Pastele la Mosia Bunicilor

  Din nou la Mosia Bunicilor de Sarbatori. De acum incolo cat va mai trai Nora asta va fi noua "traditie" a familiei. Din respect pentru Nora mergem noi acolo in loc sa o caram pe drumuri acasa la noi unde ea acum nu-si mai gaseste locul. Mereu zice "mama, eu am locul meu aici, la Mosie!" E greu cand iti pierzi locul tau din lumea asta mare si grea. De aproape un an si l-a gasit la Nuci si e fericita acolo. De ce sa o tarasc eu pe drumuri, sa-i creasca tensiunea, sa-i fie rau, sa o doara sciaticul, doar pentru a-mi fi mie mai usor? Ca daca ajunge prin spitale eu o sa alerg cu limba de-un cot, deci s-ar putea sa-mi fie in perspectiva mult mai greu. 

  Asa ca m-am imbarcat la tren cu copilul, suntem singurele p-acilea asa ca solutia salvatoare a fost, din nou, prietenul Stefan care a mers si el la bunica lui de la Mosie. Trenul pana la Bucuresti in duminica de Paste s-a dovedit a fi plin. Garile erau pline, am ramas uluita de cati oameni au de dus de colo colo chiar si in duminica aia. Ne-a luat Stefan de la Gara si-am pornit spre Nuci cu Mara trancanind langa mine pe bancheta de parca se sparsese tzeava cu vorbe in gura ei. Frateeeee ce debit are! 

  La Mosie ne astepta masa pusa. Nora se imbracase in hainele de gala, costumul ei mov. Movul e culoarea ei preferata, era toata in mov, cu o esarfa mov iar fetele de la Mosie i-au pus pana si un asternut mov pe pat. Am intrat in camera si m-a lovit o mare de mov cu ea-cea-alba la par zambitoare si vesela. Cam asa:

Mara cum s-a vazut pe pajiste a inceput sa ne arate comportamentul de ied. De la o vreme se deplaseaza numai si numai prin tzopaire-alergata. Cam asa:

mami, pozeaza-le pe asteaaaa!!!

frumos tare si afara

si inauntru -orhideele sunt reale si peste tot-

   Ne-am asezat la masa si a inceput marea indopare. Fetele de la Mosie iar s-au dat in stamba cu tone si tooone de mancaaaaare bunaaaaa:

drob, salata de sfecla si ciuperci umplute, deeelicios!

salata de beof din aia "cu beof" :)))))

"platouas" cum zice Mara

oua adevarate

bors de miel 

sarmale, friptura si mamaliga. eu porc ca nu mananc miel, au avut si miel, sarmalele au fost deeementialeeee!

  Fratilor, n-am apucat sa pozez prajiturile si cozonacul! Intai pentru ca prajiturile erau asa bune incat au disparut brusc. Apoi pentru ca eram asa de plini ca nici n-am mai bagat de seama cozonacaraia s-o mai trag in poze si pe dansa :) Si pentru ca eram foarte ocupati sa radem si sa ne simtim extraordinar. Doamnele noastre au cerut poze cu "fetele lor" adica fetele care le spala, le fac mancare si au grija de ele. Asa ca ne-am pus pe pozat bunici cu fete. 

cu bucatareasa!

care-i iubeste pe toti si mereu ii intreaba daca a fost bun si daca mai vor!

prietenele

cu "spiridusul" asa ii zic ele fetei

Nora cu preferata ei

hai cu oul! e de lemn???

o familie

Mara s-a distrat teribil cu copiii angajatilor

Maimutzenia

spre casa in tren "mami, sa mai mergem la Nuci, da?"

  Frumos. Am ajuns acasa obosite dar extrem de fericite, ne-am simtit extraordinar, am vazut-o pe Nora bine, vesela si fericita. Mi-a zis mandra ca merge fara baston. Acum un an de abea mergea in cadru. Multumim Marianei Melinger si tuturor oamenilor plini de suflet de la Mosia Bunicilor! Promitem ca venim curand sa ramanem si peste noapte (la Mosie exista posibilitatea asta, au camere pe care le ofera la preturi modice celor care doresc sa poposeasca peste noapte) pentru ca Mara isi doreste mult asta. Ii place acolo enorm si ii priveste cu naturalete chiar si pe cei mai neputinciosi dintre batrani. Ea stie ca "batraneii" cum le spune ea pot avea multe probleme, a invatat multe stand in aceeasi casa cu Nora doi ani de zile. Am fost intrebata daca nu o "afecteaza" sa mearga acolo.

  Asta nu intelege lumea, ca asta nu e un "azil" sau un spital. Ca acolo, in afara de deteriorarea naturala a fiintei umane care se apropie de final, nu e nimic inspaimantator, degradant, umilitor, urat sau trist. Da, e trist cand o viata se apropie de final. Insa batranetea poate fi cultivata si ingrijita cu zambet iar trecerea spre nefiinta poate fi facuta si lin, cu blandete. La Nuci e asa frumos si afara si inauntru, e un spatiu deschis de mii si mii de metri cu verdeata si iarba. Te "afecteaza" sa vezi cum arata boala Altzheimer? Da, pe noi adultii mai rau. Pentru ca ne e frica pentru sanatatea noastra, nu pentru ca ei ne-ar musca. Ei sunt simpatici, ne zambesc, vorbesc cu noi si multi au impresia ca Mara e nepoata lor, sau fiica lor. Le aduce aminte de ceva sau cineva mic care le-a populat viata la un moment dat in istorie. Si se bucura sa ne vada. 

  Iar eu am invatat sa ma bucur si eu de ei, sa-i urmaresc pe fiecare cum acum e mai bine, maine mai rau sau invers. Si sa nu ma mai gandesc la mine cand merg acolo. Si sa le zambesc inapoi. Si sa nu-mi fie nici sila nici scarba nici mila. Sa ma port cu ei ca si cand sunt oameni normali, tineri si vii. Pentru ca ei asa se simt. Ei nu stiu cand a trecut timpul si nici unde s-a dus. E greu sa fii batran si tocmai de aceea lucrul pe care-l fac oamenii de la Mosie e unul magic. Ei ii ajuta sa nu se mai simta batrani, urati si inutili.