Mosia Bunicilor, o luna mai tarziu (3)

  Ieri am fost la Nora in vizita. Am intrat de pe terasa in camera...ea nicaieri...m-am dus in living si am gasit-o discutand cu doamna bunica lu' Stefan de-a-npicioarelea, ca grecii la poarta puscariei (asa e o vorba greceasca despre oamenii care ieseau dupa o sentinta lunga si mai stateau niste minute de vorba in fata puscariei)...se ridicasera de la masa si mai socializau oleaca. 

  Azi e o luna de cand am dus-o la Mosia Bunicilor. Urmeaza bilantul lunii. Cam asa:

  Nu stiu daca se vede cu ochiul liber, eu vad. Cand am dus-o acolo avea 47 de kilograme, nu mai auzea aproape nimic si nu prea mai intelegea nimic din ce i se spunea. Nu se putea ridica singura de pe pat din pozitia stand. Nu mergea decat cu ajutorul bastonului sau al unui cadru cu care oricum nu se descurca deloc si nu face decat sa se enerveze mai rau. La gura inca se mai observa aproape imperceptibil urma accidentului vascular suferit in aprilie. La pronuntie se auzea. Plangea in continuu. Femeia asta n-a plans toata viata ei cat a plans anul asta in luna aprilie. 

  O luna mai tarziu. Are 50 de kilograme, este pentru PRIMA data in ultimii DOI ANI in care bunica mea a luat in greutate in loc sa scada. Acum doi ani avea 64 de kilograme. Dupa caderea suferita in casa si spitalizare, cand am adus-o la noi avea 51 de kilograme. Dupa care a scazut in permanenta, indiferent de ce sau cat manca. Acum a scazut 1 kilogram dupa 6 zile in spital. Dupa o luna la Mosia Bunicilor a luat 3 kilograme. 

  Nu numai ca se ridica din pat fara baston, dar merge fara baston si acum mi-a zis ca am avut dreptate, e o prostie, s-a invatat cu el desi poate sa mearga fara el bine mersi...Eu i-am zis mereu ca folosirea oricarei "carje" nu face decat sa ii ia din functia aparatului respectiv. Oricare ar fi el. Acum merge, se plimba.

  La gura nu se mai observa nimic. Nu mai plange deloc, ba chiar rade mereu. Am ras cu ea si la telefon...in mod dubios a inceput sa auda mai bine de cand e acolo. Da, stiu cum suna asta, dar presupun ca punandu-i-se circulatia in miscare pur si simplu i s-a oxigenat creierul mai bine, si probabil ca si aparatul auditiv. Acum te poti intelege cu ea la telefon fara sa isi puna aparatul pentru auzit in ureche. Cand am dus-o devenise perfect incapabila sa mai poarte o discutie la telefon. 

  Pronunta cuvintele absolut perfect, cand am dus-o inca se mai auzea ca fusese o problema acolo. Face integrame si mi-a zis ca uita si cat e ceasul cand se apuca de ele...Se uita la toate serialele ei preferate pe televizorul cu diagonala maaaaare si litere maaaaaaari pe care il are in camera. Se misca, se plimba, a redevenit "independenta" cum era ea odata...S-a imprietenit cu doamna Petcu, bunica lui Stefan...chestie care ma bucura enorm. Doamna Petcu e fix ca o raza de soare. Mica, cu un zambet cat tot pamantul de mare...vesela si simpatica. Le-am dus ieri multe cirese mari si bune, au mancat cu pofta...

  Acum despre locatie. Ei bine, locatia nu ne-a dezamagit. Mancarea nu a devenit proasta in secunda in care am plecat noi de acolo (va suna cunoscut?), oamenii nu au inceput sa se poarte ca niste gunoaie (again, stiti despre ce vorbesc)...totul a fost foarte bine. Nora e extrem de incantata de mancare si de tratament in general. Singura ei obiectie a fost ca i-au ratacit niste tricouri la spalat :)))) Au venit niste angajate noi care au zapacit saculetii cu rufe ai rezidentilor. E de inteles...cum sa faci sa speli rufe pentru niste zeci de oameni diferiti fara sa le amesteci? Habar n-am! Au niste saci speciali in care le colecteaza si in care sunt spalate...si acum dupa ce s-a intamplat incidentul au aparut in baie si saci negri pentru rufele colorate!!! Imagine that! Au avut o problema si au gasit o solutie imediat! Pentru romani e inimaginabil....

  Din pacate asistentul medical care ne-a preluat la venire nu mai lucreaza acolo, chestie care m-a intristat. Tipul era si priceput si era si foarte uman. E o diferenta enorma intre el si cealalta asistenta, dar pana una alta si ea si-a facut treaba foarte bine, m-a ascultat, am decis impreuna chestii...sunt multumita. Dar nah, mie imi plac oamenii calzi, asa sunt eu pisica din fire. Acum a mai venit o doamna asistenta iar parerea mea e ca ar trebui cel putin 3 asistenti medicali priceputi acolo pentru ca ei sa poata avea un program decent de lucru si sa fie multumiti. Insa asta costa. 

  Nora e vesela. Mi-a povestit cu mare amuzament cum l-a gasit pe unul din domnii rezidenti la ea in camera pe cand el incerca sa indese o geanta intr-un sertar...Asa e cand ai Altzheimer...nu stii unde esti, cine esti si in ce camera sa mergi. Deci se mai pomeneste cu cate unul care bantuie pe acolo nesupravegheat si cu care nu te poti intelege deloc cum ca acolo nu e locul lui :) E amuzant pana cand iti vine sa mori de plans, sincer...Ea se mira in continuu de prietena ei, doamna Basceanu...Eu ieri vroiam nici sa nu mai dau ochii cu ea cand am fost acolo, pentru ca incepe sa imi faca mie rau expunerea la boala ei.

  Suna sinistru, stiu. De cate ori ne vede, ne zambeste, ne da buna ziua frumos...uneori ne vorbeste cu "dumneavoastra" si atunci stiu clar ca n-are nici o idee cine sunt. Ma cunoaste de cand aveam 2 ani. Ma cunostea e mai corect. Pentru ca boala i s-a instalat fix cand s-a nascut copilul meu...desi ea a fost medicul pediatru in primul an de viata al Marei....acum nu stie cine e Mara si a cui e. De cate ori mergem ne intreaba a cui e, ne spune ce frumoasa si ce desteapta e. Si accepta imediat cand ii spun ca Mara nu vrea sa vorbeasca cu oamenii straini. Pentru ca ea stie cum sunt copiii. In 60 de ani de munca a aflat. 

  Sa spun cum ma face sa ma simt chestia asta? N-am cuvinte. Ultima data a vazut-o pe Mara cand avea 2 ani...atunci doamna era inca ok, uita niste chestii pe la ea pe acasa, era "zapacita". Patru ani mai tarziu nu stie cine e Mara, nu stie de multe ori cine sunt eu. Pe Marius clar nu il are in sistem sub nici o forma, ca si pe Mara. Pe mama o recunoaste parca mai bine...pe Nora o stie ca e prietena ei. 

 E cumplit. Cumplit. Imi vine sa ma duc si sa o zgaltzai, sa o zmucesc si sa strig la ea "terminaaaaaaaaaaaaaaaaaaa! termina cu prostiiiile!!! te rog eu, uita-te la mine, cum sa nu ma cunosti????!!!!" Inca nu am apucat sa plang. De multi ani stiu ca e asa, nu am vazut-o pana acum tocmai pentru ca n-am vrut. Am fost egoista. "Egoismul" te apara de boli mintale (aici vorbesc strict despre mine!). Eu stiu asta foarte bine. Iar acum am un nod in gat caruia nu i-am dat inca drumul. Da, stiu, nu e despre mine...dar boala asta de fapt e. E despre cei din jur. Despre bolnav nu e decat rar, cand au ei momente de luciditate si cumva realizeaza ca ceva "nu e bine" cu capul lor...Dar in marea ei majoritate, drama si tragedia acestei boli e despre cei din jurul celui afectat. 

  Nora incearca sa aibe grija de prietena ei. Se se spele. Nu mai vrea sa se spele, zice ca "eu m-am spalat ieri cand am venit" sau "eu sunt curata"...Intr-o zi au luat-o pe sus si au imbaiat-o...facuse rani pe piele pentru ca sta prea imbracata si nu se spala destul de des. Si bunica-mea se mira si zice "mama, dar ea nu era asa! acum nu mai judeca"...Cum sa ii explic ca nu tine de "judecata" chestia asta...

  Cat suflet sa ai sa faci un loc ca asta? Cu oameni corecti care sa se poarte frumos si corect mereu cu batranii ajunsi in postura de a nu mai sti daca au mancat sau s-au spalat? Cat suflet si cata putere sa ai sa tii un loc ca asta intr-o tara cum e asta? Nu stiu. Ce stiu e ca ieri Mara a cules flori pentru Nora.

  

  Si ca e clar ca Marei ii e dor de Nora. Era cineva la noi in casa care acum nu mai e aici. S-a atasat si ea de Nora in anii astia in care a fost imbrancita catre maturitate la fiecare criza pe care a avut-o Nora, la fiecare drum la spital si la fiecare moment in care isi vedea mama incordata si ingrijorata pana peste masura. Stia si statea linistita langa mine si ma mangaia..."mami, o sa fie bine". 

  Nu stiu ce o sa urmeze. Habar nu am. Dar acum e bine. In momentul asta suntem bine. Multumim doamnei Melinger si familiei sale, multumim tuturor angajatilor de la Mosia Bunicilor! Multumim Stefan ca ne-ai indrumat intr-acolo!