Doamna invatatoare (a mea)

   Eu normal ca imi retraiesc acum amintirile legate de scoala mea, de primii mei ani in mediul ala, imi aduc aminte ca eu nu eram ca Mara. Ei ii place la scoala. Eu am zis prima data in viata "imi place la scoala" in primul an de facultate. Nu pot sa zic ca uram scoala sau ca ma stresa, dar nici ca ma duceam zicand tot drumul pana acolo "ce bine ca mergem la scoala, mie imi place la scoala, mami". Bine, nici n-as fi avut cui sa zic asta pentru ca ma duceam singura la scoala.

  N-am poza din prima zi de scoala din cauza ca mama m-a dus de dimineata si mi-a aratat drumul spunandu-mi mereu ca va trebui sa il fac singura, ca trebuie sa il invat, sa fiu atenta cum traversez, etc. Atat de tare m-a speriat faptul ca ma voi rataci...stiam de atunci ca eu ma ratacesc, ca am probleme la capitolul asta, deci ca trebuie sa casc bine ochii ca sa nimeresc sa ma intorc acasa. Aveam 7 ani si doua zile si scoala mea era departe. Aveam de traversat strazi si de mers binisor pe jos.

   Mama cumva n-a fost clara ca in ziua AIA va veni totusi sa ma si ia de la scoala, si cum eu stiam ca ea merge la serviciu...cum s-a terminat prima zi de scoala am taiat-o pe poarta cu ghiozdanul in spate ca sa nu cumva sa uit drumul catre casa. Mergeam repede si concentrata si cand m-am apropiat de casa o aud pe maica-mea strigandu-ma in spatele meu si o vad alergand cu aparatul foto intr-o mana...Venise sa ma ia dar eu o tulisem mult prea repede. N-a apucat sa imi faca poza aia cliseica pe care o au toti scolarii in banca in prima zi de scoala. :)))) Si se mai si speriase femeia ca nu ma gaseste, ma cautase o gramada cu vecinul de bloc cu care venisem...

  Doamna noastra era tot una care si-a incheiat cariera cu noi. Era grasutza, cu un par lung prins in coc, un par din ala vopsit in roscatul ala "de tanti" care exista atunci. Doamna Ana Balalia. Prea doamna nu era. Era mahalagioaica. Era nesimtita, cerea favoruri, plase cu mancare i se carau de catre parintii care "aveau pile" la Gostat. Aveai plase, aveai 10. N-aveai plase, nu luai media 10 in clasa I. Luai 9,95 pentru ca iti punea 9 la muzica dupa ce ii ragaiai "Trei culori cunosc pe lume" pana iti venea acru. Noi n-aveam plase pentru ca daca ai "tzara" la 2 Mai nu ai tzara si langa Ploiesti, deci n-ai nici oua, lapte, legume, etc. Nu m-am simtit discriminata pentru ca nu stiam ce e aia. Cand mi-a batut obrazul ca am "neamuri in strainatate" i-a trimis maica-mea vreo 3 pixuri cu pasta rosie (nu se gaseau) drept "atentie" :)))) Pana si eu care eram mica am inteles ironia maica-mii!

  Romana ii placea si se pricepea la ea. Matematica nu-i placea asa ca o facea in sila sau n-o mai facea deloc. Avea doua obsesii: lucrul manual si dansurile. Drept pentru care 4 ani am impletit circa 500 de semne de carte din noduri din fir de matase. Nu pot sa va descriu cum face firul de matase cand vrei sa il inozi. Deci un chin mai mare ca ala...cred ca alea m-au lecuit de orice fel de rabdare sau pasiune pentru lucrul de migala cu mainile. Si repetitiv. Si apoi au fost dansurile. Populare in principal pentru ca in sufletul ei era o tzaranca care n-ajunsese sa auda de vals. In mahalaua Barierei unde locuia ea nu era cu vals. Era cu sarba. Si cu hora. Am batut Cantarea Romaniei de ne-a venit rau. In loc de educatie fizica jucam sarba in sala de sport. Stiti cum se aude intr-o sala de sport cand 44 de copii tipa strigaturi si bat din picioare? Cred ca asta m-a lecuit de orice idee de "discoteca" as mai fi putut avea vreodata. :))) Pe bune, imi zgaltzaie ficatul si acum cand imi aduc aminte.

  In clasa a patra a nascut fi-sa. Un copil de gen baiat. La care lu' madam Balalia i s-a rupt filmul si atunci am constatat ca ea de fapt saraca nu prea era bine cu capu'. A inceput sa ne povesteasca cum il tinea pe ala micu' de putza sa faca pipi dimineata intr-o canutza. Ca sa nu mai spele scutece. Mie mi s-a parut usor deplasat faptul ca ne vorbea noua despre putza lu' nepota-su asa ca din ziua aia am inceput sa ii dau ignore, sa n-o mai aud.

  Ne batea cu orice ocazie. Ne tragea de par, pe baieti si de urechi. Ne dadea cu rigla la palma infiorator de mult si de des. Daca faceam zgomot eram batuti cu cate 5 bucati la fiecare palma. Atunci am invatat sa imi iubesc mainile si ani mai tarziu am realizat ca din cauza acelor "tratamente" s-ar putea sa fi ramas cu niste sechele la mana dreapta care au dus la un sindrom de tunel carpian. Mi-am adus aminte de ea dupa ce am nascut si ma dureau rau ambele maini...Mult, mult ne-a dat cu rigla aia. M-a tarat odata pana in fata clasei de par pentru ca m-a prins ca copiam la "lucrare de control autodictare". Pentru ca nu am memorie vizuala (de aia ma ratacesc, capul meu nu stie sa faca harti sau sa retina obiecte desenate) nu stiam unde sunt virgulele din poezia aia nenorocita. Stiam poezia, eu sunt as in retinerea cuvintelor. Dar semnele nu le retineam. Asa ca am deschis cartea pe sub banca si pentru ca era prima data cand o faceam am fost prinsa. Si tarata de par pana in fata clasei si aruncata pe jos.

  Din tot episodul asta singura mea "trauma" reala a fost momentul cand a trebuit sa ma duc cu lucrarea pe care ea notase ca am copiat, sa o semneze mama. Stiam ca furasem si imi era rusine de mama. Aia ma traumatiza mult mai mult decat trasul aleia de par si riglele. Mama m-a intrebat mahnita de ce am copiat iar eu i-am spus ca vroiam sa aflu unde sunt virgulele pentru ca pe alea nu le tin minte. I-am vazut un zambet semi-schitat si mi-am dat seama ca totusi nu am gresit atat de rau cum ar fi putut parea. Nu m-a certat si nu m-a pedepsiti niciodata pentru nici o nota de la scoala. Presiunea pe care o facea mama era subtila. Ii ziceam "am luat 9 la cutare" iar ea ma intreba "de ce ai luat 9, ce ai gresit?" Multi ani m-a coplesit cu intrebarea asta. N-a zis mama bravo niciodata. Daca luam 10 zicea "normal, esti un copil destept"...Doar ca Balalia dadea note in functie de plase, asa ca Balalia pentru mine nu era o busola. Imi era total indiferenta.

    Pentru ca pe Balalia o percepeam ca fiind un nimic in viata mea, iar pe mama ca fiind totul in viata mea. Nu, nu e ok sa crezi despre primul tau dascal ca e un nimic. Ar fi trebuit sa fie altfel. Sa fie frumos, sa fie un om de la care sa am ce invata si pe care sa il consider ca e undeva, acolo sus...Mara anul trecut mi-o "recita" pe "doamna"...imi spunea mereu ce ii invata, si cum ca le-a zis "doamna"...adica era clar altfel decat fusese pentru mine.

  Marei ii place la scoala. Despre doamna ei o sa scriu cand se va fi implinit o luna de scoala, macar o luna. Sa spunem ca e o surpriza extrem de placuta pana acum. De fapt e ceva la ce nu te astepti sa gasesti in sistemul de invatamant primar din Romania: e un om care iubeste intai copiii si dupa aia alte chestii. Atat.

  O poza de azi cand m-am dus sa o iau. Toti copiii faceau repede bagajul ca sa plece acasa. Marei nici ca ii pasa, ea avea de terminat fisa de la doamna. Cum sa plec, asa? Toti o predau doamnei neterminata...Am lasat-o cat am putut dar vroia si doamna sa plece si ea acasa saraca :))) Mi-a zis "eu sunt atat de uimita de cum este Mara, si dupa 40 de ani de lucru eu nu prea ma uimesc!" Mi-am inghitit nodul din gat, m-am gandit la ta-su, i-am facut o poza si m-am straduit sa nu plang de fericire acolo. De fericire ca ea e fericita.