miercuri, 22 octombrie 2014

Fenomenul Halep sau "noi romanii"

  Gandul zilei sau ce ma enerveaza. Ma enerveaza cand niste nimeni se fac asa, familie cu Simona Halep doar pentru ca ea e romanca. Ma enerveaza teribil comentatorii sportivi de la Digi-ceva (ma scuzati da' sunt prea multe si nu stiu care ala era) care spun cu glas tare ca "cineva acolo sus a facut o minune" si asa a castigat fata asta un meci. Aham... cre' ca! Cred ca un Dumnezeu oarecare a facut din degete si d-aia...Poc, niste ani de antrenamente zilnice, o tinerete consumata in sudoare... poc uite asa dispar in fata unui Dumnezeu care face EL lucruri.... Eu as fi zis "fata asta a facut o minune azi, si-a depasit niste limite". Care, dupa mine, erau psihice, in fata unei vedete. In fata unui sportiv numarul 1. 

  Daca mai aud o secunda "noi romanii...bla-bla..." urmat de numele fetei Halep o sa mor de sila. Noi romanii? Hai sa mori tu? A facut ceva Romania pentru fata asta? Eu cred ca n-a vazut nici macar o minge de tenis de la statul roman, d-apoi altceva... Hai sa nu ne dam repede cu castigatorul doar pe principii de etnie. E penibil, oameni buni. E jenant! Da, e un sportiv performant. EA e un sportiv performant. Simplul fapt ca e romanca nu ne da dreptul s-o facem "noi". Sa ne-o asumam pe Halep ca si cand am crescut-o noi si-am muncit noi cot la cot cu ea... Ca si cand vreunul din noi am ajutat-o pe ea sa devina cine e. 

  Al doilea lucru care ma enerveaza teeeeribil azi e aia cu "a nimicit-o", "a omorat-o" si "a distrus-o" pe Serena Williams. Dude, frustrat much? Nu, nu a omorat pe nimeni. Eu stiu asa: pana anul asta eu personal  (care nu urmaresc tenis decat foarte rar, am alte sporturi preferate) am auzit de Serena Williams de vreo...15 ani! De Halep am auzit de 6 luni. Orice sportiv, oricat ar fi el de numarul unu mondial are si un final de cariera, are si o varsta si are si o limita. M-am uitat de curiozitate la anul nasterii celor doua, pentru mine varsta in sport e esentiala, din motive mult prea evidente ca sa le expun aici. Serena Williams e nascuta in 1981. Simona Halep in 1991. Peeeeerfect! 10 ANI diferenta intre ele in sensul ca micutza "noastra" e o prospatura plina de energie. Pentru cine nu stie, 10 ani in sport sunt O VIATA in adevaratul sens al cuvantului. 

  Ce vreau sa zic? E ca nu a nimicit nimeni pe nimeni. E un context istoric bun pentru Halep care e talentata si clar muncitoare intr-ale sportului. S-a nimerit frumos sa vina ea cu talentul ei si ambitia ei in momentul in care numarul unu se cam pensiona. Norocul EI. Al ei, nu al "nostru" :))) E cum ar veni cu 10 ani mai tanara. Ia sa ne gandim fiecare dintre noi la cum eram acum 10 ani din punct de vedere FIZIC... eu siiiigur eram mai sprintena. Par examplu nu alergasem circa 145 de maratoane dupa fi-mea, nu ma durea spatele si nici mainile, si nici un picior... Nu pierdusem o mie si una de nopti nedormite din motive de copil si eram cum ar veni... mai TANARA! 

  Sunt mandra ca e Halep romanca? Exact la fel cum sunt mandra ca Ion Luca Caragiale a fost roman. Dar e asa, ceva minim care e frumos in suflet, dar nu are legatura cu mine sau cu tara asta. E ceva despre care trebuie sa vorbim in soapta si cu respect. Ca intr-un muzeu cu opere de arta. Care nu NE apartin!

marți, 21 octombrie 2014

Sa ne cotropeasca!

  Am invins. Avem copil inscris la Scoala Internatioanala Spectrum. Cotropi-ne-ar turcii! Care turci se pare ca sunt la fel de buni in servicii si in invatamant nu numai in hoteluri. E drept, scoala asta arata pe interior ca un hotel :) Am mers azi si am predat toate actele, am semnat contractul si i-am luat si cele doua tricouri-uniforma, sa fie si ea in randul lumii.

  Ce face Mara? Pai trancane. Ceea ce e bine, nici nu va imaginati cat de bine e sa o aud din nou vorbind intr-una despre lucruri de la scoala. Anul trecut vorbea, ne povestea. Anul asta nu mai zicea nimic saraca, nu mai avea ce povesti. Ce sa povesteasca? Ca urla nebuna? Chiar am in cap un post despre cum afli ca iti este copilul traumatizat in afara casei. De o luna, stand asa cu urechile ciulite pe ea si atenta tot timpul sa vad ce mai zice si cum mai face...am constatat multe. Schimbarile sunt uneori extrem de subtile, unele doar de limbaj, altele de comportament. Altele sunt atat de dramatice incat ramai perplex. La 7 ani si jumatate nu au abilitatea de a "trece peste" si nici de a "uita" sau "nu baga in seama" porcariile omului cu care stau 4 ore pe zi. 

  Asa, deci ea acum trancane. S-a reparat copilu'! Tot drumul la dus si tot drumul la intors si toata ziua acasa ea vorbeste despre scoala, colegi, doamna, activitati, foi de hartie si elefanti roz. Imi povesteste in detaliu ce au facut cu o incantare fantastica. A ajuns sa accepte fara comentarii si drumul lung pana la scoala si inapoi. Cand ne aude lumea ca mergem pe jos pana acolo se minuneaza. Deh, epoca fundului in masina. Lasa, mergem si pe jos acum cat e vreme buna. Mergem si pe jos si culegem castane, frunze, alergam dupa porumbei si alte jivine, ne speriem de suma enorma de caini comunitari din cartierul de Vest al Ploiestiului. D-astea, uzuale. Avem timp, avem picioare, putem merge pe jos. Ea alearga de multe ori cam tot drumul si desi se vaita ca nu vrea sa mearga asa mult o vad ca reuseste sa mearga la pas cu mine (care merg foarte repede de felul meu) fara prea multe ofense. 25 de minute dus, 25 de minute intors. 

  Azi cand sa semnez contractul domnul manager m-a luat in biroul lui sa ma intrebe ce facem, ce face Mara si cum ne simtim. I-am povestit, a fost foarte incantat, apoi mi-a zis ca ei au asa un obicei sa urmareasca copilul pe tot parcursul vietii. A zis ca "noi mergem si la nunta cand o sa se casatoreasca". Dude, da' cine v-a invitat, mi-a venit sa-i zic da' m-am abtinut ca nu pricepeam ce vrea sa zica. Mi-a povestit omul ca ei au si ei asteptari de la familiile elevilor si tot o lua si-o intorcea si nu pricepeam ce naiba o vrea el turcu' sa-mi zica. Ne intelegeam ca turcii cum ar veni. Mi-a venit sa intreb pe sleau dar cum diferentele culturale dintre noi sunt prea mari n-am vrut sa gafez. Zic hai sa-l las pe om sa o dea pe dupa vishini pana o lesina si o simti nevoia sa spuna clar ce vrea de fapt.

  Dupa ce a tot vorbit el si io "da-da-da-da" ca curca-n craci...zice omu' "noi o sa va tot deranjam". Rad si ii zic sa ne deranjeze cat doreste, semneaza actele si dau sa plec. La care ma intreaba: "si, cand putem sa va facem o vizita?". Atunci mi-a picat fisa, imi spusese Cetin in primele discutii ca oamenii astia vin in vizita acasa la familii ca sa vada viata copilului din afara institutiei. La modul ca vine managerul cu invatatorul sau cu ceva profesori daca e la clase mai mari. M-a pufnit rasul si zic "cand doriti da' nu vreti sa mai asteptati o saptamana ca vine si sotul meu acasa, sa il cunoasteti si pe el?". Siiiiiiiiiiiigur ca da, abia asteptam! 

  Deci asteptam vizita. Sa ne cotropeasca, zic! Ii fac io un rahat homemade... cu apa rece! 

luni, 20 octombrie 2014

Birocratia, dragostea mea

  Dupa "doar" o saptamana de alergatura am reusit sa iau actele Marei de la Scoala Nicolae Titulescu Ploiesti. Scoala de stat care era sa ne omoare copilul prin tortura psihica. Ca sa iau aceste acte, doua la numar, am mers la scoala de...atentie....SAPTE ori. As in seven. Sapte. De trei ori intr-o zi, cautand Directoarea Javrette Pruna (asa o cheama, nu va radeti). Se pare ca a fi director de scoala in Romania e o functie foarte misto. Practic muncesti doua ore pe zi. In plus, esti, nu-i asa...sef. Peste toti si toate. Mobila si elevi, toti laolalta, sunt proprietatea ta. De trei ori intr-o zi. N-am primit transferul semnat. 

  De alte doua ori in alte doua zile. Si de inca doua ori azi, ca odata am luat transferul si inca odata am luat si fisa medicala a copilului. Ca deh... e complicat nene sai iei doua foi. Am mers de sapte ori la scoala pentru doua foi. Evident, timpul meu nu are valoare. Al lor are, sunt tare ocupati... in special cand nu-s la scoala. 

  Asa ca am alergat o saptamana ca un cal de curse. Pe langa cele 4 drumuri pe zi a cate 25 de minute pe jos catre si de la scoala, m-am mai plimbat si la scoala cealalta intr-o veselie. Azi am invins. Am plecat de acolo injurand printre dinti si dorindu-mi sa nu mai aud de ei vreodata. Dupa care am venit acasa si-am facut jdemii de copii dupa diverse acte intru inscrierea in partea cealalta. Si pentru ca sa ne dea astia abonamentele gratis pe transportul in comun ploiestean pe care n-am apucat sa ni le luam de cand au implementat sistemul gratis. 

  Absurdul planetei, sa faci ceva gratis pentru un oras intreg si sa le ceri la toti sa vina pe la tine cu niste acte, ca buletinul de identitate de Ploiesti nu era suficient ca sa te controleze in autobuz....'zda mamii lor de inteligenti. Ma rog, o sa ne luam si d-alea ca o sa vina niste iarna si mai scurtam parte din drumuri cu troleul la un moment dat. Deci maine mai fac un drum si pana la aia sa le duc actele si sa vad de cate ori o sa ma mai cheme ca sa-mi dea rahaturile de abonamente. Probabil de minim cincizeci de ori, fiind ceva gratis...

  Si cam asa alerg eu. Dar ea e fericita, se scoala in fiecare dimineata cu zambetul pe buze, vrea la scoala, s-a suparat ca a venit weekend-ul, intra acolo fericita si iese si mai fericita, imi povesteste pe tot drumul catre casa ce chestii "tari" au mai facut ei acolo. Doamna e foarte draguta, amabila si responsabila, se poarta frumos si lucreaza cu ei mult si bine, se joaca cu ei, ii invata multe chestii prin joaca, teatru, masti, marionete, jocuri de rol si multe alte chestii frumoase. La sport au profesor separat si dupa prima ora Mara a zis "mami, domnul de la sport e asa...e...ca un turc". Da, e ca un turc din cauza ca e chiar turc :))))))).

  Dupa o saptamana de engleza zilnic zice chestii in engleza, ma intreaba lucruri, e clar ca ii foloseste. Si in ora de informatica au invatat cate ceva si e tare incantata de asta. Cu putin noroc o sa vina doamna doctor de familie diseara pe la noi, ea e vecina noastra si ne iubeste, si o sa ne dea si celelalte doua acte pentru inscriere, asa ca maine s-ar putea sa termin cu tot balamucul birocratic romanesc. Si sa fie inscrisa legal la scoala noua. Si-o sa duc si cardul cu bani sa-l deversez acolo. Va fi cea mai frumoasa si mai utila cheltuiala pe care am facut-o pana acum in viata mea. 

  

vineri, 17 octombrie 2014

Alo, Ambulanta, va opriti sa-mi luati si o paine?

  Azi am avut parte de un soc uluitor. Stiu ca n-ar trebui sa ma mai mire nimic din ceea ce se intampla in tara asta, nu am prea multe uimiri de obicei. Am ajuns atat de cinica incat daca-mi zici ca maine dau astia o lege sa mergem toti in cap in timp ce cantam la flaut... m-as pregati pentru mersul in cap. Nu ca la flaut m-as pricepe...

  Azi insa am fost atat de socata incat am urlat in plina strada. A fost asa ca o reactie absoluta in fata absurdului absolut. Dar sa o luam de la capat. Personal am o mare, mare, maaaare problema cu toti cetatenii care nu incremenesc in secunda in care de oriunde apare o Ambulanta cu semnale luminoase si-sau sonore. Iar romanasii nu numai ca nu incremenesc, nu trag pe dreapta, nu se opresc... dar sunt de multe ori in stare sa ii sara in fata aluia cu salvarea. Nu stiu altii cum sunt insa sotul meu intotdeauna trage imediat pe dreapta si se opreste atunci cand vine o Ambulanta. Daca n-are unde sa traga, se opreste acolo unde e. Si nu atat pentru ca asa e legea si noi respectam legile cat pentru faptul ca o Ambulanta nu e o ciocanitoare. 
  
  Ar putea parea evident ca nu e si ca e o trebusoara mai serioasa atunci cand oamenii aia vin cu o duba mare cu sirene si stii ca ei se duc undeva unde moare un om. Sau ca duc un om care moare catre medici. Ar trebui sa te impresioneze si sa-ti pese cat sa stai dracului pe loc acolo unde esti, ca sa ajuti si tu activ la salvarea vietii acelui om. Pentru ca daca tu il pui pe soferul de ambulanta sa mai faca si slalom printre prosti atunci incurci treaba cam nasol. Esti un bou. Si pe langa ca nu-ti pasa de lege, nu-ti pasa ca moare un om undeva. Si in momentul ala ar trebui sa te gandesti ca poate a sunat ma-ta la Ambulanta aia. Poate ii gasesti in fata blocului tau data viitoare. 

  Azi dupa ce am lasat copilul la scoala m-am dus prin oras cu treaba. Intr-o intersectie maaare m-am oprit la semafor. Exact cand mi s-a facut verde am auzit brusc din dreapta sirena. M-am uitat, venea o Ambulanta care ajunsese aproape de intersectie. Desi era departe de mine si aveam verde, m-am retras frumos pe trotuar pentru ca mi s-a parut absurd sa o iau pe trecerea de pietoni sa ma alerg cu salvarea. Astia au venit si evident ca unu' nu s-a dat la o parte de nici un fel. Era un autobuz, o cursa speciala. Ambulanta a trecut pe langa, i s-a bagat in fata si....siiiiiiiiiiiiiii................ A OPRIT! In mijlocul intersectiei!!!

  Soferul Ambulantei a deschis usa, a iesit pe jumatate din masina si a inceput sa injure catre celalalt sofer. Cu strigate. Stand pe loc! Cu sirena pusa si luminile aprinse. Statea in mijlocul intersectiei si injura. Toata lumea se uita siderata cum Ambulanta STA in scop de injuraturi. Si nu se oprea... Statea asa agatat de masina si urla la soferul din spate. Am fost atat de socata incat am urlat la el de pe trotuar: "si tu acum STAI ca un bou ca sa ii explici aluia ca te-a oprit din drum???". S-a oprit uluit si s-a uitat la mine, s-a urcat inapoi si a plecat insa fara sirene. Doar cu lumini. Deci probabil la sirena a dat drumul doar asa, pentru impresia artistica, ca sa il dea pe ala la o parte, nu ca era cineva pe moarte. 

  Am ramas stupefiata. S-a oprit Ambulanta sa se injure cu cineva. Data viitoare cand o fi nevoie o sa ii rog sa se opreasca sa-mi ia si o paine si trei iaurturi de la Mega cand vin...barem sa se opreasca cu un scop...

joi, 16 octombrie 2014

Marea rataceala

  Probabil singurul cusur al noii scoli la care mergem e locatia. Adica ca e cam departe de noi. Asta n-ar fi fost o problema daca tocmai acum n-ar fi oprit astia niste trolee care merg acolo din cauza de lucrari. Pe langa ca e ceva talpa de ros pana acolo e...intre niste blocuri. Strazi. Stradute. E intr-un loc unde n-am mai calcat in viata mea pana acum. Conform sotului meu asta e un defect al meu, sau cel putin asa a tinut sa-mi zica la telefon ca nu cunosc orasul si ca el mereu imi zice asta (desi cred ca ar fi fost suficient sa-mi zica odata ca tineam minte). Mi-am petrecut urmatoarea zi gandindu-ma plina de nervi daca cineva chiar e obligat sa mearga cu pasul in tot orasul in care rezideaza, sau ce-o fi vrut poietu' sa zica. Poietu' de fapt se oftica ca eu nu conduc si d-aia :))))

  In prima zi am mers cu un taxi acolo ca sa aflu unde e ca habar nu aveam desi consultasem o harta in prealabil...Ma intreaba taximetristul daca sa o ia "pe la Posta sau pe la Podul Inalt". Fuck me, Posta pe care o stiu eu e in centru, precis nu la aia se refera...I-am zis razand sa o ia pe unde vrea ca nu stiu despre ce vorbeste. Cand a inceput sa se bage pe stradutele alea m-a luat cu transpiratii la ideea ca va trebui sa plec singura de acolo. Am mai povestit despre cat sunt eu de ratacita si despre faptul ca acum vreo doi ani domnii de la BBC s-au indurat de mine si mi-au aratat un documentar despre cum merge creierul si cum oamenii sunt diferiti, unora nu le merge partea aia care face si citeste harti (si da, e diferenta intre barbati si femei, la barbati acel centru e mult mai mare si mai activ din cauza ca vanau in padure). Deci nu e pentru ca esti prost sau blonda, nu e pentru ca nimic. E, vorba Marei "ca asa sunt io facuta" (asa raspunde ea daca o intrebi de ce face sau alege una sau alta).

  Cand am ajuns prima data in Bucuresti singura eram in atac de panica permanent. Asta vara cand ieseam din supermarket cu bunul prieten Georgel i-am zis sa-mi zica unde e masina parcata la care el a zis ca-s rasfatata, ca ma prefac, vezi-doamne, ca nu stiu. Omu' e asa de feminist incat nu pricepe ca unele muieri chiar nu pot chestii. I-am zis ca chiar nu stiu unde e masina si ca aproape niciodata nu stiu unde e masina. Daca as conduce ar trebui sa ma intorc acasa pe jos de fiecare data, jur! Marius stie deja si ma ia de o aripa cand iesim din Kaufland, sau striga dupa mine "dreaptaaaaa!" sau dupa caz "dreapta aialalta!" cand eu purced voios spre stanga. Deci cam asa...

  Iar acum a trebuit sa gasesc traseu de picior mai scurt catre frumoasa scoala. A fost excelent. Cine era ieri-alaltaieri prin cartierul Aurora din Ploiesti putea observa o duamna destul de scuturata asa cum merge pe strada vorbind singura si tot incearca sa purceada pe diverse alei care nu duceau nicaieri. De venit venisem bine, nimerisem... de intors am zis sa caut alta gaura cum ar veni. Pentru ca pe harta nu m-am lamurit deloc ce alei se infunda si care nu pentru ca e un cartier cu pomi si alei si poteci care am impresia ca unele nu-s pe harta. Normal, harta e defecta! :))))) Ies din scoala si o iau aiurea, fix in alta directie. Mara care stie sigur (ea are capul cu harti al lu' taxu) striga la mine "nuuuuu mamiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii, nu pe acolooooooooo, de aici am venit". Mda, de acolo.

  Ieri cand eram singura zic hai sa caut alta solutie mai repede. Si cand m-am dus sa o iau zic sa ma duc pe alt traseu care mi se parea mie mai scurt. Doar ca am ajuns la curca-n craci la niste blocuri pe langa nu mai fusesem. Ma intorc bodoganind, deja nu ma mai tineau picioarele la cate drumuri am avut ieri de facut... vad un afis cu Iohanis ala pe un bloc. Zic, sa o iau pe acilea si sa-l tin minte pe prostu' asta ca e lipit aici, daca n-o fi bine sa ma intorc pe aici. Ma duc, dau de niste ghene de gunoi, de alei care se infunda de....sa le ia toti draciiiii. Cand sa dau sa ma intorc dau de mecla lu' Iohanisu' si ma duc setata. Stiti cuvantu' ala scurt din patru litere? E! ALA! Am ajuns in cu totul alta parte... Al dracu' Iohanisu' era lipit peste tot...fir-ai tu sa fii de prost, ce m-ai incalcit...Mbon, deci acu' am fost ca lipoveanu' de la 2 Mai care a aruncat talianele in mare de pe barca si si-a luat ca punct de reper autobuzul de Limanu' care era in mers. Ca a zis ca e o casa. Da' nu era...Asa si io...plin cartieru' de Iohanisi lipiti fi-i-ar moaca de ras sa-i fie...

  Il gasesc intr-un final pe Iohanisu' meu si transpirata, lesinata si terminata ma uit la ceas. Mai erau cinci minute si se suna de iesire iar eu nu gaseam Iohanisu, pardon, scoala. M-am dus obidita pe unde stiam eu, am luat copilul si m-am bazat pe ea sa ma scoatza la liman ca ea dupa prima zi a aflat clar tot traseul initial pe care i l-am aratat. M-a dus fetita linistita printre toate blocurile, aleile si Iohanisii strigand dupa mine "hai maaaaami mai repedeeee"...Acum ma duc sa o iau iar si mai incerc odata, azi am mai numarat niste Iohanisi si vreau sa-i incerc si pe aia. Sa-mi tineti pumnii...