Acum cateva zile am ajuns, vorba lu' amicu' Carjan la "jumatea vietii frate", adica am facut 30 de ani gloriosi. Intamplator anul asta am avut noroc si am mers la Bran la un botez care se intampla tot atunci, asa ca se poate spune ca am sarbatorit cu adevarat evenimentul.
A fost extrem de placut. Toata viata am asteptat sa am 30 de ani pentru ca atunci cand eram mica astia de 30 mi se pareau "oameni mari". Nu stiam ca ma insel. Si am reusit sa stau linistita intr-o livada uriasa de meri plini cu mere, cu fetita mea si cu sotul meu si sa ma gandesc la profunzimile vietii.
Cand ma gandeam mai abitir m-am pomenit ca il boteaza pe inculpat asa ca m-am dus sa fac poze si io ca o matusa constiincioasa ce sunt. Mai rar am vazut un copil care sa se razbune atat de total pe cei care il supun la o asa porcarie cum e botezul ortodox. Nene...deci i-a omorat...a tipat doua zile de se intreba saraca ma-sa daca nu cumva a defectat copilul de tot cu experienta asta.
Gandurile despre viata mi-au revenit in preajma unor tzuici bine plasate si ale unor sunci cu ceapa si cu branza. Mi-am propus sa nu ma supar de ziua mea, asa ca sambata cand s-a gasit un unchi sa ma scoata din sarite de tot...am zis ca rezolutia mea pentru 30 de ani e sa nu ma mai enervez. Deloc. Sa vedem daca asta merge, ca pana acum m-am enervat si mi-am facut numai draci de nesimtirea altora, si nu am observat sa imi foloseasca la ceva.
Asa ca....de acu ZEN frate, ca nu mai merge smecheria. Asa ca s-a facut duminica, era ziua mea, am mancat micul dejun, m-au pupat neamurile si am plecat la castel. La jumatea drumului suna telefonul lui Marius...bunica-mea..."de ce nu raspunde draga la telefon , de ce?" Eh, respir adanc si iau La Multi Ani-ul in bot, ascult rabdatoare diverse alte probleme, apuc sa bagui ca telefonul e in camera ca nu am buzunare si sa il bag in dos nu merge, mai dau din cap de doua ori si gata.
Cu rezolutia usor sifonata ma intorc la vila unde multi oameni chinuiau saracul botezat. Simt cum rezolutia se urca catre tample si imi pulseaza prin creier, respir adanc, numar pana la 3...si strig catre vaca chinuitoare de bebelus "da-l frate lu ma-sa ca de aia urla". Aia nimic. Era ferm convinsa ca la ea nu are cum sa planga un copil. Timp de vreo 20 de minute micul Vladimir i-a demonstrat contrariul.
Seara a fost foarte frumos pentru ca au plecat toti invitatii bucuresteni (da, e peiorativ termenul) si am ramas doar noi si vara-mea cu micul botezat. Care cand s-a vazut fara cei pe care de fapt nu ii inghitea...a fost un simpatic. Mi-a mai revenit oleaca rezolutia la loc, asa ca m-am dus la culcare fericita.
Multumesc Marius si Mara pentru ca ma iubiti exact asa cum sunt! Multumesc Ana si George ca mi-ati aratat niste locuri superbe de ziua mea!
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu