luni, 23 iulie 2018

Ea cea vitează

  Maine e ultima zi de scoala. Au trecut trei ani de scoala pentru Mara si pe de o parte nu-mi vine sa cred, pe de alta parte parca a fost acum o viata, pe de-a treia parte parca acum cinci minute aterizam aici si peste o saptamana se fac de fapt trei ani de cand eu si puica asta am aterizat aici. Trei ani plini de bucurii, cea mai mare pentru mine fiind scoala. Ea si scoala. Dupa nenorocirile din Romania, dupa decizia de a emigra... dupa toate astea a venit valul de spaima. Daca n-o sa ii fie bine? Daca? DACA? 

  Acum trei ani pe vremea asta ma gandeam cu speranta maxima ca o sa fie ok, ca o sa ne fie bine, ca nu are cum sa ne fie mai rau ca acolo. Si asa era, doar ca in capul meu nu putea sa incapa cam cat de bine ii poate fi unui copil in sistemul britanic de invatamant. Am adus aici o fetita de 8 ani si jumatate speriata de scoala, frustrata dincolo de cuvinte de ideea de scoala si "lectii", o fetita care spunea obsesiv "eu sunt o proasta, eu nu stiu nimic, eu nu pot nimic, eu nu stiu matematica". Trei ani mai tarziu, maine, o sa iasa din scoala primara, in drum spre cea secundara, o fetita ceva mai mare, de 11 ani si aproape 4 luni care spune "eu POT sa fac orice, mami, eu am incredere in mine!" si "sa stii ca eu sunt foarte buna la engleza!" si "bineinteles ca ma descurc sa..."

  Acum cateva zile i-au dat si scorul de la SATS si a putut sa constate ca si statul britanic este de acord cu ea in privinta englezei, copila a rupt la ambele teste de engleza, a luat scor aproape perfect si a iesit si peste medie la cele de matematica. A fost cumva uimita dar nu asa tare ca mine care ma gandesc ca ea nu era aici acum trei ani si acum este eficienta in noua ei limba. Scrie si citeste in ambele, vorbeste foarte corect in amandoua, fara nici un accent evident dintr-una in cealalta. Englezii nu stiu ca nu s-a nascut aici, este incredibil cat de tare i-a placut limba asta si ce inclinatie a avut catre ea. Si are si catre alte limbi, e clar ca mintea ei merge in partea asta foarte tare. 

  Am plans? Nu asa mult ca alte dati dar da, am fost coplesita de ce a putut ea sa realizeze in astia trei ani de scoala primara. Acum a mers si a vizitat scoala secundara in doua zile de "tranzitie" si a fost atat de incantata incat imi tot zice ca aaaaabiaaaaaa asteapta sa ajunga acolo pe 3 septembrie. Asta ma copleseste, bucuria de a merge la scoala. Desi acum e foarte obosita, anul asta a fost infinit de greu si de lung iar ultimele doua luni au fost aici cu o canicula infernala, nu am mai vazut ploaie de mai mult de doua luni, nu avem aer conditionat nicaieri, practic ne taram de colo colo prin scoli ca curcile bete. Cu toate astea, in seara asta, dupa o zi intreaga in excursie cu scoala, a venit acasa si a zis ca ea totusi vrea sa mearga si la gratarul organizat de scoala pentru anul 6, absolventii. 

  Pana acum a zis ca nu vrea, ca nu ii trebuie, ca o sa fie prea obosita. Plus ca ea asa e, nu vrea chestii noi, nu prea vrea ea asa sa incerce lucruri. Ii e teama de multe chestii, chiar si de excursia de azi. Spune mereu "mi-e frica". Scoala de aici a invatat-o sa isi invinga frica asta absurda si sa incerce, sa mearga, sa descopere. Azi s-a dat in rollercoaster! Cred ca de aia ii era teama de excursie, stia ca contine si asa ceva dar nu o obliga nimeni sa se urce in ele. A ales sa faca asta, la unele s-a distrat, la unul s-a speriat nitel, dar a reusit singura sa treaca peste asta. Cu ajutorul adultilor din scoala a invatat sa faca lucrurile astea. 

  Eu stiu asta pentru ca ii vad pe oamenii astia cum ii incurajeaza sa faca absolut tot ce vor ei, cum le spun mereu ca nu sunt in pericol si ca nu i-ar pune cineva in pericol, cum le spun si ca e ok sa le fie teama si ca nu ii obliga nimeni sa nimic. Asa le-au spus si cand au dat examen... "tot ce trebuie sa faceti e sa faceti cat puteti voi de bine, sa va straduiti". Atat. Nu cere nimeni de la voi altceva. M-am bucurat enorm sa o vad ca se duce in seara asta pentru ca eu stiu ca cu ea nu merge cu "du-te, draga, ce-ai esti nebuna, mergi acolo cu colegii si disteaza-te, ce esti fraiera asa!". Nu. Ea trebuie lasata sa aleaga ea ce si cand poate sa faca. Scoala de aici asta i-a oferit. Libertatea de a alege. 

  Sunt mandra de ea, de efortul pe care l-a facut in astia trei ani, de incredibilul ei progres. Acum trei ani pe vremea asta nu stia engleza. Deloc. Azi stie doua limbi si muuuulte alte lucruri, incredibil de multe alte lucruri care nu se reduc la matematici superioare bagate pe gat la scoala primara. Lucruri despre lume, oameni, stiinte, viata, lucruri utile... de exemplu chestii legate de bani, de finante, lucruri legate de arte, dans, limbi straine (stie cuvinte in franceza, spaniola si italiana), milioane de chestii despre istoria britanica si oamenii care au populat-o. Urmeaza o noua etapa, una foarte puternica si interesanta, scoala secundara combinata cu adolescenta.

  Eu una sunt dincolo de nori de incantare si abia astept urmatorul pas din evolutia acestui pui de om pe care noi doi l-am creat. In seara asta, pe cand pleca la gratar, cele doua ipostaze: copila jucausa si viitoarea adolescenta :) 

fata lu' taxu cand vede aparatu'

o doamna :)))

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu