Cronica unei nunti frumoase

  Poate am fi tentati sa credem ca toate nuntile sunt frumoase. Eu nu-s deacord. A mea n-a fost. Cea la care am fost aseara insa...a fost un eveniment perfect. Precis ca datorita celor doi oameni misto care ieri s-au invartit cu popa in biserica, au luat vinul si li s-au pus verighetele. Precis si datorita invitatilor care erau oameni misto, evident prieteni si cunoscuti apropiati ai celor doi. Adica n-a fost lume in plus. Se vedea ca nimeni nu e acolo din vreo obligatie si ca toata lumea a venit de drag. 

  Nu credeam sa vad vreodata in Romania o nunta la care sa nu vad pietre, paiete si lame. Si nici sa vad o mireasa cu o rochie uluitor de simpla si fantastic de potrivita corpului ei. Era asa de linistit aleasa incat nu mai avea nevoie de nimic, de nici un accesoriu...privirea posesoarei ei stralucea suficient cat sa nu mai fie nevoie de nimic artificial, de nimic metalic, de nimic in plus. 

  La fel nu credeam ca o sa mi se intample vreodata sa merg la o nunta la care sunt mai putine cravate decat picioare la scaune. Sau la care mesele si scaunele sa nu fie impopotzonate excesiv. In ziua de azi gasesti pe masa mai multe flori, funde si baloane decat mi-ar trebui mie la ochiul meu simplist. Aici nu erau. Aici erau niste aranjamente florale superbe foarte inteligent amplasate mai sus decat statatorii la masa, in asa fel incat toata lumea de la masa sa poata discuta cu toata lumea. 

                                                       

  La Residence Domenii Plaza primirea ni s-a facut sus de tot pe acoperis, pe o terasa mare si frumoasa, aranjata cu mult bun gust, unde am fost intampinati de o cantareata live care presta magnific. Bar cu coctailuri, prosecco, aperitive...caldura cu duiumul, ca doar e luna lui cuptor. Niste ventilatoare cu apa mai reglau un pic situatia. 

  

                                                                              

     A urmat coborarea in sala de la un etaj mai jos, o sala care ne astepta cu ...Italia...Foarte simpatica ideea, George si Ioana au asociat fiecare masa si cetatenii ei unei regiuni din Italia. La intrare era o harta colorata pe care puteai vedea carei regiuni apartii. Noi eram, evident, in Veneto, prietenul George stiind pasiunea noastra pentru Venetia. 

   Si uite asa a inceput o masa cu niste preparate care pe mine m-au dat pe spate, iar eu nu-s deloc usor de dat pe spate cand vine vorba de evenimente de genul asta si mancarea care se serveste de obicei la ele. Totul a fost bun, facut la perfectie...subliniez...la perfectie...iar asta nu e usor cand sunt de hranit circa 90 de oameni simultan. Nimic nu statuse pe farfurie inainte sa fie servit, cum se intampla de obicei pe la restaurante in cazuri din astea. Nimic nu era OFILIT, inegrit, oxidat, uscat, prea rece sau prea nimic. Totul a fost facut cu mare simt de raspundere. La un moment dat am intalnit bucatarul sef si l-am felicitat calduros. A fost foarte impresionat ca m-am oprit sa il felicit. 

     Salata Residence: salata verde, somon afumat, sunca de Parma, mozarella, andive, creveti si avocado.

         Mamaliga cu branza si smantana, pentru ca Mara a fost intrebata ce vrea, au zis ca ii pot face pe loc orice doreste...si ea ca de obicei a ales mamaligaaaaa...

     Trebusoara asta e cea mai buna chestie pe care am mancat-o eu in ultimii...neaaa...cam in toata viata mea! Un foetaj cu pui, ciuperci si un sos alb pe care il banuiesc a fi bechamel...perfectiune.

     File de dorada cu legume la gratar: peste facut exact cat trebuie, legume gustoase...eu care nu mananc peste cu legume de felul meu, am mancat aproape tot. Apoi am regretat, pentru ca a urmat piesa de rezistenta:

  Steak de vita cu gratin Douphinois, adica muschi de vita facut in sange, moale de iti faceai cruci, cu cartofi din aia frantuzesti la cuptor, cartofii taiati felii aproape invizibile, pusi pe straturi cu branza si smantana...totul era facut perfect. Era sa plang ca a trebuit sa las in farfurie pentru ca nu mai intra. Pentru cateva secunde am cochetat cu ideea de a mi-o baga in san si a fugi cu ea de acolo...........ah mama........ce friptura!

    Ar fi urmat desertul, adica platou de branzeturi cu struguri si nuci, tort de ciocolata si nougat glace, insa cum copilul meu dormea asa:

   am zis ca e cazul sa plecam spre Ploiesti, ca oricum ar fi trebuit sa imi bag desertul in urechi probabil, pentru ca in stomac nu mai intra nici un capat de ac. Au contribuit la starea de fapt si cele circa zece mohitos pe care le-am basculat toata seara, ca pe caldurica aia intrau de ziceai ca nu-s.

  Am cunoscut oameni pe care ii stiam de la distanta si pe care imi doream sa ii cunosc, am ras mult, ne-am simtit cumva ca acasa, ne-am tot uitat dupa miri sa vedem cat de mult ii alearga lumea la frumosul eveniment, am dansat de m-au durut picioarele, ne-am uitat ca prostii la CTP cum dansa fix ca piticul din Twin Peaks ba chiar am si schimbat niste politeturi cu el in toaleta doamnelor unde intrase sa se spele pe cap deoarece ii era cald. I-am admirat tricoul negru de gala in care s-a prezentat...am fost fericiti sa vedem ca e la fel de misto in real life cum e la televizor sau in editoriale. 

   Una peste alta, niste oameni care s-au priceput, serviciu impecabil, ospatari politicosi si atenti insa nu sufocanti. Eu apreciez asta foarte mult, e mare lucru sa nu iti sufle in ceafa insa sa il poti gasi cand ai ceva de cerut de la el. E si asta o arta. Fiecare detaliu conteaza enorm cand ai de hranit si servit 90 de oameni. Tipii s-au organizat perfect. 

  Am plecat spre casa foarte incantati, am trancanit ca de obicei pana la Ploiesti, a trecut repejor drumul...azi am dormit intru recuperare. O seara minunata...ramane doar sa speram ca si George si Ioana s-au simtit la fel de misto ca noi astialaltii :)