S-a culcat din nou tarziu. Prea tarziu pentru programul ei obisnuit. Cand suntem la 2 Mai nu putem sa ne urmam programul. Prea multi oameni, prea multe distractii, prea mult balamuc. Nu putem adormi la 8 sau 9 ca la noi acasa.
S-a culcat pe la 10. Doarme lemn iar eu o ascult. O ascult si in somn cum o ascult si pe trezie. Aud cum respira si stiu ca e bine sau nu. O aud si cand n-o aud, mi se pare ca o aud, am halucinatii auditive cu copilul care ma striga. Sunt setata sa o aud. Si cand dormeam in alta camera decat ea o auzeam si rupeam usi ca sa ajung la ea. Ca sa constat ca nu o auzisem pe ea ci imi auzisem fricile mele din cap. Sau ca sa constat ca auzisem bine si era o problema.
Acum pot dormi cu ea in aceeasi camera. Desi dorm ca un iepure. Am dormit real-lemn-dusa in astia sapte ani doar cand ea n-a fost in aceeasi casa cu mine. Si cand nu era nici bunica semi-moarta in camera alaturata. Adica anul asta pret de cateva zile cat am fost la Ploiesti eu si ea aici la mare cu mama. Iar cand ma trezeam ma simteam brusc vinovata ca am dormit si extrem de ingrijorata ca ea a patit ceva.
O ascult cand vorbeste ziua, o ascult cand respira noaptea. Mi-e drag de mor. In ultimele zile mi-a fost si mai drag de ea, mi-a demonstrat ce e aia intelepciunea, i-am zis cat sunt de mandra de ea. Au fost prieteni langa noi, vor mai fi curand alti prieteni, din aceia noi si proaspeti, crocanti si numa' buni de strans in brate si pupat. Si ea numara zilele pana joi cand vine Irina si apoi pana lunea urmatoare cand vine Bia. Iar eu o aud. Si o ascult. Si sunt mandra de ea. Pentru ca merita!
:) ai un bibelou de copil!
RăspundețiȘtergere