duminică, 14 mai 2017

A doua săptămână. Mica rătăceală.

  Domle, scapai cu viata si dupa saptamana doi! Ceea ce e bine, as zice, in conditiile in care mi-a facut capul ca girofarul pe strada pe cand imi tot luam puncte de reper pe care apoi le plasam aiurea in creier si iar ajungeam sa ma intreb unde dracu' sunt si unde-mi trebuie sa ajung. Saptamana asta am mers singura la treaba, gata cu baby sittingul colegelor, deci mi-au dat crestinii drumu' pe tarla ca si cand chiar stiam ce fac! 

  A fost o saptamana incredibila, am vazut atat de multe scoli si atatea chestii incat nici vorbe la mine n-am mai avut. Am mers in 9 scoli (aproximativ altele decat cele din saptamana anterioara, am 12 la activ pana acum) si am vazut copii de la 4 ani la 16 ani. Romani. Unii abia veniti dar care s-au lansat ca Mara pe orbita englezei si invatarii (foarte, foarte putini, nu ca ma laud, pentru ca nu am contribuit atata eu la evolutia ei cat profesoara si scoala ei, dar asta e statistica momentului) unii care sunt pe drumul cel bun iar altii, din pacate foarte multi, care nu au ajuns unde trebuie. Fie pentru ca sunt din familii cu nivel mult prea jos, fie pentru ca au probleme psihice sau de dezvoltare pe care si eu (ne-specialist) le vedeam de la o posta.

  Am cunoscut oameni fabulosi. Profesori incredibili care se dau peste cap pentru fiecare elev roman ajuns aici. Profesori care te asteapta ca pe o paine calda, pentru ca se simt pierduti, n-au mai avut elevi de alte natii niciodata (Portsmouth e un oras populat in proportie de 90 la suta de britanici) si pur si simplu nu stiu ce sa se faca cu ei, de unde sa o apuce, cum sa afle ce e in mintea si sufletul acelui copil. Pentru ca lor chiar le pasa. Am cunoscut saptamana asta trei profesori de scoala primara, barbati, care m-au fascinat. Unul la clasa Reception, deci copii de 4 ani, si doi la anul 5 deci copii de 10 ani, anul in care e Mara acum. 

  Unul dintre ei era asiatic (as indrazni sa zic coreean dar nu am cum sa stiu exact) probabil nascut aici. Desi se vedea pe el atat de clar influenta culturii stricte din care venea, desi vorbea cu tooootul si cu totul altfel decat cei britanici, si nu la accent ma refer, ci la ton si la felul strict (pentru Anglia) in care aborda problema... cu toate astea era in stare sa o faca fara ca cineva sa se simta aiurea, fara sa UMILEASCA, fara sa ridice tonul, fara sa imi apara ca un invatator roman, ca uite, alta comparatie negativa eu nu am! :))))

  Ceilalti doi, britanici. Cel mai tanar (un 25 de ani) la copiii de 4 ani, celalalt (spre 40 as zice), la cei de 10 ani. Nu pot sa exprim in cuvinte cu cat drag le vorbeau copiilor. Nu pot sa descriu suficient de bine glumele pe care le faceau, vocile cu care citeau carti pentru pitici, implicarea totala in actul predarii, bucuria cu care se aruncau in fraze si cu care explicau chestii. 

  Si stateam si ma uitam la ei cum sunt asa, ca niste mame, pardon, tati, pentru acei copii. Si ma intrebam de ce javrele alea gen Puie si alte atatea sinistre femei de la catedrele Romaniei, de ce alea sunt atat de reci, de ce nu  isi pot accesa sentimentele materne? Ce dracu' e in neregula cu ALEA? Cat de bolnava la cap sa fii sa vrei sa terorizezi pui de om? Ca uite, masculii astia, care ar trebui sa fie mult mai "duri" si mai nu stiu cum, uite, astia sunt ca niste oameni. Si nu, sa n-aud aia cu "sunt gay", ca asta numai un retardat o poate emite. Nu, oamenii nu erau nici gay nici straight, nici extraterestrii, nu ca ar conta asta. Erau doar oameni! Oameni calzi, cu suflet cald si minte multa.  Atat. Dar, mai ales, erau oameni cu STUDII, ca aici nu orice idiot care nu intra la facultate ajunge invatator.

  Am ramas incredibil de impresionata de oamenii astia. Si de restul, o singura scoala din toate astea mi-a lasat o impresie mai... bizara. Nu stiu cum sa o descriu, dar acolo nu mi s-a parut ca e la fel de multa implicare si unele chestii erau exagerate in directia gresita pe cand altele erau de o relaxare teribila, care aici nu e permisa in scoli. Gen sa lasi copiii de 5 ani singuri sa bananaie pe afara si prin clasa, fara sa ai o activitate anume cu ei cand inca este ora de curs nu pauza sau pranz. Ma rog, e de asteptat ca unele scoli sa nu fie la fel ca majoritatea.

  Eu sunt acolo, in scolile astea, singura. Practic esti un vizitator care nu stie stanga de dreapta si aici revenim la mica rataceala, cea din interiorul scolilor, ca pe cea de pana sa ajung la ele am detaliat-o saptamana trecuta :). E, dupa ce ai invins si ai ajuns la scoala, intri in ea si esti... pierdut, cum altfel? :)))) Pentru ca stanga, dreapta, etaje, zeci de sali! Culoare, cotloane, ganguri, curti interioare... "mergeti dincolo, in partea cealalta a curtii, in cladirea aialalta, ca acolo e...". 

  Dar oamenii sunt foarte dornici sa te ajute, nu exista sa nu fii ajutat in scoala. Stiti cum e sa te plimbi de unul singur intr-o scoala romaneasca? Stiti cat de urat se uita adultii la tine, gen bai gunoiule, tu ce pizda ma-tii cauti aici? Stiti senzatia, da? E, aici toata lumea te saluta, iti zambeste si, daca te vede handicapat in mod special, as in pierdut pe viata, se opresc si te intreaba: "pot sa te ajut?". Daaaa, coaieeeeeeeeeee, pliiiiiiiiiz, zi-mi unde e BUDA! 

  Cautarea toaletelor e ceva de vis. De obicei, un set de toalete sunt la intrare. Altele in alte locuri. Dar te bazezi pe alea de la intrare. Dar nu toate scolile sunt chiar identice, plus ca daca tu ai trecut de mult de intrare si ai dori sa mergi unde pana si Regina se caca merge, ei, sa fie ea a dracu' daca o mai nimeresti inapoi. Pe ea, pe intrare! Si intrebi un crestin... si ala, super simpatic, iti zice: aaa, mergeti inainte, stanga, dreapta, stanga, dreapta, sus, jos, trei pasi inapoi si dati de toalete! Mbine. Nu stiu ce-ai zis ca nu mi-am notat, ma duc incolo-sha si mai intreb io pă drum! 

  Cateodata tre' sa iei merinde de drum la tine, ca unele scoli sunt niste castele de la una mie sase sute treaba lor... si au cate 2-3 turnuri cu scari d-alea de te ia pitpalacu' daca ai d-aia de ingramadeala cum zicea Nea Marin... te ia nitel asa cu racori si la ideea ca daca vrea unu' sa urce cand tocma vrei tu sa cobori, s-ar putea sa se lase cu pupat pe urechi si nu cu intentie! Sau cu dat in marsarier, si sa te vad, bah, Nadia Comaneci, cum dai tu cu curu' inapoi pe o scara in spirala care duce in turnuletz! Ca barna aia era minciuna, jur!

  Cel mai misto e cand o rogi pe una de la Receptie sa te duca si ii zici ca esti ratacita si nu mai stii nimic si ea iti zice relaxata "aaaa, io lucrez de doua luni aici si inca ma ratacesc!"... pfff, mbine, m-am mai linistit! Daaaar, dincolo de toate ratacelile, ador sa merg pe jos prin orasul asta, mai ales ca acum merg in partea dinspre mare, care e destul de departe de noi si pe care n-am cercetat-o cu piciorul. Este atat de frumos orasul asta, incredibil! Ce-mi placea pana acum dar acum sunt absolut lesinata. E o senzatie de liniste si calm pe stradutele alea, soare, casele perfecte, si eu care bat la picior niste mile pe zi ca sa ajung de la o scoala la alta. Dar e atat de placut sa mergi pe jos atunci cand orasul e atat de frumos. Mi-nu-nat!

  O sa va arat ce-am gasit eu intr-o clasa de anul 1, copilasi de 6 ani. Asta era pe perete:

  
Atat!

  

4 comentarii :

  1. Unde e butonul de like? :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. e pe pagina blogului de pe FB! :))) Albuletzi Blog ii zice :)

      Ștergere
  2. M-am amuzat copios de ratacelile tale, desi n-am mai apucat sa-ti si spun, m-a luat viata pe sus, hahaha. Anyway, voiam sa-ti spun ca te-am pomenit la greu miercuri, am avut un eveniment la scoala (foarte frumos, Family Math Night, poate apuc sa povestesc de el, anyway, long story short, vine una din fostele profesoare ale lui Robert la mine si ma intreaba "auzi, tu parca esti din Romania, nu?" "Da" "Stiu ca sunt nascuti aici, dar Robert si Emmy vorbesc romaneste cumva?" "Da, stalcit dar se fac intelesi" "Well, poate o sa apelez la ei, ne-a venit ieri un baietel in clasa I, Matei, direct din Romania, nu vorbeste absolut deloc romaneste si in mod ciudat, nu imi mai aduc aminte de alti romani in scoala in afara de voi... Crezi ca ar fi ok daca le-am face cunostinta copiilor, macar pana iese asta mic din transa provocata de emigrarea brusca si incepe sa prinda un cuvant-doua?!" Stau eu si screm creierul, stiu o fata din Moldova care vorbeste romaneste, dar alti romani ioc. Da, cum sa nu, ii spun sa apeleze linistita la oricare din copii, am avut si o discutie cu ei acasa, au inteles cat de ciudat trebuie sa fie sa te trezesti brusc intr-o tara straina, intre copii si profesori straini care vorbesc o limba pe care n-o intelegi si au reguli pe care nu le intelegi... au promis amandoi sa il ia la povesti pe baietel si sa-l ajute :P Dar te-am pomenit, am uitat sa intreb daca aici exista cineva care face ce faci tu acolo, probabil ca da, dar fiind tara exclusiv de emigranti probabil devine spinos la un moment dat cu toate limbile si culturile pamantului... :-D Anyhow, sper ca rataceala la tine devine din ce in ce mai putina si incepi sa te simti in elemental tau :-)
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Simo, mai ai de citit! :)))) Ma bucur ca viata e asa de frumoasa incat nu mai apuci sa citesti bloguri, asta e un semn bun! Te pup!

      Ștergere