luni, 30 iulie 2018

3 ani

  Ieri s-au implinit 3 ani de cand ne-am mutat in Anglia. M-am tot gandit ce as putea sa scriu, acum, la inceput de vacanta cand creierul mi s-a mai relaxat oleaca, am nimerit sa si dorm cateva nopti, a venit si racoarea mult asteptata. Ce sa va zic eu despre astia trei ani?

  Ma gandeam asa, care ar fi un cuvant, unul singur, care sa descrie ce simt eu despre noua noastra viata, despre tara asta si oamenii ei, despre sistem si tot ce am trait aici pana acum. Care ar fi cuvantul ala. Evident, cuvantul ala nu poate aparea decat in comparatie cu acele cuvinte care descriau viata mea de dinainte. Opozitia. Comparatia. Balanta. Ar fi mai multe cuvinte dar cel care imi apare cel mai puternic in minte cand ma gandesc la Anglia este "siguranta" cu intelesul de "protectie". Aici ma simt protejata.

  O sa mai subliniez o data, pentru toti cei care m-au injurat de-a lungul acestor trei ani cum ca as lua "benefituri" de la statul britanic: nu. Noi nu avem nici un fel de ajutor social de la stat in afara de alocatia copilului, in valoare de 82 de lire pe luna. Atat. Nu am cerut si nu ne-au trebuit, din fericire, nici un fel de alti bani in plus sau scutiri diverse. Protejat te simti pentru ca stii ca statul are grija de tine ca cetatean, prin tot ceea ce face. Imi simt familia protejata, imi simt copilul protejat in scoala in care merge, traiesc cu ideea ca daca cumva vom avea nevoie de spital, avem unde merge in siguranta. 

  Primaria face tot ce trebuie sa faca si serviciile ei merg. Politia, Pompierii, Armata si toti ceilalti oameni din sistem, au grija de cetateni. In schimb cetatenii isi platesc taxele si le acorda mult respect lucratorilor din sistem. Da, cetatenii ii si critica mult de tot pe cei de acolo, de sus. Ii critica pentru cel mai mic lucru care merge prost, pentru cea mai mica abatere, pentru cele mai hilare lucruri. De aia lucrurile merg. Pentru ca oamenii cer servicii de calitate iar cei care iau taxe pentru asta se dau peste cap sa le acorde asa cum trebuie. 

  Pentru toate astea eu ma simt protejata. Ma simt relaxata. Avem suficienti bani incat facturile nu reprezinta nici o problema, nimicurile gen "cu ce ne incalzim la iarna si cat o sa ne coste" nu exista. Cea mai mare cheltuiala lunara este chiria si este o cheltuiala considerabila pentru ca acum locuim la casa cu 3 dormitoare, curte maricica si garaj propriu. E normal sa fie asa. Strangem bani in ideea de a reusi la un moment dat sa ne cumparam ceva al nostru. 

  Pana una alta ne-am relaxat, am mers in vacante, ne-am cumparat tot ce ne-am dorit, n-am mai privit banii ca pe un bau-bau, n-am mai numarat fiecare penny dar nici nu am aruncat cu ei pe fereastra aiurea. Da, anul asta pot sa spun ca mi-am facut niste damblale majore, eu personal :))) Mi-am luat o masina de spalat foarte smechera, cu uscator. Si un mini-jacuzzi pentru gradina. Si da, astea doua achizitii chiar isi merita banii, in special in conditiile in care aici a fost cea mai calduroasa vara ever iar Mara a putut sa vina de la scoala in fiecare zi si sa se balaceasca dupa pofta inimii :) 

  Anul asta am muncit mult de tot, jobul meu nu e platit asa bine pentru ca nici aici functionarii publici nu au salarii mari, in schimb e un fel de job care te stoarce si fizic si psihic ca pe o soseta uda. Insa imi ofera avantajul major de a fi cu Mara zilnic cand termina scoala plus in vacante, lucru deloc de neglijat. Marius lucreaza practic 2 joburi in unul pentru ca are foarte multe ore pe zi. Urmeaza sa intre si el in concediu, sa ne odihnim cum trebuie si sa si plecam o saptamana in Sardinia, chestie pe care eu si Mara o asteptam cu mare bucurie. Se tot uita pe harta, isi face planuri, abia asteapta sa inoate intr-o mare calda, oceanul nostru i-a oferit o baie anul asta... a iesit de acolo vanata si zgaltzaind ca varga :)))) 

   Fiecare an imi aduce bucurii in plus, mereu ii descopar pe englezi ca a fi un soi de oameni de o caldura aparte, mereu ma bucur de ei si cum sunt ei de prietenosi, incet incet o sa imi fac si prieteni de pe aici. Pana una alta avem prietenii romani de care ne bucuram enorm, asa o chimie si o potriveala cu alti oameni n-am mai avut niciodata. Probabil conteaza mult si faptul ca am emigrat oarecum in acelasi timp si din aceleasi motive, nu din lipsa de bani ci din lipsa de civilizatie, nu pentru a ne cladi cocioabe in Romania cu bani trimisi de aici ci pentru a ne salva copiii de un sistem corupt. Pentru curatenie, civilizatie, relaxare, protectie. Pentru viitorul lor care azi ne spun cat de fericiti sunt aici. 

  Mara si acum ne multumeste ca am adus-o aici. Scoala de aici si tara asta i s-au potrivit ca o manusa. E relaxata, vesela, incantata de lume si viata, are prieteni, vede mereu lucruri noi si se bucura de viata asa cum ar trebui sa o faca orice copil. Fara stres. Fara sa-si vada parintii ca se chinuie, fara sa mai auda eternele frustrari si nervi oferite de Romania. Are spirit civic (eu am invatat-o si in Romania asta) si vorbeste despre Marea Britanie ca si cand este "tara ei"... si in mare masura asa este. Nu vrea sa mearga in vizita in Romania, singurul loc pe care si-l mai doreste de acolo este 2 Mai-ul pentru ca ala e singurul loc de unde are amintiri extrem de placute. 

  Ne intreaba lumea cand o sa mai mergem in vizita. Englezii se asteapta mereu ca noi sa fim migranti din astia sus-jos care merg de cateva ori pe an acolo. Se uimesc cand le zic ca n-am mai fost acolo de 3 ani si nici nu imi doresc sa merg. Dar ei nu au cum sa inteleaga. Mama vine la noi si ea este pentru mine, cea mai importanta chestie din tara aia. Da, sigur, as vrea sa ii vad si pe alti oameni care-mi sunt dragi... dar as prefera sa vina ei incoace :)))) Unii au si facut-o, spre marea mea bucurie. Pe altii ii astept. Am rabdare. 

  Cateodata Marius se mira ca a trecut "doar atata timp" de cand suntem aici pentru ca "parca suntem aici dintotdeauna". Asa e. Pare sa fie o viata in urma, pare ca nici n-a fost. Toata furia aia, tot stresul, toata frustrarea si toti nervii pe care mi-i faceam si daca doar ieseam pana la paine... totul pare departe, pare un vis urat. Aici e asa cum ar trebui sa fie. Oriunde. In 2018. Stiu, sunt oameni care viseaza sa schimbe Romania, sa o faca sa functioneze. Imi pare rau dar eu nu cred ca se poate asta si traind aici intelegi de fapt foarte clar ca n-o sa se poata niciodata asta. Sunt multe motivele. Iar timpul e prea scurt. Asta e realitatea. Lumea e mica, granitele nu mai exista... depinde doar de tine sa vrei ceva mai bun si sa fii suficient de adaptabil cat sa poti primi ceva mai bun cu bucurie. 

  3 ani mai tarziu ne este bine de tot. Nu ne puteam imagina acum trei ani cat de bine va fi. Ceea ce va dorim si voua!

  Pupaturi,
         Albuletzii
  

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu