O luna si jumatate de nelinisti

  Pe 11 martie se intamplau lucruri. Nu imi revenisem bine ca pe 7 aprilie s-au intamplat inca niste lucruri. Asadar, dupa operatia de polip care sangera de zor si internarea la Boldescu a urmat un accident vascular cerebral minor si internarea la Judetean. 89 de ani si 3 luni. 

  Cand a venit sambata acasa de la spital era de circa 20 de ori mai rau decat cand o dusesem, in duminica anterioara. Mi s-a facut rau fizic. Nu se putea ridica deloc. Nu putea sa se miste deloc. Am dus-o la baie cu mult greu sambata si duminica. Luni m-am trezit cu niste dureri de maini si de spate incredibile. Incet, incet a inceput sa prinda putere. Poate pentru ca i-am dat de mancare cum trebuie, multe proteine. Poate pentru ca am dus-o la baie pe picioarele ei si a vazut ca nu e total neputincioasa. In spital n-au avut grija deloc de ea. Sectia de neurologie e ca un fel de circ horror. Poti vedea acolo cam orice. Si poti mirosi 15 saloane in care nu se deschide geamul din ratiuni de "curent" romanesc... toate saloanele se aerisesc pe hol. Urci 3 etaje pe scari si cand sa tragi niste aer la capatul urcusului dai de "ze hol"! Intr-una din zile mi s-a facut rau fizic din lipsa de aer si mirosuri diverse. M-a luat cu voma si lesin. Si eu nu-s o piersicuta sensibila!

  Azi m-a rugat sa o cantaresc. Am dezbracat-o. A ramas in picioare despuiata, doar cu pampersul pe ea. M-am uitat la ea. Zambea si isi frangea mainile de frig. Piele pe oase. Pampersul ala... care mie imi aduce aminte de puiul meu mic, de copane grase, dragoste si veselie, nopti in care Mara radea la mine cu ochii mari, zile de o fericire absoluta... pampersul acum pe ea era ireal. Am strans din dinti rau pentru ca m-a doborat imaginea asta. Mi-am muscat limba sa nu plang. Am adus cantarul... 47 de kile. Acum fix 2 ani avea 65 de kile si se vaita ca e "grasa". :) 

  Acum e mai bine. Se reface pe zi ce trece. Azi a mers singura la baie. E un corp puternic, un om efectiv sanatos. Nu are nici o "boala" de nici un fel. De aia reuseste sa isi revina. Dar daca vine cineva in vizita discuta numai despre cum ea e pe moarte si gata, domle, s-a terminat. Se vaita si se simte mai bine. Ca noi toti dealtfel :)) 

  Mi-a zis zilele trecute ca "tu esti bastonul meu cu suflet" pe cand o ridicam sa o pun in pat. Aseara mi-a multumit din nou si mi-a spus "ce ma faceam eu fara tine" dupa care am auzit-o cum se ruga pentru noi, astialaltii. Mereu mie mi-a fost mai mila de batranii in nevoie decat de copiii in nevoie. Poate ca presimteam ceva. Sau poate ca pur si simplu eu cred ca un copil care n-are nu stie ca n-are si se adapteaza. Un batran care isi pierde calitatea vietii, isi pierde puterea, isi pierde demnitatea... e mult mai rau decat un copil. Mi-e mila si de copiii bolnavi dar parca mai mila imi e de batranii Romaniei. Dupa tot ce am vazut in spitalul ala acum, la sectia de neurologie unde mai toti ajung din cauza de accidente din astea si unde toti sunt umiliti si tratati mai rau ca niste animale...

  Mereu imi zice ca tatal ei avea o vorba: "anii multi nu sunt buni." Incep sa cred ca asa e. O luna si jumatate de neliniste si de agitatie, simt ca imi pierd puterile. Si azi m-au alergat cainii cand duceam copilul la gradinita. Multi caini. Pentru ca o catelusa straina de acest cartier s-a indragostit de noi. Si s-a tinut dupa noi. Asa ca am mers cu bolovani aruncati pana la gradinita. Am ridicat copilul de trei ori pe sus sa nu mi-l casapeasca dulaii care veneau dupa cainele strain dar uitau de ce venisera si se repezeau la noi. Si iar mi-a fost sila de tara in care traiesc. Incep sa ma invat cu senzatia :)))