De ce urasc masinile

   Cand aveam 18 ani si am picat la facultate am zis sa imi iau carnet in anul ala, ca sa fiu macar un pic utila. Inainte de asta condusesem prima data intr-o parcare la 1 noaptea, cu cel ce se numea Marius Albu, si era pe atunci un proaspat iubit pe care vroiam din tot sufletul sa il impresionez, si nu stiam cum. Masinile pareau sa fie pasiunea lui, asa ca m-am lasat dusa la condus intr-o parcare inainte sa am carnet. El a fost fericit, eu am fost ingrozita de ceea ce inseamna o masina. Masina de atunci era Alfa Romeo a lu' ta-su, o masina care mirosea a motorina imbibata in carpele care se lafaiau prin masina mereu. Mi-a fost sila. Mi-am dat seama in secunda aia ca nu e pentru mine activitatea asta.

  Cand m-am urcat la volan la prima lectie cu instructorul, ala m-a dus pe strada Gloriei si a bagat piciorul in acceleratie pana a ajuns masina la 80 la ora...pe o straduta cat curu' meu actual de lata, pe care locuiau niste oameni. M-am speriat de imi venea sa cer pantalonii mei maro!

  Am facut scoala cu instructorul mancator de seminte in dreapta mea. El spargea seminte si le plescaia, eu muream de nervii facuti de acele zgomote. La un moment dat l-am dat cu capul de toti peretii pentru ca am luat o curba stransa in viteza a 4a...da' omu' era, din nou, mega incantat de mine. Si pe asta nu puteam sa il banuiesc ca ma iubeste....

 Am luat examenul cu brio, si in ziua aia a murit Dacia pe care o avea mama atunci. A crapat si a durat 4 luni sa fie reparata. In alea 4 luni am uitat tot ce stiam si mi-am dat seama ca invatasem cu teama, cu frica si cu oroare, sa conduc o chestie de niste tone printre niste oameni din carne. Si mi-am bagat picioarele si am plecat la facultate.

  N-am mai condus de atunci decat odata cu mama pana la Metro cu ea zbierand "franaaaaaaaaaa" in dreapta mea, si inca odata acum vreun an cand am incercat sa merg spre Drajna cu masina noastra si cand am ajuns langa o intersectie si mi-am dat seama ca imi creste pulsul am considerat ca ma pun in pericol si pe mine si pe ceilalti oameni din masina si din trafic. Si iar mi-am bagat picioarele.

  Pentru ca, am realizat, in secunda aia ca nu e asa de important. E irelevant daca conduc eu sau nu. Vroiam sa fac asta pentru ca vroia el sa ma vada conducand, si eu inca ma simt fetita de 18 ani care eram cand m-a cunoscut, si vreau sa il impresionez. Vroiam asta pentru ca atunci prietena mea cea mai buna era gravida si urma sa fie o mama singura, asa ca mi-am pus tot efortul in a face asta pentru ea. Apoi mi-am dat seama ca de fapt pentru ea nu contez, si cu atat mai putin conteaza carnetul sau abilitatea mea de a conduce o masina. Ea oricum nu ma vroia acolo, pentru ca ea isi propusese sa se descurce singura, asa cum eu imi propusesem sa nu conduc vreodata. 

  Iar el, el-ul meu, oricum ma iubeste si asa...proasta...pentru ca pentru el sa nu conduci o masina inseamna ca esti prost. Si eu sunt singura pe care o sa o ierte ca e asa de tolomaca incat nu numai ca nu isi doreste, dar chiar ii e frica enorma sa conduca o masina. Pentru ca eu urasc masinile. Urasc din tot sufletul masinile. E ok ca ele ne duc mai repede unde avem treaba, insa eu urasc masinile pentru ca omoara oameni. 

  Cele mai mari crize de spaima le-am avut in masina, cand era Mara mica si eu aveam impresia ca orice alta masina va intra in portiera langa care statea ea si o va face chisalitza...Mi-e rau si cand trebuie sa trec strada cu ea de mana. Urasc masinile. Am nevoie de ele insa am invatat sa le urasc ca pe niste animale salbatice care au vointa proprie. 

   Si am decis ca decat sa fiu o varza la volan, asa cum am vazut eu multe doamne fiind...sa ma scuze doamnele soferite, da' io pana acum la modul sincer n-am prea vazut vreuna cu care sa ma simt in siguranta la volan...mii de scuze doamnelor, dar...nu suntem facute la fel ca domnii. De aia noi facem copii. Si nu nimerim drumul de obicei...

  Asadar eu ma declar invinsa. Am 32 de ani si am decis ca asta chiar nu e pentru mine. Asadar, ori autobuz, ori taxi, ori cand o sa ma imbogatesc maxim, o limuzina. Pana atunci, sotul care o sa ma ia si culeaga de prin diverse locuri si va fi mereu foarte frustrat ca are asa o nevasta talamba. Iarta-ma, iubitul meu!