Prima data cand am vazut-o plangand aveam undeva spre 14 ani. Am gasit-o bocind in bucatarie. Cozonacul pe care il facuse pentru Paste se lasase la iesirea din cuptor...definitiv...Ea plangea cu fatza adanc ingropata in palme. M-am speriat sa mor...cand am intrebat-o de ce plange si mi-a zis...am rasuflat usurata si apoi mi-am jurat ca niciodata un "ceva" de mancare nu ma va face sa plang. M-am tinut de cuvant.
A plans in ultimele 3 saptamani cat n-a plans in toata viata ei de 89 de ani. A venit baiatul ei din SUA, a plans. A stricat in doua zile o masa rabatabila si o chiuveta, a plans. A venit azi nepotul ei din Italia...a plans...plange, plange cu disperarea omului care stie ca o sa moara si care mai stie ca nu o sa moara azi.
Azi, prin casa m-a intrebat, din nou..."cand o sa se termine cu mine?"...Marti mergem cu ea la un centru de recuperare pentru ca nici eu nu mai pot. Si eu plang. In seara asta am iesit in oras, pentru ca un amic al lui Marius a vrut sa ne vada. Am stat pana tarziu, pe la 11 jumate am ajuns acasa. M-am dus la ea direct si am vazut ca nu dormea. M-a vazut si m-a intrebat ce fac, unde am fost...si mi-a zis asa....in treacat...ca ar fi vrut sa vada slujba de Inviere.
I-am aprins televizorul, i-am pus castile in urechi...nu mergeau...i-am adus alte casti...a fost fericita. Am pupat-o de noapte buna, cum fac in fiecare seara. Mi-a luat mainile intr-ale ei si mi le-a pupat. Am fugit in bucatarie. Prin geamul deschis se auzeau clopotele batand de 12 fara un sfert...se cheama enoriasii sa ia lumina. Care lumina, m-am intrebat, absurd, in capul din dotare?
Nu cred ca a inviat nimeni. Oamenii morti nu se scoala. Oamenii batrani nu intineresc. Mos Craciun nu exista. Exista doar oameni care plang in pragul mortii, plang de neputinta, plang....Am fugit in bucatarie si am plans in hohote. Marius m-a auzit si a venit si m-a tinut in brate. M-am cocosat de plans la el in brate si am zis mersi ca am in bratele cui sa plang cand imi vine.
offff fir-ar sa fie ca si pe mine m-ai facut sa plang...am si eu o bunica de 90 de ani la Buc in aceeasi situatie si mi se rupe inima de cate ori vorbesc cu ea la telefon, ca de vazut nu cred ca mai apucam.... :(
RăspundețiȘtergerePoate e mai bine asa, Adina. Stiu cum suna asta, insa sa asisti la disparitia zi cu zi a cuiva...nu e deloc placut. Sun-o des, o sa se bucure :)
ȘtergereBa inviem toti dar nu in sensul biblic. Ar fi nedrept sa nu mai ai o a doua sansa, sa nu perfectionezi in alta viata ce ai invatat acum si sa nu-ti poti rascumpara greselile pe care n-ai apucat sa ti le platesti.Viata asta e doar o etapa, un ciclu al evolutiei noastre.Gandeste-te cate din lucrurile pe care le stii nu stii de unde le stii, cate amintiri de nicaieri ai.Ai venit cu toate astea, vei pleca cu altele in plus...Bunica vine si ea din timp si pleaca in alt timp. Eu pe bunica mea am iubit-o enorm, nu ma gandesc la ea ca la un om care nu mai este ci ca la o umbra a mea, un inger pazitor. A murit dupa ces-a chinuit mult si nedrept si mi-a ingaduit Dumnezeu sa n-o vad moarta, am ajuns abia dupa inmormantare(din cauza iernii grele) deci ea e vie pentru mine doar ca locuieste pe alte meleaguri.Si sunt sigura ca-mi poarta de grija de acolo, mai ales ca acum locuiesc in casa ei...Tu vei mai trai multe sarbatori dar bunica ta trebuie sa adune acum amintiri perfecte, sa le poata duce cu ea pana va veti regasi iar.Caci toti ne intoarcem!
RăspundețiȘtergereSunt convinsa ca daca as crede in toate astea mi-ar fi mai simplu. Insa nu cred. :)
ȘtergereDin pacate stiu prin ce treci...tata s-a stins sub ochii mei, zi de zi, minut de minut, l-am tinut de mana si i-am simtit pulsul stingandu-se, i-am vazut pieptul care se ridica tot mai rar, rasuflarea devenind tot mai sacadata...cu cateva ore inainte se ridicase din pat, vorbea, zambea...in ultimele clipe i-au curs lacrimi. Stia ca suntem acolo, stia ca si noi plangeam...si eu cred ca e "mai usor" sa primesti doar vestea...
RăspundețiȘtergereNici eu nu cred in minuni, omul se naste, traieste si moare. Atat si nimic mai mult.
Te imbratisez, iti inteleg durerea. :(
Multumesc din suflet, Salmi...nici nu stii cat de bine imi fac cuvintele tale. Cine nu vede un om cum se stnge asa cu incetul nu intelege la fel de bine despre ce vorbesc. E cutremurator cum in fiecare zi omul moare desi e viu inca. Il vezi cum nu mai e ca ieri, cum nu mai e ca alaltaieri...cum n-o sa mai fie.
Ștergeresa stii ca nu e asa simplu nici pentru cel care doar primeste vestea si nu e acolo in ultimele clipe. eu cred ca cei care au ocazia sa il tina pe cel ce moare de mana sunt niste norocosi pentru ca isi iau ramas bun pentru ca il ajuta pe celalalt sa nu se simta singur. mai sunt cei care mor in accidente si oamenii dragi nu au timp sa-si ia ramas bun asta aduce o noua suferinta sau mai bine zis din proprie experienta te lasa blocat intr-unul din cele 5 stadii- nerecunoasterea/ neadmiterea ca cel care nu mai e s-a dus cu adevarat si nu e doar plecat si va veni candva inapoi. asa ca iti doresc sa te bucuri de cat mai ai alaturi de bunica si in acelasi timp sa intelegi ca asta e cursul vietii, e mai trist cand un copil moare...insa esti un OM BUN daca -asta am inteles eu din articolul tau- stai cu bunica si o ajuti.
ȘtergereMultumesc din suflet, Cristina! Raspund cu intarziere pentru ca nu mai apuc cu tot ce e acum la noi in viata. Asa e, cred ca trebuie si un "la revedere"...eu mi-am luat la revedere in fiecare seara de la ea, din 2 iunie 2011 pentru ca nu stiam ce gasesc in dormitor a doua zi :)
ȘtergereMaine va fi o zi grea pentru voi toti.Sper ca centrul cu pricina sa fie ok,am fost o singura data si cu ani in urma,in Romania,la un centru si am plecat de-acolo cu nervii franjuri.Bunica ta are nevoie de asistenta permanenta,inteleg,si calificata.Aici medicul de familie hotaraste,dupa evaluarea persoanei,daca este cazul pentru internarea intr-un asemenea loc si repet,daca nu se poate deplasa,daca trebuie sa i se adminstreze un tratament injectabil,daca trebuie sa i se masoare parametrii des si asa mai departe.Costurile sunt,dupa caz,destul de mari dar conditiile sunt extraordinare.Sunt si plimbati,in sfarsit.La cateva mii de euro lunar se ridica costurile.
RăspundețiȘtergereSa treceti cu bine peste,este departe de a fi usor pentru oricare dintre voi...si oricat am fi de realisti sau de instruiti,durerea in suflet o porti singur chiar daca ai pe umarul cui plange.
La noi acum e ca un hotel de 5 stele romanesc plus asistente medicale :) Au activitati, au gimnastica, au plimbari au tot ce le trebuie, iar eu o duc acolo si contractul o sa fie pentru o luna initial. Daca nu ii place, nu o sa ramana mai mult :) Costul e de 500 de euro pe luna, ea are norocul sa aibe un fiu in SUA care isi permite asta.
ȘtergereNu pot spune nimic care sa te aline, dar te imbratisez virtual, daca ajuta la ceva... :(
RăspundețiȘtergereSigur ca ajuta, Greta! Si iti multumesc din toata inima. Conteaza cand oamenii (fie ei si virtuali) simt alaturi de tine lucrurile...
Ștergere