miercuri, 28 noiembrie 2012

Sondaj de opinie

  Mamelor din lumea intreaga, dragi parinti, stimata audienta. Am o intrebare si o sa va rog din suflet sa imi raspundeti in comentarii cat mai multe, ca sa ma lamuresc si eu.

  Este ok sa ii iei de Craciun unui copil de 5 ani si jumatate un aparat foto digital? Adica nu de jucarie, ci "de-adevaratelea". Nu eu sunt cu ideea, nu conteaza detaliile. Vreau doar sa aflu pareri sincere! Multumesc.

marți, 27 noiembrie 2012

Ciupercile

  Cand zici ciuperci sare cate o mamaie, cate o doamna, cate un om binevoitor...sa iti zica ca sunt "grele la stomac" sau "gretoase". Io raspund mereu "doar cu maioneza". 

  Duminica am zis sa fac o jmecherie si am facut niste sarmale in foi de varza dulce umplute cu ciuperci, orez si ceapa. Copilul meu care ar manca orice, oricand...si in orice cantitate (da, copiii mananca CAT le dai, de aia trebuie sa fii atent cu portiile!) a mancat cu maaare pofta...a mai cerut "un pic" si i-am dat. Un pic. Asta era la ora 12.

  A trecut ziua...a trecut seara...S-a culcat. La ora 2.30 noaptea s-a trezit si a strigat ca o doare "burta". Inca suntem, la 5 ani jumate, la termenul de "burta". Nu stie sa diferentieze stomac de matze. M-am dus cu ea la baie de doua ori, am crezut ca face ceva...n-a facut. Dupa care am aflat! A varsat. 

  Odata. Ciupercile intregi. Nemestecate, neprocesate...nimic. Intacte. Ciuperci. Ce mancase ulterior nu era. Ce mancase in timpul...restul...totul...nu era... Alea erau acolo, alea fusesera motivul sinistrului. A mai bagat o tura la 20 de minute dupa prima tura. Dupa care...a mai bagat inca trei serii de varsaturi la fix o ora una de cealalta. Astea trei...numai saliva si secretie biliara...ca in rest nu mai avea ce sa mai verse saraca de ea...doar se chinuia. Mi-am adus aminte de primele ei 7 luni de viata in care varsa-regurgita de muuulte, multe ori pe zi. Mereu. Nu era masa sa nu iasa ceva afara. Sa traiasca "spalaturile stomacale" pe care i le-au administrat niste doamne asistente in maternitate. I-au zapacit sistemul, dar asta doar eu stiu. 

  Deci sa rezumam: de la 2,30...la 6,30...5 serii de varsaturi...dupa care mami a mai pazit puiul pana la ora 9 dimineata. La 9 am capitulat. Am reusit sa adorm. Da, nu am "servici" si asta a fost una din foarte putinele zile din an in care am multumit universului ca nu am...ca pot sa stau cu ea, cu draperiile trase...sa dormim...ceea ce am si facut. Pana la 11. Amandoua. 

  Se cheama indigestie si se intampla cand mananci ceva ce nu reusesti sa procesezi. Din diverse motive. Pentru ca nu mesteci corect, pentru ca mananci prea repede, pentru ca e un aliment prea fibros, in cazul ei. Nu poate procesa fibrele tari si nu e prima data cand ni se intampla. Insa cine aude "ciuperci" zice invariabil ca "sunt grele"...ele saracele sunt doar minerale si fibre. Nu e nimic "greu" in ele, cand nu le faci in uleiuri, nu le prajesti sau nu stiu...

  Mara a mai patit la viata ei doua episoade de indigestie. Unul a fost de la niste orez cu legume mancat la 6 seara si pe care mi l-a returnat intact a doua zi la 8 dimineata. Altul a fost cand a primit niste castraveti semi-murati...a mai cerut...si la niste ore dupa aia a inceput sa ii returneze ramburs! 

  Da, mi-e ciuda...ca eu sunt de vina. Eu i-am dat prea mult. Eu. Eu m-am simtit vinovata toata noaptea aia. Mie mi-a tremurat sufletul sa nu ajungem prin spitale. Traiasca Metoclopramid Picaturi! Si vitamina D picaturi. Si corpul ei care e mai puternic ca mine. Despre aventurile noastre prin spitalele romanesti (doar doua ture scurte) cu alta ocazie. 

miercuri, 21 noiembrie 2012

A zmotoci, zmotocire

  Activitate practicata frecvent in familia Albu. Implica una bucata copil. Implica "monstrul pupacios" si alte activitati cultural distractive. Protagonisti: mami si Mara...tati si Mara...Nana si Mara...dupa caz. 

  Debutul este unul fulgerator. Copilul striga dintr-un colt al casei "mamiiiiiii/tati/Nana, vin sa ne zmotociiiiiiiiim" dupa care accelereaza. Pune frana pe destinatarul zmotocelii. La propriu. Se cocoatza vajnic pe om si incepe o imbratisare pupacioasa care poate dura intre 3 secunde si 30 de minute. 

  Ne pupa si ne zice "stii ce mult te iubesc io?"...apoi asteapta raspuns...ii zici ca si tu o iubesti de nu mai poti si ofteaza fericita in timp ce isi aseaza urechea pe pieptul tau. Te mai pupa odata si apoi esti nevoit sa o dai jos de pe tine cu forta. Nu de alta da' poate mai ai si alta treaba. Sau nevoie la toaleta. Zmotocirea nu se termina pentru ea niciodata. Am incercat odata sa vad daca s-ar da ea singura jos din brate de la zmotoceala. Dupa doua ore am cojit-o de pe mine ca ma striga natura. Natura aia la care se trage apa. 

  Nu exista limite pentru dragostea pe care ti-o poarta un copil. Copilul nu are limite. Nu iubeste conditionat. Pentru el esti cel mai bun intotdeauna. Are favoriti, evident mami e pe primul loc si mie imi zice uneori ca ma iubeste cel mai mult din toata lumea. Nu i-am zis niciodata "da' pe tati nu?" sau alte aberatii din astea. Si nici n-am intrebat-o vreodata pe care il iubeste mai mult. Este evident pentru oricine ca orice copil isi iubeste mama (sau parintele pe care il vede mai des si mai mult intr-o zi) "mai altfel" decat isi iubeste tatal, fratii sau bunicii. Ea ne zmotoceste pe toti in egala masura. Nu scapa niciunul din noi! Si nici nu ne dorim...

  Exemplificare: zmotocire brusca la restaurant. Cineva vorbea in partea in care ma uitam eu, insa m-am trezit brusc cu zmotocitorul peste mine. Cam asa:


Va dorim zmotoceala placuta!

vineri, 16 noiembrie 2012

S-au aliniat astrele. Si prazul!

   Traiesc niste zile dubios de amuzante. Ni se intampla numai ghinioane, unele nasoale, altele foarte amuzante. Stiu, norocul si-l face omu' cu mana lui, mai ales daca tati al lui lucreaza in politie, prefectura, senat si altele...noi astia prostii traim in lumea reala. Unde se intampla lucruri. A bajbait pana si Urania saptamana trecuta cum ca se intampla lucruri, dar cum dormea pe ea ca de obicei, n-a putut sa ne zica clar saraca...nu i-a iesit in bobi. 

  Intai au fost masinile. Zic ca au fost pentru ca au fost duminica. Lovite. Acu' cine il stie pe Marius o sa isi faca niste cruci. Omu' e profesionist si la propriu si la figurat. Adica el mergea pe strada si niste domni au decis ca e cazul sa intervina. Intai a venit unu' de pe contrasens, intr-o curba, nu a mai avut loc pe strada, se pare (avea un TIR gen Golf), a facut curba brusc si decisiv in roata din spate a bietului Mitzubishi carator de remorca care se ducea cu treaba catre un om caruia, ghici ce, un dobitoc ii rupsese masina de tot. 

  Vine omu' meu inapoi, ia masina-a-doua-caratoare-de-remorca-de-tractari...cu care pleaca sa termine treaba inceputa. Pe drum...DA, ATI GHICIT...iese o vita de pe un drum lateral fara sa dea prioritate, fara sa se uite si considerand probabil ca ta-su i-a lasat mostenire un drum judetean. Poc. Deoarece o masina mare cu o remorca dupa ea nu se opreste cand decide un pulifrici ca el se cere in drumul cel mare doar ca asa vrea pulicica lui. Aia are inertie. Se duce singura. Si s-a dus. Deci Mazda...buf.

  Azi s-a sculat omu' la 6 sa se duca sa o ia pe soacra-sa de la 2 Mai unde incepe aia sa faca mucii tzurtzuri...si din cate am inteles de la fi-mea ca eu n-am mai avut tupeul sa intreb...cica masina numarul trei n-a mai dorit sa porneasca. Buuun, cu asta am acoperit partea naspa a lucrurilor. Dar care si asta mie mi se pare foarte amuzanta, caci cam care ar fi statistica?  

  Io ieri m-am dus sa duc copilul din dotare la institutia de prosteala (pardon, invatamant in Romania). Nimic nou. Cand plec de acolo zic ia sa ma duc pana in piata sa iau niste praz sa fac o placinta. Plec de la gradinita gandindu-ma care e pluralul de la praz. Un praz doo prazuri, doi praji, doo praze, doi praz? Cum gandeam eu mai cu foc...aud in fata mea poc poc. Pe o straduta mica, cu trotuar mic si cu geamurile caselor practic pe trotuar. Case vechi dinainte de razboi. Si cum sunt de obicei atenta pe strada, ca stiu in ce tara traiesc...mai merg cativa pasi si aud fix la 10 centimetri de moaca mea POC POC POC...nu apuc bine sa ma gandesc ca ala e un geam de casa si ca uite, domle ce toc de lemn vechi are...ca mai face odata poc si geamul zboara sub forma de bucati inspre capul meu. Geamul era jos, deci ma puteam trezi repejor cu niste lipsa-ochi...da' ete ca am avut noroc! 

  Am avut inspiratia sa fac un pas lateral cu o zveltete uimitoare de kilogramele in plus pe care le am...si bucati de geam au aterizat langa mine si pe rucsacul pe care il aveam in spate. Inauntrul casei, un nene de etnie, cu un ciocan in mana. Probabil vroia sa bata un cui in geam. Am plecat razand. Azi cand am trecut pe acolo era pe geam in afara casei o sticla pet de bere cu un deget de bere pe fund. Zic aha, a terminat omu' treaba si s-a cinstit cu o berica. 

  Plec spre piata. Gasesc o tanti cu un praz care mi s-a parut ca arata bine. Insa am calculat gresit lungimea. Adica el era...aproape cat  mine de inalt. Il iau, il bag...partial in sacosa si plec cu trei bucati de praz-i-ji....balabanind pe strada. Echilibrez sacosa cumva si merg. Ma duc si ma sui in troleu...gasesc un scaun si ma asez cumva aiurea cu sacosa in brate, ca vroiam sa aranjez cumva namilele sa poci sa nu le pierd. 

  Scaunul  meu era pe un podium mai sus decat cel al colocatarilor din fata mea. Ei erau ceea ce in limbaj colocvial se cheama un mos si o baba. Asta n-ar fi nimic. Mosii si babele nu ma deranjeaza. Dar de data asta l-am deranjat eu pe mos. Pentru caaaaa...in timp ce incercam sa trag si de geanta si de papornitza cu namilele de praze-uri-iii...unul din fire a inceput sa cada. Si "firu" era cam cat juma' de mana de gros. Deci o maciuca de praz! Ma uitam ca in filmele alea cu incetinitorul. A cazut si cum mosul se uita pe geam...i-a aterizat fix pe ochelarii pe care i-a zburat de pe mecla. Eu am tras de sacosa REPEDEEE, sa il scap pe om de atac....si in timp ce ridicam prima maciuca de praz....a douaaaaaaaaaaa...........a pornit voios la vale si i-a aterizat in cap, el a inceput sa falfaie din maini in disperare, ochelarii erau la dracu' si palaria s-a dus dupa ei!!!!

  Am ridicat toate maciucile, le-am infundat la picioarele scaunului...mi-am cerut mii de scuze, ala si-a cautat ochelarii, si-a pus paru' la loc si palaria de unde plecase...si lumea radea. Si eu muream...am crezut ca imi explodeaza capul. Toata lumea vroia sa rada si na, era cam de cacat dupa ce atacasem omu' cu prazu' sa mai si rad ca vaca...si totusi asta am facut...muscandu-mi buzele, limba si ce mai aveam prin gura ca sa ma opresc...da' nu puteaaaaaaaaaaaaaaaaam!!!!

  Buuun, ajung, cobor...pun sacosa cu prazu' pe jos sa il pun cumva sa pot sa merg cu el...vine o tiganca (pardon, stiu ca nu e politicaly correct, da' na) si ma intreaba direct "cat e prazu?"...io, transpirata, jumulita, terminata..."ce?"..."cat e prazu' ca vreau si io sa iau sa fac ciorba!"...ma loveste un ras teribil, ii zic ca e 3 lei kilu' si apoi n-am de lucru si zic "io il fac placinta"...a stat tiganca sa ii recit cum se face placinta cu praz. Si apoi sa repet de inca doua ori ca nu tinuse minte ingredientele!

  Am ajuns acasa razand ca nu mai reuseam sa ma opresc...ploiesteanca, prazu' si palaria...

miercuri, 14 noiembrie 2012

Mos Craciun sau Mama Omida

  In seara asta Mara n-a putut adormi. E incantata ca a putut merge la gradinita aceste trei zile si ca nu a fost nemultumita. E o premiera. In sfarsit a vazut ca poate sa mearga acolo si sa nu se chinuie. Am incercat sa o ajut cat am putut din 17 septembrie pana acum, insa...nu cred ca am reusit eu ceva. A reusit ea singura, dupa doua luni. 

  Doar ca azi...cand ii era fericirea mai mare...doamna i-a zis "mama te minte". De ce? Pai cum, de ce, pentru ca Mara a ridicat doua degete vesela si a zis ca ea stie ca nu exista Mos Craciun, ca mami e mosul care ne aduce cadouri sub brad. Asta mi-a povestit Mara. Nu cred ca minte. Pentru ca doamna i-a zis ca mama minte si ca "adevaratul" Mos Craciun o sa vina la gradinita si o sa faca si o sa dreaga...Si copilul s-a ridicat in seara asta brusc din pat si mi-a turuit tot. Dupa care mi-a zis "da' eu te cred pe tine, mami".

  Am povestit cu ea si am intrebat-o si am ascultat-o vreo jumatate de ora. Nu cred ca minte, ca nu are de ce. Eu ii zisesem sa nu "divulge" la gradinita noutatea aflata de ea in luna martie a anului astuia. Cam cu o luna inainte sa faca 5 ani m-a intrebat brusc intr-o zi daca Mos Craciun e de-adevaratelea. Iar eu am intrebat-o: tu cum crezi ca e? Crezi ca e adevarat ca vine un mos si ne aduce lucruri? A zis ferm ca nu, ea nu crede asa ceva. Eu am fost fericita. Pentru ca a dat dovada de logica: nu intra nimeni la noi in casa sa ne dea (si sa speram ca nici sa ne IA) lucruri. 

  I-am explicat atunci pe indelete despre sarbatoarea Craciunului, ce semnifica ea si cum inseamna ea ca trebuie mereu sa ne aducem aminte sa fim buni si darnici cu cei din jurul nostru. A fost FOARTE fericita. Enorm de fericita! In sfarsit i se explica o intrare prin efractie pe care ea nu o agrease niciodata. :))) Pe cand avea 3 ani a refuzat de sfantu' Nicolae sa iasa seara din baie, pe motiv ca o sa treaca prin holul unde erau ghetutele aliniate, si daca e nenea ala acolo???

  Iar acum cucoana ii zice ca io mint. Si ca adevaratul Mos Craciun exista (probabil ca adevarata mama Omida)...sunt si alti Mosi si alte Omizi care se dau a fi the real shit, insa doar la gradinita o sa vina adevaratul Mos care o sa ii umple de fericire. Mara a zis ca ea nu doreste sa participe. Si cand mi-a zis ca doamna a zis ca eu mint...se citea in glasul ei ca ii e sila. Stia sigur ca eu nu mint. 

  M-am enervat rau...apoi mi-au venit idei din alea cu "du-te mami la serbare cand vine the real Mosu, si trage-l de barba...sa vedem al cui tata sau bunic e!" sau ceva...Eu mereu am crezut ca trebuie sa ne purtam cu ea ca si cand ar fi un om. Da, adaptezi la varsta ei niste lucruri. Insa cand copilul vede opt mii de mosi pe an calendaristic, circuland care mai pe la stirile de la ora 7 betzi ranga, care mai prin oras la cersit cu caciula in mana...e cam greu sa o tii langa cu Mosul pana la varste aberante. Ca doar na, nu e ca la mama Omida, sa iti dea in bobi sa-ti revii. N-ai cum sa nu te prinzi, ca esti copil al anului 2012 si chiar esti mai destept decat au impresia parintii tai ca ai fi!

  Magia Craciunului nu sta in minciuna. Sta in lucrurile bune pe care le faci. Si pe care ar trebui sa le faci tot anul, nu doar acum. Eu asta vreau sa stie ea: ca trebuie sa fie buna mereu cu oamenii din jur.

luni, 12 noiembrie 2012

Gradinita de fumatori

  Nu mai e un secret ca suntem nu numai nefumatori ci anti-fumatori-sa-ii-ucidem-pe-viata...cine ne cunoaste ne evita. Adica se stie ca nu ne poti invita la "carciuma" iarna. Pentru ca murim acolo si te injuram grav. Si nu, daca mesteci guma nu TRECE, doar ca putzi cu mentol! Si mai ales ca noi mergem numai cu copilul la carciuma, ca nu ne-am facut copil ca sa il lasam acasa cu bona-mama-tata-cuiva...pentru ca ne e drag de el rau si vrem sa fim prieteni cu el. Nu, nu intelegem aia cu "sa ne ducem noi sa facem nu stiu ce FARA copil" Pentru noi conceptul asta nu exista. Prima vacanta pe care ne-am luat-o dupa nasterea ei a fost cu ea...la 1 an si 1 luna de Mara mica si impiedicata prin meandrele plajei grecesti. Pana atunci am antrenat-o prin carciumi ploiestene :)))

  Dar ma indepartez de la subiect ca de obicei. De cand s-a facut "mai toamna" adica li s-a aratat in calendar oamenilor ce luna e...ei isi duc copiii la gradinita cu paltoanele pe ei. Azi la ora 13 cand am dus-o erau, din nou, 20 de grade afara. Ideea e ca lumea fumatoare isi infofoleste copilul si apoi pune multele lucruri in dulapiorul comun de la gradinita. Pe care eu il deschid.

  Si cad pe spate. PUTE. Nu ca pute....adica PUTEEEEEEEE, trazneste a tutun. Habar nu am cati copii au parinti fumatori, si nici ca imi pasa. Eu ma mir. Ma mir ca proasta, din  nou, despre cat de prosti sunt oamenii. Da, oamenii aia care au impresia ca ei fumeaza "in bucatarie" sau "pe balcon" sau "in masina" sau in general oriunde unde mai e si un copil...pentru ca dulapul e MARE....asa ca sunt acolo doar trei-patru hainute in el...si dulapul te poate da pe spate olfactiv din secunda doi cand il deschizi. Deci e clar ca tot fumul e pe copilasii aia!

  Ma mir ca proasta ca oamenii nu isi pazesc copiii de inhalat de fum. Apoi imi aduc aminte ca nu ii pazesc nici de bomboane si Mec si imi revin oleaca. Dar totusi...sa iau hainele copilului traznind a tigari din dulap dupa doar 4 ore...mi se pare ireal. Bah...sunteti tampiti! Alooo, cei care fumati, sunteti tampiti!  Si va nenorociti copiii aia mici de 4-5 ani, si apoi va mirati ca au "alergii" si "astm" si alte cuvinte cu a. Sau cu c de la alte boli mai cumplite, dupa caz. Maaaaaah! NU FUMATI LANGA COPIL! SI NICI LANGA HAINELE LUI!!!

vineri, 9 noiembrie 2012

Clipa aia

  Ieri pe seara m-am dus sa ii aerisesc camera si am daramat din greseala o carticica din care a zburat un biletel. Ii cunosc scrisul de cand eram mica, asa ca l-am ridicat si am citit "o sa fii bine, nu o sa ai alta criza, o sa mergi la tine acasa cand ei vor pleca in alta tara". Isi face planuri bunica...Intai m-am enervat. Vrea la ea acasa desi nu se mai tine bine pe picioare. Isi imagineaza ca o sa mai traiasca singura la ea acasa vreodata. Ca mai poate asta. Nu mai poate asta din 2 iunie 2011. Cand a picat in baie noaptea si a petrecut 12 ore cazuta pe jos cu 7 coaste rupte. Nu, nu e o metafora. Chiar au fost 7 coaste rupte intr-un trup de 87 de ani la vremea aia. 

  M-am enervat, am vrut sa ii zic ceva, mi-am muscat limba cu dintii pana mi-a dat sangele si am tacut. Nu pot sa mai zic nimic. Ea se topeste pe zi ce trece. Si 24 de ore mai tarziu, in seara asta, cand am iesit din bucatarie la un moment dat...am auzit un POC. Care mi-a sunat a sticla cazuta pe jos. Da, sunt nebuna, nasul si urechile mele sunt defecte. Probabil sunt de basset. Ne-am asociat gresit intr-o biata viata de femeie ploiesteanca. 

  M-am dus intai la Mara...care era deja spalata si bagata in pat sa vada preferata ei "Cireasa de pe tort"...am intrebat-o a zis ca nu ea, m-am intors in bucatarie, am cautat pe unde umblasem cand fusesem acolo, apoi am fugit repede catre baie unde era Marius si imi imaginam ca a cazut in dus. Ca a darmat el ceva acolo. Pe drum catre baie am vazut ca ea nu era nici in fotoliu nici in pat...si cand am dat fuga in camera......

  Am vazut-o cum incerca sa se ridice de pe jos. Incerca si nu prea reusea. Era ca un gandac captiv. Un  gandac cu parul alb si trening negru, care se straduia sa se ridice de pe jos dupa ce se impiedicase si cazuse in cap la propriu. Noroc ca noi avem mocheta in camera aia. Din pacate doar acolo. Eu iubesc mocheta tocmai din cauze din astea. E mai prietenoasa cu omul. Si cu talpa lui si cu capul lui care aterizeaza la 88 de ani pe ea. 

  S-a impiedicat de un cablu de la veioza, a tras veioza care a aterizat cu POC. S-au spart globul abajur si becul. Ea nu zicea nimic. Ca sa nu "te sperii, mama"...insa ea nu zicea nimic pentru ca EA era mult prea speriata. Am vazut-o la fata cand am ridicat-o. Era vanata in jurul gurii exact ca Mara cand era bebe si o speriai brusc. Eu am crezut ca a facut iar o aritmie rezultata in lesin, insa nu, nu era cazul. M-am bucurat. 

  Adica "doar" a cazut in cap tarandu-si picioarele care nu o mai ajuta si care acum ii erau reci sloi...am pus mana pe sub trening...avea si genunchii sloi...la 22 de grade in camera si bluza, pulovar plus trening pe ea...Am ridicat-o de jos. E greu...are 50 de kilograme si e GREU sa o ridici de jos. Am pus-o pe pat si mi-a tot zis ca s-a lovit la cap. Am pipait-o am apasat-o sa vad pe unde o doare. Nu si-a rupt nimic. De data asta am scapat cu bine. Ce o sa fie data viitoare? Nu stiu. Aia nu intelege nimeni, ca nu de moarte imi e teama. Moartea e simpla. Vine, ia si pleaca. 

  Un batran cu un sold sau un picior rupt...sau cu mintile duse...e mult mai complicat. Lumea imi ureaza sa ma "bucur" de ea...eu m-am bucurat de ea cand era vie, adica om total independent, om vertical, om care sa fie bine din toate punctele de vedere. Acum nu am de ce sa ma bucur ca asist la declinul ei. Chiar deloc. E un egoism sa iti doresti sa il mai ai TU in preajma cand el se chinuie. Ea inca nu se chinuie decat la nivel psihic. Inca nu e bolnava, rupta, paradita de tot. Insa sufera enorm ca ea cea de acum un an si jumatate a disparut. Acum imi zicea cu glas pe jumatate sfarsit "ce sa ma fac cu picioarele astea, ca nu ma mai asculta..."  Cand am bagat-o in pat sa se culce mi-a zis ca s-a speriat foarte rau. N-am mai auzit-o zicand asta niciodata pana acum. 

joi, 8 noiembrie 2012

Eu si internetul

  Cand am fost la Sinaia pentru doua zile fara calculator a fost ca o gura de aer. Nu am telefon care sa presteze internet si nici nu imi doresc. Am ajuns sa ne traim vietile pe mesingeri, feisbuci, bloage, tuiteri sau goagale. Ceea ce nu e foarte rau dar nu e nici foarte bine. Ne da impresia de "socializare", ca cica asa ii si zice "social media". Imi pare rau, insa asta nu e o socializare. Nu una reala. E fix ca "socializarea" dintre doi copii de un an...fiecare face ce vrea fara sa il intereseze de celalat. 

  Cu ani si ani in urma am cunoscut o persoana cu care apoi din conjunctura mesingerului am ajuns sa fiu prietena. Prietena foarte buna as fi zis eu. Si ea probabil la fel ar fi zis. Insa realitatea este ca 99 la suta din conversatiile noastre au avut loc pe mess...si realitatea este ca alea nu au fost ceea ce se cheama "comunicare". Mi-am dat seama acum un an si mai apoi in septembrie si acum, la Sinaia, cand am stat de vorba fata in fata cu niste oamneni dragi din copilaria mea, oameni pe care nu ii mai vazusem de mai mult de 15 ani. Insa niste oameni pe care ii cunosteam. Adica de-adevaratelea. 

  Doamna de la Sinaia e fiica unei bune prietene de-a bunicii mele. Bunica mea are prietene de 60 de ani. Adica nu au ele 60 de ani ci PRIETENIA dintre ele dureaza de plus minus 60 de ani. Prietenii bunicii mele de la Sinaia, i-au ramas prieteni si dupa ce familia mea s-a mutat de acolo la Ploiesti. Si nu s-a schimbat nimic. Inainte sa moara tanti Lenuta de la Sinaia, bunica mea tocmai fusese in vizita la ea. Ele vorbeau des si la telefon, internet nu aveau din fericire. Ele VORBEAU. Se vizitau si isi povesteau vietile. Fiecare din ele stia totul despre cealalta. La fel si celelalte prietene ale bunicii, unele mai vechi altele mai noi, dobandite de "doar" 25-30 de ani :) Una din ele a fost pediatra mea de la dispensarul de care apartineam si care facandu-ne vizite la domiciliu (pe vremea aia medicii pediatri faceau asta fara nici o plata) s-a imprietenit cu bunica mea. 

  In doua zile la Sinaia am ras si am povestit asa cum faceau odinioara mamele si bunicile noastre. Adica fata in fata, vazand omul celalalt. Studiindu-i expresiile, vazandu-i gesturile, vazand lacrimile care apar cand povesteste despre ceva, razand in hohote de amintiri mai vechi sau mai proaspete. 

  Cand vorbesti fata in fata cu un om nu te poate minti. Bine, el poate incerca, insa e destul de greu, mai ales ca toti avem un soi de radar care depisteaza minciuna. Si mai ales ca toti avem lucruri care ne dau de gol atunci cand mintim. Insa Internetul a eradicat ideea de minciuna. Adica a bagat gunoiul sub covor. Adica prietena mea imi tot spunea acum ceva, peste doua luni cu totul altceva, peste un an ai fi zis ca eu sunt cea deplasata cand incercam sa ii amintesc ca "mai, n-ai zis tu ca..."...nu-nu...niciodata....eu n-am zis asa ceva. Ti s-a parut. Ai interpretat gresit.

  Aia e problema cu socializarea online. Cand cineva iti spune fata in fata niste lucruri ai toate sansele sa depistezi daca omul ala chiar vorbeste serios si sincer sau daca doar zice ca tine din ipocrizie. O sa banuiesti daca altuia ii va spune total opusul. Si atunci stii cum stai. Insa asa, din taste, totul e simplu. Omul ala poate sa zica fix ce ii vine la...taste, sa spuna orice magarie, sa nu stii niciodata de fapt ce vroia sa zica si in ce fel. Pentru ca nu ai cum sa stii.

  Exact asa cum nu ai cum sa iti alegi un partener de pe internet. O alta discutie minunata de care mi-a adus azi aminte o draga prietena...pe care o pot numi prietena pentru ca multe luni am impartit acelasi birou si aceeasi firma si atunci am apucat sa o cunosc la modul real. Mi-am adus aminte azi de discutiile mele cu ea despre gasitul unui om pe internet. Mereu i-am zis ca nu se poate asta. Poti sa gasesti sex pe internet, aia da. Insa ca pana cand nu pui mana si ochiul pe omul ala, nu ai de unde sa stii ca iti place cu adevarat. Ca n-ai cum. Da, poate sa iti placa ce iti scrie el pe mess insa nu ai de unde sa stii ca e sincer. 

  Eu nu am apreciat bine prietenia cu persoana cu care m-am messengeriat zece ani. Nu am apreciat corect cam nimic. Pana in final eu nu am inteles de fapt nimic despre ea, si nici ea despre mine. Deci se poate spune ca am pierdut timpul. Poate asta e regretul, ca am pierdut timp in care puteam face altceva. Puteam sa spal vase. Era mai util. Eram ferm convinsa de limitarile comunicarii din taste, stiam sigur ca nu e reala si adevarata, de aia cautam sa o vad cat mai des, ma dadeam peste cap sa merg la ea in alt oras sau sa imi trimit sotul sa o aduca la noi. Nu mai stiam cum sa fac sa mi-o apropii. Nu numai ca nu am reusit insa mi-am facut rost de unele din cele mai mari dezamagiri din viata mea de adult. Si totul numai din vina mea. 

  Recunosc ca sunt de vina. Asa cum azi de dimineata imi venea sa urlu de nervi pentru ca nu am stiut acum cativa ani sa ii explic dragei mele prietene cu mai multa indulgenta si mai putina fermitate, ca situatia in care se afla chiar nu are unde sa duca in alta parte. Si ca, la fel ca si mine, o sa piarda timp. Iar timpul e pretios. E pretios si cand vine vorba de familie si copii, si cand vine vorba de sot sau sotie si cand discutam despre prieteni. Binteinteles mai sunt si miracole. Insa nu cand e vorba de oameni de la care te astepti sa faca chestii.

  Stiam in septembrie ce o sa fie. Stiam ca am gresit enorm si am socializat din nou online cu omul care ma ranise nu odata. Stiam si cand am ales sa zic da si sa o primesc la 2 Mai. Stiam ca "bine" nu o sa iasa. Daca imi imaginam cum? Nu! Rautatea dusa la extreme e ceva ce mie imi scapa. Nu o inteleg asa cum n-am inteles cam nimic din ultimii zece ani. A vrut sa loveasca cat se poate de tare acolo unde doare cel mai rau. Si a facut-o. Nu era prima data. Dar acum a fost o diferenta. Pana acum o facuse "din greseala"...acum a facut-o premeditat. Si a folosit tot social media :)

   Biznisuri si vieti stau cu toporul social media deasupra capului. M-a enervat X sau si mai bine, mama lu' X...ii fut afacerea. E simplu. Din trei vorbe aruncate pot face ce vreau eu. Pentru ca se gasesc destui gascani pe lumea asta care sa puna botul. Imi place obiectul X, si daca nu imi place ce, lasa ca ma platesc niste neni sa fac io reclama din taste. Si sa zic ce bun e Iaurtul X pentru copii. 

  N-am partener? Intru pe un site si ma rup in figuri. Gasesc io pe vreunu sa vrea sa si-o traga. N-am cu cine vorbi? Oooo, dar ca sa citez "am 150 de persoane in lista de mess" ...iar pe Feisbuc....pe feisub dau add oricui. Cine imi "cere prietenia" e al meu. Se pune acolo la contuar! 

  Lista mea de feisbuci scade. Nu e in crestere ci in scadere. Pentru ca asa cum zicea si Mr. L. acu' vreo doua zile...e niste lume acolo cu care n-am nici o treaba si cu care nu vorbesc niciodata. Deci ce sa caute acolo? A, doar ca sa fie la numar, sa ma simt io vedeta? Haha, nu, mersi...n-am inclinatii d-astea. Eu pun poze cu noi si copilul si viata noastra acolo, deci nu au ce sa caute acolo niste straini care n-au nici in clin nici in maneca cu mine. Eram odata la metrou la Gara de Nord si m-am pomenit ca vine o pitzipoanca la mine si face "Alexandraaaa"...

  Ha? ma uit la ea, stiu sigur ca NU am cunoscut-o niciodata. Ea ii da inainte...si culmineaza cu "io sunt G." O informez in continuare uluita ca eu NU O CUNOSC la care ea face "sunt fosta prietena a lu' A."(bine, tie ti se pare ca erai prietena lui, erai doar una din cele pe care le presta prietenul nostru atunci). Ii spun ca ma bucur pentru ea si o intreb "tu ma cunosti pe mine?"...la care ea face "aaaa, noi nu ne-am cunoscut!" si imi zice ca ea o stie pe Mara de pe FB (ca sotul meu da add la orice pitzipoanca a' lu' prietenu' A.)...zic nene, noi nu ne cunoastem...Am plecat siderata...

  Lumea incepe sa confunde viata reala cu feisbucu' sau blogu' si asta e cam trist. Eu zic sa ne intoarcem un pic in timp, sa mai uitam de internet si statusuri si sa ne vedem la o bere. La care sa nu ne holbam la telefoane ci unii la altii. Cine stie, poate atunci o sa pricepem ceva unii despre ceilalti!

miercuri, 7 noiembrie 2012

Top Chef

  Mi-a placut. Pentru ca n-am auzit deloc "io sunt orfan" sau "mama n-are un picior si locuieste intr-un cotetz" sau "frati-miu are o boala". N-am vazut lacrimi. Si m-am bucurat. In sfarsit o productie in care lumea nu si-a povestit viata. Nu ne-au zis cat sunt de saraci, de bolnavi sau de loviti de soarta de mici. 

  Da, eu nu ma pricep la emisiuni si productia lor. Habar nu am ce e aia "voce de off" si nici ca imi pasa. Daca ma uit la un show culinar, el trebuie sa fie, cum ar veni...despre mancare si cum se face ea. Iar juriul trebuie sa fie relevant. Ori eu am auzit de Hadad de acu' 10 ani cand haladuiam prin Bucuresti iar Casa Vernescu era o duda. Si de baiatu' ala Nicolai care vorbeste maramureseana cu accent frantuzesc am auzit tot de multi ani cand urmaream cu aviditate emisiunea lui de pe Acasa. A fost una din primele emisiuni de cooking tinute de un om cu studii reale in domeniu. Pe al treilea nu il stiu, dar eu zic ca doi din trei e bine.

  De martzafoii de la Masterchef nu auzisem in viata mea. Si asta e relevant pentru mine. Nu poti sa faci un concurs in care factorul de decizie sa imi fie necunoscut. Pentru ca nu il cred. Orice bucatar de anvergura are si oleaca de imagine publica, chiar si in amarata de Romanie. Ori sa imi aduci un bucatar Florin care pe pagina mariei sale de FB are la like KFC...inseamna sa fii oarecum retardat. 

  Emisiunea a aratat mai bine, a fost mai dinamica si mai captivanta decat sora ei protevista. Si a fost si amuzanta din cauza de domnul Hadad care nu le nimereste cu limba romana si face niste combinatii de cuvinte si incercari de cuvinte absolut delicioase. Si care e foarte implicat, se vede si cat e de priceput si cata pasiune are in el pentru ceea ce face. L-am mai vazut si cu alte ocazii insa aici mi s-a parut ca a "tinut" cumva toata emisiunea. Si cand i-a zis aluia "esht ebuuuuun maaaaaaa?" m-am tavalit pe jos de ras. Omu' speriat de siguranta participantilor carora li se dadusera cutite de macelar. D-alea care taie! Incerca sa ii explice concurentului ca il poate decapita pe partenerul sau care statea strategic amplasat in spatele carcasei pe care primul o transa cu veselie. O lovitura si poc...ii pica aluia capatzana de pe umeri ca in desene animate!

  Concurentii au moace de...bucatari romani. E acolo un baiat tinerel pe care l-am mai vazut promovat la televizor insa nu mai tin minte unde si cum. Ala arata a om. Restul arata ca absolventii de UCECOM ai Romaniei zilelor noastre. Ceea ce si sunt. Plus un italian care ii da si ala cu o romana inventata de el de numa' numa'...Cireasa de pe cutit e Nicolai care din cate stiu a crescut in Franta insa din parinti maramureseni. Mare combinatie. Probabil ca si franceza o vorbeste cu accent maramuresean. E simpatic si il stiu ce stie sa faca. E priceput.

  Una peste alta...o sa ne mai uitam. Mai ales ca Mara e disperata dupa orice emisiune care implica gatit si mancare. Deja imi spune ce trebuie sa pun in diverse preparate...maine-poimaine o sa inceapa sa ma critice ca nu le fac cum trebuie :)

vineri, 2 noiembrie 2012

O idee de cadou

   Am invins! Am gasit cadoul perfect pentru bunica mea, despre care povesteam acum cateva zile ca e greu sa mai alegi un cadou pentru ea. Caci e batrana. Si in general "nu-mi trebuie nimic, sa nu imi luati nimic, sa nu cheltuiti bani pentru mine ca NU VREAU NIMIC" :)

  Am invins! Pentru prima data in viata mea am nimerit ceva care a incantat-o si care o sa ii fie util. Utilitatea e importanta pentru mine. Si pentru ea, caci la varsta ei cam greu sa ii iei o pereche de cercei si sa scapi :)

  Asadar, doamnelor si domnilor, stimati cumetri, tananaaaaaaaaa:

 

 Nu, nu scaunul ci husa de pe dansul. Husa minunata, care ulterior infigerii in priza sau la bricheta din masina...se incalzeste si iti face si masaj. Sau numai una din cele doua activitati. Poseda o telecomanda asa:


 care este legata cu un fir de husa, si are si un buzunar al ei in care se depoziteaza. 

  Husa e dintr-un burete gros iar in regiunea lombara are o sectiune care se umfla prin apasarea-pomparea gogoasei din centrul telecomenzii. Ca sa ti-o reglezi ca suport lombar cat vrei. Un buton o desumfla repejor. 

  Masajul e pe trei zone separate, fiecare cu butonul ei si cu trei intensitati ale vibratiei. Cand te ridici de pe scaun masajul se opreste automat. Caldura ramane pornita. 

  Am stat pe domnia sa pret de cinci minute si mi-am deznodat spatele. Are un din ala care imi vibreaza in cocoasa fix in punctul dintre omoplati unde am eu o chestiune naspa ramasa din sarcina. Vibratia combinata cu caldurica....m-au facut meduza. M-am ridicat de acolo sub forma de gelatina. I l-am dat bunicii acum, desi e cadou pentru Craciun...anul asta Mosul vine mai repede pentru ca o dor toate oasele :)

  Bre, mie mi-a placut, a costat 150 de lei...pentru parinti sau bunici cu dureri de oase acu' toamna-iarna...io zic ca e misto. Bunica-mea a zambit cu gura pana la urechi si a stat cuminte in fotoliu pe ea. Intr-un final am intrebat-o "ei, te-ai incalzit?" (avea pe ea maieu, tricou, plovar si trening si era rece sloi) si a zis fericita "daaaaaaaaaa, si prin toate hainele astea, mama...m-am incalzit!". Ea se gandea ca tre' sa se aseze goala pusca pe ea, ca nu o sa ii treaca caldura prin cojoace. 

  Asadar...AM INVINS! :D



joi, 1 noiembrie 2012

Invatatoarea de la Iorga

  
  Parintii copiilor invatatoarei Bereanda de la Liceul Iorga din Bucuresti pe care o puteti vedea aici:

video


 incep sa povesteasca prin ce au trecut in ultimele luni:


  Copil care sa vina sa zica ca prefera sa se sinucida decat sa mai ajunga la scoala. Copil de 6 ani cu inceput de ULCER din cauza stresului provocat de vaca asta? Copil care sa aibe cosmaruri, sa tremure si sa planga de spaima ca maine e o ALTA ZI in care el trebuie sa suporte scursura asta umana pe post de invatatoare? 

  Si pe de alta parte o mana de parinti "minunati" care acum zic ca ce domle, e o invatatoare buna, voi astia prostalaii aveti copii prosti si rasfatati. Deci nu ca e AIA cretina si dusa cu capul pana la cer si inapoi, insa ea are si sustinatori. Aia e de fapt problema. 

  Da, sa fii invatator sau profesor o viata te poate duce la pierderea mintilor. De aceea ei sunt obligati anual la un test psihologic. Unde, ghici ce: dau spaga si iau o stampila. Pentru ca suntem in Romania. Un psiholog priceput ar putea sa faca asa fel incat sa afle ca femeia asta nu trebuie sa mai fie acolo. Nu e singurul caz, fiti linistiti. Sunt mii. Am ajuns sa cred ca in sistemul romanesc de invatamant, cei buni sunt exceptia. Poa' sa se supere cine o vrea. 

  In mod sigur ca exista o lege la mod teoretic. Una care nu ii da voie ei sa imi ameninte copilul. Eu asa as vrea sa cred, ca macar TEORETIC exista o lege. Practic insa...suntem in Romania. Unde orice profesor titular se pare ca e Dumnezeu si el nu poate fi nici dat afara, nici scos pe tusa, nici pensionat anticipat. Cum e asta? 

  Un bilet de avion. Doar dus, va rog. Catre Anglia daca se poate, daca nu...merge si Zimbabwe!