miercuri, 17 aprilie 2013

O luna si jumatate de nelinisti

  Pe 11 martie se intamplau lucruri. Nu imi revenisem bine ca pe 7 aprilie s-au intamplat inca niste lucruri. Asadar, dupa operatia de polip care sangera de zor si internarea la Boldescu a urmat un accident vascular cerebral minor si internarea la Judetean. 89 de ani si 3 luni. 

  Cand a venit sambata acasa de la spital era de circa 20 de ori mai rau decat cand o dusesem, in duminica anterioara. Mi s-a facut rau fizic. Nu se putea ridica deloc. Nu putea sa se miste deloc. Am dus-o la baie cu mult greu sambata si duminica. Luni m-am trezit cu niste dureri de maini si de spate incredibile. Incet, incet a inceput sa prinda putere. Poate pentru ca i-am dat de mancare cum trebuie, multe proteine. Poate pentru ca am dus-o la baie pe picioarele ei si a vazut ca nu e total neputincioasa. In spital n-au avut grija deloc de ea. Sectia de neurologie e ca un fel de circ horror. Poti vedea acolo cam orice. Si poti mirosi 15 saloane in care nu se deschide geamul din ratiuni de "curent" romanesc... toate saloanele se aerisesc pe hol. Urci 3 etaje pe scari si cand sa tragi niste aer la capatul urcusului dai de "ze hol"! Intr-una din zile mi s-a facut rau fizic din lipsa de aer si mirosuri diverse. M-a luat cu voma si lesin. Si eu nu-s o piersicuta sensibila!

  Azi m-a rugat sa o cantaresc. Am dezbracat-o. A ramas in picioare despuiata, doar cu pampersul pe ea. M-am uitat la ea. Zambea si isi frangea mainile de frig. Piele pe oase. Pampersul ala... care mie imi aduce aminte de puiul meu mic, de copane grase, dragoste si veselie, nopti in care Mara radea la mine cu ochii mari, zile de o fericire absoluta... pampersul acum pe ea era ireal. Am strans din dinti rau pentru ca m-a doborat imaginea asta. Mi-am muscat limba sa nu plang. Am adus cantarul... 47 de kile. Acum fix 2 ani avea 65 de kile si se vaita ca e "grasa". :) 

  Acum e mai bine. Se reface pe zi ce trece. Azi a mers singura la baie. E un corp puternic, un om efectiv sanatos. Nu are nici o "boala" de nici un fel. De aia reuseste sa isi revina. Dar daca vine cineva in vizita discuta numai despre cum ea e pe moarte si gata, domle, s-a terminat. Se vaita si se simte mai bine. Ca noi toti dealtfel :)) 

  Mi-a zis zilele trecute ca "tu esti bastonul meu cu suflet" pe cand o ridicam sa o pun in pat. Aseara mi-a multumit din nou si mi-a spus "ce ma faceam eu fara tine" dupa care am auzit-o cum se ruga pentru noi, astialaltii. Mereu mie mi-a fost mai mila de batranii in nevoie decat de copiii in nevoie. Poate ca presimteam ceva. Sau poate ca pur si simplu eu cred ca un copil care n-are nu stie ca n-are si se adapteaza. Un batran care isi pierde calitatea vietii, isi pierde puterea, isi pierde demnitatea... e mult mai rau decat un copil. Mi-e mila si de copiii bolnavi dar parca mai mila imi e de batranii Romaniei. Dupa tot ce am vazut in spitalul ala acum, la sectia de neurologie unde mai toti ajung din cauza de accidente din astea si unde toti sunt umiliti si tratati mai rau ca niste animale...

  Mereu imi zice ca tatal ei avea o vorba: "anii multi nu sunt buni." Incep sa cred ca asa e. O luna si jumatate de neliniste si de agitatie, simt ca imi pierd puterile. Si azi m-au alergat cainii cand duceam copilul la gradinita. Multi caini. Pentru ca o catelusa straina de acest cartier s-a indragostit de noi. Si s-a tinut dupa noi. Asa ca am mers cu bolovani aruncati pana la gradinita. Am ridicat copilul de trei ori pe sus sa nu mi-l casapeasca dulaii care veneau dupa cainele strain dar uitau de ce venisera si se repezeau la noi. Si iar mi-a fost sila de tara in care traiesc. Incep sa ma invat cu senzatia :)))

10 comentarii :

  1. O lună şi jumătate poate fi mult, foarte mult... ori puţin, foarte puţin... Noi am depăşit deja de mult un an... Într-o zi, am primit o invitaţie să fac parte dintr-o 'ceva' alături de câţiva Cineva iar a doua zi, după ce le scrisesem acelora că 'da', a sosit neinvitata... şi, cum un rău nu vine niciodată singur...
    Sănătate ne trebuie, şi vouă, şi nouă, şi tuturor, de altfel.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De fapt pe 2 iunie se fac 2 ani de cand a inceput problema cu bunica. Acum numar doar "ultimele probleme"...si ma intreb cu groaza ce o sa mai urmeze. Multumesc, sanatate si voua!

      Ștergere
  2. Offf..ce impresionant!! Ai atata dreptate Alexandra! Batranii..dragii de ei..cat de putini au parte de bastoane cu suflet?! Mult prea putini...
    Curaj si iubire amandorura va doresc

    RăspundețiȘtergere
  3. Mie mi-e mila deopotriva de batrani si decopii bolnavi, de oameni si animale neajutorate in general. De aceea am si ales sa nu ma fac ceea ce mi-am dorit in copilarie-medic. Dar chiar si asa, ajungi sa ai contact cu cei apropiati in zilele mai lutin fericite, cand sunt bolnavi.

    Zilele trecute am stat din anumite motive, in sala de prelevare de sange. Ptintre pacienti o batranica, in jur de 85-90 de ani. Singura, a venit cu rulatorul. A intepat-o de vreo trei ori, n-a reusit sa ii ia sange. Ne avertizase. Asistenta s-a hotarat sao intepe pe partea exterioara a palmei. Stia ca o va durea, mai patise. Mi-a intins cealalta mana, sa o mangai si sa ma stranga cand o va durea. Mi-au dat lacrimile...

    Multa sanatate bunicii tale, sper sa citesc posturi mai vesele despre ea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim, Salmi. Din pacate nu stiu daca vor mai fi posturi vesele cu ea. Mi-e sa nu fie din ce in ce mai triste. :)

      Ștergere
  4. Sectiile de neurologie sunt de cosmar. Am avut de-a face si eu cu una, la Caracal si mi s-a parut groaznic.Dincolo de mizerie si suferinta m-a socat lipsa de umanitate a personalului.Sunt colege cu mine dar aproape ca le-am urat si m-au dezgustat, nu pot sa le inteleg. Dar poate ca asa se intampla cand ai zilnic sub ochi imaginea degradarii fizice a unor amarati...
    BUnica ta e totusi norocoasa ca te are pe tine, ca inca e lucida(sau poate asta e un ghinion, ca vezi si realizezi cum te stingi din zi in zi)si ca restul organelor nu i-au cedat. Dar nu astepta minuni la varsta ei, poate ca nu e chiar o fericire ca se trezeste in fiecare zi... Sunt prea cruda? Iarta-ma, nu e insensibilitate, dimpotriva, ma doare aceasta imagine si mi se pare cea mai mare nedreptate.Da, sa murim, dar sa murim in picioare si cu mintea intreaga, nu niste legume care agonizeaza.Asta ma revolta cumplit!Tarie si curaj, draga mea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu esti cruda, Adelina. Exact asa gandesc si eu. Acum doi ani cand dintr-o femeie independenta s-a transformat peste noapte intr-un batran neputincios am plans nu de teama ca moare. Ci de mila ca n-a murit in noaptea aia cand a cazut si si-a rupt 7 coaste. Mi s-a rupt sufletul pentru ca stiam ce urmeaza.

      Ștergere
  5. Nu-i zi sa nu ma gandesc la tine si la bunica ta.Am si eu aici o prietena de 86 ani.Doamna a fost profesoara si inca foarte cunoscuta.Este un spirit tanar,un om extraordinar.Mi-a aratat intr-o zi amintirile ei,invitatii de la curtea regala a Angliei,scrisori mai vechi si mai noi de la fosti elevi din diferite colturi ale lumii,invitatii la festivitati de absolvire la universitati celebre...si s-o vezi cum joaca fotbal cu fiu-meu,cum are rabdare cu el si il invata tot felul...o admir si tin tare mult la ea.A avut o viata nu tocmai simpla dar are o atitudine pozitiva si cred ca si asta face mult.Sper sa o avem inca mult timp prin preajma.Are si ea ganduri si scenarii despre momentul cand ...este greu.
    O placinta de-aia cu praz mai faci,Alexandra? Asta,ca sa mai schimbam tonul,stii tu.
    Sa fii sanatoasa sa treci peste toate,baston drag de suflet!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru cuvintele frumoase, Carmen! Si pentru gandurile bune. Placinta cu praz am facut toata iarna. Tone si tone de placinta cu praz am mancat. Cam asa e traditia la noi in familie, in sezonul prazului bagam milioane de placinte :)

      Ștergere