luni, 8 aprilie 2013

Ieri accident. Maine nu stim.

  Se intrevedea o zi frumoasa. Am facut treaba de dimineata, ne pregateam sa plecam, eu si Mara...Se culcase bunica inainte de pranz ca de obicei. Doar ca a uitat sa se mai si trezeasca la ora mesei. M-am dus la 13,10 sa vad ce face, daca se simte bine. Am strigat din prag, "hei, ce faci, esti bine?"...a intors capul spre mine si a zis "nu"...cand l-a intors de tot am vazut. Jumatate de gura era imobila. Nu putea articula cuvintele. 

  Camera s-a invartit cu mine pret de trei secunde. Ma uitam la ea cu atentie si incercam sa imi adun fiecare farama de creier, sa il pun la locul lui in cap, ca pe un puzzle care a zburat in bataia vantului de pe o masa asezata prea aproape de un geam deschis...Creierul era in mii de bucatele azvarlit pe podea. Nimic nu mai avea sens. Ma uitam la ea cu atentie. Dupa ce am inghitit in sec de cateva ori am pus mana pe tensiometru. Imi tremurau mainile de nu nimeream sa asez stetoscopul in urechi. Era sa mi-l bag in ochi. 

  Tensiunea era foarte mica. Asa de mica incat am umflat mansonul de cinci ori ca sa ma lamuresc daca am halucinatii auditive sau nu. Am asezat-o repede intinsa, cu picioarele mai sus decat capul, i-am zis sa imi vorbeasca si sa imi spuna ce simte. Cumva din puzzle-ul de pe podeaua mintii mele, cateva bucati s-au reconstituit. Atac cerebral. Test neurologic. Am pus-o sa intinda mainile sa ma stranga de maini, sa ridice picioarele pe rand, sa zambeasca, sa scoata limba. Mi-a zis ca nu prea ii vine sa zambeasca. 

  Am fugit la telefon si am sunat-o pe prietena noastra medic ATI. I-am zis constatarile, mi-a spus ce sa fac. Am decis sa asteptam sa vedem ce se intampla. A venit soacra-mea cu urzici. L-am pus pe socra-miu de garda la joaca cu copilul si pe soacra-mea de garda langa bunica. Au discutat cateva ore chestii foarte interesante despre sicrie, parastase si lumanari. Gura bunicii s-a indreptat aproape de tot. Tensiunea a inceput sa creasca. Apoi a venit matusa-mea cu sora bunicii. Sora bunicii era cu picioarele inmuiate de tot din cauza vestilor. Bunica, care pana atunci se tinuse extrem de tare, cand a dat cu ochii de sor-sa a inceput sa planga. Am fugit din camera ca sa nu mor. 

  Pe la 6 cand reusise si sa manance si ziceam ca e ok...n-a mai putut sa respire pentru cateva secunde. Iar s-a invartit camera, iar s-a dus dracu' puzzle-ul...am sunat la Ambulanta. Sora bunicii mai avea putin si lesina. Ceilalti plecasera. Eram singura cu ele doua, si amandoua erau pe cale sa lesine. Ambulanta a sosit dupa 40 de minute. Inainte de ambulanta a venit var-miu sa o ia pe sora bunicii. Cand m-a luat in brate m-a busit plansul. Aceeasi reactie ca a ei...el e ca un frate pentru mine. Fiecare ne asteptam omul in fata caruia sa spunem "nu mai pot". A venit ambulanta, au consultat-o. Acum tensiunea era mare. Au plecat la spital cu noi in urma lor. Intre timp bunica era bine. 

  Am ajuns la spital si am asteptat o ora sa o cheme medicul. Apoi am mai asteptat o ora jumate sa ma cheme si pe mine, si cand am intrat inauntru am constatat ca n-o vazuse nimeni, de abea atunci am mers la neurologie si la cardiologie. Eu nu stiu cum reusesc medicii astia sa traiasca. Singuri pe garda. Sute de pacienti. Dupa ce am stat la coada la neurologie a vazut-o o doctorita foarte misto. Atenta, blanda, competenta. A ascultat, m-a intrebat, a cercetat. Si m-a crezut ca desi gura ei se indreptase aproape de tot...nu era fizionomia ei. Nu era nici vorbitul reparat. I-am spus ca eu o cunosc si ca desi acum e aproape imperceptibil chiar si pentru mine...semnul e acolo. Ochiul nu a fost prins de accident, doar gura. Nici maini, nici picioare. 

  Era ora 12 noaptea cand am urcat pe sectie sa o internam. Testele erau bune, totul era bine. Doar ca a facut un accident vascular cerebral ischemic...mic. Ma rog...orice e in creier e "mare"...insa asta a fost mic. Nu stiu ce se va intampla. Am plecat la 12 jumate de acolo...afara ploua, era frig, noapte, pustiu si rece. Foarte rece. Cand am iesit la aer imi venea sa ma asez acolo pe treptele alea si sa nu ma mai ridic...Am mers acasa si am adormit foarte tarziu. Dimineata cand m-am trezit nu mai tineam minte ce s-a intamplat...pentru cateva secunde totul era ok. Apoi am simtit ca am verigheta pe deget. M-am gandit ce cauta acolo, eu n-o port prin casa. Am ridicat mana de sub patura. Era verigheta ei, mi-a dat-o cand am chemat salvarea si credea ca o sa moara. 

22 de comentarii :

  1. Ce să-ți spun? E pielea creață pe mine. Curaj, toți trecem prin momente de gen, toți suntem la fel de fraieri și neputincioși, la o adică.
    Sănătate multă bunicii !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai na...eu n-am avut asemenea experiente pana acum un an jumate cand a inceput bunica-mea cu distractii d-astea. :) Ti se inmoaie si limba in gura cand treci printr-o duda d-asta. De abea ma linistisem cu evenimentul cu polipul :)

      Ștergere
  2. As vrea sa-ti ridic moralul dar nu prea am cu ce. Adevarul e ca la varsta ei te poti asteptala orice, e fragila ca un bibelou de portelan. Poate sunt eu mai "sadica" da eu cred ca e bine ca omul sa plece "dincolo" cat timp mai e in putere, constient si nu sufera prea tare. N-o sa fii mai fericita stiind-o langa tine ca o leguma rupta de lume sau suferind si sa nu o poti ajuta...E trist sa ne stingem asa, degradandu-ne din zi in zi...Curaj si sanatate bunicii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact aia cred si eu! Mai buna moartea decat paralizia. Moralul meu e bun, adica ori sa fie ok pe picioarele ei, ori sa moara. Ceva intre astea doua ar fi ceva horror :)

      Ștergere
    2. Ce-as putea spune,decat ca te imbratisez strans-strans.Sanatate si voua si bunicii.

      Ștergere
  3. Doamne! Nu-s cuvinte... Curaj!

    RăspundețiȘtergere
  4. Trimitem valuri de ganduri bune si energie pozitiva...

    RăspundețiȘtergere
  5. Mai fata draga, la tine in casa e ca afara: o zi soare, doua ploaie! Las' ca de joi se face vreme buna. Curaj!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce sa facem nene, asa e cand ai un batran in grija...de la o varsta incolo nu mai vin decat zile cu ploaie.

      Ștergere
  6. Răspunsuri
    1. Trebuie sa fiu tare in primul rand pentru mine...nici nu stii ce repede iti poti pierde mintile sau sanatatea intr-o situatie din asta. Ieri aveam tensiunea foarte mare, am rugat-o pe tipa de la spital sa imi ia si mie ca simteam ca ma sugruma careva de gat.

      Ștergere
  7. Sper ca sunteti toti mai bine azi!
    Mara e ok? Stiu ca si astia mici pricep, chiar daca noi vrem sa le mai ascundem ca sa nu sufere.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mara e ok, eu nu ii dau voie sa intre in camera Norei cand sunt probleme, dar nici nu ii ascund nimic. Nu vad rostul in a-i ascunde. Daca ea moare nu am cum sa ii zic ca a plecat in vacanta :)))

      Ștergere
  8. Doamne, mi se strange inima cand citesc. In parte pentru ca si bunicii mei au 80 de ani si nici nu vreau sa imi imaginez.. nimic, nimic nu vreau sa imi imaginez! Sunt bine, chiar foarte bine as spune pentru varsta lor, insa.. anii raman acolo. Si amenintarea problemelor tipice varstei ramane. Ma tem mereu pentru ei, mai ales ca eu sunt la 600 de kilometri distanta, iar langa ei nu au decat prieteni, cateva cunostinte si niste rude mai indepartate. Mi-e teama cand suna telefonul la ore mai neobisnuite, sa nu fie cumva vreo veste proasta, mi-e teama atunci cand nu imi raspund la telefon dupa mai mult de cateva secunde, mi-e teama cand imi spune vreunul dintre ei ca s-a simtit rau in ziua aceea sau ca a avut ameteli sau.. orice. Nu vreau sa imi imaginez nimic, nu vreau sa ma gandesc la nimic rau, prefer sa ma rog pentru ei si sa imi imaginez ca sunt vesnici si magici si ca vor fi mereu feriti de orice problema de genul acesta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La 80 de ani bunica-mea mergea anual in SUA la fi-su. Si la 85 :) La 87 de ani mi-a zis "pana acum nu m-am simtit niciodata batrana, acum incep sa simt". In anul ala au inceput problemele :)

      Ștergere
  9. Offf... sper sa va fie mai bine un pic, sa nu mai aveti intruna suparari.. Multa sanatate ii doresc si putere si voua si ei!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu sper :) Multumim mult pentru gandurile bune!

      Ștergere
  10. o imbratisare stransa stransa si multa putere, Alexandra! emotionant cum povestesti...atat de simplu si atat de infricosator..caci toti vom ajunge la aceste momente, intr-un fel sau altul. si tu esti foarte puternica, draga de tine!!forta multa va doresc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-s puternica. As vrea sa fiu. Simplul fapt ca postul asta e scris in propozitii simple arata asta. Nu imi gaseam gandurile nici a doua zi cand am scris :) Multumesc pentru vorbele bune, ma ung pe suflet, draga mea Daria!

      Ștergere