joi, 7 august 2014

6 noduri

   M-am trezit in zgomot de picioare mici care alergau la etajul de deasupra patului meu. Poc-poc-poc-poc... Parca nimic nu e mai frumos decat picioarele mici care alearga. Si care nu cad eventual. Mara cadea mult si des si tropaitul ei ma rascoala si azi intr-o spaima de aoleu-ochiu-gura-dintzii-aoleu-mamica-moare. Poc-poc-poc-poc. Rasuna. E o casa de lemn, e vie, transmite pasii mai departe. Scot dopurile din urechi, ma uit catre ea si vad ca inca mai doarme. Se foieste. O sa se trezeasca. Ma uit la ceas, e opt jumate deci e bine. A dormit destul. Se mai foieste odata, se intinde si deschide ochii. Imediat ii plaseaza pe mine. Cand vede ca-s treaza zambeste cu gura pana la urechi si ma anunta direct..."mami, io am dormit bine da' sa stii ca mi-e foame!". Corect. Rad tare. 

  Ies pe terasa unde-s multi oameni. Circa 5 copii sub 3 ani care nu-s ai mei. Ma impiedic pana la filtrul de cafea, nu de copii ci de somnul meu propriu. Iau cafea, dau mancare, pornesc laptop. Alti oameni vor cazare azi pentru weekendul "acesta". N-avem. Trecem mai departe. Inghit cafeaua, iau copilul si plec spre plaja. E plina. Da pe afara de oameni. Nu-mi place dar asta e, ma sacrific intru baia inotacios-broscutzistica a Marei. Ei ii place. Vrea sa pupe copanele grase ale Ioanei, una din bebelusele care rezideaza la noi si care are 11 luni si doua copane. Teribile copane. Mai rar vezi asa copane. Delicioase copane. Iti vine sa lesini. Ovulezi doar cand o vezi! Iaca poezie...

  Mergem spre casa. Vrea lasagna, stie ca mai are o portie in frigider si viseaza la ea. E a treia zi in care mananca acelasi lucru si-mi spune cum sunt eu cea mai jmechera si ca nimeni nu face mancare ca a mea. Ma simt bine pret de o secunda apoi imi trece. E doar o lasagna. Ajungem, ne spalam, mancam. Frec lucruri, fac ordine, adun gunoaie. Vine caldura mare, ne refugiem in sufragerie la aer conditionat. Mare inventie. Pentru mine aerul conditionat si tampoanele OB sunt inventiile secolului. Ale mileniului. Stam la frig. Se face dupa amiaza binisor, mergem la baia numarul doi. Ne scaldam vartos. Ma rog la toti sfintii sa n-o mai doara urechea. Imi aduc aminte apoi ca nu cred in sfinti si chiar daca azi o fi dezlegare la peste nu cre' ca Maica Sirena o sa se indure sa nu mai facem otita daca ne scufundam precum broastele. 

  Iesim din apa din cauza de culoare mov. A ei, nu a apei. Apa e verde. Fi-mea bate spre albastru. Isi pune pe ea toate prosoapele si tremura fericita. Eu rad cu spor impreuna cu mama copanoasei de mai sus. Extraordinari oameni s-au intamplat in vara asta pe aici. Inca sunt in mirare-extaziata. Este excelent. Fi-mea tremura si vrea din nou sa atenteze la copanele blondei mici. Se joaca cu ea iar eu ma uit inca odata cu uimire cat de simpatica poate sa fie. Si cum iubeste ea bebelusii. 

  Se face seara, fugim in sat. Mergem la Golf sa vedem daca chiar l-a inchis Sanepidul. Restaurantul  merge bine merci, traim in Romania si orice peste stricat se poate vinde voios vara. Lumea mananca cu pofta. Eu rad cu pofta. Iau o apa pentru Mara si apoi ma uit la ea doua ceasuri cum se urca pe sfori. In iunie urca trei noduri. Azi urca sase. Pe sistem maimutza, se cocoata in maini si degete de la picioare pana la vreo 3 metri inaltime. Mi-e rau. Incerc sa nu urlu si sa nu ma tavalesc pe jos. Noroc ca pica electricitatea si se face bezna. N-o mai vad si astept sa ii aud glasul speriat din marea de copii. Cand ochii mi se adapteaza la bezna o vad cum vine spre mine, s-a dat jos de acolo in bezna aia, si-a facut loc calma prin suma de copii care urlau de spaima si se indreapta perfect geografic spre masa mea. 

  O intreb daca s-a speriat, imi zice ca da, ca s-a stins lumina brusc. Ii aduc aminte cum ochiul se adapteaza la intuneric si o pun sa se uite spre locul de unde venise. Acolo unde in urma cu un minut i se parea bezna acum pare a fi o gramada de lumina utila. Si de la luna, si de la santierul cu lumini mari. Se duce inapoi in bezna linistita. Ma roaga sa mai stam, mai stam. Sa maistam-maistam-maistam de fapt. Niste copii au ceva luminite laser. O fascineaza. O trimit sa-mi zica de unde le-au luat. Mi-l indica pe nea' cu standul de bijuterici de langa carciuma. Plecam spre casa si ma opresc sa-i iau luminita fermecata. O gasesc. Si cel-mai-frumos-inel-din-lume pentru mine. Din nou. In fiecare vara e un cel mai frumos inel. Negociez la sange, scot la juma' de pret si plecam.

  Aud pana acasa, pret de un sat intreg... osanale. Cum sunt eu cea mai minunata care i-a luat cea mai luminita. Cea mai treaba si cea mai duda. O inteleg perfect pentru ca ma uit la mana cu cel mai inel si simt la fel momentul. Pentru ziua de azi, pentru cele 6 noduri ale victoriei ei... totul e perfect. Azi e azi cu nodurile de azi si cu lumina de azi. Maine om mai vedea ce-o mai fi. S-a culcat cu luminita strans in mana. Eu am pus inelul jos dar cu un ochi inca ma uit la el. Azi a urcat 6 noduri. O respect enorm. N-as putea nici doua, nici azi, nici acum niste zeci de ani cand eram ca ea. 6 noduri, nene!

7 comentarii :

  1. Bravo, Mara! O berbecuta ambitioasa! Mi-ai creat asa o stare de pace si frumos!...

    RăspundețiȘtergere
  2. Dai si tu reteta aia de lasagna? :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Cel mai inel, cea mai lumina, cel mai frumos copil, cea mai minunata mama! Ce simpla e uneori fericirea! n-are decat sase noduri...

    RăspundețiȘtergere
  4. Fata faina mama asta...de fapt si fata-i faina. Ce mai...si mama da' si fata... Tare mi-e drag de scrisu' vostru.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim mult! Zi cum te cheama ca sa stim si noi p-acilea :)

      Ștergere