vineri, 26 mai 2017

Multe lecții

  Multe lectii am invatat saptamanile astea si multe satisfactii am avut. Lectiile sunt ale mele, copiii si le urmeaza pe ale lor, unii mai mult, altii mai putin. Unii dintre ei imi rup sufletul in doua, e greu sa iti imaginezi, de exemplu, prin ce trec niste mici pui de tigan aruncati in lume fara nici o limba de fapt. Ce limba vorbesti acasa, il intreb pe copilul de 11 ani care n-a fost niciodata la scoala desi a trait in Romania, Germania, Spania si acum Anglia. Cumva statul asta e mai vigilent, aici nu poti sa nu duci copilul la scoala. N-ai cum. Te raporteaza careva si mergi la puscarie. 

  Isi freaca mainile, isi foieste fundul pe scaun, e aproape la fel de inalt ca mine dar plin de toate angoasele lumii. Ce limba vorbesti? Romaneste sau tziganeste? Tziganeste, imi raspunde cu un zambet larg dar plin de toata rusinea lumii asteia. Ii e rusine. A venit "o duamna romaneasca" sa vorbeasca cu el... Tzigan, tziganeste... suna urat, el stie asta. E interzis. Eu rad calm si relaxat si ii zic "sa moara mama daca nu imi zici ceva pe limba ta!". Il bufneste rasul si zice "ce sa va zic?". Spune-mi cum te cheama, dar spune-mi pe limba ta. Imi spune toata propozitia si parca cuvintele ii zboara din gura ca niste porumbei scapati din colivie... libertate, in sfarsit! Nu stie sa scrie, nu stie sa citeasca, nu stie literele. Dar a prins niste engleza in doar 6 saptamani, intelege ce-i spune profesoara, raspunde cu avant, fara rusine. E mai rusine sa vorbesti tziganeste decat sa vorbesti o engleza stalcita...

  O tigancusa de patru ani jumate care 3 saptmani nu a vorbit cu mine si care din septembrie nu a scos nici un cuvant, a inceput sa vorbeasca miercurea asta. Cu mine. Miercurea e ziua mea preferata, am doua scoli aproape una de alta, am timp sa ma opresc la pranz la o cafenea fantastica cu mancare sanatoasa si cafele cu scortisoara. Sa ma uit la soare si la oameni, sa stau linistita pe o canapea moale si sa ma concentrez pentru urmatoarea batalie. Pentru ca e o lupta. Cu ea a fost o lupta. Are 4 frati mai mari iar parintii ei se ocupa cu... cred ca cu furatul din moment ce magazinul de vis-a-vis de scoala le-a interzis sa mai intre acolo. Chestie rar intalnita pe aici prin orasul asta. Mi-a spus asta profesorul ei, un tip tanar de o pasiune si o dedicatie si o aplecare catre copiii astia mici... e ceva ireal. Omul e vesel in continuu. Iar puii aia mici il iubesc de numa'!

  Fetitei i-am spus timp de trei saptamani ca eu nu pot sa vorbesc cu ea daca nu imi raspunde inapoi. M-am tinut tare pe pozitii, mie imi era clar ca are si un soi de defect de dezvoltare, dar nu mi se parea ca e chiar toata plecata dintre noi. Ei bine, de ciuda ca nu vorbesc cu ea a inceput sa turuie. Si, din nou, intrebarea, ce vorbesti tu acasa? Romaneste sau tziganeste? Tziganeste, mi-a soptit mic si peltic fluturand din genele negre tuci... nu stie multe cuvinte dar pe asta il stie. Am rugat-o sa imi spuna in tziganeste ce vede ea in pozele din cartea aia. A zis niste chestii, ea stie ce, eu tziganeste n-am invatat dar am impresia ca ar trebui sa iau niste lectii :))) Dupa care s-a produs o diaree la gura domnitzei, vorbea... in engleza! Numara isteric, repeta chestii... eram 4 adulti in camera aia si toti aveam lacrimi in ochi. Asistenta clasei e o tipa spre 60 de ani si se uita la ea ca la felu' 14, a zis ca asa ceva nu exista :))))) Ca e o intamplare, ca e ceva... Nu domle, uite, stie si sa numere pana la 20... Nu e ea toata acolo, chiar nu e, ti se rupe sufletul daca o vezi... dar faptul ca a deschis gura sa vorbeasca si aflam ce poate sa faca, e o mare chestie. 

  Cea mai importanta lectie a saptamanii nu mi s-a dat mie. As zice ca am dat-o eu. A fost prima mea intalnire cu un profesor englez nasparliu. Ma rog, nu nasparliu. Hitler. Si la scoala secundara, adica de copii mari, care au toate mintile in cap. Fata la care merg mi-e tare draga, e super desteapta dar venita de curand aici, inca are nevoie de suport insa n-a mai avut de ceva vreme din cauza ca institutia n-a mai avut oameni pe romana. Astea fiind zise, am ajuns saptamana asta la ea si mi-am propus sa stau toata dimineata cu ea, adica primele 4 ore, la scoala secundara e cu "ore", fiecare materie are profesorul ei in clasa lui personala. 

  Cand s-a facut timpul sa vina ora de mate ea m-a intrebat daca plec si i-am zis ca nu, ca merg cu ea. Aoleuuuu, ce bineeeeeeeee, ca mor la ora de mate, nu imi place deloc sa merg acolo SINGURA. Pai singura tot mergi, fata mea, ce sa facem, asta e scoala, nu vine nimeni cu tine. Dar azi sunt eu. Yeeey! Zic da' de ce nu iti place? Pai pentru ca profesoruuul eeeeee... si nu ii venea sa zica chestii deoarece cred ca e ceva confesiune religioasa d-asta de nu e voie sa zici "boul naibii care se uita urat". Zic ce are? E nasol? A dat din cap. Lasa fata ca mergem amandoua, ce-o sa ne faca? Ne mananca? Tu ma vezi cata sunt, moare ala daca incepe sa ma manance! A bufnit-o rasul.

  Cand am ajuns la clasa si a iesit inculpatu' sa ia pacientii de pe culoar... nene, mi-a inghetzat sangele in instalatie! Frate, unu' mic, ras in cap, cu un nas mare si ascutit si o privire demna de Soup Natzi ala din "Seinfeld" pentru noi astia mai batrani care stim cine-i ala. Instantaneu m-au napadit traumele cu boul de Teodorescu de la Cuza, sinistrul de matematica care mi-a mancat patru ani din viata in copilarie. Mi-am dat repede doua palme imaginare in oglinda, m-am dus spre el, am intins mana, m-am prezentat, i-am bagat ecusonu' sub nasu' ala mare si am zis ca io-s acolo sa o ajut pe fata. La care eeeeeelllll... s-a uitat urat la mine, s-a inrosit la moaca.... si zic hait ca imi da asta una acu' de sa vezi ce-l musc pe micutz, ca io nu ma dau batuta de nasos!

  Il intreb pe un ton superior daca totul e in regula, se face mic si zice ca da, se uita spre copila care era deja alba si zice "Da' engleza ta e buna, nu?"... aia saraca da din cap, zice da, io repede peste "sigur ca este, insa ea e nou venita aici si inca are nevoie de ajutorul nostru!". Tace nazistu', ne bagam in clasa. Hai ca sa corectam testul de ora trecuta. Hai. Pana mea ca jumate din ce zicea eu nu intelegeam si nu din cauza de engleza, si nici din cauza de matematica, ci din cauza ca lui gandurile i se duceau de colo colo precum pisica dupa motoceii lu' Creanga... Ptiu fir-ai ai naibii, mai esti si prost pe deasupra, ca deh, prostu' pana nu e fudul....

  Deci a gresit omu' la tabla inmultirii cu 12 (aici se face din start pana la 12 nu pana la 10) de m-a luat capul pe mine care eu am invatat-o in vederea acestui job, ca zic na, sa nu ma fac de cacat la o adica. El n-avea nici o apasare, tot zicea ca el n-a invatat-o la timpul lui si iaca duda. M-am umplut de spume o ora, a corectat fata testul. La final de obicei profesorul imi multumeste, si eu lui, asta e eticheta, discutam despre copil. Nea' Supica asta, mi-a aruncat un "multumesc" gen "iesi afara" si gata. Io, nimica! Niznaiu'. Lasa ma baiatule, ca te invat eu pe tine lucruri. Si, pe cand copiii ieseau din clasa, eu m-am protzapit langa biroul lui. 

  Pai zic hai sa stam de vorba. Stiti ca fata nu stie unii TERMENI matematici? Aaaaa, wait, what? A, pai da, hai sa va explic, stiti ca e engleza aia de-o folosim sa zicem buna ziua si engleza aia de-o folosim sa: matematica, stiinte, geografie, etc. E, ei ii lipsesc niste termeni d-astia, ca deh, e aici de nici macar un an! Pam pam. Liniste. Zic stiti ca nu stie sa faca impartiri? Ea n-a facut in Romania, a terminat o clasa in care nu se faceau astea, aici a fost bagata in scoala in functie de varsta nu de cunostinte, ea stie inmultirea foarte bine si doar deduce acele impartiri care sunt clar ale inmultirii. In rest nu stie sa imparta nimic! Ea fiind acum anul 7 cand aici tre' sa stii multe. Zdraaaaang. Maaaaaa, o linisteeeeeeee! Omu' era ca pomu' de Craciun, toate culorile. Eu, zambind extrem de larg, dau mai departe: stiti ca ea fiind aici doar de un an inca are nevoie de noi, cei romani, sa o ajutam cu traduceri si uite, mai aflam lucruri utile despre ea. Si va multumesc ca m-ati primit la clasa (bullshit total, el e obligat sa ma primeasca, scoala plateste pentru serviciul asta, scoala cere) si abia astept sa ne vedem din nou, sa stiti ca o sa vin sa o ajut in fiecare saptamana!

  Dupa ce l-am prelucrat niste minute se facuse si mai mic. Parca nici nasul nu mai era asa mare. Si domnule, miracol, ZAMBEA larg de tot! A zis ca el nu stia! Ca.... aoleu ce bine ca i-am zis... ca... mai Supica, cu cin' te pui mah tu? Cu o MAMA? In plus, cu una care lucreaza cu copilasi d-astia ca tine (va jur ca barbatii nu depasesc niciodata varsta de 5 ani!) de vreo doi ani? Pai te mananc pe paine cu unt, mai Supica de nazist ce esti tu! Oi, oi, oi, ce mai zambea, ce mi-a multumit, ce m-a mai poftit pe la el... eeee, alta viata, ha? 

  Pentru ca aici genul asta de profesor e exceptie, cred ca el pur si simplu nu stie cum sa se poarte cu oamenii in general asa ca nah, are o meserie total nepotrivita pentru el ca om. Dar a inteles. Chiar a inteles ceva. Iar eu am plecat de acolo cu o stare de bine. Pentru ca nu pot fi acolo zilnic pentru ea, dar am putut sa ajut cumva situatia. E mare lucru sa poti sa ajuti, sa fii util. Sa schimbi vieti mici de viitori oameni mari. 
  

12 comentarii :

  1. Ești minunată Alexandra!Te citesc cu mare drag.
    Daniela din Cluj

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai avut noroc cu un adult care a avut suficienta deschidere incat sa iti ia spusele nu ca pe o critica, ci ca pe o sugestie constructiva. Si care poate sa accepte ca a gresit, si care stie vorba aia cu "interesul superior al copilului". De obicei, adultilor le este greu spre imposibil sa faca asta.
    In rest, savuros ca de obicei articolul tau. Faci o treaba extraordinara, si aici, si acolo :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai parca te plictisisem cu atoatestiutorenia mea. As aprecia daca ai ramane plictisita in continuare pentru ca mie oamenii cu doua-trei-sapte fetze nu imi plac. Aia cu pupat piata independentei dupa ce am scuipat un om o fi de la nenea Iancu dar oricat de ploiesteanca as fi, nu o accesez. Eu nu i-am dat omului nici o sugestie constructiva si in nici un fel nu l-am criticat, eu doar l-am informat despre niste fapte concrete. Nu i-am zis ce credeam in momentul ala despre el. Pentru ca nu-mi permiteam sa fac asta. Din cauze de profesionalism si politete. Cat despre aia cu adultul deschis la cap, ma amuzi total!

      Ștergere
  3. Felicitări pentru faptul că ajuți aceste suflețele să se adopte la noua etapă din viața lor. Un ajutor mic, o vorbă bună la un moment în viață face mult.Cândva își vor aminti că au întâlnit pe cineva bun și poate vor ajuta și ei pe cineva la rândul lor.
    Toate cele bune.
    Ami

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Ami. Aici ei intalnesc mereu pe cineva bun. Tipul de mai sus e o exceptie, e primul in 2 ani de cand sunt aici :) Aici regula este ca adultii din scoli sunt oameni cu vorbe tare bune la ei :)

      Ștergere
  4. Ce frumos cum te implici si-i ajuti pe elevi, felicitari! Mie imi merge la inima cand citesc cum te dedici elevilor; ca mie asa imi pare din ce scrii, ca te implici si-ti pasa, si asta nu e putin lucru! Poate chiar devii profesoara intr-o zi:) Succes mai departe!
    Un gand bun pt voi trei:)

    Andreea

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Andreea, multumesc dar nu imi doresc sa devin profesoara in nici un fel! Una la mana ca nu m-as apuca de o alta facultate (aici e necesar asta ca sa devii profesor) si a doua ca chiar nu mi-ar placea. In viata mea nu mi-am dorit sa fiu profesor sau invatator. Ce fac acum e ceva diferit, are mai multa legatura cu meseria de translator decat cu cea de profesor.

      Ștergere
  5. M-am amuzat copios de Soup Nazi, bine i-ai facut! In alta ordine de idei, tu iti dai seama ca intr-un mod absolut providential in loc sa-ti gasesti tu vocatia te-a gasit ea pe tine? Ca mie mi se pare ca esti facuta sa-i ajuti pe copiii astia, nu ca profesoara ci pur si simplu, colacul lor de salvare, linia lor de plutire in haosul pe care il reprezinta emigrarea pentru ei. Fantastic! Sacul si petecul, hahaha! Super super misto, imi place la nebunie ce faci acolo, bravo!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai, eu am vrut jobul asta de cand am ajuns aici si au venit astia de la EMAS sa o evalueze pe Mara. De atunci am vrut! :) Deci nu m-a gasit el pe mine ci l-am asteptat si urmarit eu, ca am intrebat atunci si tocmai angajasera pe cineva, si nu mai era loc. Acum s-a deschis post si cum a aparut, am aplicat :) In rest da, de aia am vrut, pentru ca asta reprezinta. Sa fii copil venit din alta tara aici este foarte greu.

      Ștergere
  6. Iar trebuie sa te applaud! Chiar de trei oer:ca om,ca indrumator de sufletele...si ca ,,scriitoreasa".Doar bine sa/va fie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumeeeesc, stai ca pun acum si postul pentru saptamana asta :)))

      Ștergere