S-au aliniat astrele. Si prazul!

   Traiesc niste zile dubios de amuzante. Ni se intampla numai ghinioane, unele nasoale, altele foarte amuzante. Stiu, norocul si-l face omu' cu mana lui, mai ales daca tati al lui lucreaza in politie, prefectura, senat si altele...noi astia prostii traim in lumea reala. Unde se intampla lucruri. A bajbait pana si Urania saptamana trecuta cum ca se intampla lucruri, dar cum dormea pe ea ca de obicei, n-a putut sa ne zica clar saraca...nu i-a iesit in bobi. 

  Intai au fost masinile. Zic ca au fost pentru ca au fost duminica. Lovite. Acu' cine il stie pe Marius o sa isi faca niste cruci. Omu' e profesionist si la propriu si la figurat. Adica el mergea pe strada si niste domni au decis ca e cazul sa intervina. Intai a venit unu' de pe contrasens, intr-o curba, nu a mai avut loc pe strada, se pare (avea un TIR gen Golf), a facut curba brusc si decisiv in roata din spate a bietului Mitzubishi carator de remorca care se ducea cu treaba catre un om caruia, ghici ce, un dobitoc ii rupsese masina de tot. 

  Vine omu' meu inapoi, ia masina-a-doua-caratoare-de-remorca-de-tractari...cu care pleaca sa termine treaba inceputa. Pe drum...DA, ATI GHICIT...iese o vita de pe un drum lateral fara sa dea prioritate, fara sa se uite si considerand probabil ca ta-su i-a lasat mostenire un drum judetean. Poc. Deoarece o masina mare cu o remorca dupa ea nu se opreste cand decide un pulifrici ca el se cere in drumul cel mare doar ca asa vrea pulicica lui. Aia are inertie. Se duce singura. Si s-a dus. Deci Mazda...buf.

  Azi s-a sculat omu' la 6 sa se duca sa o ia pe soacra-sa de la 2 Mai unde incepe aia sa faca mucii tzurtzuri...si din cate am inteles de la fi-mea ca eu n-am mai avut tupeul sa intreb...cica masina numarul trei n-a mai dorit sa porneasca. Buuun, cu asta am acoperit partea naspa a lucrurilor. Dar care si asta mie mi se pare foarte amuzanta, caci cam care ar fi statistica?  

  Io ieri m-am dus sa duc copilul din dotare la institutia de prosteala (pardon, invatamant in Romania). Nimic nou. Cand plec de acolo zic ia sa ma duc pana in piata sa iau niste praz sa fac o placinta. Plec de la gradinita gandindu-ma care e pluralul de la praz. Un praz doo prazuri, doi praji, doo praze, doi praz? Cum gandeam eu mai cu foc...aud in fata mea poc poc. Pe o straduta mica, cu trotuar mic si cu geamurile caselor practic pe trotuar. Case vechi dinainte de razboi. Si cum sunt de obicei atenta pe strada, ca stiu in ce tara traiesc...mai merg cativa pasi si aud fix la 10 centimetri de moaca mea POC POC POC...nu apuc bine sa ma gandesc ca ala e un geam de casa si ca uite, domle ce toc de lemn vechi are...ca mai face odata poc si geamul zboara sub forma de bucati inspre capul meu. Geamul era jos, deci ma puteam trezi repejor cu niste lipsa-ochi...da' ete ca am avut noroc! 

  Am avut inspiratia sa fac un pas lateral cu o zveltete uimitoare de kilogramele in plus pe care le am...si bucati de geam au aterizat langa mine si pe rucsacul pe care il aveam in spate. Inauntrul casei, un nene de etnie, cu un ciocan in mana. Probabil vroia sa bata un cui in geam. Am plecat razand. Azi cand am trecut pe acolo era pe geam in afara casei o sticla pet de bere cu un deget de bere pe fund. Zic aha, a terminat omu' treaba si s-a cinstit cu o berica. 

  Plec spre piata. Gasesc o tanti cu un praz care mi s-a parut ca arata bine. Insa am calculat gresit lungimea. Adica el era...aproape cat  mine de inalt. Il iau, il bag...partial in sacosa si plec cu trei bucati de praz-i-ji....balabanind pe strada. Echilibrez sacosa cumva si merg. Ma duc si ma sui in troleu...gasesc un scaun si ma asez cumva aiurea cu sacosa in brate, ca vroiam sa aranjez cumva namilele sa poci sa nu le pierd. 

  Scaunul  meu era pe un podium mai sus decat cel al colocatarilor din fata mea. Ei erau ceea ce in limbaj colocvial se cheama un mos si o baba. Asta n-ar fi nimic. Mosii si babele nu ma deranjeaza. Dar de data asta l-am deranjat eu pe mos. Pentru caaaaa...in timp ce incercam sa trag si de geanta si de papornitza cu namilele de praze-uri-iii...unul din fire a inceput sa cada. Si "firu" era cam cat juma' de mana de gros. Deci o maciuca de praz! Ma uitam ca in filmele alea cu incetinitorul. A cazut si cum mosul se uita pe geam...i-a aterizat fix pe ochelarii pe care i-a zburat de pe mecla. Eu am tras de sacosa REPEDEEE, sa il scap pe om de atac....si in timp ce ridicam prima maciuca de praz....a douaaaaaaaaaaa...........a pornit voios la vale si i-a aterizat in cap, el a inceput sa falfaie din maini in disperare, ochelarii erau la dracu' si palaria s-a dus dupa ei!!!!

  Am ridicat toate maciucile, le-am infundat la picioarele scaunului...mi-am cerut mii de scuze, ala si-a cautat ochelarii, si-a pus paru' la loc si palaria de unde plecase...si lumea radea. Si eu muream...am crezut ca imi explodeaza capul. Toata lumea vroia sa rada si na, era cam de cacat dupa ce atacasem omu' cu prazu' sa mai si rad ca vaca...si totusi asta am facut...muscandu-mi buzele, limba si ce mai aveam prin gura ca sa ma opresc...da' nu puteaaaaaaaaaaaaaaaaam!!!!

  Buuun, ajung, cobor...pun sacosa cu prazu' pe jos sa il pun cumva sa pot sa merg cu el...vine o tiganca (pardon, stiu ca nu e politicaly correct, da' na) si ma intreaba direct "cat e prazu?"...io, transpirata, jumulita, terminata..."ce?"..."cat e prazu' ca vreau si io sa iau sa fac ciorba!"...ma loveste un ras teribil, ii zic ca e 3 lei kilu' si apoi n-am de lucru si zic "io il fac placinta"...a stat tiganca sa ii recit cum se face placinta cu praz. Si apoi sa repet de inca doua ori ca nu tinuse minte ingredientele!

  Am ajuns acasa razand ca nu mai reuseam sa ma opresc...ploiesteanca, prazu' si palaria...