miercuri, 11 ianuarie 2012

Cum mi-am luat vaca

   Nu chiar una intreaga. Un sfert dintr-o vaca crescuta la munte. De fapt chiar un bou, desi initial mi-a fost prezentat ca "vitel". Prin luna octombrie m-a sunat o prietena care stia ca vreau carne curata, si mi-a zis ca taie nenea ala al ei un "vitel de anul asta" si ca un sfert de carcasa o sa fie undeva la 30 de kile. Ca ei iau, si daca vreau imi aduc ei si mie.

  Dupa ce m-am scarpinat oleaca sub cusma ancestrala, am zis usor speriata "da", gandindu-ma ca desi sunt singura acasa, adica cu fi-mea si cu bunica-mea de 88 de ani, o sa ma descurc eu sa transez jivina. M-am pregatit cu un cutit electric, cu niste cutite d-astealalte... si am asteptat cuminte "sfertul". In dimineata cand m-a sunat prietena i-am auzit glasul usor incurcat. Vitelul avea patru sferturi, numa' ca fiecare din ele avea 45 sau 55 de kile. Mi s-au inmuiat picioarele brusc. Cum eu sunt genul de om cu care daca ai batut palma, ramane bine batuta, nu mai puteam sa dau inapoi. Am inghitit cu noduri si i-am zis sa mi-l aduca pe cel de 45.

  A venit doamna cu doi angajati de la firma ei, au deschis portbagajul si au zis mandri "uite!". Era plin. Cu "sfertul" meu. Am ras, si le-am aratat pe unde intram in bloc cu cadavrul sangerand. Vreo saptamana a fost sange pe scara blocului. Asa am aflat cat de rar ni se face curat pe scara. Am ajuns in casa, le-am indicat bucataria, am intrat si eu si am fost intrebata "unde il vreti, doamna?"

  Intrebarea m-a incurcat. Era cat un om. Sau cat doi mai mici. Pregatisem dulapul de la bucatarie, insa acum ma uitam la el (dulapul) si nu eram ferm convinsa ca jivina incape acolo. Zic cu juma' de gura "pe jos?" Ei rad amuzati, pentru ca sunt doi barbati pe la 50 de ani fiecare si clar au mai vazut cadavre d-astea... si unul din ei imi zice "doamna, daca il punem jos o sa stati in patru labe toata ziua". Hm... patru labe? Toata ziua? Suna bine, insa nu cand ai treaba!

  Brusc unul de ei, cocosat de capatul greutatii pe care o tinea in mana zice "hai ma Ionele, la trei il suim pe dulap acilea"... io ma gandesc... la trei? E ora unu! Cum la trei? Ei incep sa balanseze carcasa cu amplitudine mare, ca sa isi ia avant sa il poata sui pe dulap...unuuuu, dooooooooooi..... TREI..... BUF pe dulap. Mobila e nou-nouta. A troznit puternic. Ma uit sa vad daca s-a crapat. Dulapul! Era intreg, rasuflu usurata. Oamenii dau sarumana si pleaca veseli spunanadu-mi ca ei cred ca pana diseara o sa reusesc.

  Raman in bucatarie la un metru de dulap, neputincioasa. Rad singura. Mara ma aude si vine repede. Cand vede dulapul isi pune mana la nas scarbita si fuge. Ma uit la dulap. Are un metru jumate lungime, 80 cm adancime, iar pana la dulapul de sus e cam juma' de metru. E PLIN. Scot mobilul, fac doua poze, ii trimit una lui Marius care e la 2 Mai. El rade. Eu rad. Intra bunica-mea. Rade si pleaca dupa ce imi zice "vaidemine mama, cum o sa faci?" Nu stiu. Ma mai uit putin la el sa vad daca n-am visat. Ii dau tarcoale. Bine ca n-are cap sa ranjeasca la mine. Ranjesc eu la el, cu o grimasa data de spaima care incepe sa ma cuprinda.

  Iau cutitul si incep sa sculptez. Scot toate oalele si cratitele pe care le am in casa. Le umplu. Nu se vede ca am umblat la el. Pe sac scrie 45 kile. O fi corect? Pare mai mult... dar anatomic e corect un sfert dintr-o vaca. O vaca mare. Bine crescuta la munte. I-o fi placut la munte? Sculptez mai departe si ma gandesc ca nu o sa reusesc niciodata sa ii dau de cap. Osul cracului e gros cat mana mea. Incerc cutitul electric. Nici macar nu il zgarie. Ma apuca rasul. Dupa doua ore nu imi mai simt mainile, asa ca iau o pauza de cinci minute. Oalele sunt pline, nu mai am altele. Dulapul e plin, nu mai am altul... rasuflu si ma duc inapoi.

  Cinci ore a durat. In care am facut doar 5 minute pauza, ca eram stresata ca o sa vina noaptea si eu nu o sa fiu gata. Cinci ore am sculptat, am busit cu ciocanul peste toporul de snitele strategic amplasat pe oasele aratarii extraterestre. Am reusit sa umplu congelatorul cu carne, si sa fac oasele de niste masuri care sa incapa in frigider pana le duc la unchi-miu in congelator. Sun un prieten sa vina cu un topor mare sau cu un fierastrau, ceva... rade de mine si imi zice ca o sa vina a doua zi. Ii explic inca odata importanta MARIMII toporului cu care va veni. Iar rade de mine si ma asigura ca e mare toporul lui. Rad si eu de el.

  In seara aia imi tremurau mainile din omoplati. Eram ca o papusa de teatru al carei manuitor are Parkinson. Nu mai nimeream nici sa duc furculita la gura. Noroc ca nu mi-a mai trebuit nimic de mancare doua zile. Am adormit si am visat munti de carne, grasime, oase, sange, crime in serie si o vaca fericita care paste pe un deal la Cerasu. Are o floare la ureche ca alea din desene animate, insa ii lipseste un sfert din corp.

20 de comentarii :

  1. Esti mortaaaaaaaaaaaaaalaaaaaaaa :))))))))))))))))))
    Daca e adevarat ca rasul ingrasa, o sa ma fac ... cat o vaca de munte, din cauza ta :)
    Auzi ... mie aproape ca nu-mi mai trebuie mancare si numia daca stau sa curat 3 pesti :)

    RăspundețiȘtergere
  2. :)Multumesc Andreea! Stai linistita, rasul nu ingrasa! Asa e si cu pestele. Sincer prefer un sfert de vaca decat cei 3 pesti :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Cu alte cuvinte ti-ai luat vaca in rate ,1/4 prima transa... Alex S

    RăspundețiȘtergere
  4. Da! Astept si urmatoarele rate. A fost buna, bre! Mai este inca ca nu am dovedit-o. Da e super buna! Si pretul a fost mai mult decat bun: 11 lei pe kil.

    RăspundețiȘtergere
  5. S-o mincati sanatoasa,draga mea...tu cu restul familionului.Sper sa poata si bunica,sa aibe dinti sa o "roaza"
    Ce-am mai ris!!!
    Adina Popa

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumim Adina! Pentru pitici si bunici prestez tocata sub diverse forme...ca na...dintii mai inceti nu fac fata mereu :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Vaaai, prima data pe blogul asta, citesc postul asta si nu mai pot de râs! Bestial! Sa-ti povestesc si eu cum am curatat o burta de vaca, in cada, cand eram gravida :))) Oare n-ar trebui sa scriu si eu despre asta? Era acum 7 ani, si cu poftele de gravida nu te pui, aici nu gasesc burta de vita dar mi-a adus sotul una,nespalata,necuratata, imensa,mirosea nu-ti spun :)) si acum cand ma uit in urma,la greturile teribile pe care le-am avut lunile alea de mancam pe bune doar iaurt cu paine, nu-mi dau seama cum am fost eu parte din asa scenariu :)))

    RăspundețiȘtergere
  8. Vaaaiii...burta de vaca necuratata plus sarcina? MOR :)))) mama doamneeee

    RăspundețiȘtergere
  9. Minunat articol! Am ras si am ras si am ras...cu lacrimi! Felicitari pentru munca persevrenta si umorul de care dai dovada!

    RăspundețiȘtergere
  10. dupa 5 ore de sculptura ce a iesit? un miel?

    RăspundețiȘtergere
  11. Vericule, au iesit doo congelatoare pline, si niscaiva oase pe langa!

    RăspundețiȘtergere
  12. dupa 5 ore de sculptat, ce a iesit, un miel?

    RăspundețiȘtergere
  13. No, de-acu nu-ti ramane decat sa te faci vegetariana!

    RăspundețiȘtergere
  14. Nu,nu...sambata vine alt sfert de vaca...la un an distanta :)))

    RăspundețiȘtergere
  15. Doamna ,iti multumesc pentru BURTA DE RÂS !
    Esti si harnică si distractiva ,ce mai ....esti o comoara !

    RăspundețiȘtergere
  16. Buna. Desi sunt ffffffffoarte obosita dupa un carat de ,,vaca"" pe la clienti, crede-ma ca am ras si m-am destins cum n-am facut-o in ultimele luni. Esti buna. Te sfatuiesc sa incepi sa scrii.Am ras atat de mult incat mi-am trezit sotul, ramane sa vad maine dimineata daca sunt intrebata de vreun vecin ce mi s-a intamplat pe la 23.30. Le voi recomanda povestioara ta. Mai mult, ma intreb daca si clientii mei or fi reactionat la fel? CACI DUPA FETELE LOR DE AZI,SE PARE CA UNII DA.Oricum, multumesc din suflet.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Of ce bine ca ai ras! Cum te cheama, cine esti? Ce vaci cari tu si pe unde? VREAU DETALII! :))))

      Ștergere
  17. Esti tare! Si la povestit si la treaba. Eu nu m-as fi incumetat la asa munca ever. Eu si la o gaina de tara ma chinui juma' de ora. Daca mai mi-o da si cu cap si ghiare ma ingretosez toata...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)))) Eram atunci intr-o saracie sinistra, eram capabila sa ma dau peste cap ca sa avem ce manca peste iarna. Si am avut 6 luni! :)

      Ștergere