O noua etapa. 13.

  Azi el pleaca in Elvetia. Drumul care ne-a adus aici e unul lung si plin de momente in care am zis "aoleu, sa moara gigi daca mai putem sa le mai ducem pe toate". A inceput undeva in toamna anului trecut cand a decis sa faca alte scoli, sa ia alte atestate, sa ia alte categorii de permis. Nu am cuvinte sa exprim cum a fost drumul asta. Drumul asta ne duce catre emigrarea din aceasta tara. 

  Nu ii mai zic pe nume. O urasc. Ii iubesc peisajele, marea si unele mancaruri. E doar o etapa in viata mea, aceasta tara. Este locul in care m-am maturizat, in care mi-am adus copilul pe lume in conditii gen Giulesti doar ca al meu n-a murit si am zis mersi...Este locul in care parintii nostri si bunicii nostri traiesc. In curand o sa ii lasam pe unii in pamant iar pe unii din ei probabil o sa ii luam dupa noi unde ne-om duce. Pentru ca noi ne ducem de aici. Incepand de azi cand el pleaca. Este etapa 1. 

  Nu are cardul ADR despre care va povesteam mai demult. Nu il are in buzunar, desi au trecut aproape doua luni de cand trebuia sa il aiba. Poate va veni azi, in ultima zi...poate ca nu. Cert e ca un om elvetian a decis ca Marius e un om atat de valoros incat el poate indoi un pic regula si il poate astepta in timpul trainingului care urmeaza timp de 3 saptamani de aici incolo, dupa semnarea contractului. Daca o veni azi pana la ora 14 cand se termina programul de gravide al functionarilor ARR...bine. Daca nu, o sa i-l trimit eu in Elvetia. Mna...de cand ne-a spus omul elvetian ca o sa il primeasca asa...ne-am mai luminat la fata.  

  Stim ca acum o sa fie bine. Speram mai precis. Speram ca asta e rampa care ne duce in alte tari, mai ales ca firma cu care semneaza el maine contractul e una care are filiale in toata Europa. Deci ne putem la o adica transloca in Anglia. Acolo e locul pe care il urmarim. 

  Acum 3 ani am decis ferm sa ne mutam in alta tara. Acum 4 ani incepeam sa fim bulveersati de Romania si sistemele ei, si, avand un copil, incepea sa ne apara tot mai des fantoma "sinistrului" in fata ochilor. Nici un om nu intelege pana cand nu are un copil...ce inseamna de fapt sa il cresti in Romania. Eu am inteles, prea tarziu de fapt. Mie imi pare rau ca i-am oferit un an de "gradinita" in Romania. Imi pare rau ca o sa ii ofer si un an de "pregatitoare" tot aici. Acum e inscrisa. Imi pare rau pentru ea. 

  Scopul meu este ca ea sa nu prinda clasa 1 aici. O sa o rog sa ma ierte, iarta-ma draga mea Mara, iarta-ma ca te-am supus la sistemul de "invatamant" al acestei tari de mizerie in care ai avut ghinionul sa te nasti. Ma bucur ca ai apucat sa iti cunosti bunicii si stra-bunicii. Cand m-am mutat de la Bucuresti inapoi la Ploiesti in sufrageria mamei...asta am avut in cap...O familie. Am incercat ca tu sa ai asta. Desi tu atunci existai doar in vise.

  Bunici, strabunici, amintiri din toate locurile astea. Pentru asta cred ca am fost oprita pana acum aici. Pentru amintirile ei. Pentru iubirea ei pentru locurile astea. Iubeste Ploiestiul, iubeste si Bucurestiul pentru ca i l-am aratat si i-am spus ca acolo s-a nascut si stie ca acolo sunt Ioana si Mo, si "Paua" si "Alis si Amaia", iubeste 2 Mai-ul pentru ca...mna...stie tot de pe acolo, iubeste Buftea pentru ca de cate ori aude tipa clar si tare ca acolo e Bianca si Gabiiii! Iubeste Sinaia pentru ca acum stie cine e Marilena si cum e acolo in curte la ea de frumoooos!. 

  Isi iubeste bunicii pentru ca ii cunoaste acum. Ii stie pe toti cu toate bucuriile si defectele lor. Pe toti 3! Pe taica-miu si-l aduce vag aminte pentru ca l-a vazut ultima data cand era prea mica. El asa a ales. Eu ii povestesc mereu despre el, ca sa stie ca mami a ei a avut si un tati al ei chiar daca el a fost doar in vise. O cunoaste pe strabunica ei...cat de misto suna asta...strabunica EI! Stie totul despre ea, tensiune, puls, lesinuri si alte asemenea. Mnah, avantajele in a trai la ma-ta-mare in sufragerie. Cu strabunica-ta in dormitor :))) 

  Mara isi cunoaste inaintasii. Oamenii ei, oamenii care au facut-o sa fie omul care va fi. Si n-au facut-o doar asa, in vise...ea stie despre fiecare dintre ei ce au invatat-o ei. Chestie care mie mi se pare uluitoare, care ma face sa cred ca da, anul asta cu 13 in coada este anul in care noi o sa intram intr-o noua etapa. Una fireasca pentru noi, care ne dorim mai mult pentru ea. Mai mult decat "un credit" sau "o cariera". Mai mult real pentru copilul nostru. Mai mult pentru ea. Scoli mai bune. Spitale in caz de doamne-fereste (nu, nu imi spuneti ca spitalele private din Bucuresti sunt bune ca pentru mine deja asta e o gluma)...drumuri pe care ea sa mearga oriunde vrea, finante ca ea sa faca ce va dori in viata.

  De maine incolo vom fi din ce in ce mai bine. Stiu asta. Pentru ca pe 13 omul meu va fi in Elvetia. Si pentru ca e anul 2013, an in care stiam sigur ca o sa fim mai bine doar din cauza ca eu sunt nascuta pe 13 si asta imi aduce noroc. Nu cred in noroc asa cum nu cred in ghinion. Cred doar ca la un anumit moment, oamenii buni trebuie sa mai si respire un pic. Macar un pic. 

  Iubitule, drum bun!