duminică, 29 noiembrie 2015

Patru luni mai tarziu

  Sunt patru luni de cand ajungeam aici. De cand m-am dat jos cu Mara dintr-un avion unde am crezut ca o sa lesinam de cald, intr-o temperatura optima vietii. Intr-o tara optima vietii. Intr-o viata optima fericirii.

  Ieri de dimineata ne-am dus la malul marii amandoua. Si la lebede si la pescarusi si la faleza plina de un vant teribil de aducator de oxigen in plamani. Am alergat, am cules scoici, am stat la soare si apoi ne-am urcat intr-un autobuz care ne-a adus acasa. Acasa.








cam asa batea vantul!



    Pur si simplu acasa. 

vineri, 27 noiembrie 2015

Saptamanale

  Zboara saptamanile aici. Nu stiu cum se face dar azi e luni, azi e vineri. Cum era vorba aia, timpul zboara cand te distrezi. Azi cand am luat-o de la scoala era, din nou, iradianta. Cu gura pana la urechi mi-a sarit in brate spiridusa. Pe drum spre casa mi-a zis "mami, azi a fost o zi super! ca toate... mami, mai stii cand imi era frica sa vin in Anglia?"... Ooohohoooo, mai stiu, maica... spaima mai mare ca aia n-am avut nici io nici tactu, te asigur. 

  Cat ne-am framantat noi daca o sa-ti fie tie bine, daca aoleu... vaidemine, saracul copil, ce-i facem noi nebunii... Ca azi sa-mi zica fi-mea "mami, ce te mai iubesc io pe tine ca m-ai adus aici, multumesc, mami!" Asa declara ea lucruri mari si importante. Bucuria de a o vedea atat de fericita face ca tot efortul sa fie mai mult decat binevenit. Ca na, nu e usor sa iti iei viata de la capat. Nu e simplu deloc. Discutam ieri asta cu o colega de la scoala, o profesoara spre 50 de ani. Ei acum cam toti au ajuns sa ma cunoasca destul cat sa isi faca curaj sa ma intrebe de ce si cum am ajuns noi aici.

  I-am povestit una-alta si i-am zis ca nu e usor dar ca e incredibil de frumos sa iesi din rutina si sa traiesti o aventura. Tipa era atat de incantata de Mara ca nu mai contenea sa-mi povesteasca cum a auzit-o vorbind engleza si s-a socat ca nu stie cand s-a intamplat asta :))) Nimeni nu stie. Cert e ca copilul luat si aruncat intre oameni buni si blanzi a supt engleza ca un burete. Si a invatat si multe altele pe langa asta. 

  Pe de alta parte chiar si eu am inceput sa-i inteleg pe copiii de la scoala cand imi vorbesc. Uneori :)))))))))))). Ca deh, multi au 4 ani  si vorbesc teribil de stalcit...si sa te tii aventura naibii cand vine cate unul sa-ti zica ca cutarica l-a tras de o maneca si a vrut sa-l muste. De multe ori zambesc, dau din cap si ma uit sa vad in ce directie imi arata ca sa ma prind cam ce-ar vrea. Sunt draguti in marea lor majoritate, putine sunt exceptiile. Chestia fabuloasa este ca toti au respect pentru autoritate. Daca un adult vorbeste catre ei il asculta. Si asta nu pentru ca au fost "atacimentizati" (aici nu exista asa ceva) ci pentru ca intotdeauna cand incalca regulile li se spune asta si li se ofera si consecinta. 

  Nu au "pedepse" grave. Au pedepse simbolice. Copiii au numele magnetice lipite pe un perete si acolo isi pot muta numele mai sus sau mai jos in functie de lucrurile pe care le fac. Sunt recompensati cu asta si cu abtibilduri. Pentru masa de pranz avem "Dinner lady award sticker" pe care le purtam cu noi ca pe Dumnezeu pentru ca ei au grija sa manance tot si apoi sa vina, sa ne arate farfuria goala si sa clipeasca din gene. Nici nu zic "vreau sticker", doar iti bat asa un apropo discret, hai cucoana, te simti si tu cu ceva? 

  Zilele trecute a fost un incident la pranz intr-una din clasele mai mari. Nu stiu ce-au reusit ei sa faca acolo, cert este ca tipa care-i supraveghea si e insarcinata in primele luni s-a simtit in pericol. Au dat peste ea cu o usa in mod intentionat si apoi au dat dovada de ceva lipsa de respect, nu stiu exact detaliile decat din auzite din zbor. Well, a doua zi, colega mea a refuzat sa mai mearga la clasa aia, a spus supervizoarei sa o mute. Ceea ce au si facut. In plus, a doua zi invatatoarea lor nu i-a mai lasat la pranz. Adica a stat cu ei in clasa. Invatatorii pleaca din clasa la pranz, copiii care au pachet de acasa il mananca in clasa daca e frig/ploua sau afara daca e ok, restul merg la cantina, sub supravegherea personalului "de pranz". Asa ca invatatoarea mi-a zis ca "vor invata respectul, nu o sa plec din clasa si vor manca in liniste fara sa iasa la joaca, ca sa inteleaga ca asemenea comportamente nu sunt acceptabile". Pam pam. Adica invatatoarea s-a si auto-pedepsit pentru ca a simtit ca e responsabilitatea ei, ca ea nu i-a invatat destul din moment ce ei s-au purtat asa. Asa ca femeia si-a luat pranzul cu obraznicii :) In liniste! 

  Copiii stiu asta de mici. Ca nu e ok. Evident, sunt copii si sunt facuti sa incalce "regulile". Insa sunt tratati ca niste oameni mari, adica li se ofera si consecintele, in functie de regula incalcata si felul in care au ales sa se comporte dupa ce au facut duda. Cand duda e mai grasa, sunt dusi la dna. S. Directoarea! Azi pe la pranz unul dintre profesori a venit cu un individ din asta minuscul pe care il ducea asa fara sa-l atinga "hai, hai la doamna S. sa ne spuna ce facem noi cu tine"... cand m-am uitat, piticania nu stiu cum facuse, nu pot sa pricep nici cand reusise sa evadeze cumva si sa se tavaleasca in noroi. Nene, nu ca noroi. Tom si Jerry. Numa' albu' ochilor i se mai vedea!!! Sa mor daca stiu unde s-a dus ala si-a facut asta. Il duceau la doamna directoare care cand l-a vazut s-a intors cu spatele o secunda pentru ca a busit-o rasul. Eu mi-am pus mana la gura ca sa nu ma auda ala micu' cum chicoteam pentru ca tipul avea o moacaaaaaaaaaaaa spasitaaaaaa dar absolut plina de noroi.

  "Now... that's not very nice, is it?" l-a intrebat ea teribil de serioasa prin ochelarii ei de directoare. Gagicile din office (secretariatul) erau toate pe sub birouri, eu ma lipeam de un perete de ras iar profesorul care-l adusese era mai norocos ca are spre 2 metri deci nu-l vedea ala cum rade. Piticania a dat incet din cap cu ochii in pamant... "nu prea e very nice, cucuoana, da' ce pusca mea sa fac... m-am incurcat!" parea sa zica. "How are you going to sit down in class with those trousers?".... A ridicat din umeri si-a oftat. Nu stia cum sa se aseze ca nici nu cred ca mai putea sa se indoaie ca sa se aseze. I-au adus un kit pentru sport si l-au imbracat dupa care directoarea i-a zis ca acum o sa mearga cu ea la ea in birou si o sa discute despre motivele pentru care copiii ar trebui sa nu se arunce in noroi :))))))

  Nimanui nu-i e teama de doamna S. Dar nimeni nu vrea sa ajunga in fata ei iar ea sa intrebe "that's not very nice, is it?" Cand i se aduc copii la "judecata" ea ii intreaba. Si, de ce crezi tu ca nu e bine sa arunci cu pietre catre colegul? Si, de ce crezi ca nu e o idee buna sa alergi printre copilasii de la nursery care-s jumate cat tine? Si copiii raspund. Corect. Ca deh, cu teoria stau bine, practica ii mai doboara uneori. Dar destul de rar fac lucruri urate. Rautati cum stiu eu din Romania. Din alea intentionate. Nici nu spun rautati, e aspru sanctionata treaba asta, toti trebuie sa vorbeasca frumos unii cu altii. "Idiotule, prostule sau tampitule", ca sa nu mai zic de altele mai grele, erau la ordinea zilei la scoala romaneasca. Aici nu exista asa ceva.

  Ieri, zi de inot din nou. Ducem doua grupuri pe rand la o scoala din apropiere unde exista bazin pentru copii. Si li se explica mereu cum sa faca cu hainele in vestiarul care evident e ud, ca e vestiar de bazin. Ieri am ras atat de tare cu Mr. M. cu care ii asteptam sa iasa dupa lectie, ca era sa lesinam amandoi pe acolo... "Nu-mi gasesc CHILOTZII" striga una cat o tineau bojocii! Alta nu-si gasea pantalonii. Si tot deschideau usa si strigau catre noi. Pana la urma mi-am facut curaj si am intrat inauntru unde n-am avut ce sa fac decat sa le explic frumos ca n-a venit nimeni sa le fure chilotii. S-au pravalit de ras! Ca unde i-au pus acolo sunt, le zic eu, la care una "poate a venit Monstrul Chilotilor si i-a luat". Englezii au un umor demential, fac cele mai misto poante de moment, raspund fantastic la glume iar copiii lor au umor de mici si raspund extraordinar de repede la umor. 

  Nici nu avem voie sa stam cu ei cand se schimba si nici sa ii atingem ca sa le indepartam sau asezam haine pe ei. O regula buna as zice eu. O regula care devine insa amuzanta cand ai un morman de copii de 7 si 8 ani care-si cauta chilotii si ciorapii intr-un vestiar ud in care s-au dezbracat ei singuri :))))) 4 din 7 fete nu si-au mai putut pune ciorapii pe ele ca erau fleasca. Una nu si-a mai pus chilotii ca erau fleasca... aialalata si-a gasit nadragii. In timpul asta, baietii afara, toti cu parul ud, isi fac creste de pankisti. Din motive dubioase pentru mine, castile lor de inot nu protejeaza impotriva apei. Nu se stie de ce, la un ochi aruncat eu as zice ca-s prea mari pentru ei da' deh, cine-s eu sa ma pronunt :) Toti ies uzi fleasca la cap, intr-un vant de 90 la ora. No panic, man!

  Toti profesorii si asistentii de profesori ii cunosc pe toti copiii din scoala dupa nume si-sau clasa in care sunt. Si le cunosc toate problemele, preferintele sau evenimentele. Asistentii nu lucreaza cu o singura clasa ci se invart si rotesc prin toate clasele in functie de unde si ce e nevoie sa faca. Toata lumea stie tot. Tuturor le pasa de fiecare copil in parte, ii urmaresc si au grija de ei constant. Este o senzatie de familie, asta e cuvantul. Scoala e mica, mochetata de la un capat la altul, foarte incalzita si doar cu un semi-etaj. Nu prea exista usi inchise iar secretariatul nu are nici macar pereti, e ca o receptie. Ii auzi mereu vorbind intre ei despre copii sau despre colegii lor. Barfele sunt extrem de rare si foarte soptite, chiar si cea mai mica idee de a spune ceva "deranjant" despre altcineva este urata. 

  Nu exista portar. Nici badigard cu impresii de anti-tero. Este practic o suma de femei cu vreo 4-5 barbati rataciti printre ele, care tricoteaza din fire nevazute o familie si au grija sa educe, sa ingrijeasca si sa iubeasca niste copii. 

sâmbătă, 21 noiembrie 2015

Despre sex. Episodul 1.

  Draga Mara,
....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

  Asta e ceea ce am invatat eu cand eram mica despre sex. Scoala si familia si-au dat mainile sa ne tina intr-o ignoranta infricosatoare. Da, puteam fi violata de zeci de ori din cauza ignorantei. Puteam fi rapita. Puteam ramane gravida de la 14 ani cand primul baiat a incercat sa ma forteze. Puteam fi probabil convinsa de diversi barbati not-so-inteligenti ca nu merit altceva decat sa ii satisfac pe ei. Se puteau multe din cauza ignorantei. 

  Ieri, cand radeai in hohote in magazin in fata unei cutii cu chiloti stupizi pentru barbati... am ras cu tine. Cand zic chiloti ma refer la un ceva... nu pot sa pun poza aici ca ma ia politia... ceva care tine oole si are bretele. Nah. Ai vazut poza de pe cutie si-ai izbucnit intr-un ras din ala cu dat cu capul de pereti. Normal. Acel obiect vestimentar sau ce mama ma-sii o fi el (era intr-un magazin de tzoale, mama, nu te-am dus la sexshop!) este perfect penibil si hilar. E normal sa razi cu spume cand vezi asa ceva.

  Ti l-ai imaginat pe tac-tu intr-o d-aia si-ai lesinat de ras. Ai propus sa-i luam de Craciun pentru ca era pe baza de fes de Mos :))))) El e modelul tau masculin, normal ca la el te-ai gandit. Si normal ca te-a pocnit rasul imaginandu-ti cam cum ar fi tac-tu intr-un prezervativ cu bretele... Cand ne-am revenit din ras m-ai intrebat ce-s aia, ca "mami, aia nu-s CHILOTI, nu?"... adica pana mea, era evident ca n-au cum sa aiba o utilitate atat de corecta ca a banalilor chiloti. 

  Ti-am zis ca nu, nu-s chiloti, sunt ceva facut sa le placa doamnelor. Ai tacut si te-ai gandit un pic. Probabil te-ai gandit la momentele in care ne vezi pe noi ca ne pupam. Pentru ca esti foarte mare acum si stii sigur ca exista o activitate prestata de noi adultii care implica pupatul acela. Ai tacut un pic si apoi ai zis "aaaa, deci e pentru dragoste, nu?".... Daaaa. La opt ani o sa iti zic ca esti foarte tare daca ai gasit ca e pentru dragoste. Mi s-a parut induiosator ca ai stiut ca activitatea asta are, sau ar trebui sa aibe, legatura cu dragostea. Mi s-a parut fenomenal ca totul a fost atat de natural. Dar na, asa e cand nu te ascunzi de copil, el intelege singur multe lucruri. 

  Inca nu m-ai intrebat despre asta in detaliu. Stii cum se nasc copiii, asta am stabilit-o de cand aveai 4 ani si ai vazut un documentar impreuna cu mine la tv. Stii ca e implicat si un tata si astept sa ma intrebi, daca nu cumva tu stii deja, cum ajunge celula aia la mama. Da, tu stii chestii cu celule. Esti foarte pasionata de biologie. Inca iti e un pic teama sa vezi sange. Sangele tau. Pe al meu l-ai vazut de prea multe ori pe hainele patate din cauza psoriazisului si pe pielea mea rupta. Imi spui mereu cat de mult te bucuri ca mi-a trecut aproape de tot. 

  Stii ce e ala ciclu si ce inseamna el. Stii toate obiectele implicate si le spui pe nume relaxata. Stii cum ma simt cand mi se intampla asta si deja ai inceput sa ai grija de mine in zilele in care iti spun ca ma simt rau din cauza asta. Totul e natural si simplu. Ti-am raspuns de cate ori m-ai intrebat. Si o sa o fac in continuare. Da, uneori imi aduc aminte de jena de cand eram copil si totul era interzis. Si chiar si cei mai deschisi la cap parinti tot incuiati erau. Si ne puneau in pericol din cauza asta. Si apoi rad si imi spun inca o data ca e bine ca am ales sa nu fiu asa. 

  Eu am avut noroc. Am fost suficient de inteligenta incat sa caut singura surse de informare, chiar si atunci, cu multi ani in urma, cand nu era internetul cu toti chilotii lui atarnatori de oua pe noi. Am avut noroc sa am curaj sa spun nu cand am vrut sa spun nu. Si sa spun da cand am vrut sa spun da. Si niciodata sa nu fiu confuza in legatura cu lucrurile astea. Pentru tine imi doresc cu mult mai mult. Imi doresc toata deschiderea lumii si toata informarea posibila. Imi doresc sa fii tu si sa razi mereu cu relaxarea cu care ai ras ieri. 
  Cu drag,
       Mami.

marți, 17 noiembrie 2015

Nimicuri

  A venit furtuna Barney peste noi. Tocmai ce ne vizitase furtuna Abigail. In spirit profund echidistant aici furtunile nu-s toate denumite dupa muieri. Le fac asa una muiere, una mascul, sa nu mai zica lumea ca-s meteorologii misogini si fac misto de temperamentul doamnelor premenstruale.

Mai devreme pe aici :) Domnul Barney in actiune la Portsmouth

  Furtunile astea vin de pe mare si trec repede. Mai mult vant, niscaiva ploaie dar nu prea multa. Adica mai mult trancane decat musca. Vantul e cald, in mod dubios. Adica te uiti pe geam, vezi nori si intunericime, te imbraci ca tartanu' cu trei perechi de nadragi si cand iesi afara constati ca vantul ala mare e cam tropical. Si ca nu e deloc frig. 

  In schimb englezii se vaicaresc de vreme de zici ca ei sunt aia proaspat dati jos din aeroplan, nu io. Frateeeee... cum adie putin vantul le auzi pe doamnele de la scoala ca "it's freezing out there"... "out there" asta e asa rostit de parca au venit de peste Hymalaya pe jos in patru labe sau ceva. E un spatiu misterios si crud. Out there. Freezing. Ele freezing, io in tricou si moarta de cald in scoala. Ca e cald. Caaaaaald. Iar ele sunt cu haine si cu fleece d-ala gros, ca scoala ne-a utilat cu uniforme calduroase pentru momentele cand trebuie sa stam afara cu copiii. Nicidecum in interior. 

  Ii auzi ca se vaicaresc ca "it's horrible out there" cand dau trei stropi de ploaie. Sau cand intra soarele in nori. Vremea ii afecteaza profund. Azi una din colegele de la scoala zicea insa ca ea spera sa ninga. Mult. Sa fie o zapada mare. I-am zis ca eu d-aia m-am mutat aici, ca sa nu mai vad o zapada mare, ca mi-a ajuns. Cand le explici englezilor ca o zapada mare implica o temperatura cu minus li se belesc ochii ca la melc. Pai da, cand zici "freezing" la 12 grade cu soare... te-as trimite la -20 cu o zapada d-aia mare. Sa-ti mai revii oleaca si sa mai lasi fleece-le ala naibii jos. 

  Ii auzi des discutand despre vacante. In tot felul de locuri "exotice" cum ar fi Bulgaria :)))) Unde evident ca balcanicii ii tzepuiesc. Iar ei sunt asa...uimiti saracii... ca uite domle, m-am dus la ceva ce se chema all inclusive dar a fost cam nasol. Da' bine ca era bautura... Daca le dai bautura sunt fericiti. Se intorc acasa cu intrebari retorice gen "oare de ce oamenii de pe acolo pareau tristi"? Pana si directoarea scolii mi-a povestit ca a fost la diferite evenimente in tari ex-comuniste si ca impresia ei este ca acolo toata lumea merge seara acasa si plange in perna. Normal... cand pleci de aici unde lumea de pe strada zambeste... ajungi in tari din astea triste si te miri. 

  I-am zis ca cel mai probabil lumea de acolo ar plange seara in perna daca nu s-ar fi plictisit de atatea decade de bocit. Ca asta e senzatia acolo... ca trebuie sa mergi cu capul in jos pe strada. Ca te gandesti cu ce-o sa platesti intretinerea la iarna si oricum nu vrei sa vezi chiar toti cacatii de caine de pe strada. Bagi capul intre urechi si mergi. Ma mai surprind cateodata pe strada ca merg cu privirea in jos si-mi dau seama de asta. Aici toti merg cu capul sus, drepti de spate si la 100 de ani, cu zambet in ochi si-n coltul gurii. Da, unii or si fuma diverse da' nu cred ca chiar toti :)))))

  Oamenii foarte batrani sunt pe strada, in magazine si parcuri. Cu cadre de mers, cu scaune cu rotile sau fotolii rulante, cu oameni care au grija de ei. Vezi cate o doamna care sigur are peste 90 de ani, la magazin. Se tin in viata, cu mintea limpede, vin la cumparaturi cu lista in mana, cu om care sa-i ajute insa ei iau deciziile. Inca simt ca pot lua deciziile despre ce soi de rosii sa manance la pranz si ce fel de ceai sa bea la ora 5. Se simt vii si sunt veseli in toata batranetea lor care e universal de grea. 

  Mara a racit si am tinut-o acasa ieri si azi. La pranz copiii vin ca ratzustele in jurul meu sa ma intrebe "excuse me, where is Mara?"... le-am zis ca e un pic bolnava si i-am vazut cum brusc se ingrijoreaza si imi spun ca ei spera ca o sa fie mai bine. Si ca poate maine o sa vina la scoala ca le e dor de ea. Ca este "soooooooo nice". 

  Am avut si prima "sedinta cu parintii" acum ceva vreme. Ma rog, aici e "cu parintele" pentru ca profesorul te primeste pe tine si atat. Cu copil cu tot daca n-ai cu cine sa-l lasi. Aici copilului nu-i e interzis sa participe la acest eveniment care e despre el. Nu e tinut la usa. Nimeni nu se sfieste nici sa-l laude nici sa-l critice pe elev atunci cand e cazul. Esti primit intr-o clasa in holul careia (aici clasele cam au un hol fiecare) gasesti tavitele cu caietele si materialele facute de copil in jumatatea aceea de semestru (sunt 3 semestre in an, fiecare impartit in doua "half term" la mijlocul carora e o vacanta de o saptamana. 

  Acolo vezi ce au studiat ei, ce au facut in clasa cum ar veni. Pentru ca pe alea nu le aduce acasa niciodata. Nu exista "manuale". Doar oameni care invata copiii sa faca lucruri. Te uiti la ele si apoi te cheama profesorul. Doamna profesoara e tanara si ea nu a mai avut pana acum un elev imigrant care sa nu cunoasca limba. Deci si pentru ea a fost un efort in plus si un necunoscut total. Pentru ca tipa s-a dat peste cap. Imi povestea cum ii explica Marei diverse notiuni sau cuvinte aratandu-i fizic, drept pentru care in ziua aia tipa tzopaise prin clasa ca sa-i arate "skipping" iar Mara facuse niste ochi cat cepele la ea neintelegand de ce tzopaie cucoana prin toata camera :))))

  Mi-a zis despre Mara ca e o placere sa o ai in preajma, ca invata foarte repede engleza (si ca ea nici nu-si imagina cat de repede prinde un copil o limba straina) si ca e foarte buna la matematica. Ii spusesem ca Mara nu a studiat "tabla inmultirii" niciodata iar acum mi-a zis ca ea poate raspunde corect la inmultiri si nu stie de unde :))) Deci fi-mea a invatat tabla inmultirii fara sa o invete pe derost si fara sa "o invete" de fapt. Prin adunari succesive. Tabla inmultirii nu este in capul Marei un "ceva" asa cum este in al meu si acum, aproape 30 de ani mai tarziu dupa vara de chin in care am fost pusa sa o invat ca un papagal. 

  Sistemul de a invata matematica aici este atat de logic si de simplu si de frumos ca parca m-as mai duce o tura la scoala doar ca sa ma distrez ca astia. Pur si simplu ii invata prin joaca. Si prin chestii legate de lumea reala. Acum studiaza fractiile. Care se vor studia pe baza de felii de pizza sau alte chestii fun. Aici nu exista "stai jos si scrie: o fractie esteeee....." Aici copiii la scoala se distreaza. Da, normal, parintii de copii romani sunt foarte ofensati din cauza asta. Ei vor cu bataie, cu urlete, cu "sa le fie greu" sau ceva... Habar n-am. Pentru ca mi-e clar ca copiii aici invata chestii daca vor sa invete. Evident ca sunt si d-aia care nu vor. Sau nu pot. Si cu ei se lucreaza in mod special dar in final sunt lasati in pace. Pentru ca aici nu se sterg toti la bot cu diploma de facultate... Aici merg la facultate doar aia care stiu ce e aia. Si vor. Si pot. 

  Sedinta cu parintele ne-a facut si pe mine si pe miss G. sa ne dea si lacrimile povestind despre Mara. Cu Mara acolo. Care era asa de fericita cand ii traduceam ce zice "doamna" de ea... n-am cuvinte sa va descriu moaca ei. Totul a culminat cu: "nu inteleg cum de ea citeste atat de cursiv in engleza" de m-a bufnit rasul. I-am explicat doamnei ca daca inveti engleza invers, adica intai metoda de a citi cuvintele si apoi felul in care o vorbesti... e mai simplu. Pentru ca ei se nasc, vorbesc o limba si apoi sunt pusi sa scrie o chestie care nu seamana deloc cu ce vorbesc ei. Pe cand noi invatam oarecum invers, intai cum se scriu chestii in engleza si apoi cum se pronunta. Mara citeste cursiv in engleza dar nu pricepe ce citeste :)))))))

  Nimicuri d-astea. Nimicurile de zi de zi. Toate nimicurile astea care adunate inseamna atat de mult. Inseamna viata. Viata linistita in civilizatie. Atat. 

  

vineri, 13 noiembrie 2015

Telegrame

  Am fost la doctorul de familie. Mi-a placut mult. O experienta demna de o tara civilizata. Tipul foarte destept si competent. Intrebari multe despre istoricul medical. Ca si cand as fi un om. Mi-au facut analize complete (gratuit). Pana si profil pentru osteoporoza. Te duci de drag. Stop.

  Si mie si lui Marius ne-au venit plicuri pline cu hartii prin posta. De la angajatori. Sa ne explice ce si cum. Ce drepturi, ce obligatii si ce beneficii avem. Multe. Foarte multe. De la zile de concediu la concedii medicale platite si pana la reduceri la magazine, muzee, chestii. Multe. Ne-am bucurat. Stop.

  Am dus o suma de copii la inotul saptamanal. Ore din curicula claselor a 3a si a4a. Se si "platesc" cu o lira sedinta :))) Copiii sunt ambalati si dusi la o scoala apropiata unde niste instructori ii invata sa inoate. Copiii sunt ultra fericiti. Stop. 

  Mara are la scoala un program cu Universitatea de alaturi. Si-a ales ce doreste sa "studieze" prin intermediul unor domni care vin de acolo sa ii invete niste chestii. A ales "cunostinte despte fotbal" si "tehnologie culinara". Deci da. Stop.

  Am fost si la focul de artificii traditional din noiembrie. Si la Muzeul D-Day. A fost foarte misto. Avem in oras zeci de activitati organizate zilnic de primarie sau institutii locale. Urmeaza sa aprinda luminitele de Craciun in mod oficial prin oras. Cu surle si trambite. Stop.

  Suntem bine. Tare bine. Ceea ce va dorim si dumneavoastra. Stop.

  

marți, 10 noiembrie 2015

Cum era daca eram George Ion (2)

 M-as fi trezit greu dupa cele maxim 4.10 ore de somn pe noapte. Ce vreti, a mai trecut un an, sunt mai batran, mi-e somn. Nu, nu ma tine vreun bebelus treaz noaptea, doar ca acum am o pisica. Care m-a facut sclavetta ei. Care nu vrea decat sa doarma cu moaca pe capul meu sau ceva. Nu stiu ce vrea de la mine, inca nu m-am lamurit. 


  M-as fi dat jos din pat dar nu pot. Pisica e toata in varful capului meu. Ma zgarie si doreste sa ma zmotoceasca fix pe retina. Eu, George Ion, nu pot sa o refuz. Sunt mult prea politicos pentru asta. Eu sunt un feminist. Pisica e femela. Hence, nu poci sa o deranjez in timp ce ea imi mai roade un ochi sau un cablu de la calculatorul ala scump despre care va povesteam acum un an cum ca nu mai merge. Calculatorul, nu pisica. 

  M-as fi suit in Toyota mea portocalie ca sa pornesc prin trafic. Daca ar mai fi mers. Nu stie toanta asta care scrie acum despre mine daca mai merge sau nu Furia Portocalie. Mna, toanta a plecat din tara. Tocmai eu, George Ion, am dus-o la aeroport cu Furia Portocalie asta dupa ce in prealabil m-am luptat cu o valiza mai mare decat domnia mea. Toanta s-a intrebat pret de niste multe secunde daca nu cumva valiza o sa ma transforme intr-o clatita pe scara aia. Mdeh, toanta nu stia ca-s puternic! Dar despre Toyota mea m-am vaitat cum ca n-o sa mai mearga. 

  Sa revenim, m-as fi suit in Toyota mea si apoi m-as fi dat jos repede pentru ca ea nu mai merge. A trecut un an, ce vroiati? Impreuna cu laptopul meu, au trecut intr-o viata mai buna. Li s-a alaturat si camasa mea roz, n-am mai fost zarit in ea anul asta. Semn ca m-am maturizat! Acum am pisica. Pisica e viata mea. Pisica e mai ceva ca acea camasa roz. 

  Si cum? N-am butonat gadgetul? Uh, pai n-am avut timp. Pentru ca pisica. Si apoi cablul ros de pisica. Nici macar n-am apucat sa postez o poza cu mititica fiara neagra care-mi rodea cablul. Oricum sunt trist. Dan Alexandru Radu n-a mai scris despre mine de prea multa vreme. Oare nu ma mai iubeste?

  LA MULTI ANI, BAI! Multumesc ca esti prietenul meu de atatia ani!

vineri, 6 noiembrie 2015

Mara's Mum

  Uita cum ma cheama. Le e greu sa zica Mrs Albu pentru ca Albu e o chestie imposibil de tinut minte si de pronuntat pentru ei. Una din profesoare, cu care am lucrat mai des, si-a cerut scuze la un moment dat cu tot cu inrosit la moaca si mi-a zis "nu pot sa tin minte cum se zice, ma simt proasta". Am asigurat-o ca nici eu nu le tin lor minte numele deloc, suntem doua proaste... si-am ras amandoua. Asa ca pe parcursul unei zile ma aud strigata de multe ori "Hei, Mara's Mum" sau "The Nice Lady" sau "Aleeeeeex" pentru ca unora dintre copii le-am soptit ca ma cheama Alex desi n-am voie sa le zic numele meu mic. Pentru ca nu e frumos sa ma strige asa, fac parte din staff si nu-i ok, asa e politica scolii. 

  Mara's Mum. Mara e cea mai fericita cand ma vede la scoala, tzopaie si imi zboara pupici cu manutele alea minuscule. E vedeta. E ceva exotic pentru ei, aici sunt foarte putini imigranti din astia care nu stiu limba deloc, in momentul asta Mara e singura din scoala in postura asta. Copiii vin si-mi spun lucruri despre ea. Ca e draguta. Ca e prietena "cea mai buna" a lui Lily-May. Ca ii ajuta cu diverse pe acolo. In noua cazuri din zece eu nu inteleg ce-mi zic ei. Pentru ca vorbesc stalcit, pocit si incomplet. Vine cate unul cu ciuf blond si incepe sa turuie de parca are diaree la gura. Dau din cap, zambesc, zic da-da, ma uit atent la el sa vad daca nu cumva imi cere voie sa se arunce de pe acoperis sau ceva... si merg mai departe. 

  Ora de pranz e ca o zona de razboi. Timp de o ora nu ai cand sa rasufli. Circa 200 de copii vin, mananca si pleaca. Altii, care au mancare de acasa, vin prin "Hall" (sala mare de gimnasica-adunare-mese) doar daca ies afara la joaca. Daca nu ploua. Altii vin, iau mancarea si pentru ca sunt mai sensibili si nu pot manca in vacarmul ala teribil, merg intr-o sala separata unde este "Lunch Club". Adica mananca undeva in liniste. Cei care-s mici (Reception) nu au voie sa plece singuri inapoi in clasa dupa ce mananca, se aseaza pe jos si asteapta sa-i duca cineva. Noi sau unul dintre copiii mai mari. Copiii mai mari daca ii vad ca sunt mai multi ne-dusi la locul lor, se duc si ii aliniaza si ii duc, fara sa le zica cineva asta. 

  Azi la un moment dat m-am simtit ca la discoteca. Nu, eu niciodata n-am agreat discoteca, e ceva de rau sa zic ca m-am simtit ca la discoteca. Nivelul de zgomot era atat de mare incat am avut momente de blank in care am ramas blocata si n-am mai avut reactie. Niste zeci de guri mici strigau chestii. Eu nu-mi permit sa strig la ei asa ca le las pe colegele consacrate sa faca asta. Gen Tina, o semi-mamaie (nu stiu cum sa-i zic ca nu e nici tanara da' nici baba de tot) mica, uscata, cu dintii galbeni de fumat si vocea dogita. Platinata toata pe un par scurt si sarmos. Cand striga asta odata la ei se face liniste. Pret de doua secunde. Ea da ochii peste cap maimutzarindu-se iar ei pornesc motoarele iar.

  "Are you from Spain?" m-a intrebat unul ieri. Nu, dude, sunt din Romania. "I don't know what that is". E, e ca o tzara doar ca mai proasta, era sa zic... Dupa ce a mancat l-am dus inapoi la clasa si am rugat-o pe profesoara lui sa ma lase cu el la harta. I-am aratat unde e Romania, unde e Anglia si unde e Portsmouth. Si apoi unde e Spania. Profesoara era cumva rusinata, s-a gandit ca m-am ofensat sau ceva... am asigurat-o ca nici pustii de 7 ani din Romania nu prea stiu ce-i aia Anglia la o adica. 

  Nu m-am ferit sa spun de unde sunt de cate ori am fost intrebata. Nu ca nu mi-ar fi rusine pentru ca chiar imi e rusine din cauza unor co-nationali de-ai mei care apar pe la oamenii astia pe la stiri pe aici cam des. Na, ai asa o strangere de inima cand vezi ce le da prin cap sa faca si cum vin aici sa fraudeze statul in diverse moduri. Dar, ca o curiozitate personala, ca sa vad care sunt reactiile, am raspuns intotdeauna repede si zambind. Si nimeni nu s-a uitat ciudat. Nu stiu ce-or gandi ei despre Mara's Mum dar eu ii simt ca ma plac si ma apreciaza. 

  Iar pe Mara toti o adora. Ea e vedeta. Eu sunt Mara's Mum :) Sa zic mersi ca am asa pile!

joi, 5 noiembrie 2015

Portchester Castle

  La doi pasi de noi, un castel din 1100. Cu un copac fabulos, plantat in 1600 de niste olandezi, prizonieri de razboi. Luni am fost in excursie la castel. Marti am avut cea mai frumoasa "sedinta cu parintele" (aici e la singular asta) din viata mea... n-am laudat-o EU pe fi-mea asa cum a laudat-o invatatoarea. Azi am mers la medicul de familie si a fost o placere. Voi detalia in curand. Acum va las cu iarba verde de aici, cu frumosul si bunul din viata:



























luni, 2 noiembrie 2015

O tragedie atat de evitabila

  In noaptea aia n-am avut somn din cauza unei viroze crunte. Tuseam prea rau asa ca am deschis laptopul tarziu in noapte. Si cum tarziul de aici e cu doua ore mai devreme am prins fix momentele cand incepea nebunia. Primul, dar absolut primul gand a fost la Mara. Nu a mea, ci una mai mare un pic, prietena mea de multi ani, omul bun si bland dupa care mi-am numit copila. Mara care iubeste mult muzica si care merge mereu in ceva club. Ceva care seamana izbitor cu Colectiv dar eu nu le stiu si nu le tin minte si oricum toate au nume cretine si ahhhh baga-mi-as.... te pomenesti ca o fi fost acolo...

  Intru pe pagina ei...nimic. E ora 2 in Romania. Iau telefonul si ma gandesc sa o sun. In secunda aia am realizat ca fie doarme si atunci o scol cu tot cu familie. Fie e moarta sau in spital si atunci n-are sens sa o sun ca n-o sa imi raspunda. Mi-au dat lacrimile si m-am gandit la fetele ei. La parintii ei. Apoi m-am gandit cu groaza ca au fost amandoi acolo, si ea si sotul ei... Mi-am facut toate gandurile. Din fericire mi le-am facut degeaba. Ei n-au fost acolo. Nu acum! Puteau fi. Asa cum au fost toti oamenii aia care vroiau muzica. Aia vroiau. Concert. 

  Rar am fost mai socata ca atunci cand am auzit teoriile sataniste. Oameni pe care altfel i-ai putea cataloga drept zdraveni la cap au zis ca din cauza de Satana s-a murit in incendiu. Nu din cauza de incompetenta unora. Nuuu. Satana e de vina. Si Halloween-ul. Ce sa mai zici cand auzi asa ceva? Ce sa mai zici cand Biserica Ortodoxa nu a facut nimic de intrajutorare de doua zile incoace? Sa mai zici ceva? Sa mai poti sa injuri? Nici asta nu-ti mai vine. E ireal. 

  De ce s-a intamplat asta? Exista un singur motiv: CORUPTIA. Coruptia generalizata din Romania naste monstri. Hala aia trebuia sa fie autorizata. Totul trebuia sa fie dupa niste REGULI si dupa niste LEGI. De aici incolo pur si simplu picam intr-un neant. Intr-o prapastie. Legile sunt PROASTE, au norme neinteligibile pentru oamenii vii, sunt imposibil de urmat. Apoi functionarii care le aplica n-au bani deci vai, ei trebuie sa aibe spaga. Inchid ochii, dau avize. Treaba merge inainte. Legea zice ca MINORII nu au voie acolo. Cui ii pasa? Autoritatile ar trebui sa bage la puscarie maine toti parintii de copii minori care au fost gasiti la fata locului. In tari civilizate asta se intampla intr-un caz din asta. Chiar daca ti-a murit copilul acolo, cu atat mai mult, esti acuzat de neglijenta si bagat la parnaie. Pentru ca tu esti responsabil pentru pustiul ala de 15 ani care era acolo. Punct. Nu poti sa lasi responsabilitatea in mana patronului de club decat dupa 18 ani. Cand copilul decide unde vrea sa mearga si atunci se lasa pe mana aluia la care merge.

   N-o sa discute nimeni despre asta acum. E prea dureros. Nu poti sa arati cu degetul catre parinti pentru ca ei s-au speriat sau sunt acum indoliati sau isi ingrijesc copiii prin spitale. E greu. E greu sa aplici legea in Romania. E imposibil. Nu e in traditia romanilor sa urmeze legea. Legea. Cuvantul asta imi rasuna in urechi de doua zile... ce simplu era daca se aplica legea. Daca nu se ocolea prin coruptie. Prin "scurtaturi" atat de bine stiute de toti romanii. Prin "lasa, ma, ca te rezolv eu...te servesc, se poate?". 

   Dar absolut cel mai mult m-a umplut de sila asa zisa confesiune a patronului de la Expirat. M-am uitat la poza lui. Cred ca e de o varsta cu mine. Bre, asta e patron? Adicatelea Expiratul e si in Vama si in Bucuresti, e o afacere mare de tot. Pe bune, tinerelul asta e patron de mare club in capitala de 14 ani? Adica de cand avea circa 20 de ani? Oau! Jos palaria, ce sa zic... Si dupa aia citesc. Si ma umplu de voma. Adica de 14 ani el face acelasi lucru si stie ca incalca legea pentru ca acum 14 ani el trebuia sa ia aviz de la Pompieri, asa era legea. Si ACUM regreta. Oaaaaau. Dude, m-am umplut de lacrimi, ce sa iti spun, mai am putin si vin sa te mangai pe crestet ca sa te alin. Imi zici acum ca tu nu mai poti sa-ti asumi asta? Oaaaaau. Bai, pana acum ai cam putut relaxat as zice. Paisprezece ani! Paisprezece! Ani! Iar acum zice ca inchide Expiratul din Bucuresti. Sau poate nu! :))))))))) Pe sistemul imi pare rau pentru ca am pus in pericol viata a milioane de clienti...sau poate nu.

  Si oameni care lucreaza cu copii si ai zice ca ar trebui sa fie responsabili, gen cei de la "Zurli" (o chestie care mie-mi displace profund da' na, chestie de gust, prefer hard rock in locul unui erase-brain-schelancaiala pe scena), acum isi pun problema ca nu e voie sa stai cu ei in brate intr-o "sala de spectacol". Brusc, dar extrem de brusc, s-au trezit ca le pasa teribil de siguranta acelor copii. Pai mai ingrijoratilor, de cati ANI faceti voi asta? V-ati trezit acum ca nu e "safe" pentru copii? Ipocritilor! Ati inghesuit in tot felul de spatii oameni cu copii minusculi si acum v-a apucat brusc grija pentru siguranta lor? Serios? Oau!

  In Romania nici o regula  nu se aplica. Toate se incalca. De la cel mai de jos portar pana la cel mai de sus ministru toti iau spaga. Un leu, doi lei, douaj' de mii de euro, doua milioane... Toti. Bine, nu toti, sa nu generalizam. 99.9999 la suta dintre ei. Ce, n-ai voie in spital in afara orelor de vizita? (ca asa e o lege cretina) apoi ce daca, dai spaga si intri! Ce, n-ai voie sa fumezi in tren? Eeee na...lasa ca nu se intampla nimic. Nu se intampla nimic. Nici macar cand e un incident grav cum e asta de acum. Nici la Mihailesti nu s-a elucidat problema. Nici in alte mii de cazuri. 

  In Raed Arafat am avut incredere maxima fix pana ieri. Cand l-am auzit la televizor raspunzand la intrebarea Danei Grecu despre "ce facem in caz de cutremur mare daca acum n-a fost loc in spitale?". A zis ca e loc. Si ca se poate. Si ca ei au planuri de urgenta. Ok, pana acum te cred. Apoi a zis ceva ce pe mine m-a facut sa rad tare si sa vorbesc singura prin casa. Ceva de genul, daca nu e loc aici, ii punem in avion si-i ducem la Ploiesti. Sau in alte locuri. Pot sa rad, domnule, Arafat? Nu pot pentru ca eu stiu Spitalul Judetean din Ploiesti ca pe manusa mea. Cum adica? Adica ii duci la Ploiesti :)))))))))) Pai bine, omule, dar daca tot Bucurestiul e darmat (pentru ca asta se va intampla in caz de cutremur de 7 grade acolo)... tin sa te anunt ca si Ploiestiul o sa fie cam tot pe acolo.

  Cum mama naibii sa zici tu in sfant an 2015 ca ii duci la Ploiesti cand Ploiestiul are UN spital de urgenta pentru toata Prahova? Da, mai e spital la Valeni, cred ca au vreo trei perfuzoare in el, mai e si la Sinaia ca un soi de "spital"... La Urlati l-au inchis mai demult. Dude, tu ii duci cu "avionul" la Ploiesti. Pai si in avion tre' sa ii urci de la Baneasa, presupun. Doar presupun si io. Pana la Baneasa cum, cu ce si pe UNDE ii duci, daca tot Bucurestiul tau e darmat? Vin elicoptere sa ia cate DOI pacienti si sa ii duca la Ploiesti? Si elicopterele aterizeaza acolo, pe blocurile cazute? Sau cum? Cum functioneaza treaba asta in mod fizic, ca eu am vazut imagini de la cutremurul din '77 din Bucuresti si sa mori io daca vad fizica lucrurilor.

  Azi noapte am stat doua ore si m-am gandit la ce-a zis Arafat. Ca-i duce la Ploiesti. Apoi m-am gandit cam cate blocuri cu bulina rosie sunt in Ploiesti, si cate case semi-darmate in judet. In caz de cutremur ca in 77 cand bunica-mii i-a cazut peretele in casa. E un miracol ca n-a cazut tot blocul peste ei. Adica tu iei aia sute sau mii din Bucuresti si-i duci la Ploiesti? Dupa ce a zis Ploiesti cred ca si-a dat seama de prostia sinistra pe care o debiteaza si s-a corectat cu alte orase mai din vest, unde s-ar putea sa nu ajunga o duda d-aia mare venita din Vrancea. Sau nu asa mult. Ii ia cu avionul si-i duce pe acolo. 

  De fapt, toata Romania azi se gandeste "fereasca-sfantul" sau "doamne-ajuta sa nu" sau "sa nu-mi dea mie dumnezo" alte chestii legate de dumnezei. Adica de personaje inventate de omenire din spaima. Spaima ca apune soarele. De acolo ni s-a tras cu "religia". Ne rugam intens sa nu murim. Ma rog, nu eu, eu nu cred in personaje imaginare. Eu cred in oameni si reguli. E atat de simplu. Sa ai legi si oameni care le respecta. Atat. 

  Eu daca as fi "cluberitza" d-asta acum as face greva. Vreau sa vad toate cluburile din Bucuresti si din tara goale in weekendul care vine. Toate discotecile. Toate barurile facute in cate o sufragerie de demisol. Tot. Dar pana vineri lumea va uita. Si toti vor porni din nou catre locul care le poate aduce moartea in 3 minute.