marți, 5 februarie 2013

Un singur chip

   Asa ar fi bine sa avem. O singura moaca. Un singur zambet. Sa nu incercam sa fim altceva decat suntem, sa nu incercam "masti" care oricum nu o sa ni se potriveasca. Masca e buna la carnaval. In viata de zi cu zi...e mai buna sinceritatea. 

  Vreau sa imi invat copilul sa fie la fel. Si cand e emotionata, si cand e trista si cand are altele pe cap...sa zambeasca la fel. Sa nu zambeasca fortat ca in fata aparatului foto. Sa nu se straduiasca sa para altceva doar pentru ca i-a taiat un barbat calea. Sa fie ea. Asa cum e ea. Pentru ca asa cum e ea, va fi iubita. Va fi intr-o zi...ce sunt eu azi pentru tatal ei. Va fi un OM pentru omul de langa ea.

  Vreau sa o invat ca prietenii trebuie iubiti. Aia pe care ti-i alegi tu, draga mea Mara...pe aia sa ii iubesti cu totul. Sa ii pretuiesti asa cum sunt ei, cu bune si cu rele. Sa ai grija de ei cand sunt in greu si sa te bucuri cu ei cand totul e bine. Sa fii acolo pentru ei mereu. Dar mai ales cand le e greu. Mai ales atunci. 

   Zilele astea m-au bulversat. Aflu vesti proaste si nu vreau sa le aflu. Ma feresc de rele. Bag capul in nisip si ma fac ca n-am auzit ca un om e bolnav. Ca altul n-are de munca, cum n-am si eu de atatia ani. Ca se poate ca altii sa isi piarda joburile foarte curand. Ca alt copil are un cancer care il va omori. Ma tin tare. Nu pot sa ii duc si pe altii in carca, de abea ma duc pe mine....Si zic multumesc universului in fiecare zi ca nu-s eu aia care acum isi plange copilul.

  Cu toate astea zambesc la fel. Fotografiile ma prind cu aceeasi mutra pe care o am. Nu tzuguiez botul sa ma fac "draguta"...nu imi schimb atitudinea in fata aparatului, in fata oglinzii, in fata familiei sau in fata mea pana la urma. Eu sunt eu. Sunt asa cum sunt. Vreau sa fiu prinsa in pozele de acum asa cum sunt eu acum in real-life...ca degeaba pun eu o moaca care nu e a mea de cate ori vad un aparat foto. Eu o sa stiu. Eu stiu. Si ceilalti stiu si mai mult, ca ei se uita la mine mai des decat ma uit eu la mine :)

  Mereu ii zic Marei sa nu "pozeze". Chiar si cand stie ca e fotografiata...sa nu pozeze cu mutre care nu-s ale ei. Ca nu e ea. Oricat si-ar baga in cap ca o "poza" o face mai frumoasa...nu e ea...Teatrul e teatru si miroase a teatru de la distanta. Iar aparatul foto are o mare calitate: te surprinde asa cum esti de fapt. Adica cu UN CHIP sau cu mai multe fete care incearca sa fie altceva. So...be real! Zambeste cu toti ochii!

  

4 comentarii :

  1. dragut! mai ales sfatul catre Mara e genial!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Cetin! Cam tot blogul asta e pentru ea...a vazut ieri poza cu ea si a zis "si acum o sa scrii despre mine?" zic da, ca sa poti sa citesti cand o sa fii tu mare :)

      Ștergere
  2. Asta imi aduce aminte de un cantecel din copilarie: "Zambiti, va rog! Hahahaha! Ei, nici chiar asa...". Trist postul tau, dar nu-i asa, sunt si zile din astea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu e nimic trist aici. E doar o constatare. In ziua de azi prefacutul a devenit o arta :)

      Ștergere