N-am indraznit

  Acest post este dedicat. Este pentru Monica, cea care m-a rugat mereu sa scriu despre asta. Este  pentru Marius care stie tot ce am simtit eu, este pentru Ioana si Liviu, si este in cel mai special mod, un tribut adus doctorului meu, care a avut grija de noi si de multi altii, care este si acum langa noi si langa multi altii. El este un medic din acela "nascut si nu facut"...Este pentru orice femeie care indrazneste sa nasca intr-un spital din Romania.

 N-am indraznit pana acum sa povestesc despre nasterea copilului meu. Prea multe bloguri care fac asta, prea multe femei care s-au simtit in vacanta cand au nascut. S-au simtit bine, relaxate, zen...prea multe femei care acum isi aduc aminte in roz tot ce s-a intamplat. E natural dealtfel. 

  Stiinta ne zice ca exista niste hormoni care se declanseaza dupa nastere si care iti "sterg" memoria aia imediata. Uiti ca te-a durut. Mi-e clar asta, pentru ca eu stiu sigur ca sunt defecta si ca n-am avut acei hormoni asa cum n-am avut hormonii care sa imi umfle sanii plini de lapte. Eu tin minte secunda cu secunda tot. A durat de duminica dimineata, o duminica de Florii, pana in vinerea mare cand am plecat acasa. Am fost chemata la "indus" pentru ca depasisem termenul, placenta incepea sa arate urat si medicul  meu, un om si un medic de mare exceptie....asa a decis. Eu cred ca a decis gresit pentru mine dar bine pentru copil.

  I-a fost teama. Trebuia sa ajung de la Ploiesti la Bucuresti. Nu puteam sa nasc la Ploiesti, nimeni nu poate face asta. Nimeni cu mai mult de 4 clase si 5 carti citite. N-ai cum. N-ai cu cine. Bine, la o adica n-ai cu cine nici la capitala. 

 M-a internat doctorul meu pe 1 aprilie 2007. Suna a gluma. Atunci era de garda, la Spitalul Cantacuzino din Bucuresti. Era in duminica de Florii. A vrut sa imi "induca" nasterea pentru ca in joia urmatoare eu implineam 41 de saptamani de sarcina. Placenta nu arata bine. Omul are calificari in ecografie, asa ca am stat linistita. Mi-a spus ca daca "doamne fereste" trec de pragul 42 va urma cezariana. Pentru mine cezariana n-a fost in cap niciodata. A fost dupa nastere, din cauza experientei nasterii intr-o maternitate de stat din Romania. 

  1 aprilie ora 5 dimineata. Nu dormisem DELOC in noaptea aia. Normal, imi era teama. Eu am avut contractii toata sarcina incepand cu 12 saptamani. Tot timpul. La 33 de saptamani eu aveam patutul pus cu asternut si geanta la usa, pentru ca am avut o noapte intreaga de contractii dureroase la interval de 4 minute. Nu stii ce te asteapta, esti la prima nastere. Am plecat la 6 jumate de acasa ca sa fim la 8 acolo. M-au preluat, mi-au luat hainele ca la puscarie, m-au ras cu lama in partile intime (desi eram rasa zero), mi-au facut clisma absolut degeaba....apoi am fost dusa la sala de nasteri. 

  Noroc ca erau Floriile si duminica. A fost liniste. O tiganca sangera intr-un pat. Sangera ca un porc, dadea sa nasca si nimeni nu se uita la ea. Nici macar eu, pentru ca in secunda aia am decis ca orice instinct de "om ajutator" as avea, trebuie sa imi revin. Eu si copilul meu eram mai importanti. Mi-au bagat in vena niste seringi de calciu si vitamina B. M-au trimis sa merg, sa ma plimb pe scari, pe afara.

  Asta am facut pana la ora 23 in aceeasi zi. Mi-au mai bagat niste seringi, n-am putut sa mananc mai nimic, tiganca tot sangera si nu stiu ce au facut cu ea ca la un moment a disparut de acolo. Nu stateam acolo, la sala de nasteri, pentru ca era GROAZNIC. Doua camere cu cate 3 paturi fiecare, legate intre ele si din ele sala de nasteri. Ce sa caut eu acolo? Eu aveam contractii cum avusesem fix toata sarcina mea. La ora 23, medicul meu a zis sa merg la "gravide" la subsol-parter (circa 45 de grade, calorifere de fonta pornite si geamuri sigilate de oamenii care au probleme cu "curentul"). Eram la puscarie. Nu mai puteam pleca acasa. Am inceput sa plang in hohote, m-a luat in brate si a incercat sa ma linisteasca. Aia a fost prima mea greseala. Eu trebuia sa plec la mine acasa, insa mi-a fost teama pentru ca el a zis ca nu are cum sa imi "dea drumul" pentru ca m-a internat si sunt responsabilitatea lui. 

  La vremea aia imi era "mila" de oameni. Mi-a fost mai mila de el decat de mine Azi i-as zice "ha! ne vedem maine!". Spun sincer si cu mana pe inima ca eu am vrut sa plec, i-am si zis asta, mai ales dupa ce mi se promisese nastere cu epidurala iar eu tocmai ce asistasem la chinurile urlate ale unei fete careia i se promisese idem. Si careia medicul ei ii zicea la telefon ca "ce domnle n-avem acum pe cine sa chemam in seara asta, ca-s Floriile si n-avem anestezist". Pai si mie mi s-a promis epidurala. Am fost ASA de furioasa in secunda cand am aflat ca in seara aia n-o sa am parte...incat i-am zis medicului ca "eu nu nasc!". Apoi am plans in hohote pe umarul lui.

  Mi-am trimis sotul acasa. Cum s-o fi simtit el? Cum o fi sa stii ca copilul tau e blocat inauntrul celei mai dragi persoane din lume pentru tine? Cat de rupt in suflet sa fii? Cum sa faci tu sa scoti copilul tau de acolo, dinauntrul femeii care iti e jumatate? Nu poti sa faci nimic! Stai ca prostul si te uiti. Si ai un nod in gat, pe care mi-l aduc aminte si azi...il vedeam cum i se duce privirea departe, cum incearca sa ma incurajeze nestiind daca o sa mor sau o sa traiesc. Nestiind daca o sa isi vada copilul. 

  2 aprilie. Toata ziua m-am "plimbat" si am primit alte "manevre pe col" si injectii in vena. Cred cu mana pe inima ca "manevrele pe col" facute intre 1 si 3 aprilie 2007 ma vor face sa rad daca voi avea nesansa sa fiu vreodata victima unui viol. Nu cred ca mai poate cineva vreodata abuza de mine in felul ala. Cand am ajuns acasa de la maternitate aveam vanatai negre in locul unde medicii isi proptissera mana care ramanea in afara mea...in timp ce se impingeau cu toata forta unor barbati in toata firea...in mine. La un moment dat, prin seara lui 2 aprilie ora 23...pe cand eram adanc scormonita, a venit o studenta si l-a intrebat pe medicul de garda "Pot sa vad si eu, domnule doctor?". Doctorul acela, cu care am si nascut ulterior, din cauza de dezorganizare, s-a simtit jenat. Niciodata n-am iubit un om mai mult ca pe omul ala care a zis "pai ma intrebi pe mine? intreab-o PE DOAMNA!!!". Studenta bovina si-a dat seama si s-a defecat pe ea de rusine. Am ras, am ras....i-am zis ca sigur, la mine e ca la Gara de Nord..."help yourself"! S-a bagat si ea si dupa aia am fost trimisa la culcare.

  Am reusit sa adorm cu niste dopuri adanc infundate in creier. Erau dopuri din alea proaste, din cele cu care iti auzi pulsul si respiratia proprie, in loc sa fie liniste e mai rau decat daca auzi zgomotele de afara. Am adormit si am visat-o pe Mara. Cum credeam eu ca o sa fie. N-a avut ulterior nici un fel de legatura cu ce am visat eu, dar eu m-am simtit bine visand-o. Si am tot visat. Si ma tot durea burta. Mereu rad ca eu mi-am trait parte din travaliu in somn. Am dormit pana pe la 4 jumate cand m-am dus urgent la baie si am constatat ca ce vroiam eu sa fac la baie...hmmm....parca ceva era cam dureros...

  3 aprilie. Ora 5 dimineata. Spalata, curata si cu o alta clisma facuta (caci asa a zis medicul si eu am cerut singura, zici ca-s neam cu bunica-mea ca doar aia cere cu indarjire tot ce zice un medic)...m-am prezentat singurica si pe picioarele mele la sala de nasteri. Despre cum eu am facut reclamatie "domnisoarei" pe care am trezit-o din somn sa imi faca clisma si care m-a tratat in asa fel incat cred siner ca ATUNCI, in secunda aia am decis ca vreau sa plec in alta tara pentru acest copil....alta data... Eram de doua zile acolo, stiam si unde e bucataria! M-am dus si am sculat asistentele care dormeau in doua paturi de nasteri. Cu papucii in picioare, pe cearceaful pe care urma eu sa ma asez in fundul gol si sa fac schimb de fluide cu mediul. Minunat. Iar am ras. Bre, eu AM RAS mult...

  Am ras pana cand n-am mai putut sa rad. Pentru ca am cerut anestezist. Pentru ca am cerut insistent sa mi se ia tensiunea si cand au vazut care sunt numerele, doamnele s-au albit la fata. Pentru ca am cerut sa mi se aduca medicul MEU care imi urmarise sarcina si imi promisese ca nu imi face epiziotomie decat daca e necesara, pentru ca la un moment dat mi-au adus o rezidenta care a bagat mana si a zis ca io am dilatatie DOI, mi-au bagat Scobutil in cur si peste fix 20 de minute eu nasteam pe masa!!! Pentru ca "SEFA" asistentelor de acolo nu le-a lasat sa cheme medicul de garda desi amandoua asistentele i-au zis ca TREBUIE! Cele doua se numeau Dorina si Alina. Nu stiu cum o chema pe javra de sefa....Am sunat medicul meu pe la ora 7 cand am vazut ca ele chiar nu il suna. Telefonul lui nu avea semnal, omul era in drum spre spital, la 7 si 25 el era acolo, eu nascusem de 10 minute. 

  El s-a infuriat. Rau. A strigat spre mine, care eram pe masa de nasteri necusuta la epiziotomie...m-a intrebat daca l-am sunat. I-am zis ca da, si i-am zis si ora la care l-am sunat. S-a certat cu medicul de garda. A aruncat o geanta catre o asistenta. M-am simtit "razbunata" cumva. Stiam ca ii pasa!

     Avusese grija de noi 10 luni. Omul a vrut sa se tina de promisiune si javra aia nu l-a sunat, nu a chemat nici medicul de garda si imi repeta obsesiv "sunteti la prima nastere, dureaza 8-10-12 ore"...iar eu ii spuneam calm ca ce SIMT eu acum nu are cum sa dureze 10 ore...tensiometrul i-a aratat ca mai aveam putin si imi iesea copilul pe nas, monitorul la care eram pusa arata cum pe fiecare contractie pulsul copilului scadea ingrijorator de tare...

  Dorina a strigat catre javra ca "domne, naste femeia aici!" si atunci, intr-un final, au chemat medicul de garda. Alina, o doamna blonda, care avea atunci 47 de ani si un copil mare (mna, asa sunt eu sociabila cand sunt bagata la puscarie)...femeia aia blonda si cu ochii albastri, a stat cu mine si m-a tinut de mana pe masa de nasteri. Pe masa unde m-au pus sa merg pe picoarele mele, sa ma urc si sa ma dau jos si la 3 minute sa ma urc iar, pentru ca nu imi gaseau medicul la telefon. Iar am ras. Cand mi-au zis a doua oara sa ma urc acolo, am ras si le-am zis ca daca ma mai urc odata nu ma mai dau jos, sa se hotarasca precis. La ora 7 si 10 minute, cand eu eram pe masa de nasteri, javra aia care era "sefa" si nu le-a lasat sa il sune pe doctorul meu si nu m-a lasat sa nasc...a venit si mi-a zis "eu ies din tura, la revedere si succes!". Alina, grasunica mea blonda, a stat si m-a tinut de mana, am nascut si a stat LANGA MINE pana cand s-a lamurit ca totul e ok si cu mine si cu Mara. 

  Eu statusem cu trusa de epidurala pe care o primisem cadou de la nasa noastra dar care costa 70 de lei la vremea aia, trusa cu care trebuia sa te prezinti la spital...statusem cu ea in mana si cerusem, frumos, politicos si foarte calm, un anestezist. Cerusem, fara sa urlu sau sa tip, sa fie sunat medicul meu. Post-travaliul se intampla in acelasi pat de la travaliu de unde plecasei. Doua ore. I-am dat trusa unei fete numita Magda, care  era atunci in travaliu, era frumoasa si singura. Sotul ei era plecat din tara. Urma sa nasca o fetita numita Ioana Alexandra. Nu stia ca poate avea epidurala, nu stia ca ii trebuie trusa. I-am dat-o si era stresata ca trebuie sa mi-o plateasca. I-am zis sa o ia, ca e cadou, si pentru mine a fost cadou, sa ii foloseasca macar ei! A luat-o. 

  A doua zi m-a cautat in maternitate, spre seara. I-au montat epidurala dupa dilatatie 4...n-a mai simtit nimic, a nascut razand...Mi-a adus un body roz pentru Mara. Il am si in ziua de azi. Nu mai am cum sa dau de Magda, nu stiu cum o cheama...m-am bucurat enorm ca i-am facut ei nasterea o minune. A venit si mi-a povestit "cat de bine a fost" dupa ce i-au pus epidurala. Mi-a multumit de sute de ori...

  Cum a fost nasterea mea? A fost groaznica. Au scos-o din mine si nu avea nici o miscare, nici un gest. Era o masa de carne cu sange atarnand pe mana medicului. Apgar 8 initial. 9 la 5 minute. Copila mea ar fi iesit cu cel putin o ora inainte. Travaliul a fost unul violent si precipitat. Asa e cand umbli la natura. Cand ii dai calciu, ii dai chestii, ii umbli la col, apoi te miri ca iese prea repede. 2 ore si 15 minute...si daca era dupa mine erau cam 1 ora si 45. N-am fost lasata sa nasc. Mi s-a spus ca nu e voie. N-am indraznit.