marți, 17 iunie 2014

Ganduri despre libertate

  Acest post contine opinii personale. A se trata ca atare.

  Mama mea m-a invatat de mica un citat. "Libertatea mea se termina acolo unde incepe libertatea altuia". E un citat din John Stuart Mill, un filozof britanic care si-a batut capul prin anii 1800 cu chestii din astea dubioase cum ar fi libertatea, regulile sociale si normele de buna maniera. 

  Libertatea asta a noastra in cadrul societatii a luat multe forme de-alungul istoriei. Toti vrem libertate cat mai multa insa pe de alta parte cand cineva ne da in cap nu vrem ca acel cineva sa mai fie liber printre noi. Makes sense. Ce mi se pare mie personal uluitor este faptul ca aud din ce in ce mai multi parinti cum vor ei sa-si creasca copiii "liberi". Si prin liberi nu se mai intelege lasa-l sa danseze in balta, sa manance tzarana, sa haleasca furnici si sa mangaie limacsi. Sa guste nisip si sa se cocoate cat mai sus. Nu. Sa creasca liber adica sa faca absolut tot ce doreste, cand doreste, fara nici un fel de idee ca in preajma lui mai sunt si alti oameni.

  Fara nici un pic de respect pentru libertatea celuilalt. Care poate e si el liber sa zicem... sa doarma. Si pentru ca celalat sa doarma noi astialaltii trebuie sa ne auto-limitam libertatea de a urla spre exemplu. Sau libertatea de a merge calare pe el in pat sa-l tragem de nas sau de urechi. Pentru ca omul de langa noi, oricine ar fi el, sa aiba libertatea de a trai in lipsa durerii noi trebuie sa ne limitam libertatea de a-l pocni cu pumnul in ochi in clipa in care ceva nu ne convine. Pentru ca pe noi adultii ne pedepseste cu inchisoarea daca il troznim pe nea Costica de la scara doi pentru ca ne-a iritat. 

  Pe copii nu ii baga nimeni la parnaie pentru asta. De ce? Pentru ca societatea a decis ca el, copilul mic, pana in varsta adolescentei, atentie, nu este responsabil pentru faptele lui. Asa. Deci sa urmarim firul logic al discutiei: copilul nu are discernamant. Atunci noi ii acordam libertate de decizie despre orice? Mai mult, ii acordam libertatea absoluta, cea fara-de-consecinte? Ii lasam lui decizia? El decide sa-l pocneasca pe altul in cap sau sa distruga orice ii iese in cale. Care e consecinta faptelor sale? Cum intelege acel copil ca nu-i tocmai social acceptabil sa faca asta? Nu, nu zic sa-l bati, doamne-fereste. Dar care este consecinta faptelor sale? Eu doar intreb.

  Aud tot mai des de copii "crescuti liber". Din pacate ii si vad tot mai des ajunsi la varste mari, tot mai mari... ii vad la fel de "liberi". Si ma uit si la reactia oamenilor din jur. Ei bine, oamenii din jurul acestor copii nu-s liberi. Deloc. Incepand cu parintii lor care sunt frustrati dincolo de cuvinte si simt clar ca ceva nu-i tocmai in regula, continuand cu cadrele didactice si terminand cu partenerii de joaca sau cu ceilalti oameni care le ies in cale si care se simt agresati si fizic si psihic de "libertatea altuia". Ca deh, mi-e cam greu sa ma simt libera si fericita cand un "copilas liber" imi arunca un cataroi imens in cap pe o plaja. Sau cand "decide" el ca e cazul sa urle la ora 23 sub geamul apartamentului meu. In care copilul meu doarme. Ca vorba aia, e liber sa doama noaptea. Sau nu e? Si nu discut de copii de un an. Ci de pusti maricei care n-au nici un fel de notiune despre "hai sa nu deranjam ceilalti participantii la viata". Ca poate or fi si ei liberi sa respire pe langa noi. Sau nu sunt?

  Copilaria e minunata. Este era descoperirilor. Da, ea nu trebuie umpluta de reguli si interdictii stupide sau inutile. Insa, cata vreme traim printre oameni... libertatea mea se termina acolo unde incepe libertatea celuilalt. 

10 comentarii :

  1. libertatea nu inseamna a avea comportament anti-social.
    Mihaela

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact, Mihaela. Si unii inteleg foarte prost termenul de libertate.

      Ștergere
  2. Big Like! De multe ori am pareri destul de diferite de ale tale, dar pe tema asta sunt 100% pe aceeasi lungime de unda :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu, eu si doar eu. Restul... treaba lor. Asta ma enerveaza si pe mine.
    Carmen

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici nu pot sa zic ca ma enerveaza. Sunt cumva uimita pentru ca eu am fost crescuta in maniera "sa avem bun simt mereu". Si ma inspaimanta oamenii astia pentru ca nu stiu ce sanse are copilul meu sa scape cu viata dintre asemenea parteneri de joaca :)

      Ștergere
  4. Absolut de acord. Traim intr-o societate libera... in care eu sunt liber sa fac ce doresc pana la momentul in care libertatea mea ingradeste libertatea ta de a face ce doresti. Cand trebuie sa invatam sa traim impreuna in societate. Libertatea aia pe care o vor parintii copiilor "liberi" e aplicabila doar in creierii muntilor poate, si aia pana nu se hotaraste ursul ca s-a saturat de libertatea ta de a urla cand ai chef in urechile lui... Acum 7 ani a emigrat in Canada un prieten de-al nostru. I-am spus a vina sa stea la noi pana reuseste sa isi faca rost de un job, o chirie, o masina, etc (nu e nici primul nici ultimul cu care am facut asta, noi am stat ca aurolacii la un motel singuri la inceput si a trebuit sa invatam singuri pana si ce acte ne trebuie ca sa stam legal acolo, am zis pe cat posibil sa le facem altora viata mai usoara decat ne-a fost noua atunci). Ideea e ca in tot procesul asta in care l-am dus sa-si caute apartament, masina si pe la interviuri de job, omul a inceput sa se intristeze din ce in ce mai tare si la sfarsit mi-a spus ca el isi baga picioarele in ea de Canada ca aici e comunism, prea multe reguli si prea ne preocupam sa le fie bine si celor din jurul nostru. Dupa doua luni a plecat inapoi la maica-sa. Am stat mult si m-am gandit, dar ceea ce el a denumit "comunism" e de fapt interactiunea sociala a oamenilor aici, suntem prieteni si ne zambim unii altora, ne tinem usa la bloc si ne ajutam unii pe altii, dar suntem atenti unde ne aruncam gunoiul, unde ne parcam masina si cat de tare striga copilul nostru cand se joaca... si mie mi se pare o chestie de bun-simt, pe care n-a trebuit sa o invat cand am emigrat pentru ca mi-a venit ca o manusa, e exact ceea ce-mi lipsea in Romania mult, nu mi-e dor de vecinii care imi taiau cablurile de la antena ("ca eu de ce sa am si ei nu"), sau vecina de la 4 care consdera ca balconul meu e tomberonul ei, sau vecinii care le permiteau copiilor sa se dea cu rolele in casa la 10 seara pe parchet, sau vecina de deasupra care ma inunda sistematic si din cauza careia peretii nostri aveau o superba nuanta de roz in degrade (avea femeia covoare de iuta rosie si intotdeauna uita robinetul de apa fierbinte deschis, sa iasa mai bine culoarea) si asa mai departe. Am trait simtindu-ma singura intr-o oaza de liniste, in timp ce in jurul meu ploua si tuna cu mitocani... si taica-meu intotdeauna spunea ca si daca o sa sufar in viata, macar sa fiu linistita si impacata ca fac lucrul care trebuie. Ah, iar m-am intins pe tarlaua ta, voiam sa zic ca tare bine ai spus-o (din nou)!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Bravoooo! Ajuta-i pe cei care vin acolo! Bravo!

      Ștergere
  5. Asteptam demult un post ca acesta. Bravo, Alexandra! Dana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Of da...si injuraturile au inceput sa apara de la tot felul de Anonimi simpatici. Probabil cei care se simt vizati. Ar trebui sa strige mai multa lume despre nesimtirile astea, poate cine stie... Desi ma indoiesc profund ca se mai pot educa la batranete.

      Ștergere