R

  Pana la 6 ani nu l-a zis deloc. Punea i in locul lui. Pe la 5 ani deja eram speriata rau ca o sa aibe o problema de vorbire. Am cautat exercitii de logopedie si m-am apucat de treaba. M-am apuca io de treaba ca ea oricat s-ar fi straduit nu-l gasea pe nenorocitul ala de R nicaieri. 

  Vazand ca nicidecum nu poci sa i-l trag cu clestele din gura am decis sa ma relaxez. M-am gandit ca o sa fie raraita si desi ideea asta ma ingrozea initial...m-am apucat sa caut informatii de la oameni care traiesc cu raraiala. Spun ca ma ingrozea nu pentru ca s-ar auzi urat un om rarait (mie imi sunt chiar simpatici), ci pentru ca oamenii, in speta copiii au tendinta sa rada de cei care sunt "un pic altfel". Iar Mara e un copil chiar mai sensibil decat media, asa ca perspectiva rrrraraiasca ma cam facea sa capat fiori reci. 

  Vara trecuta, o doamna, invatatoare de o viata intreaga mi-a spus foarte linistita ca in mod sigur nu va fi copilul meu primul copil care nu-l zice deloc pe R :))) Mi-a spus ca ii vin la clasa si la 7 ani fara sa il poata spune si cumva pe parcurs lucrurile se regleaza. Ah, m-am gandit atunci, asta cam asa e...n-am vazut niciunul de 20 de ani care sa nu-l zica pe R...ia sa ne relax oleaca ca avand in vedere ca nu il putem tricota pe R...nu prea avem ce face. 

  Undeva spre luna aprilie cand urma sa faca 6 ani a inceput sa il nimereasca pe R ala din gat. Ala graseiatu' de care imi era mie frica. Pfff, zic lasa maica, zi-l cum vrei si cum iti iese, numa' ZI-L! A fost greu sa treaca dupa 5 ani de vorbit cu i la vorbitul cu R pentru ca era obisnuita sa puna alta litera acolo iar asta a fost cea mai mare provocare, sa isi aduca aminte ca a gasit litera corecta si sa o si foloseasca. M-am pus cu gura pe ea doar ca sa ii aduc aminte la fiecare cuvant sa il repete si cu nou-gasitul RRRR. 

  Vazand ca ii iese a fost foarte incantata. Umbla prin casa si o zicea pe aia cu Rrrrrica cu un naduf asa ca si cand l-ar fi injurat pe nemernicul ala de Rica care are un nume stupid si oricum nici el nu stia sa il zica pe r deci la ce i-ar folosi ei o poezie despre el daca tot e tampit? Ha? Adica nici rau, nici ratzusca nici ramurica, apoi ce mama ma-tii stii mah sa zici? Imi aduceam aminte mereu de var-miu ala mic care, exasperat de "zi ma Rica nu stia sa zica..." a zis intr-o zi repede "Rica nu stia sa bobeasca!" Adica pana mea, daca nu stie nici aia nici aialalta....nu stie sa vorbeasca, ce sa zic...

  Dupa ce l-a gasit pe R-ul de frantzuzoaica m-am gandit ca trebuie sa il putem repara. Pentru ca, contrar opiniei generale, oamenii nu se nasc raraiti. Adica nu e ca si cand ai avea o gena sau un defect care te impiedica in mod iremediabil sa il zici corect. Ca daca ar fi asa ar exista raraiti si printre vorbitorii de limba engleza de exemplu, ori eu n-am prea auzit. Poate pentru ca la ei se corecteaza problemele care apar. E si cand cautam eu mai abitir exercitii si informatii...ete ca a inceput fi-mea sa puna limba mai incoa, sa o  mai scoata din gat si sa o aduca mai spre locul unde se "ruleaza" R. 

  Aaaaaleluiaaaaa, aaaaaaaaleluiaaaa cantam prin gradina pe la 2 Mai doar in momentele de singuratate, ca sa nu se prinda copilul ca r-ul alalaltu' n-ar fi totusi la fel de bun ca asta. Ca tocmai ce era mandrrrrra ca ii iese, deci nu prea puteam sa stramb din nas ca era cam de...raraiala. Dupa ce am chiuit de vreo doua ori la auzirea unui r mai aproape de cel "corect"...s-a prins ea singura cam cum trebuie sa faca, asa ca de la 6 ani si 3 luni...iacata-l pe R! Am scapat de Rica cu tot neamu' lui!