Intai fi-mea pe care ne-am facut curajul sa o lasam singura acasa pentru 1-2 ore pe cand noi ne-am dus la cumparaturi in aceste doua saptamani cand Marius a fost acasa. Am ales sa incep "experimentul" cand era si el acasa ca sa fie cumva "vina" impartita la doi. Si responsabilitatea. Desi stiam sigur ca ea nu face tampenii, ca nu umbla la prize si alte chestii... am instruit-o cu glas tare inainte sa plec: "mami, sa nu umbli colo, colo..." iar ea a parut total siderata! Mi-a zis "DAAAAR MAAAAMIIII! stii ca eu nu umblu niciodata acolo si acolo si etc". :) Da, eu stiu in mod teoretic da' tot mi-e frica!
Si-am plecat! Si ne-am tot zis pe drumuri (ca am avut multe, multe drumuri in astea doua saptamani) ca noi stateam singuri acasa, mergeam singuri pe strazi, eram cu cheia de gat si multe alte aberatii pe care ni le ziceam doar ca sa ne simtim curajosi. Pentru ca in spatele creierului, acolo in usa de-din-dos... acolo erau ele, negrele. Acolo erau "se taie, se spanzura, o fura cineva, sare pe geam, se ineaca, lesina, sare in pat si cade!". Acolo erau toate. Dar astora toate stiu ca trebuie sa le dam drumul sa zboare din NOI pentru ca in ea nu prea sunt. Ea e un copil extrem de responsabil si de intelept.
Si totul a fost ok. Am facut asta cateva zile la rand si ne-a prins bine noua pentru ca alergam ca dementii sa cumparam chestii pentru casuta de la 2 Mai, ei pentru ca ea si-a dorit asta (imi spunea de cateva luni ca vrea sa o las singura si sa merg la cumparaturi deci era ea pregatita sa faca asta) si pentru ca a capatat incredere in ea, cum e si normal.
Acum sunt eu home alone la Ploiesti. Am dus-o pe ea cu toate catrafusele la mare, am lasat-o acolo pentru ca aveam aici nunta unui bun prieten, niste dentinst de revizitat si niste om de dus cu mancare catre avion. Am mers duminica la nunta unde m-am distrat copios, o sa ramana de pomina felul in care am ajuns acolo cu o sanda rupta si dusa in alta parte de un taximetrist bucurestean extrem de priceput. Am stat la masa cu niste oameni eeeextrem de misto cu care s-au legat niste conversatii si niste rasete incredibile. Am lacrimat puternic cand Iasonul si-a luat proaspata nevasta la primul dans iar cand m-am revazut cu mama lui dupa mai bine de o decada si am vazut-o pe ea cat de mult se bucura ca-s acolo... astea sunt clipe extraordinare! Sunt momente din alea de bagat in borcanel pentru retrait mai tarziu.
Si apoi m-am intors acasa. Si acasa e casa goala si pustie iar eu tot strang, adun, fac ordine, mai fac niste bagaj pentru joi cand ma intorc la 2 Mai. Si ma mir ce liniste e, incep sa vorbesc singura dupa doua zile de liniste si de nimeni care sa ma strige, fara exagerare, din 2 in 2 minute "maaaaaaamiiiiiiiii" prin casa. Noaptea ma scol, tresar si ma uit spre patul ei. Nu e acolo. Ma uit spre locul lui Marius, nici el nu-i acolo, ma intorc pe partea cealalta si adorm. Adevarul e ca dormi intr-un mare fel cand esti singur acasa. Dormi lemn, dormi adanc, dormi printre episoadele de "aoleu, unde e, e bine?"... dormi lemn, nene!
Home alone e bine. Doar pentru 2-3 zile pe an. Si mi-e dor de ea. Stam impreuna de 7 ani zi si noapte... ne e mare dor una de alta acum. Dar e bine ca stim ca citez "mami, joi o sa te iau in brate si-o sa te straaaaaang, tare, tare, TAAAAAAAAAAAAREEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE!!!". E bine, joi voi fi melc! Ma bulbuca micutza. Ceea ce va doresc si voua!
Si totul a fost ok. Am facut asta cateva zile la rand si ne-a prins bine noua pentru ca alergam ca dementii sa cumparam chestii pentru casuta de la 2 Mai, ei pentru ca ea si-a dorit asta (imi spunea de cateva luni ca vrea sa o las singura si sa merg la cumparaturi deci era ea pregatita sa faca asta) si pentru ca a capatat incredere in ea, cum e si normal.
Acum sunt eu home alone la Ploiesti. Am dus-o pe ea cu toate catrafusele la mare, am lasat-o acolo pentru ca aveam aici nunta unui bun prieten, niste dentinst de revizitat si niste om de dus cu mancare catre avion. Am mers duminica la nunta unde m-am distrat copios, o sa ramana de pomina felul in care am ajuns acolo cu o sanda rupta si dusa in alta parte de un taximetrist bucurestean extrem de priceput. Am stat la masa cu niste oameni eeeextrem de misto cu care s-au legat niste conversatii si niste rasete incredibile. Am lacrimat puternic cand Iasonul si-a luat proaspata nevasta la primul dans iar cand m-am revazut cu mama lui dupa mai bine de o decada si am vazut-o pe ea cat de mult se bucura ca-s acolo... astea sunt clipe extraordinare! Sunt momente din alea de bagat in borcanel pentru retrait mai tarziu.
Si apoi m-am intors acasa. Si acasa e casa goala si pustie iar eu tot strang, adun, fac ordine, mai fac niste bagaj pentru joi cand ma intorc la 2 Mai. Si ma mir ce liniste e, incep sa vorbesc singura dupa doua zile de liniste si de nimeni care sa ma strige, fara exagerare, din 2 in 2 minute "maaaaaaamiiiiiiiii" prin casa. Noaptea ma scol, tresar si ma uit spre patul ei. Nu e acolo. Ma uit spre locul lui Marius, nici el nu-i acolo, ma intorc pe partea cealalta si adorm. Adevarul e ca dormi intr-un mare fel cand esti singur acasa. Dormi lemn, dormi adanc, dormi printre episoadele de "aoleu, unde e, e bine?"... dormi lemn, nene!
Home alone e bine. Doar pentru 2-3 zile pe an. Si mi-e dor de ea. Stam impreuna de 7 ani zi si noapte... ne e mare dor una de alta acum. Dar e bine ca stim ca citez "mami, joi o sa te iau in brate si-o sa te straaaaaang, tare, tare, TAAAAAAAAAAAAREEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE!!!". E bine, joi voi fi melc! Ma bulbuca micutza. Ceea ce va doresc si voua!
pe noi (noi, astia 30+) ne lasau parintii singuri ca nu se putea altfel - ture la serviciu, cozi la diverse (in special mancare) de ore in sir. d-astea. posibil sa se fi intamplat si accidente, dar poate ca astea ne-au invatat mai responsabili. la noi in familie sunt doua amintiri mai speciale, la categoria "nasol" cu mine si fratelo singuri acasa: una la mama si la tata, cand ne-am jucat cu chibriturile. da, nasol, stiu. dar pentru ca nu-mi amintesc vreo mega-cearta, presupun ca mama a observat ca erau arse doar maciuliile de fosfor si a desis ca am fost doar curiosi, ne-am satisfacut curiozitatea si ne-am calmat. cam asa a fost, desi sfaturile "sa nu" au urmat. alta la bunica-mea, cand i-am scotocit prin sifoniere si m-am imbracat "mireasa" cu o bluza veche, galbena cu broderie neagra, din panza topita, de a maica-mii, uitata p-acolo (vreo cativa ani mai tarziu am purtat-o pana s-a rupt; apropos de un post de saptamana trecuta, eu nu m-am jucat cu jucariile parintilor mei, in schimb am citit cartile lu tata si i-am purtat hainele maica-mii in draci), voalul ei de mireasa si o geanta (model anii 60) si strugurelul bunica-mii. pe fratelo nu mai stiu cum "l-am gatit". p-asta n-as trece-o la categoria "prostii din copilarie", doar la categoria "copilarii".
RăspundețiȘtergereeu personal imi amintesc si cand am spart termometrul, dar ala a fost un accident accidental. absolut nimic cu intentie. :)
cand aveam eu 12 ani si fratelo 10 am ramas singuri acasa o saptamana. nu existau telefoane mobile si parintii n-au gasit telefon public functional. nu stiu, nu vreau sa-mi imaginez cum le-a tihnit lor concediul ala, dar noi ne-am distrat. aveam mancare facuta si eu avansasem deja de la ochiuri/fierte, cascaval pane si cartofi prajiti la ciorba de rosii/legume si alte chestii mai usurele. a venit prietenul cel mai bun al lu' fratelo si am facut "inghetata" (iaurt, cu zahar si putiiiin colorant alimentar). cand a venit bunica-mea, dupa o saptamana, casa era inca in picioare si noi in viata si intregi. :)
ady
:)))) ce tare! totusi n-am fost lasata singura cu saptamanile decat dupa 16 ani si eram la 2 Mai. atunci am invatat sa fac mancare de mazare! :)
Ștergerehai, mai, a fost o saptamana, nu saptamani. :) nu s-a mai repetat. de asemenea, e posibil sa fi avut 13, dar nu mai mult (la 14 m-am operat la coloana si a fost inainte de asta).
RăspundețiȘtergerenoi eram doi. am observat ca parintii cu mai mult de un copil sunt mai curajosi (sau mai inconstienti :) )
la cca 13 rupeam fasolea verde "in segmente cat mai congruente". :) dl tata e prof si a zis sa imbine toate chestiile deodata, si ajutorul in gospodarie si repetarea teoriei pt geometrie. mama nu era acasa. :)
la 18 jumate gateam singura un meniu de craciun. (aperitive, sarmale, friptura, desert). ramasesem singura acasa din motive de majorat pe 26 dec de la care nu puteam sa lipsesc. mama si acu' se smiorcaie cand isi aduce aminte ca i-am asteptat cu mancare calda si massa asternuta de sarbatoare (ca friptura umpluta era cusuta pe toate partie ca mi-a scapat cutitul prea mult in carne n-a mai vazut nimeni :) )
peste ani mara o sa-si aduca aminte cum a ramas ea singura acasa prima oara si o sa zambeasca nostalgic (asa, ca noi :) ).
ady
:)))) daaa, la 18 noi faceam de toate de mancare... si ea o sa faca pentru ca ii place si deja stie cum se fac multe chestii, in curand o sa o las pe ea sa faca cap-coada lucruri de mancare. a fost incantata ca am avut incredere sa o lasam singura.
ȘtergereEu n-am voie legal sa-i las singuri in casa pana n-au 12 ani (sau macar Robbie, care la 12 ani se califica drept babysitter pentru sora-sa). Desi Robbie e mai intelept ca un copil de 12 ani (din ala mai cu capul in nori, haha), adica destul sa stie unde nu are ce umbla si ce sa faca in caz de urgenta. Daca nu spui la nimeni, o sa recunosc ca i-am lasat odata, 10 minute, cat am fugit la colt sa cumpar paine, dar era seara si m-am gandit ca poate nu toti vecinii baga de seama ca eu nu-s dar copiii da (mai am romani pe strada, nu stiu de ce da-s toti nascuti cu simtul "prispei", stau afara si stiu tot ce misca, ar fi fost in stare sa ma raporteze cand stiau ca barbatu-meu e la munca daca vedeau ca o sterg cu masina singura de acasa...). Bineinteles ca si mie in cele 10 minute mi-au trecut toate grozaviile lumii prin cap, dar cand m-am intors, astia mici erau in aceeasi pozitie in care ii lasasem...
RăspundețiȘtergereSi eu stateam la 6 ani multe ore singura in casa, mai ieseam pe afara la joaca, cred ca si mancam ceva (nu mai tin minte), trebuia sa trec strazi in drum spre si dinspre scoala, dar nu pot face o paralela intre ce era atunci si ce era acum, cred ca s-au schimbat si timpurile. Stiu ca sunt amandoi perfect capabili de o gramada de lucruri, si ii las in general sa invete si sa faca singuri mai multe decat poate sunt lasati alti copii de generatia lor in acelasi conditii... dar am o paranoia de nu se poate, intotdeauna mi-e frica ca o sa se intoarca impotriva mea atitudinea asta relaxata, ca poate ne loveste una negandita cand ne asteptam mai putin si asa mai departe... adica sunt tot timpul cu fundul in doua luntri, intre "better safe than sorry" sau "nu stii ce pot faca pana nu-i lasi sa incerce"...
Daca nu ma insel eu si noua ne-a impus UE aia cu 12 ani. Nu stiu insa cat de reala e in romania de azi in care multa lume chiar n-are cum sa babisituiasca copii mari de 8-12 ani incolo. Care sa fim seriosi sunt ditamai oamenii, unii fac si sex!
Ștergere