miercuri, 25 septembrie 2013

R

  Pana la 6 ani nu l-a zis deloc. Punea i in locul lui. Pe la 5 ani deja eram speriata rau ca o sa aibe o problema de vorbire. Am cautat exercitii de logopedie si m-am apucat de treaba. M-am apuca io de treaba ca ea oricat s-ar fi straduit nu-l gasea pe nenorocitul ala de R nicaieri. 

  Vazand ca nicidecum nu poci sa i-l trag cu clestele din gura am decis sa ma relaxez. M-am gandit ca o sa fie raraita si desi ideea asta ma ingrozea initial...m-am apucat sa caut informatii de la oameni care traiesc cu raraiala. Spun ca ma ingrozea nu pentru ca s-ar auzi urat un om rarait (mie imi sunt chiar simpatici), ci pentru ca oamenii, in speta copiii au tendinta sa rada de cei care sunt "un pic altfel". Iar Mara e un copil chiar mai sensibil decat media, asa ca perspectiva rrrraraiasca ma cam facea sa capat fiori reci. 

  Vara trecuta, o doamna, invatatoare de o viata intreaga mi-a spus foarte linistita ca in mod sigur nu va fi copilul meu primul copil care nu-l zice deloc pe R :))) Mi-a spus ca ii vin la clasa si la 7 ani fara sa il poata spune si cumva pe parcurs lucrurile se regleaza. Ah, m-am gandit atunci, asta cam asa e...n-am vazut niciunul de 20 de ani care sa nu-l zica pe R...ia sa ne relax oleaca ca avand in vedere ca nu il putem tricota pe R...nu prea avem ce face. 

  Undeva spre luna aprilie cand urma sa faca 6 ani a inceput sa il nimereasca pe R ala din gat. Ala graseiatu' de care imi era mie frica. Pfff, zic lasa maica, zi-l cum vrei si cum iti iese, numa' ZI-L! A fost greu sa treaca dupa 5 ani de vorbit cu i la vorbitul cu R pentru ca era obisnuita sa puna alta litera acolo iar asta a fost cea mai mare provocare, sa isi aduca aminte ca a gasit litera corecta si sa o si foloseasca. M-am pus cu gura pe ea doar ca sa ii aduc aminte la fiecare cuvant sa il repete si cu nou-gasitul RRRR. 

  Vazand ca ii iese a fost foarte incantata. Umbla prin casa si o zicea pe aia cu Rrrrrica cu un naduf asa ca si cand l-ar fi injurat pe nemernicul ala de Rica care are un nume stupid si oricum nici el nu stia sa il zica pe r deci la ce i-ar folosi ei o poezie despre el daca tot e tampit? Ha? Adica nici rau, nici ratzusca nici ramurica, apoi ce mama ma-tii stii mah sa zici? Imi aduceam aminte mereu de var-miu ala mic care, exasperat de "zi ma Rica nu stia sa zica..." a zis intr-o zi repede "Rica nu stia sa bobeasca!" Adica pana mea, daca nu stie nici aia nici aialalta....nu stie sa vorbeasca, ce sa zic...

  Dupa ce l-a gasit pe R-ul de frantzuzoaica m-am gandit ca trebuie sa il putem repara. Pentru ca, contrar opiniei generale, oamenii nu se nasc raraiti. Adica nu e ca si cand ai avea o gena sau un defect care te impiedica in mod iremediabil sa il zici corect. Ca daca ar fi asa ar exista raraiti si printre vorbitorii de limba engleza de exemplu, ori eu n-am prea auzit. Poate pentru ca la ei se corecteaza problemele care apar. E si cand cautam eu mai abitir exercitii si informatii...ete ca a inceput fi-mea sa puna limba mai incoa, sa o  mai scoata din gat si sa o aduca mai spre locul unde se "ruleaza" R. 

  Aaaaaleluiaaaaa, aaaaaaaaleluiaaaa cantam prin gradina pe la 2 Mai doar in momentele de singuratate, ca sa nu se prinda copilul ca r-ul alalaltu' n-ar fi totusi la fel de bun ca asta. Ca tocmai ce era mandrrrrra ca ii iese, deci nu prea puteam sa stramb din nas ca era cam de...raraiala. Dupa ce am chiuit de vreo doua ori la auzirea unui r mai aproape de cel "corect"...s-a prins ea singura cam cum trebuie sa faca, asa ca de la 6 ani si 3 luni...iacata-l pe R! Am scapat de Rica cu tot neamu' lui!

14 comentarii :

  1. Eu am facut un liceu bilingv, romana-franceza...si aveam un coleg care tot asa, pronunta R-ul ala frantuzit....vreau sa zic ca avea un accent misto in franceza, de zici ca se nascuse la Paris! :)
    Maria

    RăspundețiȘtergere
  2. eu iubesc raraitii, ma incanta tare graseierea lor. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu, Simona, insa cand e vorba de un copil care intra in "colectivitati"...hmmm...te gandesti la ce o sa auda si parca nu mai e asa funny :)

      Ștergere
    2. Da-mi voie sa-ti spun ca aici gresesti abordarea subiectului. Raraitii care sunt adulti nu au fost si ei copii si au avut daca a fost cazul aceleasi probleme legate de "colectivitati"? ...ca doar nu au devenit raraiti cand erau adulti :D

      Ștergere
    3. Ba da, AU AVUT! De toti raraitii rad ceilalti copii, sa fim seriosi.

      Ștergere
  3. Cum o fi? Fi-mea la 3 ani vorbea perfect. Pe undeva îmi era ciudă, că-s haioşi copiii care pocesc limba română.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mda si eu am vorbit perfect de la inceput. Mara insa de la 9 luni cand a inceput sa vorbeasca si-a creat un vocabular personal. Nu pocea ci producea alte cuvinte total diferite decat cele din romana. Pe care apoi le tot folosea. A fost amuzant pana cand am inceput sa ma sperii de lipsa r-ului :)))

      Ștergere
    2. cunoosc: dzeba era lingura, totalaca - portocala, copaca - telecomanda, buria - napolitana, balala - soparla... :)

      Ștergere
    3. :))))) aaa hahahaaa...Mara zicea la lingura sau furculita "olala", tzotzeaca era a te cocotza, pocaiai - portocaliu, si "chiucaca" era noapte buna.

      Ștergere
  4. in liceu am avut un coleg care graseia. nu stiu cum i-a fost cand era mic, dar in liceu n-a avut nicio problema din cauza colegilor si, la modul general, nu parea prea traumatizat.
    singura chestie naspa de care imi amintesc, a fost prima ora de engleza: a crezut profa ca-si bate joc de ea si a vrut sa-i puna nota 3. norocu' lui ca mai intai a vrut sa tipe la el ca de ce-si bate joc, alea-alea si a putut omu' sa-i demonstreze ca si-n romana graseiaza la fel de gratios.
    ady

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. la liceu sunt oameni in toata firea, stiu ce e aia rarait si ma indoiesc ca mai sunt multe comentarii...dar la scoala primara sau generala, nu stiu...

      Ștergere
  5. Salut. Am ajuns la articol destul de tîrziu după ce a fost scris, dar mi-a plăcut povestea, mă amuză subiectul şi sigur mai ajung pe aici oameni interesaţi de el. Graseiez, nu l-am pronunţat pe r corect românesc niciodată nici eu, nici sora mea. Singurele din familia noastră. Culmea, soţul meu e la fel (doar el din familia lui a "ieşit" rîrîit :)
    Nu m-a stresat niciodată, nu-mi amintesc nicio traumă din copilărie sau de la şcoală.
    M-a ajutat la franceză, m-a ajutat apoi şi la alte limbi străine (portughezii au şi eu r-ul lor, mai spre franceză decît spre română), iar la engleză nici măcar nu a contat r-ul meu franţuzit. În engleză, odată ce îl înveţi pe ăla adevărat, nu mai ai probleme. Cînd am predat engleza unor grupe de avansaţi, şi-au dat seama tîrziu de graseierea mea, cînd s-a întîmplat să zic ceva în română.
    Copilul nostru de 6 ani încă nu-l pronunţă. Poate o s-o facă, nu m-am gîndit să-l duc la logoped, deşi poate l-ar ajuta. Nu ne stresăm încă. Dar oricum, r-ul adevărat nu prea-l aude în casă...
    Merrrsi de articol şi de oportunitatea de a povesti despre r-ul meu! :)

    RăspundețiȘtergere