luni, 13 octombrie 2014

Scoala Spectrum Ploiesti. Ziua zero.

  Ieri dupa amiaza Mara tot repeta "aoleu maine e luni" asa ca m-am gandit ca nu are sens sa o mai duc la scoala azi si ca e un pic indicat sa mergem direct la scoala particulara sa vorbim cu managerul de acolo si sa vedem care sunt conditiile. Cand i-am zis asta s-a bucurat atat de tare si de real incat n-a mai fost dubiu. 

  Dimineata ne-a zis prietenul Cetin ca deja a fost sunat de managerul de la Ploiesti si ca ne asteapta. Ca sa va faceti o idee, Cetin a facut ceva clase de liceu la Spectrum Constanta atunci cand s-a infiintat prima data scoala in Romania. Scoala e turceasca. Omul face parte din Clubul Absolventilor si a zis "bai, acolo e bine, stai ca vorbesc sa iti dau detalii si sa vedem daca e loc". Rar lucru sa ai un prieten care face asta pentru tine. Un om care sa sara sa te prinda cand cazi mai rau...A discutat cu cei de la Constanta care au luat imediat legatura cu cei din Ploiesti sa le spuna ca am dori sa mergem la ei.  

  Asa ca am luat copilul si am plecat spre scoala Spectrum. In taxi mi-a zis soptit: "mami, am emotii!". Am asigurat-o ca si eu am emotii dar ca precis o sa fie bine pentru ca azi e 13. A bufnit-o rasul si-am ajuns la destinatie. Unde toata lumea ne astepta. Sau parea ca asteapta sa le intre oameni pe usa. In primul rand la scoala asta se intra pe usa din fata nu pe cea din dos. Si usa nu este incuiata. Nu simti ca esti un iobag cu caciula in mana la stapan. Te simti asa... care e cuvantul ala, oare? Normal. Civilizat. Intri pe usa si totul e alb-stralucitor, plin de lumina, de aer curat si degajat. Oamenii dau buna ziua si zambesc. Cele trei doamne de la secretariat stiau cine sunt si din partea cui vin. L-au adus pe domnul Fehmi imediat. 

  Domnul "director" i-a zis Marei ca el nu e "director", s-a aplecat pe vine la ea si i-a zis "ce director, eu sunt un om ca si tine", a mangaiat-o usor si a lasat-o in pace cand a vazut ca ea e retrasa spre mine. Ne-a poftit in birou sa discutam. Am discutat. I-am spus ce am patit si unde, i-a spus chiar si Mara diverse lucruri. Cand s-a facut pauza dintre ore a venit si doamna invatatoare de la clasa 1, o tipa tanara si tare draguta care a discutat cu mine asa...care e cuvantul ala? Normal! Ca doua femei normale care discuta despre copii. Ni s-a spus ca suntem asteptate sa venim cateva zile, no charge, ca Mara sa vada daca ii place. Si dupa aceea discutam detaliile si contractul. 

  Domnul manager ne-a aratat scoala, cand i-a zis Marei "o sa faci si informatica inca din clasa 1" era sa lesine fi-mea de bucurie. Pentru ca da, au laborator de informatica si ii invata si asta. Si 5 ore de engleza pe saptamana. Au 5 ore pe zi in loc de 4 pentru ca fac mai multe lucruri. Si au un "paznic" care era imbracat la costum negru doar ca la moaca semnana teribil cu Mos Craciun. Si care striga dupa copilasii de a treia "ce mai faceti, copiii mei?" si batea palma cu ei din mers. Ziua zero ne-a impresionat. Ne-am mirat teribil amandoua. Ne-am mirat de chestia aia, cum ii zice? A, da...NORMALUL! Asa ii zice! Ce va urma ramane de vazut. De maine de la 8. 

43 de comentarii :

  1. Ma bucur pt voi,va citesc de mult timp de comentat mai putin,bafta in continuare.
    Diana

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma bucur mult pentru voi!Eram sigura ca Mara va fi incantata!
    In fiecare dimineata ma tot gandesc oare cu cine seamana domnul portar..cu cine..cu cine...da exact cu Mos Craciun, ai zis ft bine!! O sa fii uimita dar el stie fiecare copil unde e, ce club are, cine vine sa il ia, chiar nu e doar de forma.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Monalisa multumim mult de informatii si te rog sa ma tragi de maneca cand ma vezi acolo. Mai sunt poze cu moaca mea prin blog, please pune-mi piedica ca sa ne cunoastem!

      Ștergere
  3. Deci se poate si asa, adica se poate sa te porti normal. Sunt curioasa ce va povesti Mara maine si poimaine. Sa aveti numai zile senine de acum incolo!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu sunt curioasa, Alina. Si tot frica imi e... am ramas cu sechele maxime!

      Ștergere
  4. Cateva informatii sa ma (ne) laud! :)
    Liceul International de Informatica - te rog.. (era Liceul International Particular de Informatica - LIPIC) si da! prima generatie - '94-'99 (nu, nu am ramas repetent - prima si ultima generatie cu an pregatitor de engleza - dupa aia s-a renuntat din cauza idiotilor de la minister).
    TOTI absolventii au ffff multe facilitati, iara TOTI fac o reclama puternica institutiilor de invatamant LUMINA, iar acestia isi fac reclama pt simplul fapt ca sunt cei mai bine pregatiti atat ca infrastructura in toata tara (olimpiade, concursuri organizate de ei la nivel national) cat si prin rezultatele olimpicilor (care, by the way, au totul gratuit... de la taxe scolare pana la meditatori - profesori internationali cu experienta, si terminand cu deplasarile gratuite la concursuri, etc..)
    Institutiile Lumina fac cea mai tare chestie, imbina inteligenta romaneasca cu spiritul de respect pt servicii (de orice fel - in cazul nostru educationale) turcesc! Dai banu' esti respectat pana la ultima virgula!
    Vei vedea diferenta peste ani! Atunci cand Mara nu va accepta sa fie calcata pe grumaz de nimeni! Fie el si un profesor, invatator, sau oricine altcineva!
    NOTA: sincer te rog sa nu imi multumesti! Eu iti multumesc ca m-ai ascultat cand mi-am oferit sprijinul! In rest te vor ajuta ei!

    RăspundețiȘtergere
  5. se poate si in sistemul de stat asa ceva, am trait pe pielea copilului meu, intr-un oras mic de provincie (Pascani) se cheama step by step-se plateste doar masa. daaaaar in marile orase nu se doreste pentru ca aici e sistemul after unde se iau bani gramada si se fac doar teme, nici alea complete. la fel, directorul era mindru ca acei copii nu tremurau cind il vedeau, invatatoarele se ocupau de toti (si mai lenti si mai avansati) . este exact ca in afara cu singura observatie ca invatatoarele nu sint platite in plus (un mare minus) ci fac asta doar din pasiune (doina)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred, Doina. Nu stiu de vreo scoala de stat step-by-step in Ploiesti, auzisem de ceva gradinita insa nu-s convinsa ca era de stat.

      Ștergere
  6. nu, in marile orase nu sint. nici in Iasi unde o vreme au fost, au renuntat (probabil din motive financiare). prinde bine In orase mici cred eu si din cauza ca primarii pot mai usor aloca fonduri pt clasa (caci le trbuie calculator, imprimanta, televizor, mobilier, sint ceva investitii) iar directorul (prof de mate) descurcaret si adevarat manager a stiut cum sa-l influenteze in bine pe primar si sa aloce fonduri (modice fata de ce fura astia). copilului meu I s-a frint inima cind am plecat de acolo (ne-am mutat in Bucuresti) si acum povestim si ne amintim de cl I (acum e cl IV). si s-a facut scoala frate acolo, venit in Bucuresti a cistigat concursuri (chiar la lumina math a fost in tabara) desi invatatoarea cind a auzit de unde vine a zis ca la ei (adica in Bucuresti ) se face scoala (adica acolo la cucuieti nu prea)
    a nu se intelege ca acei copii numai mate si romana faceau, nuuu. erau diverse activitati, de ex cind au invatat unitatile de masura I-a dus pur si simplu in piata sa vada cum se cintareste efectiv, sa nu bata cimpii, si multe altele, nu am timp acum (doina)

    RăspundețiȘtergere
  7. Bafta multa cu noua scoala si sper din suflet ca fata sa aiba parte de exemple demne de urmat!!!
    Ca tot citisem de reportofon mi-am adus aminte de invatatoarea aia cretina care nu era multumita de cadourile de craciun si jignea parintii, uite ca dupa toata tarasenia aia, nesimtita inca isi face meseria, deci da, modul in care se aplica si se respecta legea in Romania imi provoaca greata si in general tot ce se intampla, nepasarea oamenilor, delasarea, prostia, lenea si teama asta tampita pe care majoritatea o au, nu imi este mila decat de copiii astia. Oare cat timp va mai trebui sa treaca, cate generatii, ca sa fie si in Romanica, NORMAL?!
    Simona

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact! O mie de ani si n-o sa ajunga scoala de stat la nivel civilizat!

      Ștergere
  8. Pot sa confirm si eu tot ce a spus Cetin! Fi-miu a facut si el Liceul International de Informatica din Constanta si cred ca i-a prins foarte bine. Am inteles ca acum au mai coborat si ei putin stacheta (ce sa-i faci, economie de piata, e nevoie de bani..) dar cat timp a fost fi-miu in scoala am fost foarte multumita. Si de conditii si de ce invata dar mai ales de CUM se invata, cu accent pe dezbatere, pe libera exprimare, pe dreptul la opinie. Si mai ales pentru faptul ca li se cultivau aptitudinile, erai indrumat spre ce te pricepeai mai bine, spre concursuri, spre competitie. Regulile erau oarecum stricte fata de un liceu normal, adica se penaliza orice badaranie, idolenta, absenteism sau aroganta. Una peste alta nu-mi pare rau de nici un leu (dolar pe atunci) cheltuit fiindca n-am platit nici o ora de meditatii, nici spaga iar intrarea la facultate a fost un fleac. Daca o dai pe Mara acolo ai facut o alegere buna, nici nu stiam ca exista si in Ploiesti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaaa, azi a mers prima zi si a iesit de acolo alt om, jur! A iesit tzopaind intr-o fericire absoluta (ea VREA sa invete si sa scrie si sa faca lucruri, asa s-a nascut ea cu drag de scoala!) ... si mi-a zis ca a fost minunat. Fac toate actele zilele astea si gata, va fi inscrisa la Spectrum. Au de la gradinita la gimnaziu in Ploiesti.

      Ștergere
    2. din pacate nu LIPIC a coborat stacheta ci baza de selectie a scazut.
      Romanii nu mai fac copii!! (este demonstrat) iar cei care "isi permit" luxul asta.. na! uitati-va in jur! nu vreau sa judec oamenii atata timp cat eu nu am!
      Eu cand am terminat scoala generala 7.. (hat.. '94) eram clase de la A la H... cate 30-35 in clasa. Acum, daca aduni pana la D.. maxim E.
      Ca idee, am trecut acum vreo o luna pe la liceu.. si am auzit un pustan ca vorbea urat cu d-l portar (acelasi de cand am terminat eu liceul) .. i-am atras atentia si tot a continuat! Cand m-am vazut cu "managerul" (la el ma duceam cu niste treaba) si i-am zis... in urmatoarea clipa i-a sunat parintii!!! Stacheta e tot sus, crede-ma!
      PS: ce generatie e baiatul tau?

      Ștergere
    3. Cetine, nu te incinge! Stacheta a scazut peste tot in Romania de mai demult!

      Ștergere
    4. scuze !! scuze!!! dar cand e vb de LIPIC... ma incing mai rau ca bricheta! :)
      scuze Adelina... m-a luat valul!

      Ștergere
    5. Cetin, baiatul meu a terminat in 2006 si exigentele erau maxime pe atunci. Apoi am avut o cunostinta care si-a trimis copilul acolo la recomandarile mele si a fost dezamagita, scazuse si nivelul elevilor dar si exigenta profesorilor. Eu, una, am doar cuvinte de lauda despre ei, mi-a placut libertatea de gandire si de optiune data copiilor si faptul ca erau un colectiv unit, fiul meu a ramas prieten cu mai toti colegii si toti s-au descurcat foarte bine.Si mai ales n-au fugit de munca! S daca si tu, ca fost elev, si eu, ca parinte, vorbim de bine scoala asta inseamna ca au facut treaba buna, nu e doar o pepiniera de diplome pe bani, cum sunt cele mai multe institutii private de invatamant din Romania!

      Ștergere
  9. Sa va povestesc o faza vazuta cu ochii mei la Scoala Spectrum Ploiesti..Ma duc sa-l iau pe cel mic intr-o zi.Abia ce se sunase si ieseau copiii.Clasa baietelului meu e aproape de Laboratorul de Info din care a iesit un baietel plangand,dar ce plangea cu siroaie pe ochi..In secunda 2, 2 profesori si paznicul s-au dus la el ingrijorati ce a patit si il intrebau de ce plangi, ce s-a intamplat? Baiatul a raspuns ca plange ca s-a terminat ora de informatica si ca ii pare asa de rau ca lui asa de mult ii place si vrea sa dureze mai mult... Eu am ramas socata era prima data in viata mea cand vedeam un copil, si baiat, ca plange ca s-a terminat o ora de curs.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)))) Si Mara azi zicea ca nu vrea sa plece de acolo! Si noi tot langa acel laborator, deci presupun ca suntem in aceeasi clasa? ;)

      Ștergere
    2. noi suntem clasa 0 dupa clasa Marei, urmatoarea.

      Ștergere
    3. Daaaa! Am o prietena care are baietelul acolo! Dani, am scris eu despre el mai demult!

      Ștergere
  10. N-am mai comentat in ultimele zile, pentru ca sincer n-am mai avut putere, speram doar sa se termine tot cosmarul ala cu nebuna de invatatoare si sa se rezolve cumva lucrurile. Acum stau si-mi tin respiratia (si degetele incrucisate la spate) sa fie exact ce pare chestia asta, sa fi reusit sa va gasiti rezolvarea la probleme. Am citit comentariul de mai sus, stiu ca prima zi a fost extraordinara, dar astept cu nerabdare si continuarea. Nu de alta, dar stiu ce sentiment frumos e sa vezi ca dimineata copilul se trezeste singur doar de nerabdarea de a se duce la scoala, pentru ca acolo se distreaza de numa si invata cate in luna si in stele. Si e respectat ca un om (nu conteaza cat de mic) ce e.
    Sa povestesti cum devine cu scoala asta, felicitari lui Cetin pentru suflet si ajutor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Simona, te cred. Cred ca v-am zapacit cu problemele mele insa am simtit nevoia sa-mi exprim gandurile aici exact cum s-au intamplat ele ca sa nu UIT! Sa nu cumva sa UIT luna asta din viata mea... luna in care cineva si-a batut joc de copilul meu de luni pana vineri! Si stai sa vezi cand o sa fac publice inregistrarile! Stai sa vezi atunci ce te lasa puterile! Asa am plecat cu ea de fericita de acolo azi de mi-a venit sa plang! Avem drum mult mai lung de mers da' aia e... o sa facem miscare, la 4 drumuri de 20 de minute pas-alert pe jos pe zi cred ca o sa devin o diva! :))))

      Ștergere
  11. Si apropo, si ai mei fac informatica inca de la inceputul de kindergarten, adica de la 4 ani. Frumos si corespunzator varstei, dar extrem de util. Si normal, le place de lesina :-)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai, a iesit Mara azi de la ultima ora, informatica.... pfoaiiiiiiiii, mi-a parut rau ca n-aveam o camera de filmat!

      Ștergere
  12. Pe bune, normalul e încântător câteodată! Mă bucur pentru voi, baftă Marei :) Şi să ne ţii la curent cu partea cealaltă a poveştii, respectiv cucoana mulgătoare de arici :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)))))))) Exact, Greta! O rezolv io si pe cucuoana aia, stai sa termin cu actele la astia si cu creierii mei care-s praf, sa ma adun oleaca si ma reped in ea!

      Ștergere
  13. Ma bucur mult pentru voi. Pentru Mara in primul rand, caci nu merita toata teroarea aia. Si, desigur, pentru tine, caci ti-ai fia dunat in scurt timp creierii in batista:)
    Ah, da, daca mai ai energie..nu te lasa cu duamna aia!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu ma las, doar sa am oleaca de timp sa ajung la Marian cu materialul catre editare. Acum ne-am linistit, multumim mult pentru gandurile bune, Vio!

      Ștergere
  14. Eu sunt eleva la scoala spectrum si ce ati descris este o zi obisnuita. Mereu atmosfera este una primitoare si relaxata. Elevii nu stau in stres si....au copilarie. Eu sunt in ciclul gimnazial, nu stiu cum este ciclul primar, dar atmosfera trebuie sa fie aceeasi.
    In plus, se studiaza turca...ceea ce este un lucru bun pentru cultura generala.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Mi s-a parut si mie ca si copiii mai mari sunt fericiti acolo. Bravo! Ma bucur mult pentru tine. Nici nu stii cat de mult conteaza o scoala primitoare.

      Ștergere
  15. As dori sa ne spui detalii despre costuri, optiuni, etc.
    Multumesc frumos
    Simona

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anul asta a costat 1500 de euro program scurt si 2000 program pana la 5 cu lectii si cluburi. Fara masa, masa e 11 lei pe zi, catering. La anul inteleg ca le pune la toti program pana la 3 si va fi 2000 programul scurt, nu stiu despre cel lung.

      Ștergere
  16. Aproape ca mi-au dat lacrimile de emotie. Ca sa nu zic ca m-am scapat pe mine de ras citind articolul emotionant..... Este o scoala ca oricare alta, nu gresesc, mai slaba decat altele. De ce? Pentru ca este particulara si la particular intra cine are 2300 de euro/an numai taxe plus alte cheltuieli toate calculate in euro ajung pe undeva pe la 5000 de euro. Si daca chiar se gaseste cineva sa ma contrazica poate explica ultimele scandaluri in care aceasta scoala este implicata. Cautati pe net!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anonim, esti perfect idiot. Noi am dat 1500 de euro pe an, vrei sa-ti pozez chitanta? 2000 a fost an scolar cu afterschool! De unde 5000 de euro? De unde asa minciuna? Esti un sau o idioata stupida! Si te-am blocat pentru comentarii ulterioare ca esti prea prost ca sa discut cu tine!

      Ștergere
  17. Bună ziua. Va rog ma poate ajuta cineva cu informații de actualitate despre Spectrum Ploiești? As vrea sa mut copilul, în cls 1. Orice informație e foarte bine venita și va mulțumesc. Mi - as dori sa știu..... cam tot, din partea părinților care au copilașii la aceasta școală. Mulțumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi pare rau dar nu am cum sa te ajut, noi am plecat din Romania de cinci ani :) Oricum e mai bine decat la stat, aia e sigur. Si daca deschizi gura sa te certi cu ei in caz ca nu-ti place ceva, sunt mai inclinati sa asculte, sau cel putin asa erau cand am plecat noi. Succes!

      Ștergere