joi, 13 februarie 2020

Ședința cu părintele la școala secundară

  Sau cum e sa faci speed dating cu 12 oameni de toate sexele intr-o singura ora :))) Ieri a fost a doua mea experienta din asta, din postura de mama, am mai fost la d-astea din postura de lucrator la EMAS. Vreau sa va povestesc nitel despre experienta asta. Pentru ca e o experienta in sine. 

  Ok deci scoala zice in ziua cutare o sa aveti sedinta cu profesorii copilului de pe inventar. Acum copilul tre' sa se responsabilizeze (nu am aici nici o problema, Mara e spirt la d-astea ca d-aia o cert de mica aaahahaaha) si sa obtina ea singura cate un slot orar pentru fiecare profesor. Sloturile sunt de, atentie, cinci minute. Atat! Chestiunea dureaza de la ora 4 la ora 6. Deci daca ai un copil care nu te aude si nu face ce trebuie o sa ai de stat acolo doua ore in loc de una, ca o sa iti faca programari de cate cinci minute din cand in cand ca sa zic asa :))))

  Mara acum, fiind a doua tura, a fost chiar mai eficienta decat prima data. Stie ca eu, terminand devreme munca, vreau sa fiu acolo la 4 si sa incep, mai ales ca eu stiu ce tare se poate intarzia cand programarile incep sa se dea peste cap. Asa ca mi-a facut fata lista cu toti inculpatii, mi-a adus-o mai mandra decat aduce pisica soaricele ala mort tavalit trei zile prin curte. 

  Buuuun, iei lista, te duci la scoala, preferabil mai devreme daca esti nebuna ca mine. Pentru ca stii sigur ca mai sunt si alti nebuni de profesori care apar inainte si poti sa-i tai de pe lista lejer si sa o iei inaintea programului ca sa ai sanse sa scapi totusi dupa o ora nu dupa trei :) E, si aici incepe distractia. Intr-o sala mare, de sport, sunt masute mici-mici cat un a4, cu scaun pentru profesor si unul-doua scaune pentru parinti-copii. Aici traditia e sa-ti duci copilul la sedinta asta. Eu nu fac asta, am facut-o doar in primul an in prima clasa, cand nu conta mai nimic. Acum eu cred ca adultii ar trebui sa poata sa spuna lucruri in absenta minorului.

  In special pentru ca profesorii englezi sunt atat de gentili si de politicosi incat risti sa nu afli mai nimic in afara de laude sau, din contra, sa stresezi copilul pentru ca ii zice ala ceva ce nu i-a zis la clasa. Asta se intampla rar, ei au un feedback atat de bun de la profesori incat Mara nu vrea sa fie acolo, ea mi-a zis mereu ca ea stie ce are de facut si ei i-au zis ce si cum. Si asa e. Trebuie doar sa aflu si eu ce se intampla :) Ca de aia se cheama Parents Evening. Cu toate astea multi dintre ei ii aduc acolo si cred ca-s aia care vor sa-i rusineze nitel sau ceva de genul asta :))) Nu stiu, chiar nu stiu care e "traditia", eu ma prezint fara ea pentru ca vreau sa am o discutie onesta cu adultii din scoala. 

  Asa, deci multe masute si scaune, cu numele profesorilor scris pe mese, in ordine alfabetica, de la stanga spre dreapta. Sunt cateva sute de elevi in an si vreo 14 materii, asa ca e o gramada de lume acolo :) Si te uiti la ceas si incepi speed datingul. Buna seara, Mara e copilu, aaaaaa Mara .... insert aici toate laudele lumii. Da bai, ea face bine de tot la scoala 4 ani si jumatate mai tarziu. Se straduieste, munceste foarte mult, face tot ce i se cere si ajuta in scoala pe oricine cu orice. Ce face scoala pentru ea? TOT!

  Scoala englezeasca a ajutat-o sa isi descopere cu adevarat si sa isi creasca latura ei nativ artistica. Copilul asta a desenat si a facut chestii foarte misto de mica. Pe cand am dat-o la gradinita in Romania, avea 5 ani, am auzit educatoarea spunandu-mi ca "ea vrea doar sa picteze, doamna!" Aaa, ok, mna, toti copiii vor sa picteze, e ok. "Da, dar eu sunt una singura si nu POT sa le car apa de la chiuveta sa faca ei mazgaleli, noi trebuie sa facem LITERE!" Mna, ce era sa zic? N-am zis nimic. Mazgaleli. E, azi, dupa 4 ani si jumatate de mazgaleli organizate din care un an si jumatate de scoala secundara, copilul e absolut minunat la desen si d-astea!

  Ma uitam aseara in caietul ei de desen-pictura de la scoala si ma cruceam. Da, casa mea este bombardata de chestii artistico-picturistico-desenistico pentru ca eu am zis nene, eu am vrut sa ma fac actrita si n-am avut cum, poate ca ea poate sa-si urmeze naibii inclinatiile alea din nascare. Asa ca i-am luat tot felul de chestii si face desene si picturi mereu. Nu vreau sa ma gandesc acum la "ce-o sa manance ca o sa moara de foame" pentru ca in tara asta nu se moare de foame nici cu arta. Ii place asta. Ii mai place fotografia iar scoala ei ofera cursul asta inclusiv pentru GCSE, iar de anul asta si Media Studies iar ea a zis clar ca ea vrea astea doua ca optionale pentru examen. 

  Are nici 13 ani si cumva a inteles ce ii place ei cel mai mult sa faca, ce-ar face-o fericita. Si mereu i-am zis cu glas tare ca cel mai bun job e ala care iti place cu adevarat. Si a inteles si restul din ce i-am zis eu, asa putin, in soapta: auzi, da' stii ca tre' si bani de chirie, mancare, alea... Dar aia e doar o soapta pe care mi-o pleznesc peste bot de cate ori imi vine. Pentru ca o vad ce poate sa faca si ii vad creierul inclinat catre limbi, istorie, arte, si e clar ca ea asa e. Si e si mai clar ca scoala asta ajutat-o sa se descopere, sa inteleaga ce si cum vrea, sa invete, sa fie EA. Ea, asa cum s-a nascut ea, cu drag de arte, pictura, fotografie. Avem si norocul sa ne fi asezat langa scoala care ofera chestii total diferite de alte scoli. Dar na, pentru asta o sa ma simt eu mandra ca eu am fost aia care a studiat inclusiv scoli secundare inainte sa iau prima casa in orasul asta :) Organizarea ajuta! Si norocul idem. 

  Da, deci treci de la profesor la profesor si ai cinci minute! Sa te vad! Pentru ca eu nu-s aia care da din cap si zambeste, eu am de zis lucruri pentru ca ei intreaba! Oamenii intreaba si eu le raspund. Si in toti acesti ani, de cand era ea anul 6 la scoala primara si am constatat ca unul dintre profesorii ei habar nu avea ca ea era venita de un an si jumatate in tara asta... in sedintele de la scoala secundara am fost de-a dreptul simpatica. I-am lasat sa o laude cat au vrut ei si dupa aia am zis ca le multumesc si ca eu sper ca ei stiu ca ea a venit aici acum patru ani si jumatate cu zero engleza. :))))))

 Asa am facut si in anul 7, acum suntem in 8 si le-am zis doar la cei care erau noi in viata ei. Deci cand le spun astora ca fiinta care sta in motzul clasei e venita acum 4 ani fara engleza, intai le aud inima cum se opreste cu zdranganituri, apoi vad ochii cum se bulbuca si moacele cum se inrosesc. Pe aia cu rosu ii simt a fi Brexitari sau ceva :))) Cea mai misto chestie a fost ca Mara a venit azi de la scoala si a zis maaaaami, doamna de engleza m-a luat deoparte sa imi zica cat de impresionata este de mineeeee! Pai asa si trebuie! 

  Mami e piar d-ala! Mi-am facut un scop in viata sa le arat lor cine ea de fapt. In alea cinci minute ei imi zic multe eu le zic asta :) Profesorii care ma stiau de anul trecut mi-au strans mana cu spor, mi-au multumit inca o data pentru tot ce fac cu ea acasa. Culmea ca nu fac nimic altceva decat sa ii tin limba romana cat mai sus si sa o ajut cu cate un proiect pe ici pe colo. Si sa o bat la cap sa nu tranforme temele in corvoada, sa le faca vinerea sau sambata sau cat mai curand. Si sa lucreze pe site-urile lor macar un pic si in vacante. Putin. O rog si o las in pace. Pentru ca in timp a invatat ca da rateuri daca nu face!

 Navigam prin apele adolescentei, peste nici doua luni face 13 ani. Este cat poate sa fie la varsta asta de constiincioasa, face chestii inimaginabil de gandite, a mers la repetitii pentru piesa scolii din septembrie pana saptamana asta, a suferit si s-a si imbolnavit din cauza ca trebuie sa mearga si cate 40 de minute pe jos per sens, dar rezultatul a fost magnific. Munca, in tara asta, este rasplatita. Cu mai mult, cu mai putin, aia depinde de context. Dar simti ca esti apreciat. Am venit de la maratonul de speed dating si i-am povestit tot, am luat-o in brate si-am pupat-o, am felicitat-o si i-am zis ca-s mandra de ea dar ca mai degraba EA ar trebui sa fie mandra de ea. Este! Bai, chiar ESTE! Iar azi a avut sansa sa fie mandra si ea de mine pentru ca profesoara de Drama i-a zis ca mama ei este fantastica si ca este extrem de desteapta! Mara e mandra de mine si de Marius in general, dar e cu totul altceva cand scoala ii spune asta :)

  Am ras si am intrebat-o cum s-a simtit sa auda asta. Mi-a zis ca asa e si ca a fost foaaaarte impresionata si mandra! Corect. Suntem mandre una de alta, care mai de care! Ca ciorile, deh! 

luni, 3 februarie 2020

Brexitarea

  Ptiu drace, ca s-a facut februarie si n-am mai apucat sa pun doua randuri unul peste altul pe aici. Adevarul e ca renovarea vietii o sa ma duca curand pe campii, nu suntem gata nici acum si chiar n-am nici o idee cand vom fi gata la interior. Probabil fix cand o sa dea primavara si fara de suflare va trebui sa ne ocupam de gradina! :))) 

  Ne-am si Brexitat pe noi intre timp, ca sa zic asa. E, ce sa zic, nu ne-a aliniat nimeni la Dover cu valizele in mana sa ne dea branci in mare de pe stanci, suntem ok. Nimeni nu stie ce se va intampla, dar de intamplat se va intampla in decembrie anul asta si pana atunci noi o sa avem si cetatenia, sau asa ne-am propus, trebuie sa strangem bani pentru distractia asta ca nu e ieftina deloc iar economiile s-au dus pulii pe renovare :) Anul asta vacanta noastra se va numi "mergem in Cetatenie" si "plantam gradina" si altele asemenea. Vreo trei mii juma' vrea coana Lizi de la noi trei ca sa ne treaca la domnia sa pe inventar si na, ce sa zicem, ne va face chiar placere sa ii dam ca sa devenim cetateni cu drepturi depline. 

  Chestia asta cu Brexitul e destul de amuzanta. In special cand o vezi traind de aici dar descrisa de oameni din Romania sau alte tari, oameni care isi dau cu parerea despre o chestie despre care nu au prea multe informatii. Adica din alea reale, nu din cele inflamate de presa. Britanicii isi vor tara inapoi. Mie una mi se pare corect. Nu stiu insa daca vor fi lasati sa faca asta, e drept, aici intervine problema. Insa de multe ori eu in Romania am fost enervata de regulile UE pentru ca sunt de multe ori cretine. 

  Proiectul asta nu e unul sustenabil, nu poti sa aduni o suma de tari de toate nivelurile, sa tragi linie si sa faci media. Ca nu iese! Nu poti sa impui reguli absurde pentru Romania, de exemplu ca ciobanii nu mai au voie sa faca transhumanta (asta e doar una din cele care imi vin in minte acum) doar pentru ca altii n-o mai fac sau n-au facut-o niciodata. Nu poti sa ii scoti pe tzaranii aia dintr-ale lor. Nu poti sa ii tragi la oras si la industrie pe toti. Unii tre' sa ramana cu oile lor facand ce fac de sute de ani. Ca barem aia nimereau dracu' sa faca o branza telemea comestibila nu ca aia de la "fabrica". 

  Englezii n-au atata rasism sau xenofobie in ei cat au nostalgie. Sunt pe doua grupuri FB de cartier, cel de unde am venit (unde sunt multi oameni de varsta noastra pentru ca e intr-o zona in care casele s-au vandut de multe ori) si cel unde ne-am mutat acum, printre chiar cei mai albi si mai batrani dintre toti Britanicii lumii. Astia toti au votat Brexit, va zic eu sigur! Sunt mandri de asta si vorbesc despre asta deschis, insa nu au nici o treaba cu strainii. Toate argumentele lor sunt legate de viata de mai demult. De legi si reglementari, de parlamentul european, de lucruri din astea. Suntem singurii oameni straini pe o raza foarte mare, si de asta sunt sigura. Cred ca se mira si ei saracii cum de le-au aterizat "polonezi" d-astia pe aici. 

  Cum ne-au primit? Cu drag, cu politete, cu vorbe bune, cu zambete pe strada, cu buna-ziua dat in fiecare zi cand ne vedem. Si daca or intra la ei in casa si-or injura de "fucking immigrants" chiar nu ma intereseaza atata vreme cat m-au oprit pe strada sa imi ureze bun venit pe strada asta si sa imi zica uite, daca ai nevoie de ceva, io sunt cutarica de la numarul cutare. E drept insa ca acest cartier este unul cu oameni destul de scuturati, sunt si zone de low dar per total este cam cea mai buna zona din oras. Sunt si zone in care majoritari sunt aia necivilizatii si cand zic asta ma refer si la englezi dar si la toate natiunile astea hmmmm, cum sa le zici daca nu mai e liber la cuvantul tigan? Ca nu e vorba doar de ai nostri. Dar si de aia de unde s-au tras ai nostri, si de multi altii. Si cum se aduc unii pe altii normal ca ajung sa populeze zone si zonele alea sa nu fie chiar vesele. 

  Una peste alta eu zic ca n-a fost atat despre xenofobie cat despre nostalgie. Si in timp o sa aflam daca o fi bine sau rau. Schimbarea, din punctul meu de vedere, nu este intotdeauna rea. Doar pentru ca hora joaca si n-a iesit nimeni din ea pana acum nu inseamna ca nu-s toti ametiti si gata sa vomite. Inseamna ca cineva poate are curajul sa se opreasca din ea si sa afle ce se intampla dupa aia. Ca nu e ca si cand nu se pot face acorduri de comert sau circulatie. Dar este ca si cand britanicul care i-a invadat pe toti acum simte ca n-are puterea pe care o avea. Si asa au simtit un pic din nostalgia aia de demult, aia a celui care are puterea sa schimbe ceva. 

  Daca in bine sau in rau, ramane de vazut. Insa increderea mea in natia asta e una mare. Istoric vorbind au demostrat ca pot multe. Si cand traiesti aici si chiar nu locuiesti cu capul intre urechi plangand dupa leustean ci informandu-te despre sistem, afli ca el merge, e acolo, ca mai si contine oameni care stiu ce au de facut. Si atunci ajungi sa ai incredere ca o sa fie ok si dupa spaima numita Brexit. Spaima care e de fapt alimentata de manipulare. Si este spaima de necunoscut. Nu stim ce-o sa fie pentru ca nimeni n-a facut asta pana acum. Acum o sa aflam. Eu una ma bucur ca s-a terminat, ca statul asta in suspans, ma stresa mai rau decat orice decizie. 

  Acu' ce sa zic, cand ne-or alinia cu valizele la Dover, imi fac un selfie si va trimit. Pana una alta, mangaiem pisica, mergem la joburi si scoala si renovam ca dracii aia raii! 

Rasarit de la noi de la etaj