luni, 27 mai 2019

Sectia de votare Portsmouth, Irina Gheorghiu si alte intamplari amuzante

  De ce nu am votat ieri? Pai e simplu: nu mi s-a dat voie. Nu am putut sa votez. De ce? Iar e simplu, pentru ca Romania a organizat alegerile pentru diaspora ca de obicei: in asa fel incat sa nu putem sa votam. Cu scop si in mod deliberat. O orchestratie de rea vointa tricotata cu cea mai crasa incompetenta posibila.

 Ne-am dus pana acolo ca sa votam referendumul romanesc pentru ca noi am votat Europarlamentare pentru UK. Ni s-a dat voie sa facem asta si am ales sa facem asta. Ma intereseaza foarte mult cine va fi europarlamentar aici si cam deloc cine va fi pentru tara in care nu mai traiesc. Asa ca am votat pentru UK. Civilizat, prin posta, acum cateva saptamani. Noi votam prin posta, stiti, suntem mai prosti, asa, nu stim sa ne ducem la sectia de votare :))) Asa votam si la locale, si, de la anul vom vota ca cetateni care ne vom face pa persoana fizica in tara asta la noi acasa. Am mers acum la mizeria asta pentru toti oamenii ramasi in urma in Romania, pentru toti cei care sunt azi disperati si sufocati de sistemul comunist. Am infrant!

  Asa, de unde pornisem? Pornisem de la asta: ieri nu ni s-a dat voie sa votam. E ok, sunt invatata ca Romania sa imi incalce toate drepturile de baza, sunt perfect de acord ca de aici pornim in orice discutie. Pur si simplu asta este realitatea. Marius trebuia sa fie la munca la 12, ca na, unii mai si munceste duminica, coaie, asa ie pa Anglea daca vrei sa si traiesti cu niste salam prin gura, si nu ma refer la manele. El incepe saptamana duminica si o termina joia. Iaca pozna. Asa, dimineata zic cu juma' de gura, hai coiutz, nu ne ducem si noi la referendum? Ne-am dus! Ce a urmat a fost ca la desene animate.

  Ne-am dus si am gasit, intr-un colt de Portsmouth, pe niste cele mai inghesuite strazi din lumea asta, o ... biserica... ca na, asa ie ai nostri mai credinciosi. O ceva care avea ea si niste alt sediu langa. Din povesti am aflat, ca, undeva, la tooooocmai etaju' doi al fiintei cladirii aleia, acolo se intampla minunea. Si ca erau circa trei stampile de vot. Afara, niste multe sute de oameni (ulterior mi s-a spus ca erau doar doua de fapt, cred ca pe una au pierdut-o si una s-a stricat). Dupa ce el a plecat in pana lui la serviciu eu am ramas, am filmat si am vorbit cu lume, am asteptat sa vad cati oameni ies invingatori din negura cladirii. Au iesit vreo 2 in juma' de ora. Afara, niste sute.

     CAM ASA!

  Asta se intampla la 11.30. Cand multi oameni erau acolo de la 7! Sectia Portsmouth deserveste cam tot sudul UK-ului, urmatoarea pe sud fiind la Plymouth, adica la vreo patru ore de noi! Inspre nord urmatoarea e la Londra! Au venit oameni de la o ora, doua sau trei distanta. Eu am plecat spre casa cu gandul sa revin seara sa vad ce se intampla. Pe la 3 s-au dus si prietenii mei si s-au asezat la coada. Dupa trei ore au renuntat pentru ca stiau sigur ca n-au cum sa voteze. Asa ca ne-am linistit cu totii si aia a fost.

  Cand mi-a mai trecut socul, m-am intrebat, cu uimirea omului prost, de ce nu au ales o locatie diferita, uite, colegiul de la capatul orasului, cel la care sunt eu acum angajata are si parcare mare si sali mari! Stiti poate, ca in Anglia nu te poti duce sa parchezi unde vrea pula ta pentru 8-10-12 ore cat iti ia tie sa votezi la statul romanesc. Trebuie sa ai permis pe zona aia sau sa platesti sume foarte de mari sau amenzi si mai mari. Uite, scoala Marei, aia secundara, tot aici in nord, pe unde vin toti oamenii aia multi din afara orasului, are si parcare mare si o sala de sport in care puteau pune multe cabine de vot! Bine, asta insemna ca cineva dorea ca noi sa votam.

  Eu am plecat de acolo destul de inmuiata psihic. Am inteles ieri, inca o data, ca nu putem face nimic cu Romania aia. Ma bucur ca multi oameni din Romania au dat ieri veseli poze cu cozi MARI ca si cand asta ar fi ceva DE BINE. Le doresc sa se mai gandeasca nitel daca si-ar dori sa li se inchida tejgheaua la ultima paine si sa nu mai primeasca nici un ou la cozile alea de zece ore, aia traiti in comunism isi aduc aminte bine despre ce vorbesc eu aici. Mie ziua de ieri starea asta mi-a dat-o, am revizitat anii aia de cozi. Oiiiii, ce bine, au venit oameni multi si noi nu stim sau nu vrem sa-i procesam! Sau de fapt aia vrem. Ca asta facem mereu.

  Doamna presedinta a sectiei de votare a sectiei 303 Portsmouth, doamna Irina Gheorghiu, aseara, la ore la care multi oameni romani spumegau de furie si neputinta, isi schimba poza de profil de la FB cu o "glumitza", zicea cum ca "Nu-i poti face pe toti fericiti ca nu esti Nutella". Azi de dimineata, cand am vazut chestia asta, dupa ce m-am sufocat de indignare, am fost destul de desteapta cat sa fac un print screen, stiam ca urmeaza ca jivina sa-si inchida contul sau sa stearga, ceea ce si l-a si inchis. Poftim:


  Cea mai misto chestie este ca de fapt sistemul asta este atat de bine ancorat si are mecanisme atat de bine puse la punct si incompetenti atat de fabulosi incat el, sistemul, se auto-protejeaza. Nimeni nu va pica sau intra la puscarie pentru incalcarea legii produsa ieri. La Portsmouth au avut DOUA stampile de vot. Spre dupa amiaza, cumva au mai "gasit" inca doua. Unde? Bai, nu se stie, cred ca undeva, printr-un fund de geanta, stiti, cateodata cand esti piloasa d-asta lucratoare la consulatul romanesc si ai geanta d-aia mare, mai pica chestii de colo colo, mai o stampila, trei urne si doi jandarmi, nu stii niciodata ce pula mea poti sa gasesti langa ultimul OB care ti-a aterizat pe acolo!

  Senzatia de ireal de ieri o sa iasa greu de tot din mine. Cand zici ca Romania nu te mai poate soca, iei una d-asta in freza, mamica, si iti aduci aminte, din nou, ca astia sunt toti o apa si un pamant ca si nenea ala autistu' care e acum presedinte, tin eu minte ca in campania electorala tot macanea ca ce face el pentru votul diasporei. A facut o pula. Nu stiu cum de azi ala nu si-a dat demisia. A, pardon, asta insemna sa aibe macar un centimetru de coloana vertebrala. Meduza de Melescanu ne-a explicat ca trebuia sa ne sculam mai devreme ca sa votam. Bai cacatule, ne-am sculat, unii inaintea pulii, si ne-am dus sa votam. Au votat 370 de mii de romani. Auzi, cica atatia suntem in lumea asta! Niste lenesi care nu ne-am prezentat de fapt la vot, Romania acum calculeaza cat la suta din romanii despre care de fapt ei n-au nici o idee cam CATI sunt, s-au prezentat la vot! HA! Pai s-au prezentat coaie, mult mai multi. Doar ca au petrecut o duminica pe trotuare, garduri si alei si nu au apucat sa voteze.

  Doamna Irina Gheorghiu, presedinta sectiei de votare 303 Portsmouth, nu i-a mai lasat sa voteze la ora 9 pe cei care erau deja in cladire, asa cum zice legea. N-a dorit. Sectia era la etajul doi (o alta alegere speciala!) si cladirea era plina de oameni care de fapt nu au mai votat. Din cate mi s-a spus, comisia a iesit cu ajutorul Politiei prin spate si pe prosti i-au lasat acolo la coada :)))) O alta incalcare a legii este ca cei din comisie sau consulat sau cine dracu' a organizat cacatul asta, trebuia sa anunte Primaria ca acolo vor fi sau sunt niste multe sute de oameni, in asa fel ca Primaria sa detaseze minim o masina de Politie si una de Ambulanta. Asta e legea. Romania? Da, da! Comisia a chemat Politia la ora 9 sa-i scoata din cladire prin spate pentru ca prin fata stiau sigur ca mor daca ies.

  Prin alte tari, ambasadorii s-au dat peste cap sa ii primeasca pe cat mai multi in sectie la 9 fara ceva, ca sa poata vota conform legii. Parisul si Berlinul le-au deschis usile, la Munchen Politia a pus garduri in afara cladirii si a declarat ca teritoriul consulatului se extinde. Ce a facut Bucurestiul? Le-a oprit sistemul informatic! N-au mai putut sa voteze! Pam pam! La ora 9 au stins lumina si gata. S-a rezolvat.

  Mie mi-e mila azi de oamenii care se bucura mult, asa, in naivitatea lor. Se bucura ca cei din alte tari sau chiar din Romania, au stat la coada, vaaaaai, ce draguuut, ce simpatic, ce induiosatoooor, a venit lumea la vot. Aaaam, ooook! N-ati inteles nimic, faptul ca sunt niste multe mii de oameni care n-au votat nu e de bine! E de foarte rau! Si sper ca realizati ca tura urmatoare nu se vor mai duce. Pentru ca nu au de ce sa-si futa cate o zi libera din viata, oamenii astia muncesc atat de mult, unii dintre ei au joburi imposibil de grele, cu 29 de sectii pe UK, oamenii trebuie sa calatoreasca ore, sa stea 10 ore la coada si apoi inapoi acasa, toate astea cu copiii dupa ei, da? Foarte multi dintre cei de la coada de ieri au zis ca asta e ultima data! Unii au tot patit-o de zeci de ani.

  Alt motiv de bucurie e ca un retardat se duce la puscarie. Bai, ok, eu inteleg disperarea, dar tara aia nu e facuta de sau din Dragnea! Nu s-a terminat nimic! Nici macar PSD-ul. Nu s-a intamplat nimic deosebit azi altceva decat faptul ca v-ati putut defula nitel, asa, in neant. Ala se duce acum la odihna, tratament si relaxare, cu conditii de hotel, iese repede pentru buna purtare si doua carti scrise, si, ce este cel mai important, el ramane cu toti banii nostri. Mai ca m-as inscrie si io la o puscarie d-asta pentru banii aia, serios!

  Sistemul e acolo, bine mersi. Irina Gheorghiu nu este vreo pensionara sau primitoare de ajutor social, e o tipa tanara. Asta pentru ca se tot flutura asta cu pensionarii si PSD-ul. Sistemul comunist e dus mai departe de oameni tineri, ca Irina Gheorghiu, oameni care au ajuns acolo cu pile si nu pe merit, in mod sigur. Oameni care dau pilele mai departe, care fac jocurile si care tricoteaza aparatul de stat romanesc. Asta este realitatea. Noi, astia de am sarit gardul si vedem si de afara inauntrul curtii, avem un pic de alta perspectiva. Nicaieri in Romania nu vezi mai clar nenorocirea cum o vezi la consulate si ambasade peste tot in lumea asta. Am citit in ultimele 24 de ore postari din toata lumea. Unde merge sistemul romanesc, se arde iarba.

   Daca maine diaspora n-ar mai aduce nici un leu-euro-etc in tara si nu si-ar mai plati taxe si impozite pe la chestiile ramase pe acolo, poate am putea sa aratam Romaniei cat de tare bubuie economia aia fulminata. Si cum tara aia nu da faliment pentru ca niste milioane de oameni (mai multe decat spun "statisticile" facute de statul roman) baga bani cash cu lopata in tara. Motivele sunt multe, de la prostie crasa (vile, case, turnulete pe care nu le foloseste nimeni) pana la nevoia acuta de a ajuta copii, rude, familie. Un an de "greva de import de bani diasporezi" ar arata de fapt unde e Romania azi.

Eu am vazut ieri.







luni, 29 aprilie 2019

Cu intarziere despre ea la 12 ani

  Au trecut mai bine de trei saptamani de la ziua ei. N-am apucat. N-am apucat sa o povestesc de 12 ani. Schimbarea de job, vacanta, toate gandurile si alergarile nu mi-au lasat loc si de blog. Na! A facut 12. 12 ani. Nu stiu cand au trecut.

  Mi-am adus aminte de asta ieri pe cand ma intorceam de la cumparaturile mele duminicale. Duminica e cea mai ocupata zi a mea din saptamana. Ieri mi-a zis ca se duce cu o prietena la cumparaturi pe High Street. A plecat. Dupa o vreme am plecat si eu la cumparaturi. Ma asteptam sa le vad pe undeva pe strada-mare, prin ceva magazine. Nimic. M-am intors acasa si cand sa trec de parc am vazut de la distanta, doua siluete cam mari care se dadeau in leagane. Mara si Grace. Se dadeau cu o pofta in leaganele alea de ai fi jurat ca au cinci ani fiecare, m-am bucurat asa de tare de imaginea asta incat am scos telefonul si le-am pozat de la distanta.



  Are 12 ani si inainte sa mearga la cumparaturi de chestii mic-feminine, s-a dus vreo ora sa se dea in leagan! Dupa care a uitat sa se mai duca la cumparaturi. Dupa care s-a dus in vizita. Dupa care seara a atipit la mine in pat pe motiv ca "mami, trebuie sa stau cu tine!"

  Cam asa e ea. E o furtuna de hormoni in ea, indiscutabil, dar inca este copilaroasa iar eu ma bucur enorm de asta. Tinde sa ridice tonul si incearca sa tranteasca usi. Spun incearca pentru ca dupa ce a aflat ca primeste amenda in bani pentru chestii d-astea, a inceput sa invete ca usile pot fi lasate si netrantite si ca nervii sunt mai bine consumati pe pictura si alte activitati cultural-distractive :))) Si, bineinteles, pe alergat dupa pisica prin casa. Dap, acum recurg la amenda politieneasca. Durerea la portofel e cea mai mare durere pentru ea, asa ca, dupa niste ture de "ia scoate tu cinci lire pentru urletul asta la mine si inca cinci pentru trantitul din picior", incepem sa ne intelegem asa, evreieste! :)))))

  A nu se intelege ca n-o ascult si n-o inteleg. Ohoooo, o ascult de mi s-au uscat urechile, o inteleg mai bine ca nimeni din lumea asta. Dar nu se poate sa-i accept bataile din picior chiar de sapte mii de ori intr-o zi. Actiunile au si consecinte, stiu, e de cacat sa zicem asta, oh, dar vai! Haha! Si cum acum traieste in tara legii, intelege foarte bine amenda la portofel. Si ii e chiar teama de ea. Iar eu, perversa cum ma stiti, ii dau toate posibilitatile sa-si recapete si banii si onoarea nereperata, moncher. Nu, nu are telefon personal si nici un fel de "social media". Nope. Deloc. Are laptop si tableta pentru facut teme si chestii, are BBC Iplayer si Netflix pentru filme de copii. Are televizor cu diverse.

  Cum e Mara la 12 ani? E minunata. Punct. Aveam o banuiala ca tara asta o sa scoata ce-i mai bun din ea, acum insa, la scoala secundara, a inflorit si mai tare. Are de munca mult, revin la romanasii care urla ca "nu se face scoala in Anglia", bai nene, asta face scoala cu ghiotura. Invata mult. E drept ca a aterizat in grupurile de studiu cele mai bune si acolo se rupe cu "cartea". Este in continuare extrem de buna la engleza, motiv pentru care luna asta a fost publicat un poem scris de ea ca tema pentru acasa, intr-un compendiu de poezii scrise de copii din tot Sudul Angliei. Mara a fost publicata. Intr-o carte! Vineri cand au venit cartile le-a mangaiat si le-a pupat si mi-a zis inca o data ca ei nu-i vine sa creada! Well, nici mie!



  Cum e ea? Ea e copilul careia profesorul de arte i-a dat un caiet de pictura, cadou. Cand a vazut-o cat e de pasionata, i-a dat omul un caiet cu foi speciale pentru pictura. Mi-au dat lacrimile. Iar azi a venit acasa cu un glockenspiel, ca un soi de xilofon. Mi-a zis zilele trecute ca profesoara ei de muzica vrea sa ii faca un cadou. Ce ma? Ce cadou? "Pai mami, sa-ti zic, eu i-am zis doamnei ca mie mi-a placut teeeeeribil sa cant la glockenspiel si apoi ea a venit si mi-a zis ca ea are unul foarte vechi pe care i l-a dat doamna ei profesoara de muzica, doamna care a invatat-o pe ea, o doamna care a murit. Si acum ea vrea sa mi-l dea MIE, mami, MIE! Pentru ca a zis ca e foarte vechi si fragil si ca ea nu vrea sa il dea la copii sa cante la clasa, ca o sa il distruga si ca stie ca eu o sa am grija de el. Mami, m-am emotionat asa de tare!"

  Mda, si eu. Azi a venit copilu' cu chestiunea. Mi-a luat o ora sa sterg, reconditionez, caut chestii sa repar, am stat sa cautam pe net cum sa-i punem notele inapoi. L-am refacut si re-iubit iar la aceasta frumoasa ora, la mine in casa se aude glockenspileala d-asta! Plus niste batai ritmice in masa, nu vreau sa stiu ce se intampla acolo, noroc ca am dopuri de urechi in cantitati industriale, daca se ia asta si de tobe m-am scos!

Aparat. Nemtzesc. 

  Si-a dat seama ca a fost Pastele asa ca a zis ca sa faca si ea niste oua "pictate". Noi nu sarbatorim Pastele de cand am ajuns aici, e una din marile mele bucurii in viata faptul ca am scapat de mizeria asta de sarbatoare in care ni se spune ca un mort a inviat, ce sa zic, suntem atei in alegere asa ca daca e, noi alegem doar "Mos Craciun" daca tot e sa alegem zane :))) Aici Pastele e pe baza de oua de ciocolata. Din nou nu e teritoriul nostru deoarece, iata, fiinta de 12 ani nu mananca ciocolata. I-am dat sa guste, i s-a parut sinistru de dulce, ce sa vezi, asa e cand nu cresti copilu' cu zahar. 

  S-a pus pe facut oua. A fiert patru oua si le-a... desenat, ca ce stie ea sa faca cel mai bine daca nu asta :))) Individul cel mai "pretios" se intituleaza Reginald The Third si culmea ca arata nitel ca Hercule Poirot daca tot s-a pus ea pe citit Agatha Chirstie :)))

A zis sa nu-l mancam! Se va imputzi in bucatarie pe dulap :)

  Am avut si vacanta inainte de Paste, am putut si eu sa-mi adun gandurile dupa schimbarea asta de job, sa respir nitel si sa ma odihnesc, a venit si mama aici si am constatat, inca o data, ca de cate ori vine imi vine sa o leg cu catuse sa nu mai plece vreodata, si d-astea administrativ-familioase. In ultimele zile de vacanta, s-a intamplat o zi in care Mara a zis "ma duc sa il ajut pe tati in garaj", chestie care nu se intampla prea des dar na, a iesit o zi de pomina pentru amandoi. M-am bucurat mult de ei in momentul ala, astia sunt cornute care se bat cap in cap de numa'. A iesit o dupa amiaza frumoasa in care nu s-au certat! Yaaaaassss!

                                          Ei doi sub masina.

  Cam asta e ea acum. Noi acum. E mare, e foarte mare, e destul de inteleapta dar nu prea, e destul de desteapta dar nu prea, e destul de hotarata dar nu prea, e destul de infipta dar nu prea, e destul de constiincioasa dar nu prea. E de toate. E o amestecatura de femeie in producere. Acum se coace. Creste. Devine. 

  Si da, este amuzanta pana dincolo de nori!

  


joi, 14 martie 2019

2 Mai. Constanța. România. 2019.

  Desi nu am "televizor romanesc" imi parvin destule stiri din Romania in asa fel in cat in fiecare saptamana sa ma mai uluiasca cate ceva. Sunt cumva obisnuita cu asta asa cum eram obisnuita pe cand traiam acolo. E o senzatie perpetua cand esti roman. Afli o chestie. Te sochezi. Mergi mai departe. Si tot asa. 

  Nu am mai fost in Romania de aproape 4 ani de cand am plecat. Nu simt nici o nevoie si n-am avut nici un motiv sa arunc niste bani utili ca sa ajung in Romania. Mama ne viziteaza. Prietenii dragi ne viziteaza. Cine vrea sa ne vada e foarte binevenit la noi in vizita. Stiam de la mama ca in ultimii ani s-au intamplat chiar si mai multe lucruri nasoale la 2 Mai. Locul asta a fost, pe vremuri, unul minunat. Este locul unde bunica, mama mea si eu am copilarit. Este locul unde, cand ajungeam vara, dilatam narile ca un calut naravas, sa-i simt tot mirosul de mare si de ciulini arsi de soare. 

  La inceput de iunie cand ajungeam eu acolo, plaja era pustie. Doar cativa pui de lipoveni chiuiau si se aruncau in apa inca prea rece pentru trupurile noastre firave de oraseni crescuti la bloc. Intram, cu greu, in apa care mi se parea sloi, dar de care imi frigea sufletul de dor tot anul. Ma scufundam si incepeam sa dardai, ma uitam pe mal si tot ce vedeam era nisipul alb si turla bisericii lipovenesti. Si era liniste. Pescarusi, valuri si chiote de pui de lipovean. Atat. Vara, in sat veneau artistii de pe atunci, marii actori. Cand am crescut eu nici nu mai erau atat de multi, mai erau insa cativa pe care ii zaream si mi se oprea inima in loc de drag. Mi-am petrecut multe veri in copilarie stand pe plaja langa Ileana Stana Ionescu si familia ei tragand cu urechea fascinata de glasul ei si de povestile lor pline de umor. 

  Am crescut cu locul asta infipt in mine mai ceva ca sageata in caprioara. In adolescenta, cand toata lumea o arde lejer pe drama, aveam impresia ca n-o sa pot niciodata sa plec din Romania din cauza de 2 Mai. Ca n-as putea trai fara el. Ca nici un prost de baietzas nu m-ar impresiona asa ca el, 2 Mai-ul. Ca as muri. Apoi mi-a trecut prostia specifica varstei, am crescut, m-am maturizat si, odata cu degenerarea mea in adult, :) a degenerat si 2 Mai-ul in ceva din ce in ce mai urat. Cauzele sunt multe. Niste oameni nu prea educati au avut brusc bani ca sa calatoreasca vara cam departe de casa lor. Si au napadit 2 Mai-ul linistit. Si s-au comportat ca la ei in... cum sa-i zic? Bucurestiul lor? Satul lor? Baia Mare a lor? Ploiestiul lor? (Acu' sa inceapa sa se jigneasca lume pe baza de orase, sa ma vezi ce rad!) Au inceput sa apara gunoaie. Multe. Si de plastic si umane.

  Tot brusc, au aparut milionarii de carton care au inceput sa construiasca isteric. Isteric si urat. Groaznic. Toate astea nu se puteau intampla fara prietena noastra coruptia. Caracatita constanteana e una deosebita, prieteni. Nu va puteti imagina. Nenea Mazare e doar cireasa de pe tortul zonei, este doar ala despre care voi ati auzit la stiri din cauza ca el s-a vrut important. Fiecare primar si-a tras terenuri. Si-a improprietarit neamuri pe bucati de plaja. Si-a "inchiriat" de la Apele Romane ce-a vrut si anume penisul domniei sale. Dupa ce Ceausescu distrusese zona cu santierele navale, dupa ce sute de tancuri de combustibil adica pacura au fost spalate in larg in dreptul plajei, dupa ce s-au intamplat crime de mediu de neimaginat, dupa ce noi, copiii, am umblat niste veri intregi cu pacura lipita de talpi pentru ca aia nu mai pleca de acolo nici frecata de piatra de la fantana... au venit astialaltii. 

  Care idem. De zeci de ani de zile satucul asta a fost furat. Metru cu metru, ciuline cu ciuline, peste cu peste. Turistii se mirau cand auzeau ca lipovenii urasc turistii. Eu nu ma miram. Vedeam ce ramane in urma lor. Si ce efect au asupra locului. Dar, mai ales, ce efect au banii lor asupra conducatorilor satului. Cata coruptie produc. Ireal! In anul dinaintea plecarii noastre, un "parlamentar" a decis sa se improprietareasca pe o bucata de pamant-plaja din spatele curtii noastre. Ceea ce a si facut. In doua luni a ridicat acolo... nu pot sa-i zic o casa. Ca nu e. Un bloc, asa. Mare, alb, urat si degeaba. Din beton. O oribilitate sinistra in peisajul ala. 

  Actualul primar s-a improprietarit tot de la sine putere, pe o bucata de plaja. Si-a tras o carciuma, a plantat rulote mizerabile, a tras niste garduri de fier, ca doar e tarlaua lu' ma-sa, nu? Ai zice ca nu. Dar de fapt... e Romania. Ei fac ce vor ei. Mama a asteptat acum o hartie. De la Primarie. O hartie prin care sa ne spuna ei noua ca noi am ridicat casa aia sau ceva. Pentru hartia aia i-au cerut toate documentele eliberate de ei anterior. Normal. Am asteptat-o cateva saptamani fara sa stim cand o vor elibera. Si nici de ce nu e posibil sa fie facuta imediat. Probabil ca asteaptau spaga insa cum n-au lista de preturi la intrare, nu stii cui sa te adresezi cu un plic la o adica. Glumesc, mama nu e genul care sa intretina coruptia, si a refuzat sa faca d-astea.  

  Avem client pentru casa. O vom vinde daca dupa ce am stat dupa hartia aia, o sa primim alta hartie de la Constanta. Inca asteptam ca  statul roman sa-si faca treaba.

 A fost o lupta uriasa sa construim casa asta cand nu aveam cam nimic, Marius a facut-o cu mainile lui, alea doua din dotare, mama si-a dat ultimele resurse de bani si de nervi posibile. A fost o lupta sa o intretinem si sa nu ne pierdem mintile. Uriasa. In dimineata asta, mama a facut niste poze pe plaja de la 2 Mai. Credeam ca nu ma mai poate ului ceva despre Romania atat de tare. Ma inselam. Dovada e mai jos:















joi, 7 martie 2019

Din nou, ultima săptămână și iar alte începuturi

   Au trecut aproape doi ani de cand povesteam despre ultima saptamana de la scoala primara a Marei unde cu onor am activat mai bine de un an si jumatate ca dinner lady si altele printre :) . Si despre galeata albastra plina cu bucurie, si despre inceputurile mele pe aici. 

  Acum trec din nou prin asta, sincer cu si mai multa bucurie pentru ca jobul asta m-a cam ucis lent :))) Daaaa, a fost bun, a fost o oportunitate absolut fantastica sa cunosc sistemul, am cunoscut si foarte multi oameni absolut fabulosi cu care o sa raman prietena si mi-am cunoscut si cea mai buna prietena din lume, culmea prin intermediul blogului combinat cu jobul. Ea a fost inaintea mea la Emas, a plecat si in primavara trecuta a comentat la un post de pe blog. Asa ne-am cunoscut si ne-am lipit mai ceva ca gemenii aia de nu stiu doctorii pe un' sa-i taie ca sa faca oameni din ei. Nu stiam ca mai am abilitatea sa-mi fie dor de cineva, daca trece o saptamana fara sa ne vedem am impresia ca am visat, ca femeia asta nu s-a intamplat in viata mea, ca am scornit-o :))) 

  Deci jobul asta mi-a adus multe. Multe de tot. Si bune, si rele. Mi-a adus informatii majore, nu ai cum sa intelegi sistemul daca vezi, sa zicem, doar o scoala. Aia poate fi buna, mai putin buna, draguta, etc. Am intrat in cateva zeci de scoli, am vazut mii de copii, am cunoscut zeci de profesori si asistenti, am avut conversatii indelungi cu directori de scoala. Partea buna e partea englezeasca. Partea proasta a fost ca a trebuit sa lucrez cu romanistanul ala de care am fugit. Ma scuzati, dar asta e adevarul. Astia care scriem sau citim pe aici suntem in bula noastra. Cateodata mai rasare cate un gibon care ma injura, e ok, ala e ratacit pe aici, ajunge pe baza de google. Dar niste sute de romani care aleg sa citeasca treaba asta, sunt fix genul ala care intareste regula. Sunt aia care nu arunca cu gunoaie pe jos. 

  Ei bine, dragii babei, marea lor majoritate nu-s asa. Marea lor majoritate sunt undeva pe alta planeta. Una necivilizata. Si cand ii vezi in contextul asta, te ia capul, efectiv. Am sute de povesti hilare. Alea care-s hilare sunt cele mai bune. Mai sunt si restul. Sunt cele de groaza. Sunt copiii astia pe care eu, oricat as vrea, nu ii pot ajuta intr-o secunda pe saptamana. Ca n-am cum! Mi-a fost imposibil. M-am luptat pentru toate cazurile speciale, cu dintii si cu unghiile. Am facut scandal, am intors sistemul pe dos, am ridicat tonul, am zis clar si raspicat ce se intampla si ce trebuie facut, am reclamat profesori si parinti. In cele mai multe momente m-au ascultat. In altele nu. Bucuria a fost ca sistemul, in marea lui majoritate, a fost de partea mea. M-au crezut! Au facut. Au sarit. Au inteles. Mecanismele functioneaza! Si functioneaza bine de tot. 

  A fost fascinant pentru mine sa vad asta. Sa ii vad in actiune. Sa vad ce se intampla. La inceput, ca oricarui roman, imi era teama sa deschid gura. Nu rusine, ca n-am eu d-astea. Teama. Daca ma intrebi de ce, nu stiu. Probabil nu aveam suficienta incredere in sistem. Eram pe modul "o sa vorbesc si o sa pic tot eu de proasta" ca asa m-a invatat Romania, ca nu putem sa deschidem gura si sa cerem, sa dezbatem, sa parlamentam. Pozitia ghiocelului sau a ciobanului din Miorita pulii... apoi, ce sa facem, stam si asteptam sa murim sau ceva. Mie astea nu mi-au placut niciodata, de asta m-am adaptat in tara asta, a oamenilor care urla imediat ce un minuscul lucru nu e in regula. Tara sindicalistilor. Tara SUFRAGETELOR! Am putut sa deschid gura pentru ca deh, aici stau bine, fleanca e la locul ei... si sa explic! Sa ii invat de unde vin copiii astia si cu ce traume. 

  Si da, TOTI, absolut toti sunt cu traume din sistemul de invatamant romanesc. Toti. Incepand cu Mara careia i-a luat vreun an si jumatate de scoala ca sa inceapa sa aiba incredere in adultii de acolo, cand a venit. Si toti au aceleasi traume, aceleasi obsesii, aceleasi chestii care le-au sapat in creier pana le-a dat sangele. Cine are impresia ca al lui n-are, se insala grav. Cand mi-am luat jobul asta am facut o lista. Am luat o hartie si am scris tot ce ar fi putut ei pati in scoala. Mi-am facut un plan, am facut si traininguri care mi-au explicat lucruri. In timp am gasit tot felul de comportamente, care mai de care mai bizare, tot felul de probleme. Revenind la lista, gaseam explicatii, le spuneam profesorilor si ei lucrau cu copiii ca sa le repare problmele. Majoritatea de stima de sine dar multe de abuz sau neglijenta parentala. Cand zic abuz nu ma refer la bataie desi asta e comuna. Ma refer la "dupa scoala, duamna, io-l pun sa lucreze, il invat io!"... Dupa scoala de la 9 la 3, romancutzele iau copiii acasa si ii invata ELE chestii. Ele nestiind de fapt nimic. Nici engleza, nici matematica in sistem britanic nici nimic. Dupa care copilul vine la scoala si urla! Face chestii. Sau nu mai face nimic. Pentru ca deh, e satul. 

  Le spui asa: "Singurul lucru pe care trebuie sa-l faci e sa il inveti si sa ii cresti limba romana! Este esentiala pentru dezvoltarea lui totala dar mai ales pentru limba secundara! Nu poate fi cel mai eficient in a doua limba decat daca o are pe prima super bine dezvoltata. Trebuie sa vorbiti doar in romana acasa si sa nu-l lasati sa-si piarda limba romana ci sa i-o cresteti odata cu varsta." Aaaa, ceee noooo, io nu vreau! Las' sa invete ienglieza! Ca aia ii trebuie! Ooook, ce sa mai faci? Ce studii sa le explici? Cum sa le explici toata stiinta si toate chestiile de mult demonstrate? Cum sa discuti cu oameni incuiati la cap care daca te aud ca esti roman imediat au impresia ca trebuie sa iti explice ei tie lucruri? Putine familii decente am intalnit in astia doi ani. Extrem de putine!

  Dincolo de toate astea, oamenii din scoli m-au impresionat. Chiar si in cele mai proaste scoli tot gasesti oameni de o valoare inestimabila, oameni care pot lucra in conditii mega nasoale pentru ei, oameni care fac asta pentru ca vor sa o faca si o fac bine. Oameni care asculta, invata, inteleg lucruri despre niste copii dintr-o tara pe care multi n-o pot arata pe harta. Pentru ca nu conteaza de unde esti, conteaza ca esti copil in scoala aia. Oamenii lupta pentru tine. Sunt echipe intregi de oameni care la pranz in cancelarie discuta despre reusintele unui copil sau al altuia, oameni care se bucura de parca ar fi ai lor. 

  Oameni ca mine, care azi am chiuit la propriu cu tzopait cu tot cand am aflat ca eleva mea din anul 11 care acum da simulari de examene, a luat nota de trecere la matematica la simularea de GCSE, Bac-ul asta cum ar veni. Cand mi-a zis profesoara ca a luat scor de trecere am facut ca toate alea! Am muncit de un an cu fata asta, ea nu stie engleza inca asa ca nu are sanse sa ia gcse decat la matematica. Iar aia e o sansa buna in viata! Pentru ca a aterizat aici spre final de an 10 fara engleza, rezultatul asta e magistral. Dar asta e simularea, mai am io multe emotii pana la vara cand o sa dea examenul real. 

  Desi eu plec. Plec si oamenii ma iau in brate, ma pupa la propriu, se organizeaza sa imi ia flori si chestii, le dau lacrimile, imi intind mana sa mi-o stranga (cei mai sobri) sau sar de gatul meu (prietenele facute prin scoli). Sunt locuri din orasul asta care mi-au adus multa bucurie. Sunt scoli unde m-am simtit ca acasa in toata nebunia asta a batutului de mii de strazi in zece scoli pe saptamana timp de doi ani. Sunt oameni care-mi zic ca o sa le fie dor de mine, care-mi cer numarul de telefon sau adresa de email, care chiar simt asa ca si mine, ca am facut echipa si ca ne-am si distrat uneori facand asta. 

  Galeata mea albastra de data asta e una mentala. Plina cu niste zeci de oameni, cu multi copii de toate natiile, cu momente frumoase sau dureroase. Am invatat mult. Mult de tot. De azi intr-o saptmana sunt gata cu jobul asta. Urmeaza o alta aventura cu oameni de toate natiile pamantului pentru ca ESOL asta inseamna... si presimt ca o sa am ce povesti si de acolo :) Deocamdata zambesc. Iaca asa: 




  

joi, 14 februarie 2019

Eu sunt un om pe niște scări

  Si-un caine bulucind prin gardurile englezesti asa cum am mai zis. Cu ambitii foarte mici dar perfect conturate. Pentru ca in tara asta chiar se poate.

  Azi e 13. O zi perfecta pentru mine care m-am nascut in fatidica zi de 13. Pe care o iubesc. Azi mi-a sunat telefonul fix in pauza cand eram la una dintre cele mai nasoale scoli vazute pe aici. Vocea draguta de dincolo de firul fara fir ma anunta ca "noi vrem sa iti oferim acest job". Era sa lesin de fericire.

  Trebuie sa merg si eu mai departe. Am vazut primara si secundara. Acum am "absolvit" si o sa ajung sa lucrez la colegiu. Mai precis la departamentul de ESOL, astia ne-vorbitori de engleza. Engleza ca a doua limba. E un job administrativ si mai ales e un job intr-un singur loc din oras, nu in zece. O sa am mai putine ore pe saptamana pe circa aceiasi bani pe care ii am acum cand tratez chestii cu tigani romani sau cu tzarani romani. Stiu, e incorect politic sa spun asta...

  Pentru ca, sa fim bine intelesi, noi astia care scriem sau citim pe aici suntem fix EXCEPTIA. Sa va intre bine in cap asta! Statistica la modul absolut e una infioratoare. Statstica aia reala pe care am constatat-o eu de doi ani de cand lucrez aici cu romani. Jobul de acum a fost foarte util pentru ca nu poti evolua fara experienta. Cel mai important job din viata mea a fost cel de dinner lady la scoala primara a Marei. Daca nu faceam aia si voluntariat acolo, nu aveam nici o sansa. Pentru ca n-ai cum ca imigrant. Poti sa ai tu toate diplomele romanesti din lume si toata aroganta lumii, nu vei ajunge nicaieri daca nu o iei de jos. 

  Ca sa urci. Pe niste scari. Ai scari de urcat si eu le-am urcat si o sa le urc cu bucurie. Stiti ce fac eu? Bai, eu ma tin dupa Mara! Am vazut primara, am vazut secundara, acum merg la colegiu! Si urmatoarea oprire e la Universitate. Eu am venit aici ca sa ii ofer ei o educatie corecta. Si am pornit asa, pe treptele astea, sa inteleg si eu ce si cum in acest sistem. Si le urc incetisor de trei ani si jumatate. Si ma bucur ca pot face asta. O sa tot urc pe niste scari ca sa vada si ea ca se poate.

 "Mamiiii, sunt atat de mandra de tineeee" mi-a soptit azi cand am ajuns acasa iar ea era rapusa de o febra teribila. Stiu, iubita mea! Cu si pentru tine fac eu lucruri. TU m-ai adus la colegiu!