vineri, 14 septembrie 2012

De ziua mea

  Ieri a fost ziua mea. Joi 13. Tot joi era si in 1979 cand mama a lasat zacusca facuta si a plecat pe jos spre maternitate unde dupa "doar" vreo 13 ore...m-a prestat in glorie pe la un 4 jumate dupa amiaza. Intotdeauna mi-e somn la 4 dupa amiaza. Si-sau foame. De cand ma stiu. 

  Ieri vorbeam cu un prieten din copilarie care venea an de an la ziua mea si il intrebam daca mai tine minte petrecerile de ziua mea pe care mi le facea mama an de an si la care imi umfla multe baloane (trimise de unchiul din SUA, ca deh, aveam pile) care invariabil la sfarsitul serii ajungeau sa bubuie sub diverse funduri de copii de 5,6,7,8,9,10 ani...luni de zile dupa  aia gasea mama bucatele de balon spart prin diverse locuri dubioase ale casei. Casa ce continea 2 camere nedecomandate si o bucatarie de circa 3 metri patrati. 

  In acea bucatarie au intrat in multi ani multi adulti claie peste gramada. Maximul a fost de 11 adulti stocati mai ceva ca obiectele ergonomice de la Ikea. Caci un copil venea cu minim un parinte. Si copii erau multi...mancare era pe saturate, mama se dadea peste cap si ne facea gustari de toate felurile, pateuri cu diverse, imi facea mereu tort si ceva prajituri. Sucuri nu existau. Exista insa un praf din plicuri americane (tot pe filiera pachetelor care ne parveneau) si care se numea Kool Aid, era albastru fosforescent si avea gust de-ceva-dulce amestecat cu acetona. O chimicala ordinara care te facea albastru la bot cu o viteza uluitoare. 

  Intotdeauna imi voi dori petreceri acasa, si pentru mine si ai mei si pentru fetita mea. Pentru ca in capul meu a ramas ideea aia de prieteni, oameni apropiati. Atunci nu era moda cu sa-ducem-toata-clasa-la-Mec-ca-sa-nu-se-supere-vreunul...Atunci oamenii invitau oameni dragi, apropiati, prieteni buni. Ziua de nastere era ceva firesc, bun, drag, cald, cu oamenii pe care ii iubeai nespus si in restul anului. 

  Azi a ajuns o afacere. Un biznis. Oamenii se invita intre ei ca sa se ia la intrecere in carciumi, Mecuri pentru copii si torturi scarboase la preturi ametitoare. Copilul e eventual fortat sa il cheme si pe x si pe y, ca are mami treaba si tati interes cu ei...nimic nu mai este despre copil si prietenie, totul e despre bani, toalete la mucosi de 2 sau 6 ani si haleala de mega fitze si figuri. 

  Prietenul pe care il intrebam ieri (hai sa traiesti, Horjica, si sa fii un tata super misto!) nu numai ca isi aducea aminte, insa o facea cu placere si cu nostalgie. Ma intreba daca mai tin minte cati ani aveam pe atunci. La fel si ceilalti baieti (na, am crescut numa printre baistruci cum le zicea bunica-mea) isi aduc aminte de zilele mele de nastere cu mare placere. Le-a ramas in cap pentru ca era despre noi, prietenii...care la ocazii din astea eram gramada pe snopul de baloane si ne fugaream prin cele doua camere ca bezmeticii o dupa amiaza intreaga. Si la final tort. Facut de mama nu de cofetarie. Cu lumanari corespunzatoare pe care trebuia sa le sting dintr-o suflare. Si cu cantat de "multi ani traiasca"....si cu emotia aia ca lumea e acolo pentru tine.

  Asa ii voi face Marei ziua mereu. Anul asta, la 5 ani, i-am facut prima petrecere adevarata. Pana acum nu mi s-a parut ca e cazul...in primii ani nu pricepe nimic (deci ce faci faci pentru tine nu pentru el, sa fim seriosi), apoi faci mai cu familia asa...la 5 ani cand am vazut-o ca are prieteni de care isi aduce aminte in mod activ si pe care ii iubeste in felul ei...am purces la drum. Nu aveam unde sa facem acasa la noi asa ca ne-am dus la Nasica. Nasica noastra e o super nasica, care desi nu prea ne cunostea cand ne-a casatorit a ajuns sa ne iubeasca intr-un mod atat de frumos si de onest incat ne-a impresionat mereu. Asa ca Nasica ne-a primit la afterschool-ul pe care il au ei la Bucuresti, ca sa nu chemam lumea pe drumuri la Ploiesti. 

  Si...i-am pus pe pitici sa isi faca pizza singuri. Am pregatit aluat acasa, am taiat ingrediente, am pregatit ce imi trebuia pentru tort (tort cu piscoturi, zeama de sfecla si mascarpone, ca un tiramisu :), am luat multe facalete de acasa...si am purces la drum. Nu pot sa descriu in cuvinte incantarea copiilor de 3-7 ani cand si-au facut singurei pizzele cu ce au dorit ei! Mec-uri, carciumi, animatori si alte cacaturi....sunt NIMIC pe langa fericirea copiilor de a face ei cu mana lor ceva "de mancare" pe care apoi sa il manance cu mandria omului care a produs ceva comestibil! Au baut limonada cu miere...au mancat tort cu sfecla si s-au fugarit intr-un spatiu care era cam de zece ori mai mare decat apartamentul lu' bunica-mea. Au fost si baloane, s-au si spart cu incantare...ce sa mai...am reusit sa ii fericesc total si pe ei si pe mine care imi doream pentru ea ce primisem eu de la mama: o petrecere care sa fie despre EA. 

  De ani de zile pentru mine n-am mai facut nimic special. Nu am mai simtit nevoia. Am iubire in viata mea, am prieteni dragi, am tot ce imi trebuie. N-am mai simtit ca trebuie sa ma "serbez" insa anul asta o sa o fac. Pentru ca anul asta am adunat niste prieteni noi, i-am regasit pe unii mai vechi, m-am scuturat de greutatea  care ma sufoca...si acum vreau sa ma bucur de toti oamenii astia care imi sunt aproape. Asa ca o sa fac ceva bun de mancare, o sa iau niste bere si o sa chem niste lume draga. Si o sa iau chiar si baloane numa' bune de pocnit! Si iar o sa radem!

9 comentarii :

  1. Super faina ideea cu pizza by my self!
    In alta ordine de idei, eu i-am serbat ziua Anei mele doar cu prietenii pe care i-a vrut ea (plus parintii din dotare). Asa am ajuns ca la 6 ani sa-i fac ziua in curtea noastra de la ţară unde s-au strâns toti colegii de la gradi, plus educatoarele, plus vecinii de peste gard. Am avut 22 de copii si un tort de piscoturi facut in tava de friptura:))

    RăspundețiȘtergere
  2. Aaaaaaa, la multi ani micutei tale! Ah, suna tare bine alaturarea asta de oameni multi si dragi voua! Plus tort de piscotuuuuri! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna Alexandra, mi se pare incredibil:) hai sa-ti zic de ce: ieri i-am serbat ziua fetei mele: 5 ani. Si ce crezi ca au avut ca activitate?!?!!? Si-au facut pizza ;-) Am taiat inainte de petrecere cu sotzul tot felul ce chestii (branza, ciuperci, salam, gogosari), am pregatit masline, porumb, etc, am facut un sos de rosii si unul cu smantana si am facut aluatul cu vreo ora inainte sa vina copiii. Fiecare a primit o bucata de aluat (impartit egal ca nu vreau scandal :-)) si si-au pus pe el ce au vrut si la cuptor cu ele.
    Tortul a fost tot un fel de tiramisu de copii: piscoturi muiate in suc de portocale si crema de smantana cu putin zahar!
    Citind povestea ta, parca scria cineva ce facusem eu :-)
    Cateva detalii nu se potriveau (ca noi am facut acasa, si toti copiii erau cam de 5 ani), tiramisu meu nu avea suc de sfecla.
    Hai ca incerc sa imi revin ;-)
    O zi buna!
    Livia

    RăspundețiȘtergere
  4. Buna Livia! Uite asa e viata, cine se aseamana se aduna...:))) Mi se pare genial ca si altcineva s-a gandit ca mine...great minds think alike!!!!
    La multi ani micutei tale! Va pup!

    RăspundețiȘtergere
  5. La multi ani! petrecere frumoasa!
    Si mama punea gogosari la murat cand au apucat-o durerile,dupa ce-i carase din piata :D Si tot multe ceasuri s-a chinuit cu mine,ca a ajuns la cezariana in final,ea voia normal si eu veneam cu fundul,ea insista si doctorii incercau s-o lamureasca ca nu se poate.
    Altfel,legat de aniversarea copiilor- aici in Dk lumea isi face aniversare acasa,in cele mai multe cazuri.Foarte rar,la un loc de joaca din ala inauntru.Vin doar copiii, la fetele mele vin doar colegele-care sunt putine,la una in clasa sunt doar 6 de toate,la cealalta sunt 9.Baietii de obicei invita si fetele,ca ele cred ca-i mai pondereaza,nu stiu.Mancarea e normala,ori pizza,ori lasagne,ori crenvursti cu paine.Tort ,eu la ale mele le fac din ala ecologic si din faina integrala.Ceilalti parinti ori cumpara,ori nu fac tort si le dau doar dulciuri.Ce zici tu de aniversari luxoase,eu aici inca n-am vazut.

    RăspundețiȘtergere
  6. Uau, Silving...tre sa descriu intr-un post separat ce se intampla in Romanica-tara-rupta-n-cur la botezuri si petreceri pentru copii. Iti sta mintea in loc direct! Eram acum 3 saptamani la locul de joaca si o mama pregatea ziua fiicei de TREI ani. La un calcul scurt, dupa ce mi-a zis ca tortul e 200 de lei...ajunsesem la 800 de lei asa lejer...fara alte chestii pe care le vroia "domnisoara"...:)

    RăspundețiȘtergere
  7. Ha, inseamna ca esti cu doar vreo 10 zile mai "batrana" decat barbata-miu! :D
    Sa traiesti sanatoasa si cu tot ce mai vrei tu (ca nu ma pricep la urari)! :)

    Eu nu mi-am mai serbat ziua de mult timp, nu stiu exact de ce. Ma rog, doar in casa(adica sot, copii, socri, si bunicii sotului de vreo doi ani), cu un tort si cantat si atat. Nici nu stiu daca duc lipsa sau nu!
    Mi-ar fi placut sa am amintirile tale, din pacate ale mele sunt doar despre stresul mamei legat de pregatiri, si petreceri la care oricum nu ma prea simteam in largul meu, ca nu avea multi prieteni, invitatii erau cunostinte vagi.

    Sotul are in schimb amintiri foarte placute despre multele petreceri ale parintilor lui. Oameni de viata (dar responsabili), cu gasca mare de prieteni apropiati ca varsta(nu foarte dotati financiar), deci si cu copii apropiati, muzici de ABBA si Beatles, prajituri furate si rontaite pe sub masa, Revelioane la Voineasa si altele de genul :)

    Despre copii ... ma infioara "evenimentele" de genul asta, tot sclipiciul si banii aruncati. Ei se multumesc cu lucruri atat de simple ... depinde si cum sunt invatati defapt.

    Grozave ideile cu piticii! Si pe mine ma oripileaza ideile cu Mec-ul.
    Anul trecut a dus invitatii la gradinita, pentru ca si ea primise de la altii cu Mec, numai ca pe ale noastre scria ca e petrecere fara ifose, acasa (n-am zis nimic de ifose :) ). Nu a venit absolut nimeni. Norocul nostru ca nu o ambalasem prea tare si nu a suferit. Am avut si varianta de rezerva, adica prieteni despre care stiam sigur ca vor veni, si a fost ok.

    Iarna asta face si ea 5 ani, si sincer chiar intrebam pe sot daca sa fac o cercetare la un loc de joaca, sa vad cum sta treaba (ceva doar de zbantuiala si cu mancare de acasa) dar el mi-a spus ca nu vrea sa ne incadram in "moda" asta, daca la 5 ani ii inchiriem loc de joaca, la 10 o sa vrea la restaurant si la 18 in Bahamas :)
    In principiu sunt foarte deacord ca vrem sa-i crestem astfel incat sa pretuiasca alt gen de lucruri, dar ma cam inmoi repede, pentru ca stiu ca isi doreste si logica ei e altfel decat a mea, oricat as incerca eu sa-i explic. Vedem, mai e ceva vreme.

    RăspundețiȘtergere
  8. Eu zic sa o invatati sa tina aproape PRIETENII aia reali pe care ii are ea acum. Si atunci ii va fi foarte drag de ei si va fi foarte fericita asa. Eu zic sa faci chestia asta cu pizza, stiu ca acasa e mai greu insa eu cred ca cu niste folie din aia cu care sa acoperi suprafetele si cu un pic de grija nu iese mare mizerie. Au fost ASA de fericiti de nu pot sa iti explic! O sa tina minte. Normal ca nu trebuie sa dai bani aiurea...e aberant. Mai bine cu banii aia mergi cu ei intr-o excursie. E mai frumos si mai util!

    RăspundețiȘtergere
  9. P.S. Multumesc de urari si sa stii ca n-am apucat sa imi chem oamenii sa bem o bere inca...mai e timp ca pana la urma 13 e in fiecare luna :)))

    RăspundețiȘtergere