vineri, 9 mai 2014

Un an la Mosia Bunicilor. Si-o zi.

  Pentru ca pe 7 mai s-a implinit un an de cand am dus-o pe bunica mea la centrul de rezidenta asistata Mosia Bunicilor am decis sa merg in ziua aia cu Mara la Nuci, la Mosie si sa ramanem peste noapte acolo intr-o mini excursie. La Mosie poti face asta, totul este ca un hotel, ti se da o camera cu baie si cu tot ce iti trebuie. Aseara pe la 8 si ceva am ajuns inapoi acasa foarte obosite (Mara a alergat pe pajiste doua zile practic in continuu) si foarte incantate de tot ce am trait acolo.

  Rar mi se intampla sa nu-mi gasesc cuvinte suficiente sau sa simt ca am capul atat de plin si ca sunt atat de coplesita de o traire incat sa nu o pot reda repede in scris. N-am putut aseara. Eram si sunt coplesita de cat de frumos se poate face o treaba delicata. Nu stiam cum va fi sa stam acolo noaptea, aveam emotii. Experienta insa a fost una care schimba rotile din creier foarte mult. 

  Noi romanii avem o mentalitate cretina despre batrani si "azile". Poate pentru ca azilele comuniste (care exista si azi in majoritatea cazurilor chiar si in privat) ne-au facut sa intoarcem capul scarbiti la auzul acestui cuvant. In Romania nu exista "cultul batranului", nu mai exista demult respect pentru oamenii in varsta, respect real nu fals. E normal. Atata vreme cat sistemul ii arunca la gunoi in secunda in care nu-i mai poate folosi ca forta de munca... e normal ca intreaga societate sa fie scarbita de batrani. Si inspaimantata de bolile batranetii. Dintr-un egoism feroce cu care ne nastem nu putem privi un om cu Altzheimer dincolo de noi. De mine. De "aoleu Doamne, sa nu ajung asa, vai cat de groaznic!". Ne gandim la noi si nu-l vedem pe omul din fata noastra. Nu ne intereseaza el, ne e frica pentru noi. 

  Intr-o tara in care nici macar copiii nu sunt suficient de ingrijiti inca de la nastere, in care sistemul nu face nimic nici pentru copii nici pentru angajati nici pentru nimeni... nu e de mirare ca avem mentalitatea lui "azil=abandon". Si nu e de mirare ca pana si cei care gasesc un loc ca cel de la Nuci, in marea lor majoritate nu vin sa-si viziteze rudele de acolo nici des si nici pe perioade mai lungi. De exemplu sa stea peste noapte. Si mie mi-a fost "cumva", spun cu mana pe inima pentru ca n-am de ce sa mint. Mai ales ducandu-ma cu copilul meu acolo, evident ca m-am gandit ca poate intra careva peste noi prin camera (nu stiam ca pot primi o cheie si nici n-am mai stat sa intreb), m-am gandit ca poate cuiva i se va face rau si Mara va vedea din nou ca "batraneii" (asa le zice ea) sunt bolnavi. Ea stie de cand era Nora aici, a vazut multe pentru ca n-am avut cum sa o feresc chiar de tot ce s-a intamplat la noi in casa. Eu am prelucrat-o, i-am adus aminte ca domnii si doamnele de acolo au probleme, unii sunt bolnavi la trup altii la cap, i-am zis si ca s-ar putea sa vina careva pe la noi prin camera inclusiv noaptea, sa nu se sperie ca eu sunt acolo si nu e nici o problema. N-a fost cazul, nu s-a intamplat nimic. 

  Stand doua zile acolo am realizat ceva ce nu poti realiza cand mergi doar doua-trei ore in vizite scurte. Am realizat cata munca depun oamenii de acolo pentru fiecare om in parte. Si-s destui oameni. Practic Mosia Bunicilor e ca un stup de albine de dimineata de la 7 pana seara la 9 cand toti se duc pe la culcare. Nu prea vezi pe nimeni stand pentru ca n-au cand. Doar la masa. Am explicat mai pe larg o zi in fotografii pe contul de FB al Mosiei. Il gasiti aici. Tineti minte pagina asta. Voi cei care aveti azi bunici sau parinti in viata si sanatosi aflati de la mine ca maine s-ar putea sa nu mai fie asa. Pe mine caderea Norei m-a lovit ca trenul, nimeni nu se astepta la nimic. Mai toti oamenii care fac un atac cerebral il fac buni-zdraveni. Hai sa nu ne mai gandim ca "noua nu ni se poate intampla" si sa ne orientam un pic sa schimbam o mentalitate si sa facem cunoscut un loc care merita asta. Eu mi-am propus sa fac asta. De ce? Pai pentru ca un copil care duce o viata grea e compatimit. Un tanar care e bolnav e ajutat de toti din jur. Un bratran care se imbolnaveste e o "povara". Batranii mor cu zile in aceasta tara! Din cauza medicilor care se uita la anul nasterii, din cauza ignorantei familiilor, din cauza scarbei pe care oamenii o au pentru un adult care face pe el. 

  Ei bine, un batran dus la Mosie infloreste. Un an mai tarziu, dusa acolo dupa un mini-atac cerebral si o spitalizare scurta la Neurologie in urma careia a ramas fara pic de putere... un an mai tarziu ea e asa:

juca fotbal cu Mara!

  Bastonul ala il tine mai mult asa de fason, nu ii mai trebuie de fapt dar cand merge afara la plimbare il ia cu ea si mai mult il taraste pe jos asa ca pe un catzel dus spanzurat de o lesa :)))) Se simte bine acolo, a luat in greutate 5 kilograme, ceea ce e fantastic! In doi ani aici n-a luat un gram desi manca la fel de mult sau de bine. Si da, la Mosie mancarea e la fel de buna, multa si bine facuta cu simt de raspundere. Fara prajeli, grasimi, margarine, porcarii. Desi batranii sunt "mofturosi" Mariana Melinger se da peste cap sa le creeze meniuri cat mai sanatoase si mai corecte nutritional pentru nevoile lor. Nora a prins putere, imi arata ieri ca la inceput nu putea apasa pe butonul de la bazinul de la toaleta (mi-e greu si mie, Mara nu a putut cam deloc, e un sistem nasol) si ca la inceput apasa cu coada de la peria de la veceu, dar asta nu mi-a zis niciodata :)))) Acum poate cu mana ei, merge zilnic si se plimba, face gimnastica, merge pe bicicleta cand poate. Cand nu nu. 

  Am mancat bine de tot acolo. Si cu pofta. E un aer curat cu miros de plante si flori... cu gazon proaspat tuns care miroase de-ti uiti sufletul prin nori. Mara cum a ajuns s-a descaltat si a inceput sa alerge pe iarba desculta. S-a distrat din nou cu copiii unuia din angajati cu care se imprietenise de Paste. Cand i-a vazut venind a tipat din toti bojocii: "prieteni draaaaagi, ati veniiiiiiiiiiit!". Dupa care s-au pus pe alergat si s-au mai oprit seara. Tatal lor a fost parasit de sotie. Femeia a disparut nu se stie unde si si-a abandonat cei 3 copii. Tatal ii are in grija si munceste la Mosie asa cum poate el si din tot sufletul. Am urmarit zilele astea toti angajatii cu ochiul meu de spion. Stiu sigur pe care n-o sa ii mai vad acolo la viitoarea vizita! Mariana ii zboara imediat pe cei care sunt porci. Pentru ca, din pacate, ea nu prea are cu cine lucra in aceasta tara. N-ai cu cine. Romanul pana nu fura nu se simte bine. Si "furat" se considera si lenea. Si mai ales, MAI ALES, lipsa de respect pentru bunicii de acolo. Daca un angajat vorbeste urat sau cumva cu vreun batran a doua zi nu mai are job. Exact asa cum ar trebui sa fie de fapt in orice afacere care implica oameni. Pentru ca aia sunt oameni, sunt fragili, nu-s saci cu cartofi...

  Cand le vezi pe fetele alea cum ii manevreaza, cu cata rabdare, cu cat drag vorbesc cu ei. Sunt fete simple, de la tzara, sunt oameni cu 3-4 clase dar care stiu sa fie oameni. "Hai iubita mea, hopa, hai incet sa ne ridicam". Daca n-ai capacitatea de a te atasa in mod real de bunicii Mosiei n-ai ce sa cauti acolo. Ma uitam cum dansa managerul cu o doamna pe care o stie pasionata de muzica si dans cand i-au adus Norei tortul. Da, i-au facut tort si i-au cantat cu totii "la multi ani" iar Aurel "domnu' manager" dansa vals cu doamna aia ca si cand ar fi dansat cu bunica-sa la nunta. Mai tarziu a pus rock-n-roll in boxe special pentru aceeasi doamna care era un pic bulversata pentru ca nu mai stia nici cine e nici cum sa ajunga la ea acasa-in camera-etc. Imediat doamna a inceput sa danseze si era fericita. Despre asta e vorba. Despre atentie. Despre dragoste. Despre atasament, ca tot e asta un cuvant foarte la moda in zilele noastre dar legat doar de copii. 

Aurel, ingerul pazitor al bunicilor

  Cei care sunt facuti pentru asta se vad cu ochiul liber. Ii vezi cum le zambesc, cum ii iubesc pe bunici. Iar bunicii iti spun "uite, ea e FATA MEA", adica ea e fata care ma ajuta pe mine de obicei si pe care eu o plac mai mult. Personalul lucreaza in ture nu stiu exact cum dar batranii isi asteapta fiecare "fata" sau "baiatul" lui. Si mai mult, cand Mariana Melinger merge in Israel sa-si vada familia cate o saptamana toti bunicii o asteapta inapoi si li se pare o vesnicie pana se intoarce Ea. Ea care tine in mana o familie. Intai pe a ei cea apropiata, apoi familia de la Nuci. Toti o asteapta si o cauta pentru ca stiu sigur ca daca e ea acolo atunci totul va fi bine. Chiar si cei care sunt pierduti in lumea Altzheimerului (cum e si mama Ei) stiu cine e Ea intr-un fel instinctiv, isi aduc aminte cumva ca Ea e centrul de echilibru din lumea lor care se invarte prea repede pentru ei. 

  Poate pare ciudat sa mergi sa dormi "la azil". Sa stai acolo doua zile. Poate parea trist sau deprimant. O singura data am lacrimat in astea doua zile si atunci era pentru ca radeam cu lacrimi de o batranica. Era atat de caraghioasa incat toata lumea radea in hohote inclusiv ea. Am ras mult de tot in astea doua zile. Toata lumea rade firesc acolo. Nu e nici o "rusine" sa razi cand oamenii sunt caraghiosi chiar daca ei sunt caraghiosi din cauza ca-s bolnavi de Altzheimer sau ca sunt caraghiosi pentru ca nu le merge juma' de corp si merg foarte amuzant. Si EI rad! Si faptul ca li se da "voie" sa rada, faptul ca totul acolo e firesc, natural si amuzant ii ajuta sa se simta bine, normali, in largul lor. Adica exact asa cum ma simt eu, tu sau oricare dintre noi. Si noi radem de noi cand facem vreo tampenie...si ei rad de ei cand nu mai nimeresc sa ajunga inapoi in camera. Si leaga prietenii trainice, sunt exact ca niste copii mici si veseli, doar ca-s mari. Exact ca si copiii, uneori plang. 

  S-au bucurat enorm vazand-o pe Mara cum tzopaie printre ei de colo colo toata ziua. Cei care nu aveau mintea corecta ma tot intrebau al cui e copilul asta frumos si cine sunt eu. Cea mai funny chestie a fost cand o doamna cu Altzheimer era profund ingrijorata pentru ca ea credea ca eu sunt o "colega" de-a ei si cum eu eram in maieu ea ii zicea uneia dintre fete sa aibe grija de mine ca o sa racesc :)))) acolo fiind o caldura teribila pentru ca lor le e frig mereu!  

  Le ziceam cine e Mara, cine-s eu... si peste cinci minute ma intrebau iar. Pana cand n-au mai intrebat pentru ca au reusit sa tina in minte macar un pic ca e un pui de om pe acolo. Cred sincer ca cei care vor sa faca acte de caritate si alte gesturi din astea ar trebui sa isi ia copiii de mana si sa mearga cateva ore la Nuci. E un act de caritate sa-ti inveti copilul ca bunicii lumii sunt pretiosi. Si sa-i arati o "curte" cat zece parcuri aflata la 30 de km de Bucuresti. Sa ia o gura de aer curat si sa zambeasca din suflet unor bunici frumosi si blanzi. Care mereu iti zambesc ca si cand te cunosc de o viata. Pentru ca ei chiar te cunosc de o viata. Esti fiica sau sora lor. Esti mama sau prietena lor. Esti copilul lor pe care stiu ca-l au dar nu stiu nici unde e si nici cum il cheama. Esti un om din familia lor. 







38 de comentarii :

  1. Esti formidabila ! In viata mea nu am cunoscut cineva care poate OBSERVA atat de rapid, si a EXPRIMA atat de CLAR sentimente cu atata profunzime !
    Asi vrea ca toata lumea sa citesca ! Sa inteleaga ....! Multumesc !
    Mariana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Mi-a parut rau ca n-aveam sase maini si trei aparate ca in timp ce pozam intr-o parte se mai intampla ceva si vedeam cu coada ochiului :)))) Multumesc mult, Miri!

      Ștergere
  2. Cristina Stoianvineri, 09 mai, 2014

    Felicitari pentru acest articol genial! Cu toata stima, bravo! Cristina Stoian

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Cristina dar felicitarile merg la oamenii de acolo :)

      Ștergere
    2. Cristina Stoianvineri, 09 mai, 2014

      E si meritul tau, Alexandra - prin intermediul acestui blog am aflat despre Mosie si despre oamenii minunati care isi dedica timpul simpaticilor batranei! :)

      Ștergere
    3. Ma bucur mult, Cristina, sper sa afle cat mai multa lume!

      Ștergere
  3. Felicitari persoanelor care reusesc sa faca astfel de lucruri minunate .
    Este frumos ce descrii acolo, dar din pacate o familie cu un venit mediu nu poate suporta costurile unui astfel de camin.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fiecare stie cati bani are, costurile sunt aceleasi si daca ai un batran la pat caruia ii pui pampersi zilnic si pe care il hranesti bine si il tii curat. Pentru ca cineva trebuie sa renunte la job, nu? Ca sa stea acasa cu un om care e total incapacitat.

      Ștergere
  4. Nu te cunosc dar esti o persoana minunata! Bunica mea (dintr-un sat de linga Ploiesti!) a facut atac cerebral si nimeni nu putea sa aiba grija de ea. Noi (mama- fiica ei) stateam la Galati si la rugamintile mele, mama a adus-o la noi. Trei ani a ingrijit-o mama, dar cred ca se facea bine daca era tratata cum trebuie de la inceput la spital (nu mai are rost acum sa intru in detalii). Oricum nu a mai reusit sa se ridice din pat si trei ani asa a stat. Si acum ma gandesc cu groaza ce greu I-a fost, pentru ca era o persoana super activa si deodata sa te vezi dependent de altii. E greu, foarte greu...Asa ca bunica ta cred ca e mai linistita chiar daca nu-I sinteti aproape. (Doina)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Doina, asa e, ea e mai linistita acolo pentru ca nu simte ca "deranjeaza" pe cineva. In plus acolo a putut merge afara ceea ce aici n-as mai fi putut sa fac pentru ca nu avea putere sa coboare scari. Evolutia batranilor la Nuci e mereu spre bine, sunt oameni dusi pe targa acolo care acum merg bine mersi pentru ca au fost ajutati si ridicati de mai multe persoane zilnic. Ori acasa nu poti face asta pentru ca... nu poti!

      Ștergere
  5. Na, ca mi-au dat lacrimile! Te citesc de multa vreme, dar n-am mai comentat tot de multa vreme :) Lucrez in Germania de aproape doi ani, ingrijesc o batrana in varsta de 93 de ani. Spre deosebire de bunica ta, in acesti doi ani, doamna (care are dementa) a mers dinspre bine spre rau, dar sunt sigura ca numai atentia, grija si dragostea au tinut-o in viata pana acum. A facut cinci atacuri cerebrale, a fost in spital de doua ori, nu-si mai recunoaste nici propriul fiu, de cele mai multe ori, dar cand ne vede pe mine sau pe mama mea (care ma schimba odata la cateva luni) se linisteste. Mereu ma intreb ce o fi in mintea celor care sufera de dementa si cum mai gandesc ei.... daca mai gandesc.... Asa ma bucur pentru bunica ta, sper sa fie fericita, linistita si sanatoasa cat mai multa vreme de-acum incolo, sa o vada pe Mara cum creste. Va tin pumnii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Na ca si mie mi-au dat lacrimile. Bravo Onizza! Mult suflet trebuie sa ai in tine ca sa faci munca asta, esti un om extraordinar! Multumesc mult!

      Ștergere
  6. N-ai pt. ce sa-mi multumesti, sufletul tau e deja ''dotat'' cu de toate si asa ma bucur atunci cand mai intalnesc oameni cu suflet, lumea asta se inraieste pe zi ce trece :( Sincera sa fiu, venisem aici pentru bani, initial, dar mi-am dat seama ca mi se rupe sufletul atunci cand vad un om batran suferind. Batranetea chiar e o haina grea :( Daca am reusit sa fac ceva bun in tot timpul asta, atunci inseamna ca am facut ceva bun si in viata asta. Ai grija de bunica ta, e un om frumos si o mostenesti din plin.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta am incercat sa fac cand am simtit ca eu nu mai pot face fata si ca ei i-ar fi mai bine pe mana unor oameni cu resursele potrivite sa faca asta si intr-un loc cat mai aproape de natura. Conteaza enorm.

      Ștergere
    2. Exact, conteaza enorm si a fost o decizie foarte buna ;)

      Ștergere
    3. Da, pacat ca familia extinsa are impresia ca noi am "abandonat-o" undeva si ca e "singura". Era de o mie de ori mai trista la mine acasa unde chiar era singura si se uita pe pereti toata ziua in depresie. Mentalitatea unora ma uimeste.

      Ștergere
    4. NU te intereseaza parerea ''familiei extinse''. Daca le pasa, intr-adevar, vor merge acolo, sa o vada si sa se intereseze de conditiile oferite in acel loc. Daca nu merg, nu le pasa suficient de mult. Aici conteaza o singura persoana si aceea e Nora. E viata ei, batranetea ei, ultimii ei ani si trebuie, pe cat posibil, sa fie frumosi si linistiti. Daca se poate face asta acasa, e foarte bine. Daca nu, Mosia poate fi acel ''acasa''. Si asta e tot ceea ce conteaza. Gura lumii nu va fi niciodata inchisa si, de aceea, nici nu trebuie sa o bagam in seama :P

      Ștergere
    5. Stiu ca asa ar trebui sa fie dar ma necajesc ca ei nu pricep ca acolo e mai bine decat acasa PENTRU EA. Se tot agita sa o tarasca pana acasa din cand in cand numa' aiurea sa ii creasca tensiunea, sa o doara spatele si sciaticul, sa se chinuie ea ca ei sa se simta mai confortabil.

      Ștergere
  7. Mi-au dat lacrimile, alzheimer este o boala crunta, nu iarta, esti condamnat iar in singurele momente de luciditate batranii isi dau seama de calitatea vietii lor si cat sunt de inutili ca oameni, atunci plang si isi doresc sfarsitul. Stiu, am vazut si am plans impreuna cu o batrana, nu stiam cum sa o linistesc, vroia sa moara ca sotul ei si ca fata ei, era singura pe lume si se intreba de ce tocmai ea a ramas in viata si de ce asa. Batranii nostri, saracii batrani ai nostri, e un subiect atat de delicat ca si ei de altfel, imi este greu sa vorbesc si sa-mi imaginez cum mor unii cu zile in casele lor aproape darapanate din cauza ca raman ai nimanui dupa ce copiii pleaca cu familiile la munca in strainatate, ce trist si cat de nedrept este. Cand te gandesti ca si noi vom fi la randul nostru batrani, bolnavi, de asta nu scapam. Nici macar varsta de 70 de ani nu cred ca o voi apuca la cum traim.
    E atat de ciudat sa vad ca scrii despre romani, ca se intampla in Romania, ca randurile pe care le citesc sunt adevarate si ma bucura enorm, asa cum probabil ti-am mai scris, sa stiu ca Mosia este in tarisoara noastra, nu zic centru si nu voi zice nici macar azil. Stim cum sunt medicii, asistentii, infirmierele, ingrijitoarele si bucataresele la noi, auzim despre lene si cat se fura, stim despre indiferenta si rautate, persoane prost crescute si lipsite de respect, de aceea imi doresc sa se deschida astfel de Mosii in toate orasele tarii, caci sunt multi batrani care merita sa infloreasca, sa reintinereasca, sa se bucure, sa se simta doriti si iubiti. Carei persoane nu-i place sa se simta iubita si dorita? Tuturor ne place sa stam in preajma celor care ne vor.
    Draga de ea, probabil bastonul il ia si pentru siguranta sa, nu este usor sa uiti iar cateodata picioarele la varsta Norei nu te mai asculta, nu toate zilele pot fi la fel. Imi place ce vad in fotografiile de la Mosie, sa vad atat verde, atatea flori si cat de curat si ordonat este totul, probabil ma repet dar mereu la asta ma gandesc cand le vad, ma bucur ca se afla departe de betoane, trafic, multime si galagie: linistea este un gest de respect fata de acesti batrani.
    Ai facut o alegere minunata si crede-ma ca mi-ar placea si mie la batranete sa stau intr-o Mosie ca aceasta in loc sa ma simt o povara pentru copii si nepoti. Ce inseamna sa faci totul din pasiune (ca tot citisem de pasiune, la tine), din iubire fata de semenii tai si din respect fata de omul care iti sta alaturi. Acesta este rezultatul dragostei iar mie mi se pare o poveste pentru ca sunt rare aceste cazuri in Romania din pacate, ca omul sa fie simtit si sa fie OM. Simona

    RăspundețiȘtergere
  8. Azi , la masa personalului (pe la ora 15.30 cand rezidentii se odihnesc) am citit cu voce tare tot ce ai scris pe acest blog. Toate fetele au plans ! Unele chiar in hohote...nu sau abtinut..
    Cand am terminat miau aratat pielea de gaina pe mainile lor si miau spus ca asta a fost rasplata, mai mult decat tot salariul lor pe o luna. (trebuie sa stiti ca acest salariu conteaza enorm de mult pentru ei si il castiga foarte greu) Sau simtit apreciati ! Au inteles ca oamenii vad efortul lor si il pretuieste. Au spus ca acum inteleg de ce ii tot bat la cap cu fiecare detaliu. Infirmierii isi ingrijesc bunicii instictiv, asta e ocupatia lor, nu sau oprit nici o data sa gandeasca la motive sau ca fac ceva special....Acum au inteles ca sunt valorosi, ca fac ceva special si sunt foarte MANDRI !!! Multumesc Alexandra , a fost o lectie de neuitat pentru mine si pentru personal. Mariana.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vai nu pot sa cred! Spune-le ca le pup! Multumesc ca le-ai citit ce am scris!

      Ștergere
  9. Probabil ca de-a lungul timpului ai scris si despre jucariile Marei, dar cum nu stiu exact unde sa postez, o sa intreb aici o intrebare intrebatoare in afara subiectului; mai exact, cam ce jucarii slash hainute slash orice poate fi oferit cadou poti cumpara pentru un copil de 2 ani? Stiu ca as putea intra in primul magazin si sa iau o jucarie care mi se incadreaza in buget, fara consideratie de nimic, cum mi-au recomandat altii, dar as vrea sa fie si ceva care nu stiu, sa fie mai utila decat ceva de tinut usa. O recomandare e mai mult de cat binevenita deci si multumita anticipat. :))

    Cat despre articolul de fata, foarte frumos si emotionant! Daca e asa, chiar ma bucur ca din ce in ce mai multa lume aude de ei!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mihaela la 2 ani copiii sunt incantati de "masutele de activitati", da un search si o sa iti apara diverse modele cu tot felul de jucarii pe ele, sau masute pentru pictat si desenat. Asta e primul lucru care imi vine in minte, depinde insa si de copil, mai bine intrebi mama ce-i place sa faca :)

      Ștergere
  10. Eu te felicit pt ca ai deschis un subiect 'greu'. Din pacate, perceptia in multe societati este ca a trimite un batrin la 'azil' e o rusine. Incet incet trebuie sa schimbam ideea asta. Eu una as prefera de 100 de ori sa stau intr-un loc civilizat, pe cont propriu, cu asistenta de specialitate decit sa ma stearga la fund vreun nepot indepartat caruia ii fac viata un iad. Chiar as vrea sa stiu ce argumente rationale au cei de pe pozitia opusa (dincolo de 'nu se face'). S.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. L-am deschis pentru ca asta mi s-a intamplat si cum blogul asta e despre viata noastra...mna. Daca citesti celelalte posturi despre Mosie, nu mai stiu la care mi-a zis una ca sigur, la tine acasa Nora nu se simtea bine pentru ca NU ERAI IN STARE sa ai grija de ea, sau ceva de genul asta. Alta doamna imi zicea legat de copii ca in Franta unde inteleg ca traieste ea copiii sunt dusi repede la gradinita si uite, ca dupa aia batranii sunt abandonati in centre rezidentiale. Deci mentalitatea e una de abandon. Mie mi se pare mai civilizat sa mergi la un centru din asta decat sa fii umilit de faptul ca cineva din familie te sterge la fund. Pentru ca e mai umilitor asa decat sa PLATESTI pe cineva care are acest job si pentru care nu e o "povara" asa cum e pentru o familie un om la pat. Sa fim seriosi, cineva tre' sa stea acasa cu un batran incapacitat.

      Ștergere
  11. Total de acord. Poate mentalitatea asta vine din urma, cind aziluri erau intr-adevar oribile. Nu mai e cazul, cel putin nu atunci cind iti permiti sa platesti o oarece suma pentru confortul personal. Aici cred ca se poate intra in alta discutia, obsesia romaneasca de a lasa (respectiv primi) mosteniri...Cunosc un cuplu in virsta din Anglia care (ca multe altele) isi vind casa si vor sa investeasca in 2 locuri la un super azil. Copiii (3, toti traind in chirie) nici nu clipesc. Oare la noi cum ar fi privita miscarea:)?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, pentru ca noi suntem o tara de proprietari. Poate si din cauza ca chiria e f mare pentru nivelul de trai din Romania. Uite, un angajat din Ploiesti cu maxim 15 mil pe luna ar muri de foame daca ar da o chirie de 5 mil pe luna. Si aia ar fi ceva naspa la doar 5 mil, nu o casa in care sa-ti faci o familie. Saracia asta ne incurca!

      Ștergere
    2. Plus nesiguranta. Cati care stau cu chirie au contract. Eu am avut contract doar 3 ani din cei 10 cati am stat cu chirie. Odata m-a sunat proprietarul "pana saptamana viitoare sa plecati"; am avut o saptamana , dar am o cunostinta, i-a venit proprietarul beat la 10 seara "m-am certat cu nevasta, divortez, ma mut aici, pleci acum". A "dormit" o noapte pe scari cu pisicul in brate.
      Cat despre "azile" mai trebuie sa lucram la mentalitate.
      Dc bunica-mea pateste ceva, macar stiu ce sa-i spun lu' tata. Ady

      Ștergere
    3. Acum poti face contract, e drept ca unii nu vor dar eu zic ca nu m-as muta fara contract nicaieri. Tocmai ca sa nu ma dea afara cand vor ei.

      Ștergere
    4. De putut, puteam si atunci. Contractul de inchiriere era reglementat si de vechiul cod, ala in vigoare din 1864, dar putiiiiini proprietari. "Vrei sa-mi iei casa" a fost raspunsul cand am cerut contract. Ca tine ziceam si eu pana m-am dat cu capul de realitate. Ady.

      Ștergere
  12. Nu e chiar asa de scump pentru un pensionar dependent sa traiasca la un centru asistat.
    Acasa va costa: alimentatie (300-400ron), intretinere (aprox. 200ron minimum), curent (50-70ron), detergente si spalatorie (50ron), ingrijitoare 800 ron minimum (fie membru de familie , fie angajat. Asta daca nu ai nevoie de consult medical si alte "surprize". Usor usor viata acasa costa in jur de 1300-1500ron/luna iar conditiile acasa nu sunt , de obicei , potrivite pentru persoane dependente. Sa nu uitam si riscurile pe timp de noapte cand ingrijitoarea pleaca acasa.....
    La un centru asistat poti primi tot in acesta suma , inclusiv consult medical saptamanal, asistenta medicala 24/7, curatenie si spalatorie zilnic, conditii potrivite necesitatilor inaintarii in varsta, gimnastica zilnic, plimbari asistate in aer liber, ergoterapie si cel mai important: traiesti in o comunitate cu semeni ai tai printre care te simti "normal", apreciat, respectat si rasfatat.
    Daca are omu' un apartament il poate inchiria , adauga suma la pensie si totul devine posibil.
    In cazuri de handicap/dependenta se poate primi o alocatie de handicap si una de insotitor in jur de 800-900ron . Birocratie si alergatura mare , dar posibil .
    In aceste conditii un pensionar cu 500-600ron pensie poate trai o batranete calma si comoda.
    Trebuie numai sa gandim "altfel"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, si acasa nu il scoti afara la aer, soare si plante pentru ca n-ai cum. Nora era pe picioarele ei si eu nu mai aveam cum sa o dau jos de la etajul unu si sa o plimb eu avand copil mic dupa mine. Costurile sunt corecte.

      Ștergere
  13. am citit articolul si comentariile. Si eu am vizitat de cateva ori un centru privat de batrani. Eu cred ca solutia pt batranete se alege functie de dorintele batranului. Si aici functioneaza dupa cum le-a fost si viata. Consider ca un batran cu o viata sociala dinamica isi va cauta/ va cere recomandari pt un centru similar. O cunostinta spunea ca are in ingjirire 4 batrane ce s-au mutat inpreuna pt a le fi mai bine la batranete!!! si da, ies la plimbare, la teatru, le vine p asistenta meedicala periodic pt masaj si exercitii, cineva le ajuta periodic la cumparaturi. Dar din familie la mine nu stiu niciunul sa fie dispus sa faca schimbari! Toti isi doresc sa ramana in casa lor, sa moara acolo de batranete. Si cred ca dorinta este cel mai important lucru. E ingrozitor sa vezi un batran cum la fiecare vizita se roaga de noi sa o luam acasa la ea. Si da, cunosc batrani solidari, ce nu isi doresc prezenta altora! si nici sa renunte la lucrurile si tabieturile lor....

    Multumesc si anonimului care a comentat la adresa cheltuielilor, nu stiam de anumiti factori, de gen pensie de ajutor de handicap. Adaug ca o observatie, un batran mananca mult mai putin decat o persoana adulta si mai putin decat un tanar activ, asa ca eu cred ca ai estimat cam mult la mancare. Ai uidat insa de medicamente, care se dau atat de usor batranilor. Sper ca intr-un centru specializat sa fie o analiza si verificare a bugetului pt medicamente si sa caute din versiunea minima.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bunica-mea n-a vrut sa se mute nici la mine si mereu spunea ca ea vrea la ea acasa. Acum nu mai zice pentru ca si-a dat seama ca acolo ii e mai bine. Nimeni nu vrea sa se mute la batranete nicaieri. Inca ceva, la Nuci poti sta singur cuc daca vrei, nu esti legat de nimeni si de nimic. Lucrurile ei sunt cu ea acolo multe din ele, tabieturile deasemenea. E normal ca un batran sa nu vrea sa se rupa de "locul lui" insa cand ajunge neputincios e mai bine pentru el sa o faca.

      Cu un asa-zis ingrijitor la domiciliu nu ai o asistenta medicala. N-ai decat o ingrijitoare. Nu cunosc nici o asistenta medicala din Romania care sa fie dispusa sa se mute acasa la bunica-mea, sa ii faca de mancare, sa-i fie asistenta si la o adica ingrijitoare. Pe cand intr-un centru ai mai multe soiuri de personal. Medicamentele vin de acasa, nu sunt incluse in plata de la centru pentru ca fiecare are tratament specific de la medicul de familie sau ce mai au ei. Deci medicamentele le platim noi si le ducem acolo, sunt date asistentei care i le da de cate ori trebuie.

      Ștergere
    2. Si inca ceva "dorintele batranului" cand acesta e la pat sau e cu Altzheimer... e o formula amuzanta pentru mine. E atat de gresit incat doar cineva care a schimbat un batran de pampers isi da seama cam despre ce e vorba. Iar unul cu dementa senila si Altzheimer care se scoala din pat si iese din casa sau dispare sau da foc la casa...hmmmm...dorintele batranului? Not so much!

      Ștergere
  14. "Batranii mananca putin" nu este un fapt !
    Am intalnit cel putin 80 de "apartinatori", cum scria Alexandra undeva, si toti miau spus ca bunicul/bunica mananca foarte putin. Nimeni nu a avut dreptate !!! Nici unul !
    Acasa, singuri si plictisiti nu prea mananca, precum nu se plimba, nu fac gimnastica, nu stau de vorba, nu fac mai mult decat sa se uite la televizor......
    Toti rezidentii Mosia Bunicilor care "mancau foarte putin " acasa mananca foarte bine acum. Si despre cheltuiala pe alimentatie ...e chiar foarte sub estimata.
    Va dau un exemplu de meniu si ganditiva daca se poate procura cu 3-4 sute pe luna.
    Mic dejun: salata (rosii, castraveti, ridichi, salata verde, ceapa verde), 2 cremvursti cu mustar, branza topita, gris cu lapte , paine, unt gem sau miere, ceai sau cafea.
    Gustare: 1/3 portocala, 1/3 banana, 1/4 mar (decojite si feliate) , cafea sau ceai.
    Pranz: supa sau ciorba, pui la cuptor sau snitel sau peste sau ficatei sau chiftelute in sos sau friptura de porc sau gratar din pulpe de pui dezosate, cu doua garnituri (orez, arpacas, paste, cartofi,fasole, varza, legume diferite, mamaliga...) , compot sau parjitura sau morcov ras, sau mar copt, sau gogosi sau clatite.
    Gustare: fursecuri sau prajitura, sau biscuiti sau napolitane, sau pufarine sau floricele cu ceai sau cafea.
    Cina: salata , budinca de cartofi sau legume sau salam si cascaval si telemea, iaurt sau orez cu lapte, paine , unt, gem, ceai de fructe.
    Toti rezidentii mananca in fiecare zi tot meniul in cantitati diferite, dar putin oricum nu este.
    Cand masa este pusa frumos si stai cu prieteni de seama ta ai pofta de mancare !
    Cand un domn fara picior ajuta o doamna a carui creer e "plecat" in lumea Alzheimerului sasi aminteasca ce se face cu furculita, amandoi se simt utili si amandoi mananca foarte bine. Nici unul nu prea manca acasa....
    Mariana . Mosia Bunicilor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, mancarea e multa si de calitate si asa este, cand stai la masa cu altii mananci mai bine si mai mult. Ceea ce pentru batranii lipsiti de putere e ceva bun. In doi ani acasa la mine Nora n-a luat un gram in greutate, slabea intr-una. Aerul si miscarea fac minuni.

      Ștergere