Aventuri de calator

  Saptamana asta m-am tot plimbat cu ceva treaba pe la capitala. Nu pot sa zic ca am fost navetista, pentru ca nu m-am trezit la 5 ca sa prind personalu' de 7 fara douazeci din Sud. M-am dus cam zilnic in vizita pe la prieteni. Cum sunt o persoana care se uita in jurul ei cand merge pe strada, cu autobuzul sau cu trenul, am avut o saptamana de-a dreptul amuzanta.

  Tinerii merg cu casti in urechi. Cam toti. Daca nu cu casti, cu telefonul la ureche. Acu' cand zic "tinerii" normal ca ma simt ca o baba d-aia handicapata care da din deget catre copilasii neascultatori. O baba de 32 de ani. Ce nu au auzit "tinerii" epocii in care traim este faptul ca urechile le mai trebuie. In general, asa, si in particular, pe strada, urechile sunt bune. Ele folosesc. Cum ar veni sa te apere daca un sofer nepriceput vine peste tine. Da, chiar si pe trotuar. Sau, urechile te pot anunta ca un cetatean binevoitor de pe strada pe care te misti striga cat il tin bojocii "CADEEEEEEEEEEE"....despre ceva care ar putea sa cada la matale in cap. Sau cineva, ca am mai vazut io stire cu baba care vroia sa se sinucida si a picat peste un prost pe strada si l-a omorit pe ala. 

  Merg nene, ca oile capii...cu urechile infundate cu muzica pe care eu o pot auzi de la niste metri distanta. Ce sanse mai au ei la un auz ulterior? Cam mici, dar se pare ca nimeni nu vrea sa auda alarmele pe care orl-istii le dau de ani de zile. Fratilor, muzica se asculta ACASA, si nu in casti, ci la aparatu' ala care canta. Mergi ca prostu' si dai in gropi, toti au o moaca asa transfigurata de zombi...habar nu au de nimic in jurul lor. Da, adolescentii si tinerii inamorati oricum sunt ei ca niste gaini decapitate...mai pui si niste casti cu muzica in ecuatia asta si iti rezulta o mare de oameni care merg fara sa se uite, te calca si pe cap...se impiedica....sau merg pe trecerea de pietoni in ritmul baladei romantice din urechi: ca ochii mortului. Astia nu au avut ore de "circulatie" in clasa a 4a ca noi...noua ne-a zis Lenutza cu Cescutza ca strada se traverseaza "in pas VIOI"...vioi maaaaaaa, adica ca cum ar veni sa fii VIU. Viu e cand mergi si tu cat sa nu ii creasca barba soferului care te asteapta si te injura si de mama si de tata.

  La statia Gara de Nord am ajuns in doua zile diferite cam la aceeasi ora. In metrou, un paznic. Vorbea singur. Jur. M-am uitat, nu avea casca, nu vorbea la telefon, metroul era gol...el bombanea in barba. Nimeni nu parea sa observe. Eu ca omu' nu imi puteam dezlipi ochii de el. Nebunii m-au fascinat intotdeauna. Imi cer scuze insa cine vorbeste de unul singur in barba in metrou, pentru mine e deranjat la scufitza. Si cum ma uitam io asa la el, coregrafia de miscari a fost: s-a scarpinat adanc la slitz, cu intensitate mare, apoi imediat cu aceeasi mana la nas cu intensitate medie, dupa care a bagat un desht in ureche, apoi unul in nas, a facut o biluta si a aruncat-o pe jos. In tot timpul asta vorbea cu sinea sa. Am inceput sa numar in gand ca sa nu ma buseasca rasul. 

  In a doua zi, acelasi metrou, ALT paznic. Da, va asigur, era altul. Nu avea nici o asemanare cu primul. Ce credeti ca facea? Ati ghicit! Vorbea singur, insa asta era model mai avansat, cred ca ii dadusera ceva pastile, ca asta SI RADEA. Vorbea in san ...radea pana la urechi....mangaia pulanul din dotare cu care se mai juca sagalnic din cand in cand. Acu' io sincer sa fiu infractor...m-as cam caca pe mine sa vad d-astia care fac asa. Ca na, cu prostu' mai scoti camasa, da' cu nebunu' nu cred ca te poti intelege asa usor. Probabil Metrorexu' are ceva examen de admitere pentru jobul asta de paznic din metrou, ii cauta sa fie mai "speciali", ca io altfel nu imi explic asa ceva decat printr-un singur argument: salariul. Nimic nu te poate aduce in starea de a vorbi singur ca un fluturas de salariu de cacat. 

  Si...punctul culminant a venit aseara cand am ajuns in gara de Vest din Ploiesti. M-am dus repede sa iau si io autobuzul numit 2 sa ma duca doua statii. Cand colo, in statie a venit un utilaj din ala...stiti autobuzele de pe vremea lu' raposatu'...e, era fix din alea. Nu stiu de unde l-au scos, in rest avem autobuze noi pe aici, nu stiu ce era cu asta si cum de se mai tinea el pe strada. Buuuun, ma sui in el...si cum stateam asa langa usa ca sa astept sa cobor...ma uit la bara aia de care te tii sa urci. Astea vechi au o bara pe mijlocul treptei. 

  Si io cum m-am invatat sa gandesc ca ala de i-am luat numele, zis el si sotu' meu...cum ma uitam io asa la bara aia, ma gandesc..."mama ce suruburi are asta, murea Marse daca o vedea...ete, surubu' ala e iesit de acolo". In fata mea, o pitzi blonda. Evident cu Aifonu' la ureche, ca se pare ca n-avea castile la ea. Opreste autobuzu' in statie, pitzi coboara, io mai baba asa, iau bara in mana, ma scuzati, sa ma dau jos. Si cum purced io la vale asaaaa pe trepteeeee....zbang ce raman io cu bara aia in manaaaaaaaaaaaaa, bara mare, grea si care avea ea si o vointa si o inertie, pentru ca in momentul cand eu am ramas fara sprijin, eu fiind o persoana cu echilibrul destul de ridicat, m-am echilibrat cu baraaaaa....POC peste pitzi...zvrrrrrrrrrrrrrrr Aifonuuuu pe jos prin balti.........................

  Hop pitzi sa moara! Cum ea avea fo' patruj'de kile...bara clar a ofuscat-o cam rau pe carca. Ce sa mai, era sa se duca si ea dupa Aifon in baltoaca. Eu mi-am cerut scuze razand...pentru ca nu puteam sa nu rad, imi era imposibil...dupa ce pret de trei secunde am crezut ca o sa cad in cap cu bara si cu autobuzu' gramada...nu puteam sa nu rad! Aia si-a pescuit Aifonu' din baltoaca, s-a scuturat oleaca si a plecat. 

  Eu am ramas cu bara in mana. Evident soferul de autobaza doar nu era sa se uite in oglinda si sa vada ceva, el a plecat linistit. Eu am ramas uitandu-ma dupa tractorul-autobuz care scotea fum ca la Hiroshima...cu bara aia mare si incovoiata in mana. Am proptit-o de un gard si am plecat razand de una singura pe strada. Apoi mi-am adus aminte cum radea paznicu' ala de unu' singur si am ras si mai tare...