vineri, 7 iunie 2013

Mosia Bunicilor, o luna mai tarziu (3)

  Ieri am fost la Nora in vizita. Am intrat de pe terasa in camera...ea nicaieri...m-am dus in living si am gasit-o discutand cu doamna bunica lu' Stefan de-a-npicioarelea, ca grecii la poarta puscariei (asa e o vorba greceasca despre oamenii care ieseau dupa o sentinta lunga si mai stateau niste minute de vorba in fata puscariei)...se ridicasera de la masa si mai socializau oleaca. 

  Azi e o luna de cand am dus-o la Mosia Bunicilor. Urmeaza bilantul lunii. Cam asa:


  Nu stiu daca se vede cu ochiul liber, eu vad. Cand am dus-o acolo avea 47 de kilograme, nu mai auzea aproape nimic si nu prea mai intelegea nimic din ce i se spunea. Nu se putea ridica singura de pe pat din pozitia stand. Nu mergea decat cu ajutorul bastonului sau al unui cadru cu care oricum nu se descurca deloc si nu face decat sa se enerveze mai rau. La gura inca se mai observa aproape imperceptibil urma accidentului vascular suferit in aprilie. La pronuntie se auzea. Plangea in continuu. Femeia asta n-a plans toata viata ei cat a plans anul asta in luna aprilie. 

  O luna mai tarziu. Are 50 de kilograme, este pentru PRIMA data in ultimii DOI ANI in care bunica mea a luat in greutate in loc sa scada. Acum doi ani avea 64 de kilograme. Dupa caderea suferita in casa si spitalizare, cand am adus-o la noi avea 51 de kilograme. Dupa care a scazut in permanenta, indiferent de ce sau cat manca. Acum a scazut 1 kilogram dupa 6 zile in spital. Dupa o luna la Mosia Bunicilor a luat 3 kilograme. 

  Nu numai ca se ridica din pat fara baston, dar merge fara baston si acum mi-a zis ca am avut dreptate, e o prostie, s-a invatat cu el desi poate sa mearga fara el bine mersi...Eu i-am zis mereu ca folosirea oricarei "carje" nu face decat sa ii ia din functia aparatului respectiv. Oricare ar fi el. Acum merge, se plimba.

  La gura nu se mai observa nimic. Nu mai plange deloc, ba chiar rade mereu. Am ras cu ea si la telefon...in mod dubios a inceput sa auda mai bine de cand e acolo. Da, stiu cum suna asta, dar presupun ca punandu-i-se circulatia in miscare pur si simplu i s-a oxigenat creierul mai bine, si probabil ca si aparatul auditiv. Acum te poti intelege cu ea la telefon fara sa isi puna aparatul pentru auzit in ureche. Cand am dus-o devenise perfect incapabila sa mai poarte o discutie la telefon. 

  Pronunta cuvintele absolut perfect, cand am dus-o inca se mai auzea ca fusese o problema acolo. Face integrame si mi-a zis ca uita si cat e ceasul cand se apuca de ele...Se uita la toate serialele ei preferate pe televizorul cu diagonala maaaaare si litere maaaaaaari pe care il are in camera. Se misca, se plimba, a redevenit "independenta" cum era ea odata...S-a imprietenit cu doamna Petcu, bunica lui Stefan...chestie care ma bucura enorm. Doamna Petcu e fix ca o raza de soare. Mica, cu un zambet cat tot pamantul de mare...vesela si simpatica. Le-am dus ieri multe cirese mari si bune, au mancat cu pofta...

  Acum despre locatie. Ei bine, locatia nu ne-a dezamagit. Mancarea nu a devenit proasta in secunda in care am plecat noi de acolo (va suna cunoscut?), oamenii nu au inceput sa se poarte ca niste gunoaie (again, stiti despre ce vorbesc)...totul a fost foarte bine. Nora e extrem de incantata de mancare si de tratament in general. Singura ei obiectie a fost ca i-au ratacit niste tricouri la spalat :)))) Au venit niste angajate noi care au zapacit saculetii cu rufe ai rezidentilor. E de inteles...cum sa faci sa speli rufe pentru niste zeci de oameni diferiti fara sa le amesteci? Habar n-am! Au niste saci speciali in care le colecteaza si in care sunt spalate...si acum dupa ce s-a intamplat incidentul au aparut in baie si saci negri pentru rufele colorate!!! Imagine that! Au avut o problema si au gasit o solutie imediat! Pentru romani e inimaginabil....

  Din pacate asistentul medical care ne-a preluat la venire nu mai lucreaza acolo, chestie care m-a intristat. Tipul era si priceput si era si foarte uman. E o diferenta enorma intre el si cealalta asistenta, dar pana una alta si ea si-a facut treaba foarte bine, m-a ascultat, am decis impreuna chestii...sunt multumita. Dar nah, mie imi plac oamenii calzi, asa sunt eu pisica din fire. Acum a mai venit o doamna asistenta iar parerea mea e ca ar trebui cel putin 3 asistenti medicali priceputi acolo pentru ca ei sa poata avea un program decent de lucru si sa fie multumiti. Insa asta costa. 

  Nora e vesela. Mi-a povestit cu mare amuzament cum l-a gasit pe unul din domnii rezidenti la ea in camera pe cand el incerca sa indese o geanta intr-un sertar...Asa e cand ai Altzheimer...nu stii unde esti, cine esti si in ce camera sa mergi. Deci se mai pomeneste cu cate unul care bantuie pe acolo nesupravegheat si cu care nu te poti intelege deloc cum ca acolo nu e locul lui :) E amuzant pana cand iti vine sa mori de plans, sincer...Ea se mira in continuu de prietena ei, doamna Basceanu...Eu ieri vroiam nici sa nu mai dau ochii cu ea cand am fost acolo, pentru ca incepe sa imi faca mie rau expunerea la boala ei.

  Suna sinistru, stiu. De cate ori ne vede, ne zambeste, ne da buna ziua frumos...uneori ne vorbeste cu "dumneavoastra" si atunci stiu clar ca n-are nici o idee cine sunt. Ma cunoaste de cand aveam 2 ani. Ma cunostea e mai corect. Pentru ca boala i s-a instalat fix cand s-a nascut copilul meu...desi ea a fost medicul pediatru in primul an de viata al Marei....acum nu stie cine e Mara si a cui e. De cate ori mergem ne intreaba a cui e, ne spune ce frumoasa si ce desteapta e. Si accepta imediat cand ii spun ca Mara nu vrea sa vorbeasca cu oamenii straini. Pentru ca ea stie cum sunt copiii. In 60 de ani de munca a aflat. 

  Sa spun cum ma face sa ma simt chestia asta? N-am cuvinte. Ultima data a vazut-o pe Mara cand avea 2 ani...atunci doamna era inca ok, uita niste chestii pe la ea pe acasa, era "zapacita". Patru ani mai tarziu nu stie cine e Mara, nu stie de multe ori cine sunt eu. Pe Marius clar nu il are in sistem sub nici o forma, ca si pe Mara. Pe mama o recunoaste parca mai bine...pe Nora o stie ca e prietena ei. 

 E cumplit. Cumplit. Imi vine sa ma duc si sa o zgaltzai, sa o zmucesc si sa strig la ea "terminaaaaaaaaaaaaaaaaaaa! termina cu prostiiiile!!! te rog eu, uita-te la mine, cum sa nu ma cunosti????!!!!" Inca nu am apucat sa plang. De multi ani stiu ca e asa, nu am vazut-o pana acum tocmai pentru ca n-am vrut. Am fost egoista. "Egoismul" te apara de boli mintale (aici vorbesc strict despre mine!). Eu stiu asta foarte bine. Iar acum am un nod in gat caruia nu i-am dat inca drumul. Da, stiu, nu e despre mine...dar boala asta de fapt e. E despre cei din jur. Despre bolnav nu e decat rar, cand au ei momente de luciditate si cumva realizeaza ca ceva "nu e bine" cu capul lor...Dar in marea ei majoritate, drama si tragedia acestei boli e despre cei din jurul celui afectat. 

  Nora incearca sa aibe grija de prietena ei. Se se spele. Nu mai vrea sa se spele, zice ca "eu m-am spalat ieri cand am venit" sau "eu sunt curata"...Intr-o zi au luat-o pe sus si au imbaiat-o...facuse rani pe piele pentru ca sta prea imbracata si nu se spala destul de des. Si bunica-mea se mira si zice "mama, dar ea nu era asa! acum nu mai judeca"...Cum sa ii explic ca nu tine de "judecata" chestia asta...

  Cat suflet sa ai sa faci un loc ca asta? Cu oameni corecti care sa se poarte frumos si corect mereu cu batranii ajunsi in postura de a nu mai sti daca au mancat sau s-au spalat? Cat suflet si cata putere sa ai sa tii un loc ca asta intr-o tara cum e asta? Nu stiu. Ce stiu e ca ieri Mara a cules flori pentru Nora.

  

  Si ca e clar ca Marei ii e dor de Nora. Era cineva la noi in casa care acum nu mai e aici. S-a atasat si ea de Nora in anii astia in care a fost imbrancita catre maturitate la fiecare criza pe care a avut-o Nora, la fiecare drum la spital si la fiecare moment in care isi vedea mama incordata si ingrijorata pana peste masura. Stia si statea linistita langa mine si ma mangaia..."mami, o sa fie bine". 

  Nu stiu ce o sa urmeze. Habar nu am. Dar acum e bine. In momentul asta suntem bine. Multumim doamnei Melinger si familiei sale, multumim tuturor angajatilor de la Mosia Bunicilor! Multumim Stefan ca ne-ai indrumat intr-acolo!



8 comentarii :

  1. Parca mi-ai inseninat si mie ziua cu postarea asta! ma bucur sa stiu ca exista un astfel de loc in care sa gasesti o oaza de liniste si impacare.nu stiu cate zile va mai avea bunica ta dar daca acestea ar fi ultimele ar conta enorm ca e bine tratata, ca se simte bine acolo, ca a recapatat o usoara independenta. cred ca pe oamenii astia mai mult decat boala ii doboara sentimentul neputintei, inutilitatii, a vinovatiei ca au ajuns o povara. Dar cand vezi ca te poti folosi de propriile maini si picioare si ca ti se vorbeste frumos, esti tratat ca un oaspete drag nu ca un intrus parca mai gaseti putere sa te agati de viata.Ma bucur pentru Nora si pentru linistea ta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, Adelina, exact despre asta e vorba! Despre demnitatea de a fi batran. Despre momentul in care poate nu mai poti "chiar tot" dar esti ajutat asa cum trebuie.

      Ștergere
  2. Momente care umplu rezerva de energie:
    E foarte haioasa doamna Nora ! Am un obicei: la o luna de la sosirea fiecarui rezident ma duc la dansul cu carnetelul, la fel cum ma duc in prima zi sa aflu daca e alergic la ceva, daca nu ii place ceva.....de ale oamenilor... Am cerut voie sa o deranjez cateva minute. Era bina dispusa.
    Iam povestit ca imi doresc sa stiu daca este multumita la Mosia Bunicilor, daca ii place mancarea, daca mai are nevoie de ceva in camera sau baie, daca personalul se poarta frumos, corect cu dansa si in final am intrebat daca isi doreste ceva de care poate ii este dor de acasa. La inceput a raspuns aproape constiincios ca cineva care trebuie sa treaca testul, incet incet a inceput zambind sa se faleasca ca merge fara baston si ca sa ingrasat si foarte vesela ma anuntat ferm ca este foarte bine si nu isi doreste nimic. Inca cateva minute la taifas , acum raspundeam eu la intrebari, ii patimeam prietena si ii solicitam delicat ajutor sa ii facem baie, si dansa se opreste brusc: serioasa si curioasa ma intreaba daca a fost cineva care a raspuns la intrebarile mele ca nu e multumit. Foarte directa si putin indignata/ ingrijorata....Aproape ca ma bufnit rasul. Doamna Nora e foarte serioasa !!! Iam povestit de persoane mai putin fericite, de ipohondru care nu isi permite placinta cu mere sau branza dulce , chiar daca e "preferata sa" pentru ca e posibil sa faca diabet in viitor....are si dansul 88 ani, multi inainte.. Neam relaxat.Nu am scris nimic in carnetel dar am plecat mai departe foarte bine dispusa. Am avut o zi buna !
    Mariana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaa, ea pare o persoana "serioasa" insa de abea asteapta sa rada! Si in sinea ei rade de cate ori are ocazia. Insa e foarte "responsabila" intr-ale vietii! Deci ati vazut ca s-a potrivit descrierea mea cu a ei! :)))

      Ștergere
  3. E foarte haioasa doamna Nora !!!
    Azi mia prezentat o noua problema: E ingrijorata ca se va ingrasa prea mult ! Iam propus sa manance numai cat crede de cuvinta . Mia explicat cu zambet ca dupa ce traiesti 11 ani la internat inveti asa de bine sa termini totul din farfurie ca iti intra "in fiinta" si nu poti sa lasi ceva. Neam inteles ca ma va anunta cand va decide ca doreste sai micsoram un pic portiile. Deocamdata o mai amanam.....
    Mam indragostit si de bunica dvs. Sper sa inceapa sa povesteasca si povesti. Simt ca suntem aproape . Mia oferit deacum carticica....
    Mariana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai cred ca se "rasfata" ca stie si ea ca cele 50 de kg de acum le-a dobandit cu mare greutate :) La internat s-a invatat sa: NU ii placa FASOLEA si sa manance REPEDE, ca altfel nu mai apuca saraca mancare. Ea a fost la internat de foarte mica. Portiile de mancare sunt perfecte acum, lasati-le asa ca nu o sa se ingrase :) Povesti are multe si emotionante. Intrebati-o cum a fost in razboi, cum era mama ei si cum s-au stramutat de la Sabla! :) Carticica e doar o mica parte din amintiri.

      Ștergere
  4. Îmi pare bine că i-ai găsit Norei "cazarea" asta :)
    Pe de altă parte, n-aş dori nimănui pe lumea asta să-şi vadă persoanele dragi suferind de astfel de boli ... :(

    RăspundețiȘtergere