joi, 6 decembrie 2018

Aventuri cu pisici

  Dap. Stiam ca o sa fie munca multa cu un animalutz prin casa dar parca nu-mi imaginam chiar toata seria de accidente pe care s-ar putea sa le produca. Adica impotriva propriei ei persoane. Bine ca i-am facut asigurare, pentru caaaa... A inotat voios prin veceu de vreo doua ori pana acum. S-a bagat in cada de unde nu mai nimerea sa iasa. E toata in bucatarie cand gatesc, cu limba pe cutitul cu care tai. S-a suit pe geamurile de sus de la etaj. Si multe altele.

  Era sa calcam pe ea de sute de ori pentru ca, doooh, ca sa ajungi la etaj, mergi pe scarile mochetate unde, atunci cand tu calci, ele treptele cam scartaie, deci n-o auzi cum tropaie pe sistemul calutz naravas fix dar fix pe sub calcaiele tale. Si la urcare si la coborare. Senzatii asa tari n-am avut in viata mea. Din doua una, ori o sa o facem timbru intr-una din zilele astea, ori o sa ne rupem careva gatul pe scari. Este o caraghioasa teribila. Se uita la tine cu moaca aia felina si o vezi cum iti zice chestii. Treci! Mangaie-ma! Vino incoa' sa te rontzai! Ai venit? Iar n-ai pui asupra ta? Scoate mancarea! Acum iti rod nasul! Ai ceva impotriva? Bag pula, tanti, io sunt bebelus, fac ce vreau io! Adica ca orice copil cum ar veni.

  Dimineata, cum ies din dormitor (sunt o denaturata si las pisica sa doarma unde vrea ea dar nu in dormitoarele noastre) da navala printre picioarele mele si se urca direct pe curu' lu' Marse care doarme adanc. Pe la 7 cand ma scol eu, el doarme de vreo trei ore, asa ca nu prea simte de fiecare data acel unkilsaptesute care ii tzopaie pe corpul fizic. Se duce gramada pe el, apoi se apropie de moaca lui, ii da cu coada pe la nas. Daca il vede ca e mort, cum era azi dimineata de n-a simtit nimic, se intoarce si se duce cu nasul fix pe nasul lui. De obicei asta il trezeste pentru ca nevasta-sa si fii-sa n-au nasul asa de ud. Sau daca sunt atat de racite incat sa-l aibe, evita sa si-l propteasca de nasul lui, asa ca udatura asta e ceva nou in viata lui. Azi dimineata era asa de adormit incat nici pe asta n-a simtit-o. Pisoaica s-a intors catre mine cu o moaca "auzi, fa, asta ie mort? ce-are? ie defect?"

  Si cand a fost el racit rau acu' vreo saptamana, la fel facea. De cate ori tusea sau stranuta sau sforaia el, se speria asta ca toanta si apoi se uita la mine. "Fa, ce-are? Asta latra? Tre' sa fugim?" Faptul ca se sperie asa a ajutat-o pe Mara sa-si controleze aprig pornirile adolescentine. Alea cu urlatul. Cand a vazut ce tare se sperie pisicaaaaaa............ Scopul meu a fost indeplinit! Macar pentru o perioada. 

  Dincolo de gluma, i-a facut tare bine pisicuta asta. Serios ca n-a mai tipat asa mult, nu s-a mai frustrat asa tare, n-a mai stat la fel de mult cu ochii prin laptop. A stat si a studiat pisica de pe 19 octombrie incoace. Se mai lupta ea cu mine care ii explic de ce trebuie sa faca anumite lucruri, gen sa nu o sperie, sa una, sa alta... Ea e responsabila de felul ei, a luat chiar si cacatul din litiera, a invatat cum sa o ingrijeasca, a cautat informatii despre multe lucruri legate de pisici. Dar nu intelege ea prea bine ca asta e o pisica mica. Gen bebelus. Ca are nevoie de somn si ca daca doarme nu tre' sa o tot scoli tu sa o zmotocesti. Nu e o papusa! :))))

  A vazut si cum face pisica cand se spanzura de jaluzea de un crac si nu mai poate sa plece, s-a speriat si ea de nu stiam pe care s-o mai resuscitez mai repede :)))) A vazut ce inseamna un animal. Pe care nu-l poti convinge cu vorba buna, oricat ai vorbi tu cu el. Pentru ca na, ala nu pricepe. Si tot ce vrea el face. E teribil de ofticata uneori pentru ca pisica trage la mine in brate cand vrea ea sa se linisteasca. Pentru ca pisica mica numita Mara inca nu intelege ca daca esti agitat si incerci sa pupi animala cand ea vrea sa doarma... pisica aia animal se duce la umanoidul care pare cel mai stabil, prezent si calm. Ala care face mancarea sa apara si are tot felul de puteri d-astea magice :)))

  Dupa ce am cercetat tot ce contine mancarea "pentru pisici", in special acele "boabe" absolut sinistre si am vazut ca in epoca asta omenirea a decis sa hraneasca pisica carnivora cu, atentie! cereale... i-am facut eu mancare din carne cu suplimente speciale. Si i-am gasit alternativ si mancare umeda pentru pisici facuta de niste oameni suedezi care au decis sa puna 90 la suta carne in mancarea aia. In loc de 4 la suta. Nu stiam aproape NIMIC despre pisici cand am luat pisica insa stiam un lucru sigur: astea-s carnivore, nene. Deci nu, nu cereale. Nu mazare. Nu soia. Nu "diverse zaharuri si uleiuri" asa cum scrie pe mai toate mancarurile pentru pisici. Am citit cateva lucruri inainte sa o iau si apoi am continuat. Nici cand am nascut n-am cautat atatea informatii pentru ca despre puii de om aveam oarece habar despre ce tre' sa le fac si sa le ofer :) 

  Mda, am fost destul de ocupata, rade lumea de mine pentru ca ma agit sa fac toate astea cand o planeta intreaga ofera "boabe la discretie" pisicilor. Ce sa fac, eu mereu am fost pe invers. Nici zahar n-am oferit copilului apoape deloc si nu o fac nici azi decat cu rare ocazii. Nici desene nu i-am dat pana la 5 ani. Nici electronice pana la 7. Pare sa fie ok. Asa si pisica. S-a dezvoltat foarte bine, e in grafice, adora mancarea facuta din pui, gelatine si suplimente speciale, speram sa fie cat mai sanatoasa si dupa ce o vom castra si ii vom pune chip va merge linistita si afara sa se plimbe prin gradina noastra si a vecinilor. Pentru ca in tara asta avem posibilitatea sa crestem pisici (oarecum) fericite. Si fericirea lor e afara. Ciuleste toate urechile cand aude pasari, a iesit de cateva ori in gradina si n-a stiut saraca pe unde sa se ascunda mai repede, venita doar din casa. Dar in acelasi timp i s-au ascutit toate simturile. De cate ori deschidem un geam e calare pe el, asculta tot, freamata, respira adanc si repede, face sunete de lupta la fiecare zgomot de pasare pe care o aude. E fascinant sa o urmaresti.

  Mi-e mila rau de animalele astea crescute in casa. Le castram, le de-sexualizam total, le inchidem in case, le hranim cu cereale si apoi ne uitam la ele siderati pentru ca ele inca sunt atasate de noi dupa toate astea :))))). Pentru ca le hranim si le adapostim. Profitam de ele si ne satisfacem noi nevoia de iubire. Pisicile ne accepta cu toate prostiile astea. Cu greu, dar ne accepta :)

Bucurie la patrat. Mara si Joy

Mhm, o sa dorm aici

I-am facut cuib intr-un raft, se pare ca si Marei




bine ca ai venit ca mi-era somn!

imi place de voi dar vreau sa evadez!




marți, 27 noiembrie 2018

Ce proști sunt englezii!

  Disclaimer d-ala: postarile exprima opinii personale. Cui nu-i convine poate schimba site-ul. X sus dreapta! Multumesc.

  Ca aud asta des din gura celor mai tzaranoi romani (genul care nu stiu sa lege doua vorbe corecte in romana) care au ajuns pe aici si au impresia ca ei sunt mai destepti decat oricine e una, insa ca o aud si din gura unora de la care as avea pretentii... e alta. 

  Da, domnule, englezii sunt prosti. Ei nu stiu sa "se descurce", sa fure si sa dea din coate. Care fura e low-life-ul societatii si e urmarit de politie. Sunt prosti. Nu fura birotice de pe la birouri, nu pleaca cu motorina in san de pe la camioane. Niste prosti. Si mai mult, sunt asa de prosti incat iti dau buna ziua si daca nu te cunosc, iti multumesc si te roaga frumos chestii ca si cand ar fi pe tarla la ma-sa, jur! Niste ipocriti! Asa mi-a zis mie o doamna (intelectuala de la Cluj dealtfel) cand m-am mutat aici. Ca englezii zambesc pentru ca-s ipocriti. Ca nu sunt sinceri cand sunt politicosi. La vremea aia, plina de uimire, incercam sa ii explic vitei ca politetea nu e ceva cu care ne nastem. Deloc! Politetea prin definitie e o ipocrizie. Nu-i iubesti real pe toti aia cu care esti politicos. E o norma a societatii si atat. Intre timp, trei ani si jumatate mai tarziu, nici nu imi mai bat capul...

  Astia sunt asa de prosti incat opresc la semafor! Serios! Si daca esti pieton opresc tot timpul si daca nu e semafor. Opresc asa ca prostii, sa treaca cate un pieton ratacit. De exemplu un copil care alege sa treaca strada aiurea. Se opresc, prostii. Se opresc sa lase copilul sa treaca, nu-si pun ambitia cu copilul. Se opresc. Profesorii si insotitorii de grupuri de copii, daca nu au la dispozitie trecere, pot opri traficul. Le faci semn, te vad cu legitimatia la gat si cu grupul de copii si prostii naibii se opresc ca sa trecem noi cu puii astia mici incolonati. Niste prosti, va zic! Nu stiu ce-o fi in capul lor...

  Nu pot sa va descriu de cate ori am auzit asta. Si peioratii la adresa "englezoilor"... pentru ca vezi mata, romanul e foarte destept. El stie sa peioreze orice cuvant. Acest "englezoi" este rostit cu atata scarba si condescendenta incat te-ai gandi ca la capatul limbii care arunca astea e cel putin un neurochirurg de talie mondiala. Cand colo... tzaranoi retardati care n-au pic de idee despre nimic. Si care nu respecta natia care i-a primit cu bratele deschise pana la urma, si care le-a oferit un viitor lor si copiilor lor.

  Da bai, englezii astia sunt asa de prosti incat profesorii stiu psihologie de ultima ora si sunt trainuiti si para trainuiti in de toate. Niste idioti, va zic. Profesorul de scoala primara stie sa ia in brate copilul cu febra si sa il tina la piept si sa il mangaie. Sa ii vorbeasca incet si calm si sa il asigure ca a sunat-o pe mama si ea vine repede sa-l duca acasa. Niste prosti. Chiar azi am fost in clasa cu o proasta d-asta, io i-am zis, da' lasa-l fa, da-i doo palme ca-si revine el ca catzaua din ciomege, ce atata rasfatz si cacat? Arde-l ca se preface, n-are nici o febra! Pruasto! (Bine, asta faceam daca eram romanca, se pare ca eu nu prea sunt, eu am lacrimat nitel si mi-am zis din nou in gand "nu imi vine sa cred cat de misto sunt oamenii prostii astia)

  Prostii astia, mai precis multi dintre ei, se dau peste cap pentru copiii nesimtitilor romanilor care vin aici cu nasul pe sus si au doar pretentii in timp ce ei nici limba nu vor sa o invete... se dau peste cap dincolo de puteri sa ii ajute pe cei mici sa progreseze. Multi din ei, prostii astia, stau seara dupa program, sa caute informatii si materiale in limba romana, dau cu google translate pana le vine rau si ma  iau pe mine in brate fizic si la propriu cand ajung in clasa. Prostii astia imi multumesc MIE ca ii ajut eu pe ei (culmea!) ca acel copil roman sa evolueze. Si eu sunt o proasta si le multumesc inapoi si ii laud cum ii prind.

  Prostii astia nu-s in stare de nimic. Ce daca economia lor merge, sistemul de sanatate, in ciuda intinderii majore, merge. Ce daca NHS a implinit anul asta 70 de ani de cand ofera servicii gratuite natiei si celor multe sute de mii de migranti din fiecare an. Cum? Nu mi-a dat antibiotic cand m-am dus cu copilul racit la medic? Niste prosti! Cum adica? Fara sa inhaleze dexametazona la toate orele? Cum? Fara o reteta de trei metri? Tratam raceala cu paracetamol? Prostii astia! Romanii care nu inteleg chestii spun ca sistemul iti ofera doar paracetamol pentru orice. Da, pentru orice raceala, durere de cap, spate, articulatii, febra. In rest, iti ofera ce iti trebuie si asta va zice om cu reteta continua pentru medicamente anti psoriazis si anti tensiune. Om care a ajuns si la urgente anul asta si a vazut ce inseamna urgete. Urgentele reale sau cu potential de amenintare de viata se rezolva imediat. Urgentele din capul unora se rezolva nitel mai tarziu, cand e loc. Pentru ca nu e loc. Prostii astia de englezi fac tot ce pot. Si, ca in orice sistem medical, exista si erori. Exista si malpraxis. Exista. Stiti ce nu exista la prostii astia? Hexi Pharma! Colectivi. Banicioi care sa zica ca avem ca in Germania... astia-s prosti, mah, va zic! Astia n-au d-astea! E saraki.

  Prostii astia, nu au domnule nici macar leustean! Dar inteligentii de romani nu stiu ca el creste din seminte. Nu au nici varza murata "calumea". Dar inteligentii de romani nu-si pun singuri varza la murat. Nu au nici macar patrunjel cum trebuie... si inteligentii de romani se duc la magazinul romanesc unde un roman ii minte ca acele buchete de patrunjel proaspat e adus din Romania. Ca si cand el are avion particular si l-a zburat in dimineata asta de acolo. Nu ca si cand daca pui patrunjel in masina sau in avion la cala si il aduci de acolo aici ala nu moare imediat. Nooooo, asa sunt de inteligenti romanasii nostri astia verzi in care tremura domle patriotismul. Le vinde un roman marfa englezeasca, ei o iau, se duc acasa si suspina ca "asa buna nu iegzista pa Anglea"! 

  Cand ii intrebi de ce nu se duc inapoi in Romania LOR, iti raspund ca ei au venit sa faca bani. Bre, asta se numeste ca esti curva. Daca stai unde e urat pentru bani... esti cam curva si as zice sa cam taci, ca numita curva nu-si permite domle sa critice clientu'! Serios. Isi ia o zmetie peste ochi de nu se vede si nu mai pupa nici banii. E? Astia-s curve evoluate. Se fut in sila, iau banii si dupa aia striga dupa Ion ca a avut pula mica! Si ca ie prost oricum. Si n-are nici leustean! Sau eugenii! Sau macar pufuletzi!

  Stai sa vezi, vine Craciunul, zboara toti ca potarnichile impuscate la Romanica. Sa vina cu juma' de porc la Wizz la cala inapoi, ca nu ie bun porcuuuu' pa Angleaaa, si oricum englezoii e naspa... si pizda asta de vreme... Si pana la urma nici Craciunul nu e prea misto aici, de Revelion nu se intampla mare lucru, ce cacat sa faci aici? Nici sarmale n-ai... Cand pleaca, au grija sa incalce legea si sa ia copiii in timpul scolii, ca e biletul mai ieftin. Si suna la scoala si mint. Am auzit cele mai ireale chestii in ultimul an jumate. De toate! De la "a murit bunica" ca apoi bunica sa aduca plodul la scoala la "ne ducem cu copilul in Ro ca i-a expirat pasaportul"... pai si cum plm il scoateti din tara fara? A, poate cu titlu de calatorie de la consulat unde stai la coada patru ore cu programarea in mana... dar nu imi spune ca te-a apucat pasaportul ala fix cu o saptamana inainte de Craciun, Paste, vacanta de vara... 

  Bai, stiti ceva? Eu zic ca in viata tre' sa mai ai si bun simt asa. Macar cateodata. Macar nitel. Macar cand esti musafir. Adica atunci cand esti musafir, sa nu te caci in mijlocul sufrageriei, sa iei cacatul si sa arunci cu el dupa gazde in timp ce tzopai cu picioarele pe canapea. 

  Macar atat. 

miercuri, 14 noiembrie 2018

Cum mi-am luat pisica

  Mi-am mai luat eu si vaca, si oaie si iepuri. Pentru consum personal. De data asta e pentru jucat. O lasam vie, asa am decis :) Cine ma cunoaste stie ca mereu am zis ca eu nu tin animale in casa. Mi se pare o cruzime, sincera sa fiu. Dupa 3 saptamani de pisica mica inca mi se pare o cruzime desi ea este delicioasa cu totul.

  Povestea a inceput de mult. Cu multi ani in urma, copil fiind, imi doream o pisica. Eu nu aveam "la tzara", la 2 Mai aveam o pisica a casei insa ea era mai mult absenta. Venea cand manca sau cand facea pui. De trei ori pe an. Avea 16 ani cand a murit si era nitel mai mare ca mine, de fapt s-a dus sa moara undeva. Urmaream pisica aia cu o fascinatie fantastica. Pisicile sunt misto in general, aia era una speciala. Mi-am dorit pisica. 

  Locuiam atunci intr-un apartament cu doua camere mare cat o cutie de chibrituri. Cu mama si bunica. Casa aia era atat de inghesuita si de ingrozitor de mica incat o pisica ar fi fost moartea noastra. Abia aveam noi loc acolo. Mama mi-a explicat ca blocul nu este un loc pentru animale.  De mila mea, mi-a luat intai un papagal si apoi hamsteri. Au murit cu mare spor imediat ce i-am luat :))) 

  Cand eram mai mica eu incepusem sa adun pisici de prin cartier. Cum locuiam atunci la etaj de alimentara, jos erau depozitate sute de lazi din plastic. Unde multe pisici au ales sa isi faca cuib. Intr-o vara, cand au fatat multe dintre ele, noi copiii ne-am ales cu multi pisoi mici si cu doar una dintre mame care a ramas cu ei. 12 pisoi. Am carat lapte cu seringa si le-am bagat pe gat pana au putut sa plece. N-o sa uit cum saream de la etajul doi cand ii auzeam tipand, de spaima ca o sa ii manance cainii. Sau sobolanii care erau de cinci ori cat ei :)))

  Fast forward 30 de ani mai tarziu... Mara dorea pisica. Mara care atunci cand a venit pe lume a avut o mega trauma cu o pisica, pe cand eram in Grecia. Avea 1 an si 1 luna, am mers in vacanta si a venit o pisica mare cat ea care i s-a ridicat pe doua picioare in fata, pe bordura balconasului camerei de la parter unde stateam. Asa de tare s-a speriat atunci, incat ani de zile dupa aia, cand vedea o pisica intra in crize. Au trecut anii si pe cand avea 4 ani ne-am imprietenit cu o doamna care avea pisica. Si ea a vazut ca pisica e ok, nu te mananca.

  Dupa asta a inceput sa le iubeasca, asa, de departe. I-am zis mereu ca eu nu o sa traiesc cu animal in casa. Ca nu pot. Trei generatii la oras si-au pus amprenta in adn-ul meu. Si niste vizite prin copilarie in case cu pisici si caini. Pe vremea talasului. Mhm... sa imi ziceti mie ca nu pute pisica! Vaiiii! De caini nu mai zic. Pe aia eu ii detest cu foc. Asa sunt eu. Nu imi plac animalele in casa. Ca si florile. Mi se pare ca ele sunt in largul lor afara, in gradina. Acolo unde le e lor bine. Daaaaar...

  In vara asta, prietenii nostri de aici si-au adus motanul din Romania. Ei s-au mutat aici acum un an si nu adusesera pisoiul. E o intreaga complicaciune sa faci asta, acte, chestii, pasapoarte, transport special, etc. Greu si scump. Cand au adus pisica Mara era leeeesinata sa mearga sa o vada. Ei au o fetita de varsta Marei care ne tot povestea cat dor ii e de motanul ei iar Mara incepuse deja sa imi zica (din nou) ca ea vrea pisica! E, cand a si vazut pisica... a lesinat! Fiind in vizita acolo, fetele cu pisica afara, eu le-am auzit vorbind. "Dar luati-va si voi pisica" spuse Alexia. "Eu vreau, vreau din suflet, dar mami nu vrea, si ea n-o sa vrea niciodata!" spuse Mara mea cu cel mai groaznic ton trist din lume. Avem o poza cu ele in secunda aia facuta. Mara are cea mai trista moaca posibila. M-am rupt in doua. Efectiv m-am rupt in doua. Atunci mi-am zis ca trebuie sa iau pisica.

  I-am zis inca o data ca nu iau nici o pisica, ca o sa isi ia ea cand o fi mare si o sa aiba ea grija de pisica. Dupa care am cunoscut acum in toamna o alta doamna care ne-a cucerit pe toti, doamna care si-a luat o pisicuta mica. Pe care, da, Mara a vrut sa o vada. Da' cand ne ducem la Diana sa vedem pisoiul? Da' cand? A vazut pisoiul si era leeeeeeeeeeeeeesinata. Dar cand ne mai ducem? Cand? Mai avea nitel si ne planifica mutarea in alt cartier ca sa vada ea pisoiul mereu.

  Dupa care m-am intrebat oare cand o sa pot sa imi depasesc si eu frica asta de a creste animale in casa? Ca pana la urma, na... o sa mor curand si parca n-am facut-o si pe asta. Iar ea isi doreste aaaatat de mult o pisica. Marius vroia pisica de cand l-am cunoscut. 21 de ani mi-a zis ca vrea pisica. M-am mai intrebat cum pot eu sa ii cer ei sa isi infranga chestii daca eu nu pot. Cum pot eu sa ii fac ei o lectie importanta. Cum pot sa ii arat eu ca ne putem schimba. Pentru ca ea acum intra in adolescenta si incepe sa imi zica ca ea NU VREA sa se schimbe lucrurile. Ca ea vrea sa fie copil. Ca ea nu vrea sa fie mare. Ca nu ii trebuie. Ca ii e frica. Mi se pare incredibil de bine ca poate sa imi spuna toate astea. E fenomenal! Dar?

  Dar eu? Cum pot eu sa ii arat ca o schimbare dramatica poate fi una benefica? Cum pot eu sa ii arat ca uite, si eu pot sa ma modelez, sa ma schimb pentru ea pana la urma. Eu oricum m-am modelat drastic de cand e ea pe lume. Dar EA nu stie asta. Habar nu are! N-are nici o idee ce a insemnat aparitia ei pe lume si tot restul pentru mine... ca sa nu mai zic de emigrare si tot restul astalalt. Ca si aia a fost o lectie. Dar nici pe aia nu si-o aduce aminte ca decizie. Doar ca intamplare. Si i s-a spus multi ani ca o sa plecam de acolo, asa ca era destul de pregatita. 

  Acum am luat o pisica! Am vrut sa le fac surpriza amandurora insa eu mi-am gasit pisica in alt orasel, nitel mai incolo, la Emsworth. Ma uitam in anunturi de luni de zile, nu avea nici una moaca aia, de pisica mea. Pana cand am gasit-o pe asta in secunda in care doamna poloneza care o dadea a pus anuntul. Si stiam ca asta e a mea. Si era cam complicat sa ajung acolo si sa aduc pisica in cusca acasa fara Marius cu masina. Asa ca i-am zis cu doua zile inainte. S-a, pardon, cacat pe el de fericire! Chestie pe care n-o sa o recunoasca niciodata :)))) Marei i-am facut surpriza, am venit cu ea acasa vineri dupa amiaza, pe 19 octombrie, pisica avea aproape 9 saptamani. Mara a lesinat! De tot. A fost atat de coplesita incat a inceput sa planga, tot spunea "visez, visez, nu se poate". 

  Azi imi zice ca nu ii vine sa creada ca avem pisica. Din nou. Repeta asta de multe ori pe zi asa cum eu repet "nu imi vine sa cred ca sunt in Anglia" de trei ani. Sau "nu imi vine sa cred ce mare si frumoasa si desteapta esti tu". D-astea. Sau "nu imi vine sa cred ca am luat pisica." Si ca nu imi vine sa cred ca mi-am mai distrus un demon. Din cauza de ea. De Mara mea. Care cere cu indarjire pana cand i se da. Si care se resemneaza la fel, cu stoicism. 

  E greu sa ai pisica? DA! E fix cum credeam eu ca e. E un haos si iti fute viata definitiv, mai ai inca un job in casa, ai cheltuieli in plus. Platim abonament la veterinar si asigurare pentru ca altfel risti mii de lire daca decide ea sa se spanzure cu ceva. Total! Cand o auzi cum inoata in veceu iti aduci aminte de ce naiba n-ai mai vrut un ALT copil! Pentru ca unul e deajuns si iti mananca tot creierul, timpul si mai ales toate resursele! Daaaaar...

  E frumos sa ai pisica? Dupa cum chitzai eu de 3 saptamani de cate ori o vad, as zice ca DA. De Mara nu mai zic ca sta si in cap iar timpul cu tehnologia din dotare i-a scazut drastic. Ce sa facem, abordam adolescenta cum se poate. O cheama Joy si e o bucurie de pisica super-afectuoasa asa cum suntem si noi. 


La cina

joi, 4 octombrie 2018

Dincolo de vară

  Tumultuos inceput de an scolar din toate punctele de vedere. Marei i-a luat o luna de zile sa se adapteze in noua ei viata si nici acum nu sunt ferm convinsa ca s-a relaxat. Scoala secundara a decis sa-i pocneasca cu o gramada de teme in primele saptamani, probabil ca sa se puna pe picior de pozitie cu turma de oi hormonate care tocmai ce le-a spart usa. Pentru ca da, 11 ani si jumatate este ceva asaaaa... acum plange, acum tipa, peste trei secunde rade a proasta in mijlocul casei. Dupa care miorlaie ca nu stiu ce nu-i iese. Cand vine ora de culcare o apuca toata treaba lumii. Chestie care pe mine ma enerveaza teribil pentru ca stiu cata nevoie de somn are. 

  Asa ca, dupa o luna de urlete, oboseala, niste nopti pierdute din cauza de prieteni mult prea misto, am ajuns la urgente. Asa se intra in al patruzecilea an de viata. Mi-a luat-o inima pe carari nebanuite si a decis, intr-o frumoasa zi de marti, sa-si bage pula si sa intre intr-o mare aritmie care a durat vreo doua ore. M-a apucat pe la o scoala, m-am dus acasa, am vazut ca nu reusesc sa mai respir corect, am chemat un taxi si m-am dus singura la urgente. Cine ma cunoaste stie ca daca fac eu asa ceva, e groasa. Am ajuns la urgente, am citit panoul mare cu instructiuni si m-am asezat la coada. La triaj. 

  Intr-o camera micuta dar plina de detoate, doua doamne asistente te luau la intrebari. De ce venisi, maica? Ce te-a luat? Au pus tensiometrul si pulsoxmetrul pe mine si le-am vazut cum se schimba la moaca. Ia loc acilea in sala pe scaunel ca te cheama acusi. Acusi m-au chemat, in doua minute. Si, cine zici ca esti? Ei bine, in tara asta nu arati nici un act de identitate cand te duci la spital. Nu le trebuie. Numele, adresa si data nasterii sunt suficiente. Mi-am adus aminte cum incercam intr-o noapte, cu multi ani in urma, sa imi arat copilul de un an si opt luni unui medic din Spitalul de Pediatrie Ploiesti. Si cum racneau "mama sa scoata buletinul ca altfel nu va facem internare!". Risti sa mori in Romania daca n-ai buletinu' la tine. Cel mai simpatic a fost cand a inceput sa ma intrebe despre "next of kin" adicatelea a cui esti tu maica, cui te dam inapi cu eticheta la dejtu' mare. Sotu'! Numele si numaru' de telefon ca sa stim cui facem returu' :))))

  Deci, dupa ce nu le-am aratat buletinu', m-au dus in camera cu aparatul ekg. Unde o doamna super simpatica s-a luat la vorba cu mine, strategic, probabil incerca sa ma faca sa nu intru in panica. I-am zis ca-s ok si ca daca n-am intrat in panica acasa cand mi-am ascultat singura bataile cu stetoscopu', nu mai intru curand. Probabil ca daca intram riscam sa crap direct. Pana sa imi faca ekg eu simteam deja ca-s ok, aritmia se dusese in mare parte, simteam doar tensiunea cum imi iese pe nas. I-am zis ca o sa fie legea lui Murphy si n-o sa iasa nimic pe ekg si am avut dreptate, a iesit doar o bataie in plus de unde pana atunci erau multe in minus. Well, avand in vedere ca n-a iesit infarctul de care imi era teama, am zis merci. Cand i-am zis ca acasa am luat magneziu la jumatea crizei a belit ochii si a zis "excelent, dar de unde stiai ca trebuie sa iei magneziu?". Zic, tanti, am trait in Romania, stiu multe. Ca daca nu stiam eu... riscam sa trebuiasca sa ma dau pe mana altora. Ceea ce poate fi la o adica periculos. 

  Dupa ekg hai acilea pe scaune, stai cuminte sa monitorizam, apoi sa facem niste analize sa ne lamurim ca esti ok. Ceea ce s-a si intamplat. Care cum venea pe la mine se prezenta. Eu sunt Ioana si o sa fiu asistenta ta acum. Nu "doamna Popescu" sau doamna xulescu, fara nici un fel de domnie. Si medicul la fel s-a prezentat cu numele mic. Nimeni n-are complexe demiurgice pe aici. Toata lumea se da peste cap sa te simti cat mai ok, mai relaxat si mai fericit in tot episodul ala care e clar ca nu e confortabil pentru nimeni. Vorbeau cu mine ca si cand eram sora lor, prietena lor.... un OM. Cand rezultatul analizelor a iesit si au vazut ca tensiunea incepe sa o ia in jos, m-au trimis acasa. Doctorul m-a intrebat daca e cineva cu mine in seara respectiva, tocmai ce imi chemasem proaspata prietena achizitionata sa vina sa stea cu Mara pentru ca nu stiam cat dureaza, asa ca nu l-am mintit prea tare desi pe ea am intors-o din drum cand mi-au zis ca pot merge acasa :)))

  Pe Mara o sunasem sa-i spun ca o sa intarzii "ca sunt la doctor". Am dat-o asa cat sa nu se sperie. Cand am ajuns acasa si i-am spus ca am fost la urgente era sa pice din picioare de spaima. M-a vazut ca-s oarecum transfigurata si mi-a purtat de grija in seara aia. I-a trecut repede, a doua zi s-a pus pe urlat iar la mine, moment in care am informat-o ca eu la spital nu ma mai duc asa ca sa faca bine sa isi mai tina nervii in frau. Idem si pe consort! Gata. Va bagati mintile in cap ca m-ati zapacit! Da, da! Sunt amandoi foarte cumintei cand le zici. Pacat ca uita in fix cinci minute! :)))))

  Am stat acasa linistita urmatoarele doua zile dupa care m-am aruncat iar in marea de scoli si de probleme. Mi-am propus sa nu mai alerg dupa autobuze, sa nu ma mai stresez. In prima dimineata, din reflex am alergat dupa autobuz. Mi-am dat seama dupa ce m-am urcat in el! :)))) La scoli m-au napadit acum proaspetii emigranti care vin valuri valuri acum, inainte de a se inchide usile pentru Brexit. Vin, cu copii mici sau mari, putini sau multi, in ideea unei vieti mai bune. Din pacate nu stiu limba nici ei, nici copiii. Iar unii sunt copii mari carora le va fi foarte greu sa aibe un viitor bun aici fara sa reuseasca sa ia GSCE iar ala (echivalentul bacalaureatului) nu se poate lua fara engleza. Si fara ala nu ajungi cam nicaieri decat la munca de jos. La cea mai proasta munca de jos. 

  Cel mai mult ma zbat pentru copiii astia mari. Care-s oameni in toata firea adica na, au 13-14 ani, sunt deja formati ca oameni. Insa la 16 ani au de dat acest examen, la materii straine lor si in alta limba. Saptamana asta au venit doua fete noi la una din scolile secundare la care merg. E o scoala dintr-un cartier prost iar romanii au un talent deosebit sa traga ca musca la cacat fix in cele mai proaste locuri ale orasului. Se aduc unii pe altii si pentru ca nu stiu nimic despre nimic, aterizeaza toti in acelasi locuri. 

  Mergeam in dimineata aia catre scoala cu gandurile mele cu tot, cand in spatele meu am auzit grai romanesc. Dupa trei ani aici am urechea formata, deosebesc acum diverse de la mare distanta. Plus ca atunci cand ies din casa creierul imi trece pe modul engleza si e cumva uimit cand aude melodie romaneasca. Am intors usor capul si le-am vazut. Tiganci. Din alea de n-ai dubii. Mama, o tipa mica, uscata, stiti genul ala? Nas ascutit si ochi plini de flacari si sperante. Fiica trancanea. Trancaneaaaa cu o viteza care mi-a adus aminte de mine in adolescenta cand ii faceam capul calendar maica-mii cu toate ale mele. Zic ia sa vezi ca am clienti noi. Au ajuns la poarta scolii si nu stiau pe unde se intra, din reflex s-au luat dupa mine. Cand am ajuns la usa, m-am intors si le-am zambit. Mama a zis helou si eu i-am dat buna dimineata.

  Cand le spui buna ziua celor ajunsi aici fara engleza le vezi usurarea pura in priviri. M-am prezentat si le-am zis de ce-s acolo. Fata mi-a strans mana cum trebuie si m-a privit in ochi cu avant si cu curajul omului care nu mai are nimic de pierdut. Mi-a zis ca ii e frica, ca e ingrozita, maica-sa idem. Le-am luat pe rand in brate si le-am zis ca o sa fie bine. Fata se incrunta. Mama lacrima. A venit si sefa de an care si ea a luat fata in brate si i-a spus ca o sa fie ok, ca totul e bine, ca o sa fie fericita la ei la scoala. Aceasta doamna sefa de an a mai vazut muuulte zeci de tigani romani la viata ei. Unii care au disparut, altii care au mers la puscarie, altii... Multi. Am stat o data de vorba cu ea si a reusit sa ma socheze ea pe mine. Rar lucru, de obicei e invers. Cu toate astea, femeia asta a zambit in mod autentic, a incurajat-o si a luat-o in brate. Ea stie ca toti copiii sunt unici. Si ca familiile astea sufera. Mai precis copiii din ele.

  Am luat fata si am plecat cu ea. O sclipire de om! 13 ani. Un sat din Calarasi. Taica-su a murit acum un an. De ziua ei. Familia lui a dat vina pe ea. 
- Cum adica ma? De ce a murit? 
- De ciroza hepatica. 
- Pai si cum erai tu de vina? 
- Pai stii, eu de cand am crizele astea de epilepsie, el se oftica si ei au zis ca din cauza mea a murit dar el avea virusu' ala ca l-a luat de la dentist cand era mic. 
- Crize de epilepsie? 
- Da. 
- Le ai de la nastere? 
- Nu, de un an si ceva, doctorii din Romania au zis ca n-am nimic... ca e de la hormoni! Da' vineri ma duc la doctor aici, poate o sa stie ei... Auzi... mie mi-e frica de nu mai pot. Vorbesc mult, asa sunt eu.
- Si eu vorbesc mult, e bine sa vorbesti mult. Nu-ti fie ma frica ca nu ai de ce. Ce vrei sa faci mai incolo? 
- Eu vreau sa fac Psihologie. 

  In timp ce vorbeam s-a sunat de iesire si au inceput sa misune pe langa noi miile de copii. Langa mine au inceput sa se adune "ai mei". Fetele din anul 9, cele din anul 11, baietii din anul 7, o fata noua romanca pe care n-o cunosteam, baietii din anul 11, s-au oprit toti pe rand, le-am prezentat-o pe ea, am ras cu fiecare in parte in timp ce una din ele imi soptea in ureche tot ce i se intamplase cat am fost eu plecata. Era o zi de toamna cu soare iar eu eram inconjurata de suma asta de posibilitati de oameni. Care toti ma respecta dubios de tare si au asa un atasament fata de mine. Pentru ca eu sunt aia care le-a zis ca e ok. Ca or sa poata. Si ca trebuie sa poata pentru ca aici poti sa poti. Aici poti sa fii tu. Eu am ras cu ei, am injurat cu ei iar ei s-au simtit in sfarsit intelesi, eu le-am spus totul exact asa cum e. Fara bullshit. 

  In soarele ala am ras cu ei, m-am lasat inconjurata de suma asta de posibilitati si mi-am adus aminte de ce inima mea nu mai poate. Pentru ca o dau tuturor. Mereu. 

miercuri, 12 septembrie 2018

Studiu despre imaginea Romaniei si romanii din strainatate

  Pentru ca stiu ca am foarte multi cititori care locuiesc in alte tari o sa va rog mult, care si de pe unde va aflati, nu conteaza unde, sa completati acest chestionar. Prietena si fosta mea colega de facultate Alina Dolea care este azi profesor universitar la Universitatea din Bournemouth a primit unda verde sa faca acest sudiu. Este o onoare pentru mine sa o am in viata mea asa ca va rog mult sa completati, sa trimiteti si la toti prietenii si cunostintele pe care le aveti prin alte tari, sa puneti pe grupuri pe care sunteti, ii trebuie cat mai multi oameni din diaspora ca sa ii iasa o imagine cat mai clara. 


Va multumesc!