duminică, 19 august 2018

Sardinia. Partea trei. Plaje si plimbare.

  Cred ca poti merge in Sardinia zece ani la rand in fiecare vara pentru una-doua-sapte-noua saptamani si tot n-o sa apuci sa vezi toate plajele existente. Insula e enorma si toate coastele sunt impanzite de plaje sau bucati de plaje cu pietre. Multe sunt mega turistice, aglomerate din cate inteleg, noi de alea fugim ca de dracu'. Pe mine imaginea unei plaje pline de sezlonguri de plastic aliniate in mod OCD alaturi de umbrele care obtureaza nu numai privelistea marii dar si aerul respirabil... pe mine imaginile astea ma fac sa ma deprim, sincer. Aia nu e plaja. E intruziunea omului in mod gresit in cel mai frumos peisaj din lumea asta: apa si nisipul sau pietrele. 

  Presupun ca e chestie de gust. Si de educatie. Unii nu pot sa isi puna un prosop pe jos si sa stea pe el. Vor sa stea ca in sufragerie. Asta vine cu costuri. In Sardinia costul este de vreo 25 de euro per pat, asta am zarit pe o plaja la care am fost si unde erau cateva paturi. Noi ne-am indepartat de ele repejor si in sinea mea am ras de pretul absurd. Nu prea erau ocupate, semn ca in Sardinia merg si oameni care nu vor genul asta de turism. Dar asta era o plaja mica si departe de Costa Smeralda nordica cu iahturile ei si de sudul mega turistic.

  In ordinea vizitarii am mers la San Pietro a Mare, asta cu umbrele, cu carciumi si turisti. Plaja amenajata, parcare destul de mare, 60 de centi pe ora. Poti gasi in stanga sau dreapta loc mai linistit de stat, are o carciuma chiar misto unde poti manca meniul de 15 euro fara coperto. Predominant italieni, francezi si spanioli.

   Apoi, mult mai retrasa, am descoperit-o pe Poltu Biancu, o plaja asa cum era... as zice 2 Mai-ul copilariei mele dar nu e asa pentru ca era mult mai liniste. Doar italieni si se vedea ca-s localnici sau cunoscatori ai locului. O liniste! LI-NIS-TE. Plaja neamenajata, fara scaune, umbrele, carciumi sau comercianti. Nimic in afara de doi salvamari cu o barca. Plaja se intinde pe mai bine de un kilometru, poti merge pe ea o mie de ani ca sa fii chiar singur daca vrei. Insa cum nisipul e unul cu bobul mare, te scufunzi in el foarte adanc si mersul devine imposibil. Chiar si pe malul cu apa e foarte greu de mers prin el. Asa ca noi ne-am asezat fix langa salvamari care sunt plasati in fata mini-parcarii de pe drum. Parcarea e mica si gratuita insa daca parchezi in afara ei s-ar putea sa iei amenda daca esti pe drum. I-am vazut pe niste cetateni cu amenzi in geam, a venit politia pe stil romanesc, fix de Sfanta Maria sa cerceteze :)))) Pentru ca atunci sunt toti liberi si se iese mult. 

San Pietro

San Pietro 

Poltu Biancu, drumul

Poltu Biancu, plaja




  Cea de a treia, cea care ne-a incercat total si pe care am iubit-o total si complet dincolo de limitarile mele fizice (haha, insert grasi sedentari acilea!), este plaja Tinnari. Chestia cu descoperitul online e simpla: poti sa iei ditai pesedeul daca cetatenii care au povestit cat de frumoasa e nu iti spun si UNDE anume e ea. Nenica, am comis-o! Sotul din dotare a parcat frumos masina pe un drum desfundat pe care mersesem oleaca si a zis "si unde zici tu ca mergem NOI?" cu ochii in gps. M-a anuntat ca sunt "decat numa' doi kilometri pana jos haha" dar nu parea foarte vesel, adica el tot spera ca o sa zic ca nu, moment in care mi-am numarat muschii, neuronii si mintile din creieri sa vad daca imi trebuie. In mod dubios se pare ca anul asta am avut niste aventuri in mine, poate sa fie din cauza de anul scolar care m-a ucis fizic si psihic, dar sincer, dupa milioanele de autobuze si trenuri alergate, miile de kilometri la picior si catralioanele de copii de toate natiile care mi-au omorat creierimea in mod bilingv... cumva simteam ca rapa aia chiar nu e o problema :)))) Ma cunoaste de 21 de ani si sincer va zic ca s-a uluit cand am zis "hai, frate, ce, nu putem sa mergem doi kilometri pe jos?" Si na, ma gandeam ca eu faceam frecvent 2 Mai-Vama pe jos pe plaja la viata mea, doi prin rapa n-or fi moartea... Cred ca am auzit si cum ma injura in gand da' asta nu mai conta :))))

  In mod dubios fii-mea tacea cu spor. Se uitase pe geam si privelistea de sus era cam prea frumoasa. Si-a lasat parintii sa decida in liniste, mare lucru pentru ea care trancane si ne arunca cu opiniile in cap la fiecare pas. Bai, si am pornit. In papuci flip flop pe panta in jos, pe pietre. Ok, dupa ce am invins coborarea si ne durea si gaura curului, a venit frustrarea maxima: drumul se TERMINA. As in in rapa. Practic el, drumul ala greu si cu pietre, se sfarseste brusc pe o piatra. Plaja e la niste multi metri mai jos, o vezi de-ti vine s-o lingi... si nu ai pe unde anume sa cobori. Mai precis nu stii pe unde pentru ca esti la propriu pe o piatra si in jos sunt boscheti si pietre, par a fi niste locuri pe unde ai putea sau NU sa cobori. Si nu stii cum au ajuns aialaltii jos. Erau vreo trei. Unii au plecat cu barca, aia erau jmecheri. Norocul nostru e ca altii s-au ridicat si au urcat pe piatra asta (efectiv noi de sus nu ii vedeam cand urcau, totul era la 90 de grade) si asa am putut sa vedem ce fac altii. 

  Si am pornit pe cur in jos, e singura metoda de coborat chestia aia, usurel cu pianu' pe scari... La urcare am urcat in patru labe, din nou, unica metoda. Insa plaja asta este una spectaculoasa. Toata zona din preajma localitatii Isola Rossa are niste stanci evident... rosii. Fantastice. Filme stiintifico fantastice. Plajuca asta are doua golfulete mici cu apa plina de pietre, pesti si alte aratari, astia doi au snorkeluit acolo pana a venit noaptea peste noi si au ramas profund impresionati. Eu una n-as mai fi plecat de acolo, m-as duce din nou pe rapa aia si maine doar ca sa ajung in locul ala. Frumos e putin spus. 


hai mami, dupa mine!

PLAJA. ZE PLAJA!


asta vedeai din apa spre uscat

si intr-o parte

stanci rosii la apus in cealalta parte

si spre larg

  Dupa treaba asta infernal de frumoasa am mers din nou la Poltu Biancu ca aia era aproape si accesibila, frumoasa si aia dar mie la Tinnari mi-a ramas o parte din inima. Tre' sa ma mai duc sa mi-o recuperez! :)))

  Pana sa ajungem la astea am dat si de Roca Elefantului, care este la iesirea lui Sedini, satul in care am stat. Este o stanca din neolitic, a fost sapata de oamenii de atunci in vederea arhivarii persoanelor dupa moarte. Adica nitel cimitir intr-o roca cu nas de elefant, na. :)) Frumoasa si spectaculos modul in care astia au sapat in stanca intrari patrate, Mara a zis imediat ca "uite, alea au fost facute de oameni, sunt patrate!". 

valea vazuta de langa Elefant

Elefantul

arhivare 2.0

  Dupa ziua cu rapa am facut greseala maxima sa ma duc direct la Grota lui Neptun, o grota foarte frumoasa din mare. Trebuia sa las sa mai treaca niste zile luni ani. De ce, o sa ma intrebati? De 700 de trepte, in pula mea, o sa va raspund injurand si in sfanta zi de azi cand inca... iiiiincaaaa... ma dor toate alea dupa coboratul de scari si urcatul inapoi. Cum ziceam, aventuri cu trepte, asa mi s-a aratat anul asta! E, daca acea panta cu pietre era naturala si aveai posibilitati de miscare si chiar n-am simtit ca obosesc prea mult, scarile de la Grota vietii erau multe si la fel. Iar valul de turisti idem. Intrarea se face cica la ora fixa dar acum la jumatea lui august eu cred ca au schimbat regula pentru ca noi am intrat la fix si altii au intrat la si 30 cand ieseam noi. Pentru ca val de uameni!

  Practic am mers in jos pe treptele alea de mi s-a facut rau, am ajuns jumate moarta si transpirata in cele 35 de grade intr-o grota cu alte sute de oameni in ea. Unde am mai transpirat mult in acea jumatate de ora in care ne-au aratat ei pestera. Ei fiind un el care zbiera in microfon din doua in doua minute cum ca sa nu facem poze. Aia era singura lui grija. Vorbea intr-o italiana super repezita (era in intarziere sau ceva) si o engleza zero inteligibila, asa ca am aflat cam nimic. Deci am stat la o coada demna de tacamuri de pui comuniste ca sa urle ala la mine tot timpul si sa mor de cald. DA, pestera este frumoasa insa ei nu ne-au aratat decat putin din ea in conditiile in care ea pe site-uri e descrisa cu totul altfel. E frumoasa insa pentru mine nu a meritat efortul, la modul cel mai sincer. Pentru ca dupa mersul in jos a urmat cel in SUS pe alea 700! Unde hai ca eu ca eu ca-s bolnava de articulatii si rotunda, Marse e mega sedentar insa puternic asa ca om viu :)))), noi ne vaitam nitel-spre-moarte-eu, da' nu ma asteptam la Mara care este spirt (si spirit!) sportiv sa zica "mami, eu nu mai pooot!" Da, puteam sa iau vaporul sa intru in ea, costa si ala inca 35 de euro peste aia 30 de la intrarea in pestera. Muuuult prea mult pentru ce ai de vazut acolo. Dar daca tii neaparat sa mergi, ia nenorocitu' de vapor! Amin! :)))) Apropo, daca aveti cu rau de inaltime nu aveti ce sa cautati acolo pe varianta cu scarile!!! Eu una am coborat cu ochii inchisi! :))) Parcarea: gratis. Intrarea: 32 de lire pentru doi adulti si un copil. Durerea de picioare: nepretzuita!




  
  Ce mi-a placut enorm a fost Castelsardo, micul orasel cu castel de langa noi. Absolut minunat, o cetate antica destul de mica ea asa, cocotzata pe... evident un varf de stanca. Si da-i si urca! :))) Nu prea mult, e ok, am si parcat foarte aproape si gratis ca asa era strada. Intrarea a fost 8 euro pentru toti trei, 3 de adult si 2 de copil. Frumos in interior, frumoasa rau si privelistea de sus. Cam sus pentru mine, revin, eu sunt d-aia cu probleme la inaltime :) 













  Cam asta am vazut noi pe acolo, plus multe drumuri printre munti si multe peisaje d-alea de iti iau rasuflarea. V-am mai zis ca o sa ma intorc acolo, da? 

  Ceea ce va doresc si voua!

      Pupaturi, 
             Albuletzii

sâmbătă, 18 august 2018

Sardinia. Partea doi. Haleala. Cazarea.

  Ma tot gandesc ce sa mai scriu si in ce ordine si fac cum fac da' tot mancarea imi vine in cap :))) Pentru ca da, Sardinia e o experienta aparte cand vine vorba de d-astea. Cum a zis nea' Bourdain, e ca un fel de Italia numa' ca mult mai buna. Experienta de ne-ratat acolo (ca si prin Italia continentala dealtfel) este "agriturismo" adica fermele cu pensiune (a dracu' de scumpa cazarea pe la ei) care ofera si masa. Masa este un meniu fix cu multe feluri de mancare tipic sardiniene. Pentru ca terenul e muntos predominanta este carnea. Orice masa incepe cu uscaturi din carne si o gramada de aperitive: anghinare murata, fasole fava murata, niste varza care fusese intai calita si apoi murata (foaaaarte misto, nu mi-ar fi dat prin cap ever, o sa incerc si eu!), rosii uscate la soare, masline, branzeturi de mai multe feluri. Si paine, in special pane carasau, o lipie incredibil de subtire coapta la jar. Este o specialitate sardiniana care daca este facuta cum trebuie tine si un an fara sa se strice. Lipia se umfla in cuptor apoi cele doua straturi sunt despatite si coapte din nou. Grau dur si apa. Merge cu branza.

Aperitive la agriturismo

   Si au astia feluri de branza de nu-ti vine sa crezi. De la mucegaituri de prin pesteri pana la pecorino si ricotta, de toate. Cascavaluri simple sau afumate, parmezan mai mult sau mai putin maturat, ce sa mai, eu una am venit cu o geanta de branzeturi inapoi. 

                                              Bagajul meu
  
  Eu ador mortadella iar Sardinia e... plina! Absolut plina de mortadella ieftina si extraordinar de buna. In galantarele magazinelor vezi cate o roata enorma care iti face cu ochiul intr-un mare fel. Descoperirea extraordinara a fost o ricotta presata si sarata. Solida, o poti taia cu cutitul, extrem de gustoasa si fina. O minunatie. Asa, mai departe, ne-au adus trei feluri de paste. O chestie foarte ciudata dar foarte buna, ca un soi de lasagna care avea tot felul de carnuri si branzeturi printre foi, niste ravioli cu ricotta si pastele lor traditionale cu sos de carne. Bune de tot!


  Dupa care si-au batut joc de noi, efectiv! Adica dupa toate cele de mai sus s-au prezentat si cu porcul. Porc de lapte facut la jar, cu sorici crocant-beton si carnita d-aia de zboara de pe oase. Nenorocire, va spun. Si o tocana tot de porc si nitica salata asta asa ca sa nu zici ca nu ti-a dat si cu verde... 



  Cand eram aproape sa murim au venit cu desertul. Seadas. Sunt ca niste paste mai mari din grau dur, umplute cu pecorino si lamaie si prajite apoi date cu miere. Ceva asa de bun n-am mancat ever iar eu nu-s fan dulciuri. Incredibil de bune. 


  La final ne-au intrebat daca dorim cafea, limoncello, grappa sau mirto (lichior de mirt). Nu mai puteam nici sa clipim de cat de indopati eram, oamenii  iti ofera mancare asa cum o fac mamaile italiene: ia pana mori! Daca n-ai murit nu te ridici de la masa. A fost foarte misto, pretul este fix per persoana si este la toti la fel din cate am vazut eu: 30 de euro pentru un adult si 12 euro pentru un copil. Deci o masa cu doua feluri de vin, apa minerala si plata toate la discretie, plus toata mancarea de mai sus. Din care n-am mancat probabil nici jumate, atat de mult ne-au dat. Deci e de mers cu foamea ascutita, pregatit de razboi. Important: trebuie sa cercetezi bine de tot inainte sa alegi, recenziile de pe Google ajuta mult.

  Si aici ajungem la partea cu tzepele. Italienii sunt hotzi si tepari de soiul lor insa sardinienii sunt un soi aparte. Sunt mai jmecheri si mai obraznici decat italianul de rand :))) Serviciile sunt de multe ori foarte proaste si multi sunt pusi pe capatuiala in special vara cand acolo merg milioane de turisti din toata lumea. Am vazut recenzii de agriturisme d-astea de prin preajma care m-au facut sa mi se ridice parul pe ceafa, adica poti lua lejer o teapa de 70 de euro la o adica. Ceea ce e naspa. Astia la care am fost noi se afla langa Badesi si au fost extraordinari de la servicii pana la priveliste, mancare si curatenie. Absolut impecabil. 

  La restaurante e la fel. Poti sa ai norocul sa ai o gazda care iti zice sa te duci undeva si e misto, cum l-am avut noi pe Josef, muzicianul austriac la care am locuit. Tipul ne-a zis sa mergem sus de tot pe munte la Cross Country, restaurantul scolii de parapantisti, o locatie fantastica de unde se vede toata marea. Au mancare buna, putine chestii de ales, calamari, friptura si multe soiuri de pizza. Dar poti sa dai si peste locuri unde e o tzeapa totala, si o lipsa de servicii majora. Am intrat la cel de langa Grota lui Neptun sa luam o felie de pizza si o bere. Zece minute  mai tarziu chelnerul inca se uita in telefon fara sa ne aduca nimic. Am plecat. In aceeasi zi am mai intrat la unii seara sa mancam. Lista de preturi era cu niste cifre tampit de mari iar faptul ca pe multe aratau steluta care spune ca produsul poate fi congelat... ca sa nu mai zic de "spaghetti alla bologneze" care nu exista decat in capul unora care nu stiu ce e aia mancare italieneasca..."Tourist traps" le zice iar eu nu iau tzeapa la modul asta :) Ne-am ridicat si am plecat, Mara era total uluita ca "maaaami de doua ori intr-o zi n-ai vrut!" :)))) Pai mai mami, dau o carca de bani sa mananc calamaru' congelat pe insula? Sau sa nu imi aduca ala o bere de la 2 metri departare? Nope! Hai sus la Cross ca acolo barem stiu ca e bun. 

Restaurantul

Ze priveliste

Calamaroiu'

  Portia de calamar e circa 15 euro pe unde am fost noi, pe plaja la San Pietro primesti meniu de 15 euro: calamar sau friptura cu cartofi si o bere sau un suc. Pe plaja nu am platit coperto care de obicei te rupe pentru ca e 2 euro de persoana. Deci cam orice masa la carciuma pleaca de la 6 euro in cazul nostru. Berea sus pe munte era 3.5 dar in locatiile turistice 5 euro sau mai mult. Carafa de vin de un litru sus pe munte 12 euro, jos la harmalaie 18 sau mai mult. Sunt diferente mari de pret, cu cat e mai departe de balamuc e mai ieftin. Logic. Pizza porneste de la 3-4 euro aia chioara pana la 10 in locatii de fitze. Pretul cel mai des intalnit e de 7 euro pentru o pizza maricica cu diverse.

  Langa cazare acolo la mama naibii am avut o pizzerie din asta de familie. Cu cuptor cu lemne si cu mamaile care invarteau aluatul in timp ce capul familiei le cocea. Absolut mi-nu-na-ta, cea mai buna pizza ever, puteai sa ii si suni si sa te duci sa o ridici, dragul de Josef a facut asta in seara in care am ajuns pentru ca avionul a intarziat si am ajuns dincolo de ora de inchidere a magazinelor fara nimic de mancare la noi. 

  Si aici ajungem la magazine. Care lucreaza putin spre deloc cu pauze multe si dese, ca deh, siesta e mai buna ca munca. Deci orice magazin inchide seara la 8 si majoritatea duminica nu deschid, ai belit-o daca ajungi la cazare prea tarziu si esti departe de carciumi si nu stii unde naiba sa te duci. E bine sa ai ceva la tine pentru cazuri d-astea. La pranz, mai toate inchid pentru niste ore multe din cauza de siesta si caldura. Nu stiu daca iarna fac la fel da' la cata lene am vazut pe sardinieni nu m-as mira sa fie asa si iarna. Pam era singurul care nu inchidea la pranz si are si preturi foarte bune, am luat de acolo de toate. Mai exista Euro Spin, o alta retea a lor, ala era cam jegos si dubios. Sunt si altele prin zonele turistice, aia au preturi binisor mai mari decat astea de retea. E si un Lidl undeva pe langa Olbia, or mai fi si altele. Una peste alta mancarea la magazin mie una mi s-a parut chiar ieftina comparata cu Franta ultimilor doi ani in care am fost acolo in sud si nord. Fructele si legumele erau ieftine acum, ferme sunt peste tot, branzeturile ieftine, toate cele erau accesibile. Iar varietatea de legume si fructe si branzeturi si unt si toate cele animale... uriasa. Imi pare rau ca n-am apucat sa gust carnea de cal care se gaseste in galantare. Data viitoare! :)

  Noi am aterizat la Olbia ca acolo am gasit zbor mai ieftin cu Easy Jet (ieftin e o gluma ca zborurile din UK in timpul vacantelor scolare au de trei ori pretul normal). La dus a fost sinistru ca ne-au urcat in avion si ne-au tinut in el o ora jumate pana sa decolam. Aglomeratie cica. La intoarcere iar intarziere dar pe aeroport. Una peste alta mai bun decat Wizz pentru ca ai scaune mai mari si loc mai mult. Eu una cu alte companii nu am mers :) Exista si la Alghero aeroport si cred ca si la Cagliari. Insula e mare asa ca merita sa cauti intai zona pe unde ai vrea sa stai si apoi sa vezi care aeroport e mai aproape. Este absolut necesara o masina de inchiriat, nu am zarit decat un autobuz intr-o saptamana intreaga, nu am vazut sa fie autobuze sau statii cu oameni in ele :) Masina ne-a costat 200 de euro pentru o saptamana de la Dollar care a fost preluata de Hertz si functineaza in biroul lor, nu cautati firma Dollar ca nu e :)))) Benzina cred ca a costat vreo 50 cu totul. Am mers destul de mult in sus si in jos pentru ca am stat departe de plaja si la 80 de km de aeroport. 

  Cum am mai zis, drumurile contin serpentine. Cate trei la metru. Soselele sunt absolut perfecte, zici ca-s facute ieri insa semnalizarea si giratoriile sunt varza. Rar l-am vazut pe Marse injurand asa cu spor, e drept ca el s-a cam invatat de niste ani sa conduca prin tari civilizate asa ca la astia care-s total dezorganizati ne-am tot dus aiurea cu gps-ul in brate. Mai ales ca pe insula si gps-ul se cam rataceste si, vorba lui Marius "ma tot invita asta sa ma duc la omu' ala in curte da' acolo nu e stradaaa" :))) Si cred ca omul ala ar fi avut ceva de comentat la o adica. 

  Sunt foarte obraznici sardinienii, si inca o chestie: nu indreptati aparate foto catre ei. Eu credeam ca e legenda aia cu ca-s toti mafioti si hoti si altele dar oamenii par cam ofuscati cand incerci sa pozezi ceva si li se pare ca pe ei. Un mos care vindea niste zdranganele pe marginea drumului a sarit cu gura la mine incredibil cand am incercat sa ii pozez taraba. M-a spurcat de nu m-am vazut, dupa aia incerca sa ma convinga sa cumpar. I-am zis ca as fi vrut sa cumpar dar ca nu e prea bine cum mi-a vorbit... a inceput iar asa ca am folosit si eu unul dintre cuvintele italienesti pe care le cunosc si anume "stupido!"... a belit ochii cam mari cand a vazut ca o iau din engleza in italiana si ca s-ar putea sa am gura mai mare ca el :)))

  In Sedini in ultima zi faceam poze din masina pe stradute iar aia de la carciuma adunati cand m-au vazut ca indrept aparatul catre ei au sarit ca arsi, deci oamenii sunt niste oieri salbatici pana la urma :) Dar simpatici asa in nebunia lor. 

  Cazarea la Josef a fost minunata, nu am ce sa ii reprosez omului. Casa e veche, oamenii au cumparat-o acum 10 ani cand s-au pensionat si au renovat-o. Si-au cumparat si pamant si inteleg ca au o ferma de ceva nitel mai incolo. El inca canta, are concerte si se plimba intre Austria si Sardinia. Foarte draguti, vorbesc italiana si germana (enorm de multi nemti si austrieci sus pe munte) si el nimereste foarte putina engleza. Eu inteleg italiana destul de bine asa ca ne-am putut conversa minim destul de ok. Apartamentul este la parter, are gradina proprie, o sufragerie enorma cu bucatarie, doua dormitoare si inca o sufragerie cu canapele. Sunt 7 sau 8 locuri de dormit, paturile sunt mari si misto, ne-a placut. In total, in august cu taxe airbnb am dat 600 de lire pentru o saptamana. Taxele au fost cam 100 pentru ca aveau taxa de curatenie mare, casa e enorma si am zis mersi pentru ca de obicei fac eu curat la plecare. 

Sufrageria mica 

Gradina, una din ele ca erau mai multe :)

  Mie imi place enorm sa stau in case vechi, asa cum erau ele, cu aerul ala si cu senzatia de istorie. Asa am stat si in Suedia si in Franta si acum si mi-a placut mult. Casele vechi au o energie aparte iar pe mine una nu ma deranjeaza daca mai e si vopsea scorojita sau gresie ciobita. Mi se pare ca aia da farmecul unei case. Apropo de case, in Sardinia se pot cumpara case vechi cu 15.000-25.000 de euro. Pe bune, nu e gluma. Natalitatea e spre zero iar migratia catre alte locuri uriasa. De aici preturile. 

  Maine va zic despre plaje si locurile pe care le-am vizitat noi, deci va urma :) 


   







vineri, 17 august 2018

Sardinia partea 1. Introducere.

  Mi-am dorit sa vad Sardinia inca de pe cand Anthony Bourdain a facut, cu multi ani in urma, un episod din No Reservations acolo. Multe dintre calatoriile mele prin lume au fost inspirate de el. Si o sa mai fie, desi anul asta el a murit. Ce a lasat el in urma este o capodopera a calatoriilor, un monument de informatie pentru iubitorii de calatorii si de mancare traditionala din toata lumea. Episodul sardinian a fost fenomenal, m-am indragostit pe loc. Emisiunile lui erau reale si fara bullshit in ele, de aia am avut mereu incredere in ce spune. Si asa a fost.

  Am ales cea mai departe locatie posibila. Departe de turism. Acum avem copil mare si ne permitem sa calatorim cu totul altfel decat alte dati. Putem merge cu masina la plaje indepartate, putem sta mai tarziu seara, putem face multe lucruri pe care pana mai deunazi nu le puteam face. Apropo de masina, daca aveti rau de masina sau de miscare, nu mergeti in Sardinia. Insula e strabatuta de drumuri care au curbe de 180 sau patru mii de grade din cinci in cinci metri. Si intr-o parte e o rapa, o gaura, un 300 sau mai multi metri mai jos. M-a incercat mult de tot mersul cu masina pe acolo pentru ca mie imi e foarte frica de mersul pe serpentine. 

  Deasemenea nu recomand insula asta calatorilor cu copii mici. Pentru ca nu ai ce sa faci cu ei acolo, asta e insula de oameni mari, de copii mai mari care fac snorkeling si inoata, oameni mai maricei care apreciaza plajele si peisajele dincolo de mancatul de nisip si statul cu curu' in apa. As zice un peste 8-9 ani, cam asa, acolo nu exista "distractii" pentru copii, meniuri pentru copii, cam nimic pentru copii. In Sardinia vazuta de noi exista doar natura, apa calda si mult soare. Si o caldura infernala. Data viitoare o sa ma duc in primavara! Pentru ca da, simt ca o sa ma intorc in Sardinia... m-am indragostit.

  Peisajul este incredibil. Initial am crezut ca am aterizat pe Luna sau asa cum mi-as imagina eu Luna. Nu stiu de ce. Insula e o aglomeratie de dealuri, munti si stanci care se revarsa in mare. E un peisaj salbatic prin munti, e o liniste care pe mine una m-a relaxat total. Dar da, noi nu am mers in locuri turistice si aglomerate. Deloc. Si, cumva, in mod absolut fantastic, pe insula asta chiar poti sa faci asta. Adica drumurile nu ti se impreuneaza cu cele ale acelor turisti multi si galagiosi. Daca vrei sa nu auzi vorba de om o saptamana, poti face asta in Sardinia. Daca gazdele noastre nu erau acasa chiar nu auzeam pe nimeni o saptamana. Cate un caine care latra sau o pisica care cerseste de mancare... cam atat in satul unde am stat noi. 

  Ah, si ziua cu "fiesta", au avut ceva praznic local (nu Sf Maria, era altceva inainte cu cateva zile, sau o fi fost de antrenament). In ziua aia au inchis capatul de sat in care stateam, au intins mese mari pe strada si s-au pus pe treaba baietii. Toate babele din sat aliniate la masa regulamentar, asta dupa ce isi prestasera numarul de cruci pe metru patrat inainte, cu popa si tot ce trebuie. Cand i-am vazut la mesele alea ca de parastas am fost coplesita de ras traditie. Bai, deci astia chiar asa sunt, ca in filmele lui Bourdain! :))) Era pe bune! Si asta simti acolo, ca te intorci in timp, ca astia sunt, nimic nu se schimba, sus pe munte in Sardinia ar putea fi lejer anul 1500 doar ca au curent electric. Pana cand auzi ca dau drumul la muzica care suna extrem de similar cu slagarele anilor 80 :)))) Dar frumos, destul de incet, civilizat, nimeni n-a racnit si nu s-a dat in stamba. 

  Internetul mai usurel asa, nu prea era, flutura si reteaua noastra de pe telefon de ziceai ca-s chilotzii lu' mamaie pe catarg. De multe ori n-am avut semnal la telefon deloc deoarece na... locuiam la Cucuietzi. Dar tocmai retragerea asta totala de lume m-a fascinat. Ei nu-s italieni. Ei zic ca sunt sardinieni si uneori ii auzi vorbind pe limba lor si nu pricepi nimic. Ei se refera la Italia ca la "continent" as in Europa. Ei sunt ei, continentul e continent. Ei sunt departe de lumea "aia". Lumea aia exista in statiunile de pe malul marii, alea pline de turisti galagiosi cu pretentii stupide la masa de pranz. Lumea lor e alta. E una fixa de mii de ani, cu mancare buna, incredibila, transmisa din generatie in generatie de mii de ani. Cum ar zice Bourdain, e tot ce ti-ai putea dori de la Italia doar ca cu mult in plus :))))

  Colegul meu italian mi-a spus ca ei vad sardinienii cum vad englezii oamenii din Wales, adica "oieri prosti". E clar ca e tara oilor si a caprelor si e clar ca oamenii sunt extrem de simpli si de muncitori. Peste tot sunt ferme de fructe, legume sau animale, peste tot pe drum ai "frutti e verdura", corturi enorme cu fructe, legume, branzeturi, ulei de masline, oua, toate locale si multe bio. Preturile nu sunt mari deloc avand in vedere calitatea marfii. Cat despre "oier prost" pai nu stiu sa ma hotarasc acum daca nu cumva Sardinia i-a cam batut pe cei din Franta la meciul "branza". Si la calitate dar maaai ales la pret! Foarte ieftine branzeturile, am venit cu o valiza plina :))) In Franta mancarea e extrem de scumpa, in Sardinia mi s-a parut chiar ok. Carnea e foarte ieftina si extrem de gustoasa, am incercat pui, vita si carnati locali luate de la supermarket.

  Oamenii astia fac mancare cu pasiune. Pentru ca e o insula muntoasa au o mare parte din dieta formata din salamuri uscate, sunci gen prosciutto dar mai bune, mai gustoase. Multi le fac la ei acasa, fiecare agriturismo (pensiune locala care serveste si masa in tip meniu fix) isi face toate cele acolo din ce produce ferma respectiva. Rosiile care nu erau o specie de planta locala, au fost aduse acolo si va rog sa ma credeti ca le-a placut locul! Bune rau de tot! La fel si fructele. Ca in soarele ala cum ar putea sa nu se coaca? M-a copt pe mine pana la os. Caldura mare, moncher, mai ales dupa ce n-am mai simtit d-astea de 2 ani de cand am mers in Sudul Frantei. Acum am avut aer conditionat si obloane groase, a fost misto ca dormeam ca purceii in casa aia racorita si plina de bezna :))

  Ne-am plimbat intr-o saptamana nici mult dar nici putin, am vazut ce era de vazut asa ca "turist" intr-o prima faza. Vedeti, revin la ideea ca a fost doar o prima faza! :)))) Pentru mine un loc nu se poate vedea din prima cu totul. Se poate simti din prima si clar am simtit locul asta ca fiind ceva aparte, de la peisaje la lumina si liniste. Linistea aia. Era liniste pana si pe plaja. Dar da, noi am fost pe trei plaje dintre care una pustie si inca una care avea doar doi salvamari rataciti in rest nimic "amenajari". Prima la care am fost era d-aia turistica, utilata cu sezlonguri (vai cat le urasc!) si umbrele d-alea aliniate ca soldatii una langa alta.... dar mai incolo aveai kilometri de loc de stat ok ca oamenii. Apoi am mai cautat si am descoperit altele care nu contineau nici carciumi, nici sezlonguri si nici oameni unele dintre ele :)

  Asta mi se pare fantastic in Sardinia. Poti sa mergi acolo cred ca vreo zece ani la rand si n-o sa descoperi toate bucatile de plaja care exista. N-o sa urci toate dealurile si muntii si n-o sa apuci sa vezi toate satele cu strazi la unghi de 55 de grade si inguste de 1 metru juma'. E o insula mare, frumoasa, salbatica, linistita. M-a fascinat enorm. 

 Va continua. 



luni, 30 iulie 2018

3 ani

  Ieri s-au implinit 3 ani de cand ne-am mutat in Anglia. M-am tot gandit ce as putea sa scriu, acum, la inceput de vacanta cand creierul mi s-a mai relaxat oleaca, am nimerit sa si dorm cateva nopti, a venit si racoarea mult asteptata. Ce sa va zic eu despre astia trei ani?

  Ma gandeam asa, care ar fi un cuvant, unul singur, care sa descrie ce simt eu despre noua noastra viata, despre tara asta si oamenii ei, despre sistem si tot ce am trait aici pana acum. Care ar fi cuvantul ala. Evident, cuvantul ala nu poate aparea decat in comparatie cu acele cuvinte care descriau viata mea de dinainte. Opozitia. Comparatia. Balanta. Ar fi mai multe cuvinte dar cel care imi apare cel mai puternic in minte cand ma gandesc la Anglia este "siguranta" cu intelesul de "protectie". Aici ma simt protejata.

  O sa mai subliniez o data, pentru toti cei care m-au injurat de-a lungul acestor trei ani cum ca as lua "benefituri" de la statul britanic: nu. Noi nu avem nici un fel de ajutor social de la stat in afara de alocatia copilului, in valoare de 82 de lire pe luna. Atat. Nu am cerut si nu ne-au trebuit, din fericire, nici un fel de alti bani in plus sau scutiri diverse. Protejat te simti pentru ca stii ca statul are grija de tine ca cetatean, prin tot ceea ce face. Imi simt familia protejata, imi simt copilul protejat in scoala in care merge, traiesc cu ideea ca daca cumva vom avea nevoie de spital, avem unde merge in siguranta. 

  Primaria face tot ce trebuie sa faca si serviciile ei merg. Politia, Pompierii, Armata si toti ceilalti oameni din sistem, au grija de cetateni. In schimb cetatenii isi platesc taxele si le acorda mult respect lucratorilor din sistem. Da, cetatenii ii si critica mult de tot pe cei de acolo, de sus. Ii critica pentru cel mai mic lucru care merge prost, pentru cea mai mica abatere, pentru cele mai hilare lucruri. De aia lucrurile merg. Pentru ca oamenii cer servicii de calitate iar cei care iau taxe pentru asta se dau peste cap sa le acorde asa cum trebuie. 

  Pentru toate astea eu ma simt protejata. Ma simt relaxata. Avem suficienti bani incat facturile nu reprezinta nici o problema, nimicurile gen "cu ce ne incalzim la iarna si cat o sa ne coste" nu exista. Cea mai mare cheltuiala lunara este chiria si este o cheltuiala considerabila pentru ca acum locuim la casa cu 3 dormitoare, curte maricica si garaj propriu. E normal sa fie asa. Strangem bani in ideea de a reusi la un moment dat sa ne cumparam ceva al nostru. 

  Pana una alta ne-am relaxat, am mers in vacante, ne-am cumparat tot ce ne-am dorit, n-am mai privit banii ca pe un bau-bau, n-am mai numarat fiecare penny dar nici nu am aruncat cu ei pe fereastra aiurea. Da, anul asta pot sa spun ca mi-am facut niste damblale majore, eu personal :))) Mi-am luat o masina de spalat foarte smechera, cu uscator. Si un mini-jacuzzi pentru gradina. Si da, astea doua achizitii chiar isi merita banii, in special in conditiile in care aici a fost cea mai calduroasa vara ever iar Mara a putut sa vina de la scoala in fiecare zi si sa se balaceasca dupa pofta inimii :) 

  Anul asta am muncit mult de tot, jobul meu nu e platit asa bine pentru ca nici aici functionarii publici nu au salarii mari, in schimb e un fel de job care te stoarce si fizic si psihic ca pe o soseta uda. Insa imi ofera avantajul major de a fi cu Mara zilnic cand termina scoala plus in vacante, lucru deloc de neglijat. Marius lucreaza practic 2 joburi in unul pentru ca are foarte multe ore pe zi. Urmeaza sa intre si el in concediu, sa ne odihnim cum trebuie si sa si plecam o saptamana in Sardinia, chestie pe care eu si Mara o asteptam cu mare bucurie. Se tot uita pe harta, isi face planuri, abia asteapta sa inoate intr-o mare calda, oceanul nostru i-a oferit o baie anul asta... a iesit de acolo vanata si zgaltzaind ca varga :)))) 

   Fiecare an imi aduce bucurii in plus, mereu ii descopar pe englezi ca a fi un soi de oameni de o caldura aparte, mereu ma bucur de ei si cum sunt ei de prietenosi, incet incet o sa imi fac si prieteni de pe aici. Pana una alta avem prietenii romani de care ne bucuram enorm, asa o chimie si o potriveala cu alti oameni n-am mai avut niciodata. Probabil conteaza mult si faptul ca am emigrat oarecum in acelasi timp si din aceleasi motive, nu din lipsa de bani ci din lipsa de civilizatie, nu pentru a ne cladi cocioabe in Romania cu bani trimisi de aici ci pentru a ne salva copiii de un sistem corupt. Pentru curatenie, civilizatie, relaxare, protectie. Pentru viitorul lor care azi ne spun cat de fericiti sunt aici. 

  Mara si acum ne multumeste ca am adus-o aici. Scoala de aici si tara asta i s-au potrivit ca o manusa. E relaxata, vesela, incantata de lume si viata, are prieteni, vede mereu lucruri noi si se bucura de viata asa cum ar trebui sa o faca orice copil. Fara stres. Fara sa-si vada parintii ca se chinuie, fara sa mai auda eternele frustrari si nervi oferite de Romania. Are spirit civic (eu am invatat-o si in Romania asta) si vorbeste despre Marea Britanie ca si cand este "tara ei"... si in mare masura asa este. Nu vrea sa mearga in vizita in Romania, singurul loc pe care si-l mai doreste de acolo este 2 Mai-ul pentru ca ala e singurul loc de unde are amintiri extrem de placute. 

  Ne intreaba lumea cand o sa mai mergem in vizita. Englezii se asteapta mereu ca noi sa fim migranti din astia sus-jos care merg de cateva ori pe an acolo. Se uimesc cand le zic ca n-am mai fost acolo de 3 ani si nici nu imi doresc sa merg. Dar ei nu au cum sa inteleaga. Mama vine la noi si ea este pentru mine, cea mai importanta chestie din tara aia. Da, sigur, as vrea sa ii vad si pe alti oameni care-mi sunt dragi... dar as prefera sa vina ei incoace :)))) Unii au si facut-o, spre marea mea bucurie. Pe altii ii astept. Am rabdare. 

  Cateodata Marius se mira ca a trecut "doar atata timp" de cand suntem aici pentru ca "parca suntem aici dintotdeauna". Asa e. Pare sa fie o viata in urma, pare ca nici n-a fost. Toata furia aia, tot stresul, toata frustrarea si toti nervii pe care mi-i faceam si daca doar ieseam pana la paine... totul pare departe, pare un vis urat. Aici e asa cum ar trebui sa fie. Oriunde. In 2018. Stiu, sunt oameni care viseaza sa schimbe Romania, sa o faca sa functioneze. Imi pare rau dar eu nu cred ca se poate asta si traind aici intelegi de fapt foarte clar ca n-o sa se poata niciodata asta. Sunt multe motivele. Iar timpul e prea scurt. Asta e realitatea. Lumea e mica, granitele nu mai exista... depinde doar de tine sa vrei ceva mai bun si sa fii suficient de adaptabil cat sa poti primi ceva mai bun cu bucurie. 

  3 ani mai tarziu ne este bine de tot. Nu ne puteam imagina acum trei ani cat de bine va fi. Ceea ce va dorim si voua!

  Pupaturi,
         Albuletzii
  

luni, 23 iulie 2018

Ea cea vitează

  Maine e ultima zi de scoala. Au trecut trei ani de scoala pentru Mara si pe de o parte nu-mi vine sa cred, pe de alta parte parca a fost acum o viata, pe de-a treia parte parca acum cinci minute aterizam aici si peste o saptamana se fac de fapt trei ani de cand eu si puica asta am aterizat aici. Trei ani plini de bucurii, cea mai mare pentru mine fiind scoala. Ea si scoala. Dupa nenorocirile din Romania, dupa decizia de a emigra... dupa toate astea a venit valul de spaima. Daca n-o sa ii fie bine? Daca? DACA? 

  Acum trei ani pe vremea asta ma gandeam cu speranta maxima ca o sa fie ok, ca o sa ne fie bine, ca nu are cum sa ne fie mai rau ca acolo. Si asa era, doar ca in capul meu nu putea sa incapa cam cat de bine ii poate fi unui copil in sistemul britanic de invatamant. Am adus aici o fetita de 8 ani si jumatate speriata de scoala, frustrata dincolo de cuvinte de ideea de scoala si "lectii", o fetita care spunea obsesiv "eu sunt o proasta, eu nu stiu nimic, eu nu pot nimic, eu nu stiu matematica". Trei ani mai tarziu, maine, o sa iasa din scoala primara, in drum spre cea secundara, o fetita ceva mai mare, de 11 ani si aproape 4 luni care spune "eu POT sa fac orice, mami, eu am incredere in mine!" si "sa stii ca eu sunt foarte buna la engleza!" si "bineinteles ca ma descurc sa..."

  Acum cateva zile i-au dat si scorul de la SATS si a putut sa constate ca si statul britanic este de acord cu ea in privinta englezei, copila a rupt la ambele teste de engleza, a luat scor aproape perfect si a iesit si peste medie la cele de matematica. A fost cumva uimita dar nu asa tare ca mine care ma gandesc ca ea nu era aici acum trei ani si acum este eficienta in noua ei limba. Scrie si citeste in ambele, vorbeste foarte corect in amandoua, fara nici un accent evident dintr-una in cealalta. Englezii nu stiu ca nu s-a nascut aici, este incredibil cat de tare i-a placut limba asta si ce inclinatie a avut catre ea. Si are si catre alte limbi, e clar ca mintea ei merge in partea asta foarte tare. 

  Am plans? Nu asa mult ca alte dati dar da, am fost coplesita de ce a putut ea sa realizeze in astia trei ani de scoala primara. Acum a mers si a vizitat scoala secundara in doua zile de "tranzitie" si a fost atat de incantata incat imi tot zice ca aaaaabiaaaaaa asteapta sa ajunga acolo pe 3 septembrie. Asta ma copleseste, bucuria de a merge la scoala. Desi acum e foarte obosita, anul asta a fost infinit de greu si de lung iar ultimele doua luni au fost aici cu o canicula infernala, nu am mai vazut ploaie de mai mult de doua luni, nu avem aer conditionat nicaieri, practic ne taram de colo colo prin scoli ca curcile bete. Cu toate astea, in seara asta, dupa o zi intreaga in excursie cu scoala, a venit acasa si a zis ca ea totusi vrea sa mearga si la gratarul organizat de scoala pentru anul 6, absolventii. 

  Pana acum a zis ca nu vrea, ca nu ii trebuie, ca o sa fie prea obosita. Plus ca ea asa e, nu vrea chestii noi, nu prea vrea ea asa sa incerce lucruri. Ii e teama de multe chestii, chiar si de excursia de azi. Spune mereu "mi-e frica". Scoala de aici a invatat-o sa isi invinga frica asta absurda si sa incerce, sa mearga, sa descopere. Azi s-a dat in rollercoaster! Cred ca de aia ii era teama de excursie, stia ca contine si asa ceva dar nu o obliga nimeni sa se urce in ele. A ales sa faca asta, la unele s-a distrat, la unul s-a speriat nitel, dar a reusit singura sa treaca peste asta. Cu ajutorul adultilor din scoala a invatat sa faca lucrurile astea. 

  Eu stiu asta pentru ca ii vad pe oamenii astia cum ii incurajeaza sa faca absolut tot ce vor ei, cum le spun mereu ca nu sunt in pericol si ca nu i-ar pune cineva in pericol, cum le spun si ca e ok sa le fie teama si ca nu ii obliga nimeni sa nimic. Asa le-au spus si cand au dat examen... "tot ce trebuie sa faceti e sa faceti cat puteti voi de bine, sa va straduiti". Atat. Nu cere nimeni de la voi altceva. M-am bucurat enorm sa o vad ca se duce in seara asta pentru ca eu stiu ca cu ea nu merge cu "du-te, draga, ce-ai esti nebuna, mergi acolo cu colegii si disteaza-te, ce esti fraiera asa!". Nu. Ea trebuie lasata sa aleaga ea ce si cand poate sa faca. Scoala de aici asta i-a oferit. Libertatea de a alege. 

  Sunt mandra de ea, de efortul pe care l-a facut in astia trei ani, de incredibilul ei progres. Acum trei ani pe vremea asta nu stia engleza. Deloc. Azi stie doua limbi si muuuulte alte lucruri, incredibil de multe alte lucruri care nu se reduc la matematici superioare bagate pe gat la scoala primara. Lucruri despre lume, oameni, stiinte, viata, lucruri utile... de exemplu chestii legate de bani, de finante, lucruri legate de arte, dans, limbi straine (stie cuvinte in franceza, spaniola si italiana), milioane de chestii despre istoria britanica si oamenii care au populat-o. Urmeaza o noua etapa, una foarte puternica si interesanta, scoala secundara combinata cu adolescenta.

  Eu una sunt dincolo de nori de incantare si abia astept urmatorul pas din evolutia acestui pui de om pe care noi doi l-am creat. In seara asta, pe cand pleca la gratar, cele doua ipostaze: copila jucausa si viitoarea adolescenta :) 

fata lu' taxu cand vede aparatu'

o doamna :)))