marți, 16 septembrie 2014

In alta dimensiune

  Nu imi pot reveni usor dupa calatorie. A fost un pic obositor, raul de avion iti cam ia vlaga din tine pentru niste zile iar cand calatoresti cu un copil de 7 ani si jumatate ai emotii. De exemplu ea nu stia ca mi-e rau in avion si a aflat undeva spre sfarsitul primului zbor cand efectiv nu ma mai puteam concentra sa-i raspund la intrebari sau sa vorbesc cu ea pentru ca ma concentram foarte tare sa pot sa respir. Presiunea care ma apasa pe plamani imi ia tot aerul. Cutia craniana imi ramane brusc mica si simt cum creierul e inghesuit. Zic mersi ca nu am nici un fel de greata de nici un fel. Insa raul ala te oboseste teribil. Si apoi toata excursia ea mi-a purtat de grija sa nu imi mai fie rau. In avion la intoarcere m-a intrebat din cinci in cinci minute cum ma simt!

  Sambata la 2 jumate noaptea cand am pus capul pe perna am adormit instantaneu. Mii de Suedii mi-au zburat prin creier. Linistea de acolo mi-a adus si un somn de alta dimensiune. Un somn cu imagini frumoase, un somn profund si odihnitor. Desi in Suedia am avut un pat prea mic pentru mine, cu toate astea m-am odihnit. Acasa am adormit lemn proptita pe multe perne care sa-mi ajute la diversele dureri de coloana, maini si picioare. Da, sunt o baba de 35 de ani si in fiecare dimineata cand ma dau jos din pat ma dor toate infiorator. Inflamatia instalata dupa psoriazis inca persista desi psoriazisul s-a cam dus la el acasa. 

  Duminica m-am sarbatorit cu prieteni si familie la restaurantul grecesc. Am avut parte de o surpriza extraordinara, doua prietene s-au vorbit si s-au adus una pe alta la mine. Nu exista gest mai frumos ca asta! Nimic nu se compara pe lumea asta cu prietenii care se vorbesc ca sa te bucure. Am crezut ca imi sta inima de fericire cand i-am vazut pe toti venind...cu copii mici si mari. Cu bucurie, cu veselie. Si pentru mine. Atat. Cea mai frumoasa surpriza din viata mea! Anul asta a fost extraordinar. Mi-a scos in cale niste familii extraordinare... din alta dimensiune...

  Azi la scoala...alta dimensiune din nou. Doamna invatatoare e la ultima ei serie. Cand a inceput sa vorbeasca despre ea si menirea ei de invatator si cum si-a dorit ea de la 6 ani sa fie invatatoare... mi-au dat lacrimile. Ma uitam la Mara si ma gandeam cat noroc poate sa aiba. Pentru ea oamenii sunt foarte importanti iar oamenii aia trebuie sa fie cumva ca ea sa-i accepte. Trebuie sa fie oameni. Pe doamna de anul trecut cred ca o sa o tina minte toata viata ei. Eu sigur da. Am ramas prietene. Asta e ceva enorm in tara asta. 

  Toata ziua Mara s-a bucurat ca incepe clasa intai. Eu n-am vazut asa ceva de cand sunt! A citit cu mine abecedarul si cartea de matematica si pe cea de cunostinte despre natura. Am stat cu ea sa i le citesc pentru ca nu mai avea rabdare. O cu totul alta dimensiune fata de noi doi care ne uitam la ea si ne intrebam cu cine om fi facut-o. De aia primul invatator e esential. Primul ei invatator am fost eu timp de 5 ani si jumatate. Apoi doamna Naie cea cu har. Acum doamna Puie care e de o blandete si o frumusete interioara rar intalnite. Copilul asta are noroc. Toate lacrimile mele pe cand ma gandeam cu groaza ca va avea un invatator de spaima cum am avut noi sau cum au multi copii de azi... parca toate lacrimile mele s-au facut rau si le-au adus pe doamnele astea "in varsta" in calea noastra cu viitura. Dintr-o alta dimensiune...

Haaaaai tatiiiiiiiiiiiiii!!! Iar il asteptaaaam??

Fetele hotarate pe problema! 

organizare pur romaneasca...adica haos!

si, ce vor aia de se imbulzesc?

EU sunt cea mai tare!!!

perfecta

hihiiiiiiiiiii

spre casa cu Andreea...


  

luni, 15 septembrie 2014

Suedia. Malmo pietonal, linistea, si intoarcerea acasa.

  Sambata dimineata ne-am sculat intr-un nor negru, un vant de iarna si-un rece clar. Dupa 4 zile de soare si caldut. Normal, plecam din Suedia si pana si norilor le parea rau. Nenea Ingerman a venit inainte de ora 10 (ora teoretica de plecare din pensiune) ca sa ne zica pa, sa ne zica ca mai putem sta linistiti si ca el pleaca sa aduca o fata de la aeroport. Si sa lasam cheia in cutia postala. A dat mana cu mine si mi-a zis ca spera ca ne-a placut. L-am informat ca ne-a placut enorm si ca ii multumim asisderea. 

  Cand sa ma sui in masina mi s-a pus un nod in gat. Niciodata in viata mea n-am regretat ca plec de undeva asa cum am regretat ca trebuie sa plec in secunda aia. M-am uitat inca odata la casuta aia, m-am urcat in masina si mi-am mai zis odata "la multi ani" in gand. E ziua mea, n-am voie sa plang. Am pornit spre Malmo sa-l mai vizitam pana pe seara pentru ca de abea la 8 si 40 aveam avionul de intoarcere. La Malmo eram ferm pornita sa gasesc naibii centrul ala pietonal care stiam ca exista dar pe care la prima tura nu l-am nimerit deloc. Eram prea ocupati sa cautam Turnul ala cel Intors. Si sa intram in Folkets Park de data asta. Un fel de parc. Doar ca mai misto. Un parc facut pe la 1850. Da, e cu opt, nu cu noua. Am gasit centrul pietonal care pe mine m-a dat pe spate total pentru ca era prea frumos. Am plecat repede de acolo din cauza ca-mi venea sa ma asez pe jos si sa refuz imbarcarea in avion. Si cum buletinul de identitate expira fix in ziua de ieri...riscam sa raman pe acolo (da Doamne!). 

  Dupa ceva invarteli prin centru am nimerit si un loc de parcare gratis. Cred ca singurul din oras. La oamenii astia suedezi treaba e foarte clara: scrie pe panouri. Ai voie sau ai aparat de parcare. Sau ambele. Sau niciuna. E simplu. Mbine, e simplu daca stii suedeza pentru ca circa un ceas mai tarziu am cumparat veseli parcare la parc pentru ...luni. Maine adica. Deoarece noi nu stiam ca nenii aia scriau acolo ca in weekend la parc e gratis. Moca cum ar veni. Asa ca am bagat monede in aparat pana a dat ala sa vomite si-am luat parcare sambata. Pana luni la 11! Cum noi am platit doua ore iar orele de parcaj cu plata incep la 9, presupun ca de aia zicea pe bilet ca expira la ora 11. Am ras copios pe tema asta si-am dus copilul in parc.

  In parcul din Malmo lucrurile sunt clare. Nici un copil nu urla. Nu tipa, nu zbiara, nu se imbranceste. Am stat acolo cam 2 ore si confirm: singurul copil care urla ca un apucat era unul romanesc. Nu al nostru. Al nostru era prea incantat de utilajele de joaca, de iarba si de ziua lu' mami. Si al nostru e educat cum ca nu e ok sa zbieram in parc. Toti copiii se jucau in liniste si pace, nimeni nu se imbrancea, nu se lovea si nu se agresa. Am vrut sa scot telefonul si sa fac un film. N-am apucat pentru ca m-am luat cu linistea din cap si m-am bucurat pentru prima data de cand sunt parinte ca sunt intr-un parc cu copila mea. Prima data in 7 ani si jumatate aproape cand m-am simtit "in parc" bine, confortabil, linistita si calma. 

  Mara s-a cocotat pe toate chestiile alea iar eu am stat linistita. Nu din cauza de aer suedez ci din cauza ca toate obiectele pentru copii erau total safe. Erau facute cu cap de inginer, din lemn, sfoara sau plastic moale. Cele de la inaltime erau asigurate perfect. Sa vezi o constructie cocotzabila din sfori impletite care se duce spre 4 metri inaltime si sa o vezi si ca e perfect sigura pentru copii e un sentiment coplesitor. Practic nu aveau cum sa cada direct jos pentru ca era ca un triungi, cu baza mai lata, cu sfori oarecum elastice dar prin care copilul nu prea putea sa cada. Iar daca se intampla asta, sforile de mai jos ii amortizau aterizarea. 

  Parintii nu isi lasau copiii sa urce pe tobogan invers. Ca sa vezi! Neamul suedez cel ultra-permisiv considera ca a spune NU intr-un astfel de caz e ok. Dealtfel am auzit multi parinti spunand multe NU-uri in aceasta calatorie. In special cand copiii doreau sa se duca peste alti oameni si sa ii "deranjeze". Cand incercau sa se urce invers pe tobogan sau incercau sa se arunce in cap din diverse locuri. Tot timpul isi indrumau copiii sa nu ii DERANJEZE pe cei din jurul lor. Si la pista de trotinete, si oriunde. Pista de troti-trici era o chestie cel putin dubioasa. Adica te duceai si luai de acolo un utilaj, il foloseai si il puneai la loc. Woooow! Fara plata, fara nimic. Am stat ca prostii cinci minute sa ne lamurim unde naiba tre' sa dam bani. Nu era cu bani. Nu, nimeni nu se gandea sa plece cu ele de acolo, sa nu le puna la loc sau sa le foloseasca in alta parte decat acea mica pista facuta din sfori. Care continea semafor real cu trecere de pietoni cu tot (!!!) semne de circulatie si sens giratoriu. Pentru ca cei mici sa invete cum se face treaba. Si toti stiau. Era unu' mic cu o casca cat el de mare, cred ca aveam un an jumate maxim... stia sa stea la culoarea rosie, sa se duca sa apese pentru cerere de schimbare-verde la pietoni si sa mearga cand e verde.

  Dupa ce am reusit sa smulgem copilul din parc am pornit spre aeroport ca tocmai ce venea si niste ploaie. Care ploaie iti spala masina, nu o murdareste. Am plecat in ideea ca la aeroport va dura sa predam masina inapoi la firma care ne-o inchiriase. Cand colo, era sambata, biroul incuiat. Nimeni. Aaaaa...si? Acu' ce facem? Mda...masina se preda la "automatul de masini". Eu vazusem mai devreme la Gara Centrala langa o firma de inchirieri masini doua d-astea si ma intrebam cu glas tare oare de ce or avea aia automate. Ce tichete sa scoti din ele? Ca la astia totul e cu automate si tichete. Asa si la predare masina. Daca oamenii nu-s acolo te duci frumos la aparat, bagi numarul masinii, il recunoaste si iti deblocheaza un ditamai bulumacu' de fier mare cu maner. Tragi de maner cu forta, iese din aparat si are o gaura in care bagi cheia masinii. Cheia are in breloc un chip pe care masina il citeste, vede ca ai lasat masina corecta si iti da o chitanta. Si gata. Pleci. Acasa. 

  Daca cumva n-ai facut plinul conform intelegerii ei oricum ti-au blocat 250 de euro de pe card la venire si il opresc de acolo. Daca ai facut buba mare la masina nu stiu ce fac baietii, probabil vin dupa tine cu securea. Eu de fapt cred ca nimeni acolo n-ar avaria masina fara sa anunte. Ala e spilul. Totul merge pe incredere. Increderea ca omul ala e un om nu o javra. Ca e un om onest. Simplu. 

  Pe aeroport am avut de asteptat pentru ca era furtuna deja si aeronava noastra a intarziat sa apara. Asa ca am ajuns la Bucuresti pe la 1 si la Ploiesti acasa la 2. Cu un copil semi-lesinat de somn dar care ne tot repeta obsesiv ca ea vrea sa se mute in Suedia. Impactul acestei calatorii asupra ei a fost unul enorm. Si asupra mea mai rau. E de rau cand mergi undeva unde vrei sa ramai pentru totdeauna. E foarte urata senzatia. Mereu in fundul capului iti vin comparatii si apoi iti aduci aminte ca nu ai ce sa compari. Nu ai cu ce sa compari. Daca la Italia si Grecia (ca sa nu zic Bulgaria) mai mergea sa ai termen de comparatie... la Suedia dispare un termen. Se dizolva. Intelegi ca de fapt asa trebuie sa fie, cum stiai tu din capul tau ca trebuie sa fie. Vezi pe toti peretii "bio-eco-sustenabil" si intelegi care-i treaba cu mancarea si ecologia. Simti mirosul aerului si intelegi de ce pe toate autobuzele din Malmo scrie Biogaz. 

  Ca o concluzie: in aeroportul Malmo aerul miroase a padure, pamant si verde. Cum mirosea la Sinaia acum 30 de ani cand ma dadeam jos din tren insa mult, mult mai curat, mai limpede. La Otopeni aerul miroase urat de tot si simti ca te sufoci dupa doar 4 zile. Iar la Ploiesti mirosea de-a dreptul urat pentru ca era o ora la care tot mirosul de gaze parca se lasa usor la pamant. Intr-o racoare de toamna am inchis geamul masinii ca sa nu-l mai simt. M-am uitat spre copilul care dormea in scaun langa mine, mi-au dat lacrimile si am inteles inca odata ca eu ii datorez ei altceva. Un ceva mai bun. 


am hanorac nou!

daaaaaaaaaaaaaa

decor


alt decor


culori

alte culori

asta e pentru mama!












  

  

vineri, 12 septembrie 2014

Suedia. Noptiera cu pedala, plaja, haleala si kilometri.

  De trei zile ma minunez ce birouas frumos mi-au pus crestinii astia pe post de noptiera. Cu jiltz asortat, mobila de la una mie...cat o fi fost la ei acolo. Ce masutza dragutzaaaa... In seara asta ceva mai devreme, uitandu-ma sub ea vaz o pedala cu o sfoara care ducea in ea cum ar veni. Ma holbez ca curca-n craci si ma gandesc aoleu asta e un birouas d-ala de i se ridica capacu'...maaaama! Pun mana pe capac, il ridic oleaca si gasesc dedesubt... niste clape. Normal, era o pianina de la secolu' cine dracu' stie care! Pe care eu imi tot pun de trei zile diverse acareturi. Ca deh, e "noptiera" de langa pat. Ii mai mergeau niste clape, a clantzanit-o Mara vreo cinci minute, sper ca nu ne-a auzit nea' Ingerman...

  Azi am pornit spre coasta de sud a regiunii Skane. Judetu' Skane asta e ca un soi de Constanta a noastra, doar ca e misto. E cum ar veni "la mare" la ei acilea. Si e cam singurul loc unde pe la astia mai traieste ba o floare p-afar', ba o balarie, ba o sfecla, ba o duda. Am vazut azi campuri cu sfecla sau cu iarba-gazonistica veeeeerdeee de imi venea sa plang. Bre, la astia le-a dat Dumnezo ala de-a impartit el treburile... le-a dat mai mult verde. Culoarea verde a plantelor de aici e mai verde. Mai vie. Nu stiu cum sa zic ca nu cred ca mi se pare mie doar din cauza ca e in curte la altu'. Adica unde e iarba e asa cu niste clorofila in plus. 

  Azi am auzit al doilea claxon in patru zile. Primul a fost ieri la Malmo cand un sofer de autobuz s-a speriat de ceva. Nu stiu exact ce si cum da' ala a claxonat. Azi a mai facut unu' un tit scurt asa de am sarit din scaun de spaima. De ce? Pai pentru ca de patru zile nu aud nimic cand merg cu masina. Una pentru ca masina e una noua de tot si merge asa intr-un mare fel de n-o auzi. Apoi pentru ca nimeni nu claxoneaza. Drept pentru care am fost de o relaxare teribila in masina, chestie care mie nu mi se intampla niciodata deoarece mi-e frica mereu. Azi cand a claxonat ala am sarit moarta de spaima pentru ca mi s-a intors creierul in modul-spaima cu care sunt invatata. Aici poti sa adormi la volan la stop cand se face verde si toti cetatenii se vor duce ei asa usurel pe langa tine, mai incet, sa nu te scoale cumva din somn! 

  Am pornit-o usurel spre Ystad cu scop zero si oprire unde ne tuna. Ne-a tunat un Lidl pentru ca nu mai aveam paine pentru senvisurile de maine si pentru ca Marius care a fost prin Lidl din cam toata Europa vroia sa vada la astia cum e. Si bine am facut pentru ca i-am luat Marei super bocanci de iarna-apa, hanorac si chiloti-ma-scuzati-pardon. La preturi modice si la calitate... oh, well, bocancii sunt facuti in Austria. Am mai luat niste kilograme de branza suedeza de diverse tipuri pentru a o cara cu spor spre Romania (Gabi, va astept duminica!). Oarece rucola pentru ca am mancat aici rucola ca pe iarba din cauza ca e la pret de... iarba... Si niste cartofi noi productie locala. Ca niste carne de vita aveam in frigider de ieri... Am luat rosii care la astia au gust de rosii! D-alea cu gust si miros de rosii! In seara asta am facut o cina atat de spectaculoasa incat n-am avut cum sa o pozam deoarece am mancat-o! Iar diferenta intre ingredientele de calitate si cele de la noi e asa cumva una de la cer la pamant.

  Pentru ca n-am mancat caviar. Am mancat o vita facuta in tigaie in sange dar care se topea in gura. Cu cartofi natur cu rozmarin. Cu salata de rosii, busuioc si ceva branza-albastra ramasa de zilele trecute, cu otet balsamic (am gasit recipiente foarte mici de ulei de masline si otet balsamic la marketul suedez ICA), si cu salata de rucola. Da, recunosc, era iar apusul ala, eram aici pe terasuca asta frumoasa si eram in Suedia dar va rog sa ma credeti ca asta nu-mi incurca deloc papilele gustative. Imi incurca mintea si creierul, aia da, dar ma indoiesc ca toate cele erau extrem de gustoase din cauza ca-s eu in prag de a implini 35 de ani maine pe meleaguri suedeze... Ingrediente de calitate. Cam toate bio-eco-draci... Nu ca ai avea de ales, aici cam asa sunt toate. Stam pe camp, oamenii au dat cu ceva extract de baliga in fiecare zi! Toti fac compost acasa, avem cos de gunoi special pentru asta...

  Azi am gasit si un loc unde ne-am bagat picioarele in ea de Mare Baltica. Langa Ystad, vizavi de cimitir, aveau si parcare gratis o ora. Deci daca moare tata mare nu poti sa te duci sa-l vizitezi si sa discuti cu el politica de ultima ora... decat o ora! Pe sistemul schimbat lumanare, aprins treburi, schimbat apa la flori si gata. Glumesc, astia sunt oameni seriosi, n-au nici cruci, nici flori nici lumanari si nici alte tampenii d-astea inventate de ortodocsi ca sa te jupoaie. Baietii sunt vikingi, inainte le dadeau drumu' usurel pe mare cu un chibrit aprins varat in bot. Se rezolva treaba lejer. Acu' ne gandeam cam cum ar fi sa fie aici o slujba ortodoxa, ca aia intr-o ora nici nu incep bine sa cante, sa se invarta si sa urle... La suedezi e simplu, hai repejor ca ne blocheaza astia dracu' roata la masina daca ne intindem la coliva prea tare.

  Noi nu vroiam la cimitir ci peste drum la loc cu verdeata si liniste. Deci la o plaja prin balarii cum ar veni. Ne-am parcat frumos la cimitir si am trecut strada, am coborat pe o potecuta si-am ajuns la apa. Si la algele negreeeeeeeeeee langa care cu o ora mai devreme mancasem un senvis in alt loc maritim. Si unde eu era sa vomit. Aceste alge erau adunate la mal intr-o patura neagra-pacura de am zis ca e...pacura... si miroseau ingrozitor de rau nu a alge, nu a peste ci a sulf! Nu a iod, a sulf! Am mancat pe repede inainte desi peisajul era minunat insa... te alerga cate un val de vant venit din apa aiaaaa de te lua cu racori. 

  Am mers azi cam 250 de kilometri. Daca ii faceam in Romania as fi fost lata acum. Aici... am ajuns inapoi, am facut cina, ne-am distrat si in curand ne culcam intr-o liniste perturbata doar de pomii de afara care in bataia vantului scot un sunet absolut ciudat. Zici ca ploua o cascada. Azi noapte pe la 1 am iesit sa vad cum e afara, am mers pana in drumul care trece pe langa ferma. Era luna, ceata, o noapte albastra. Adica albastra. Nu e intuneric total pentru ca e destul de aproape de vara. Iar vara aici nu se mai intuneca deloc noaptea. Acum noaptea e albastra. 




peste tot acesti pomi cu fructute mici si rosii plini-plini...

unde e frate plaja aia?


stuf

case de "statiune"

niste plajuca si evident un mos biciclist care mi-a iesit brusc in poza

am gasit plajaaa

cu nisip ciudat, de roca, praf fin

alga aceea care aici insa era proaspata, nu mirosea



ce de pietreeeee! sa le culeeeeeegem!!!

la vanatoare de pietre

ma! l-am dat pe timer! acu' razi 10 secunde, na!

selfie de fete

cucuiete

dom' sofer!

la noi in hol, e neam cu pianina!

tot in hol

copil pe terasa

un bradut frumos rau

  Maine ne sculam, eliberam camera, punem tot in masina si plecam spre Malmo unde o sa ne petrecem ziua in asteptarea avionului de la ora 20. Aterizam in miez de noapte acasa. Asa ca ne vedem poimaine!