7 luni mai tarziu in tara unde e bine

  Maine sunt 7 luni de cand am ajuns in Anglia. Am reclamat la scoala faptul ca o asistenta a profesoarei se rastea la copii. La toti doar ca al meu n-a mai putut dormi dupa asta. Asistenta n-a mai aparut la clasa dupa reclamatie. Invatatoarea a luat-o pe Mara in brate si a pus-o sa ii promita ca n-o sa ii mai fie teama niciodata si ca o sa ii spuna mereu daca ceva o supara. Mnda. Sa mai zic ceva?

  Ma simt mai fericita decat am fost vreodata. Da, e simplu, toti oamenii aia inca zambesc, totul este inca civilizat. N-a disparut vreun "miraj". Oooo, daaaa, sistemul britanic are si niste gauri sinistre in el, nu contest asta. Si da, omuletii astia sunt foarte unilaterali ca sa zic asa. Saracii nu vad singuri solutia nici macar atunci cand ei sunt asa, oameni  mari cum ar veni. Daca nu le zice seful, ei nu stiu. Mie una mi se pare amuzant.

  Mara a mers la inot pentru prima data. Da, cu mine ca "insotitor de grup", poate am mai povestit ca ma voluntariez pe mine in fiecare joi si ii ducem pe pitici la inot. Acum a venit si randul Marei. Vai de mine ce bucurie a fost pe ea! VAI! A facut tot ce i s-a zis si desi eu ii explicam de ani de zile ca apa o TINE la suprafata, o invatasem cum sa inoate.... acum a facut pluta pe spate si pe fata imediat. Pentru ca i-a zis "Doamna de Inot" :)))))))) Eram acolo, am respirat adanc ca sa nu plang de fericire, mi-a parut rau ca n-am voie sa fac poza... In ziua aia a vorbit numai despre asta. 

  Azi a facut matematica. Pentru ca avea "tema" data vineri. Care trebuie predata miercuri. Trei intrebari despre impartiri cu explicatia "impartirii prin bucati" printata pe o foaie din caietul de teme. S-a descurcat dar nu fara mine cum as fi vrut eu, mama romanca nebuna. Mi-am dat seama cu ajutorul lui Marius ca ea, in vartejul acumularii de engleza, a uitat cat face 4 plus 3. Dupa care am respirat adanc, mi-am adus aminte cate a invatat ea in doar, DOAR, cinci luni de cand e la scoala aici, doar CINCI LUNI.... si am preluat problema asa cum o fac ei, englezii. I-am dat calculatorul lui Marius si site-urile de jocuri matematice pe care ni le-au dat de la scoala. 

  Da, aici exista asa ceva, nu e Minecraft sau alte alea, este joc matematic. Si da, daca copilul n-a fost ultra expus la d-astea inainte, ai toate sansele sa ii placa foarte tare o competitie bazata pe raspunsuri legate de inmultire, impartire, fractii si paralelograme. Pentru ca site-ul iti da jocuri in functie de varsta copilului pe care tu, parintele, o treci la inscriere. Aici copilul de varsta aia va invata programa aia, a varstei lui, sunt cam doi ani in care programa e la fel. Adica anul 1-2 anul 3-4, anul 5-6. Asta e scoala primara, precedata de "reception class", anul 0, aia ai mei de stau eu cu ei la pranz acum :) 

  Scoala Altfel si Saptamana Altfel (doar pentru cunoscatori) arata asa:

cat maaa?

stiiiu!

paaatru pluuus

mami, eu imi iau hartie si pix!

si calculez

patrujdoooi

ummmm, pluuuuussssminuuuussssimpartit

uuuuuu, rezultatul e 345!

  Da, cam asa cu matematica pe aici. Matematica e un fel de obsesie a romanilor. Matematica performanta. Matematica de olimpiade, matematica in general. Mda, mie asta de cand m-am nascut mi s-a parut ca e un boism total. Pana am ajuns aici si am fost informata ca aici in scoala primara, matematica este ceva distractiv cu utilitate imediata in viata reala, de exemplu sa primim restul corect sau sa putem afla ce suprafata de mocheta ne trebuie pentru o anumita camera. Si in general aici in scoala, matematica este numita "matematica FUNCTIONALA" sau matematica "SPECIALA" sau superioara, cea de la facultate. Englezul de rand primeste matematica functionala, adica, coaie, stii cat ai de primit restu' de la Tesco? Nu? Esti in minus! 

  Romanii au obsesia matematicii dezvoltate la varste foarte mici. Chestia asta e atat de gresita incat nu pot sa exprim. Da, matematica in general ajuta sa-ti ordonezi miscarea creierului in interiorul domniei sale. Matematica adica exercitiile repetate. Ia sa va vad repede, cat face 8 ori 9? E, aia nu e matematica, ala e doar un reflex. La fel ca si aia cu cat face 5 plus 7. Daca stai sa pui unitati din 5 peste 7 si sa ajungi la 10 inseamna ca ai metoda la tine, dar clar NU ti-a placut matematica vreodata in viata ta. Daca stii din prima, sigur creierul tau e facut pentru asta. Descompunerea matematicii de scoala in probleme mai usor de rezolvat ne caracterizeaza pe toti cei crescuti in Romania. 

  Aici matematica se invata LOGIC. De la scadere la impartire si inmultire, totul le este explicat prin fractionare, adunare si grupare de termeni. Am mers 5 saptamani la cursul de matematica pentru parinti si am inteles EU matematica asa cum se preda ea in Anglia la anii 3-4 de scoala. Frumos, simplu, elegant, cu grafice, cu desene, cu virgule... Pentru prima data in viata, am inteles cum poti invata matematica simplu. Usor. Fara traume, invatat "pe derost" si altele. 

  Aici scrisul si mai ales CITITUL sunt la mare rang. 7 luni dupa ce a aterizat avionul cu ea aici, Mara a primit vineri o diploma pentru cat de mult a citit. Iar profesorul de la anul 6 a oprit-o saptamana trecuta prin scoala si i-a spus ca a vazut caietul ei cu povesti (da, ei scriu povesti la scoala) si ca engleza ei e minunata si ca el in anul 6 n-are asa scriitori. Da, eu stiu ca oamenii vor sa o incurajeze si stiu cum sa o faca. Pe de alta parte, asta scrie in engleza aproape la fel de bine ca mine, chestie care ma uimeste. Cu ce viteza acumuleaza un copil o limba straina. 

  Deci engleza a cam invatat-o. Zic sa mai stam vreo 6 luni p-acilea ca sa o aprofundeze si dupa aia sa ne relocam in Franta sa o invete si pe aia! :)))))) 

  

Cum am vizitat gara din Winchester si alte aventuri

  Daca mi-ar fi zis cineva dimineata ca o sa ma duc azi la Winchester as fi zis ca-i plecat prin patrunjel. Si cu toate astea am avut cea mai ciudata zi posibila, plina de coincidente stranii si presarata cu noroc si oameni fabulosi. Si da, una pe care ne-o vom aminti in mod sigur toata viata, si eu si Mara. 

  A inceput in mod dubios cu sosirea unui plic prin posta azi dimineata. Banca mi-a trimis un alt card de debit. Nu stiu de ce, probabil au stiut ca imi va trebui azi unul, altfel nu-mi explic. Cardul vechi era bun, nu patise nimic, nu urma sa expire decat peste niste ani. Mi-au mai trimis unul, cu alt numar. Mister. Trecand dincolo de mister am uitat sa-l pun in portofel, a ramas aruncat pe noptiera. 

  Pentru ca azi era soare si frumos si suntem inca in vacanta, am zis sa merg cu Mara pana la mare, de data asta cu trenul. Ca tot ne-am invatat dupa excursia la Londra si pentru ca am constatat ca face mult mai putin ca autobuzul. Doh! Zis si facut, am mancat bine spre pranz si apoi ne-am pornit. Marius catre serviciu, noi doua catre tren. Am luat ca de obicei rucsacul care-mi serveste pe post de "poseta". In el imi tin portofelul (care are in el actele si cardurile si doar cateva lire cash. Mai am una-alta necesare, pun de obicei cheile de la casa, azi le-am aruncat in buzunarul de la geaca. Si aparatul foto ala jmecher care a fost cea mai scumpa achizitie a noastra. Masina nu se pune. 

  Am plecat spre Turn, ne-am invartit pe acolo si apoi ne-am oprit pe terasa sus sa mancam ceva. Pentru prima data de cand am venit in Anglia, am mers la restaurant amandoua, asa cum faceam noi mereu la Ploiesti. Mara isi dorea de atata timp si am tot amanat-o. Ca e scump si oricum nu cine stie ce... Azi insa pentru ca era soare si terasele s-au deschis deja, ne-am oprit la restaurantul cu taitei japonezi, restaurant unde merita sa le dai toti banii si numai pentru privelistea fantastica. E sus, langa apa si port. Zis si facut. Am mancat cea mai buna supa miso, am ras, am plecat inapoi. 

bere japoneza cu view

uite, mami, pot cu betzele astea!

  Ne-am urcat in tren si am sporovait despre cat de frumoasa a fost dupa amiaza noastra in doua si ce o sa se bucure tati de restul de supa pe care-l luasem la pachet. Si cum tot trancaneam noi asa am ajuns la statia noastra insa a trebuit sa ne precipitam catre un vagon mai aproape de primul pentru ca aici daca platforma de peron e prea scurta astia nu te lasa sa te arunci din tren asa de la 2 metri pe terasament. Deci tre' sa mergi in vagoanele din fata ca sa te poti da jos la anumite statii. Si ne-am dus repejor, aoleu tine si trontineta, tine si punga cu mancare, hai si cu copilu'... am ajuns pe peron. Usile s-au inchis, trenul s-a pus in miscare. In secunda aia am realizat ca rucsacul nu era in spatele meu. Era in tren. 

  Am incremenit uitandu-ma la trenul care fugea repede catre Londra, destinatia lui finala. Am zis "Mara, rucsacul... e in tren". Mama, s-a pus asta pe un racnit de parca ramasese ea in tren. Aoleuuuuu, valeleeeeuuuu. Mda, enumeram in gand ce-aveam in el, in portofel si-n viata in general. Acel "fuck" moment in care te ia cu racori gandindu-te cum o sa faci sa obtii acte ca sa poti iesi din tara sa te duci la desteptii aia care te-au incaltat cu buletinu' vietii. Dupa care mi-am adus aminte de aparat. APARATUL! De abia atunci mi s-a pus un nod in gat. Zic hai la nenea de la cutiuta sa vedem ce zice. M-am dus la nenea. Un nene foarte dragut, eu foarte balbaita si incercand totusi sa nu incep sa bocesc, nu de alta da' fi-mea abia astepta motiv de dat apa la soareci. 

   Domle, am o problema, m-am dat jos acu' din trenu asta si am uitat rucsacul in el. Aha, ok, pai sa vedem, sa aflam DACA il gasesc si sa va zic unde e, probabil o sa fie la Eastleigh. Dati-mi numele si un numar de telefon. Zic numele vi-l dau da' telefonu' e in tren iar numarul sotului nu-l stiu pe derost. Pai atunci veniti peste o ora sa va zic ce am aflat. Ok. Urcam in casa (norocu' dracu' ca stam fix langa gara) si incep sa ma gandesc. N-am numarul lui Marius, nu mai am nici un numar, mai am un telefon cu o cartela in el da' nu stiu numarul. Am uitat complet ca Mara are pe mana doua telefoane dintre care unul chiar merge. Cu agenda in ele :))))) 

  Am intrat pe site-ul bancii si in 20 de secunde am anulat cardul pe care il aveam in portofel. Bun, deci banii din cont i-am salvat. Stateam si numaram minutele sa treaca ora aia cand am zarit pe noptiera cardul cel nou. Zic taci ca o sa am si bani de paine. Oare o merge? Deja faptul ca aveam cheile in buzunar fusese cea mai importanta chestie. Marius se intoarce de la munca la 3 noaptea iar prietenele romance din preajma sunt plecate la ski in Austria. Deci stateam fix pe strada pana noaptea. 

  Dupa vreo 40 de minute am coborat la gara si m-am dus tremurand catre cutiuta de sticla a lu' nenea. Omul avea hartia in fata, mi-a zis imediat "l-au gasit, este la Winchester, mergeti acolo la platforma 2 si intrebati de el". Era sa-l pup da' avea un geam pe moaca! Pffffoaiiii. 6 statii a mers rucsacul meu, vreo 50 de kilometri. Ma si gandeam ca o sa trebuiasca sa-l trezesc maine pe Marius aiurea sa mergem pana acolo cand am ajuns sus si i-am zis Marei care imediat a zis "hai la Winchester, mami! hai cu trenu'!" :))) M-am uitat asa la ea si zic ia pai hai. Ne-am dus la nenea la gara si razand i-am zis ca noi o sa vizitam azi Winchester, sa ne dea si noua bilete. L-a bufnit rasul si ne-a dat la primul tren care era cu schimbare la o statie intermediara. 

   Ne-am urcat in tren, ne-am dat jos la statia intermediara ca sa constatam ca avem doar vreo 3 minute sa fugim peste pasarela la linia aluilalt tren. Era un tren acolo da' nu stiam daca chiar ala e, intreb, dau navala in el si ne linistim. Ajungem la Winchester in vreo 40 de minute cu totul, ma duc la nenea din cutiuta, zic cine sunt, da-mi bre, rucsacu'. Pai du-te acolo, a doua usa pe dreapta, "a guy named Eddy". M-am dus la nea Eddy si de pe geam am vazut in interior rucsacul meu. Mara a inceput sa chiuie ca la nunta, englezii se uitau la noi ca la urs, nea Eddy radea, ce sa mai, veselie mare. Acu' hai-napoi! Aveam biletele din doua ture d-astea da' venea un tren direct catre statia noastra, zic hai sa-l luam pe asta da' sa intreb daca am voie intai. Aveam voie, ne-am urcat si-am rasuflat. Mara m-a informat ca TINE EA rucsacul! La sosire am trecut pe la nenea al nostru din cutiuta ca sa ii multumesc inca odata. 

  Am intrat pe usa fix 3 ore mai tarziu dupa constatarea pierderii, cu rucsacul in spate si sufletul linistit. La care fi-mea, urcand scarile: "UIIIII, MAAAAAAA, CE FRUMOS A FOST!" 

  :)))))))))))))))))))))))))))

O zi la Londra

  Nu fusesem niciodata la Londra. Sigur, doream sa o cunosc dar mereu mi-a fost frica de ea si tarifele ei de curva de lux. Sa fi mers toti trei din Romania (noi doar asa circulam, in sfanta treime) ne-ar fi usurat lejer de vreo doua mii de euro daca nu mai mult. Si de aici, de la doua ore de ea si ne-a jupuit curva ca pe hotzii de cai. 

  Cand m-am dat jos in Gara Victoria am dat in Tourette. Hotelul de lux de langa care trebuia sa luam autobuzul ala fara acoperis nu m-a ajutat prea mult in sensul asta. Adica era prea misto. "Baga-mi-as" mi-a venit de multe ori la gura. Si am tinut-o asa toata dupa amiaza, ca Bula in fata Turnului Eiffel, pe sistemul "sa-mi bag, ce mare e!" Totul e mare la Londra. Mare si coplesitor. Am stat foarte putin, mult prea putin ca sa vedem ceva in detaliu, a fost asa ca un blitz, un fulger care-ti lasa pe retina si in tot creierul detalii de caramizi, piatra alba cu dantela on top, cladiri apetisante ca niste prajituri din care-ti vine sa musti cu pofta. 

  Acum am aflat ca intuitia mea era corecta. Sa "vezi" Londra cu adevarat iti ia, probabil, o luna. Minim. In cateva ore poti vedea punctele cheie, asta da, este posibil. Landmarkurile ei sunt pe traseul BigBus-ului care desi te usuca de bani (62 de lire doi adulti si un copil in extrasezon, vara e mai scump) te duce relativ repede unde trebuie. Iar etajul de sus, cel descoperit, te ajuta sa vezi cu adevarat minunatiile alea care de la nivelul strazii sunt ceva mai greu de vazut. Insa vara nu stiu daca poti prinde loc acolo. Acum eram doar noi si inca cativa speriati rataciti prin februarie in Londra. 

  Am urmarit prognoza si am ales o zi cu soare, foarte mult soare. Desi era frigut si am cam inghetat pe platforma aia, a fost suportabil iar lumina care invaluia cladirile alea uriase vechi de o mie de ani... era fantastica. Din ce mergeai mai adanc in miezul Londrei, din aia creierul ti se oprea. Cand am ajuns langa Big Ben Mara a inceput sa planga tot gasind diverse nemultumiri. In realitate era mult prea coplesita de ce vedea in jur si de nebunia de zgomote si de oameni. Cu copii prea mici sau sensibili nu cred ca ai ce sa cauti la Londra... erau zone in care trotuarele aratau ca si cand ar fi fost un miting. Nu era. Era o zi de marti, ora 14. Multimea compacta se misca la unison. 

  Dincolo de emotiile alea, i-a placut enorm. Vroia sa vada casa Reginei dar a vazut-o doar pe latura din spate (care apropo, mie mi s-a parut mult mai misto decat cea din fata), apoi si-a cumparat o vedere cu "Regina mea" dupa cum a numit-o cu entuziasm cand eu tot incercam sa-i arat si alte vederi cu cladirile alea frumoase. Mnu, a dorit-o pe Coana Veta pozata. 

  Am ajuns seara tarziu inapoi acasa lesinati de oboseala. M-am culcat si-am visat numai castele de nisip si turnuri inalte. Mi-e creierul plin si acum de toate cuvintele pe care le-as asterne dar care nu-mi ies. Sunt blocata in faza Tourette: vai, baga-mi-as, ce frumos! Ce-au putut sa faca oamenii astia la anul 1100. Si la 1400. Si la 1600. Si chiar azi cand cladesc de zor niste monstri din sticla pe langa alea de la 1100. 

ganditoare privind frumusetile

Big Ben

London Eye

St Paul's

Tower Bridge

veselie

Tower Bridge

  Acum ca am invatat drumul o sa o studiem cum trebuie. Ceea ce va dorim si voua. Dar daca veniti la Londra, luati-va macar o saptamana. Preferabil in afara sezonului. Ca in sezon e cum a zis ghidul de ieri: "nu poti vedea pamantul de oameni" :) 

  

Africa Morning. Lectii despre empatie.

  De la scoala primim scrisori aproape in fiecare zi. Copila iese de acolo cu ele in mana. Ni se spune ce mai fac ei pe acolo, ce le mai trebuie in legatura cu noi (sa facem cu ei sau ca vor face ei si noi sa venim). Asa si azi. E sfarsitul "half-term"-ului, adica a jumatatii de semestru. Urmeaza vacanta de la jumatate. Scoala e impartita in cursuri de circa 6 saptamani apoi o saptamana vacanta apoi iar. De Craciun si Paste cate doua saptamani, vara doar 6 saptamani.

  Aceasta jumatate de semestru au studiat Africa. Continent, tari, popoare, obiceiuri, limbi, povesti si cantece traditional africane, port african. Toate in incercarea de a intelege "diferenta". Care nu a fost pusa asa ci invers "Cu ce se aseamana Africa cu Marea Britanie". Ca sa nu le sublinieze diferenta, excluderea. Chestie de semantica subtila pentru ca la comparatie nu prea existau asemanari, in mod evident. Au invatat despre tribul Masai. Si au comparat viata unui copil Masai cu a lor. Viata de familie. Ce ar face mama, tata, copiii, pe parcursul unei zile oarecare. Cum s-ar imbraca, cum ar munci si cum si-ar duce traiul.

  Iar azi au fost invitati si parintii anilor 3 si 4 la "Africa Morning", sa vada cum le prezinta copiii ce au invatat. Ca un mic spectacol dar nu unul in care ei trebuie sa recite ca papagalul ceva pe derost, au hartii in fata cu ce urmeaza sa zica, pentru ca scopul e ca ei sa invete sa vorbeasca relaxat in fata unei audiente! Au cantat la fluier, din gura, la tobe, au facut fiecare cate o masca, au citit o poveste despre cum ar fi fost daca ei erau Masai. "Masai and I". Da, am plans. Din nou. Bucuria cu care vorbeau, mandria cu care recitau alaturi de invatatoare... Invatatoarele care erau acolo ca sa ii puna pe copii in valoare, nu pe ELE motz in frunte. Nu era despre ele. Felul in care au cantat o melodie corect din punct de vedere muzical, dupa note... Cantecul era unul de leagan. Cantec african. Totul facut sa-i determine sa inteleaga ca viata lor este una total diferita aici. Si sa mai inteleaga ca ar fi putut sa le fie mult mai greu, ca viata poate fi foarte complicata atunci cand nu esti un mic pui de alb din Anglia mileniului 3. 

  Un exemplu e ceva ce mi-a povestit Mara acum vreo 3 saptamani. A iesit de la scoala intr-o zi si imi povestea cu pasiune cum doamna i-a impartit in doua. Pe unii i-a rugat sa umple o galeata cu  apa aducand cu sticla de la chiuveta din clasa. Pe ceilalti i-a trimis sa le umple la chiuveta de la parter. Au masurat sa vada cine reuseste mai repede, raspunsul fiind evident. Au alergat zece pitici pe scarile alea de le-a venit rau :)))) Mi-a zis ca a fost o lectie despre Africa. Despre ce ar insemna daca ar trebui sa mergi sa iei apa cea de toate zilele de la vreo fantana de la marginea satului. Le-a explicat in detaliu asta. Atunci m-am gandit cu amar ca ce Africa, frate! Sunt atatea sate in Romania, la doi pasi de ei... care la fel traiesc si azi. Ei nu stiu asta. Ei stiu despre Africa.

  Dupa ce am plecat noi, parintii, copiilor li s-a dat sa guste o masa din preparate traditional africane. De tot soiul. A fost un sos de mango despre care mi s-a povestit intens, cu ceva lipie de nu i-a mai tacut gura pana acasa :))))))))

  Si iar am dat apa la soareci, iar m-a coplesit sentimentul de "nu-mi vine sa cred ca suntem aici, nu-mi vine sa cred cat e Mara de fericita"... Iar am plecat de acolo si ma asteptam sa incep sa zbor pe strada ca si cand inima mi-ar fi plina cu heliu. Pe strada era asa: 

The perfect storm

  Domle, ne-a lovit tanti Imogene, noua furtuna abatuta pe frumoasa insula p-acilea. Furtuna de aer ca cu apa nu prea ne-a onorat cucoana. Da' cu niste vaaaaaaaaaaaaant. Azi am reconsiderat ideea si notiunea de "vant". Serios. Inca de pe cand m-am dat jos din masina in fata scolii (da, sunt boier mare, ma duce sotul la scoala de cand si-a schimbat tura de lucru), am zis ca ma ia pe sus. Prognoza si atentionarile meteo ne-au sfatuit sa nu iesim din casa pana la ora 15 azi. Ca asa flutura Imogenoasa asta azi. Vant de 120 de km la ora. Cand ziceau aia in Romania 40 la ora ma gandeam ca e mult :)))

  Buuun, si m-am dus la scoala cu ideea in cap ca e imposibil ca azi sa-i scoatem afara pe copii. Ca na, ma lua pe mine pe sus vantul si eu n-am 15 kile. Deci la propriu, iti da vantul branci de mai-mai sa pupi cu mare avant asfaltul. Cand ma duc aflu ca iesim afara cu ei dupa masa. Bai, mi-am scos un servetel sa-mi suflu mucii din dotare... si pentru ca n-am tinut de el ca si cand ar avea o tona... in secunda doi era la acoperis. Dupa care am alergat voios dupa el o vreme, cu toti copiii de 5 ani razand. A fost o cursa intensa, va zic! 

  Toate bune si frumoase numa' ca unele aparate din curte au sarit la bataie. Adica au fost luate pe sus, am un umar semi-ofilit din cauza ca am prins in ultima secunda o chestie care putea sa omoare un copil. Copilul lipit de gard, chestia foarte grea venea peste el direct. Instinctul de om viu mi-a rasculat toata adrenalina si am prins ala in ultima secunda, dar mi-a saltat umarul din loc. Trei dintre copiii mici au cazut impinsi de vant. Stiu cum suna asta, pur si simplu au fost doborati pe jos de vant :) Sa nu mai zic ca eu azi dupa o ora in vantul ala simteam ca mi s-a amestecat creierul mare cu ala micu', vorbeam tare si nu puteam sa inteleg mare lucru din ochii mei care erau plini de tzarana. Pentru ca da, tocmai azi, le-au dat sa se joace cu o galeata mare cu pamant. Si eu eram contra vantului! Mi-am scos pamant de flori din nas si ochi toata ziua...

  Copacii de pe langa teren dadeau sa vomite pe noi. Am stat o ora acolo uitandu-ma cu atentie mai mult la ei decat la copii, in ideea ca daca o porni vreunul catre mine... io am datoria sa o salvez pe mama lu' Mara, ca pe restul mna.. ce sa zic... cam greu. Si in tot timpul asta ma gandeam de ce oare azi nu am stat cu ei la interior. Pai mi s-a spus ca ei n-au mai vazut asa vant pe aici niciodata. Aaaaa, deci nu e vreo traditie de ceva februarie? Nuuuuu. Aha, oamenii pur si simplu n-au estimat cam ce pericole ar putea exista afara in momentul asta. :)))) 

  Excelent! Maine o sa ma duc sa raportez la conducere faptul ca pe un asemenea vant m-am simtit in pericol afara. Serios, avem asta cu "near miss incident" adica daca simtim ca am fost in pericol sau ca s-a intamplat ceva aiurea, tre' sa raportam. O sa ma duc sa raportez cam asa: 

  "Stimati cetateni, copacii ie iei vii da' iei ie fragili. Daca iei ie in vant mare-mare, iei poa' sa se rupa si sa imi faca mie un coif neasteptat de dureros. Va multumesc."

   Semnat: Albuleatza. 

 E bine asa?

6 luni mai tarziu, in țara unde iarna nu vine niciodată

  A trecut ziua de 29 cand s-au facut 6 luni de cand eu si Mara ne-am dat jos din avion in Anglia. M-am luat cu altele, am mai tras o raceala amandoua, ne-am distrat. Nu exagerez cand zic ca fix in zilele care au urmat zilei de 29 parca cumva creierul meu s-a setat pe limba portsmuteana. Se zice ca iti ia cam 6 luni sa fii ok, la copii cam 6 luni sa o invete daca nu o stiau. Eu o stiam p-aia din carti. P-asta de la Portsmouth... omg! Cam pe la 4 luni am simtit ca incep sa inteleg asa cam orice crestin circula pe langa mine. Incepeam.

  Si acum a fost ca la dezvoltarea bebelusilor, cand il vezi pe dopul ala ca incepe el sa faca chestii fix cum zice cartea ca o sa le faca. Parca i se aprinde lumina. Asa si eu. De vreo saptamana zici ca mi-au pus astia ochelari la urechi, jur! Mama, simtzesc cum ii pricep! Serios, accentul astora de aici te baga in spital, nu alta! Ajungi sa te speli in urechi de trei ori pe zi in ideea ca poate esti tu defect de n-auzi, maica! 

  Deci da, creierul are plasticitatea lui, se adapteaza si face miracole chiar si la varste inaintate, insert gluma acilea! Parca si la gura mi s-a dat drumul atunci cand  m-am prins cam cum pronunta ei chestiile. Ma rog... asta a fost asa ca un bonus al celor 6 luni. In rest, am priceput lucruri zilnic, a trebuit sa citesc zeci de chestii zilnic, ca sa inteleg sistemul. E ca si cand ai invata sa mergi de la capat. Si da, e greu. Dar e plin de satisfactii drumul asta.

  Iarna nu am simtit sa fie. Chestie care m-a bucurat in aceeasi masura cu bucuria lunii august simtita anterior. Adica acum n-a fost frig si atunci n-a fost cald. Nu, nu este o umiditate aiurea. Cel putin nu la noi in casa. Nu avem mucegai, nu suferim de apa. Ne este bine, e primul an in viata noastra in care am avut caldura suficienta in casa si nici un vas pe calorifer. Stiti vasele puse pentru umidificarea aerului, da? Aici nu e nevoie. Umiditatea e perfecta, nu te doare nasul, nu te scoli cu gura uscata. Da, la Ploiesti aveam minim doua vase cu apa pe fiecare calorifer unde dormeam, altfel nu se putea. 

  Am avut fix 3 zile cu temperaturi noaptea sub zero grade. -2 si -3 cam asa. Ziua deloc. Ziua au fost cel mai putin 5 grade. Diferentele intre noapte si zi sunt minime, cred ca de aici confortul fizic resimtit. Dimineata nu te ia cu gerul ala interior cand te dai jos din pat. Si cand iesi afara. Da, bate vantul, suntem pe coasta, azi a imbrancit-o pe Mara de era sa o dea jos :)))))))))))) Bate vantuuuul dar e foarte placut. Clopoteii si narcisele au inceput sa infloreasca acum 2 saptamani. Ieri am vazut o magnolie uriasa cu flori mari aproape deschise. Erau 13 grade afara si eu in hanorac. 

  Pur si simplu n-am simtit ca e iarna. Ciudat dar foarte, foarte placut. Nu simt nevoia de ger, n-am vazut zapada si nici n-o mai iubesc de cand aveam 5 ani. Simt ca am "trisat" cumva, ca am "scapat" de ceva rau, ma bucur in fiecare zi ca un copil, mai ales ca uite, e februarie si tot nu e friiiiiiiiiig! :))))) Mi-a fost frig in iarna asta de vreo 2 ori afara la job. Apoi mi-am luat ciorapi termo, geaca si manusi. Dupa care au trecut alea doua zile de care am zis mai sus si am crapat de cald in ele :))))) N-are nimica, le am pentru la anul! Mara, invatata sa mearga multi kilometri pe jos zilnic prin zloata mocirloasa la Ploiesti, e la fel de incantata de lipsa ei acum. N-a zis nici o secunda ca i-ar trebui ceva oameni de zapada, mereu imi zice ca ce bine ca nu-s balti pe trotuar :)

  Planificam o excursie la Londra in saptamana de vacanta scolara care urmeaza acum peste o saptamana. Stati p-aci ca viu cu poze! 

Scoala Marei. Resurse pentru studiu si joaca.

  Cel mai mult m-a bucurat in obtinerea minusculului job faptul ca puteam sa patrund in interiorul sistemului. In interiorul scolii. Sa vad ce e acolo, cum e, daca e cumva vopsit pe afara gardu' si-nauntru doamnele leopardului. Pentru ca eram prea patita si nu credeam ca se poate si altfel. Si pentru ca vroiam, mai mult decat orice, sa inteleg. Sa aflu tot ce tine de scoala. Cum se face, care sunt principiile, cum functioneaza totul. Ca asa sunt eu, vreau sa stiu. 

  In primul rand ca sa ii pot explica Marei. Ea s-a adaptat si o face in continuare cu mare usurinta insa totul e diferit fata de Romania, de multe ori nu intelege exact de ce oamenii aia fac sau zic anumite chestii in anumite momente. S-a speriat prima data cand doamna a facut din palme "pac-pac...pac-pac-pac", eram acolo in prima zi si doamna a facut melodie cu palmele tare. A tresarit din scaun cu ochii in lacrimi ca era oricum speriata ca urma sa o las acolo singura printre straini. In Romnaia cand doamnele pocneau in catedra sau in mese sau in tabla urmau urletele. Si amenintarile. Si "pedepsele". Chiar si la privat, in forme un pic mai elegante dar ca fond identice. 

  In secunda urmatoare toti copiii au facut din palme melodia cu pricina. E o tehnica pentru a le atrage atentia. Melodia nu e la fel mereu iar profesorii repeta clampanitul pana cand toti copiii fac melodia, deci toti sunt atenti total la profesor. Asa fac ei cand 20 de copii vorbesc de nu-ti auzi creierii. Nu urla la ei, nu zbiara, nu racnesc ca apucatii, nu-i fac "nesimtiti" si altele. Aplauda. Cu ritm. Doua apoi trei, una apoi doua apoi una, etc. Daca nu esti atent nu poti face melodia si te dai de gol ca n-ai fost atent :)))))

  Azi a plouat pentru prima data in 3 luni de cand sunt eu acolo fix la pranz cand trebuia sa-i ducem afara la joaca. Asa ca am stat in clasa cu 40 de copii de 4 si 5 ani. In doua clase cu usa intre ele. Bine, n-o sa zic ca acum ma simt de parca m-au tavalit cainii in Gara de Nord, ca n-are sens. Cand se pun astia pe sporovait produc decibeli care la interior iti cam amesteca creieru' mare cu ala micu'... pleci de acolo pe trei carari intrebandu-te cum or face femeile alea care stau de la 9 la 3 cu ei acolo. 

  Revenind la resurse. La clasa Marei, anul 4, sunt mai putine chestii, ei sunt mari acum, nu mai au in clasa jucarii. Au doar computerul, tabla electronica, biroul doamnei este minuscul. Imi aduceam aminte de "catedrele" cu care am crescut. Cele pe care se putea intinde un adult si dormi la o adica. Alea uriase, enrome, menite sa iti arate cine e seful probabil. Cine e dictatorul. Aici au o masuta mica cat a copiilor pe care e pus computerul central. El transmite la tabla chestii. Au dulapuri multe cu materiale, au dulap cu tavi personale cu numele fiecarui copil, in ele isi tin ei chestiile. Au carti, au un colt mare in camera cu baldachin, perne si carti. Ala e coltul de citit. Exista in fiecare clasa. Au mese si scaune pe masura lor, stau cativa la o masa mai mare, sunt pusi in functie de abilitati si de nivelul la care sunt ei. Nu-s toti la fel si sunt tratati ca atare.

  Azi am vazut interiorul de la Reception Class, prima clasa "de scoala" din Anglia. Un fel de clasa zero. Copiii intra la aceasta clasa dupa varsta de 4 ani. Ai dreptul sa il aduci si dupa varsta de 5 ani direct in anul 1 daca doresti. Pe langa computerul clasei, inteleg ca au si ceva i-pad-uri pe care le cereau ei acum cu insistenta eu habar neavand de unde sa le dau asa ceva. Mi s-a spus ca nu au voie acum cu ele :)))). Au mese si scaune in acelasi stil, au coltul de cititi cu perne. Spatiul e mult mai mare decat la anii mai mari. Exista zeci de dulapuri cu materiale. Toate tavitele si usile sunt etichetate cu fotografii si cuvinte descriptive. Au zeci de cutii cu jucarii. Nu va puteti imagina cate jucarii si de ce diversitate. Cutiile la fel, inscriptionate cu poza si cuvant pentru ca cei mici sunt responsabili pentru "tidy up time". Adica dupa ce se joaca li se spune sa stranga si ei fac asta punand fiecare categorie de jucarii in lada corespunzatoare. Asa cum i-am facut si eu lu' fi-mea acasa din reflexul omului ordonat, nici nu stiam ce profesionista sunt :))))))))))) 

  In clasa exista un frigider unde se tin compresele reci pentru lovituri si gustarile pentru copii. La clasele mici (Reception, 1 si 2) copiii primesc masa gratuit de la scoala, masa care cuprinde un pranz cald si gustarea de la ora 10. Azi erau niste morcovi ramasi pe acolo intr-o ladita. Morcovi mici, pe masura lor. Etichetare de produs organic. 

  Pentru orele de sport au resurse intr-o debara din sala de mese. O camera plina cu saci cu mingi, conuri, cercuri, chestii de baseball si multe alte chestii care nici nu stiu la ce naiba folosesc. Sportul se face in FIECARE zi. Anglia sufera acum de pe urma deciziilor din trecut. Decizii care azi se iau in Romania, gen sa mai taiem din orele de sport si sa dam porcarii la copii ca "le e pofta de dulce". Intreaga educatie scolara este facuta sa incurajeze pana la obligatie miscarea si sportul si sa duca la evitarea porcariilor din alimentatie. E clar ca la partea a doua va fi aproape imposibil sa repare ce au stricat in ultimii 50 de ani. Dar la sport oamenii se dau peste cap. Scoala Marei a decis ca in loc de o ora pauza de masa la pranz, sa aibe doar o jumatate de ora pentru mancat si jucat iar cealalta jumatate au transformat-o in ora de sport zilnica. 

  Mi-au explicat mai demult ca "ne-am gandit ca in loc sa alerge la pranz ca bezmeticii, mai bine sa faca sport organizat". Corect! Nu toate scolile fac asta, aici directorii si guvernatorii de scoli au mana libera in multe privinte. De la felul in care se abordeaza materia la multe chestii. Chiar ieri imi povestea o practicanta din scoala (studentii fac practica in scoli daca vor diploma in teaching) cum a fost ea in mai multe scoli unde situatia nu era deloc asa cum e aici. So, bravo lu' doamna directoare, ca ea a decis asa. 

  Despre banii cu care cumpara lucruri, ei vin si de la Primaria de care apartine scoala si mai vin si din donatii. La poarta scolii e un recipient urias unde poti duce haine si incaltaminte pe care scoala le vinde pe cativa banuti la magazinele de charity. Se organizeaza tombole, targuri si alte chestii la care fiecare merge si cumpara ce doreste. Banii ii strange PTA-ul, Asociatia de Parinti si Profesori. Care are inclusiv contabil voluntar. Si care cumpara din banii aia chestii pentru scoala. Nu ti se cer bani ca parinte, decat atunci cand e necesar, adica daca vrei sa-ti lasi copilul intr-o excursie. Daca nu vrei nu-l lasi, nu te obliga nimeni. Inotul din curricula costa 1 lira pe sedinta si se fac 6 sedinte pe an. Deci sase lei cum ar veni. Pardon, lire :)))) Nu prea exista oameni care sa nu aibe 6 lire. Si daca prin absurd ar exista, scoala probabil ar plati. Sau copilul ar ramane cu ceilalti la scoala si ar face alte activitati. 

  Cei mici de la Reception, pe langa suma uriasa de jucarii de la interior le au pe cele "de afara". Acest afara al lor e compus dintr-o terasa acoperita foarte mare, cu mese scaune si chestii. Adica inca o clasa afara, unde pot sta cand e cald si ploua. Apoi doua trepte si o curte mare de tot pavata cu un cauciuc foarte moale si plina cu chestii incredibile de jucat afara. De la tobogan de lemn la numaratoare uriasa cat ei tot de lemn. De la picioare-catalige pentru copii la alte chestii pentru dezvoltarea echilibrului. Tunele, leagane, zeci de biciclete, trotinete. Curticica asta e delimitata cu un gardut mic de lemn de restul curtii, un hectar mare cu iarba si pomi. Cladirea Reception-Nursery e separata de cea a copiilor mai mari. Aici clasele au peretii din sticla de jos pana sus, ca sa fie cat mai multa lumina naturala. Copiii stau afara multe ore pe zi in permanenta. Mai putin cand ploua rau ca azi. Adica rau. Cand ploua asa usurel, nu conteaza. Gecile pe ei si afara. Asta daca isi mai aduc aminte sa si le ia. 

  Nu zic ca oamenii fac treaba perfect si ca nu exista chestii care nu-s organizate suficient. La partea de organizare mai sunt probleme, dar oamenii se dau peste cap ca totul sa iasa si la final de zi toate lucrurile sa se aseze unde trebuie. Clasele sunt pline de fise uriase atarnate pe pereti cu "cuvintele semestrului" sau chestiile momentului. Pe care le fac si le schimba mereu. Cu notiunile pe care trebuie sa le retina, cu diverse chestii pe care le invata. Scoala are o sala pentru informatica si o mini-biblioteca. O data pe luna copiii sunt dusi la Biblioteca Publica in timpul programului scolar. Ca sa invete cum se face. Si unde e. Mi-a aratat-o Mara intr-o zi :)))) Avem cu totii dreptul de acces la biblioteca publica  a orasului. Daca ai domiciliul aici ai acest drept. Gratuit. 

  Si da, resursa cea mai de pret din acest sistem sunt oamenii. Oamenii carora le e drag de copiii astia. Si care, desi sunt prost platiti pentru tara in care traiesc, nu-si pun problema asta nici o secunda. Nu reproseaza nimanui vreodata ca "la cati bani iau, sa zica mersi". Never! Ei stiu ca e alegerea lor sa fie acolo. Una reala si asumata. 

Scoala Marei. Un an dupa ecuatii.

  Foarte buna chestia de la Face Book cu "ce faceai tu bre, acu' un an, doi, sapte". Utila. Azi mi-a zis FB cum acum un an copila mea facea ecuatii cu trei necunoscute. La clasa intai din scoala privata din Ploiesti. Ca la clasa intai din scoala de stat din Ploiesti lua traume de la madam Puie deci a trebuit sa ne reorientam.

  Ce facem noi un an mai tarziu la scoala? Adica Mara, ca eu stiu ce fac, stau cu aia micii afara la joaca :))) Pai Mara face bine. Mara nu stiu ce face la matematica dar mi se spune ca e bine iar ea e fericita. Mara a invatat in 4 luni engleza. Sigur, nu o stie pe toata. N-o stiu pe toata nici eu care o studiez de ceva vreme. Nici unii englezi, adica multi dintre ei. Ea n-o studiaza. Ea o vorbeste acum. O si scrie bine. Evident inca incearca sa o scrie fonetic dar credeti-ma ca spellinguieste mult mai bine decat te-ai astepta dupa 4 luni de scoala. 4 luni minus circa o luna de vacante cumulate cu zile de boala. 

  E drept, azi, in sfanta zi de sarbatorire Eminesciana, Mara nu stie foarte clar cine e Eminescu desi a auzit de el prin plictisirea absurda la varste foarte mici. O sa am grija sa afle mai tarziu, oricum au batut-o la cap cu Somnoroase Pasarele destul in primii ani de viata. Ce stie Mara acum de exemplu, e sa deseneze foarte misto. Povesteam mai demult cum la gradinita s-a plans educatoarea ca ea "doar vrea sa picteze, doamna!". Da, aici i s-a dat "voie" sa faca ce vrea in multele ore de activitati pe care le au in zi. Dupa ce fac matematica, ecuatiile si fractiile si spellingu' si cititiul. Se pune accent enoooorm pe citit. Nu pot sa descriu. Au caiet special in care parintele trebuie sa noteze zilnic ce a citit copilul in ziua aia. Daca nu citeste e pus sa citeasca la scoala cu om mare langa el. Mara acum iubeste sa citeasca, a citit foarte mult in romana in vacanta asta, i-a adus mama carti multe. De acum mi-e clar ca investitia va fi in genti platite la avion cu carti in ele :))))

  I s-a dat voie sa aleaga activitati. Acum face un soi de activitate extracuriculara de Languages cu Mr. Ferrelli. Un italian care le preda franceza in restul timpului. Sau spaniola dupa caz. Nenea de Franceza care i-a zis "multumesc" in prima zi de scoala si a dat-o pe spate definitiv. Atunci a inteles si ea ce inseamna aia sa stii sa zici MACAR multumesc in mai multe limbi. Nenea care si el a fost uimit cand i-am zis si eu multumesc in franceza si apoi cateva fraze. Pe care le-am nimerit suficient cat sa ma intrebe daca-s din Franta :))))))))) Adica nene s-au intalnit italianu' cu romanca sa discute frantuzeste, amandoi credeam ca alalaltu' stie! :))))))) 

  Deci Mara face mult desen, face engleza, franceza si ce o mai da nenea Ferrelli la inaintare. Face Africa. Acest half-term (la astia e cu semestru impartit in doua jumatati de o vacanta de o saptamana, fiecare jumatate are o tema generala de studiu) este despre Africa. Da, da, aia de pe harta. Pe care daca ma intrebi repede nu stiu sa ti-o arat. Africa, maica. De la geografie la povesti traditionale. Si arta traditionala. Si am strans bani pentru niste copii din Africa. Si o sa vorbeasca cu ei pe Skipe. Si... deci Africa. Unde e ea, ce state contine ea, ce steaguri si capitale au.

  Nu, nu le cere nimeni sa stie daca si unde cresc ei oi. Sau unde e industria plasata. Sau cat la suta din economia lor o constituie vanzarea de frunze de bananier sau ceva... Nu. Deloc. A avut de facut pentru vacanta tema un proiect cum vrea ea despre savana si Africa. Ea l-a gandit si ea l-a construit. Am ajutat criticat si eu asa foarte putin si spre deloc. A luat o diploma pentru el. Nu, n-au luat toti din scoala o diploma pentru tema de vacanta. A luat ea si inca doi. Gen "apreciem munca voastra". 

  Ce mai facem? Pai Harry Potter Math. Serios. Tocmai ce m-am inscris saptamana asta. Asta e o activitate legata de matematica de anii 3 si 4. Mara e anul 4, am primit invitatie. Este o activitate organizata de Primarie. A fost saptamana asta de introducere si apoi inca 4 saptamani de "curs" in care ni se explica noua parintilor cum este abordata matematica lor. Vine o doamna de la primarie, te inscrii acolo cum ca vei veni sa lucrezi cu copilul. In prima ora li se explica parintilor matematica lor. Cum se face, care e abordarea si cum e smecheria. In a doua ora sunt adusi copiii nostri si facem cu ei impreuna chestii de decupaj-arte-colorat legate de matematica lor. Si de Harry Potter, breeeeeeeeeeee! 

  Adica ce urasc eu cel mai mult pe lumea asta? Matematica si decupajul-craft-cusut-futu-i! E pai na, o sa declar sus si tare ca mi-a placut pentru ca doamna de la Primarie ne-a dat toate cele mura in gura cu indicatii scrise cu tot. Am cladit un dragon si-o bufnitza Potereasca si niste ochelari cu fi-mea care nah, era in al noualea cer pentru ca o vedea pe ma-sa PRIMA data in viata ei facand asa ceva. N-o vedea pentru prima data injurand printre dinti asa, dar ma rog... detalii! 

  Da, de la Primarie. La scoala, intr-o sala mare. Ni se da si ceai! Cu lapte, la cerere. Nu, nu platim nimic, aici Primaria e aia care face lucruri pentru noi oamenii astia care ne platim taxele acilea. Ceea ce sincer va doresc si voua. 

Discutii stradale

  Ce ma uimeste de cand am venit aici este cat de vorbareti sunt englezii atunci cand se afla in public, pe strada, in magazine, oriunde. Daca stau mai mult de doua secunde langa tine se simt absolut obligati sa faca conversatie. Traind ani de zile cu o imagine eronata despre poporul englez (oameni reci, inchisi, politete exagerata, etc) ajungi aici si constati ca realitatea n-are nici o treaba cu imaginea creata in mentalul altui popor. 

  Oamenii glumesc. In continuu. Despre orice ar fi vorba ei glumesc. Cred ca de aia ma si simt atat de bine aici, eu ador umorul in orice forma a lui iar tipii astia sunt pusi pe treaba bine de tot. Aveam in adolescenta o carte mare de tot cu umor englezesc. Bancuri cu John si Sir si tone de chestii care atunci m-au amuzat fantastic. Dar nu-mi imaginam ca astia asa sunt si in viata reala. 

  Glumesc asa cum respira. Si cand cearta un copil o fac cu poante. Practic fac misto de ala pana pricepe de ce nu ar fi o idee buna sa vrei sa te arunci in cap de undeva sau alta traznaie. Pe strada lumea iti zambeste si iti da buna ziua cand treci pe langa ei, in special pe stradutele astea mici si linistite unde sunt zero oameni in marea majoritate a timpului. Oamenii se simt obligati sa dea buna ziua daca am stat pe acelasi asfalt impreuna circa 45 de secunde pana cand am ajuns unul in dreptul celuilalt :) 

   Barbatii sunt foarte atenti sa nu te deranjeze, sa nu cumva sa te simti amenintata. Ca orice femeie care se respecta ascut urechea si casc ochiul daca sunt singura pe strada si vine vreunul in spatele meu pe un trotuar lat de nici un metru. Intotdeauna tipii merg pe carosabil ca sa se indeparteze de mine, ma saluta si merg mai departe cu o mina de "imi pare rau ca te-am speriat, stiu ca te sperii de noi, uite noi ne dam un pic mai incolo ca sa nu te simti amenintata". Oamenii incearca foarte tare sa nu te deranjeze. 

  Asa ca glumesc. Pe langa cei de la scoala care glumesc intr-una in cancelarie de zici ca e cel putin un bar acolo, cei de pe strada sau din magazine fac mistouri tot timpul. De situatii, de vreme, de magazin, de iarba verde. De orice. Si cu asta ajung la cea mai misto conversatie pe care am avut-o vreodata cu un om strain.

  Azi pe strada. Ploua tare de tot, din fata mea venea o doamna in etate, cam lejer imbracata, cu nimic pe cap... mergea stoic prin ploaie. Cand a ajuns in dreptul meu s-a uitat in ochii mei si a tras concluzia:

 Ea: It's a really good weather... if you're a DUCK!

 Eu (razand cu spume): I'm not! 

 Ea: me neither! That's life, always in the wrong place, dear!

 Si-am plecat amandoua mai departe razand in hohote printr-o ploaie care putea usor ineca si cea mai viteaza ratza. 

You are my friend!

  Ne-am intors la scoala dupa vacanta si am fost intampinata cu chiote de bucurie. Cum dadeau cu ochii de mine piticaniile racneau "aaahaaaa, the nice lady!" :)))))))) Sa ne intelegem, nu ca as fi vreo vedeta dar la cantina eu sunt aia care nu-i obliga sa manance atunci cand ei nu vor. Si ei nu vor cam niciodata. Celelalte doamne ii preseaza, se tin de capul lor sa "mai ia o gura" ca sa nu le fie foame ulterior. Pe mine una ma doare undeva daca ei mananca sau nu, tipii astia nu pun SARE in mancare... as in deloc. Cum mama naibii sa mananci morcov fiert fara sare? Sau orice mancare fara sare. 

  Mancarea oferita de scoala e... destul de sanatoasa. Nu stiu de ce anume depinde asta, ca daca ii auzi pe unii romani o sa iti zica ca mvai, o porcarie. Nu e chiar asa. Adica multe chestii bio, organice, bune.......dar fara sare! Se arunca tone de mancare pentru ca oamenii au dat-o in sfintenia fara sare si nici un condiment. Singura condimentata e cea indiana (le dau uneori o chestie care miroase a ciorapi dar despre care fi-mea a zis ca e delicioasa). Mara a rezistat la cantina fix 7 zile. Adica o saptamana de cinci si inca doua. Dupa care a explodat de nervi. Portiile nu sunt destul de mari pentru ea, in special partea de CARNE. Legumele ar fi minunate daca ar avea sareeeeeeeee, condimente, orice fel de gust. 

  Venea acasa si manca de pranz inca odata saraca, apoi a zis ca ea nu mai vrea ca daca pot sa-i dau eu. Eu am fost extrem de fericita pentru ca deh, asta inseamna ca am invatat-o cu mancare buna si gustoasa (sa nu va imaginati ca-i dau copilului tone de sare dar mancarea mea are gust). Si in plus cantina costa. Mult prea mult pentru ce ofera, serios. Si mancarea aia se arunca, ma doare sufletul zilnic cand vad cum copiii aia pleaca nemancati de la masa pentru ca ei nici nu stiu sa manance mancare gatita si mancarea nu e cum trebuie facuta. Dar eu nici n-o sa il oblig vreodata pe vreun om viu sa manance ceva ce nu-i place. Am eu o trauma din copilarie. Pana la 14 ani am fost fortata sa mananc 90 la suta chestii care ma faceau sa vomit. La propriu, uneori icneam la masa. 

  Deci eu nu oblig copiii sa manance iar ei au observat asta. Asa ca love :))))))))))))). Eu nu-i oblig nici sa-si ceara scuze cand se pocnesc unii pe altii in moalele capului, cum fac celelalte doamne. Eu rad si le zic ca nu e treaba mea ca cutare te-a pocnit imediat dupa ce tu l-ai muscat sau imbrancit. Get over it, dude! Si iar love pentru ca ei de fapt stiu sigur ca nu e ok, si mai stiu sigur si cand si-au cautat-o si au obtinut-o grav de la alt participant la trafic. Eu nu le suflu in cur cand pica pe jos ca niste clatite pentru ca alearga ca niste cai pe amfetamine. Get up and go on! Da, sunt mega atenta daca s-au lovit la cap sau daca cumva ar putea avea o mana sau un picior rupt, in rest... du-te nene mai departe, adineauri te grabeai undeva! Ii doare suficient fie capatzana fie orgoliul ranit, nu e cazul sa mai insist si eu. 

  De cand am fost "promovata" la partea de Reception Class (copilasii de 4-5 ani) am putut sa observ in detaliu natura umana in cea mai glorioasa faza a ei: aia incipienta. Care dicteaza ulterior viata oamenilor. Ii vezi. Le vezi caracterul de mici. Le vezi personalitatea si inclinatiile. Ii vezi pe aia care o sa minta si o sa fure si pe aia care o sa devina medici. Vezi femeile si barbatii si diferentele fabuloase dintre ei. Vezi tipologiile. Vezi copiii neglijati acasa. Sunt copii care vin sa ii iei in brate sau se lipesc de tine ca puricele de caine. 

  Azi doi indivizi minusculi m-au ginit cum am intrat pe usa cantinei. Merg acolo sa-i astept sa manance si sa-i duc in cladirea unde au ei sediul, sa stam la ora de joaca. Cum m-au vazut, unul a racnit "You're my frieeeeeeeeeeeend!" la care celalalt a dezbatut: "Noooooooooooo, you're myyyyyyyyyyyyyyyyyyyyy friend!". Le-am zis ca-s prietena tuturor, sa nu se supere nimeni, au fost foarte incantati de idee :) Cumva ies plina de energie de acolo in fiecare zi. Desi si oboseala e pe masura, dupa o ora de vazut niste multe zeci de copii care alearga pe teren in miscare perfect brauniana, te ia capul. Iar eu nu-s o persoana care sa aprecieze prea mult copiii altora :))))))

  Stiu, suna cinic. Pe a mea o iubesc. Imi mai plac si altii, dar in marea lor majoritate, copiii altora ma enerveaza sau in cel mai bun caz ma lasa perfect rece. Evident, ovarele tresar la vederea bebelusilor dar astia mai mari si plini de tot felul de idei opuse parerii mele despre cum ar trebui sa fie un copil... nu pot sa zic ca ma atrag in mod special. Dar, la fel de evident, cand ii vad cum vin si se lipesc de mine sau ma iau de mana si imi zic "you're the best" sau alte chestii pe care doar un copil mic le poate spune cu atata dezinvoltura... ma topesc si ma indragostesc de ei. 

  Cea mai tare e Emma. Sora mai mica a unei colege de clasa a Marei, Fiona. Fiona e cea mai blonda si cea mai frumoasa si cea mai desteapta din scoala. Si ea a adoptat-o pe Mara din ziua unu, i-a fost prietena si a inceput sa invete romana de la Mara :)))) In ziua 3 Fiona m-a prins in curte si mi-a numarat in romaneste pana la 11. Acum Fiona a tot fost bolnava rau de tot, a lipsit cam 2 luni de la scoala iar sor-sa era intrigata despre cine e Mara pentru ca Fiona de acasa tot intreba de ea zilnic. Emma a aflat cine e Mara si a mai aflat ca "mama lu' Mara e la pranz pe teren". Si a venit la mine, s-a prezentat foarte politicos si a inceput sa turuie ca un om mare. 

  In secunda aia m-am vazut pe mine cand eram de varsta ei. Tipei nu-i place sa se duca sa alerge cu toti nabadaiosii aia, fetele o ingretoseaza pentru ca "nu-s prietene bune" iar baietii nu prea vor sa se joace cu fetele. Si cum ea e mai firava si mai politicoasa ca mine, n-a reusit sa se bage in gasca lor. Asa ca ea cauta un adult serios cu care sa poata sta de vorba la pauza. Vine absolut in fiecare zi cum iese de la masa... ma pomenesc cu ea langa mine si cu un "hello" mic si blond aruncat in timp ce ea tzopaie ca o capra in doua picioare. N-are ciorapi lungi, sunt 10 grade afara, n-are nici geaca pe ea si repeta obsesiv "mie nu mi-e niciodata frig" :)))))))

  E clar ca duce lipsa de conversatie, mi-a povestit toata viata familiei ei, ea e copilul mijlociu, mai e Fiona mai mare si cu probleme de sanatate si un bebelus. Deci Emma e fiica ploii, n-o baga nimeni in seama in ecuatia asta. Acum, dupa vacanta, cand am zarit-o am deschis de departe bratele catre ea a semn de imbratisare. De la cincizeci de metri s-a pus pe alergat cu bratele deschise catre mine ca si cand nimeni niciodata n-o imbratisase. S-a aruncat pe mine, mi-a prins picioarele cu mainile cat sa ma darame si m-a strans cat putea de tare dupa care a soptit cu nasul in geaca mea "Happy New Year, I've missed you!". 

  

Primul Revelion

  Gata si cu primul nostru Revelion in Anglia. A fost misto. De cate ori zic ca nu ma mai poate uimi cu ceva felul in care se intampla lucrurile pe aici, de atatea ori ma uimesc. 

  Pai pentru ca dupa o zi de invartit prin bucatarie si mancat diverse, cand a venit seara si odata cu ea si maretul eveniment zis Revelion, cum butonam noi asa televizorul mai mult din curiozitate... am dat peste un nene care canta. Bai si canta misto, urechea mea a tresarit, m-am uitat catre ecran... ma, cine e asta ca parca la moaca nu mi-e cunoscut. 

  Ascut urechea mai bine, imi tot veneau in cap amintiri din adolescenta. Mda, canta Brian Adams live la Londra. Nu era nici Loredana, nici Gutza, nici vreo populara zbierata din rarunchi. Nu nene, era Brian Adams. 

A prestat omu' absolut genial!

  M-am bucurat enorm, imi place vocea lui teribil. Am si dansat de nebuna. Fi-mea capitulase pe la 10 jumate in mod absolut incredibil (vacanta in care s-a culcat mereu prea tarziu isi spune cuvantul), s-a facut 12 am pocnit o sticla d-aia care pocneste si ne-am uitat la astea:

Cum o fi sa fii acolo? Cred ca la anul stiu ce vreau de Revelion :D

   Artificii n-au fost decat la televizor si seara mai devreme undeva in centru. In rest n-a pocnit nimic pe strada asa ca ne-am culcat linistiti repejor ca niste batranei obositi ce suntem. Iar a doua zi, la televizor n-au fost "reluari". N-au fost stiri despre "cum s-au distrat englezii de Revelion" cu imagini cu fufe dansand pe mese in baruri sau ore in sir de rememorari. Nu a fost o stire cu "Brian Adams a cantat la Londra" :))))) Totul a revenit cu gratie la normal. Si gata. Sa inceapa 2016. Presimt ca va fi epic. 

S-a mai dus unul

  S-a mai dus un an. Unul dintre cei mai complicati din existenta noastra dar cel care ne-a adus cele mai mari bucurii si satisfactii. S-a mai dus un an si nu stiu daca suntem mai intelepti dar mai relaxati sigur suntem. Asta iti ofera viata intr-o tara civilizata. Relaxare. 

  S-a mai dus un an si voi, cei care intrati aici si ma cititi, sunteti din ce in ce mai multi si mai buni. Mai frumosi si mai blanzi cu mine. N-am mai fost injurata in comentarii anonime de ceva vreme si asta nu-mi spune decat ca lumea se cerne. Si ca faptul ca-i injur si eu inapoi ajuta la disparitia lor, a celor care vin in povestea cuiva doar ca sa scuipe :))))

  Va multumesc ca sunteti aici, cumva simt ca nu vorbesc singura. Mai dureaza pana cand o sa citeasca Mara tot ce scriu eu, asa ca pana una-alta vorbesc catre voi. Multi m-ati cautat si unii dintre voi chiar mi-au devenit prieteni. Asta e mare lucru. Cand pleci departe de locurile unde ai trait o viata prietenii tind sa se cearna. Multi dispar. Altii mai vechi reapar. Altii stau pe loc unde erau, cu picioarele bine infipte in aerul care ne desparte. A mai trecut un an. 

  Mara infloreste aici. Este atat de simpatica, de poznasa si de plina de umor incat ma da pe spate zilnic. E o fericire sa o vezi si sa o asculti vorbind despre toate lucrurile minunate pe care le percepe ea acum. Sa vezi parerea unui om de 8 ani si 8 luni despre locurile astea, despre oameni si cum se poarta ei, despre tot ce intalneste in jur. Sa vezi Anglia prin ochii ei! Sa vezi cati prieteni are la scoala si cum se poarta in preajma lor. Inainte de Craciun i-au lasat o ora afara la distractie pe toti copiii din scoala. Bonus. Cu toti profesorii, asistentii si supraveghetorii acolo. Am urmarit-o 40 de minute cu colegele ei. Niciodata n-am fost mai fericita, jur. 

  A primit prima invitatie la petrecerea de ziua cuiva. Iar aici este cum era cand eram noi mici: nu se invita "toata clasa". Aici oamenii astia mici sunt lasati in pace sa isi invite prietenii si oamenii pe care ii plac cu adevarat. E o fetita cu care s-a imprietenit in parc inca de pe vremea cand nu stia nici un soi de engleza. S-a dus cu Marius in parc si cand s-au intors mi-au zis ca s-au intalnit cu o colega si s-a jucat cu ea. Cand am intrebat cum naiba s-au inteles intre ele barbati-miu mi-a zis ca fi-sa stie limba gimnastica, ca a fluturat din aripi la aia gen "hai incoa'" pana s-au lamurit ele :))))) 

  Un an greu dar amuzant. Cred ca va fi o decada amuzanta, ca eu una nu ma vad intelegandu-i totalmente pe portsmutenii astia prea curand. Dar e bine ca ei ma inteleg pe mine. Si creierul meu, sa nu zic vorba aia, da' a mai avut ceva plasticitate in el. Adica acum inteleg conversatiile care se poarta in fundal. Pe strada, in magazine, in autobuz. Mi-am dat seama ca incep sa nu mai disting diferenta. Nu mai tresar cand aud romana in jur de exemplu. Cele doua limbi incep sa se contopeasca. Si da, inca mai raspund la telefonul de Anglia cu "DA" si aud o liniste totala in partea aialalta, ca se blocheaza inculpatii :))))) Si inca mai zic DA la repezeala cand ma mai treaba careva mic si foarte suparat ceva pe la scoala :)))) 

  La aia micii le da cu virgula. Dintr-un plans cu jale, daca le zici ceva in romana se opresc total. Pac. Se uita la tine crucis dar uita sa mai planga de uimire :))))) Asa ca am metoda sigura de oprit copilasi mici din plans: le zic "Da" sau "sigur" sau "cum vrei tu"... Iar tipele astea mai batrane din jur lesina de ras. Una ma intreba "zi-mi si mie, cum i-ai zis lu' ala sa-i zic si eu data viitoare" :)))) 

  Cum am zis, un an amuzant. Urmeaza unul pe care il simt a fi extrem de misto. Ceea ce va doresc si voua, oriunde ati fi! Va multumesc ca ma cititi si va doresc tot ce-mi doresc si mie. La multi ani, oameni buni! Sa fiti sanatosi, voiosi si cu cei dragi aproape. Albuletzii va pupa!

  

Cinci luni mai târziu în țara unde iarba nu apune niciodata

  Fix acum 5 luni pe la ora asta ma dadeam jos cu Mara, total epuizate, dintr-un avion incins si inghesuit pe un aeroport racoros si aerisit. N-o sa uit senzatia aia. Plecasem dintr-un 50 de grade la Otopeni si aterizasem intr-un 16 la Luton. In pantaloni scurti si maieuri. Fericire ca aia mai rar! Azi, cinci luni mai tarziu, au fost 13 grade si soare. Si culmea e ca noaptea sunt 8-11 grade. Asta pentru ca tot ne intreaba lumea daca e naspa in Anglia si daca ploua. Media anuala in Anglia este mult mai buna, e logic, e o insula, apa tine de cald :)

  A si plouat azi. La modul ca s-a scuturat un nor fix doua minute in diverse locuri din oras pe rand. E foarte funny cum ploua aici. Aici ploua si in fata ta pe strada urmatoare nu ploua :))))) Azi ma ploua, norul era mai incolo, deasupra mea era cer albastru si soare. 

  Cinci luni mai tarziu am primit un telefon de la agentia imobiliara de la care am inchiriat casa. Cum ca doamna landlord este "fericita sa ne ofere contract de lunga durata daca dorim". Pai cred si eu ca e fericita la ce "curatenie" am gasit noi in casa si la ce chiriasi a avut domnia sa pana in iulie. Azi a venit scrisoare pentru ultima dintre ei. Inca o amenda, merge cu masina neinmatriculata corect si cu taxe neplatite prin oras cucoana. Pentru ca toate actele de inmatriculare au venit aici dupa ce ea a plecat data afara din casa cu forta si fara sa plateasca chestii multe. Alt chirias a primit scrisoare ca e chemat la puscarie pentru ca a ciordit din magazine. Nu, nu era roman :))))) 

  A avut ghinion de chiriasi "misto" rau de tot doamna asta, iar acum cand a dat de noi mai are un pic si cred ca vine la usa sa ne pupe. Dar cum asta e tara landlorzilor si cum aici proprietarul te poate da afara oricand (cu preaviz de 2 luni) din casa lui... mna, cam stai cu grija. Si cu un ochi pe site-ul de inchirieri ca sa stii mereu piata, preturile si locatiile. Ca ai copil la scoala si nu-ti convine sa pedalezi prea mult. Asa ca azi am fost happy ca ne-au sunat si ne-am mai linistit pentru un an de acum incolo. Sau poate mai putin, in functie de nevoile proprietarului. Mie una asta mi se pare genial, faptul ca proprietarii in tara asta fac legea. Asa cum ar trebui sa fie de fapt. Nu sa dai o casa in chirie si sa te pomenesti ca esti pasibil de platit tone de chestii neplatite de chirias. Sau stricate de el. Aici chiriasii dau o luna si jumatate chirie ca garantie. Enorm! Banii se duc la o autoritate tertza care devine "judecator" in caz de probleme si care nu elibereaza banii niciodata nici catre proprietar nici catre chirias pana cand nu semneaza toti ca sunt de acord. 

   Aici fiecare chirias isi trece pe numele sau toate utilitatile in secunda in care ajunge in casa. Prin telefon. Suni la companiile respective, le dai numele, data nasterii si adresa si le spui "din data x stau eu aici". Si incepi sa platesti de atunci. Nu te intreaba nimeni "si cine plateste ce n-a platit alalaltu" si nici pe proprietar. Utilitatile sunt ale TALE. Datoriile sunt ale tare. La fel si banii din contul de la utilitati, daca ai platit mai mult, pleci din casa asta dar banii tai sunt la Electrica lor acolo in contul TAU. Banii tai merg dupa tine. La fel si datoriile tale. Si atunci proprietarii raman sa se asigure doar ca au casa in picioare, functionala, etc. 

  Cinci luni mai tarziu am reusit ieri sa ajungem pe Isle of Wight. O insula aflata in largul marii aici langa noi. Locul unde merg englezii "la mare". Un fel de... litoral mai jmecher. Bai, si jmecher a fost! Insula are mai multe orase, e maricica, cam 25-30 de mile diametru, cu orase pe tot cercul coastei. Si cu dealuri ridicate fix din mare. Si cu o iarba d-asta verde-neon care in decembrie iti scoate ochii in toata Anglia. Deci pe bune, cine se simte in Romania coplesit de iarna ar trebui sa faca un weekend pe la Porsmouth sau Insula asta...senzatia asta de verde te face sa crezi ca e vara. 

  Pomii s-au scuturat pe la inceput de decembrie. Dar iarba e verde. Verde neon ii zic eu, de cand au venit si ploile e din ce in ce mai verde. Casele de pe Insula sunt atat de frumoase incat maica-mea a facut de vreo doua ori tare si repede "aoleu mi-e rau.... ce frumos e!" de mi-a sarit inima. Si da, cam asa e. Te ia cu lesin. E ca un fel de paradis pe multe hectare. Cu faleze superbe, cu plaje fantastic de frumoase, cu muntele care coboara in mare. Cu stanci, golfuri si soarele care straluceste. Cu multe care nu mi-au iesit corect in pozele de ieri de parca si aparatul ma injura de mama cand vedea asemenea lumina si culori. 

  Am vazut locuri atat de frumoase ieri si atat de aproape de o mare superba (pardon, ocean cred ca ii zice p-acilea)... incat m-am gandit cu tristete la 2 Mai. La litoralul romanesc care arata groaznic si unde nimeni de la putere n-a investit in nimic corect sau frumos pentru natura sau oameni. Te uiti la astia cum au un lift enorm care sa coboare turistii de sus de pe munte jos pe faleza. Pac-pac. Un liftalau cat tot muntele. Ca sa nu mai vina lumea de sus din statiune cu greu pana jos. Parcuri de distractii, Insula Dinozaurilor (un muzeu cu fosile genial, insula asta e un loc unde au gasit baietii foarte multe vestigii si oase de dinozauri), Traseul Piratilor si multe alte chestii de vazut si facut... Majoritatea erau inchise acum iarna, am mers la dinozauri. Dar si parcarea era gratuita acum iarna :))))))))))) Cine locuieste in Anglia stie despre ce vorbesc, aici te costa parcarea enorm si ca sa mergi la Mall sau oriunde. 

  Si o liniste. Si spatii largi, o Anglie rurala, cu case mari si departe unele de altele. Si o liniste. V-am mai zis ca aici e liniste? Ieri ma gandeam ce balamucu' dracu' e la Portsmouth si chiar si aici unde stam noi la periferie... fata de Insula Wight. Stiti la ce m-am mai gandit? La ce scump e feribotul sa ajungi din Portsmouth pe Insula. 54 de lire o masina dus-intors. Oamenii sunt gratis. Evident, daca mergi cu piciorul e mult mai ieftin. Dar la cat e insula aia si la cat de rare sunt autobuzele n-am fi vazut nimic daca nu mergeam cu masina. Stiti care a fost urmatorul gand? In anul 2011 cand mi-am dorit mult sa vad si eu o bucatica mica din Delta pentru prima data in viata, am mers la Sulina. Stiti cat am dat pe feribot 2 adulti si un copil mic Tulcea-Sulina si retur? Fara masina, pe jos, cu carat de bagaje in carca! TOT ATATIA BANI! Stiti ce era la Sulina? Nimic. 

pe ferry

Portsmouth din apa

verde

faleza, una din ele

la muzeul cu dinozauri

aici era un hotel cu un golf! aici ma duc!

Un Craciun linistit

  Foarte frumos Craciunul asta. Linistea de aici este excelenta. Faptul ca nu iti suna nimeni la usa, nu pocnesc petarde si nu se aude muzica noaptea iti da o stare de liniste fantastica. 

  Pe 24 alergau englezii ca nebunii dupa cumparaturi de ultim moment. Am intrat in Tesco si nu mi-a venit sa cred ce musuroi de lume era. Avem un Tesco din acela "de cartier" adica mititel, chiar langa casa. Am fost sa iau paine pentru ca se inchidea totul pentru doua zile si am zis ca n-am chef sa ma pomenesc ca tre' sa coc paine cand om ramane fara. Lume multa dar toti zambitori. Cantau colinde in magazin iar lumea fredona. Faceau cor cate doi-trei si cantau si ei :))) In alt magazin o fetita mititica la plecare a inceput sa strige cat putea "Merry Christmas" spre vanzatoare. Evident, toata lumea s-a topit si toti oamenii din magazin i-au raspuns. Si ea si mai tare. Si oamenii razand si mai tare... Am ramas pentru o secunda pe loc cu un zambet pana la urechi uitandu-ma la ei cum dialogau cu piticania urari de Craciun. 

  De gatit n-am prea gatit. Am luat o ratza mare si frumoasa, i-am bagat niste lamai si niste sunca afumata in ze cur si am copt-o incetinel asa. Cu niste cartofi mititei copti si ei (au astia niste cartofi absolut geniali) si cu salata de varza murata langa. Am murat varza intr-o oala de inox :)))))) Nu, nu o sa ma duc sa cumpar de la "magazinul romanesc" varza murata la pret de Audi. Jnapanismele astea pur romanesti ma intristeaza. In mod absolut uluitor, cu varza, apa si sare obtii varza murata. Chiar mult mai buna decat faceam la Ploiesti pentru ca sarea din Anglia nu are iod adaugat si face ca fermentatia sa se efectueze corect. 

  In spirit englezesc am facut si un chutney de pus pe rata. Englezii mananca friptura cu acest gen de sos numit chutney, sos care se face pe baza de fructe de tot felul. De la mere pana la gutui. Eu l-am facut din ananas pentru ca dintr-o eroare aveam cam mult prin casa si imi era teama ca se strica. Daca mi-ar fi zis cineva ca o sa mananc carne cu ananas as fi ras. Ei bine, sosul (facut dupa o reteta de pe net adaptata de mine) a iesit excelent. Ananas combinat cu ceapa, turmeric, otzet, zahar si mustar. Suna oribil. Ce iese n-are treaba prea multa cu ananasul si merge excelent cu carnea. Ne-a placut tare de tot!

  Mosul a fost cam beat anul asta, ne-a adus foaaaarte multe chestii :))))) Mara a avut parte de tone de Lego pe care le-a migalit ieri toata ziua. Nu imi puteam imagina ca o sa stea o zi intreaga in fund pe jos mermelind la chestiile alea. A stat. 

Cam asa

  Am lenevit, am mancat, ne-am uitat la televizor unde chiar ai ce vedea de Craciun aici. Au dat multe filme misto pentru copii si seara un episod de Craciun special dintr-un serial pe care eu il ador (Call the Midwife) si la care m-am uitat cu o placere imensa in timp ce sotul meu se agita sa faca o bucata de carnat trimisa de sor-sa din Romania. Carnat la ceas de seara. Destul sa spun ca s-a facut un miros de usturoi care cred ca a adormit toti locatarii din cartier. Ma mir ca n-au sunat la politie sa zica ca e pericol de bomba biologica sau ceva :)))))

  Cam asa ne-am distrat ieri. Ceea ce sper ca ati facut si 'mneavoastra.