Omul meu

Omul meu e al meu demult. De atat de mult timp incat nici nu ne mai aducem aminte bine cum aratam noi doi pe vremea aia. Omul meu e al meu cu totul. E al meu asa de tare, incat nu mai stim clar care e unul si care e celalalt...ne completam propozitiile acum 14 ani, azi nici nu mai simtim nevoia sa o facem, ne uitam doar unul la altul si stim sigur care e replica care urmeaza. Radem amandoi.

Omul meu, si cand nu era al meu (pentru ca l-am dat afara pe usa din viata mea)...a venit sa ma salveze cand mama mea era pe pat de spital iar eu eram singura.

Omul meu mi-a dat ceai cu lingurita cand eu eram bolnava si nu nimeream decat sa plang de durere si de rau. Omul meu m-a incheiat la pantofi cand eu purtam copilul nostru si eram mare cat o balena care inghitise un elefant.

Omul meu mi-a scos bunica cazuta in casa, a spart usa, a pus alta usa, a mers la spital cu mine, m-a tinut in brate cand eu plangeam de deznadejde...apoi a plans si el cand a avut timp, trei zile mai tarziu.

Omul meu, aseara, a dus cealalta bunica ranita acasa la ea, a luat alta prietena de acolo si s-a oferit sa o duca el acasa cu masina, pentru ca stia ca ea sta undeva imposibil de ajuns noaptea pe jos...apoi a venit acasa zambind...

Omul meu crede ca el nu e niciodata suficient de bun, de harnic, de productiv, de destept, de frumos, de inalt...si intotdeauna se da peste cap ca sa fie mai bun. Sa invete mai multe. Sa faca mai multe, pentru noi doua, familia lui.

Omul meu rade si i se umezesc ochii cand ma vede fericita. Sau cand aude de cineva care e fericit. Sau cand se uita la Tom si Jerry. Sau cand fetita lui vine si il ia in brate sa il pupe. Sau cand o vede pe bunica mea prin casa.

Omul meu ma iubeste pe mine asa cum sunt. Desi il enervez uneori. Desi sunt rea alteori. Desi timpul ar fi putut sa il faca sa nu ma mai iubeasca. El ma iubeste mult. Atat de mult incat de multe ori nu poate sa spuna asta si se enerveaza pentru ca nu isi gaseste cuvintele.

Iar eu, care de cele mai multe ori am toate cuvintele la mine...vreau sa ii spun azi ca il iubesc la fel de mult ca acum 14 ani cand am fost noi doi la ziua lu' Bogdanel! Ba chiar mai mult as putea zice, pentru ca de la an la an, el e pentru mine din ce in ce mai inalt. Si e ....Omul meu.