joi, 24 aprilie 2014

Pasiunea

  Unul dintre putinele lucruri pe care le stiu despre bunicul meu grec este ca atunci cand facea el cea mai buna placinta de praz de pe planeta (asa zice lumea!) si oamenii il intrebau "da' ce i-ai pus, domle in ea", el raspundea "pasiune, fara pasiune nu iese!". 

  Am crescut cu legenda asta si dupa ce am crescut mai mult m-am intrebat mereu ce e aia pasiunea. Am aflat ce e si am constatat ca, intr-adevar, "nu iese" fara pasiune. Nu iese mancare buna, nu iese munca buna, nu iese casnicie buna. Nu iese. A nu se confunda pasiunea cu sexul. Nup. Nici macar in casnicie. Pasiunea e placerea de a fi, placerea de a face. Placerea de a sta de vorba cu cel din fata ta. Placerea de a-i fi intai prieten si apoi orice altceva. Fara pasiunea vietii nu exista nici "aialalta" pasiune. Ca "aialalta" e una trecatoare, il cunosti, ai fluturi, darami patul... ce ramane dupa ce trec fluturii constituie adevarata pasiune pentru un om. 

  La fel si in prietenie. Cunosti un om, ti se pare ca te asemeni cu el. Dureaza pana sa afli ce si cum, intai e o "curtare", apoi e indragostirea si apoi... ce ramane apoi? Pai ramane, daca e o prietenie adevarata, respectul, iubirea, afectiunea, placerea de a vorbi si a fi cu el mereu si oricand. Nu doar cand "n-ai ce face" sau "ai nevoie" ci oricand. Chiar daca esti in alt oras, in alta tara, si atunci pasiunea ramane aceeasi. Doar ca o sa te straduiesti mai mult ca sa il poti vedea pe viu pe respectivul om. 

  O sa fie si certuri, contraziceri, momente in care nu-i totul roz. Si in casnicie si in prietenie. Totul depinde de la ce a pornit ea relatia. A pornit de la o prietenie adevarata sau a pornit dintr-o eroare si a ajuns sa para a fi altceva decat e? Si casnicia si prietenia. Nu poti fi sotia unui om cu care nu esti intai prieten. Pentru ca poate ca maine sau poimaine patesti vreo boala-schilodire care iti ia functia sexuala. Iti ia ce-ai avut in pat. Ce ramane? In prietenie echivalentul sexului e "petrecerea", adica evenimentele speciale la care participi. Iesitul in oras. Oh, well, n-o sa iesim in oras de trei ori pe zi toata viata, deci relatia noastra trebuie sa fie mai profunda de atat. Pentru ca viata e uneori stupida si-ti aduce multa vreme in care nu poti sau nu vrei sa iesi in oras. Sau sa faci sex. A se vedea o sarcina si o lauzie :))))

  Tot duc paralela asta casnicie-prietenie-pasiune dincolo de limite pentru ca pentru mine sunt inter-conectate. Ele pleaca de la pasiune. Pasiunea pentru omul de langa tine. Respectul pentru omul cu care discuti. Dragostea pentru el. Pasiunea cu care te lasi pe tine deoparte si-l ajuti pe el. Si nu ti-e greu, sau daca iti e, nu conteaza. Pentru ca e omul tau, e familia ta, chiar daca nu de sange. 

  Superificialitatea e foarte des intalnita azi. Pasiunea nu prea e un factor in startul casniciilor sau prieteniilor. Internetul a schilodit o parte importanta a comunicarii. Nu-l mai vezi pe ala cu care discuti, deci nu poti sa stii exact daca vorbeste serios sau nu, daca te minte sau nu. Deseori se confunda viata reala cu viata online. Gresit. E mai ales gresit sa o confunzi invers, ca mine, adica sa presupui mereu ca cel care-ti vorbeste chiar vorbeste serios, chiar ii pasa de tine sau il intereseaza. Din nou gresit. Astea-s cazuri rare. In rest e superficialitate, sunt oameni care dispar in neantul din care-au venit si de care nu mai auzi cam nimic. Pentru ei asa e normal. Pentru ca n-a existat pasiunea. 

marți, 22 aprilie 2014

Pastele la Mosia Bunicilor

  Din nou la Mosia Bunicilor de Sarbatori. De acum incolo cat va mai trai Nora asta va fi noua "traditie" a familiei. Din respect pentru Nora mergem noi acolo in loc sa o caram pe drumuri acasa la noi unde ea acum nu-si mai gaseste locul. Mereu zice "mama, eu am locul meu aici, la Mosie!" E greu cand iti pierzi locul tau din lumea asta mare si grea. De aproape un an si l-a gasit la Nuci si e fericita acolo. De ce sa o tarasc eu pe drumuri, sa-i creasca tensiunea, sa-i fie rau, sa o doara sciaticul, doar pentru a-mi fi mie mai usor? Ca daca ajunge prin spitale eu o sa alerg cu limba de-un cot, deci s-ar putea sa-mi fie in perspectiva mult mai greu. 

  Asa ca m-am imbarcat la tren cu copilul, suntem singurele p-acilea asa ca solutia salvatoare a fost, din nou, prietenul Stefan care a mers si el la bunica lui de la Mosie. Trenul pana la Bucuresti in duminica de Paste s-a dovedit a fi plin. Garile erau pline, am ramas uluita de cati oameni au de dus de colo colo chiar si in duminica aia. Ne-a luat Stefan de la Gara si-am pornit spre Nuci cu Mara trancanind langa mine pe bancheta de parca se sparsese tzeava cu vorbe in gura ei. Frateeeee ce debit are! 

  La Mosie ne astepta masa pusa. Nora se imbracase in hainele de gala, costumul ei mov. Movul e culoarea ei preferata, era toata in mov, cu o esarfa mov iar fetele de la Mosie i-au pus pana si un asternut mov pe pat. Am intrat in camera si m-a lovit o mare de mov cu ea-cea-alba la par zambitoare si vesela. Cam asa:



Mara cum s-a vazut pe pajiste a inceput sa ne arate comportamentul de ied. De la o vreme se deplaseaza numai si numai prin tzopaire-alergata. Cam asa:


mami, pozeaza-le pe asteaaaa!!!

frumos tare si afara

si inauntru -orhideele sunt reale si peste tot-

   Ne-am asezat la masa si a inceput marea indopare. Fetele de la Mosie iar s-au dat in stamba cu tone si tooone de mancaaaaare bunaaaaa:

drob, salata de sfecla si ciuperci umplute, deeelicios!

salata de beof din aia "cu beof" :)))))

"platouas" cum zice Mara

oua adevarate

bors de miel 

sarmale, friptura si mamaliga. eu porc ca nu mananc miel, au avut si miel, sarmalele au fost deeementialeeee!

  Fratilor, n-am apucat sa pozez prajiturile si cozonacul! Intai pentru ca prajiturile erau asa bune incat au disparut brusc. Apoi pentru ca eram asa de plini ca nici n-am mai bagat de seama cozonacaraia s-o mai trag in poze si pe dansa :) Si pentru ca eram foarte ocupati sa radem si sa ne simtim extraordinar. Doamnele noastre au cerut poze cu "fetele lor" adica fetele care le spala, le fac mancare si au grija de ele. Asa ca ne-am pus pe pozat bunici cu fete. 

cu bucatareasa!

care-i iubeste pe toti si mereu ii intreaba daca a fost bun si daca mai vor!

prietenele

cu "spiridusul" asa ii zic ele fetei

Nora cu preferata ei

hai cu oul! e de lemn???

o familie

Mara s-a distrat teribil cu copiii angajatilor

Maimutzenia

spre casa in tren "mami, sa mai mergem la Nuci, da?"

  Frumos. Am ajuns acasa obosite dar extrem de fericite, ne-am simtit extraordinar, am vazut-o pe Nora bine, vesela si fericita. Mi-a zis mandra ca merge fara baston. Acum un an de abea mergea in cadru. Multumim Marianei Melinger si tuturor oamenilor plini de suflet de la Mosia Bunicilor! Promitem ca venim curand sa ramanem si peste noapte (la Mosie exista posibilitatea asta, au camere pe care le ofera la preturi modice celor care doresc sa poposeasca peste noapte) pentru ca Mara isi doreste mult asta. Ii place acolo enorm si ii priveste cu naturalete chiar si pe cei mai neputinciosi dintre batrani. Ea stie ca "batraneii" cum le spune ea pot avea multe probleme, a invatat multe stand in aceeasi casa cu Nora doi ani de zile. Am fost intrebata daca nu o "afecteaza" sa mearga acolo.

  Asta nu intelege lumea, ca asta nu e un "azil" sau un spital. Ca acolo, in afara de deteriorarea naturala a fiintei umane care se apropie de final, nu e nimic inspaimantator, degradant, umilitor, urat sau trist. Da, e trist cand o viata se apropie de final. Insa batranetea poate fi cultivata si ingrijita cu zambet iar trecerea spre nefiinta poate fi facuta si lin, cu blandete. La Nuci e asa frumos si afara si inauntru, e un spatiu deschis de mii si mii de metri cu verdeata si iarba. Te "afecteaza" sa vezi cum arata boala Altzheimer? Da, pe noi adultii mai rau. Pentru ca ne e frica pentru sanatatea noastra, nu pentru ca ei ne-ar musca. Ei sunt simpatici, ne zambesc, vorbesc cu noi si multi au impresia ca Mara e nepoata lor, sau fiica lor. Le aduce aminte de ceva sau cineva mic care le-a populat viata la un moment dat in istorie. Si se bucura sa ne vada. 

  Iar eu am invatat sa ma bucur si eu de ei, sa-i urmaresc pe fiecare cum acum e mai bine, maine mai rau sau invers. Si sa nu ma mai gandesc la mine cand merg acolo. Si sa le zambesc inapoi. Si sa nu-mi fie nici sila nici scarba nici mila. Sa ma port cu ei ca si cand sunt oameni normali, tineri si vii. Pentru ca ei asa se simt. Ei nu stiu cand a trecut timpul si nici unde s-a dus. E greu sa fii batran si tocmai de aceea lucrul pe care-l fac oamenii de la Mosie e unul magic. Ei ii ajuta sa nu se mai simta batrani, urati si inutili. 

















sâmbătă, 19 aprilie 2014

Ploaie si Paste

  De Pastele asta suntem curati. Dupa cata ploaie curge in secunda asta in geamul meu precis suntem cei mai curati din lume! Copilul doarme. Sotul meu e departe, e pe o margine de drum undeva in Spania la ora asta. Ciudad Rodrigo. Ciudat o fi Rodrigo ala, nu zic nu, treaba lui. 

  Va multumesc mult voua, tuturor celor care intrati si cititi aici, celor care lasati vorbe bune si frumoase si care v-ati imprietenit cu noi. Va multumesc! Iertati-ma cand sunt prea hotarata in opinii, intelegeti ca asa sunt eu si ca nu conteaza. Spuneti-mi inapoi totul si orice. 

  Imi doresc pentru voi cea mai mare si mai buna Lumina din lume si anume aia pe care o aveti in voi. Nu trebuie sa v-o dea nimeni. E acolo! Folositi-o! Paste Fericit, Oameni Buni! Sa ne traiti!

  Albuletzii

vineri, 18 aprilie 2014

Dor

  De curand s-au facut 9 luni de cand el e pe drumuri si eu aici. Si ieri m-a lovit dorul. Dorul ala care mie nu-mi place. Senzatia aia coplesitoare ca n-ai aer, ca ceva ti s-a asezat pe piept si ca daca nu-l strangi in brate in urmatoarele cinci secunde o sa mori. Doar ca nu mori. Continui sa traiesti. Noua luni mi-a luat. Ca m-am abtinut pana acum ca sa nu contaminez copilul. Ea acum e adaptata. Asa ca m-am putut relaxa. Si cand m-am relaxat m-a lovit. 

  Urasc senzatia de dor. O urasc. Cand eram mica imi era dor de mama. Un dor sfasietor. Cred ca de aia urasc fumatul, pentru ca statea in bucatarie cu usa inchisa si eu n-aveam voie acolo. Si mi-era dor de ea pentru ca oricum n-o vedeam destul. Si ma asezam pe cimentul rece langa usa de la bucatarie (pe sub care oricum iesea tot fumul de tigare) si stateam acolo cu capul lipit de usa si o asteptam. 3 sau 4 luni pe an eram trimisa la 2 Mai iar ea muncea la Ploiesti. Venea cu trenul de sambata (12 ore facea trenul atunci, ca si acum dealtfel, intre Ploiesti si Mangalia) ca sa ma vada si sa se intoarca cu cel de duminica. Problema e ca eu nu-mi aduc aminte. Era atat de putin incat eu nu tin minte cum venea ea asa. Si-mi era dor de ea. Si la 14 ani eu dormeam la 2 Mai cu camasa ei de noapte in brate ca sa-i simt mirosul.

  Apoi am crescut si pentru ca petreceam verile la mare acolo au inceput primele iubiri. Ambele din alt oras. Un an am iubit un bucurestean, alt an am iubit un constantean. Si m-am ars de dor. Apoi l-am cunoscut pe Marius si dupa doi ani ne-am despartit. 3 ani am fost departe si-mi era dor de el zilnic. N-as fi recunoscut pentru nimic in lume asta. Mi-a mai fost dor si de altii, dar putin si scurt, ca o parere trecatoare. 

  Acum mi-e dor si de Nora. Dupa relaxarea initiala, aproape un an mai tarziu de cand a plecat la Mosia Bunicilor, a inceput sa-mi fie dor de ea. Am si inceput sa o visez frumos, asa cum era ea inainte, vie. Pana acum aveam doar cosmaruri. Acum mi-e dor de ea. Mi-a fost dor si de Mara cand n-a fost langa mine insa aia nu s-a intamplat pentru multa vreme si n-a apucat dorul sa devina sfasietor. Mereu ma intreb cum mai traiesc mamele care isi pierd copiii. Copiii cu care-au trait niste ani. 

  Acum mi-e dor de el. Dor din ala coplesitor. O fi de la vreme, de la luna, de la ploaie. Sau o fi ca-l iubesc mult si-l simt, e in creierul meu. Stiu ca n-am voie sa-mi fie dor, ca vine inapoi. Mereu ma gandesc ca n-a patit nimic, e ok, totul e bine. Si mai respir odata ca sa-mi prind dragostea din urma. Sa nu cumva sa-mi fuga cand gafai de dor. Of ce-l mai iubesc. Si ce ma mai enerveaza uneori! Si eu pe el! Si of ce bine e sa ai un om langa tine. Unul bun, al tau, unul pe care-l cunosti atat de bine ca pe tine. Strangeti-va oamenii in brate, lume! Aveti grija de ei si pupati-i pana se bulbuca! 

  

joi, 17 aprilie 2014

Eroare strategica

  E bine ca dupa ce am luat ce aveam de luat pentru saptamana asta sa ma pomenesc in pana de hartie din aceea speciala. Aia fara de care nici regele nu se descurca in anumite situatii delicate. Hartie de cur, bre! Asa ca in Sfanta Joie Mare am purces la cumparaturi. O eroare strategica pe care-am platit-o aspru. Era sa murim calcate in picioare de hoardele tatarasti care se "aprovizionau". 

  Nu-i vorba, ca s-au tot aprovizionat de luni pana acum. Azi insa era asa...ireal. Kauflandul (unul mic) unde prestam noi de obicei era full la ora 10 juma'. Plin. Dadea pe afara. Se certau cucoanele pe faina si esenta de rom la raft mai sa-si smulga parul. Carnea se vinde verde. E un soi special, carne de Paste. Pentru ca s-au ginit jmecherii din supermarketuri ca romanul cumpara inainte de Craciun si de Paste si un rahat uscat daca i-l dai. Ce, ce, e un rahat? Unul uscat? Sa-l cumparam! 

  Ii zic vanzatoarei de la raionul de carne sa-mi dea niste carne de porc d-aia felii. Arata bineeee. Ma gandesc ca oricum nu mai am cam nimic prin frigider si sa pun la congelator cateva fripturi. O vad ca baga furculitoiu' ala prin patru felii deodata si le ridica impreuna. Mi s-a parut dubios, de obicei le ia pe fiecare si mi le arata. Ii cer sa mi le arate. Prima de deasupra roz, frumoasa. Restul verzi. Iau hartia igienica si inca cateva chestii pentru bunica-mea pe care mi le-a cerut azi...si plec. 

  La casa am avut noroc, oamenii se misca bine si benzile sunt mari. Ma tot uitam sa vad ce naiba cumpara lumea in halul asta. Habar n-am, toti aveau cosurile pline. Dar asa le aveau si luni, marti, miercuri. Zeci si sute de oua, dulciuri din alea procesate, mizerii de iepurasi de ciocolata, cozonaci d-aia oribili. 

  Eu una n-o sa fac nimic anul asta, doar o pasca sa ii duc bunicii duminica pentru ca stiu cat de mult ii place. Va fi primul meu Paste placut in care n-o sa miroasa a carne d-aia dubioasa prin casa. Nu-mi place mielul, iedul sau oaia si mirosul imi face foarte rau. Stufatul mi se pare ceva horror. Ouale... pai sunt eu si Mara acasa. Singure. Dar din cate am vazut in magazin trebuia sa vopsesc cel putin fo' patrujdoo! Mara cand am intrebat-o ce facem si noi "bun" de sarbatoarea asta a zis "niste oua umplute si creveti-mami-creveti". Asa le zice de bucurie de cate ori ii mentioneaza. Nu-s creveti. Sunt creveti-mami-creveti!!!! 

  Zic bun, cu ouale am rezolvat-o. O sa ii fierb doua oua in zeama de turmeric si i le dau sa le faca ea cu carioca. Asta e "traditia" mea cu ea de Paste. Ne distram cu niste oua si niste carioci. Dupa care le mancam. Ouale nu cariocile. Ea vrea omleta, ca taxu', se pare ca sunt neamuri. Deci putem vopsi o omleta la o adica. Pentru ca de Paste sau de Craciun culmea, nu ne mai creste o gura. Mancam tot atat, eu una mai putin pentru ca daca vad o masa mare plina cu mancare mi se taie. Ce-or cumpara, maica? Si unde s-or duce? Uuuuun' te duuuuuuci, tu, mieluleeee? Dupa miel! Dupa oua! Dupaaaaaaa...

  Plin orasul de masini, nu se mai misca nimic in intersectii. Unde s-or duce? Ca e si la 9 si la 11 si la 14 si la orice ora. Buluc! Cata mancare sa iei si mai ales ce sa faci cu ea? Ma gandeam si eu sa-mi fac o pofta cu un pic de salata "de beof" dar am renuntat. Mara nu vrea nimic cu maioneza, zice ca ii face rau. Corect. Ii face. Are un sistem "sensibil" care n-a fost bombardat cu grasimi, prajeli si chestii nasoale asa ca nu ii intra. Asta apropo de copiii care sunt hraniti cat de cat corect. Mai nou i se face greata daca mananca zahar in exces. Adica zahar ca pentru ea orice zahar e exces din cauza ca n-a mancat cam deloc :)))). Corpul stie. Si nu, nu cere porcarii doar pentru ca asa a vazut la miile de copii pe care i-a vazut. Ea vrea creveti-mami-creveti, ardei umpluti (oricand o intrebi zice ceva si ardei umpluti sau pilaf), "d-alea mici negre uscate" (coacaze uscate) si multe alte chestii extrem de dubioase pentru lumea in care traieste. 

  I-a oferit azi o tanti d-aia cu degustari nu stiu ce ciocolata la magazin. Ea n-a mancat niciodata ciocolata si nici n-a cerut. 7 ani fara ciocolata. Nu pare sa fi patit ceva grav din cauza asta! Aia ii tot baga sub nas cacatu' ei de iepuras-mazgos iar asta, pentru ca n-avea pe unde sa o ocoleasca s-a intors la mine si face "mami, vezi tu doamna asta ca nu ma lasa sa trec! vrea sa-mi dea porcarie d-aia!". Aia era tinerica a inceput sa rada cu o pofta... eu la fel. Mara ofensata "mami, de ce razi ca eu m-am enervat?!". De ce te-ai enervat, mami?  "De BALAMUCUL asta si de aia cu prrrrostiile ei!!!!!" Pfff, bine ca-l zice pe R!