Dor

  De curand s-au facut 9 luni de cand el e pe drumuri si eu aici. Si ieri m-a lovit dorul. Dorul ala care mie nu-mi place. Senzatia aia coplesitoare ca n-ai aer, ca ceva ti s-a asezat pe piept si ca daca nu-l strangi in brate in urmatoarele cinci secunde o sa mori. Doar ca nu mori. Continui sa traiesti. Noua luni mi-a luat. Ca m-am abtinut pana acum ca sa nu contaminez copilul. Ea acum e adaptata. Asa ca m-am putut relaxa. Si cand m-am relaxat m-a lovit. 

  Urasc senzatia de dor. O urasc. Cand eram mica imi era dor de mama. Un dor sfasietor. Cred ca de aia urasc fumatul, pentru ca statea in bucatarie cu usa inchisa si eu n-aveam voie acolo. Si mi-era dor de ea pentru ca oricum n-o vedeam destul. Si ma asezam pe cimentul rece langa usa de la bucatarie (pe sub care oricum iesea tot fumul de tigare) si stateam acolo cu capul lipit de usa si o asteptam. 3 sau 4 luni pe an eram trimisa la 2 Mai iar ea muncea la Ploiesti. Venea cu trenul de sambata (12 ore facea trenul atunci, ca si acum dealtfel, intre Ploiesti si Mangalia) ca sa ma vada si sa se intoarca cu cel de duminica. Problema e ca eu nu-mi aduc aminte. Era atat de putin incat eu nu tin minte cum venea ea asa. Si-mi era dor de ea. Si la 14 ani eu dormeam la 2 Mai cu camasa ei de noapte in brate ca sa-i simt mirosul.

  Apoi am crescut si pentru ca petreceam verile la mare acolo au inceput primele iubiri. Ambele din alt oras. Un an am iubit un bucurestean, alt an am iubit un constantean. Si m-am ars de dor. Apoi l-am cunoscut pe Marius si dupa doi ani ne-am despartit. 3 ani am fost departe si-mi era dor de el zilnic. N-as fi recunoscut pentru nimic in lume asta. Mi-a mai fost dor si de altii, dar putin si scurt, ca o parere trecatoare. 

  Acum mi-e dor si de Nora. Dupa relaxarea initiala, aproape un an mai tarziu de cand a plecat la Mosia Bunicilor, a inceput sa-mi fie dor de ea. Am si inceput sa o visez frumos, asa cum era ea inainte, vie. Pana acum aveam doar cosmaruri. Acum mi-e dor de ea. Mi-a fost dor si de Mara cand n-a fost langa mine insa aia nu s-a intamplat pentru multa vreme si n-a apucat dorul sa devina sfasietor. Mereu ma intreb cum mai traiesc mamele care isi pierd copiii. Copiii cu care-au trait niste ani. 

  Acum mi-e dor de el. Dor din ala coplesitor. O fi de la vreme, de la luna, de la ploaie. Sau o fi ca-l iubesc mult si-l simt, e in creierul meu. Stiu ca n-am voie sa-mi fie dor, ca vine inapoi. Mereu ma gandesc ca n-a patit nimic, e ok, totul e bine. Si mai respir odata ca sa-mi prind dragostea din urma. Sa nu cumva sa-mi fuga cand gafai de dor. Of ce-l mai iubesc. Si ce ma mai enerveaza uneori! Si eu pe el! Si of ce bine e sa ai un om langa tine. Unul bun, al tau, unul pe care-l cunosti atat de bine ca pe tine. Strangeti-va oamenii in brate, lume! Aveti grija de ei si pupati-i pana se bulbuca!