Draga Mara

  Draga mea Mara...esti cu noi de cinci ani si ne-ai adus atatea bucurii incat nu pot sa masor! Am cautat o galeata, nu incap in ea...apoi m-am gandit cu ce te las eu pe tine pe lumea asta, daca ar fi sa plec maine. Pai cred ca te las cu o mare valoare: educatia pe care ti-am dat-o. Si te mai las cu ceva...cu prietenii nostri. Chestia e ca tu m-ai ajutat sa fac rost de unii dintre ei. Pentru ca esti prea misto, prea frumoasa si prea simpatica!

  Da, poate suna bizar, insa...ce ramane in urma noastra pe lumea asta, e putin. Sau e mult. E nimic, sau e totul. E o viata...sau trei picaturi de apa...Copilul creste aproximativ de la sine. Oricat ne-am da cu capul de toti peretii, el tot creste ok cu o anumita masura de bun simt in ceea ce inseamna curatenie, somn, alimentatie. Si creste. Si apoi? Ce vine apoi?

  

  Pai apoi vin prietenii, oamenii buni cu care copilul e inconjurat. Azi despre Monica. Care nu o cunoaste pe Mara insa o iubeste ca si cum ar cunoaste-o de o viata. Care pana la urma nu ma cunoaste nici pe mine prea tare, insa...Monica STIE sa iubeasca. Si sa o faca asa, cu totul...cum mi-am dorit eu mereu de la oameni. Pe Monica am cunoscut-o din cauza de Ioana. Din cauza sau datorita? Ambele! Da...in cateva luni, draga Mara, ne-am gasit alti oameni fantastici! Oameni cu care te pot lasa linistita daca ar fi sa plec maine si tu ar trebui sa ai cu cine vorbi in afara de tac-tu care nimereste mai greu cu vorbitul despre iubire...

  Draga mea Mara, anul asta e anul in care noi trei i-am cunoscut pe ei doi, pe Monica si pe Mihai...bine ati venit in viata noastra! Va imbratisam apasat si promitem sa nu va lasam niciodata sa plecati de la noi!