Ganduri alandala

  Imi zboara mintea zilele astea. E ca si cand as fi avut un elefant pe piept circa doi ani...si acum el s-a dat la o parte de pe oscioarele mele. Dorm adanc, cu vise. Cu vise in care lucrurile sunt albe si pufoase. Invaluite in cald. Dorm profund si cand ma trezesc ma sperii ca daca ea m-a strigat si n-am auzit-o. Ceea ce, la ce trompeta are, ar fi practic imposibil. 

  De dimineata trebuia sa ma duc sa ma intalnesc cu postarita sa iau pensia bunicii. Cand m-am trezit, Vodafone ma anunta ca din cauza ca n-am pus cei 5 euroi...mi se opreste oleaca. Am intrat in contul pe care il am si am constatat ca am in el fix 21 de lei. 5 euro azi faceau 22 de lei. Din reflex au inceput sa imi tziuie urechile de stres. Pentru ca nu puteam suna postarita ca sa ma intalnesc cu ea. Buba mare. Apoi mi-am adus aminte ca poate mama sa imi incarce telefonul, dupa ce am avut niste zeci de secunde trepanate in care ma tot intrebam cum as putea sa sun postarita fara telefon :) Un leu. 

  Apoi m-a busit rasul. Mi-am adus aminte ca acum suntem ok, ca o sa fie bani mai mult decat suficienti, ca elefantul s-a dus sa se mai aseze si prin alte parti. Eu sper ca nu pe oameni, ca e nasol rau. Apoi mi-am adus aminte, in aceeasi ordine de idei, ca aseara am vorbit cu bunica-mea. Care acum aude la telefon, vorbeste perfect, zici ca ea ea cea de acum doi ani si ceva cand era ea sanatoasa si fericita. Culmea e ca si acum e sanatoasa si cred ca incepe sa fie si fericita. Pentru ca la Nuci e frumos tare. 

  Sunt mai bine de doua luni de cand ea e acolo si se simte bine, se plimba, mananca, doarme, i s-a reglat tensiunea...si-a facut prietene, socializeaza, face lucru manual, face gimnastica in fiecare zi. Ma intreba cineva zilele trecute de ce Mosia Bunicilor si nu alt loc? Ca sunt multe in Bucuresti si in imprejurimi. Eu am mai povestit cum am ajuns acolo. Chiar am avut o revelatie cand am primit intebarea, pentru ca mi-am dat seama ca e o intrebare pertinenta si pentru ca mi-am adus aminte de locul din Ploiesti pe care l-a vizitat mama. Unde batranii erau tinuti inchisi ca la puscarie si unde nu aveai "voie" sa intri in camerele lor! 

  In fiecare dimineata de cand a plecat Marius ma trezesc si nu-l gasesc langa mine si imi aduc aminte unde e si cat era de vesel cand a ajuns acolo. Parca avea alta voce la telefon. Pentru ca acolo a gasit o alta lume, conditii foarte bune, totul cum ar trebui sa fie si cum i se promisese. Elvetia cum ar veni. Mara e in perioada de adaptare, e agitata, a inteles ca va fi o chestie oarecum "permanenta" si cred ca pana nu il va vedea ca vine si inapoi...nu se va linisti. 

  Dar azi i-am luat penar nou pentru scoala. Si a tzopait de bucurie pe strada cu chelia in vant. Si i-am luat sandalute de 9 lei de la Leonardo...si a mers mandra cu ele pana acasa si mi-a multumit de zeci de ori. Si imi zice mereu ca ea acum e mareeee. E mareeeeeee. Iar eu ma uit la ea si mi se pare mica dar ii zic ca e mareeeee, mareeeee. Abea asteapta sa ne intoarcem la 2 Mai sa faca iar baie. A invatat sa inoate anul asta, face miscarile perfect si e foarte fericita in apa. 

  Si uite asa ma gandesc eu la nimic si la toate, zambesc intr-una ca proasta de una singura. Ma bucur de senzatia asta de bine si de eliberare, incerc sa ma readaptez la o viata cat de cat normala si sa incerc sa scap de reflexul de a-mi sari tensiunea in pod la fiecare leu lipsa. Un leu. Ganduri alandala intr-o vara care este parca comandata de mine. Nu e cald. De foarte, foarte multi ani am fost coplesita de verile crunte pe care le-am trait. Anul asta inca nu mi-a fost cald. E jumatatea lui iulie si nu cred ca am pornit aerul conditionat de 5 ori aici. Asa ca ma scald intr-o fericire totala ca porcul in troaca cu laturi. Ceea ce va doresc si voua!