Cel mai greu an

  Azi am plecat cu el de mana pana la Maneciu. Asa mergem, de mana. De 16 ani de cate ori ma ia de mana ma cuprinde cea mai buna senzatie de bine. Ma simt acasa, ma simt eu, ma simt cea mai fericita din lume. Atat. Sa ma ia de mana si sa mergem pe strada. Ma rog, azi am plecat cu masina, da' tot "de mana" m-am simtit :)

  Am plecat amandoi, fara Mara, si pe drum spre omul care ne da carne de iepure de niste ani... mi-am dat seama ca asta a fost cel mai lung si mai rau an din viata mea. Poate si cel mai bun, insa bunul a venit mai la sfarsit, ca de obicei. Ii spuneam lui ca alta data din ianuarie pana in decembrie nu stiam cand trec lunile. Acum ma simteam de parca n-ar mai fi fost Mos Nicolae de zeci de ani. Nu stiu nici cand s-a facut decembrie dar asta a fost un an mult prea lung. M-a intrebat de ce.

  Si am zis dintr-o suflare: "in ianuarie tu ai facut depresie pentru ca traiam din 10 milioane pe luna 5 oameni, in martie Nora a zis ca urineaza sange si a fost operata, in aprilie a facut atac cerebral, in mai am dus-o la Nuci (si toata familia a fost oripilata) si dupa aia pana in iulie am stat cu morcovu' in cur ca nu venea cardul ADR ca tu sa inchei contractul pentru Elvetia, in iunie-iulie-august eu m-am plimbat pe drumuri Ploiesti-2Mai si am manageriat o afacere-hoteliera de mi se facea rau cand vedeam pliculetul de mail ca se aprinde si eu n-am loc in camere pentru cati clienti vor la noi, in august am facut pneumonie, in septembrie n-am apucat sa pricep prea bine cum e cu ziua mea ca a inceput scoala"... unele le-am zis in gand, lui i-am zis doar cateva. 

  Inca nu mi-am revenit. Inca sunt ca intr-o transa. Nu stiu cand a venit iarna, frigul, n-am inteles prea bine cam nimic din anul asta. Stiu insa ca am avut cativa oameni care mi-au fost acolo si anul asta si cei doi de dinainte, cei mai grei si mai urati ani din viata mea. Niciodata sa nu zici "e cel mai rau" ca nu stii ce urmeaza! Am ajuns sa cred ca toti oamenii sunt naspa, ca orice s-ar intampla tot singur esti, ca la bine vin toti dar la rau nu mai gasesti unu' sa dai cu pusca. Sper sa imi treaca ideile astea, sper din suflet. Sunt si oameni buni printre noi iar oamenii mei mi-au demonstrat asta in ultimii 2 ani jumate din plin. 

  Ma gandeam azi, cu gandul la o prietena draga... ce inseamna o diferenta de 6 ani la varsta noastra. Ce stiam eu acum 6 ani, ce credeam eu acum 6 ani, in cine credeam eu acum 6 ani si cum ma simteam. Cand ma uit la ea acum parca ma vad pe mine. Si imi vine sa rad. Si stiu ca orice as face nu ii pot grabi ei maturizarea asa cum eu n-am sa uit ce mi-au adus anii astia. La varsta asta 6 ani fac diferenta. Iar 6 ani in ani de "maternitate" cu 6 ani in ani de "ne-maternitate" nu dau egal. Pentru ca nu sunt :). 

  Azi m-am gandit la toate astea pe cand masina ma ducea spre locul de unde am luat cea mai buna carne din lume. Carne de iepure. Locul unde un baietel de 2 ani jumate m-a asteptat ca sa imi zica "iesi afara!" pentru ca nu ma cunostea :)))). Eu il cunosteam de cand era la ma-sa in burta. Il cunosteam de cand era o idee in capul parintilor lui care au indrazneala sa traiasca la Maneciu, Prahova. Si care isi produc mancare curata. Cu mult greu si multa munca. Cea mai buna carne de iepure. Pe care aproape 3 ani nu mi-am permis-o. Azi imi venea sa plang cand am plecat de acolo. De bucuria celui mai bun an din viata mea. Dar si de tristetea celui mai lung an din viata mea.