Echilibrul

 N-o sa mint, mi-a fost teama de plecarea lui Marius sa munceasca in alte tari. Din 12 iulie am intrat pe program de firma (as scrie cum ii zice, se citeste Berci, nu stiu cum se scrie pentru ca elvetienii sunt dubiosi iar eu n-am apucat sa invat toate literele). Adica 6 saptamani plecat si 1 saptamana acasa. Ne-am gandit amandoi cu teama la copil...copilul ne-a surprins pe amandoi pentru ca a inteles din prima ce si cum, a inteles si ca putem vorbi cu tati oricand doreste. Zice ca ii e dor de el, zice ca vrea sa vorbeasca cu el si atunci il sunam...altceva nu stiu sa va zic despre ea.

  Eu si Marius trebuia sa ne gasim echilibrul. Ala de oameni care au trait impreuna, s-au sprijinit unul pe altul zece ani si acum se trezesc nu numai singuri in a face ce facea celalalt pentru el ci singur si in a nu avea pe cine pupa in fiecare zi. Ca nah...noi asa suntem...ne pupam, ne iubim, ne si certam si ne si injuram uneori...dar in principal cand unul pleaca, alalaltu' isi doreste pupaturile. Ca masochisti nu suntem :)

  Eu am ramas fara chestii cum ar fi masina. Eu nu conduc, n-am masina. Sunt car-less. In oras iau taxi, in afara tren. Dar imi lipseste ideea de "hai acolo" fara sa trebuiasca sa chem masina, sa iau tren, sa ....sa multe. E altceva. Nu e vorba, ca sunt invatata. Mi-a lipsit acu' fo doo' saptamani si cineva care sa imi zica de ce mama dracu' bazinul de la veceu nu mai doreste sa se si umple cu apa dupa ce o tragi. Apa. Am desfacut bazinul, am rezolvat problema. Cand ceva nu merge ma ia cu transpiratii, pentru ca nu mai pot sa sun sa zic "auzi mah, vezi ce iei pe drum spre casa ca nu merge cutare sau cutare". 

  El a ramas fara omul care il hranea. Care nu numai ca cumpara mancarea dar si decidea ce, cum, cat costa, ce luam, cum facem. Asa ca acum tinde sa nu mai manance nimic pentru ca nu-s eu acolo sa ii fac, dau, cumpar, dreg. Ma suna de la supermarket sa imi recite toate etichetele sa ii zic eu ce sa ia. Sau daca e scump sau ieftin. Eu traduc din euro in lei apoi in kile. Imi vine sa il bat! Apoi imi aduc aminte ce mult il iubesc si ii zic sa mai ia niste mazare. 

  Peste o saptamana vine iar acasa si ne mai vedem vreo saptamana. Nu ma plang. O sa ne vedem mai mult decat ne vedeam inainte cand pleca mereu sa tot faca favoruri tuturor oamenilor care cereau lucruri. La medie vom fi tot acolo. Acum, plecat fiind, vorbim mai mult decat acasa unde stateam fiecare cu ochiu' in laptopu' lui cand ne intalneam pe acasa...acum ma suna mereu, are nevoie sa ne vorbim si cred ca niciodata nu l-am iubit mai mult ca acum cand imi vine sa ii zic "mai stii ma, prostule, cand iti ziceam , lasa naibii calculatoru' ala si hai sa voooorbim!"...acu' ma suni de trei ori pe zi sa ma intrebi ce mai fac...ete ce inseamna sa nu fie omul ala al tau langa tine maaa!

  Si da, pana si in situatia asta de acum, ne-am gasit echilibrul. Al nostru. Toti trei. Eu cu Mara aici, el acolo. La telefon, pe net...Asa cum putem ne-am reglat ca un organism sanatos. Sunt mandra de noi! Ne iubesc si ii iubesc! Rau!