luni, 1 septembrie 2014

Sfarsit de vara

  Dintotdeauna m-a durut sfarsitul verii la 2 Mai. Desi m-a si bucurat. Cand vin aici doar ma bucur. Cand trebuie sa plec ma bucur ca ma duc "la mine acasa" dar ma si doare in egala masura ca plec de aici si ca gata, vara s-a dus. Vara nu ma intereseaza decat in masura in care imi ofera un stat la malul marii. In rest o detest cu totul. Urasc caldura. Vara e doar un mijloc prin care omul sarac, care n-are piscine, poate inota. Cam atat. E momentul in care natura care te-a nascut intr-o tara cu multe luni de frig, iti da voie sa poti sa te bagi in apa marii. Pentru mine cam asta a insemnat vara mai mereu.

  Ce mi se pare uluitor e ca Mara cere acasa dar plange pentru ca plecam acasa de vreo saptamana. Are aceleasi sentimente amestecate. Vrea acasa cu tarie, ii e dor de casa ei, de lucrurile ei (mare tarie de caracter trebuie sa ai, copil fiind, sa nu ai cam nimic al tau intr-o curte plina cu jucarii care toate au fost ale tale de fapt!), de colegii ei, de "doamna" ei...pacat ca doamna ei nu o sa mai fie aceeasi, dar na...viata in tara asta de rahat e urata de la varste mici, ce sa facem....

  Ieri am mers la Mangalia in excursie de ziua mea de nume. A vrut neaparat sa facem ceva "special", mi-a facut niste cadouri extraordinare, a cerut cu tarie sa ma serbeze. Asa ca am plecat in "excursie" si ne-am plimbat pe faleza superba a Mangaliei. Mangalia, dragostea mea... Orasul in care ma simt ca acasa intr-un fel in care in Ploiesti nu m-am simtit niciodata. Nu pot sa explic asta... macar o zi pe an am nevoie sa bat cu piciorul niste stradute anume din Mangalia. Imi incarc sufletul pentru restul anului. 

 Maine plecam spre Ploiesti. Incerc sa nu ma gandesc ca traiesc intr-o tara in care 350 de km se fac cu doua microbuze si doua trenuri asta daca vrei sa faci mai putin de 8 ore. O sa plec in felul asta absurd pentru ca e mai scurt ca timp si ca nervi decat un tren Mangalia-Ploiesti. Zic mersi ca vara-mea mi-a preluat o geanta azi si mi-a dus-o la Ploiesti cu masina. O sa plec asa, lejer, cu rucsac, geanta si copil. Si o sa zic mersi ca nu stau in tren 7 ore. Am ajuns sa zic mersi ca pot sa merg din bucati pana acasa in anul 2014. 

  La 12 noaptea eram pe plaja cu Mara. Ne-am dus sa vedem stelele. Si valurile uriase. Am facut o seara lunga in sat cu opriri la Babusca la pizza apoi la indelungi povesti cu familia Petya, apoi pe plaja. Ne-am luat ramas bun de la toti si de la toate. Si de la doamna care ne-a vandut jucarii toata vara si acum m-a intrebat daca eu cumva sunt "de-a lu' nea Ghinea". Da, eu sunt. Nea Ghinea era strabunicul meu iar ea, doamna care acum are 50 de ani, cand era copila venea la noi in curte sa culeaga musetel si frunze de dud. Faceau probabil sarmale in frunze de dud (nu glumesc, e pe bune!). Mara s-a imprietenit cu ea in vara asta, a fost primul om din viata ei cu care a vorbit fara sa fiu eu prin preajma. Ne-am luat ramas bun si de la doamna farmacista care deja a facut o avere pe carca noastra in vara asta... virozele de vara sunt deosebite, va spun!

  Am spus pa marii, cerului cu stele, mirosului de mare si alge. Am spus pa si abea asteptam sa le vedem si cu alta ocazie. Insa acum asteptam sa ajungem la noi acasa. Unde avem de facut curat dupa 3 luni de casa parasita, unde trebuie sa ne recuperam geanta dintr-o locatie necunoscuta, sa ne cumparam ceva de mancare si sa ne facem paturile. Tineti-ne pumnii sa ni se alinieze trenurile, stelele si gentile!

luni, 18 august 2014

Abba. Ikea. Gravlax.

  Prima data cand a inceput sa ma fascineze Suedia a fost cand eram mica si-am ascultat Abba pentru prima data. Mi-a placut si-mi place Abba teribil. Stiu, nu mai e trendi sa-ti placa asa ceva, e cam de porc, da' aia e, imi asum. Imi place Abba pentru ca au o muzica plina de viata. Asa cum trebuie sa fie muzica. Am aflat ca-s din Suedia si de atunci am ramas asa cu o impresie cum ca Suedia ar fi o tara plina de oameni frumosi care canta vesel pe strazi. Da, imaginatia de copil e buna. 

  Ikea a venit in Romania in anul cand s-a nascut Mara. Tin minte ca am fost acolo in primele zile cu o burta imensa. Iubesc Ikea si produsele ei. Mi-as face o casa intreaga doar cu produse de acolo daca as putea. Pentru ca-s bune si ieftine si frumoase. Sunt utile si bine facute. Ikea ne-a invatat despre covoare, lampi si chiftelute suedeze. Despre foarfeci si cratite, oglinjoare mici si mari, case frumoase si pline de vise. Si despre prajitura cu migdale. Pe care eu n-am gustat-o niciodata insa am vazut cetateni care se bateau pe ultima bucata din galantar. 

  Despre gravlax am invatat un pic mai tarziu de la Jamie Oliver pe cand facea el o varianta intr-una din emisiunile lui. Mara iubeste somonul cu inversunare si privind mainile lui Jamie cum mangaiau o tarla de somon de circa doua pogoane m-am gandit mereu cum ar fi sa am asa o bucata de somon crud la indemana. Pe care s-o las sa stea la sare si mirodenii si-apoi s-o manancam sub forma de halci. Din care sa muscam precum pisicile infometate. 

  Si ma tot framantam despre unde sa mergem de ziua mea anul asta. Dupa o vara plinaaaaa, plina ochi de treaba si de oameni extraordinari care ne-au calcat pragul si mi-au luminat zilele... dupa un an destul de plin cu totul si la capatul celor 35 din dotare. Unde sa mergem? Acum doua zile, intrand din reflex pe site-ul Wizzair am gasit bilete de avion catre Malmo pentru 3 persoane la un pret ridicol de mic. Un pret din ala cum se gasea acu' 5 ani. Se potrivea perfect cu perioada. Marius vine chiar atunci. Cu copil cu tot pentru ca noi nu plecam fara copil din principiu, mi s-ar parea cel putin dubios sa fac asta. Sa merg eu sa vad lucruri noi si frumoase fara ea. Stiam vag ca Malmo s-ar putea sa fie in Suedia...l-am sunat pe Marius sa-l intreb daca vrea sa mergem, a zis ca daca-l iau el merge :))))) asa ca in 5 minute am luat biletele si dupa aia am aflat unde e Malmo exact si cam ce si cum :)

  De trei zile citesc despre Malmo, caut cazare, masini de inchiriat, autobuze, lucruri, locuri, mancaruri, treburi, preturi. Plutesc in nori. Cine si-ar fi imaginat ca mergem in Suedia? Dar cam asa am plecat cam peste tot si intotdeauna cand te lasi dus de val el, valul, te duce frumos unde trebuie. Tot ce trebuie e sa nu te impotrivesti. Apa te tine deasupra. Si te face fericit. Ceea ce va dorim si voua!

Podul Oresund care leaga Malmo de Copenhaga. Merge pe suuuus ca sa nu il ia gheata si apoi intra pe sub mare in dreptul insulei ca sa iasa in Copenhaga. Un fel de mobila de Ikea mai altoita!

vineri, 8 august 2014

Barbatii si gratarul

  "Sa facem un gratar!". Asa incepe orice vacanta de om romanesc de sex masculin. Pe femei nu prea le auzi spunand asta pentru ca ele ar vrea sa fie duse la restaurant, ar vrea sa se odihneasca in pana lor macar o saptamana pe an in loc sa bulverseze niste carne in foc. 

  Insa orice posesor de putza pui in natura el va face doua lucruri: va face pipi in boscheti si apoi (probabil simtindu-se foarte increzator in abilitatile lui de a stinge un incendiu) va face "un gratarel". Unde va frige voios trei porci si sapte gaini. Sub atenta supraveghere a prietenilor sai de acelasi gen cu el. Care toti beau ceva cu alcool. Barbatii, din pacate, confunda grav "a face o carne" cu "a face un foc". Sa ma fac inteleasa: daca nu stii sa faci mancare de felul tau, daca nu te apropii tot anul de nici un aragaz, de nici un aliment si de nici un cutit...cum pana mea iti imaginezi ca esti tu capabil sa produci o friptura comestibila???

  Raspunsul e nu, barbatii nu stiu sa faca o carne la gratar decat daca stiu sa gateasca in general. Dovada vie e sotul meu personal care in aceasta vara a nimerit o carne corecta. El zice ca-s eu rea si ca el mereu facea asa, eu zic ca dupa un an in care el si-a gatit singur in alte tari a aflat si el cat si cum se tine o carne la foc. Si a inteles probabil diferenta dintre un foc deschis si un aragaz. Si pentru ca nu-i tampit a perceput si cum tre' sa arate carnea atunci cand e facuta nu carbonizata :D (maine ma omoara sigur! daca nu chiar azi)

  "Sa facem un gratar". Asa incep toate visele mele urate. Orice cosmar. Vanatorul din ei se rascoala si cum dau cu nasu' de iarba le striga adeneul ca tre' sa friga un animal. Sa faca un foc. Un foc MARE. Sa ne intelegem, focul nu poate fi mic. Jarul trebuie sa fie mult, mare si intens pentru ca domnilor le e lene in principiu. Adica ei n-au inteles ca o cantitate mare de jar va carboniza tot ce e pus prima data pe gratar. Asa ca focul trebuie sa fie unul intins, lat, cu doua gratare pe el daca vrei sa frigi trei hipermarketuri. Nu o tona de jar care face 1000 de grade si cu care intai o sa carbonizezi si dupa aia o sa lasi crud la tura doi.

   Diferenta de temperatura de prelucrare intre aragaz si foc e una mare spre uriasa. Un foc deschis la gratar se cam duce spre 3-400 de grade celsius. Un cuptor electric dat la maxim face cam 240 si le face de departe si niciodata nu-l dai la maxim ca sa faci o friptura. Reactia Maillard adica aia care arde carnea si o face toxica se intampla dupa 155 de grade. De aia gratarul e naspa pentru corpul fizic in general. Cu cat mai ars cu atat mai naspa. Simplu, da? 

  Ca sa nu mai zic ca cu cat mai ars cu atat mai nasol gustul. Carne uscata. Moartea. Am vazut la viata mea oameni care tineau vita in cuptor pana iesea fum pe sistemul "sa nu mai aibe gust de vaca ca nu e buna"... da' na, astea-s exceptii. Niste pui uscat. Niste porc uscat. Niste mici carbonizati. Si toti, dar absolut toti barbatii pe care i-am vazut facand carne pe gratar au o singura problema: "tre' lasata, sa se faca bine!". De ce? Pai pentru ca ei habar nu au cand e aia facuta sau nu inauntru. Se uita la ea, se inchina la bere si asteapta. Mult. Asteapta. Berea e rece, tzuica e buna...intra...mai iese mirosul de fum din nas...mna. Carnea moare sub ochii lor si se transforma in scrum. Carne neagra. Iar ei, culmea! Culmea! Ei asa stiu ca "trebuie sa fie" o carne la gratar. Neagra. 

  Daca le-as face in tigaie o carne de culoarea aia n-ar manca-o neam. Dar asa, cand a fost facuta de manutzele lor... "uite ma ce friptura buna am facut, mama ce buna e, excelenta, minunat, gratar-gratar-gratar, sa mai facem!". In timpul asta muierile se chinuie cu salata, cu spalat de troace si cu inghitzit de fum care se duce vesel spre ele. Barbatii cei voinici fac un foc maaaare unde ard o carne taaaaare. Pana o fac talpa. Apoi o mananca fericiti pentru ca oricum sunt prea piliti ca sa mai priceapa ce mananaca. Da' mama ce misto a fooooost! 


joi, 7 august 2014

6 noduri

   M-am trezit in zgomot de picioare mici care alergau la etajul de deasupra patului meu. Poc-poc-poc-poc... Parca nimic nu e mai frumos decat picioarele mici care alearga. Si care nu cad eventual. Mara cadea mult si des si tropaitul ei ma rascoala si azi intr-o spaima de aoleu-ochiu-gura-dintzii-aoleu-mamica-moare. Poc-poc-poc-poc. Rasuna. E o casa de lemn, e vie, transmite pasii mai departe. Scot dopurile din urechi, ma uit catre ea si vad ca inca mai doarme. Se foieste. O sa se trezeasca. Ma uit la ceas, e opt jumate deci e bine. A dormit destul. Se mai foieste odata, se intinde si deschide ochii. Imediat ii plaseaza pe mine. Cand vede ca-s treaza zambeste cu gura pana la urechi si ma anunta direct..."mami, io am dormit bine da' sa stii ca mi-e foame!". Corect. Rad tare. 

  Ies pe terasa unde-s multi oameni. Circa 5 copii sub 3 ani care nu-s ai mei. Ma impiedic pana la filtrul de cafea, nu de copii ci de somnul meu propriu. Iau cafea, dau mancare, pornesc laptop. Alti oameni vor cazare azi pentru weekendul "acesta". N-avem. Trecem mai departe. Inghit cafeaua, iau copilul si plec spre plaja. E plina. Da pe afara de oameni. Nu-mi place dar asta e, ma sacrific intru baia inotacios-broscutzistica a Marei. Ei ii place. Vrea sa pupe copanele grase ale Ioanei, una din bebelusele care rezideaza la noi si care are 11 luni si doua copane. Teribile copane. Mai rar vezi asa copane. Delicioase copane. Iti vine sa lesini. Ovulezi doar cand o vezi! Iaca poezie...

  Mergem spre casa. Vrea lasagna, stie ca mai are o portie in frigider si viseaza la ea. E a treia zi in care mananca acelasi lucru si-mi spune cum sunt eu cea mai jmechera si ca nimeni nu face mancare ca a mea. Ma simt bine pret de o secunda apoi imi trece. E doar o lasagna. Ajungem, ne spalam, mancam. Frec lucruri, fac ordine, adun gunoaie. Vine caldura mare, ne refugiem in sufragerie la aer conditionat. Mare inventie. Pentru mine aerul conditionat si tampoanele OB sunt inventiile secolului. Ale mileniului. Stam la frig. Se face dupa amiaza binisor, mergem la baia numarul doi. Ne scaldam vartos. Ma rog la toti sfintii sa n-o mai doara urechea. Imi aduc aminte apoi ca nu cred in sfinti si chiar daca azi o fi dezlegare la peste nu cre' ca Maica Sirena o sa se indure sa nu mai facem otita daca ne scufundam precum broastele. 

  Iesim din apa din cauza de culoare mov. A ei, nu a apei. Apa e verde. Fi-mea bate spre albastru. Isi pune pe ea toate prosoapele si tremura fericita. Eu rad cu spor impreuna cu mama copanoasei de mai sus. Extraordinari oameni s-au intamplat in vara asta pe aici. Inca sunt in mirare-extaziata. Este excelent. Fi-mea tremura si vrea din nou sa atenteze la copanele blondei mici. Se joaca cu ea iar eu ma uit inca odata cu uimire cat de simpatica poate sa fie. Si cum iubeste ea bebelusii. 

  Se face seara, fugim in sat. Mergem la Golf sa vedem daca chiar l-a inchis Sanepidul. Restaurantul  merge bine merci, traim in Romania si orice peste stricat se poate vinde voios vara. Lumea mananca cu pofta. Eu rad cu pofta. Iau o apa pentru Mara si apoi ma uit la ea doua ceasuri cum se urca pe sfori. In iunie urca trei noduri. Azi urca sase. Pe sistem maimutza, se cocoata in maini si degete de la picioare pana la vreo 3 metri inaltime. Mi-e rau. Incerc sa nu urlu si sa nu ma tavalesc pe jos. Noroc ca pica electricitatea si se face bezna. N-o mai vad si astept sa ii aud glasul speriat din marea de copii. Cand ochii mi se adapteaza la bezna o vad cum vine spre mine, s-a dat jos de acolo in bezna aia, si-a facut loc calma prin suma de copii care urlau de spaima si se indreapta perfect geografic spre masa mea. 

  O intreb daca s-a speriat, imi zice ca da, ca s-a stins lumina brusc. Ii aduc aminte cum ochiul se adapteaza la intuneric si o pun sa se uite spre locul de unde venise. Acolo unde in urma cu un minut i se parea bezna acum pare a fi o gramada de lumina utila. Si de la luna, si de la santierul cu lumini mari. Se duce inapoi in bezna linistita. Ma roaga sa mai stam, mai stam. Sa maistam-maistam-maistam de fapt. Niste copii au ceva luminite laser. O fascineaza. O trimit sa-mi zica de unde le-au luat. Mi-l indica pe nea' cu standul de bijuterici de langa carciuma. Plecam spre casa si ma opresc sa-i iau luminita fermecata. O gasesc. Si cel-mai-frumos-inel-din-lume pentru mine. Din nou. In fiecare vara e un cel mai frumos inel. Negociez la sange, scot la juma' de pret si plecam.

  Aud pana acasa, pret de un sat intreg... osanale. Cum sunt eu cea mai minunata care i-a luat cea mai luminita. Cea mai treaba si cea mai duda. O inteleg perfect pentru ca ma uit la mana cu cel mai inel si simt la fel momentul. Pentru ziua de azi, pentru cele 6 noduri ale victoriei ei... totul e perfect. Azi e azi cu nodurile de azi si cu lumina de azi. Maine om mai vedea ce-o mai fi. S-a culcat cu luminita strans in mana. Eu am pus inelul jos dar cu un ochi inca ma uit la el. Azi a urcat 6 noduri. O respect enorm. N-as putea nici doua, nici azi, nici acum niste zeci de ani cand eram ca ea. 6 noduri, nene!

miercuri, 30 iulie 2014

Estivale

  De abia astept sa se termine vara. Da, stiu, tocmai ce a inceput de fapt, dar astept cu nerabdare sa nu-mi mai fie cald. De cateva zile e cald rau chiar si aici. Si evident, cand e cald rau vine lumea. Cu miile. Nu-mi mai vine sa calc pe plaja pentru ca e prea plina. E ochi. In sat e plin, la Petya nu mai prind nici un capat de ciorba de burta si nici un loc la masa sa dau cu tunu'. Ceea ce e bine. Pentru el. Io as vrea o ciorba da' parca n-as vrea. 

  As vrea sa mananc ceva da' nu pot decat pepene. Care nu merge cu ciorba de burta. Se vede logica, da? Urasc caldura cu o pasiune totala. Nici bere nu-mi mai trebuie. Ceea ce e absolut tragic. Astept toamna. Sau macar o ploaie mare!

Mara prin ploaie acum vreo 2 saptamani

"Ce buna eeeee!"