu, intors pe dos. Intai ma gandeam ca a fost totul foarte rau pana cand am vazut toate pozele facute anul asta si am realizat ca doar ultimele aproape 5 luni de lucrat la spital m-au ucis si nu mai vad nimic bine in urma, sunt efectiv traumatizata complet de ce mi s-a intamplat in astea 5 luni. Asta e, uneori luam si decizii proaste, cu asta ma scol in minte, cu asta ma culc in minte in fiecare zi, ca sa nu o iau total razna. 

  Apoi am vazut pozele si m-am gandit cat de multe lucruri frumoase am facut anul asta. Excursia la Venetia, desi n-a iesit cum credeam, a iesit de o mie de ori mai bine, cu tot stresul. Excursia in Portugalia, desi cu jegosul ala si cearta cu Airbnb, a fost frumoasa pana la urma. Doar ca eu am avut asa o jumate de an de stres de cand am intrat in frumosul NHS si m-am trezit ca trebuie sa lucrez pe o platforma albastra stil ms-dos, fara mouse si pe baza de coduri, am crezut ca mor. Si inca mai cred, este ireal ce e acolo. 

  E, nu am am murit. Doar m-am umplut din nou de psoriazis din crestet pana in talpi la propriu. Mi-a cazut tot parul de stres, chestie care nu mi s-a intamplat niciodata in viata asta. Am plans si am urlat si aia e... am acceptat faptul ca am facut o greseala enorma. Cu care va trebui sa traiesc o perioada, pana voi gasi altceva. Mna, in viata asta mai gresesti. Instinctul meu a fost sa nu accept jobul asta full time cand eu ma dusesem pentru unul part time in alt loc al departamentului. Dar deh...asta patesti cand nu iti asculti instinctul. 

  Eh, asta e. Una peste alta, in anul care a trecut am reusit sa imi repar analizele si sa intorc din drum diabetul care ma paste, tocmai am facut analize si au fost ok. Yayyyy! Am reparat si anemia, nu mai am palpitatii, sunt ca un fel de om cum ar veni :) 

  Cea mai mare bucurie a mea este ca anul asta a fost unul foarte, foarte bun pentru Mara. A muncit mult, a luat GCSE cu rezultate bune, a intrat la colegiu la cursurile pe care si le dorea, a cunoscut un baiat extraordinar de bun si destept, s-a indragostit, a mers singura la Londra cu trenul sa il vada si s-a descurcat pe acolo, m-a ajutat prin casa mereu, a muncit cat se poate de mult pentru cursurile pe care le face acum. Este o minune de femeie in devenire iar asta ma face sa lesin de fericire in fiecare zi, oricat de greu mi-ar fi mie. 

  Jobul asta stupid o sa treaca. Restul de chestii vor ramane. 

  Va multumesc din suflet tuturor celor care inca sunteti pe aici atat de multi ani mai tarziu, va pupam si va imbratisam!

             Cu drag, 

                       Albuletzii

  

miercuri, 2 august 2023

Aventuri. Aici si in Portugalia. Cearta cu Airbnb.

  Postare 2 in 1 pe ultima suta de metri de timp liber. Ultimele zile de vacanta din aceasta vara mi se intampla saptamana asta. De luni incep noul job, la spitalul de langa casa. In primavara asta am decis ca jobul la colegiu a devenit o mizerie de nedescris, conducerea s-a schimbat, restructurarea s-a restructurat si pulile s-au intamplat. Nimic nu merge mai bine, totul mai prost. Ore mai multe nu vroiau sa imi dea, desi nevoie ar fi fost. Asa ca m-am pus pe aplicat serios.

  Cu sufletul indoit. Ca si de la EMAS am vrut sa scap si am scapat de dracu si am dat de taxu, sau ma rog, de verisorul de-al doilea. Nu intotdeauna nimeresti la mai bine. Colegiul a fost, insa, o mare oportunitate. Odata ajuns aici la munca de birou, inseamna ca ai razbit si ca te vor mai angaja si altii in munca de birou. Ceea ce este mare lucru. Va zice una care a alergat cu sapte autobuze pe zi la 10 scoli pe saptamana in epoca EMAS. Sa mergi intr-un singur loc unde sa ai si un scaun, e un scop in viata asta :)))

  Colegiul m-a ajutat sa inteleg mai bine sistemul de invatamant dar, ca orice job din sistemul de invatamant, se petrecea term time only, adica esti platit foarte putin intr-un an. Si eram si part time. 5 ore pe zi, term time only inseamna extrem de putini bani pe suficient de multa munca si raspundere, ca la astia scolile nu sunt ale nimanui, aici vine statul si te cauta cu audit de te ia mama dracu daca nu ai semnat tot ce trebuia si nu ai pus toate liniutele la toate t-urile si toate punctele deasupra tuturor i-urilor. 

  Am inceput sa aplic si am mers la cateva interviuri. Unul la un estate istoric de pe aici (jobul ala ar fi fost genial daca era nitel mai aproape de casa mea sau avea barem un autobuz) unde n-am luat. Apoi la o scoala secundara unde m-am dus pentru unul si ei vroiau sa imi ofere altul, care nu merita nici ca bani nici ca efort (presupunea sa ii alergi pe elevi si pe parinti cu absente si comportament deci nooooo way) si al treilea, despre care nu prea stiam ce sa cred, la spitalul de vizavi. Cel mai mare din oras, e ca un oras in sine. M-am dus pentru un job part time si nu mi l-au dat pe ala in schimb mi-au oferit unul full time, cu bani mai buni. Uite asa. Mi l-au dat mie, fara sa mai tina interviuri. 

  Inca nu imi vine sa cred. Doamnele de la interviu era minunate, ca de obicei, iar una din ele va fi sefa mea. O tipa tanara, super desteapta, care se pare ca e impresionabila la imigranti proaspat dati jos de prin avioane :)))) Glumesc, spitalul este un loc unde gasesti cea mai mare diversitate posibila pentru ca mare parte din staff este din alte tari. Nu mi-a venit sa cred. Inca nu imi vine, sunt in soc. Este foarte greu sa intri in NHS venind din alta parte. Credeam ca e chiar imposibil pentru ca in astia 8 ani eu am tot aplicat ba la spital ba la diverse cabinete medicale. Insa cei 4 ani de experienta de admin de la colegiu, au contat si au contat mult. 

  Imediat dupa ce mi-au confirmat, mi-am dat demisia si am tulit-o chiar in ziua aia, pentru ca era ultima zi din semestru. A fost atat de brusc incat colegii au fost nitel socati, desi multi stiau ca imi caut de lucru. Am mers la sediul central sa imi iau la revedere de la oamenii cu care chiar am lucrat intens in astia 4 ani si am fost nitel stanjenita cand i-am auzit cum ma lauda si ce tare le voi lipsi. Pentru ca, desi eu m-am straduit si dat peste cap si facut mult mai multe decat jobul meu, nu stii cat de bun esti pana nu pleci si vezi cum lumea se agita ca pleci. 

  De a doua zi incolo a inceput aventura angajarii propriu zise la spital. Mamaaaa care m-ai facut, cred ca sa te angajezi la NASA e nitel mai simplu. Au inceput cu un mail cu 10 atasamente. Nu glumesc. Zece. 7 erau formulare pe care trebuia sa le completez. Au continuat cu un mail despre o platforma pe care sa ma bag sa efectuez niscaiva traininguri online. Numa' vreo 12 la numar, dincolo de cele uzuale cu safeguarding si chestia cu incendiile si alte d-astea... unul despre cum diagnosticam dementa, de cate feluri e ea si ce simptome are fiecare soi (!!!) altul despre autism si care sunt toate tehnicile prin care sa reusesti sa comunici eficient si sa nu stresezi o persoana cu autism. Eu mergand acolo nu ca medic sau asistenta ci ca clerical officer, adicatelea stat la clinica cu pricina, facut hartii si intampinat pacientii! 

  Clinica cu pricina, ia ghiciti voi care e? Evident, Fracture Clinic, aia pe care am vizitat-o in detaliu cu Mara timp de 9 luni pe cand isi rupea si opera mana de doua ori. Dap! Le coincidence cum ar zice francezu. :)))) Fiecare departament, in cazul asta Musculo-skeletal, are diferite clinici in spital. La MSK sunt Ortopedie, Fracturi, Fizioterapie. Norocul vietii e ca e la parter, destul de aproape de intrare, deoarece frumosul Queen Alexandra Hospital e cam cat 2 Maiul doar ca pe mai multe etaje. Ca sa ajungi unde trebuie ai zone de lifturi si tre sa il iei pe ala corectu', ca altu' nu te duce in acelasi loc/etaj. Mergand la diversi medici acolo, uneori am avut impresia ca lifturile alea merg cateodata in lateral, nu neaparat in sus :))))  E ceva de trebuie sa mergi cu harta in mana prin el :)))) Este construit in intregime pe un deal, asa ca in unele locuri intri de afara la etajul trei :D 

   Asta despre aventurile locale. Aventurile externe s-au petrecut in Portugalia unde am ajuns prin bunavointa WizzAir care ne-a futut steagul in aprilie, daca mai tineti minte. E, am luat creditul vietii si am organizat chestiune pentru Portugalia. Chestiunea am organizat-o cam prea din scurt, pentru ca prin locuri din astea, ca sa gasesti ieftin si frumos, trebuie cautat cu un an inainte. Am gasit eu o cazare apoi mama m-a deturnat ca a vrut si ea sa vina, asa ca am cautat una mai mare. Zis si facut. Vai dar ce pret bun am gasit eu, nu chiar in sudul Portugaliei, noi aterizand la Faro, ci nitel mai la dreapta la fratii spanioli, peste pod. Vai dar ce pret bun? Cand m-oti mai auzi ca zic asta, sa imi dati doua perechi de palme...

  Wizz ne-a zburat cu doar doua ore intarziere, una a recuperat-o pe parcurs, ma rog, de bine de rau am ajuns la cazare la un 11 seara. In Spania, pe 18 iulie, fusesera nu stiu cate cincizeci de grade sau ceva, la 11 seara nu puteai respira afara. Dam de chestiune, avea Antonio lock box, iau cheia, ma bag. Vaiiii! Deci ce era acoloooooo... omul zisese ca are aer conditionat. Avea. O unitate minuscula pe un soi de...hol. Ceva. 3 doarmitoare. Unul fara nici un geam. As in deloc. Aerul cu pricina facea racoare fix langa el si atat. In casa, peste 30 de grade ca popa. Geamurile erau cele de la 1800 cred, oricum nu puteai sa le deschizi, dar obloanele, alea care ar fi trebuit sa tina caldura afara, erau de pus pe foc, efectiv. 

  Un jegu' dracu' de baie, cu o cada cu rugina, cu bateria care sarea din faianta, deci era o gaura mare pe langa, cand o atingeai dadea sa iti sara pe picioare. Apa calda, de la un soi de instant, era doar oparita sau doar rece. In baie, dopurile la cada si chiuveta erau puse. Cand le-am scos am inteles de ce, mirosea a hoit. Venea canalizarea. Si dupa ce le-am scos, aia a fost, casa s-a umplut. 3 dormitoare, doua sufragerii mici si bucataria. S-au umplut. Partial. Cealalta treaba era din bucatarie, unde, sub chiuveta era mucegaiul istoric. Cand am deschis un dulap era sa cad. Bon, deci acu juma de casa putea a mucegai, jumate a canal, totul intr-o temperatura demna de Belzebut ala! 

  M-a pocnit plansul. Mara a gasit par in pat, m-a luat capu! Paturile aveau O PERNA. Deci paturi duble, da? Aveau O PERNA LUNGAAAA! Eu nu am mai vazut asa ceva de cand sunt. Idiotii au cumparat perne din alea lungi care se pun de obicei ca sa stai mai ridicat in pat si le-au pus pe post de o perna. Adica tu si cu colegu' dormiti pe sarpele ala lungu'! Daca, ca orice om normal la cap, ajustezi perna, despre care crezi ca e A TA, noaptea, il dai pe colegu' cu dintii de noptiera de nu se vede, ma gandesc... :))))) 

  Bai, deci m-a incercat mult episodul asta. Pentru ca am dat in disperare, gasisem cu greu cazarea asta la bani oarecum normali, cu o luna si ceva inainte. D-apoi acum, peste noapte, unde gasesc eu alta. S-a apucat mama sa caute, saraca, eu m-am oparit cu un dus si zic ok, acum ce cacat facem? Ma bag la AirBnb cu care noi calatorim de fix 10 ani fara nici un fel de aventura. Si ei ziceau acolo ca daca e ceva aiurea sa ii cauti pe ei. Aici incepe o mare aventura birocratica, de unde intelegem cat de jnapani pot fi cate unii. In cazul asta si gazda, si Airbnb. Daca eu anulam atunci, imediat, la ora 11, cazarea, conform politicii pe care o stabilise Antonio, primeam inapoi banii minus o noapte de cazare, minus taxele Airbnb, care erau considerabile, aproape 200 de lire la o cazare de 950. E, cand te uiti pe site, ei zic ca daca nu e ok, sa ii cauti pe ei. 

  Zis si facut. Intai am gasit alta cazare, ca doar nu anulam sa ma trezesc ca dorm in Fiatu Panda inchiriat, unde nici in cur nu aveai loc :)))) Karma aia buna m-a lovit cu o cazare care nu era la pret de diamante, in Portugalia, unde de fapt aveam noi treaba. De data asta pe Booking ca pe Air nu mai era nimic la pret cat de cat normal. Am bucuit-o repede cu frica vietii pentru ca asta chiar nu mai era refundabila de nici un fel. Pfoaiii de mine, si acu, gen pe la un 2 noaptea, hai sa contactam Air. Si m-au intrebat cum vreau, am zis ca pe chatu vietii, sa nu stau la telefoane. Ba, si bine am facut, ca daca o porneam pe telefoane cred ca nu mai terminam nici azi.

  Scriu acolo ce si cum, si le dau si pozele cu pricina, ca am facut destule. Si imi raspunde una cum ca da, aoleu, desigur. Mamica, si in da aoleu desigur am tinut-o vajnic PATRU ZILE. Ca astia raspundeau dupa ora Americii pulii de unde e compania Airului vietii. Si de cate ori raspundeau, era un alt agarici care zicea altceva si care pana la urma a zis unu ca sa anulez eu calatoria acu, si imi dau ei inapoi 260 de lire! Conform politicii de anulare a lu' Antonio-vedea-te-as-mort! Care Antonio a tinut sa imi scrie sa ma ia la perpules ca de ce nu i-am zis lui si ca ce, nu e cald si ca daca e cald eu ce caut in Spania in iulie cand e cald? Si ca casa nu miroase a nimica, ca e casa lor si ce o iubesc ei. Si ca la banii aiaaaa, ce asteptari aveai, cucoana? Maaaaa! Sa mori in ea, Antonio! Sa ti se inmoaie lumanarea, papusel!

   Eeeee, de abea atunci mi-a sarit nitel capacu' de la mustarul ala englezesc, care e iute rau al dracu'! Zic coitzule de la Air, NU, nu anulez eu nimic acum sa imi dati voi 2 lei, voi aveti in acea "asigurare Air Cover" propozitia "daca locatia nu e ca descrierea..." deci muixul e la voi, nu la mine! Ba si raspunde altu' care face si greseala majora sa imi zica "Hello Deena!" Io raspund bine la multe pe lumea asta, da' la alt nume, deloc. Zic vezi ca imi zici pe alt nume si asta nu te ajuta deloc in acest moment, eu zic sa ma sune un supervizor de-al tau ACUM. Like right now! Mai trec niste minute si imi scrie supervizorul ca aoleu, aoleu, ne pare rau, aoleu. Zic hai cu aoleul ala, eu vreau sa te aud la telefon si sa rezolv asta ca deja mi s-au dus 4 zile din cele 9 de vacanta cu traumele astea. 

  Zice, te sun io maine, maine te sun ca acu ies din tura. Auuuu! Bine, la ce ora? Te sun maine dupa ora 10 am EST, sa ajung si eu la birou si sa aranjez niste lucruri. Wtfff! Va dati seama ca a trebuit sa dau pe Google sa aflu care ora a Americii e aia si cum se traduce ea in ora Portugaliei (care, apropo, e aceeasi cu ora UK, eeeextrem de dubios, astia nu sunt ca Franta, Spania, Italia. Nope, astia au zis nu, s-a tras linia pe la ei prin curte sau ceva). Mbon, ma gandeam, sincer ca nu ma suna nici dracu' a doua zi. Dar a sunat! Nu dracu' ci supervizorul Klentz. Care, in cel mai pur stil american zicea Alexandra din doua in doua cuvinte, si isi cerea scuze din trei in trei dar era atat de fals ca nu il credeai. Eram ca la desene animate, ziceai ca vorbeste Fred Flinstone cu mine! 

  Zic ma baietel, ai vazut pozele? Da, am vazut si da, asa este, nu este ok, ne cerem scuze, da' cat ati stat acolo? Zic o noapte, si pentru ca sunt o doamna, sunt dispusa sa o platesc, desi nu trebuia sa fac asta la conditiile alea. Asa ca ne-au dat inapoi tot restul de bani plus toate taxele Airbnb. A, deci se poate, futu-ti neamu' undeva... M-am culcat linistita. M-am sculat nelinistita deoarece a doua zi, ce a facut Antonio care probabil fusese informat ca suge coceanul? A facut reclamatie ca ii lipsesc cheile! Drept pentru care m-a cautat alt agarici de la Airbnb sa ma intrebe de chei! Era sa fac apoplexie. Ce am facut eu bine a fost ca am fost desteapta, cand m-a sunat Klentz, la finalul discutiei cand m-a intrebat daca mai e ceva, eu am vrut sa subliniez ca eu cred ca aceasta gazda este un scammer, ca avea doar 8 reviewuri si alea erau perfecte si ca atitudinea lui imi spune mie ca omul e rau intentionat. Si ca eu cred ca minte. 

  Asa ca acum, cand eram intrebata de chei, i-am zis lu agariciu sa discute cu Klentzu din dotare si sa auda inregistrarea in care eu imi exprimam ingrijorarile despre aceasta gazda cum ca ar minti. Si ca noi am lasat cheile in lock box, de unde le-am luat. Cautand info pe net am aflat ca sunt gazde care fac asta, si daca le lasi cheia in casa, nu afara, ei pot zice eu nu mai am alta cheie la viata mea! Deci musafirul trebuie sa decarteze cati bani vrea pula mea, ca eu sa inlocuiesc, butuc, usa, etc!!! Se vaita unul ca i se cerusera 300 de lire pentru o broasca. Cred ca era de aur! 

  Dupa asta, s-a facut liniste si agariciul a venit inapoi sa zica doar ca le pare foarte, foarte rau pentru tot ce am patimit si ca totul e ok. Amin, duamne-ajuta-mori-Antonio! Pfoai de mine! Am mai avut cateva zile sa ma bucur de Portugalia care este foarte misto. Am vazut niste sate mici si frumoase, am vazut coasta Algarve-ului care este presarata cu pesteri in ocean, de colo colo, a fost frumos, apa rece ca in Atlanticul pe care il stim, am bagat curul o singura data in apa dar in rest am admirat-o de departe. Mancarea este fabuloasa, oamenii teribil de lenesi, sa nu dea naiba sa vrei de mancare pe la pranz ca ei inchid tot si se duc la culcare ca niste latini care se respecta. 

  E, si uite asa ne-am distrat noi anul asta pana acum. Si inca nu s-a terminaaaat! Va las cu cateva poze din Algarve, daca aveti posibilitatea, mergeti in sudul Portugaliei si vedeti pesterile astea, sunt de vis. Ca informatie, Zest Rental Cars este magnific la Faro, si Blue Ocean Trips e un nene cu o barcuta, bucuiti prima tura la ora 9 si veti fi singuri pe barca :)














sâmbătă, 29 iulie 2023

8 ani de Anglia

    Acum 8 ani, dupa ce faceam marele scandal cu Puie and Co, dupa ce ma cauta politia romana imediat dupa aterizare, cu citatie acasa cum ca TREBUIE sa ma prezint gen a doua zi... eram aici. La Portsmouth. In Cosham. La prima noastra chirie, un apartament absolut ciudat de minunat. Am iubit casa aia enorm. Le-am iubit pe toate. 

  8 ani mai tarziu, 2 chirii si o casa cumparata mai tarziu, un job extenuant pentru el, apoi altul, 3 joburi ale mele idem de extenuante si acum urmeaza al patrulea, doua scoli ale ei si acum urmeaza a treia.... Ne-am urmat parcusul tot in sus de cand am venit aici. Am facut in 8 ani cat n-am facut in toti anii aia in Romania :) 

  Mara merge la colegiu in septembrie, eu merg la noul job la NHS la spitalul de vizavi de casa noastra, peste o saptamana si un pic. Acum 8 ani ne dadeam noi noua jos din acel avion, cacate pe noi de frica. Azi suntem idem, urmeaza alta etapa de necunoscut pentru amandoua :) Si avem emotii mari si da, o sa fie bine, sunt sigura de asta. Daca mi-ar fi zis cineva acum 8 ani ca o sa reusesc sa ajung in marea ecuatie numita NHS as fi intrebat ce fumeaza la micul dejun :D 

  Sa mai zic ca ne e bine aici? Nu cred ca are sens... Cel mai bun lucru pe care l-am facut in viata asta a fost emigrarea. Si pentru ea, si pentru noi. 8 ani... nu stiu cand au trecut si ne-am bucurat de tot. 

  

miercuri, 19 aprilie 2023

Ea la o alta varsta

  Later edit: Am pus initial titlul "Ea la 16 ani", FB a decis sa blocheze postarea ca fiind cu continut nesanatos! Eu chiar nu mai pricep pe ce lume traiesc! :)))    

A facut 16 ani a doua zi dupa ce am ajuns la Venetia dupa 20 de ore de stat in masina. Pe langa chestia aia care te uimeste, an de an, sau zi de zi cateodata, gen cand naiba au trecut saisprezece ani, aoleu mamica, avem aproape adult pe tarla, Mara a reusit sa ma uimeasca foarte tare. A reusit ceva ce adulti cu asa zisa experienta in ale vietii, nu reusesc. A reusit sa isi puna in cap "vom merge pana acolo si vom fi ok" si a putut sa isi infraneze orice "aoleeeeuuuu da' mai e mult? aoleeeu nu mai pot" din cap. Alta data incepea de cand urcam in masina :))) Da' unde mergem? Aaaaa, la DOUA OREEEE de aiiiici? Eh, acum s-a pus pe modul pilot si a fost perfect zen pana cand am reusit sa ajungem. 

  Scoala de aici le spune despre a fi "resilient" de mici. Ba, uite, trebuie sa incerci treaba asta grea, sa o duci sau sa fii ok dupa o treaba foarte grea, oricare ar fi aia, si daca ai anumite emotii le poti regla si uite, noi iti aratam cum, daca te doare ceva spune, etc. Se pare ca atunci cand da de diverse iritante se descurca de fapt foarte bine desi acasa in general are multe vaicareli :) 

  Cum e viata la 16 ani? Este buna, este foarte buna. Furtuna de acum 3-4 ani, a trecut. O pandemie si doua operatii ajuta :))). E drept ca eu sunt destul de ferma cu ea, nu e voie sa scuipam pe altii prin casa doar pentru ca ni se agita hormonii. Tot spunandu-i asta, a inteles si reuseste sa isi regleze emotiile si furiile alea subite foarte bine. Sunt foarte mandra de ea, a crescut sa fie un om pe care mi l-au povestit profesorii ei ieri, din nou, la sedintele online (cu asta am ramas din pandemie, nu ne mai vedem pe viu cu profesorii, din pacate), om pe care ei mi-l povestesc iar eu sunt de acord cu ei de fiecare data. Mi-au descris-o in cuvinte atat de frumoase si de calde iar profesoara ei de suflet, cea de fanceza care ne-a ajutat pe noi enorm intr-un moment foarte greu pentru Mara, a zis ca o sa ii fie atat de dor de Mara cand va pleca iar azi i-a zis Marei la scoala ca mama ei e minunata. Cum sa nu te simti bine, primit si iubit?

  Anul asta da "bacul" de aici. Peste o luna, mai precis. Atunci incepe. Se termina peste alta luna. 22 de examene in 28 de zile. Dar na, nu se face scoala in Anglia, bre... Munceste mult, munceste cat poate, tot ce i-am zis eu e sa nu se streseze. La tura de examene-prefacute d-alea de nu-s adevarate de prin noiembrie, o luase durerea de stomac. Ma, hai sa nu facem ulcer de la un gcse, care oricum nu prea conteaza in marea economie a vietii, mai ai de dus colegiu si apoi facultatea, stai calma ca nu te mananca lupul. Acuma na, sa ii zici unuia de 16 ani sa nu se streseze e bine doar daca crezi ca ala fumeaza ceva extra curricular. Astia carora le pasa de una alta, se streseaza de numa.

  Am pornit blogul asta in martie 2009, cand ea avea 2 ani. 14 ani mai tarziu inca ma mir ca cineva il citeste, in afara de mine :) 16 ani mai tarziu sunt atat de incantata de aceasta fiinta aproape adulta care rade cot la cot cu noi la glume porcoase grav, care are un simt al umorului terrrribil, pe care ne putem baza la nevoie oricand, care ne iubeste si ne intelege asa cum suntem noi astia doi idioti care am facut-o pe ea. Cand am ramas insarcinata, am plans de frica ca n-o sa pot sa o ajut la matematica! Aia mi-a facut Romania. 16 ani mai tarziu plang de drag cand o vad cat de desteapta si atenta si iubitoare este. Aia am facut noi trei in ecuatia asta, plus aceasta tara minunata :)

   Te iubim, Bubutzo!

  

sâmbătă, 15 aprilie 2023

Venetia sau ce faci cand Wizz anuleaza zborul

   Eh, dragii babei, asta urma sa fie zeee excursia mult asteptata si planificata si dorita si aoleu, noi nu am mai iesit din tara din 2019, deoarece in pandemie am stat dracului cuminti acasa la noi. V-am zis, fuse ziua copilei, asta era cadoul ei, astepta ca pe sfintele moaste mai ales ca acum este anul 11 si e cotropita grav de examene.

  Trebuia sa zburam pe 2 aprilie la ora 12.35. Pe 1 aprilie, ca o gluma proasta, la ora 7 dimineata am primit mail de la Wizz cum ca in Italia s-a anuntat o greva spontana a celor care controleaza traficul aerian. Adica nu aia cu gentile, nu aia cu pasapoartele, aia care tin orice trafic pe loc la o adica, ca daca Gigi nu e in turn sa ii zica soferului pe unde sa o ia, iese cu diverse. Deci ora 7. Ne zice ca nu stim ce o sa facem, va mai dam noi mail. N-am mai dormit, am inlemnit sufleteste, sincera sa fiu, mi-a cazut cerul in cap cand am cautat informatii si am aflat ca numita greva era intre ora 13 si ora 17 ora Italiei, noi aterizand acolo la ora 16 teoretic. Zic da, nu o sa mai zboare dar totusi sa fim optimisti. 

 Pe la 10 alt email, va rugam sa veniti din timp la aeroport, vom inchide portile mai devreme, bla bla, ai fi jurat ca ceva se va intampla a doua zi. Perversi. La ora 16 mi-au dat cu caramida in cap. Zborul este anulat, puteti sa 1. ree-book, 2. full refund sau 3. 120% credit Wizz. Incep sa tremur si sa caut rebookingu. Nici un loc la nici un zbor pana pe data de 6 cand noi pe 7 ne intorceam. Caut la alte companii aeriene, evident, nimic, cine dracu are loc in avion de azi de la 4 pentru a doua zi. Nimeni. 

  Ala a fost momentul in care am inceput sa plang isteric. N-am mai plans asa de foarte multi ani. Cazarea fusese cat se poate de flexibila, dar nu pana sub 24 de ore inainte, ca cine ar putea sa iti dea asa ceva? Parcarea la aeroport platita. Norocul vietii afost ca nu tocmisem si masina de inchiriat, bilete de diverse pe acolo ca in capul meu acum de cand cu pandemie si razboi e asa un fel de "ia sa ma vad eu acolo si mai vedem". 

  Marius, care in ziua aia se sculase la 5 sau ceva, facuse de doua ori cursa de Portsmouth - Aeroport Londra, tocmai venise acasa cand ne-a picat piatra in cap. Mara era foarte stoica si eu stiu ce inseamna cand ea zice "aia e, nu mai mergem" aia inseamna ca i s-a prabusit cerul in cap. Cine o vede ar zice ca e foarte relaxata, dar asta e departe de tot de ce simte ea in secunda aia. Asa face ea, ca sa se protejeze de cacaturi din astea, initial zice asa. Apoi evident ii venea sa planga rau si ei. Marse baga d-alea filozofice cu "asta e viata" pana am urlat odata la el de s-a facut liniste. De tot. Urmatoarele cuvinte din el au fost timide si speriate... "Facem 16 ore cu masina pana la Venetia".

  Fuck me! Masina? 16 ore? Mi-am facut repede inventarul in minte la toate bubele de psoriazis, tensiunea arteriala si mai nou, glicemia. Pot sa merg cu masina pana la Venetia? Care e alternativa? Sa pierd 550 de lire si sa pierd si toata ideea de vacanta si de Venetia pe care ne-o doream de atata timp. Mai precis de 14 ani de cand am fost acolo ultima data. Nu stiu cat curaj am avut in mine dar am zis da, gata, hai! Aia e, mergem cu masina, Wizz ne da banii inapoi (greseam amarnic dar stati sa vedeti). Zis si facut, o ora mai tarziu aveam bilete la Eurotunel luate, caci stam pe insula, trebuie sa trecem oceanul. Bilete luate pe bani evident prea multi deoarece erau ad-hoc. Am verificat asigurarea masinii ca iar, alta buba, trebuie ca asigurarea ta sa te acopere si prin alte tari. 

  Cazarea incepea a doua zi de la ora 16 pana la ora 20, asa zicea nenea ala pe Booking. Zic nene, ca sa ajungem maine la maxim 8 seara trebuie sa plecam...ummm acum! La 5 aveam bilet la Eurotunel pentru ora 3 noaptea, sau ii zice dimineata? :))) Deci trebuia sa plecam de acasa la 12 noaptea. Zis si facut. Cica hai sa atipim nitel. Cine a mai putut? Am terminat bagaje, senvisuri, nu aveam destula mancare de luat cu noi ca cine si-a imaginat, frigiderul era gol, n-am avut nici ce manca de seara, am comandat ceva mizerii prin Justeat si aia a fost. Pe la 11 jumate alergam decapitati prin casa iar pisica ne privea ca pe caini turbati. Mi-am dat seama ca daca o sa putem duce cele multe ore dintr-un foc la dus, la intors trebuie sa prelungim asa ca am luat Eurotunel cu doua zile mai tarziu decat urma sa venim inapoi sperand ca voi gasi ceva cazare pentru intoarcere pe drum. 

  La 12 fara 10 ieseam pe usa si incarcam masina. Pisica era ingrijorata. Noi trei eram absolut trepanati. Ok, o sa facem asta si o sa fie bine. De obicei suntem foarte vocali, acum era foarte liniste. Ne-am urcat in masina si a inceput o calatorie aventura care urma sa se incheie cu o saptamana mai tarziu si circa 2000 de mile sau 3200 de kilometri facuti prin toata Europa. Nu as fi ales niciodata sa fac asa ceva daca nu era Marius care a mers cu camionul 2 ani de zile pe toate drumurile pe care urma sa mergem noi acum. Stia autostrazile dupa nume, stia orasele, stia tunelurile, stia unde se dau taxe de autostrada, unde nu a stiut a intrebat fostii colegi camionagii, pana a doua zi se activase reteaua de fost colegi, care ne ziceau inclusiv unde e benzina mai ieftina (multumim Victor!).

  Nu, nu a durat doar 16 ore, evident :)))) Trenul Eurotunel a avut o intarziere de circa 2 ore, plus opriri de pipi pe parcurs... long story short, fix 20 de ore mai tarziu, la ora 21 pe data de 2 aprilie, eram la Mestre la cazare. Domnul Denis ne-a asteptat cuminte cand a auzit ca venim cu masina, ba chiar si-a pus masina lui pe un loc de parcare gratis de pe straduta cu pricina. Norocul a fost ca eu cand caut cazare caut cu parcare pentru ca mereu zic ca o sa iau si masina de inchiriat. E, acu am luat taxiul pana la Venetia, Uberul lu' Marse :))) 

  Am fost uimita sa constat cum, pe baza de pericol, nu ne-am certat, contrazis sau oracait pret de 20 de ore, noi trei. Sa faci asa cu un adolescent de 16 ani necesita curaj mare! Glumesc, Mara este acum cel mai misto adult posibil care si-a gasit in ea toata rezilienta posibila si a dus toata calatoria impecabil. A reusit sa doarma nitel pe drum, Marius a dormit la eurotunel cand asteptam. Eu? Pula! Eu sunt d-aia care n-a dormit in viata ei in nici un mijloc de transport sau in nici un alt obiect care nu e pat, in liniste, in alea... cu dopuri in urechi. Am tot infipt dopuri degeaba, eram treaza de la 7 de pe 1 aprilie, n-am mai adormit pana la ora 23 juma pe 2 aprilie pentru ca, evident, cand m-am pus in pat sa adorm, n-am mai putut.

  Intai ca se misca patul cu mine. Asta a zis si Mara a doua zi, ca a simtit ca se misca patul cu ea. Eu stiam senzatia de pe cand petreceam multe ore in leagan la 2 Mai vara. Cand ma asezam in pat, se misca patul cu mine :)))) Apoi ca adrenalina aia care a intrat sa ma protejeze de pericol, inca era acolo. A doua zi la 6 eram treaza. Acum punem si faptul ca din UK ni se schimbase ora odata cu o saptamana inainte si acum o schimbasem iar. Nu ma intrebati in ce directie ca apoi ne-am intors acasa si e o saptamana de atunci iar eu inca nu stiu cat e ceasul la mine in cap de nici o culoare :)

  A doua zi, m-am trezit inca cu adrenalina si am iesit intai pe balconul apartamentului unde era soare si erau flori si era primavara pe cand noi lasasem inca iarna acasa. M-am umplut de energie si am plecat sa iau mancare pentru micul dejun. Atunci am constatat ce bine alesesem cazarea, imi spusese fostul coleg de la Emas care e venetian ca zona aia din Mestre e foarte buna. Era asa de frumos si soare si colorat incat am uitat cele 20 de ore de drum. Iar cand am dat de mortadella si de toate branzele si rosii si aaahhhh, am venit inapoi cu doua sacose pline de haleala! 

   Ne-am plimbat prin Venetia, Mara a luat si un virus de stomac, a vomitat pe niste cetateni intr-o barca de la Murano, ce sa zic, ne-am distraaaat :)))). Acum serios, chiar a fost frumos si ne-am distrat, ne-am simtit bine, ne-am vazut cu prietenul venetian si prietena lui intr-o seara, apoi cu Merinoasa noastra in alta seara, a fost foarte, foarte frumos. Sa treci Alpii Elvetieni la dus si Alpii Frantei la intors a fost ceva absolut spectaculos. Absolut uluitor de frumos! Franta o mai facusem dar cand o iei prin satele alea, este absolut minunata iar nordul ei mie imi place teribil. Una peste alta, la dus am mers prin Anglia, Franta, Elvetia, Germania, Italia. La intors doar Italia, Franta si Anglia, drumurile din Elvetia aveau niste restrictii tampite si oamenii se tot opreau printre muntii aia din cauza asta. Traficul era infernal, acolo am mai pierdut vreo ora la dus asa ca am sarit-o la intors. 

  Am mancat bunatati, am adus acasa jumate de portbagaj cu mancare din Italia si Franta, ma cunoasteti, doar! Am mancat la restaurant o singura data intr-o saptamana, cand ne-am vazut cu prietenul Leonardo, am mers la Mestre la o Osteria din aia autentica, nu capcana de turisti, nu mizerie, ne-au dat acele chicchetti (ca tapasul) din nordul Italiei, absolut excelente. Inclusiv burta in sos de rosii, ca tot se cred romanii cei care au inventat mancatul de burta :) Foarte bun! Iar atmosfera aia italieneasca unde nimeni nu avea nici un telefon sub moaca, m-a incantat teribil. Fara nici o muzica, deloc. Oamenii vorbeau si radeau si era ca un soi de muzica asta, oamenii la un loc. Nu imi trebuie muzica la restaurant. Si nici acasa daca am prieteni veniti la masa si la rasete. Facem noi muzica vietii, aia a oamenilor care se bucura unii de altii. Mi-a placut enorm, sper din suflet sa mai merg in Italia curand. 

  Undeva va trebui sa mai mergem deoarece Wizz ne-a dat o pula prin nas de nu ne-am vazut. E lunga postarea asta dar mai tineti minte cele trei optiuni pe care mi le-au expus initial? E, si eu le-am tinut minte. Loc in alt avion nu am gasit. Si am zis ca ramane sa aleg daca vreau banii inapoi sau creditul lor care e cu 120 la suta. Asta era la ora 4 cand m-au anuntat. Zic na, stai sa vad daca mai respir si vad eu ce fac. A doua zi, pe drum catre locatie, inca eram in masina, pe dupa amiaza, primesc mail ca gata, ti-am dat credit! Pentru ca nu ne-ai spus ce vrei sa faci INAINTE de ORA ZBORULUI! Adica tu imi zici azi la 4 ca eu maine la 12 nu zbor iar eu trebuie sa decid ACUM ce am de facut. Dap. Wait for it, cea mai amuzanta parte de abea acum vine, mi-au dat credit doar pe zborul DE DUS. Pam pam. Se presupunea ca daca nu m-am dus, ma voi intoarce! Eram pe drum spre Franta cand am aflat asta, in ultima zi a calatoriei noastre oficiale, am intrat pe aplicatie si Wizz mi-a zis ca eu sunt Onboard.

  Ma mir ca nu mi-a urat si un zbor placut. M-am socat total si mi-am cautat asigurarea de calatorie, care expira in ziua aia, am facut repede claim pe ea si om vedea daca pot sa imi recuperez pretul biletelor de intors. Ca noi am platit dus-intors cu masina, Eurotunel, plus 2 nopti cazare prin Franta la intoarcere ca doar nu era sa o mai fac dintr-o bucata. Well, happy days, care oti mai pati, sa stiti, sau poate sunt eu ultima proasta din Univers care afla asemenea chestii. Deci una peste alta am un credit la Wizzu vietii, sa vedem cand om mai avea curaj, dar si ala expiraaaa, sa nu credeti ca e asa, pe viata! Nooooo, expira peste un an, pe 1 aprilie ca asa e viata mea plina de pacaleli, ce sa fac :))) 

  Va las cu o re-editare. Acum 14 ani si acum o saptamana :) 


 Ianuarie 2009

Aprilie 2023