Senzatia de ireal

 Stau la etajul unu si in fata geamului de la sufragerie sunt niste tomberoane de gunoi. In seara asta trei baieti scurmau in ele cu strigate. Cum geamul era deschis, am iesit si i-am intrebat ce cauta. 

 - Duamna, n-aveti ceva de mancare, am mancat cozonac din gunoi, suntem de la Mizil, ne-a luat politia si n-avem cum sa ne intoarcem, suntem de la centru'!

 Cum adica v-a luat politia? Pai fugisera din centrul de plasament si i-a cules Politia de pe drumuri. Doi de la Mizil, unul din Bucuresti. Pana sa vina sa ii ia cineva de la Centru, ei au fugit iar, presupun. Si nu mai aveau bani nici de nash de tren sa se intoarca. 

  I-am chemat sus si pana au urcat le-am facut o plasa cu mancare. Cu tot ce aveam prin frigider. Asta e testul suprem. Daca accepta mancare inseamna ca nu-s hotzi. Au urcat, si-au trimis un emisar la usa, i-am dat plasa si l-am intrebat ce e cu ei, cati ani au si de unde sunt. 12, 14 si 16. Cel de doispe stia doar ca-l cheama Matei, nu isi stia numele de familie! Astialaltii nimereau sa-mi zica chestii. Dupa ce i-am vazut ca-s copii si ca le e foame i-am bagat in bucatarie in casa. 

  Au desfacut plasa cu mancare si au inceput sa manance in felul "ala". Mancau ca si cand era prima si ultima mancare din viata lor. I-am luat la intrebari, au vazut ca am copil, le-am zis de cand au intrat pe usa "sa nu cumva sa incercati ceva cu mine ca va omor pe toti trei direct!". Au ras. Au intrebat daca cumva sotzul meu ar putea sa le zica cum sa ajunga inapoi la Mizil. Le-am zis ca sotul meu sigur stie ca trenul e singura solutie si ca sotul meu lucreaza in Politie (trebuia sa ma asigur si eu!), asa ca ii poate ajuta. Cand au auzit de Politie cel mai mic a respirat sacadat si a zis "doamna, va rugam, nu le spuneti ca am fugit aia doar ne bat, vrem doar sa ajungem inapoi la FAMILIE".

  Pai si unde e familia voastra? Nu se stie, ne-au lasat la centru. Cel mai mare de 16 ani era cat o scobitoare. Mi-a zis "eu am facut "rele" doamna!, de aia m-au aruncat de acasa, da' io vreau doar sa ajung inapoi la ei, sa ma uit in ochii lu' mama si sa vad ce zice!!!". Dar politia ii culesese cumva de pe drum, ii tinusera o zi la sectie aici in Ploiesti si ii lasasera din nou pe drumuri. Mi-au aratat "biletul de externare" din sectie. Probabil ei fugisera din nou de omul venit sa-i culeaga si sa-i duca inapoi la puscaria lor. Si acum mancau din ghena.

  Au mancat cu o pofta tot ce le-am dat de imi venea sa urlu de nervi, erau clar nemancati demult. Erau trei baieti firavi, speriati si inghetati, petrecusera o noapte in parc. "Duamna, da' mai aveti niste PAINE?, mie imi place painea!". Le-am dat-o pe toata din casa. In final le-am zis ca le dau bani de tren, 15 lei, si le-am zis ca daca nu se duc direct la tren o sa ii gasesc sa-i ucid! Si ca o sa sun la politie imediat ce ei pleaca! Moaaama ce viteza si-au luat! M-au rugat sa nu sun pentru ca "noi vrem doar sa ajungem la FAMILII!". 

  Am ales sa ii cred. Cu nume si prenume. Am ales sa ii las sa intre in casa si sa le dau sa manance. Unul din ei mi-a zis "n-am mai mancat mancare calda de o luna". Din pacate n-aveam nici o ciorba si mi-a fost ciuda. Erau trei copii ai tarii in care traiesc eu azi. Senzatia a fost una de ireal.