luni, 24 iunie 2013

Cararea care duce catre cer

  Destul de obosita. Joi am venit, luni am plecat inapoi spre Ploiesti, miercuri m-am suit in tren si am aterizat din nou la 2 Mai. Lume multa la noi...casuta pentru copii gata, multi copii in ea, ieri erau vreo 8 puradei care misunau de colo colo de te lua capul numai uitandu-te la ei...Ceva asa frumos...

  In seara asta, dupa o plimbare cu Mara in sat, noi doua ca doua fete ce ne iubim...ne-am pomenit ca pana cand am ajuns noi inapoi se ridicase deasupra gradinii o mamaliga de luna cat capu' de mare. Cea mai mare, mai aproape, mai stralucitoare....luna plina din an sau secol ca nu m-am dumirit exact ce era cu ea. Cica ni s-au aliniat niste planete. 

  Am iesit din camera si de sus de pe terasa am vazut magaoaia portocalie. Am fugit la propriu jos si am strigat copilul incercand sa i-o arat. Jos era prea jos, nu se vedea inca. Am strigat-o "hai repede pe plaja sa vedem cum "iese din mare". Una din cele mai mari bucurii ale copilariei mele a fost mersul pe plaja la ora cand rasarea luna plina vara. Bunicile si matusile aveau ziare din care aflau la ce ora exact rasare luna in ziua cu pricina. Mergeam pe malul marii sa o vedem rasarind din mare. E un spectacol, mai ales in august cand rasare la ore la care e noapte deja. 

  Acum era ziua. Era lumina-crepuscul, plaja goala, racoare, nisip rece...si o luna enorma si portocalie deasupra unei mari de catifea care batea usor din gene la spectatori parca asteptand aplauze. Le-a primit de la Mara care era in EXTAZ. Si care a suspinat uitandu-se catre cer: "mami, ce departe e cerul, pacat ca eu nu pot ajunge acolo nici macar cu o SCARA!" 

  N-am stricat momentul sa ii explic ca cerul nu e o bucata de albastru atarnata peste noi ci un aer...n-avea sens. I-am aratat in schimb raza lunii care incepea sa se distinga la suprafata apei. I-am zis uite, vezi, luna face o carare pe apa, e o poteca care duce spre cer. Cand o sa stii sa inoti, cea mai mare bucurie din lume in apa va fi aceea de a inota noaptea, pe raza unei luni pline. Copilul a ramas fascinat, mai ales ca zilele astea ea invata de zor sa inoate :) S-a uitat cu atentie si apoi a declarat ca de abea asteapta sa inoate si ea pe raza lunii care duce catre cer...

  O tineam in brate strans, ma uitam la luna si ii miroseam parul imbibat de sarea din apa si aer. Si ma gandeam de cate sute de ori am stat pe plaja, am suspinat la luna si la stele si mi-am dorit iubire. De cate ori m-am pupat cu baieti pe plaja plina de luna rotunda si mi-am dorit dragoste si cald. In seara asta am primit tot ce mi-am dorit de cate ori m-am sarutat pe plaja la 2 Mai sub un cer cu stele de vara. In seara asta am primit toata dragostea pamantului. Am mers pana la cer pe cararea razelor. 

8 comentarii :

  1. o bucata de albastru atarnata peste noi :) imi place,imi place mult:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Astazi,spre dimineata,crezi sau nu,am visat ca eram...la 2 Mai.Noi doua si Mara,in bucatarie.Tu faceai creveti,eu si Mara ne uitam la tine si radeam de tot soiul de chestii toate trei.In curte era plin de turisti,un zumzet de voci si rasete.M-am trezit cu un sentiment atata de viu si de frumos...Probabil postarea asta a ta,pe care am citit-o ieri,mi-a readus in memorie vremurile in care locuiam la mare si ma bucuram de fiecare raza de soare,strop de apa si fir de nisip...iubesc marea de parca ar face parte din mine.

      Ștergere
    2. Awwww Carmen mi-au dat lacrimile! Trebuie sa veniti pe la noi neaparat!

      Ștergere
  2. mah, tu esti o poeta! iar Mara asta a ta e... e... ca o bucata de albastru senin!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca a fost un moment special...asa-s momentele de luna plina la malul marii :)

      Ștergere