joi, 28 iulie 2016

Ce sa NU ii spui unui om care emigreaza

     Dragi cititori,  

  Am trait multe si in anul anterior emigrarii si in cel care a trecut de cand am plecat din Romania. O viata plina. Au fost multe lucruri bune, prea multe ca sa le enumar. Au fost si surprize neplacute de la oamenii pe care mi-i credeam cei mai apropiati. Cumva, cand emigrezi, esti integrat in marea masa care pleaca. Adica moare. Sunt multi oameni care brusc dispar din viata ta fara sa zica nimic. Altii, mai rau, comit gafe. Pe care tu le simti pana la os. Pentru ca osul e dezgolit. 

  E greu sa faci pasul asta. Ti-e frica cum nu ti-a fost niciodata. Totul e in balanta, in aer, in infinit. Totul e undeva nicaieri. Cand pleci si cu un copil mare, care stie ce i se intampla, lucrurile sunt si mai grele. E greu sa inteleaga ca "acolo, dincolo", ii va fi mai bine, stai ore si ore de vorba cu ea si ii povestesti, ii arati poze si harti. Si accepti, in fata ei, sa spui ca nici tu nu stii cum va fi (in special in cazul meu care nu pasisem in Anglia niciodata). Asa ca accepta si ea. Accepta cu stoicism. E fi-ta, cunoaste stoicismul de mica, asa ai crescut-o. Dar o vezi cum tremura de spaima si nu poti sa-i zici decat ca o iubesti si ca o sa fie bine. Si sa speri ca te crede si ca nu-i faci ceva ingrozitor din care nu-si va mai putea reveni vreodata :)

  Ce sa NU ii spui unuia care-si ia inima si valiza in dinti si pleaca in alta parte? Pai, din experienta mea personala, as zice cam asa:

 1. Nu-i spune "aaa, acum, gata, pleci, s-a terminat prietenia noastra, nu ne mai vedem deci o sa se termine"! Nu face asta. Il vei darma pe omul ala intr-un mod iremediabil, ii vei sparge sufletul in bucati. Ti-a fost prieten multa vreme, nu crede ca te paraseste pe TINE. Nu e vorba de TINE. Abtine-te.
 2. Nu-i spune "las' ca mai vorbim peste un an, ce crezi tu ca acolo's cainii cu covrigii in..." Lasa-l. Nu stii cum ii va fi lui peste un an chiar daca tu traiesti in tara aia unde vrea el sa mearga. Doar pentru ca tu esti o lamaie acra nu inseamna ca si altii sunt la fel. Nu-i da link catre "All my friends are leaving Brisbane" daca omul iti zice ca se muta in Australia. Ala e doar un film foarte prost despre nimic.
 3. Nu-i spune "io de aia muncesc aici, ca sa am si sa fiu fericit"... imagineaza-ti pentru o secunda ca si ala a muncit. Si ca el fericit in Romania n-o sa prea fie pana cand Romania n-o sa fie un judet dintr-o tara cu adevarat CIVILIZATA. Unii s-au nascut "altfel".
 5. Nu il intreba "auzi, da' cand mai veniti in Romania?". Sincer, nu stie. Habar nu are. Poate sa zica orice, o sa o zica din politete. Nu are idee ce i se va intampla maine cand aterizeaza acolo, nu-l intreba despre "la anul". Ca nu stie. Si il frustrezi in plus.
 6. Nu-i spune ca in Anglia ploua. Sau ca in Australia e cald. Sau ca in Canada e frig. Sau ca in Franta sunt atentate. Sau ca in Germania moare inecat cu bere. Serios. Nu-i spune nimic despre tara in care se duce. Nu are sens. El fie a studiat tara in care se duce si stie unde se duce, fie, daca nu i-a pasat... nu-i pasa sau va constata pe pielea lui la fata locului. Si gata. Nu e cazul sa crezi ca el nu stie ca in Anglia ploua. 
 7. Nu-l intreba "aaaa, si aia mica cum o sa se descurce la scoala daca nu stie limba?". Ammm, d-aia mergem in alte tari, ca sa invete copiii nostri limba. Suntem ferm convinsi ca se POATE asta, nu e cazul sa ne agitam. Consideram ca e posibil pentru o fiinta umana mica sa invete alta limba. Na!
 8. Nu-l intreba "Iti e frica?". E ca la sexul copilului, sunt sanse fifty-fifty: 50 la suta sa zica "ma cac pe mine" si 50 la suta sa minta si sa zica "noooo, sunt relaxat". Nu te ajuta pe tine cu nimic frica sau "curajul" lui. 
 9. Te rog mult, mult de tot, nu-l intreba "da' ce faci cu mama, bunica, tata?". Nu intreba asta. Asta il face sa vrea sa te pocneasca in freza direct. Nu stim ce "facem" cu ei. Si din experienta personala nici cand esti in acelasi oras cu omul care cade la pamant nu stii ce sa faci cu el si cum sa-l ingrijesti. Asa ca stai linistit, vom gasi noi solutii. Noi plecam pentru noi, vom avea noi grija dupa aia si de cei ce raman in urma noastra, nu e cazul sa fim intrebati asta inainte de plecarea de pe aeroport. Pentru ca ne doare.
 10. Daca tot am zis ce sa NU ii spui unui om care pleaca din tara, o sa spun acum ca m-au bucurat toti, absolut toti oamenii care au spus atat: "ne bucuram pentru voi, speram sa va fie bine acolo unde mergeti". M-am bucurat si mai mult de toti prietenii din trecut care cumva s-au "activat" atunci cand am plecat, desi nu mai vorbisem de multa vreme. M-au sunat, mi-au urat, m-au pupat fie si virtual. A contat enorm pentru mine asta. Si cel mai mult din lume au contat cei 2 prieteni care s-au vorbit intre ei si ne-au dus la aeroport. Faptul ca doi dintre oamenii mei s-au vorbit intre ei sa ma surprinda, faptul ca un prieten a venit de la Bucuresti ca sa ne duca la aeroport. Alea au fost cele mai frumoase momente posibile din ziua aia. Atunci cand esti la marginea sufletului vezi cine e langa tine.

   Atat. Nu e nevoie de mai mult. Pentru ca primele 9 sunt de fapt despre TINE cel care intrebi sau afirmi. Sunt cele mai lipsite de empatie intrebari sau afirmatii pe care le-am simtit la viata mea. Sunt proiectiile oamenilor asupra unui lucru fie cunoscut lor (emigrantii de aici) fie total necunoscut dar la care se gandesc (cei din Romania). 

  Peste doua zile, cand se implineste un an de cand eu si Mara suntem aici si 1 an si 4 luni de cand e Marius aici, o sa va povestesc cum am sarbatorit asta si care este lista de lucruri absolut minunate care ne face sa ne simtim aici mai acasa decat ne-am simtit toata viata. Pana atunci va pup cu tzonc in ureche! 
                                                     Alexandra

joi, 21 iulie 2016

Sfarsit de an scolar

  Ieri a fost ultima zi de scoala. Lung an. Frumos an. Plin de detoate. Ieri dimineata Mara plangea. M-am si speriat, am crezut ca ii e rau, luni a facut un soc termic din cauza caldurii si am crezut ca ii e cumva. Nu. Plangea de tristete ca se termina scoala. A plans acasa si apoi a plans si la scoala. Eu n-am plans. Eu am ras. Nu intelegea de ce rad. I-am adus aminte cum s-a simtit la sfarsitul anului scolar 2015. Cum vroia sa arda carti, sa nu mai mearga niciodata la scoala, sa moara. 

 A inceput si ea sa rada si mi-a zis ca nuuuu, ca e trista ca n-o sa o mai vada pe doamnaaaa. Am asigurat-o ca o sa o vada, aici toata lumea vede pe toata lumea zilnic. A decis ca o sa o ia in brate cand o vede in septembrie. Am fost de acord.

  La final de an copiii duc felicitari de multumire speciale profesorilor. Exista raion cu asa ceva in fiecare magazin. M-am gandit ca si copiii din clasa merita un mare multumesc pentru cum au primit-o pe Mara, au iubit-o si au acceptat-o fix asa cum e ea. De cate ori a plans la scoala in anul asta cineva sau mai multi cineva au imbratisat-o pana i-a trecut. De cate ori n-a inteles ceva, cineva sau mai multi cineva au ajutat-o. Asa ca le-am facut briose cu ciocolata si ieri la 11 m-am prezentat cu ele in clasa. Chiotele au fost inimaginabile. Le-am multumit la toti pentru tot. Am mers si la directoare si i-am spus ca mi-a salvat copilul de la tristete iremediabila si de la ura de scoala. 

  La finalul zilei de ieri am primit toate caietele Marei si o scrisoare cu "scorul final". S-a descurcat extrem de bine. Ea, singura. A facut tot ce i s-a cerut, a muncit cu constiinciozitate (unoeri ne inebuneste cu ambitia) a facut singura temele, cu mine doar la inceput cand trebuia sa-i traduc cerinta. Acum un an nu stia engleza deloc. Cel mai bun lucru pe care eu personal l-am facut pentru ea in acest an a fost ca am mers la scoala acea ora de job la pranz si la voluntariat. Faptul ca am intrat in sistem, am vazut ce si cum fac ei acolo, i-am cunoscut pe toti cei implicati mi-a permis sa o ajut cu informatii "de interior". Faptul ca am inteles cam cum lucreaza ei cu copiii m-a ajutat pe mine sa nu intru in isteria "aoleu, mama, or face ceva carte la scoala asta?", isterie des intalnita printre parintii romani de aici.

  La scoala se lucreaza. Intens. Zi de zi 6 ore pe zi. De aia nu e nevoie de milioane de teme acasa, de aia copilul a putut sa-si rezolve tema saptamanala singura. Ajutorul meu a fost faptul ca i-am cumparat un mare dictionar Oxford. Nu refuz sa-i traduc cuvinte engleza-romana sau invers dar am inceput sa refuz sa-i explic definitii. Am trimis-o la dictionar si a invatat sa apeleze la el tot timpul. In timp, dupa invatarea englezei, a aflat ca poate apela la el si pentru traducere pentru ca daca citeste explicatia cuvantului o intelege si atunci stie sa traduca singura cuvantul respectiv. 

  Faptul ca dupa primul an de scoala aici, an in care a inceput fara limba, ea a putut sa obtina scor maxim la citire-intelegere de text si scor "in asteptarile varstei" la scriere si matematica ma face sa cred ca se descurca. Ca ii place. Ca intelege. Ca poate. Ieri cand i-am explicat scorul din scrisoare a stat putin si apoi a zis "sunt mandra de mine, mami!" Ea e un copil care tinde sa se autocritice, e prima data cand a zis ca e mandra de ea desi eu ii spun mereu-mereu-mereu asta. Acum i-a venit confirmarea de la "forul superior" pentru ca scoala asa e in viata copilului, de multe ori ea nu ne mai crede sau asculta pe noi, ea vrea confirmarea doamnei, a scolii, a profesorilor. Pe care acum a obtinut-o in cifre clare. Si in zambete si imbratisari si cuvinte minunate din partea profesoarei. 

  Pe 29 iulie se face un an de cand ne-am dat jos din avionul ala. A fost al doilea cel mai bun lucru pe care l-am facut noi in viata asta. Primul a fost Mara. 

Aseara am scos-o la restaurant ca sa o felicit :)

joi, 14 iulie 2016

Tornada din cap

  Zile pline. Oboseala maxima. Nu tin minte vreo perioada din viata mea in care sa fi fost asa obosita. Cumva pragul asta de un an parca te pune la pamant. Nu stiu de ce, l-am observat si la Marius acum cateva luni. Poate e ceva psihologic, te tot gandesti mereu ca esti doar de "cateva luni" aici... e pragul psihologic de "an". De acum o sa numeri in ani viata ta mai buna. Dar acum esti criminal de obosit. 

  Mara mai are putin si lesina. Si abia miercuri terminam anul acesta scolar. 10 luni in care a invatat cat in 10 ani. Efortul a fost urias insa ea nu l-a perceput ca pe un efort. Zilele trecute mi-a zis ca a trecut "asa de repede anul asta scolar" si ca abia asteapta sa se faca septembrie pentru ca la anul va fi si mai interesant! Da, normal... mi-a venit sa plang. Anul asta mi-au dat lacrimile de fericire de mii de ori. Despre ea. Despre oamenii din jur. Despre felul in care ne vad ei pe noi astia trei Albuletzi care le-am aterizat pe pres. 

  Saptamana asta au invatat sa faca singuri rime si poezii. Si despre arta lui Piet Mondrian si geometria lui. Si despre... Si e abia joi, mai e si maine o zi! Luni o sa fie "Sports Day" adica o zi intreaga de activitati sportive afara pe terenul cel verde-neon. Cu parinti cu tot. Cu picnic la pranz cu parintii. Cu... veselie mare! Aici scoala e scoala pana in ultima zi, ultimele saptamani nu-s "de umplutura" cum stiu eu de-o viata. Nu, aici oamenii muncesc din prima zi de scoala pana in ultima. 

  La fel si noua Prim Ministra proaspat achizitionata. Au banuit-o astia ca a stat treaza azi noapte pe metereze, asa a scuipat cucoana ministri ieri juma' de zi si azi toata ziua... Mna, s-au mobilizat si si-au dat seama ca n-au de ce sa mai astepte pana in octombrie, ca n-au de ce sa faca alegeri in Partidul Conservator cand cucoana asta vroia de o viata sa ajunga in jobul asta. Ia-l cucoana, i-au zis baietii! Sa te vedem acu' ce faci. Prima data l-a pus pe retardatul ala de Boris Johnson ministru de externe si sef peste MI6. Deci o sa fie tare amuzanta treaba de acu' incolo. Toti politicienii lumii au fost socati. Eu sincer cred ca l-a pus in ideea ca ala e asa dobitoc incat in primele 5 minute se va face de mare-mare cacat si va trebui sa-si dea demisia :))))) Serios, e perversa tanti May asta! Si e genul de femeia-robot, ma indoiesc sincer ca i-a dat aluia pe bune acest job... cred ca a facut-o ca sa n-o critice nimeni. Stie sigur ca ciufulitul idiot va da cu oistea in gard de indata ce va deschide gura :))))

  Sunt curioasa ce-o mai iesi. Cert e ca eu una caut de doua zile toate titlurile astora din guvern, toate numele celor care vin sau pleaca. Ca sa inteleg. Nu pot, nene, sa traiesc cum o fac unii pe aici... cu antena satelit cu ProTv si fara sa intelegi nimic din nimic. Io-s cu BBC in brate si cu Google in mana ca sa inteleg pe ce lume traiesc, sa le aflu trecutul, sa le inteleg lumea. Nu e usor deloc, azi noapte mi s-a invartit o tornada de informatii in cap de n-am putut sa adorm. Dar na, traim istoria, este foarte interesant sa vezi pe viu o asa schimbare intr-o asa tara. Imi place de ei, sunt majoritatea culti, educati, elocventi... mna, pe la astia nu-i Gigi Becali in Parlament. 

  Desigur, nu m-am nascut ieri. Oamenii politici sunt niste curve oriunde in lumea asta. Doar ca e diferenta aia intre curva de santz si curva educata si spalata care a mai citit si-o carte sau doua. Tot o curva. Dar nitzel doamna. 

marți, 5 iulie 2016

Transition days sau ce inseamna sa primesti un elev in bratele tale

  Evident eu nu stiam ce e aia. "Transition days" sunt 2 zile la final de an scolar, sau spre final de an ca noi mai avem scoala pana pe 20 iulie. Auzisem ceva despre asta si am asteptat cuminte.

  E mare noroc ca-s si parinte in scoala asta, informatiile imi vin prima data ca parinte. Personalul se presupune ca stie ce sa faca asa ca nimeni nu m-a informat ce se va intampla azi "ca personal". Am fost informata in calitate de parinte printr-o scrisoare venita acum circa 10 zile. Cum ca uite, in aceste doua zile, luni si marti, o sa facem "zilele trecerii". Adica fiecare clasa va avansa cu un an pentru doua zile. Isi vor cunoaste profesorul nou, clasa cea noua, ideile cele noi. Cei de anul 6 care pleaca mai departe la scoala "secundara" sau gimnaziala, sunt scoli separate, vor merge acolo in vizita pentru asta. 

  Adica oamenii vor sa se asigure ca acesti copii sunt fara-de-stres la toamna pe 5 septembrie cand incepe scoala. Ca stiu ce au de facut, cum este locul, care este profesorul, ce au de facut in ziua de scoala, unde trebuie sa vina, care-s cladirile si clasele. Petrec 2 zile cu profesorul nou ca sa se cunoasca reciproc. Mara aseara avea emotii. Avusese si inainte, era foarte stresata ca se termina anul si ca "mami, cine o sa fie la anul? daca nu o sa fie bine? daca nu o sa imi placa? daca, daca, daca?"...  Era tarziu si si-a adus aminte iar ca o sa o cunoasca pe "noua profesoara" si iar nu putea sa doarma. Ea are bagajul facut de madam Puie in carca. E greu sa scape de el. A avut si aici o pitzipoanca-asistenta in mana careia s-a simtit speriata si umilita. Experienta a invatat-o ca se poate ca unii profesori sa fie naspa... si ii e foarte teama de asta. O inteleg!

 Azi am ajuns la scoala si trebuia sa depistez unde e Andrei. Nu stiam daca mai e inca in clasa cu Mara pentru ca azi toti erau "anul 5" si cum sunt doua clase nu stiam care, ce si cum. Am ajuns si i-am gasit. Profesoara este chiar mai tanara decat cea de acum. Tot frumoasa, plina de umor si tot felul de glume care m-au amuzat pana si pe mine d-apoi pe copiii care erau deja extrem de emotionati. Am petrecut o ora cu ei acolo, am ascultat-o cum ii intreaba despre ei, despre ce si-ar dori ei si despre ce "reguli de aur" ar trebui sa aibe clasa lor. 

  Asistenta clasei imi place la fel de mult, o cunosc doar din vedere, am stat una langa alta la cursul despre "managementul comportamentului" si atunci am schimbat niste vorbe. Azi, o invatatoare foarte tanara s-a straduit sa-mi retina si pronunte numele de familie corect. M-a incantat faptul asta asa ca i-am spus ca, intamplator, numele meu de familie e aproximativ acelasi cu numele ei de familie. O cheama doamna White. A fost asa de fericita, inimaginabil. In clasa este Mara Albu si mai este o fetita, Lucy White, si mai sunt si eu Mrs. Albu :) 

  Azi am primit la pranz noii elevi din clasa Reception de la toamna. Adica niste dopuri de 4 ani, unii nici 4 nu au implinit inca. Oaaaauuuuu! Pranzul a durat infinit. Doi plangeau, amandoi erau, culmea, baieti, exact cum nu te-ai astepta sa fie... insa eu stiu sigur ca baietii sunt de multe ori mult mai sensibili la schimbari decat fetele. Pe unul l-a alinat una dintre invatatoarele de la Reception, care apropo azi si maine nu vor avea pauza de pranz pentru ca vor trebui sa isi indrume noii elevi catre ceea ce inseamna pranz la scoala. Pe al doilea l-am luat eu in brate, l-am intrebat cum il cheama si i-am admirat gentuta cu Minioni. Pai ce, bah, nu stiu eu Minioni???? Vaiiiii, dar la Minioni sunt maestra, fi-mea e fan Minioni, i-am zis eu! L-am invaluit pe micutz pana cand mi-a povestit pe indelete toata viata lui, tot senvisul din mana, mi-a explicat tot ghiozdanelul si toate suferintele lui recente gen "mami o sa vina sa ma ia dupa-amiaza". M-am topit toata! 

  Il cheama William, nu e un rege, e un om cat un genunchi, are preferinte si dorinte si una peste alta a decis ca-i place de mine si ca el mai vine p-acilea. A mai fost unu', tot baiat, care m-a tinut de o mana pret de juma' de ora. Cand imi trebuia mana, ma tinea de pantaloni. Noroc ca-i am ferm legati de corpul fizic ca va jur ca azi ramaneam in chiloti la clasa 0! Deci cum dadeam sa respir simteam o mana care se tine de mine cu mare atasament gen agatzat de nadragii mei! :)))))) Sunt mici, atat de mici, de singuri si de... pana la urma pierduti intr-o lume mareeee... Insa au inteles din prima regulile, au ascultat ce li se spune, s-au comportat foarte ok pentru o prima "zi de scoala". Maine mai au una, ca sa se obisnuiasca. Cat de tare e asta?

  Fetele? Pai fetele azi erau foarte relaxate. E una creatza, Phoebe, asa ce-mi aduce aminte de o anumita merinoasa din tineretea mea doar ca e blonda cu ochii teribil de albastri. L-a pocnit pe unu' dupa cap cand invatatoarea incerca sa le zica ceva si masculii nu auzeau. Jap, taci mah si auzi la doamna! :))))))))) Dupa care m-a informat ca "pe mine vine sa ma ia bunica la de la scoala!". Of, atata ce asteapta ei ora plecarii. Sunt mici, prea mici. Iar acum, cei "ai mei" de la Reception par MARI, atat de mari! 

  Azi nu stiau unde sa se duca de mari ce erau! Dar au avut grija sa-i spuna asistentei de la clasa lor "noi azi nu mai vorbim cu tine, azi suntem ANUL UNU!" :)))))))) Dar da, ii vezi cat de mult au evoluat, eu i-am cunoscut in decembrie pe cei mici de la Reception. Din decembrie pana azi ei au invatat atat de mult despre cum trebuie sa se poarte in scoala, ce au voie, ce nu, ce e frumos sa faca, ce nu. Vin si iti spun cu mandrie ca uite, am facut asta sau asta. Si da, simti adrenalina aia ca si cand ai fi facut tu ceva. Si intelegi de ce stau profesorii pe salarii mici :))))) Le gadila orgoliul, pur si simplu. Azi cand cei de la Reception ma imbratisau strigand "we are year 1 nowwww" m-am gandit la asta. 

  N-am facut nimic insa simteam adrenalina aia... 



  

  

sâmbătă, 2 iulie 2016

Crește

  Creste piticuta noastra vazand cu ochii. Se lungeste de la o zi la alta. Se desteapta de la o zi la alta. Anul asta, cel mai lung si mai complicat din viata noastra, i-a adus o deschidere mentala fenomenala. Tuturor ne-a adus, experienta emigrarii nu e una usoara sau simpla. Te intorci pe dos ca o manusa ca la final sa constati ca esti chiar mai misto pe partea astalalta. Fusesei intors pe dos inainte, de fapt, abia acum este pe fatza, materialul e mai fin, cusaturile sunt frumoase, te-ai rafinat si ai inteles multe. 

  Ne-am depasit toti trei puterile. Si fizic dar mai ales psihic. Ea cel mai mult pentru ca este in crestere, acum se creaza femeia din ea. Noi mai putin ca suntem animale batrane si destul de tavalite de viata, insa si asa, ne-am transformat, am lucrat la noi si cu noi ca sa ne putem adapta cat mai bine. Luna asta se face un an de cand am venit aici. Pe de o parte nu stiu cand a trecut insa pe de alta anul asta a fost cat o viata intreaga. Probabil din cauza ca a trebuit sa invatam enorm de multe chestii. De la limba, expresii portsmutene, subtilitati si prescurtari pana la birocratie, autoritati, politica, sistem sanitar si tot ce inseamna viata. Ne-am invatat viata de la capat.

  Asa ca pare ca a trecut o viata. Enorm. E ca atunci cand ai un copil si nu-ti mai aduci bine aminte ce dracu' faceai inainte sa-l ai si cum era viata ta inainte ca minusculul animalutz sa ti-o preia in totalitate. Mara a acumulat atat de mult incat au fost zile in care ma gandeam ca o sa ii explodeze capul ca in desene animate. Nu numai ca a invatat engleza dar a invatat si tot ce i s-a predat la scoala. Si multe, multe altele. Si a facut-o usor, frumos, nu pot sa zic ca a avut frustrari, nu a facut crize de nervi decat foarte rar si atunci a fost din cauza ca nu dormise suficient. A dormit mult anul asta, am tarat-o in pat cu forta la ore inimaginabil de mici pentru ca stiam sigur ca doar cu mult somn va putea creierul ei sa proceseze tot. In foarte multe seri a adormit imediat dupa 8. In majoritatea inainte de 9 desi discutiile dinaintea culcarii au fost infinite si teribil de enervante pentru mine. Odata ajunsa in pat, citea si pica lata. 

  A crescut, e un om mare acum. Sigur, mai face greseli teribile din neatentie, cum ar fi ca intr-o zi era sa pice pe fereastra afara. Dadea sa se urce cu fundul pe marginea ferestrei desi aceasta era deschisa. Vorbea cu mine si nu si-a dat seama ce face. Eu era sa mor si am imbatranit cu minim zece secole in secunda aia. Am urlat un NU de mi-au pocnit corzile vocale :))) Alearga tot timpul, tzopaie tot timpul. Asa ca evident ca se impiedica sau se pocneste de pereti, mobile, usi care ii stau in cale, colegi de scoala. Are nenumarate vanatai in diverse locuri, i-am zis sa se potoleasca ca o sa ne caute astia de la serviciile sociale sa ne intrebe de sanatate daca mai apare mult mov la scoala :))))

  Citeste Harry Potter, a ajuns la volumul 4 si e viata ei. Viseaza si respira Harry Potter. Si Lego, mania cu Lego n-a disparut. Vrea parul lung dar nu vrea sa il pieptene, umbla jumulita si cu o clama infipta fix in frunte. Isi pune fusta cand merge la scoala dar uita ca o are asa ca se apleaca si craceste linistita cu chilotzii la vederea publicului de cate ori are ocazia. Pe sistemul "sunt o doamna, ce pula mea"... E fericita, relaxata, increzatoare in sine, scoala de aici i-a oferit toate astea si multe in plus. Nu s-a mai  imbolnavit de mult, organismul s-a adaptat la virusii diversi care umbla pe aici. 

  Ii place mancarea asiatica, indiana, exotica de orice fel. Ii place mancarea in general, asa cum i-a placut toata viata. E inebunita dupa fructe si aici avem din belsug, mananca in fiecare zi cu mare placere. A inceput sa-si ia singura si sa-si si faca unele chestii de mancare, e foarte relaxata in bucatarie, cred ca stie sa faca cam orice mancare pe care i-am prezentat-o eu anterior. Mereu imi zice ca ea vrea sa ne facem un restaurant :))) 

  Are o prietena romanca, Iulia, cu care se joaca si se intelege atat de frumos incat atunci cand ne intalnim nici nu stim ca avem copii. Exact asa e si cu Bianca, am avut parte de o saptamana desprinsa din vise cat au fost ele aici. Are prieteni si la scoala, copiii o iubesc si o respecta, toti profesorii sunt absolut indragostiti de ea si imi spun asta cu fiecare ocazie. Exista o singura exceptie, ca na, in orice padure tre' sa fie si o uscatura, o teacher assistenta care vorbeste tare, urat si de sus. Mara s-a speriat de ea la inceput si nu i-a mai trecut. Am facut pana acum doua plangeri in sensul asta drept pentru care individa nu-mi mai da nici buna ziua :)))) Nu ca mi-ar pasa. Toata lumea a fost de partea Marei cand le-am explicat ce s-a intamplat, asa ca stiu clar ca nu-s eu aia exagerata. Unii nu sunt facuti sa lucreze cu copiii. 

  In lipsa de altceva mai bun i-am zis Marei sa si-o imagineze in curu' gol de cate ori o vede. Ca sa nu ii mai fie teama de ea si sa nu se mai streseze de fiecare data cand o vede sau o aude. A ras atat de tare de-am crezut ca lesina. A doua zi mi-a zis ca asa a facut cand a vazut-o si ca s-a simtit mai bine. Mna, uneori solutia e mai simpla decat ti-ai putea imagina :))))

  E inca mica si copilaroasa insa se transforma in femeie de la zi la zi. Mie tot sa o zmotocesc imi vine si din fericire asta e activitatea ei preferata, asa ca deocamdata nu am auzit chestii gen "nu ma pupa" sau altele. E dulce si dragastoasa si mereu vine si-mi cere sa o tin in brate si sa o pup, mai ales daca e trista sau obosita. Si-o pup si-i trece si ma bucur ca inca am aceasta putere magica. Nu-s genul de nostalgica, nu-mi vine sa zic "vai, nu mai creste", niciodata n-am fost asa, mereu mi-am dorit sa vad ce urmeaza, sa o vad mai mare, sa o vad si pe treapta urmatoare. Acum astept cu nerabdare anii urmatori pentru ca mi-e clar ca o sa fim prietene bune dincolo de nabadaile ei de Berbeaca incapatanata.

  Mi-e asa de drag de ea cand o vad cum se transforma intr-o femeie-baietzoasa cu gura mare (oare cu cine o semana?) de mor! Il pune pe taxu la punct din doua vorbe si-o virgula, abia astept sa-l vad in anii urmatori cum o sa mai nimereasca sa-i raspunda :))))) Ca deh, si el e la fel de nabadaios si incapatanat ca ea... Una peste alta se face un om frumos si bun. Dar mai ales amuzant (oare cu cine o semana?)



si-a facut singura salata si tinea sa o pozez cu calupul de cheddar

noul truc pe care-l face si de care e tare mandra :)))

Atat de ea...



Iaurt, anyone?